Isabela Vasiliu-Scraba
KRISHNA - EMINESCU
Colocviile de Marti 30.01.18 5 pm
Calderon 39
~*~
IsabelaVS-Tradu Filocalia 5
IsabelaVS-TraduFilocalia5/7 ian.
2018/48540car./6855cuv.
Isabela Vasiliu-Scraba, Parintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu si poetul Nichifor Crainic în culisele Filocaliei românești
Motto: „Dacă
Dumnezeu va ajuta să apară întreaga Filocalie în românește, acest act va rămâne
legat în mare măsură de numele Părintelui Arsenie Boca și de mișcarea
religioasă pe care a trezit-o în jurul Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele
mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele cele mai curate
duhovnicești, ale învățăturii stăruitoare și ale dragostei de suflete” (pr.D.
Stăniloae, vol. II, 1947)
Rezumat de idei:
Doi admiratori ai Filocaliei (Cioran și Andrei
Scrima). Urme ale lecturii Filocaliei în ultimul
manuscris românesc al „parizianului” Cioran. Zilele albe ale
unui „oaspete” stilizând Filocalia la Mănăstirea
Brâncoveanu. Mistici din Filocalia pictați la
Drăgănescu de „ctitorul de frunte al Filocaliei
românești”. Poeta Zorica Lațcu traduce Filocalia după
orele de serviciu și în vacanțe într-o chilie a Mânăstirii de la Sâmbăta de
Sus, numele ei nefiind menționat de prof. Stăniloae.
Cioran mărturisea la Paris
că-i este „imposibil” să se ducă la biserică să audă Evanghelia în franceză. I
se părea că „sună grotesc”. „Cândva am scris -mai spunea el în deceniul opt-,
că nu se poate imagina un Iisus vorbind franțuzește”. În
schimb, „Biblia în românește, tot serviciul religios, în special cel de la
înmormântare când se vorbește de viața pământeană a celui dispărut, sunt
extraordinare” (1).
Emil Cioran se extaziase
(pe bună dreptate!) și de frumuseţea traducerii Filocaliei (vol I-IV,
Sibiu, 1945-1948). La zece ani după apariţia primelor patru volume datorită
stăruinței Părintelui Arsenie Boca pe atunci faimos stareț la Mănăstirea
Brâncoveanu, călugărul Andrei Scrima vorbea la Paris despre tradiția ortodoxă
bazată pe textele Filocalice, într-un interviu publicat de pr. Oliver
Clement (2). Dar abia la distanță de trei decenii după
tipărirea de la Sibiu, oficialii culturii comuniste au îngăduit publicarea la
București a următoarelor patru volume (Filocalia, vol. V-VIII,
București, 1976-1979).
Dacă până în 1948 numele
traducătoarei Zorica Lațcu (3) nu a fost trecut – poate pentru
a nu împărți banii (4) dați de mitropolitul N. Bălan pentru
traducerea primei jumătăți a colecției de scrieri mistico-ascetice reunite sub
numele de Filocalia, perioada terorismului ideologic comunist s-a
caracterizat înainte de toate prin interzicerea mediatizării numelor celor care
au fost schingiuiți fără de vină prin temnițele politice. Or, atât starețul de
la Sâmbăta și de la Prislop cât și poeta Zorica Lațcu (închinoviată din 5 mai
1948 la Mănăstirea Vladimirești) au fost victime ale arestărilor abuzive (vezi
Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns
la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; URL
din timpul unui regim care
nu s-a putut impune și menține 45 de ani fără lagăre de exterminare și milioane
de întemnițati, cum bine obsevase Vintilă Horia (vezi Jurnal de sfârșit de
ciclu, Ed. Vremea. București, 2017). În primăvarea anului 1955 peste 220
de securiști conduși de (omul Moscovei) Alexandru Nicolschi/ Boris Grumberg/ A.
Nicolau (general N.K.V.D.) au arestat 318 măicuțe de la Vladimirești. Comandată
de ministrul de interne Alexandru Drăghici (fugit la Budapesta în 1990) si,
desigur de șeful Securității, Pantiușa/ Gh. Pintilie, despre care se spune să
l-ar fi ucis pe arestatul ministru comunist de justiție Lucrețiu Pătrășcanu)
operația s-a efectuat cu aportul locotenentului colonel Zambetti si al
căpitanului Eibenschutz (5).
Fără să știe mai mult decât
citise prin prefețele volumelor Filocaliei de la Sibiu, parcurse
probabil la vremea când redacta ultima sa carte în românește unde se regăsesc
idei din secțiunea „Despre dracul întristării” (Filocalia, vol. I,
1946, ediția a doua), Cioran s-a grăbit să aducă laude în exclusivitate lui
Dumitru Stăniloae (1903-1993) pentru reuşita stilistică a traducerii Filocaliei.
Sursele din care noi am putut afla mai multe detalii (decât a putut ști Cioran
despre culisele frumoasei traduceri) s-au ivit abia după căderea comunismului,
la început prin publicarea de către maica Zamfira a celor două volume de
memorii ale fostului academician Nichifor Crainic, pe urmă prin apariția noii
serii a revistei „Gândirea” scoasă tot de maica Zamfira Constantinescu, fostă
elevă a profesorului de mistică Nichifor Crainic si, last but not least, prin
postarea pe youtube a inregistrărilor cu Aspazia Oțel Petrescu, sau cu fosta
stareță de la Vladimirești, înregistrări completate de apariția la edituri din
provincie a unor volume despre Părintele Arsenie Boca.
După cum își amintise
într-un interviu de la sfârșitul anilor optzeci, vremea celui de-al doilea
război mondial (si a ocupației germane a Parisului) a reprezentat pentru Emil
Cioran perioada în care a învățat „două lucruri: engleza și româna. Am citit în
acea perioadă –spunea Cioran – tot ce puteam găsi în românește, în special Biblia,
pentru a mă perfecționa în limba română…, ca apoi s-o abandonez în favoarea
francezei” (6). Pe lângă Biblie, fiul de protopop
citise atunci în volumul întâi al Filocaliei despre existența
împielițatului care, spre deosebire de toți ceilalți draci care „fac sufletul
iubitor de plăceri…nu primește să facă aceasta, ci el taie și usucă prin
întristare orice plăcere a sufletului…Simbolul acestui drac este năpârca al
cărei venin copleșește veninul celorlalte animale” (Evagrie în Filocalia,
1946, ediția a doua). Iată cum a recepționat Cioran noutatea găsită la
asceticul Evagrie Ponticul: „În a roade măduva vieții, există un vierme mai
necruțător decât toți viermii, mai insinuant decât târâtoarele, mai harnic decât
moliile și mai crud ca râmele văzute și nevăzute, este iadul vârât în tine,
este Tristețea” (Cioran, Razne, Ed. Humanitas, 2012, p. 25).
