Tergiversarea
- Diplomația măruntă a protipedadei politice
General-locotenent
(r) Dr. Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu
13
Noiembrie 2024
Când generalul prof. univ. dr. Cristian Troncotă -
istoric cu reputație în rândul analiștilor de elită - afirma ferm că: „Nu-i
corect să spunem că România este o colonie!”, am tresărit și, contrariat,
gândul mi-a alunecat înspre dimensiunea unde a ales să se odihnească regretatul
dr. Ilie Șerbănescu, fost ministru al Reformei, care susținea contrariul. Dar,
imediat mi-am revenit când același mentor al Academiei Naționale a SRI, și-a
motivat afirmația astfel: „O colonie are niște drepturi, pe care astăzi România
nu le are. România este un teritoriu aflat sub ocupație militară străină și
condus din afara țării”. Și, fără a rămâne stupefiat de gravitatea informației,
am cugetat în felul meu, convins că o asemenea personalitate, care a avut acces
nemijlocit la acte și date mai puțin cunoscute majorității, se exprimă în
cunoștință de cauză.
Tocmai de
aceea, astăzi, când analizez modul în care guvernul României se desistează, cu
atât ușurință, de angajamente asumate în fața reprezentanților structurilor
asociative ale tuturor acelora care au activat în sistemul de apărare, ordine
publică și siguranță națională, mă încercă sentimente reprobabile și mi-e jenă
de încrederea acordată cândva unor asemenea parveniți.
Păi, cum
altcumva când ab initio, în punctul de vedere remis Parlamentului, surprinzător
și contrar celor convenite și promise de către premierul Marcel Ciolacu, se
inserează faptul că: „în integralitatea sa, modalitatea de exprimare a
intenţiei normative nu întrunește exigențele de calitate a legii impuse de art.
1 alin. (5) din Constituţia României, republicată”. După care urmează o serie
de motivații, dintre care unele de-a dreptul ciudate, prin care se invocă „Mecanismul
de Redresare și Reziliență” elaborat și transmis - în acea formă stufoasă din
OUG 124/2021, din care fiecare înțelege cam ce vrea - invocând, fără de nicio
relevanță, „principiul ireversibilității reformelor”.
Mai mult,
încercarea de a induce în masă „caracterul discriminatoriu al dispoziției de
actualizare a pensiei de serviciu”, prin faptul că „aceasta nu se va aplica
tuturor categoriilor de beneficiari de pensii atât din sistemul public, cât și
de serviciu” este o intenție josnică și o modalitate grosolană nu numai de
justificare, ci și de manipulare (omițâdu-se, voit, concesiile făcute
magistraților, de pildă), de învrăjbire chiar, a celorlalte categorii sociale.
Ca, într-un final, în mod laș, să transfere răspunderea în sarcina
Parlamentului, care trebuia să decidă „cu privire la oportunitatea adoptării
inițiative legislative”. Și - culmea fariseismului - în plenul celor două
camere, reprezentanții PSD, dintre care unii membrii activi în guvern, votează
în unanimitate, fără să obiecteze în vreun fel. Un alt șiretlic, căci, în
subsidiar, se știa că Avocatul Poporului (în fapt, doar al statului politic) va
ridica o excepție de neconstituționalitate
la Curtea Constituțională. O altă „capodoperă” juridică, realizată în
pripă (a se vedea că, în „obiecție”, se atacă varianta de la Camera Deputaților
și nicidecum cea de la Senat, camera decizițională), tendențios și fără de
niciun temei. În care, ce-i drept, nu se insistă pe principiul
ireversibilității reformelor, ci - pe lângă alte susțineri neconforme cu
realitatea, inclusiv aduce în atenția Curții Constituționale un principiu, care
nu are consacrare constituțională: „Încălcarea principiului legalității și a
principiului securității raporturilor juridice”.
Domnilor reprezentanți ai puterii (Guvern și Avocat) -
spre știința dumneavoastră - vă informăm, în deplină cunoștință de cauză, că
legea adoptată, fără niciun vot împotrivă, de către Senatul României (cameră
decizională), vă este opozabilă din cel mai simplu motiv posibil: este un act
juridic indispensabil pentru eliminarea gravă, abuzivă, tot de către guvern a
acelorași dispoziții, pentru care astăzi se încearcă o acțiune de îndreptare.
Cunoscut fiind, că prin art.59 și 60 din OUG nr.59/2017 s-au ciuntit dispozițiile
Legii 223/2015 referitoare pensiile militare. Este o lege absolut reparatorie,
pur morală, care nu are nicio legătură cu vreo reformă, cu „principiul
ireversibiltății reformelor”, de care vă agățați, ca de o ultimă speranță,
pentru a prelungi și astfel procesul de legiferare. Mai corect, din start, ar
fi trebuit să spuneți că nu mai aveți bani și că bruma care a rămas pe fundul
sacului are o cu totul altă destinație: „comunitară” sau în considerarea unor
angajamente belice, care afectează atât de grav traiul poporului român. Ori,
poate că are dreptate profesorul Troncotă, când ne asigură că, din acea prea
mare obediență și servilism, nu mai aveți nicio putere de a decide în țara,
peste care încă credem că guvernați.
Era de așteptat
ca Avocatul Poporului, care - meritoriu - se dovedește preocupat de bugetul
țării, să rețină că, prin noua lege, nu se generează niciun tratament
discriminatoriu, dimpotrivă. Pentru că, în asemenea situație, deosebirea de
tratament se bazează chiar pe acel „criteriu obiectiv și rațional”, invocat în
context. De altfel, Deciziile Curții
Constituționale nr.573/2011, 366/2014 și 755/2014, îndeosebi, în paragraful 23
stipulează că: „Principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea
principiului egalității și nediscriminării existând atunci când se aplică un
tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și
rezonabilă” (cazul OUG nr.59/2017).
De așteptat, ar fi fost ca Avocatul Poporului să
intervină ferm în favoarea militarilor și să constate că în România, potrivit
art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocată în obiecție,
„există diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în
situații analoge”. Situația generală a pensionarilor militari, pe care
legiuitorul încerce să o îndrepte, fiind cea mai reprezentativă. Tocmai de
aceea, este de neînțeles de ce se cantonează atât de virulent pe
„discriminarea” acelora care, pe lângă pensiile destul de mari, în comparație
cu cei care au avut același grad și aceeași funcție, beneficiază și de salarii
sau îndemnizații uriașe. Un aspect obiectiv și rațional, în acord și nicidecum
în contrast cu susținerile referitoare la bugetul țării. Reamintim că, într-o
situație asemătoare (în referire la unele aspecte din Legea 19/2000), Curtea
Constituțională a constat că pentru a se echilibra bugetul, în ceea ce privește
diferența de tratament, în raport de alte categorii de personal, o diferență
este discriminatorie, în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, iar
măsura nu poate fi considerată ca fiind arbitrară, pentru că nu impune o
sarcină excesivă asupra destinatarilor ei. Cu atât mai mult, cu cât, prin
înseși dispozițiile noului act normativ, se prevede că această „discriminare”
are caracter temporar, fiind valabilă doar pe perioada cât aceștia îndeplinesc
respectivele funcții ca demnitari.
Fără să dezvoltăm in extenso, susținerea că prin
actualul act normativ s-ar încălca art. 113
alin. (5) din Constituția României privind
„imposibilitatea aprobării cheltuielilor bugetare fără stabilirea sursei
financiare”, menționăm că acestea sunt acoperite prin articolul, care
stipulează că: „Fondurile necesare pentru plata în anul 2024 a acestor drepturi
vor fi suportate din bugetele instituţiilor din sistemul de apărare, ordine
publică şi securitate naţională”. O chestiune de ordin intern, pusă, în
prealabil, de acord cu reprezentanții tuturor instituțiilor interesate și care
nu afectează în mod nemijlocit bugetul de stat, fapt evidențiat, de altfel, și
în Punctul de vedere al Guvernului, adresat Parlamentului, prin care la
capitolul I, pct. 1 se reține că: „În ceea ce privește impactul bugetar de
propunerea legislativă, în lipsa unei metodologii menționate în cuprinsul
acesteia, estimarea se realizează pe o variantă proprie de calcul”. Iar, în
privința alocărilor pentru perioada viitoare, firesc, se va ține cont la întocmirea bugetului anual. Referitor la
fișei financiară, reamintim că: „Netransmiterea fișei financiare în termenul
legal de către autoritatea publică ce are obligația de a întocmi acest document
nu poate constitui un impediment în continuarea procedurii de legiferare”.
În acest sens, evidențiem că: „Sub acest aspect, prin
Decizia n.767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.131 din 21 februarie 2017, paragraful 59, Curtea
Constituțională a stabilit că «a ridica această competență a Guvernului la
nivel de regulă constituțională implicit admisă de art.138, alin. 5 din
Constituție ar echivala cu o condiție potestativă pură în sensul că orice lege
ce are implicații bugetare ar putea fi adoptată numai dacă Guvernul a întocmit
și a transmis Parlamentului fișa financiară. Or, dacă Guvernul nu susține
inițiativa legislativă/ nu este de acord cu ea și, prin urmare, nu transmite
fișa financiară, nu poate bloca procesul legislativ printr-o atitudine
omisivă»”. Mai mult, Curtea a mai reținut și un alt aspect extrem de important,
respectiv, faptul că fișa financiară și punctul de vedere al guvernului sunt
documente diferite „având un regim juridic și, implicit, finalități diferite”.
Totodată, Curtea a reamintit faptul că nu deputatul sau senatorul trebuie să
întocmească fișa financiară ci Guvernul, art. 15, alin 2 din Legea 500/2002
stabilind clar că: „În cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite
Camerei Deputaților sau Senatului, după caz, fișa financiară”. De urmare,
desistarea Guvernului de propria obligație și motivațiile Avocatului Poporului,
în baza Punctului de vedere al Guvernului, sunt incompatibile cu practica
instituită de Curtea Constituțională și exced cadrului de
neconstituționalitate.
În referire la trimiterile înspre condițiile de
recalculare și de recolerare în raport cu resursele fondurilor de asigurări
sociale disponibile, constatăm că susținerile sunt depășite de realitatea
legislațivă, cunoscut fiind că pensiile militare nu au nicio legătură cu
asigurările sociale, contribuțiile în cauză fiind reținute direct la fondul
bugetar al respectivelor instituții.
Trimiterea la
Legea nr. 223/2015, în forma ciuntită prin OUG nr. 59/2017, este superfluă, din
moment ce nu se înțelege că și astfel s-a intervenit abuziv în conținutul unei
legi organice, prin privarea pensionarilor militari de contaprestația datorată
de stat în baza unor angajamente contractuale anterioare. Angajamente, despre
care Avocatul Poporului - instituție, care trebuie să reprezinte întreg
poporul, deci și militarii - ca parte a poporului - în situația oricăror
încălcări a drepturilor ce li se cuvin, ca drepturi specifice de proprietate,
face abstracție.
Amintim faptul că, Curtea Constituțională, prin
Decizia nr.872/2010, a constat că: „dreptul la pensie este un drept
preconstituit încă din perioada vieții activă a vieții individului, statul
având obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei
finalități și de a se abține de la orice comportament de natură a limita acest
drept”. Iar, potrivit dispozițiilor Deciziei nr. 29/2011 a Curții
Constituționale,„ pensiile militare nu sunt un privilegiu, ci au fost
instituite de legiuitor în considerarea unui anumit statut special al
categoriei profesionale respective, al privațiunilor (program nenormat,
îndeplinirea necondiționată a ordinelor, chiar și cu prețul jertfei supreme,
interzicerea deschiderii unei afaceri, a dreptului la asociere și de sindicat
etc. - n.n.), la care este supus un militar în decursul carierei” . Privațiuni
indubitabil deosebite de orice altă obligație sau îndatorire, cărora le sunt
incompatibile.
În ceea ce privește termenul de punere în vigoare, ca
și posibilitatea Caselor sectoriale de pensii de a corecta indicatorii în
cauză, se mai poate discuta. Însă ținând seama de coeficienții de funcție și
gradul deja reținut în fișa fiecărui pensionar, de performanța actualului
program de calculator de la toate ministerele, nu credem că sunt impedimente de
neînlăturat.
Așadar, tertipurile actualilor guvernanți de a
tergiversa, până la epuizare, corecta problemă
a drepturilor de care pensionarii militari și celelalte categorii
asemenea au fost privați de atâta vreme - din vina exclusivă a guvernelor
anterioare – reprezintă doar o diplomație măruntă, o manevră rușinoasă, care nu
le onorează, în niciun fel, prestația. Să sperăm într-o altfel de poziție a
celor care le vor succeda, dacă și aceia vor dovedi verticalitate, corectitudine
și competență.
Dacă vreți, într-adevăr, să reparați ceea ce tot
dumneavoastră, politicienii și guvernații, de la mai toate partidele ați
stricat, dacă aveți onoare și demnitate, dați imediat tot o ordonanță de
urgență, prin care anulați articolele 59 și 60 din OUG, ca și din alte
dispoziții contrare și ați rezolvat imediat situația. Fără de nicio pretinsă
„reformă”. Mai mult, atenționați Curtea Constituțională că Avocatul Poporului,
fapt fără de precedent s-a autosesizat înainte de punerea proiectului în
dezbarerea Senatului, care l-a adoptat sub un alt număr. Și, pe această bază
(fiind vorba de o altă variantă), care nu are nicio legătură cu
neconstituționalitatea, să insistați pentru promulgarea legii de către
Președintele României. Dar, tare mă tem că nu asta se vrea.
În final, le reamintim tuturor celor predispuși la
critică și zâzanie, că nu sumele în sine, de care au fost lipsiți atâția ani
pensionarii militari (care, nicidecum nu solicită alocări retroactive, cum au
procedat magistrații) reprezintă esențialul, ci nedreptatea pe care le-a
făcut-o statul care s-a dovedit ingrat față de angajamentele contractuale.
Nedreptate, care ar fi trebuit, cu mult timp în urmă, să facă obiectul
intervenției Avocatului Poporului și al tuturor organelor în drept.
Doamne ocrotește-i pe toți românii!
Aranjament grafic – I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu