Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei
Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXVI(2026), nr. 559(16 –28
Februarie)
Dragii mei
enoriași!
Adevărul
Învierii. În ,,Scrisorile pastorale” din preajma
Sfintelor Paşti, pe care vi le-am trimis în anii trecuţi am revenit în mai
multe rânduri cu privire la argumentele referitoare la adevărul Învierii
Domnului Iisus Hristos. Niciodată însă nu v-am vorbit de adevărul morţii
Mântuitorului. Abordez acum această temă, fiindcă zilele trecute a venit o
enoriaşă la mine cu sufletul foarte bulversat şi mi-a relatat o întâmplare,
care mi-a dat de gândit. Femeia se întâlnise în Severin cu un individ cu o
poziţie socială destul de ridicată. Din respect pentru instituţia şi pentru
tagma din care făcea parte acel individ, îi voi păstra anonimatul. Cel puţin
deocamdată. Femeia îi spusese, aşa cum spun toţi creştinii când se întâlnesc
unii cu alţii: ,,-Hristos a înviat!” Individul a rânjit cu superioritate şi,
fără să-i răspundă la salut, a întrebat-o: ,,- Ha, ha, ha, chiar crezi că a
înviat?” ,,- Cum să nu cred?” i-a răspuns femeia revoltată. Individul nu s-a
oprit. ,,- Ha, ha, ha, dar dacă a fost moarte clinică? Atunci mai putea fi
înviere? Ei, ce mai zici acum?”
Dacă şi printre Dvs. sunt
unii care pun la fel problema, socotesc că sunt absolut necesare câteva
precizări. Moartea clinică de care vorbea individul de mai sus este aşa-numita
moarte aparentă. E vorba de un fel de letargie, care se poate produce în
anumite situaţii deosebite. Să zicem că cineva este electrocutat sau trăznit.
Aparent, el este mort; în realitate, nu. Este posibil ca, după ce este
înmormântat, cantitatea de electricitate ce se depozitase în trupul lui să fie
absorbită de pământ şi, la un moment dat, omul să revină la viaţă cu
adevărat. De data aceasta însă moare cu adevărat, din cauză că nu are aer. S-au
întâmplat cazuri când s-au făcut deshumări şi s-au găsit trupurile în
altă poziţie decât în cea în care fuseseră înmormântate, respectiv culcat pe
spate. De obicei, în astfel de cazuri, se spune că respectivii ar fi fost moroi
sau strigoi, ceea ce nu este adevărat. Omul acela s-a zbătut acolo în
sicriu, până a murit. Pot fi şi alte cauze, care duc la o astfel de moarte
aparentă sau clinică. Tocmai de aceea legea nu le permite medicilor să
elibereze certificatele de constatare a decesului decât după 48 de ore după
deces, iar înmormântarea se face abia după trei zile de la deces, pentru
că, dacă este vorba de o moarte aparentă, să poată să-şi dea seama cei din jur.
În cazul Mântuitorului
nu poate fi vorba de moarte clinică sau aparentă. În cazul Lui a fost o
moarte reală, datorată procedurii la care a fost condamnat. I s-au bătut cuie
în mâini şi picioare, deci I s-au făcut răni deschise, din care s-a scurs sânge
timp de câteva ore. A fost ridicat pe cruce şi s-a zbătut de durere, fapt care
a făcut ca rănile să se mărească şi sângele să curgă cu putere. Fiindcă a doua
zi era paştele iudeilor, trupurile nu trebuiau să rămână pe cruce. Tocmai de
aceea Pilat a trimis garda să verifice dacă cei condamnaţi la moarte muriseră
cu adevărat. Cei doi tâlhari încă nu muriseră şi li s-au spart fluierele
picioarelor cu ciocanul, pentru ca, datorită durerii îngrozitoare, să moară.
Mântuitorul tocmai murise şi nu i-au mai spart fluierele picioarelor, ci
doar I-au băgat suliţa sub coasta stângă, înpungându-I inima şi atunci a
mai curs restul de sânge care mai rămăsese depozitat acolo. Moartea clinică nu
mai poate să se producă în astfel de cazuri, la trupuri din care s-a scurs
sângele. Moartea Mântuitorului a fost reală. Tocmai de aceea şi Învierea Lui a
fost reală. Teoria aceasta cu moartea aparentă a mai fost vehiculată şi în
vechime, ea constituind chiar miezul unei erezii. Sfântul Apostol Pavel spune
că, ,,dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa noastră, zadarnică şi
speranţa voastră!”
Aşadar, dragii mei,
Mântuitorul a murit cu adevărat şi a înviat cu adevărat, dovedind că este
Împăratul cerului şi al pământului, creatorul şi conducătorul lumii, mai presus
de Viaţă şi de Moarte, mai presus de legile firii. A dovedit cu prisosinţă că
este Dumnezeu adevărat. Această credinţă s-o păstraţi cu tărie în sufletul
dumneavoastră, fără să vă îndoiţi vreodată. Chiar de ar zice şi papa de
la Roma că a fost moarte aparentă să nu-l credeţi. Asemenea afirmaţii şi
asemenea glume de prost gust nu pot veni decât de la duşmanii lui Hristos şi de
la duşmanii mântuirii noastre. Niciodată să nu fiţi printre aceia!
*
Postul. Din lucrările Sf. Grigore Palama
selectăm un scurt fragment, care se referă la post: ,,Rugăciunea și știința curăță și înfrumusețează mintea,
blândețea partea irascibilă, înfrânarea partea poftitoare. Postul și cumpătarea
înmoaie răzvrătirile trupului, veștejesc furia mâniei și a poftei, aduc
cugetării un văzduh limpede și, ca să spunem așa, lipsit de nori, curățind-o de
aburii pricinuiți de mulțimea mâncărurilor și de ceața izvorâtă din acestea. Prin
post și cumpătare omul cel din afară se strică. Și pe cât se strică acesta, pe
atâta omul cel dinlăuntru se înnoiește. Când stomacul este subțiat prin post și
cumpătare, în mod necesar se subțiază și mintea. Să fugim de lăcomia
pântecelui, să îmbrățișam cumpătarea, să strângem în brațe aceste zile de post,
ca unele care fac ca trupul să fie ascultător sufletului și fac mai ușoară
mintea care se înalță către Dumnezeu”.
*
Taina Sfintei Spovedanii
reflectată în proverbele românești(II).
II.Perspectiva
eshatologică.
Strădania omului de a-și mântui sufletul, de a se face
plăcut lui Dumnezeu, se face cel mai adesea în perspectivă eshatologică.
Sfârșitul vieții, moartea și judecata de după moarte îl înfricoșează pe om și-l
face să privească mult mai responsabil realitatea. Moartea face parte din
viață, fiind legată strâns de aceasta: ,,După
viață este și moarte”(II, 802). Omul
știe că ,,Sufletul e călător”(II,
440), ,,Și e viața o nălucă,/Călător gata de ducă”(II, 803), că-n orice moment ,,umblă cu moartea în sân”(II,
629). Se știe doar, că ,,O dată moare
omul”(II, 636) și că ,,O moarte are
omul”(II, 625). Pentru aceea poate să zică: ,,Treci zi, treci noapte, apropie-te moarte”(II, 620).
Momentul
marii treceri spre eternitate nu-i este indiferent creștinului. ,,De ar ști omul când are să moară, și-ar săpa
groapa singur”(II, 637), deși el știe bine că ,,De moarte și de nuntă nimeni, niciodată, nu poate fi gata”(II, 619);
,,Ploaia și moartea niciodată nu le chemi”(II, 638). Pentru acel moment, el
trebuie să fie ,,iertat de Dumnezeu”(VI,
687), pentru a ,,merge la Dumnezeu”(VI, 688).
