Grigore Stamate - General de Brigadă (r) Dr. Gheorghe Văduva - reper al inteligenței militare vâlcene

 

General de Brigadă (r) Dr. Gheorghe Văduva - reper al inteligenței militare vâlcene

General-locotenent (r) Dr. Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu

17 Noiembrie 2024

 

Pentru toți camarazii generației noastre, în anii de început ai carierei, viitorul general Gheorghe Văduva a fost nu numai un exemplu, ci și un mentor, cum rar se mai întâlnesc astăzi în eșaloanele de vârf ale sistemul militar. Personal, în raport cu ceilalți, am avut deosebita cinste să-mi fie un apropiat îndrumător, atât în plan profesional, cât și în familie, încă din perioada când activam la Drobeta Turnu Severin, la un moment dat, lucrând în același birou. La vremea respectivă era căpitan și făcea parte din elita unor ofițeri de mare profesionalism, între care îi amintim pe căpitanii Ion Mihalcea, Dumitru Luca (care mi-a devenit și comandant) și Marin Botea, cu care, frecvent, ne-am intersectat destinele.

 

Dar, înainte de a intra în detalii, să-l lăsăm pe bravul general să-și prezinte cartea de vizită, o adevărată emblemă, care l-ar onora și l-ar ferici pe oricare dintre militarii de carieră: „Sunt din satul Cârlogani, oraşul Bălceşti, judeţul Vâlcea, absolvent al liceului „Fraţii Buzeşti” din Craiova, al Şcolii Militare de Ofiţeri Trupe MAI, Oradea, arma Grăniceri, al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti, studii fără frecvenţă, lungi, şase ani, ca la Medicină, al Academiei Militare (azi, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”), şef de promoţie, al Şcolii Doctorale din cadrul acestei instituţii, domeniul Artă Militară, al cursului post-academic cu profil unic pentru toate armele, tot ca şef de promoţie, al unor cursuri de specialitate, precum şi al unor cursuri de specializare (Web-design şi Grafică pe calculator) atestate de Ministerul Educaţiei etc. etc”. Dacă am aduga și că a este cercetător ştiinţific gradul I, afirmat la Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, fiind responsabil și partener a o serie de proiecte strategice de anvergură, jurnalist de marcă și scriitor de aleasă prestație, membru în Consiliul Editorial al revistei „Impact strategic”, redactor șef al revistei „Univers Strategic” și al revistei „Orizont cultural XXI”, redactor şef al ziarului „Observatorul militar” şi şef al Grupului de Presă al Armate și tot n-am întregi paleta realizărilor acestei personalități de rară excelență.

 

Dar, să revenim la căpitanul Gheorghe Văduva din anii, când ofițerul dintr-o generație cu 10 ani mai-nainte, m-a introdus nu numai în particularitățile instrucției de front și de executarea a misiunilor de frontieră, dar și în meandrele artei militare, de la cel mai strategic nivel.

 

Tocmai terminase Filosofia și era în ultimul an la facultatea de Psihologie. În același timp, cred, se pregătea pentru admiterea la Academia Militară, unde a intrat pe locul întâi și a terminat ca șef de promoție. Eu eram un fel de învățăcel - ca să spun așa -  pe care-și experimenta direct cunoștințele, dar care a avut atâtea de învățat în perspectiva unor experiențe asemenea.

 

Căpitanul era foarte bine pregătit, poseda ample deprinderi generale militare, dar avea și un tact pedeagogic desăvârșit, fapt justificat de facultatea, de la care urma să-și obțină licența.

 

Mi-aduc aminte cât de cătrănit eram când șefii mei s-au opus la „însurătoarea” mea, căutând,  prin fel de fel de tertipuri să mă împiedice să ajung la căsătoria civilă, care urma să aibă loc în colțul opus al hărții, peste doar o săptămână. Și, cum eram un militar ascultător, prin cap mi se perindau gânduri dezordonate și nu mai știam ce motive să-i invoc viitoarei soții, de care eram foarte îndrăgostit. Atunci, în felul său calm, mi-a venit în sprijin căpitanul Văduva, care m-a lămurit cam cum stau lucrurile. Mai exact, cum comandanții noștri - fapt neobișnuit - fiecare avea fete de măritat, pe care neapărat voiau să le pricopsească după vreun ofițer.

 

Nu eram eu cel mai făt-frumos dintre toți, dar între tinerii aceia, trecuți de curând în corpul sublocotenenților, direct din sergenți, împreună cu locotenentul Lică Zarzără eram singurii cu școală militară de patru ani. Tocmai de aceea, în concepția unora,  cred că reprezentam o „partidă”. Aspect, la care nu mă gândisem niciodată. În schimb, se gândise căpitanul, care, se pare, că, la rându-i, cu ani în urmă, depășise un asemenea moment delicat.

 

Cu vocea sa blândă și așezată m-a liniștit și m-a asigurat că va interveni la șeful cel mare, care, din fericire avea doi băieți și, de urmare, era mai concesiv. Și, astfel am evitat includerea în tabăra celor mobilizați pentru un exercițiu practic, cu staționare în cazară și obținerea unei permisii pentru a ajunge la timp în fața ofițerului stării civile.

 

Atunci, nu știam cum să-i mulțumesc omului bun și drept, care nu m-a dezamăgit niciodată. Nici nu știu dacă am mai făcut-o vreodată, poate, doar așa, în intimitatea personală. Mai rețin doar că, imediat ce mi-am adus tânăra nevastă, am fost inclus în același exercițiu tactic - de către aceeași șefi „binevoitori” - și pentru o săptămână a trebuit să dorm în unitate. Spre surprinderea căpitanului, care parcă luase foc față de acea atitudine, lipsită de omenie. Atunci, l-am auzit, pentru întâia oară, suduind zdravăn și, de enervare, cred, l-am văzut cum și-a aruncat ceasul de mână, la care tocmai meșterea ceva, peste pervazul fereastrei.

 

În rest, ca și în activitatea militară, m-a dăruit cu o serie de povețe în referire la mariajul meu, încropit în pripă și cu atâtea peripeții. Aici, simt nevoia să fac o completare, pe care tot de la dânsul am auzit-o, cum că ne-au învățat de toate în cei patru ani de școală militară, inclusiv în cadrul orelor de Etică, unde ni s-a predat un fel de cod al manierelor elegante, dar peste un aspect s-a trecut cu superficialitate: nu am fost pregătiți pentru viața în societate și în familie. De urmare, mulți dintre ofițeri tinerii și-au întemeiat familii, care s-au destrămat în timp.

 

Nu știu dacă, în astfel de cazuri, este vorba doar de soartă,  dar rămân la convingerea că trăinicia sentimentelor, dragostea adevărată, caracterul și înțelegerea sunt hotărâtoare. Așa m-a învățat cel cu care, peste ani, am avut bucuria să mă reîntâlnesc și să-l apreciez potrivit unor altfel de parametri, pentru acele deosebite realizări, care nu sunt la îndemâna tuturor.

 

Da, pentru oricare dintre cei care mai au vreo îndoială, afirm categoric că actualul general de brigadă Gheorghe Văduva, ofițerul premiant, cu 3 licențe și cursuri post-academice de înalt profil, cercetător științific gradul I și doctor în Științe Militare, este unul dintre cei mai străluciți strategi, pe care i-a avut armata română, de după anii ’90. Și, ca dânsul, generalul-locotenent dr. Ilie Marin și, probabil, și generalul Mircia Chelaru.

 

Cu 12 anide activitate în operativ (zece ani, comandant de subunitate și doi ani ofițer de stat major) la Brigada 2 Grăniceri din Drobeta Turnu Severin, Gheorghe Văduva a trecut pe linie ziaristică la redacția „Grănicerul”, unde am lucrat timp de patru ani. După absolvirea Academiei, a activat ceva timp la Secției Cultură a Ministerului Apărării Naționale, apoi, timp de 20 de ani, la ziarul central al armatei, trecând prin toate treptele, de la redactor, redactor principal până la cea de redactor-șef al ziarului „Observatorul militar” și șef al Grupului de Presă al Armatei, cum am mai amintit. Ca jurnalist militar sau membru în diferite comisii, a luat parte la aplicații importante în mai toate teatrele de operații la care a participat Armata României, consemnând, deopotrivă, situațiile dramatice, riscurile, dar și calitatea umană și profesională cu totul aparte a militarilor români, recunoscută de toți partenerii noștri străini.

 

După trecerea în rezervă, a lucrat, timp de încă 10 ani, în calitate de cercetător științific în domeniul strategiei, la Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate al Armatei și, în următorii șase ani, în calitate de cadru didactic și cercetător științific la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”. Astăzi este președinte al Asociației jurnaliștilor militari profesioniști „Presamil”, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membru al Societății Scriitorilor Militari, membru al Asociației Diplomaților Militari în Rezervă și în Retragere,  redactor șef al revistei „Univers Strategic”, aflată în două baze internaționale de date, EBSCO și CEEOL etc.

 

În altă ordine de idei, generalul Gheorghe Văduva este și un scriitor de anvergură cu sclipiri geniale, în mai multe domenii. Romanului „Între două toamne” i-au urmat alte nouă volume: Trepte, Nucul şi via, Poarta zorilor, Muntele iernii, Orb în lumină, Rugăciune pentru un străin, Viscoliri, Porțile umbrei, Ancore pe nori. La care se adaugă încă zece volume de versuri: Zidire de fum, Amurguri pe rug, Sufletul ochilor, Ancore pe gând, Ochii toamnei, Colțul meu de frig, Unde unde n-are unde, Atotfăcut din lucruri nefăcute, Esențe virusate și Cuvinte pe cuvânt. Iar dacă, la acestea adăugăm și cele peste 60 de volume și studii strategice pe teme de geopolitică, geostrategie, artă militară și tactică, Tratatul de strategie în trei volume (Teoria strategiei, Practica strategică și Arta strategică) și seria de studii privind evoluția artei militare în epoca civilizației cunoașterii, filosofia spațiului cibernetic, dinamica vectorială a sensurilor devenirii în noul tip de societate,  eseistică de profunzime,  notele de călătorie, cele două piese de teatru într-un act, avem o imagine impresionantă a ceea ce presupune, cu adevărat, erudiția acestui mare general român. Un general care, aidoma lui Ilie Marin, nu au fost folosiți nicidecum la adevărata lor capacitate. Prezentăm, în continuare, doar câteva fragmente din monumentala gândire a acestei personalități militare de excepție strategică:

 

„România nu evoluează, ci face pași înapoi, dar nu precum racul, nici precum o armată care luptă pe aliniamente intermediare, retrăgându-se în mod organizat, pentru a găsi un aliniament de apărare favorabil, ci ca o turmă speriată și dezorientată, fără cioban și fără talangă. Securitatea noastră nu depinde însă numai de ce se întâmplă (sau nu) pe teatrul de război din Ucraina. Noi am pierdut deja o primă etapă a unui război extrem de important, cel al securității și apărării ființei și ființării neamului românesc pe pământul României. Un război cu un inamic nenominalizat și necunoscut, care ne-a distrus, cu propria noastră participare sau cu propria noastră mână, echilibrul demografic (populația României a scăzut cu aproape două milioane de oameni, din 1990 până astăzi, iar spuma creierelor, populația calificată și înalt calificată, adică peste cinci milioane de oameni au emigrat temporar sau definitiv în Vest, echipând economia Vestului cu forța de muncă de care avea mare nevoie, în dauna economiei românești, aproape complet distrusă sau redusă la mici făbricuțe și antreprenoriate, care nici măcar nu se pot constitui într-o economie de subzistență. Nu știu dacă cineva a planificat aceasta, dar asta a rezultat. Desigur, facem parte din U.E., din N.A.T.O., din clubul select al Vestului, ceea ce înseamnă foarte mult, dar nu totul. Bilanțul ultimelor decenii privind demografia, economia, agricultura, fondul de semințe, calitatea vieții, sistemul educațional, sistemul de apărare și securitate națională, calitatea și competența demnitarilor, proiectele de viitor, resursele și orizonturile supraviețuirii națiunii și multe, foarte multe altele este cât se poate  de îngrijorător. O foarte mare parte din cei care au primit votul națiunii n-a răspuns în niciun fel așteptărilor națiunii. Iar această realitate nu este una de laissez-faire, ci una de securitate națională, de risc extrem, care, după cum se vede, nu îngrijorează pe nimeni. Ceasul al doisprezecelea a trecut, poate ne vom trezi în cel de al treisprezecelea”.

 

Astăzi, reflectând la cât de binefăcătoare pentru Armată, ca și pentru țară, ar fi fost prestația și manifestarea acestui mare general, mă cuprinde aceea tristețe, care apasă pe oricare român de bun credință, atunci când observă cum se dau în stamba politică generali lipsiți de onoare și înțelepciune, ca să nu mă hazardez în invectivele care i-ar defini cel mai bine.

 

Doamne, ocrotește-i pe români!