În capitala Franței
bursierul Cioran ajunsese în 1937, cam la o lună după ce un tipograf comunist
îi tipărise Lacrimi si sfinți, volum de „auto-biografie mascată”
(Cioran), mărturisind mai mult decât o sensibilitate nativă față de problemele
religioase (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea
filozofiei, URL
Fiindcă în acei ani,
1936-1937, profesorul de filozofie Cioran avusese o adevărată „criză
religioasă” (cf. E. Cioran în conversație cu Ion Deaconescu). După opinia
eseistului ajuns pe culmile gloriei, Lacrimi si sfinți ar reprezenta o
carte de „adnotări pentru și împotriva religiei” scrisă de un tânăr „înclinat
spre exces” care un an întreg își împărțise lecturile între mistici și vieți de
sfinți. Întâmplarea face ca din anul 1937 să dateze si manuscrisul românesc al Filocaliei
pregătit la Muntele Athos pentru tipar și adus de acolo în vara anului 1939 de
Părintele Arsenie Boca.
La maturitate, Cioran
prețuia în mod special cartea Lacrimi si sfinți, pentru că fusese
scrisă „în afara istoriei de atunci” (E. Cioran), într-un moment când a trăit
„o adevărată luptă” cu sine însuși. Credea că „e cea mai bună scrisă în
românește” (ibid.) , deși aproape toți prietenii săi români n-au înțeles-o,
atacându-l după apariția ei. De fapt Cioran – mare admirator al gânditorului
religios care a fost profesorul Nae Ionescu pe care-l însoțea la curs fără să-i
fie asistent – devenise la rândul său convins că „religia merge mult mai în
adâncime” (E. C.) decât orice altă cale de cunoaștere.
„Cufundat în lectura
misticilor, credeam că-i înțeleg”, va spune el amintindu-și de „tentația
misticismului” de la 26 de ani: „Am trăit clipe când te afli dincolo de
aparențe. O înfiorare năvalnică te surprinde pe neașteptate. Te simți cuprins de
o plenitudine extraordinară…Cele câteva momente de iluminare trăite de mine
m-au condus la înțelegerea fericirii supreme de care vorbesc misticii. În afara
fericirii supreme la care suntem chemați în mod cu totul excepțional și numai
pentru scurt timp, nimic nu mai posedă adevărată existență. Trăim în regatul
umbrelor. Oricum, din Paradis (ca și din Infern) nu te mai întorci niciodată
același care ai fost” (Cioran,
După propriile-i
mărturisiri, Cioran experimentează pentru trei zile viața mănăstirească,
reușind a-și convinge fratele să renunțe la gândul călugăririi. Ecoul
„întoarcerii din Paradis” (pe care o anume conjunctură l-a păstrat neîntinat de
nici o răzvrătire a lucidității, aroganței și cinismului său obișnuit, vezi
Isabela Vasiliu-Scraba, Ideas- A Variable Background in Cioran’s Writings,
URL
transpare doar într-o
scrisoare către părinți, când fratele și sora lui Cioran au ajuns în gulagul
comunist în care mercenarii ocupantului sovietic au decimat printr-un regim de
exterminare sute de mii de români (7). „Nu trebuie să vă
lăsați copleșiți –le-a scris atunci Cioran. Din moment ce aveți credință în
Dumnezeu, adică singura mângâiere valabilă care există sub soare, mi se pare că
sînteți destul de înarmați pentru a suporta orice suferință”. Amintindu-și
durerea pricinuită de întemnițarea fără de vină a Virginiei și a lui Aurel,
Cioran recunoaște peste ani că atunci „ar fi trecut de partea lui Dumnezeu”. În
scrisoarea către ai săi are și revelația falsei sale necredințe: „poate nu sunt
în fond atât de necredincios pe cât par”.
În cripto-comunismul de
după nouăzeci s-a început re-editarea primelor patru volume ale Filocaliei (în
1992, la Editura Harisma din București) fără retipărirea prefeţelor ediției
sibiene, ca nu cumva să fie mediatizat numele „ctitorului de frunte al Filocaliei
românești” (vezi prefața volumului II scrisă de Stăniloae) de la a cărui moarte
martirică (din 28 noiembrie 1989) abia trecuseră trei ani (vezi Isabela
Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, în rev. „Acolada”,
Satu Mare, nr. 9/2014, p 18, URL
Lipsa prefețelor scrise de
Stăniloae înainte de 1948 a ascuns istoria traducerii Filocaliei, aşa
cum apărea ea povestită de rectorul Academiei Andreiene. Dacă prefețele din
anii patruzeci au putut fi cu ușurință îndepărtate, mai greu ar fi fost de
îndepărtat urmele activității legate de ctitorirea Filocaliei
românești de la Biserica din Drăgănescu unde Părintele Arsenie Boca i-a
reprezentat pe mulți dintre scriitorii mistici pomeniti în Filocalie:
Sfântul Dionisie Areopagitul, Sf. Grigore de Nissa, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf.
Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Scărariul, Sfântul Efrem Sirul, Sf. Ioan
Damaschin, Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigore de Nazianz, Macarie
Egipteanul, Sf. Antonie cel Mare, etc. Poate nu numai unicității ficturii, ci
și datorită acestui fapt, Biserica de la Drăganescu supranumită „Capela Sixtină
a Ortodoxiei” nu are indicații care să ghideze automobiliștii din șoseaua
națională până la ea (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de
la Drăgănescu și o profeție a Părintelui Arsenie Boca, URL,
sau o variantă la
După decembrie1989,
profesorul D. Stăniloae și-a amintit cu prilejul unui interviu că Părintele
Arsenie Boca (ale cărui predici le asculta bucuros la Sâmbăta de Sus, venit
chiar de la București, cum s-a întâmplat de Sfânta sărbătoare a Pastilor din
mai 1948) stătea cu el la Sibiu, “luni de zile” ca să traducă împreună textele
filocalice necuprise în manuscrisul românesc adus de la Muntele Athos. Starețul
Mănăstirii Brâncoveanu (pe care în primăvara anului 1944 îl găsise în casa
profesorului Stăniloae și maica Veronica de la Vladimirești) fusese cel care a
scris transpunerea în românește necesitând pe alocuri (ca orice traducere din
indifereant ce limbă străină) îmbunătățiri stilistice ulterioare.