Nimeni nu știe când va fi acel moment: ,,La pocăință să nu dai vreme peste vreme, că nu știi când și cum va da peste tine ceasul cel din
urmă”(VIII, 263); ,,Moartea e mai aproape decât cămașa”(II, 625) ,,Moartea nu
vine când o chemi,/Ci te ia când nu te temi”(II, 623). Unul moare, fiindcă ,,i
s-au isprăvit zilele”(II, 642), în timp ce altul ,,moare cu zile”(II, 642). Unul
,,se bate cu moartea”(II, 629), sau ,,se dă de ceasul morții”(II, 631) în vremea agoniei, altul reușește câteodată
să-și mai prelungească zilele ,,Ca din
gura morții”(II, 628), după ce ,,dă mâna cu moartea”(II, 628) sau ,,Îi
cu sufletul pe sobă”(II, 440). Toți suntem datori cu o moarte, toți ajungem la
acel ceas, însă nu trebuie să ne fie indiferent cum ajungem acolo. Atâta vreme cât ,,avem sufletul în oase”(II, 40), cât ne ,,ținem sufletul în buze”(II, 440).
Moartea are
mai multe denumiri în proverbe: ,,A bea
paharul morții”(II, 630), ,,A i se bate sufletul în tindă”(II, 440), ,, A-i
suna clopotul”(VI, 517), ,,Ca mâine o să-mi mănânce coliva”(VI, 525), ,,Candela
e pe sfârșite”(III, 66), ,,Când untdelemnul se isprăvește, candela se
istovește”(III, 66), ,,De-aici înainte ciobu și lumânarea”(VI, 512), ,,I-a
suflat în lumânare”(III, 214), ,,L-a iertat Dumnezeu”(VI, 687), ,,L-a strâns
Dumnezeu”(VI, 687), ,,Leacul e limba de clopot”(VI, 514), ,,Lumânarea e pe
sfârșite”(III, 212), ,,Se sfârșește undelemnul din candelă”(III, 66), ,,Se
vindecă cu zeamă de clopot”(VI, 514), ,,umbla cu coliva în piept”(VI, 524).
Nu ne este
indiferent cum ne găsește momentul morții. În mentalitatea populară este foarte
importantă lumânarea. Cel care ,,n-are
parte de lumânare”(II, 642) este un om blestemat de Dumnezeu, el ,,moare ca un câine”(II, 642),iar moartea
lui este ,,moarte întunecată”(II, 627). Aceasta
era convingerea că lumânarea luminează drumul celui plecat prin tenebroasele
drumuri pe care le are de străbătut în lumea de dincolo. Existau și din cei
care erau conștienți că ,,Lumânarea se
aprinde pentru cei ce văd, nu pentru orbi”(III, 214). Pentru cei aflați în
viață mai există posibilități de salvare: căința și pocăința, adică Sfânta
Spovedanie: ,,Căința și pocăința la
ceasul morții în zadar se socotesc, că de nevoie se-nțeleg, iar nu de voie
bună; de-aceea tu din vreme să le urmezi, ca sufletul să nu ți-l pierzi”(VIII,
263). Îndemnul se repetă insistent, tocmai fiindcă mesajul este de maximă
importanță: ,,Îngrijește-te mai din
vreme, ca după căință să ai vreme de pocăință”(VIII, 264), ,,Decât mătănii cu
capul până la pământ și cu suflet spurcat, mai bine cu suflet curat, când intri
în mormânt”(VIII, 282).
Pentru cei
decedați mai pot face câte ceva cei rămași în viață: ,,Cu plânsul nu se înviază morții”(II, 674). Rugăciunile și pomenile
pentru sufletele celor morți sunt esențiale în acest sens. Mortul ,,așteptă
colacul”(VI, 518). Cei vii
dau celui mort ,,colac și
lumânare”(VI, 619), fie că e ,,De
sufletul bunicii”(II, 443), ,,De sufletul morților”(II, 443), ,,De sufletul
tatei”(II, 442), fiindcă ,,Din pomană s-a făcut raiul”(VII, 81). Ce-i
drept, niciodată cei vii nu fac suficient pentru sufletele celor decedați: ,,Mortul multe zice, viul face ce știe”(II,
613), știind că ,,Mortul nu se mai
întoarce înapoi de la groapă”(II, 613), ,,Nu fac vii ce zic morții”(II, 613); ,,Nu mai mănâncă colivă”(VI, 525), doar
,,Când vor învia morții”(II, 616), adică niciodată, așa că se puteau consola cu
proverbul: ,,Morții cu morții, viii cu
viii”(II, 614). Sunt cazuri când în acest sector se poate vedea cel mai
bine cum mulți semeni sunt nerecunoscători față de binefăcătorii lor decedați:
,,Pe cine nu lași să moară nu te lasă să
trăiești”(II, 638), viața de apoi fiind de fapt o realitate.
Romanii spuneau că ,,De mortuis
nisi bene”. Același lucru spun și românii: ,,De morți nu trebuie să vorbești decât de bine”(II, 615), deși
aceasta folosește doar în ceea ce privește imaginea pământească a celui
dispărut, memoria lui, ci nu-l ajută cu nimic în viața de dincolo.
Unii au veac îndelungat, sunt ,,uitați de moarte”(II, 630), dar cât
de bătrâni ar ajunge, tot nu se îndură să moară ,,Cât de rău să trăiască omul, tot nu se îndură să moară”(II, 636), Fie
tânăr, fie bătrân, în fața morții toți sunt egali, vârsta nefiind o condiție
privind momentul morții: ,,Moartea e mai
aproape decât cămașa”(II, 625), ,,Viața omului ca oul în mâna copilului”(II,
803). O condiție care să întârzie
moartea nu e nici averea, nici condiția socială: ,,Moartea nu vrea să știe, de averi, de bogăție”(II, 624); ,,Mor întocmai
ca tot omul/Și bogatul ca și robul”(II, 638). Nu înseamnă că sărăcia sau
starea socială modestă ne întârzie momentul morții: ,,Nici n-am la ce muri, nici la ce trăi”(II, 639). Toate acestea sunt
o deșertăciune, o zădărnicie: ,,În deșert
sunt toate, dacă este moarte”(II, 625). Toate rămân neputincioase în fața
morții: ,,Până la moarte sunt toate”(II,
625), fiindcă moartea-i ,, fără
leac”(II, 625) și numai ei ,,leac
între muritori nu s-au aflat”(II, 625).Ea nu depinde de oameni, nu poate fi
programată, ,,nu vine când o chemi”(II,
623). Toate zbaterile, eforturile, bucuriile și necazurile, toate urile și
dușmăniile sunt doar ,,Până la
moarte”(II, 630). În fața ei se împacă toate, conform proverbelor: ,,Moartea împacă”(II, 625), ,,Moartea
potolește pe toată lumea”(II, 624), ,,Viața urăște, iar moartea împacă”(II,
803).
Sunt oameni
care au presimțiri că li se apropie moartea, fie datorită unor boli care-i
cuprinde, fie vârstei, fie, pur și simplu, că presimt ei că ,,au intrat în anul morții”(II, 631), sau că sunt ,,gura morții”(II, 629). Pentru cei mai mulți însă, moartea este
inopinată, ea vine ,,Când ți-e viața mai
dragă”(II, 803). Este mare lucru, este o favoare pe care o face Dumnezeu
cuiva să mai poată spune celor rămași ,,Cu
limbă de moarte”(II, 630). Vorbele acelea, fie că sunt dorințe, fie
îndrumări și dispoziții, fie iertăciuni sau rămas bun sunt de mare importanță
pentru cei în cauză. Clipele acelea pot fi chiar hotărâtoare pentru viața lui
de aici și pentru cea de dincolo. Dacă mai apucă să se spovedească și să se
împărtășească, el este asemenea tâlharului de pe cruce, care intră în rai în
ultimul moment. După moarte, orice căință este zadarnică.
În fața morții, omul intuiește
toată filozofia vieții. Abia atunci cei mai mulți înțeleg că ,,lumea și viața sunt brăcinari de ață”(IV,
216), că ,,Lumea asta nu-i a
mea,/Cealaltă nici așa”(IV, 213), că ,,Lumea
e înșelătoare, moartea hoață, răpitoare”(II, 624). Un proverb precum
acesta: ,,Numai moartea e în dar”(II,
625) ne duce la unul din cele mai profunde adevăruri privind antropologia
creștină(Va urma).
*
Apostolul şi lupii. Părintele Stelică Zoican de la Balta mi-a relatat o întâmplare memorabilă din viaţa sa de preot de
ţară. Ascultându-o, am înţeles mai bine cât de folositoare este ucenicia unui
preot la o parohie de ţară în primii ani ai activităţii sale, indiferent al cui
este şi pe cine are rudă la Ierusalim. Numai la sat înţelegi mai
bine frumuseţile sufletului românesc nealterat de influenţele nefaste ale
civilizaţiei moderne, numai acolo, confruntându-te cu greutăţile şi necazurile,
cu lipsurile şi cu problemele specifice treci prin cuptorul de foc al
încercării şi al călirii. Numai acolo îţi înţelegi mai bine ca oriunde misiunea
de preot şi-ţi poţi da seama dacă ai chemare pentru ea sau trebuie să-ţi cauţi
rosturile în viaţă în alte părţi.
Era la Bobotează. Părintele Stelică era preot
la Balta. Părintele Izverceanu de la Cernavârf a primit veste că are
fiul, profesor în Bucureşti, bolnav. I-a trimis vorbă părintelui Stelică să-l
suplinească o săptămână sau două, până se întoarce. De acord, nici nu se putea
altfel! Abia a trecut Sfântul Ion şi iată că a venit veste că la Buseşti, -sat
al Parohiei Cernavârf-, este o înmormântare. Părintele Stelică a plecat de
dimineaţa, cu sania. Crăpau lemnele de ger, iar zăpada era destul de mare. Şi-a
luat cojocul cel mare, şi-a înfăşurat picioarele cu pături groase şi a pornit.
A trecut pe la Turtaba, şi-a luat cântăreţul şi a ajuns la Buseşti pe la prânz,
fiind cale lungă. Înmormântare mare! La pomană au fost peste 600 de persoane,
după cum i-a numărat părintele. Tăiaseră un junc de
Nu s-a terminat bine pomana, că a venit la
preot cineva din alt sat şi i-a spus: ,,-Părinţele, cineva de la Cornet e pe
moarte şi trebuie împărtăşit!” ,,-Păi, mergem acolo, să-l împărtăşim. Poate
ajunge sania?” ,,-Nu, că e drumul rău şi se răstoarnă. De fapt, nu e decât
pârtie de picior!” Au plecat pe jos, cale de aproape cinci kilometri. A
împărtăşit persoana în cauză şi părintele a plecat singur înapoi, la Buseşti,
să-şi ia sania şi cântăreţul. La întoarcere abia îl aşteptau, fiindcă în altă
parte a satului cineva era pe moarte şi trebuia împărtăşit. Aproape se
întunecase. S-a dus până acolo. Când a întors la casa paracliserului, unde avea
sania, acesta i-a spus: ,,-Părinte, acum vreau să mă împărtăşesc şi eu!”
,,-Păi, bine, măi, nea Ilie, nu putuşi să-mi spui acolo, unde grijii
bătrâna aceea, că fuseşi cu mine! Făceam o singură slujbă şi te grijeam şi pe
dumneata!” i-a zis părintele dojenitor. ,,-Nu, părinte, pe mine mă împărtăşeşti
de bucuria de a te avea oaspete pe dumneata şi pe cântăreţ!” ,,-E târziu, nea
Ilie, e târziu, se întunecă şi e iarnă. Îţi mulţumesc frumos, dar lasă, că stau
altădată la dumneata!” ,,- Nu, părinte, nu, că eu am o datorie la tatăl
dumneata. De câte ori am trecut prin Coada Cornetului şi el m-a văzut, nu m-a
lăsat până nu m-a băgat în casă şi mi-a pus masa!” Au stat la masă, au servit
ceva de mâncare, au băut o ceaşcă două de ţuică fiartă şi au plecat.
Până la Balta era cale lungă, poate mai
bine de zece kilometri. A trebuit să treacă mai întâi prin Turtaba,
să lase cântăreţul, o deviere de alţi trei sau patru kilometri. Se făcuse ora
22-23 noaptea. Se lăsase ger cumplit. Când a trecut printr-un clet de pădure,
părintele Stelică a auzit lupii urlând. Ii auzise de multe ori, dar ca atunci,
aşa de înfricoşător, niciodată. I s-a ridicat căciula pe cap. Calul a început
să dea semne de teamă. Părintele s-a gândit repede ce trebuie să facă. Avea de
urcat un deal, Babele, şi calul nu putea să fugă. Dacă ar fi rămas în sanie, se
putea întâmpla ca să nu-l mai asculte calul, s-o ia zăuş prin pădure, să
răstoarne sania şi atunci lupii puteau cu uşurinţă să-l mănânce şi pe el şi
calul. Părintele a oprit cu greu sania. A coborât, ţinând strâns hăţurile
calului. Şi-a făcut o rugăciune şi s-a închinat de mai multe ori. A luat
într-o mână toporul de care nu se lipsea niciodată când pleca la drum şi
cu cealaltă a luat calul de sub barbă. Au apărut şi lupii. Erau şapte. Trei pe
o parte a drumului şi patru pe alta. Calul se zbătea înfricoşat. Cu greu îl
putea struni. Nu avea lumină, ci doar luna făcea ca umbrele copacilor să pară
mai înspăimântătoare. Lupii mergeau paralel cu sania, la câţiva metri distanţă
şi urlau. Parcă o putere nevăzută îi oprea să nu atace. Când au ajuns în vârful
dealului, părintele şi-a făcut vânt şi-ntr-o clipită a fost în sanie. Calul a
pornit într-o fugă nebună, cum nu mai fugise în viaţa lui. Sania venea în urma
lui ca o aşchie, nu-i mai simţea greutatea. Lupii veneau pe urmele saniei
urlând. Pericolul cel mare era acum răsturnarea saniei. Drumul avea multe
şanţuri, denivelări, pietre care ieşeau ameninţătoare prin zăpadă. A ajutat
însă Dumnezeu şi sania nu s-a răsturnat.
Când au ajuns acasă, trecuse de miezul
nopţii. În ciuda gerului năpraznic, atât calul, cât şi Părintele
Stelică erau scăldaţi de sudoare. Era sudoarea morţii, care le dăduse
târcoale.
Astfel se încheia ziua de lucru a unui preot
de ţară!
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.
a reușit să publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 558, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2 mart. 2026, ediție și
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Observatorul”, Toronto (Canada), 12 mart. 2026, ediție și
on-line (https://www.observatorul.com); Taina Sfintei Spovedanii reflectată în proverbele românești, în
,,Națiunea”, 5 mart. 2026, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate).
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afară
parohiei, astfel: Doamna Ivanovici Florica(Bucureșști) și Doamna
Enache Maria (București): câte 250 lei; Domnul Ing. Bălu Constantin(Tr.
Severin), fiu al satului Bârda și Doamna Sârbu Felicia(Turda): câte 200
lei; Doamna Prof. Kemenschi Florica(Tr. Severin): 150 lei; Doamna Prof. Șerban Avelana (Tr.
Severin), Domnul Zgarcea Cornel(Tr. Severin), Domnul Cioabă
Constantin(Malovăț): câte 100 lei; Doamna Rolea Violeta(București),
fiică a satului Bârda: 50 lei.
Tuturor le mulțumim cordial.
Dumnezeu să le ajute!
*
În cursul lunii Februarie am
donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 1 Febr.(Bârda): 70 pâini; 2 Febr.(Bârda): 128
pâini; 8 Febr.(Malovăț): 124 pâini; 15 Febr.(Bârda): 122 pâini; 22
Febr.(Malovăț): 160 pâini. Așadar, în luna februarie s-au donat: 604
pâini. Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1,30
lei, astfel: 1 Febr.(Bârda): 30 pâini; 2
Febr.(Bârda): 572 pâini; 8 Febr.(Malovăț): 276 pâini; 15
Febr.(Bârda): 578 pâini; 22 Febr.(Malovăț): 240 pâini. Așadar, în
luna februarie s-au donat 1.696 pâini.
*
În luna
februarie am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 12.000 lei protoieriei
pentru lumânări: 4.682 lei tipografiei
pentru cărți; 3.850 lei protoieriei pentru subvenții pe 2026; 3.290 lei pentru cele 2.300 pâini donate
și vândute în februarie; 1.849 lei mașina de spălat pentru Azilul
Șimian; 500 lei poștei pentru timbre; 392 lei impozit; 250 lei
poștei pentru colete; 78 lei internetul; 50 lei curentul
electric și altele mai mici.
*
Zâmbete.☺,,- Domnule
doctor, nu mai văd la distanță!” ,,– Vezi luna?” ,,– Da.” ,,– Vezi soarele?” ,,–
Da.” ,,– Păi și cât de departe vrei să vezi?” ☺ La spovedanie: ,,-Părinte,
am înșelat, am mințit, am furat!” ,,– Din ce partid faci parte, fiule?” ☺ Somnul adânc ajută la prevenirea îmbătrânirii, mai ales dacă dormi la
volan! ☺Pe vremea mea copiai ca să iei un 5, nu ca să
ajungi doctor! ☺ Când profesorii nu lasă
repetenți, suferă toată țara.
*
Excursii-pelerinaj.
În ziua de marți, 31 martie, parohia noastră organizează o excursie- pelerinaj de o zi, pe următorul
traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Florești-Apa Neagră-Mănăstirea Tismana-Tg.
Jiu-Mănăstirea Lainici- Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Sf.
Arsenie Boca – Caransebeș – Mănăstirea Teiuș – Mănăstirea Piatra
Scrisă-Orșova-Mănăstirea Vodița-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Costul e de 80 lei/pers.
Atenție. Din motive
obiective, am fost nevoiți să schimbăm data. Rămâne valabilă aceasta de 31 martie.
*
Simpozioane. Universitatea ,,Al. I. Cuza” din Iași l-a invitat pe preotul Dvs. să
participe la simpozionul internațional ,,Explorări în tradiția biblică
românească și europeană”, ediția a XV-a, ce se va desfășura la Iași în zilele
de 9-11 iulie a. c. Grea problemă!
*
Înmormântări. În ziua de 25 febr. am oficiat slujba înmormântării pentru Trocan Ion(75 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-l ierte!
*
Mulțumire. Pe 5 februarie s-a împlinit un an de când malovicenii și-au impus
punctul de vedere, au respins delegația episcopiei, care venise să instaleze un
nou preot și au cerut să se prelungească mandatul subsemnatului, ceea ce s-a și
împlinit.
Vă mulțumesc frumos,
dragii mei enoriași din Malovăț și Bârda! Dacă ar fi s-o iau de la început de
zece ori, tot preot m-aș face și tot la Dumneavoastră aș veni!
Dumnezeu să vă
răsplătească!
*
Program. În luna aprilie avem următorul program de slujbe: 4 Apr.(Malovăț-Bârda);
5 Apr.(pomeniri la ora 8 în biserica din Bârda; slujbă la Malovăț); 6 Apr.(denie
la Bârda); 7 Apr.(denie la Malovăț); 8 Apr.(spovediri și împărtășiri în Bârda, la biserică și în sat; denie la
Bârda); 9 Apr.(pomeniri la ora 8 la din Bârda; slujbă la Malovăț; denie la Malovăț); 10 Apr.(spovediri
și împărtășiri de adulți în Malovăț; denie cu Prohod la ora 18 în Bârda; denie
cu Prohod la ora 21 în Malovăț); 11 Apr.(spovedit și împărtășit copiii la Malovăț dimineața; pomeniri la
Malovăț, la ora 19; slujba Învierii la Malovăț, la ora 23); 12 Apr.(slujba Învierii, la ora 3 în
Bârda); 13 Apr.(Bârda,
slujbă cu slobozirea Paresimilor la vii); 14 Apr. (slujbă la Malovăț cu
slobozirea Paresimilor la vii); 17 Apr.(slujbă la catedrala episcopală din Tr. Severin); 18 Apr.(Bârda-Malovăț,
cu pomenirea Paresimilor la morți); 19 Apr.(Malovăț); 23 Apr.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 25 Apr.(Malovăț-Bârda);
26 Apr.(Bârda). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică,
acasă, la telefonul 0724.99.80.86, ori
pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu