Cuvinte duhovniceşti (5)

Când aveţi o suferinţă mare, îngenuncheaţi şi rugaţi-vă să se facă voia lui Dumnezeu

28 Iulie 2016 Părintele Efrem Filotheitul

Nimic nu este întâmplător pe pământ, nimic nu se face fără pronia lui Dumnezeu! Noi ne împotrivim proniei divine şi cârtim, aşa cum face un copil când mama sau tatăl îi taie voia. Şi el reacţionează din egoism şi din încăpăţânarea care se vădesc din cererea lui. Poate să şi plece de-acasă şi să-i ocărască pe părinţii lui, pentru că nu i-au făcut voia.

Când aveţi o suferinţă, o ispită, o strâmtorare sufletească, trupească, economică, fie că este boală, fie că este ispită, sau orice alt rău, îngenunchiaţi şi rugaţi-vă, cerând să se facă voia lui Dumnezeu şi nu voia voastră. Şi Dumnezeu, Care îngăduie ispita, oferă în acelaşi timp omului şi mijlocul prin care poate s-o depăşească.

Durerea îşi exercită lucrarea ei şi asupra sfinţilor, ca să înmulţească slava lor în Ceruri, datorită răbdării pe care ei o arată! Dar de multe ori, sfinţii suferă şi ca să fie pildă altor oameni, aşa cum s-a întâmplat cu mult-încercatul Iov, cu Sfânta Singlitichia, şi cu atâţia alţi sfinţi.

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 10)

Care e cea mai puternică rugăciune în vreme de ispite şi necazuri?

26 Iulie 2016 Arhimandritul Ioanichie Bălan

- Care este cea mai puternică rugăciune a creştinilor în vreme de ispite, pagube, judecăţi, primejdii, vrăjitorie şi tot felul de necazuri?

- Este citirea psalmilor, cu post şi cu lacrimi, mai ales la miezul nopţii. Psaltirea, ajutată de post, are mare putere asupra diavolilor şi asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. De aceea, ori de câte ori credincioşii au necazuri mari, judecăţi, boli grele, operaţii etc., sunt datori să facă rugăciuni cu post, ziua şi la miezul nopţii sau când poate fiecare, citind câteva catisme la Psaltire şi Paraclisul Maicii Domnului. Apoi să facă metanii după putere și numaidecât vor simţi harul şi ajutorul Sfântului Duh şi se vor izbăvi de toată primejdia.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate II,  Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, p. 107)

Dacă faci liniște în tine, vei auzi răspunsul rugăciunilor tale

26 Iulie 2016 Ieromonahul Arsenie Boca

 Un sihastru tăcut, prin însăşi viaţa lui, învaţă, povesteşte şi convinge către căutarea lui Dumnezeu. Despre însemnătatea tăcerii, Sfântul Isaac Sirul scrie aşa: „Dacă într-o parte vom pune toate faptele vieţii de aici, iar în altă parte tăcerea, atunci vom vedea că tăcerea le cumpăneşte pe toate celelalte. Să nu-i compari pe cei ce fac minuni şi semne şi puteri în lume, cu cei ce-şi petrec viaţa într-o tăcere plină de cunoştinţă; trebuie să iubeşti mai mult tăcerea nelucrătoare decât lucrarea celor flămânzi în lume şi decât întoarcerea multor popoare spre Dumnezeu. Este mai bine să te descătuşezi tu însuţi din lanţurile păcatului, decât să scoţi pe robi din sclavie”.

Sfântul Ioan Scărarul zice: „Tăcerea e mama rugăciunii, întoarcere din robia duhovnicească, un succes în fapte bune şi o neîncetată urcare la Cer; ba chiar Însuşi Iisus Hristos, ca să ne arate folosul şi nevoia de o viaţă tăcută, singur, lăsând din când în când predica obştească, se retrăgea în locuri tăcute, pentru ca să se liniştească şi pentru ca să se roage”.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 84)

Fără pocăință, nimeni nu s-ar mântui

20 Iulie 2016 Episcop Kallistos Ware

Sfântul Marcu Monahul (secolele V-VI) scrie: „Nimeni nu este mai bun şi mai milostiv ca Dumnezeu, dar, cu toate acestea, n-o să-l ierte pe cel ce nu se căieşte de păcatele sale. (…) Toate poruncile se reduc la una singură: cea a pocăinţei. (…) Căci nu vom fi osândiţi pentru mulţimea păcatelor, ci pentru că n-am voit să ne pocăim. (…) Pocăinţa nu se sfârşeşte până la moarte, nici pentru cei mici, nici pentru cei mari”. Cum spune Avva Isaia (secolele IV-V): „Cunoscând de la început Domnul nostru Iisus Hristos cât de mare este răutatea vrăjmaşului, ne-a dăruit pocăinţa până la ultima noastră suflare. Că de n-ar fi pocăinţă, nimeni nu s-ar mântui”. Iar Sfântul Isaac Sirul (secolul VII) ne învaţă, la rândul său: „Avem nevoie de căinţă în fiecare clipă a celor douăzeci şi patru de ore ale zilei şi nopţii”.

Îndrumătorii duhovniceşti contemporani acordă şi ei o la fel de mare importanţă pocăinţei. Astfel, Sfântul Serafim de la Sarov (1759-1833) afirma: „Unde nu sunt lacrimi, nu este mântuire”. Iar părintele Serafim Papakostas, conducătorul mişcării greceşti „Zoe”, din 1927 până în 1954, îşi începe opera cea mai cunoscută cu aceste cuvinte: „În fiecare epocă, dar mai ales într-a noastră, atât de profund neliniştită, obosită şi agitată, nimic nu este mai important ca pocăinţa. Nu există ceva la care omul să aspire mai profund. Singura problemă este că nu avem o idee prea clară despre ea”. Este momentul să menţionăm că rugăciunea lui Iisus, care este mult mai practicată astăzi decât acum cincizeci de ani, este o rugăciune specifică pocăinţei: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 47)

Cum să ne așezăm la rugăciune?

26 Iulie 2016 Înaltpreasfințitul Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului

  .

Există și o direcție a rugăciunii: de obicei ne orientăm către răsărit, pentru că avem cunoștință de faptul că din partea răsăritului se va arăta Fiul Omului, ca un fulger, atunci când va veni să-i învieze pe toți și să-i judece. Rugăciunea cea mai puternică este aceea care este însoțită de post.

Nu de mult s-a citit în biserici o Evanghelie despre un copil demonizat, pe care Sfinții Apostoli, la rugămintea tatălui copilului, nu fuseseră în stare să-l vindece. Întrebat, după aceea, de către ei: Noi de ce n-am putut, Învățătorule, să-l vindecăm? li s-a spus că Acest neam de demoni nu poate fi scos decât cu post și rugăciune.

De obicei, rugăciunea trebuie asociată cu postul și, din acest punct de vedere, chiar din viața obișnuită, este bine ca, dimineața, rugăciunea să fie făcută înainte de micul dejun. Aceasta presupune și o stare de post; minimă, dar este. Pentru că stomacul îmbuibat nu este prielnic rugăciunii. Asta o știm din practică.

Este foarte important ca rugăciunea să fie însoțită de credință, credința însemnând și participarea intelectului, adică o rugăciune conștientă de ceea ce poate ea.

(Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 16-17)

Sursa:

Pr. Alexandru Stanciulescu Barda