Primele patru volume ale Filocaliei
au putut să apară datorită „stăruinței întăritoare” a Părintelui Arsenie „care
– scrie Stăniloae – a stat lângă mine [începând din iarna anului 1943-1944] tot
timpul traducerii, scriind întreg textul românesc în prima formă pe care am
reușit să i-o dau” consemnează pr. Stăniloae pe 6 ian. 1948 în prefaţa
volumului III (8). Profesorul Stăniloae mai precizase că în
volumele Filocaliei tipărite la Sibiu au fost folosite si
pagini gata traduse în românește si copiate de Părintele Arsenie Boca într-un
caiet cu care s-a întors de la Muntele Athos. Este posibil ca din
compararea acestor pagini copiate la Sfântul Munte cu textul introdus în volumele
tipărite ale Filocaliei unii să-și imagineze că posedă „dovada”
scrierii „după dictatul” traducătorului Stăniloae, fără a se gândi la
contribuția elenistei Zorica Lațcu (traducătoare și ea) sau la înbunătățirile
stilistice operate atât de Nichifor Crainic cât și de poeta Zorica Lațcu.
După opinia unui autor
interesat de „atenția poliției politice” (Ed. Partener, Galați, 2009), Nichifor
Crainic nu s-ar fi ocupat în prima iarnă de ocupație sovietică la Mânăstirea
Brâncoveanu cu stilizarea traducerii Filocaliei, cum a spus el însuși
la una din anchetele din 1955. Marele poet Nichifor Crainic ar fi făcut la
Sâmbăta de Sus doar o „verificare a traducerilor din primul volum al Filocaliei”
(Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, 2009, p.62).
Vreme de trei ani de zile
„pribeag în țara sa”, academicianul Nichifor Crainic a hotărât în 1947
(știindu-se nevinovat) să se predea. Manuscrisul memoriilor sale (9)
se pare că a ajuns (prin preotul Sămărghițan) la faimosului stareț de la
Sâmbăta. Acesta, fiind mutat de mitropolitul Bălan în noiembrie 1948 la
Mănăstirea Prislop, a ascuns memoriile lui Crainic la o rudă de-a sa. Datorită
ajutorului pe care i l-a dat la nevoie teologului profesor Nichifor Crainic,
părintele Arsenie Boca a fost invitat de octogenarul Crainic în decembrie 1969
la Restaurantul Bucur, după cum a reieșit din arhivele organelor represive ale
regimului polițienesc comunist (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr
despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu, URL
Ieșit cu viață din temnița
politică, Stăniloae (ascuns după pseudonimul „Văleanu Ion”) n-a putut scrie în
1965 despre Părintele Arsenie Boca decât că „impresiona prin priviri fixe” cu
toate că avea și calitatea reală a unei prompte serviabilități, în 1946
producându-se „o apropiere între Arsenie Boca și prințesa Ileana” (29 iunie
1965, în vol. III, Părintele Arsenie Boca în arhivele Securității, Ed.
Agnos, Sibiu, 2016, p. 367). După 1990 profesorul Stăniloae si-a putut aminti
mai relaxat de puternica personalitate a fostului stareț de la Sâmbăta care a
“reînviat cu viaţa şi cu propăvăduirea sa duhul Filocaliei în viaţa
religioasă a poporului nostru” (D. Stăniloae, “Cuvânt înainte” în Filocalia,
vol. III, Sibiu, 1948). O fosta deținută potitic arestată fără motiv când era
studentă la litere povestea următoarele amănunte legate de vizita ei la
Mănăstirea Brâncoveanu în mai 1948: „Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit și pe
părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari
dogmaticieni ai timpului, și pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu
regularitate” spunea Aspazia Oțel-Petrescu (Un popas la Sâmbăta de Sus cu
Părintele Arsenie Boca, în rev. „Gândirea”, Sibiu, nr.6-7/ 2003,
pp.25-31).
La vremea războiului pentru
redobândirea Basarabiei și Bucovinei de Nord (smulse de Stalin în vara
„apocaliptică” 1940, redobândite prin luptă de români și după 23 august 1944
luate iarăși de Stalin) Părintele Arsenie (la vârsta de 25 de ani, traducător
din limba greacă a lui Ion Scăraru, autor cuprins după deceniul opt într-unul
din volumele Filocaliei) i-ar fi dat profesorului Dumitru Stăniloae
necontenit ajutor și „imbold” să traducă primele patru volume. În interviul din
1990, remarcabilul dogmatician l-a descris pe „Sfântul Ardealului” ca pe un om
care “avea ceva atractiv, puternic”, și care impresiona “prin forma hotărâtă a
lui de a fi. Era un dar al lui. Parcă era o piatră, o stâncă” (pr. D.
Stăniloae).
Profesorul de mistică
Nichifor Crainic (1889-1972) al cărui curs îl continuase pentru un an (vezi
profesorii Facultății de Teologie din București enumărați pe 28 sept. 1955 de
maica Zamfira arestată de la Prislop împreună cu Părintele Arsenie Boca pe 20
sept. 1955, în vol. II, Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității,
Ed. Agnos, Sibiu, 2014, p.597) este prezentat în interviul din 1990 de bătrânul
Stăniloae ca un om “foarte deschis, comunicativ” (ibid.) prin opoziţie cu
faimosul duhovnic Arsenie Boca de la Mânăstirea Brâncoveanu. Apropierea dintre
cei doi i-a venit în minte probabil chiar din perioada iernii anului 1944 și a
primăverii din 1945 când starețul Arsenie Boca îl ascunsese pe directorul prestigioasei
reviste „Gândirea” în vila mitropolitului Nicolae Bălan din incinta mânăstirii.
Printre amintirile sale
deformate de trecerea anilor, Lidia Stăniloae (născută în 1933) inserează un
pasaj (privitor la traducerea Filocaliei ) dintr-o scrisoare a lui
Emil Cioran. Iată fragmentul difuzat de ea prin intermediul propriului ei volum
de (foarte cețoase) amintiri scos în două ediții (2007 si 2010) de fosta
Editură „Politică”: “Doamne, ce limbă curat românească! E o încântare. Ce
plastic sună această limbă a ceasloavelor şi a rugăciunilor. Ca zugrăveala de
pe pereţii bisericilor, plină de culoare şi de forţă de expresie! Părinte
Stăniloae, ai ales exact limbajul care trebuia pentru asemenea lucrare”(v.
scrisoarea lui E. Cioran în vol.: Lidia Stăniloae Ionescu, Lumina faptei
din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Ed. Humanitas, Bucureşti,
ed. II-a revăzută, 2010, p.318).
Desigur că Emil Cioran,
care petrecuse la Sibiu în iarna anului 1940 ultimele sărbători în familie, nu
avea de unde să afle că frumoasa limbă românească a volumelor Filocaliei
apărute între 1945 şi 1948 – datorită “stăruinţei Părintelui Arsenie” (pr. D.
Stăniloae, “Cuvânt înainte” în Filocalia, vol. III, Sibiu, 1948) -,
fusese în fapt opera a doi mari poeţi, din care pe unul (pe Nichifor Crainic)
îl știa foarte bine. În cea mai mare parte, stilizarea traducerii se datora
poetei și elenistei Zorica Laţcu (fiică de avocat devenită maica Teodosia de la
Mânăstirea Vladimirești de lângă Tecuci), eminentă elevă a profesorului Stefan
Bezdechi de la universitatea clujană (9). Poeziile Zoricăi
Lațcu fuseseră apreciate de Nichifor Crainic care le-a publicat începând din
anul 1941 în paginile prestigioasei sale reviste. Spre a se ocupa în tihnă de
traducerea și stilizarea Filocaliei, Zorica Laţcu (1917- 8 aug. 1990)
primise de la starețul Arsenie Boca o chilie care să-i fie birou de lucru la
M-rea Brâncoveanu (vezi mărturiile Aspaziei Oţel Petrescu despre prima sa
întâlnire cu Părintele Arsenie Boca în ian. 1948 publicate în rev. „Gândirea”,
Sibiu, nr. 6-7/2003, pp. 25-31, sau on-line: “Parcă l-aş fi întâlnit pe Iisus”,
Din octombrie 1987 există o
inregistrare din Italia postată pe youtube în 2012 (https://www.youtube.com/watch?v=wGjben1KWOk
)
în care fosta stareță de la
Vladimirești povestește cum Zorica Lațcu îi dădea lui Stăniloae paginile
traduse din Filocalie fără a primi nici un ban pe munca ei care îi
ocupa nu numai zilele libere din săptămână, dar si orele de după serviciu, si
cum s-a întristat că nici măcar numele nu-i fusese trecut pe volumele traduse.
În 26 iunie 1965 când amintirile îi erau (comparativ) mai recente, maica
Veronica scrisese într-o declarație către Securitate că a stat în 1947 trei
săptămâni la Sâmbăta de Sus când starețul ținea prelegeri unei mulțimi de
studenți veniți la mănăstire și când acolo se găsea și Zorica Lațcu traducând în
chilia ei din textele filocalice (în vol. III, Părintele Arsenie Boca în
Arhivele Securității, Ed. Agnos, Sibiu, 2016, p.365).
Dar o importantă
contribuţie la “limba curat românească, plină de culoare şi forţă de expresie”
avusese vreme de trei luni însuși marele poet religios Nichifor Crainic ascuns
de Părintele Arsenie Boca la Mânăstirea Brâncoveanu (11) .
Intr-una dintre declarațiile din 1955, după arestarea măicuțelor de la
Mânăstirea Vladimirești, Nichifor Crainic menționează în treacăt efortul depus
de el la stilizarea Filocaliei în vremea când a fost găzduit în vila
Mitropolitului Ardealului de la Mânăstirea Brâncoveanu. La rândul ei, Maica
Teodosia (poeta Zorica Laţcu) povestea că “în perioada în care Părintele
Arsenie Boca împreună cu părintele D. Stăniloae traducea Filocalia,
dânsa ajuta la traducere, stilizând textul” (12).
Aceasta este adevărata
istorie a traducerii Filocaliei într-o limbă românească atât de
frumoasă încât a trezit admirația remarcabilului scriitor Cioran a cărui ultimă
tentativă de a-și îmbunătați stilistica scrierilor românești a implicat o
atentă citire a Bibliei din 1936 tradusă de Gala Galaction, precum și
o parcurgere a Filocaliei sibiene, „ctitorită” de renumitul stareț de
la Sâmbăta de Sus.
In încheiere vom recopia
pasajul despre moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, întrucât acest
fragment înregistrat în 2007 este cu îndârjire îndepărtat în toate cărțile ce
apar ca ciupercile după ploaie spre a menționa „mărturia” (trunchiată în
această parte!) călugărului Pantelimon Munteanu de la Ghighiu privitoare la
martiriul faimosului duhovnic Arsenie Boca: “În 1989 părintele Arsenie spunea
celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’.
(..). Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi
asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo cam o
săptămână si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e
la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde
era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că
este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe
nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni
s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi
CHINUIT. /…/ Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă
acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu
orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl
ştiu, dar nu îl spun” (Părintele Pantelimon de la M-rea Ghighiu, înregistrare
din toamna anului 2007). După difuzarea pe internet a acestui pasaj, bătrânul
părinte Pantelimon a fost mutat de la M-rea Ghighiu la Mănăstirea Turnu, iar
internetul a fost “curăţat” de respectivul pasaj pe care, dintr-un bun obicei,
l-am transcris într-un caiet şi l-am citat într-un articol publicat de rev.
“Arges” în oct. 2010 (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului
Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea
Brâncoveanu; URL
Există în zilele noastre o
meserie bine plătită pentru “aranjarea”, după comanda plătitorilor, a unor
informaţii care circulă pe internetul de limbă românească.
Marele duhovnic Arsenie Boca îl văzuse pe 27 oct. 1989
pe preotul Simion Todoran (căruia maica Zamfira i-a anunţat telefonic moartea
Părintelui pe 28 noiembrie). Atunci, cu o lună înainte de plecarea lui la
Domnul, i-a spus că este “ultima dată când ne vedem”(S. Tudoran în vol. Mărturii
din Tara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș,
2004, p.113). Unii au povestit că Părintele a fost scos din mașina cu care
venea de la București si introdus în mașina securiștilor care l-au schingiuit.
Locuind la Sinaia, Părintele Arsenie Boca (pensionat pe 1 iunie 1967) se dusese
probabil pe 21 nov. 1989 la Bucureşti să-si ridice pensia. Intr-o notă pentru
Securitate este consemnată intenţia sa de a-şi muta pensia la Sinaia. După
relatarea preotului N. Boboia din Porumbacu de Sus, Părintele Arsenie Boca s-a
întors cu o masină care a fost somată de doi securisti să oprească. Soferul n-a
vrut, dar Părintele Arsenie Boca i-a zis că-i rămân cei doi copii pe drumuri
fiindcă securiştii îl vor împuşca daca nu opreşte. Din maşina oprită Părintele
Arsenie Boca a fost scos cu brutalitate şi apoi bătut cu sălbăticie. E foarte
probabil că apoi a fost transportat la așezământul monahal de la Sinaia și
lăsat în grija maicilor de acolo, înspăimântate de Securitate să nu sufle nici
o vorbă de cele întâmplate. Probabil că părintele Pantelimon împreună cu părintele
Dometie au presimtit ceva fiindcă aveau mare evlavie la Părintele Arsenie. De
aceea s-au dus la Sinaia unde au rămas cam o săptămână, cât a durat agonia şi
maicile înspăimântate nu i-au lăsat să-l vadă pe cel torturat.
Despre Părintele Arsenie
Boca, preotul din Porumbacu de Sus mai spunea că “ar trebui să fie folosit la
facultăţile de teologie, la seminarii, la mânăstiri, în toată ţara. Nu să fie
ţinut ascuns” (Pr. Nicolae Boboia, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului
despre Părintele Arsenie Boca, Făgăraş, Ed. Agaton, 2004, p.26).
Note și considerații marginale:
1. vezi Caietele Academiei Internaționale „Mihai
Eminescu”, Caietul nr.2, Emil Cioran, Craiova, 2007, p.39, editat de
Consantin Barbu, on-line la
vezi
și referatul Isabelei Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea filozofiei,
pentru Colocviul Internațional „Cioran”, mai 2014, organizat de Univ. „L.
Blaga” din Sibiu, publicat de rev. „Conta”, Piatra Neamț, nr.14/2014,
precum
înregistrarea
și
textul prezentat la Centenarul „Cioran (1911-1995)”, mai 2011 organizat de
Universitatea „L. Blaga” din Sibiu si de Primăria din Rășinari,
Profesorul
de metafizică Nae Ionescu, „mentorul generației sale”, cum l-a desemnat Cioran
în 1987, frecventa Biserica Albă. In textele lor scrise pe calapodul înverșunat
ateu al culturii comuniste, mulți dintre cei care s-au iluzionat după 1990
că-și fac un nume pe seama lui Cioran (prin simpla tricotare a unei biografii
„oficializate”) au preferat să continue interdicția menționării întâiului
creator de școală filozofică românească, făcându-se a-l „uita” pe inițiatorul
Școlii trăiriste, neamintind de influența formatoare a profesorului Nae Ionescu
asupra lui Cioran (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ideile, un decor variabil
în eseistica lui Cioran, în volumul IN LABIRINTUL RĂSFRÂNGERILOR. NAE
IONESCU PRIN DISCIPOLII SĂI: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea
Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, 2000, URL
precum
și Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu, sau
Inocularea rușinii de a fi român, URL
2. Vrând să informeze teologii francezi (pe unde
radiofonice, cu ocazia unei discuţii cu teologul Oliver Clement ulterior
publicată într-o revistă) despre apariţia în România a primelor patru volume
ale Filocaliei (Sibiu, 1946-1948), Andrei Scrima (1925-2000) face şi o
referire la practica isihastă de la M-rea Antim (L’avenement philocalique
dans l’Orthodoxie roumaine, par un moine de l’Eglise Orthodoxe de Roumanie,
în “Istina”, nr.5/1958, p.235-328 şi 443-474). La mânăstirea bucureşteană,
între 1944 şi 1948, Sandu Tudor (martir al temnițelor comuniste) organizase (pe
modelul conferinţelor Asociaţiei „Criterion” din 1932-1935) o serie de
conferinţe urmate de discuţii pe teme religioase, evenimente culturale
suprimate în 1948 prin comanda politică a „regimului comunist al Anei
Pauker”(Virgil Ierunca). După numele înşirate de Andrei Scrima (ajuns în mod
oficial în 1956 întâi în Elveţia apoi în Franţa), în revista franceză tipărită
în mai 1958, Securitatea a arestat în anul 1958 pe toţi cei pe care memoria
tânărului călugăr Scrima nu i-a lăsat deoparte (cf. Une interview du pere
Dumitru Saniloaie, în vol. Philosophes Roumains, Bucureşti,
Redaction des publications pour l’etranger, f.a., p.212). Alexandru
Nicolschi/Nicolau este menționat de Adriana Georgescu în amintirile ei ca
torționar sadic (vezi In the Beginning Was the End, 1951, Translated
from Romanian by Dr. Dan Golopenția; La început a fost sfârșitul, cu o
prefață de Monica Lovinescu, 2003 -, de Adriana Georgescu, secretara
generalului N. Rădescu). Numele lui Boris Grumberg, alias Nicolschi/Nicolau,
aflat doisprezece ani în structurile de vârf ale Securității, nu apare trecut
în 2007 în Dicționarul de istorie a României (coord. Stan Stoica, Ed.
Meronia, București). În 1958, grupați de Securitate în așa-numitul lot al
„Rugului aprins”, au ajuns după gratii în regim de exterminare şaisprezece
oameni nevinovaţi condamnați pentru o activitate (a „Rugului Aprins”) suprimată
în urmă cu zece ani (apud. Părintele Sofian Boghiu). Ca urmare a detenţiei
politice, doi poeți (Sandu Tudor și Vasile Voiculescu) si-au pierdut viaţa. În
1962 Sandu Tudor a fost omorât cu ranga de către un gardian, în închisoarea din
Aiud, unde e construit un Centru de martirologice pentru studierea victimelor
rasismului hitlerist și a altor victime. La Aiud a murit (printre alte sute de
mii de victime ale regimului de exterminare din temnițele comuniste) filozoful
Mircea Vulcănescu, martirizat prin bătăi repetate si expunere la temperaturi
sub zero grade (v. Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefaţă la
volumul Războiul pentru întregirea neamului, Ed. Saeculum, Bucuresti,
1999, p.5-17, precum și
In aşa-numitul
lot al “Rugului Aprins” au mai fost cuprinși poetul religios Paul Sterian,
scriitorul Ion Marin Sadoveanu, studentul Serban Mironescu, prof. univ.
Alexandru Mironescu, alături de personalităţi ale bisericii, precum Benedict
Ghiuş, D. Stăniloae, Bartolomeu Anania, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, Felix
Dubneac, Roman Braga, fraţii Vasile (stareţ la M-rea Antim din 15 martie 1944)
şi Haralambie Vasilache, omorât prin regimul de exterminare din temnița
Aiudului (vezi Pr. Sofian Boghiu, Rugul Aprtins în temniţă, în
“Vestitorul ortodoxiei”, 1996). Poetul Vasile Voiculescu (arestat pe 5 august
1958 la 74 de ani) a decedat după eliberarea din temniţă de unde a ieşit pe
patul morţii, într-o agonie ce i-a prelungit durerile şi suferinţa vreme de
aproape un an. Pe 26 aprilie 1963, înainte de a-și da duhul,Vasile Voiculescu a
spus: „Ionică eu mor! M-AU OMORÂT! Ai grijă că sînt mai perverși decât crezi
tu” (vezi Radu Voiculescu, Vasile Voiculescu –anii de detenție, Buzău,
1993, precum și Florentin Popescu, Viața lui Vasile Voiculescu, Ed.
Vestala, București, 2008).
3. In cazul Zoricăi Lațcu (/maica Teodosia) calitatea de
traducătoare a Filocaliei este atestată de Aspazia Oțel Petrescu, de
Părintele Ioan Iovan (care-i dusese Zoricăi la Vladimirești textele filocalice
aduse în 1939 de Părintele Arsenie de la muntele Athos) si de maica Veronica,
stareța Mănăstirii Vladimirești (prima desființată în 1956 la comanda
Securității si a Ministerului de Interne). In martie 1944 maica Veronica a
venit în postul mare la Sibiu în casa profesorului Staniloae, „unde a fost
primită și găzduită” știind că acolo îl va găsi pe vestitul predicator Arsenie
Boca pe care dorea să-l invite 2-3 săptămâni la Vladimirești. În 1944 Sfântul
Ardealului traducea cu Stăniloae Filocalia, cum este specificat și în
prefața volumului al doilea apărut în 1946. Tânăra Veronica (de 21 de ani) i-a
devenit „fiică duhovnicească”, împreună cu ea mergând și la Domnița Ileana la
Castelul Bran. De Sfintele Pașți a ajuns pentru prima oară si Zorica Lațcu în
1944 la faimosului stareț supranumit „Sfântul Ardealului”. Ambele au tot
revenit la Mănăstirea Brâncoveanu până în 1948. In 1945 traducătoarea Zorica
Lațcu a întâlnit-o prima oară pe măicuța Veronica la Sâmbăta de Sus.
4. Pe 2 martie 1964 Părintele Arsenie Boca (fostul
ieromonah văzător cu duhul si stareț de la Sâmbăta si de la Prislop) îi spusese
unui informator („Mușat N.”) venit să-l viziteze la Schitul Maicilor (în
atelierul de pictură) că socialismul ar fi superior capitalismului căci
probabil odată și odată într-un viitor îndepărtat va desființa banul, „ochiul
dracului” si zeitatea supremă a societății capitaliste. Bănuindu-l turnător,
i-a spus că închisoarea l-ar fi scăpat de zgârcenie pe Dumitru Stăniloae, care
urma să dea Securității informații despre Arsenie Boca în 29 iunie 1965 (vol.
III, pp.267-268). Până să ajungă la treapta iubirii de dușman, i-a mai spus
călugărul iconar vizitatorului „Mușat”, românii trecuți prin „purgatoriul”
temnițelor politice „trebuie să se scuture de toate prejudecățile și mai ales
de ură, minciună, lăcomie și toate ce țin de asta” (Părintele Arsenie Boca, 2
martie 1964, în vol. III,: Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității,
Ed. Agnos, Sibiu, 2016, p.293). Indicația primită de la Securitate de
informator a fost să nu-l mai caute ci să-i vorbească doar dacă se întâlnesc
întâmplător. Ceea ce s-a petrecut doi ani mai târziu. Atunci Părintele Arsenie
Boca (angajat muncitor pictor cu leafa cea mai mică deși avea trei licențe:
Academia Teologică, Institutul de Belle Arte și Academia de Muzică Religioasă)
i-a spus lui „Mușat N,” că nu depinde de el să-și dorească să redevină călugăr
într-o mănăstire si că, dacă acest lucru nu corespunde vederilor Patriarhului,
este bine că el „se simte foarte fericit cu sfinții pe care îi pictează”
(Părintele Arsenie Boca, 13 ianuarie 1966, vol.III, p.387).
5. vezi vol.: G. Enache și A.N. Petcu, Monahismul
ortodox și puterea comunistă în România anilor cincizeci, Editura
Partener, Galați, 2009, pp. 80-83. Scriind deja un roman pe tema
întemnițărilor abuzive din comunism (Persecutați-l pe Boețius,
sau, Salvarea de ostrogoți ; vezi intervenția Isabelei Vasiliu-Scraba
la Sesiunea de comunicări a Universității „1 decembrie1918” din Alba Iulia http://www.youtube.com/watch?v=w0O_gLroSCk
), Vintilă Horia notase în jurnalul său din 1989 rolul nefast al minorităților
din România la impunerea și menținerea comunismului (Jurnal de sfârșit de
ciclu, Ed. Vremea, București, 2017). Observații similare făcuse și Lucian
Blaga în romanul de sertar: Luntrea lui Caron, publicat în 1990 de
fosta Editură Politică pe hârtie de cea mai proastă calitate. Cam tot prin
1990-1991 noul director al editurii bucureștene își manifesta (față de Radu
Dragomirescu, vezi Jurnal de sfârșit de ciclu, Ed. Vremea, București,
2017, p.616) regretul că numele lui Vintilă Horia nu este trecut „pe lista de
autori de la Humanitas”. De parcă lista ar fi făcut-o altcineva decât
directorul editurii care nici după un sfert de secol de cripto-comunism nu l-a
inclus în listă pe laureatul Premiului Goncourt. În 1991 Vintilă Horia scria că
va trrebui să renunțe „la gândul întoarcerii. Faptul că România a rămas
împănată de comuniști, nu numai în partea ei politico-administrativă, dar și în
cea scriitoricească (editori, ziariști, scriitori, mass media în general) și că
poetaștri angajați până în măduva oaselor cu regimul trecut taie și spânzură
sub cel de azi, îmi face imposibilă iluzia întoarcerii” (Jurnal de sfârșit
de ciclu, 2017, p.545).
6. Despre unicul premiu („Rivarol”) acceptat în Franța,
Cioran considera că juriul ar fi fost impresionat de „aroganța și cinismul” Tratatului
de descompunere (Paris, 1949). După 1987 – când unii oficiali comuniști
(precum Brucan) știau de schimbarea de regim care urma să aibe loc în 1989,
după cum dovedește o înregistrare aflată la Radio „Europa liberă”, vezi Ion Varlam,
Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, Ed. Vog, București, 2004)-
Cioran îi spunea lui Ion Deaconescu (ajuns la Paris cu traducerea lui Modest
Morariu, foarte apreciată de Cioran) că devine „un cinic dezlănțuit” atunci
când simte nevoia să-l „dezonoreze pe Dumnezeu ” (vezi Caietele Academiei
Internaționale „Mihai Eminescu”, Caietul nr.2, Emil Cioran, Craiova,
2007, pp. 36-38, caiet editat de C-tin Barbu; on-line la
7. Primul scriitor nefrancez laureat cu cea mai înaltă
distincție a literelor franceze observase cu justețe că din trecutul apropiat
nu ne-a rămas „nimic altceva” decât memoria victimelor comunismului (vezi
Vintită Horia, Mai bine mort decât comunist. Sau gânduri pe marginea unei
istorii a viitorului, Ed. Phoenix, 1990, p.39). După cel de-al doilea
război mondial, ocupantul sovietic a împânzit Romania (ciuntită de Bucovina de
Nord, Basarabia și Ținutul Herței) cu 230 închisori politice -fără sediile de
anchetă ale Securităţii înfiintate în 1948 de colonelul sovietic Ana Pauker- si
peste 15 azile psihiatrice folosite în represiunea politică (vezi Sorin
Ilieşiu, Raport pentru condamnarea regimului comunist ca nelegitim şi criminal,
în “Revista 22”, suplimentul “22 plus”, Anul XIII, Nr. 188, 21 martie 2006,
p.3; a se vedea și dr. Florian Mătrescu, Holocaustul roșu, Ed.
Irecson, București, 2008, vol. I-III, 1430p.)
8. vezi pr. D. Stăniloae, “Cuvânt înainte” în Filocalia,
vol. III, Sibiu, 1948. A se vedea si Isabela Vasiliu-Scraba, Din culisele
Filocaliei, (august 2014).
9. vezi Nichifor Crainic, Zile albe – zile negre,
vol. I, Casa editorială „Gândirea”, București, 1991; vol.II, București, Muzeul
Literaturii Române, 1997. A a se vedea și revista „Manuscriptum-100”, nr.
1-4/1995, număr special dedicat lui Nichifor Crainic, unde au fost publicate
prima dată file din dosarele de Securitate obținute în decembrie 1993 de la
S.R.I. „după o lungă campanie publică dusă de Muzeul Literaturii Române” (apud.
Alexandru Condeescu, Cuvânt înainte asupra ediției, vol.II, pp.19-20).
Arestat în 1947 academicianul Nichifor Crainic a fost eliberat în urma
Decretului 283/ 1962 la sfârșitul lunii aprilie 1962, iar pe 10 mai 1962 îi
apare semnătura în „Glasul Patriei”, alături de „alte perle semnate de
Zigu Ornea, Petre Ghelmez și Nedic Lemnaru” (apud. Stefan Baciu). Revista „care
un timp oarecare se tipărea în Berlinul sovietic, fără a circula în Țară …
împroșca cu noroi exilul … si publica evocări despre chiftele, șpriț și
sărmăluțe în foi de viță” (Stefan Baciu, Praful de pe tobă, Ed.
Eminescu, București, 1995). In 1996 soții Magda și Petru Ursache editează
pentru prima oară –după 60 de ani – eseuri ale lui Nichifor Crainic, într-un
volum amplificat preluând titlul si mare parte din volumul Puncte cardinale
în haos (ediția I-a, 1936, ediția II-a, Ed. Timpul, Iași, 1996). Lor li se
datorează și re-editatea faimosului volum Nostalgia Paradisului apărut
inițial în 1940.
10.
Poeta si
traducătoarea Zorica Laţcu (Maica Teodosia de la Mânăstirea Vladimirești,
arestată în 1955, când a fost desființată Mănăstirea de lângă Tecuci) a apucat
să-și vadă publicate următoarele trei volume de versuri: Insula albă (Ed.
Dacia Traiană, Sibiu, 1944, reeditată în 1999); Osana Luminii (Editura
Episcopiei Cluj, 1948) și Poemele Iubirii (Ed. Ramuri, Craiova, 1949).
După cei trei ani de detenție făcută fără nici o vină, Zorica Lațcu a tradus
din scriitorii mistici (Sf. Ioan al Crucii, Origen si Grigore al Nissei). În
manuscris au rămas traducerile din Sf. Ioan al Crucii și imnele și cuvântările
Sf. Simeon Noul Teolog din care a mai citat Părintele Arsenie Boca în scrierile
sale. Ultimele, fiind traduceri în versuri excepționale, ar fi îmbunătățit
semnificativ prozaicul volum al Filocaliei cuprinzând tălmăcirea lui
Stăniloae din Sf. Simion Noul Teolog. In 2008, la Editura
Sophia din București a apărut volumul Poezii, de Zorica Lațcu/ Maica
Teodosia, îngrijit de preotul Cornel Toma care scrie si postfața. Manuscrisele
acestei geniale poete au fost donate Bibliotecii Astra din Sibiu (vezi Isabela
Vasiliu-Scraba, Centenar ZORICA LAȚCU (/Maica Teodosia), în rev.
„Acolada”, Satu Mare:, anul XI, nr. 5 (114), mai 2017, p.19;
11.
vezi Nichifor
Crainic, Zile albe – zile negre. Memorii, vol. II, București, Ed.
Muzeul Literaturii Române, 2001, pp. 37-42. Volumul cuprinde la pp. 192 –257
textul de răspuns scris de Crainic după citirea acuzațiilor care i-au fost
aduse.
12.
vezi Maica
Adriana de la Schitul Cornet, în vol. Mărturii din Ţara Făgăraşului despre
Părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraş, 2004, p.78.
Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba
Cuvinte cheie:
Cioran, Filocalia românească, Zorica Lațcu, Părintele Arsenie Boca, Biserica
Drăgănescu. Isabela Vasiliu-Scraba, Martiri ai temnițelor comuniste, Nichifor
Crainic, Dumitru Stăniloae, Lotul „Rugul aprins”.
REPERE BIBLIOGRAFICE
1. Radu Portocală, Emil Cioran – sfârșitul furat,
în „Jurnalul literar”, București, nov. 2001, p. 1 și 21, sau
2. Emil Cioran în conștiința contemporanilor săi din exil. Crestomație de Gabriel Stănescu, Ed. Criterion
Publishing, Bucuresti, 2007.
3. Ion Varlam, Pseudo-România. Conspirarea deconspirării,
Ed. Vog, București, 2004.
4. Titus Bărbulescu, Mircea Vulcănescu, prefață
la vol. Războiul pentru întregirea neamului, Ed. Saeculum I.O.,
București, 1999, pp. 5-17.
5. Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu și Mircea
Vulcănescu, în rev. „Viața Românească”, nr. 7-8/2000, pp.176-181, sau
6. Titus Lateș, Emil Cioran: lecturile din tinerețe,
în volumul (cu un aparat bibliografic alcătuit de Titus Lateș) Studii de
istorie a filozofiei românești, VII, Ed. Academiei, București, 2011, pp.
88-93.
7. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prophete de la
vraie saintete (a propos de Mircea Vulcănescu) , comunicare susținută la
Colocviul internațional Cioran -vezi înregistrarea
Colocviu
organizat (în mai 2011 cu ocazia centenarului nașterii lui Cioran) de Universitatea
„Lucian Blaga” din Sibiu. Referatul citit la colocviu a fost publicat în rev.
„Origini. Romanian Roots”, SUA, July-Dec. 2011, pp.22-25, fiind un document
„ascuns” în 2013, împreună cu alte 43 scrieri ale mele, de paza segmentului
românesc al internetului, ca să nu fie parcurs la
http://www.scribd.com/doc/187765196/Isabela-Vasiliu-Scraba-Emil-Cioran-prophete-de-la-vraie-saintete
.
8. Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran, un mistic în lumea
filozofiei, referat pentru Colocviul internațional Cioran, Univ. „Lucian
Blaga”, Sibiu, 8-11mai 2014, publicat pe hârtie în rev. „Vatra veche”,
Târgu-Mureș, Anul VI, nr.4/ 64, aprilie 2014, pp. 14-15 și în nr. 5/ 65, iunie
2014, pp. 16-18, URL
9. Isabela Vasiliu-Scraba, Două traduceri trădătoare
în cărțile lui Cioran, pe hârtie în rev. „Curtea de la Argeș”; Anul V, Nr.
10/ 47, oct. 2014, p.6, sau
10.
Isabela
Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse,
pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50, sau
11.
Emil Cioran,
Razne, București, 2012.
12.
Isabela
Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii
săi: Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă,
Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, on-line
13.
Isabela
Vasiliu-Scraba, ”Tăcerea descriptivă” a lui Nae Ionescu, în rev.
„Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 16-31 ianuarie 2014, nr.273/2014, pp.
15-16-17, sau
14.
Isabela
Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu. Despre inocularea
rușinii de a fi român, în rev. „Acolada”, Satu Mare, 1/2011, p.17, sau
15.
Isabela
Vasiliu-Scraba, Pasiunile cerești ale lui Cioran, în rev. „Tribuna”,
Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15 aprilie 2014, nr.278/2014, p.22-23.
16.
Isabela
Vasiliu-Scraba, Scrisoare deschisă către dl A. Demars, în rev.
„Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIV, 1-15 aprilie 2015, nr.302/2015.
17.
Isabela
Vasiliu-Scraba, Aiud: hidra cripto-comunistă contra vetrei monahale de la Râpa
Robilor, în rev. „Origini/ Romanian Roots”, nr. 11-12/ 2009, p.24;
precum
și înregistrarea mea despre sfârșitul filozofului Mircea Vulcănescu, de la
Colocviul „Mircea Vulcănescu”, Tecuci, 25 nov. 2012
18.
Fișa Isabelei
Vasiliu-Scraba din WIKIPEDIA înainte de a fi vandalizată de birocratul MyComp,
URL https://fr.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba
.
19.
Isabela
Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni
grecești”: TIMP și ETERNITATE (Ed. Paideia, 2000) a lui Virgil Ciomoș,
20.
Isabela
Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la
Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; URL
21.Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul
Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca, URL
sau o variantă anterioară
22.
Isabela
Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca, URL
http://www.clipa.com/print_a4876-Isabela-Vasiliu-Scraba-Olga-Greceanu-si-Parintele-Arsenie-Boca.aspx
23.Isabela Vasiliu-Scraba, Legile
Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor, URL
24.
Isabela
Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie
Boca şi Nae Ionescu, URL
precum
si
25.
Isabela
Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a
Părintelui Arsenie Boca, URL
26.
Isabela
Vasiliu-Scraba, Misterul totalității la două personaje ale romanului
Noaptea de Sânziene : Călugărul Anisie (/Arsenie Boca) și filozoful Petre Biriș
(/Mircea Vulcănescu), în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul XI, nr. 10 (119)
oct. 2017, p.13;
Isabela
Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu şi alţi cărturari martiri ai temniţelor,
publicat în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (105), febr. 2012;URL
27.
Isabela
Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre
lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada
Mântuleasa”, URL
29.Isabela Vasiliu-Scraba, Paradigma
„Arsenie Boca-Părăian” din seria Eliade-Culian’ și Noica-Liicean’, în rev.
„Acolada”, Satu Mare, nr. 10 (83) oct. 2014, URL
30.Isabela Vasiliu-Scraba, Centenar
ZORICA LAȚCU (/Maica Teodosia), în rev. „Acolada”, Satu Mare:,
anul XI, nr. 5 (114), mai 2017, p.19;
Autoare: ISABELA
VASILIU-SCRABA, vezi fișa scriitoarei înainte de vandalizarea ei de către
birocratul Mycomp care îndepărtează din ro.wikipedia.org informațiile despre
studiile ei post-universitare si din titlurile cărților pe care eseista le-a
publicat în post-comunism:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu