duminică,
29 mai 2016
TULSIDAS
nu se ştie
mai niciodată Tulsi Gangele gust mai simte cenuşii ce staţie ne ancorează în
răcărie pe slăbiciunea blestemelor pestă buclă nepieptănată de seceră poate
nopţile barcagiilor arşi de nu ne-o fi fost duminica rug poartă-mă în telepatie
lui Rahim
mergeţi încă o noapte o zi de la tren la avion o noapte
în aer o zi petal care ce-şi dă în cap fără silinţă şi din încruntare face râs
faţa dharamshalei colosalităţi ghirlandele albinei ştreanguri înflorite mieros
o vieţuire nepenalizabilă veacul dintre pasul kali satya
am mai trăit din opt în opt ardenţe povăţuitoare Kasi
flăcările fumul de mort lemnele ne reîmpădureau ne şi cotropim alergiile şi
avem loc precum în oglindă nenumărată faţă de pod ridicat la sosirea venei
am sărit o foaie stării de tren varanasian pe după
indorian sculpturi la zid zburate din sud lauda fugii de Bach am mai căzut la
pace strigătul când muzica
lungi colungi Colaba încă a mia galerie cascheta lui
Shiva cum să pricepi corlata sarea n-o vărsa încă trei mirodenii în vânt
prafurile curcubeului pe frunte alb o frunte la Visvanat voi mai şi eraţi
hinduşi diasporeni
nu eram cel mai rău în vria octavelor neprcepute autoaed
de n-ar fi de prea la revedere de-aş fi eufemistizat moartea-i samadhi
zicându-i ci astrologii săriră a trebuinţa plecării ce-or fi măsurat că mă
părăsiră ca pe o bombă în gara fasonată templu
dragonii gata nu s-or mai scula ca Argentina mai au poate
Bali că are Ramayana nu ţi-am şi luat-o de-am scris-o nu ţi-am dorit-o de-am
purtat-o nu ţi-am cântat-o nu m-am prevalat de ignoranţa alterităţii mi-a şi
părut straniu de bine
conclav tristeţii şi se rezolvă banalitatea naturii de
mizerii din cinci în cinci minute prea rar se cunoaşte consecutivitatea am şi
scăpat de gunoiul la care vai n-am contribuit şi timpul se duse şi dreptul
automurdăririi
mă credeam de drum de nor şi aproape zac grămadă într-un
tren Allahabad ne-o mai ţine mult şi bine timpul jos sus proteză neaoşă
poetizare ghazal telepatic ucide-mă cu frumuseţea credinţei vers
voi merge acum numai pe roată pe roată pe roată lumina o
veţi stinge ochii se vor închide de formă forma ramayanică deschisă ar fi
răsunat octava la suspiciunea mixturii mă descoperiţi la ultima suflare
m-am adaos celor lăsate în Varanasi feliile de portocală
mâncate adineauri desert spectacolului ghiftuire vegetariană a concălătorilor
necălători vă mulţumesc şi pe-a ţiganilor hărmălaie prin corturi urnite în
împărăţia cocioabei
vedeţi porţia dictonului zisa liniştii mânuite jalnic
neînţelegerea păscuse alte parcursuri tataia spală ceaşca de plastic s-o verse
pe peron în permisia genunchilor doi câte doi între vârste
mi-ar plăcea toată noaptea să stanţez cu martori cum
storc ei trestia de zahăr şi voise Ram Lal să-mi ofere internaţionalizare
hindusă într-o dorinţă la mostre brusc umflate identităţi din toate părţile
pogorâtor
n-au decât jignire să li se pară nevorbirea mea scrisă
meditat odată le spun că sunt din Nepal le-aş recita Hanuman cealisa ce greu o
lăsam ca pe un fetiş mi-o smulsese o conjunctură mai presus de
ianuarie-februarie când îmi convin distonări
iar ne ducem dacă nu în direcţia cealaltă cum ne trebuia
pe cheremul zguduirii la ora dimineţii or mai fi dormind cerşetorii să fug
într-una cât să nu ajung din nebăgare de seamă nicăieri cu oblăduirea
trecuţilor
unde eşti tu Gandhi gară după gară rară şi sucală patima
răscoală am mai scris proscrisa de a nevoire India pe foaie înfoierea fire ne
moralizează intelectualii ori nelămurirea de la saturnalii bune şi necoapte
alunişuri lunii furt nici peisajul hinzii poate hunii
chinina iarna arheologia galerică umblam chinezeşte
picătură lunecam în dansul florii pe o conversaţie familială adulţi nici în
închipuirea balineză infantilitate malarică lupus vărsat de vânt ochi scoşi
pomegramate în ashram
aglutinări anaerobe ca p-atunci mierea n-o luau albinele
din ghirlandă nu se alteraseră grădinile a atîrna de gâturi făloase apoi îţi
faci pantofii cu ele tălpile nu ţi le mai speli nici în sânge o beţie mai dihai
o comă poetică de din Thailanda
iar mă supărasem pe India dinăuntru-i mă putea avorta a
mia oară m-am smerit din vreo întâmplare nici duşmanii mei nu scapă de naştere
îşi scoaseră publicaţiile străine poate ale trenului se uită ca mine la poze că
s-or fi plictisit de acest scris altfel înviorat prin retezare
încă două terţine nici gând pe ce pranayam a ci rugăciune
de nu tot traducere contextuală nu ne recunoaştem pădurea destul om fi trăit şi
tineri şi bătrâni fără prana rugă scoţi religiozitatea dai de pământ ce te
înghite într-o clipă
bine că îmbrăcat în costum că n-am alt cuier alt bagaj
îmi ajut costumaţia la cortină cu nasturii împliniţi în cinci stele oamenii
ăştia consumă simpatic mai fac şi vânzare valahilor destui ne risipirăm şi
scrisu-mi îi ticăie pe destui uitare
veţi bănui memoria pândă tema asta mi-o permit des nu
scriu decât cum mă cântăriţi din gros şi mai aiurea călcaţi din greu pe
buzunarele mele cureţe-ne la bude trenului pe viaţă călătoare vă foiţi mă
prefac impasibil şi nici nu vă mai scandalizez telepatic
caietul de după ori parvaranasian trenul oprit în câmp ca
de nevoi ori plimbarea de seară ajunsul problematic pe traiectorie numai eu
străin şi căscat mirosul de plastic ars gongul ori cine spunea să scriu poezii
şi gata exact cum îţi închipuisei Sofico
pe ce casă ce acoperiş pe ce pernă capul meu noaptea asta
şi mâine gata neîntins ceva e groasă treaba cine s-o mai ia din loc pe ce
salvări la ce lucru ritmul ţinerii cuţitului în dinţi n-o să ştiu raţiunea
suficientă a opririi poate după Allahabad
cum de ne păruse Indore numai de sticlă fără să fi văzut
palatul de sticlă mie Varanasi ca amicului supărăcios pe Varanasi ori acolo o
stradă şi o universitate cerşetori morţi arzând în ghaturi
ori că n-am observat în imperturbabilitatea mea că stăm
ori eu oi fi pe dedesubt cu părul alb nepieptănat unde magneţii îşi spală
creierii în Gangele poluat de ghirlande albinele culeg mierea morţii şi noi nu
ne veselirăm
ai voştri mă înfipseră în necălătorie ăsta-şi dă drumul
din paraşuta nepăsării iar eufemism educaţii noşiţă îmi spânzură descălţarea
xenofobiei mi-or fi ei mie dragi dacă n-ar fi vegetarieni m-ar mânca să nu mă
ia drept nuc de cocos scriind cocoşeşte găini
alea limpezi astea cadâne cum nu mă mai opresc vi se pară
boală este m-aţi încetinit în hârtoape caut forma îmi fu sloganul vă păcăliţi
şi voi pe accepţie eu nu prea am un plan de încetare a alarmei străvechi daţi
cu amrut
am cântat în ritm alin din înconjurul rozmarin îmi
pecetluiesc pecii în sucul cu liliecii aia se crăci ăsta se împinge în mine desumflată
minge se mai şi face a citi ăla din fereastră tipsii
până la urmă indiferent a le fi ar fi prea blând coate ar
merge antipaticului nebăgătorului nostru în seamă tocmai că mi-o fi ajungând să
spun ţara şi voi aminte ori repetarea denominaţiei să ne aflăm în treabă
şi când se termină candoarea bestialităţii nefolosite
noroc dacă este prea târziu unde să socoteşti ungureşte ce-a pierdut nepalezul
timp de doisprezece ani că nu s-a atins de nevastă citind Mahatma Gandhi
Vlade nu-i ajută mintea decât la ce-i interesează
astrologie te-oi întoarce la misiune că alte ashramuri te-or înghiţi Liviu de
s-o fi nonvegetarianizat că-l râde soră-sa discreţilor după ce speriaţi lumea
necrolog vă faceţi între voi ajutător
muzica nu mi-ar mai sta pe traducerea cealisei că de ce
eu de ce nu tot eu acum douăzeci de ani am văzut-o cu ochii mei pe
marmora din temple stăm mai covârşiţi pazei ori chiar acum se lansează fără
copie după ediţie
pe trei locuri patru inşi ca focul lapte gros
antropologic râsete mai toţi vor povesti de mine sper în costum şi cravată
scriind ce-ai şi vrut să zici cu iranienii irozii darnici cam la vreme
demonstrându-i să nu se supere cu piedica ridicată foc
mor pe ghicite cuvântul pot citi şi pe buzele creierului
o limbă nu mai încape îndoială o exprimare în context hindus sută la sută
trenul respectiv şi-şi mai câştigă subiecte ăsta mă mai împunge cu genunchiul
Suryanat îmi eşti frate
ce viziuni ale tatălui meu în meditaţia lui Suryanat o
să-mi scrie să-i răspund că s-a făcut bine să dea chiar dacă a îndrugat numai
zeilor aura m-a făcut să cred în ridicarea din paralizie a tatălui
nostru surori
acolo de mi-aş face loc pe dimineaţă ţi apusul de mâine
să-l apuc apoi o civilizaţie avion mătot socotesc boală pieptos cu o conştiinţă
a lunecării din frunzişul nescuturat în veci
îmi va fi mai uşor în toate privinţele o vreme după India
o voi uita cu drag proiectele le-oi via ca pe gesticulaţia nepăsării din
dragoste şi ditzgraţie degenerativitate
aş încorda lira imnului n-o aud de cealaltă muzică aş
muzicaliza rolurile teamă mi-e că surzii logica picturalităţii aromatic
parfumată corespondenţelor în cadenţa expresului Lichavi
discuţia în scris ghionţi din obişnuinţă familială în
surplus eu singurulu sub acoperişul trenului fără nimeni la o mie de kilometri
cam aşa mă grăbesc sentimentul să nu-l iuţesc roţilor lasă-le învârtindu-se
o fi vreo oră scrisă când să-ţi pui capul pe umărul meu
obosit de înghiontire involuntară mă fac eu călătorie voi vă preferaţi tabietul
cât o să ne mai vedem soră-meo rărită şi amintirea depărtării unu zobeşte în
palmă o mirodenie
clătinată cataractă Guyana cu elicopterul panditul bine
te mai lauzi temperamentelor că te ajunsei din condei ne-om înţelege pomenire
grabă neacoperită de orice drumal originii de nerecunoscut mantra
nici un cadou scriu tot ăasta cu octavele fluieră în
meditaţie olandeză te mai fasonezi modist cu astrologia fetelor cheia ţi se
făcu lacăt eu te lăsai singur să-mi fii recunoscător
întâietatea discipolului păţit asupra guruului alb
înflorit mai tânărului în grijă înţelepciunea ţi-e schijă nu cuvintele stanţe
batjocoresc distanţe nici uitarea unui aproape nu scoate Gangele din ape
înşurubezi sfinţenie flăcării înălţându-se din lemn din
hoit cum petrecându-ne ne-am slăvi petrecuţii şi mai degrabă toţi într-acolo ne
uitam nici o poză în Varanasi cum înflăcărându-mă tălpile mi s-au răcit
de vreau şi un costum deschis să mă placă moartea-n vis
mă tund să nu mă mai văd să-ţi dictez din nevăzut Amazonul ţie nu-ţi iubisem o
viaţă tunsul şi datoria avesalomică cred că ne-am muzrit când copiii îşi
comemorau tatăl poet
pe bănuiala scrisorii voastre şi a celorlaţi m-aş iscăli
de acum nu vă iau pe rând nicăieri am respirat destule peşteri împreună acum să
ne vedem căderea dinaintea înaltului fala credinţei în adevăr adevărului în
credinţă albumul fotografic în cap
câte nouă zile Rama katha în templu de două ori pe an
auzirăţi ieri seară înjumătăţindu-vă pe locul 13 ore 13 cu noapte în aparenţă
miercuri ori joi Jupiter pe din trei cu Marte cât o mai fi până la moarte
pentru cine m-ar interesa
nu mă hotărăsc pe ce n-am de ales sunt la rădăcina zilei
de trecut o să-mi mai iau o cafea nu mi-e la îndemână campusul pe cine aş găsi
acasă ce replici nu mai e mică lumea netânără dacă s-ar face măcar şase dacă
s-ar lumina dacă ar fi mâine
între timp aţi primit scrisorile recunoaşteţi n-aveţi
decât să mă judecaţi absenţa pasată dilectelor de mi-aş ajunge ăla aş fi mă
răscoliseră agoniilor laşitatea mă propulsează în călătorii hazardate nici un
curaj din ce în ce
poeme străine poate indiene versul muzeului varşoviancâte
ceva thai stranger vag întâmplând contemple era şi cu oasele frigul în spinare
dus puloverul haina pătură pantalonii căciulă căciula genunchieră
erau vise împachetate japonez ierarhii varanasiene
Gangele numai cenuşă moartea o corespondenţă petrecerea timpului între parâme
ne-om păcăli contemporanii şi între noi ce viteji în Ramayana yatra premileniu
cât că la anu-n Thailanda ca pe vremea asta în Ayzttaya
după Ayodhya ce asianism premeditativ ce deconvergere cât să fac fiţe că hâr că
mâr ciudăţenia n-o mai dura chiar intensificându-se a fine nu ştiu cine va
decide-o
nu trece n-am unde amoarte stângul mă văd eu pe căldură
unde-oi fi de la Bhartia şi de la Mani studiasei spitalul şi trandafirii stil
Mumbai le-am planificat mai pe toate nu şi malul înecării inima mi-a rămas
între ghaturile cu morţi arzând
nici un menajament ziua mi se va autosustrage luna pe
platformele de mijloc perfect rotundă oranj dacă nu în Pahar Ganj cârmite
adiacenţe country anunţuri de deeply regretted o iau şi pe a treia şi trec
coadă pe trezire călătoare eu m-am întors să zbor mă ţin
al cozii de (plat)formă pe urâciunea de 5 lipitură ni-o dă înapoi nu una de 2
pe aia mi-o retrocedează şi am în cetăţenie pieptănul biletul paşaportul
abia m-am fript ce grabă am spre răzoarele lui Teodorescu-Graur
ce dracu ne terminăm fără preadresă preaviz predoliu nevoile abia se înghesuie
râsului copiilor de bătrâni proşti cum că mi-or fi plăcând hindu-muslimi
bătându-se like dogs
nici un bine departe o mortificare tapasya ziua dinainte
de pe urmă altfel cu carte cu ziua pe nedescrierea blocului cum n-ar fi fost
întâmplare acum e un fapt de ziuă luna apasă balustradele vibrate ce-o mai fi
prin Bologna
acolo te chemase universitatea Shivaramaya aici la noi
dintre palmieri şi noi garduri asasinii-ţi săriră asupra chiar că erai cel mai
blând lăsasei avocatura a nu minţi ce gânduri ţi-au răspuns nu te-a salvat
nimeni
dacă-ţi mai ajungea spaţiul te comparam cu Mahatma sudul
ţi-l imnificam pe Gange părăsită Lila şi fetele plângând că nu vreme nici voinţă
să nu fi părut şi nedelicat aşa brutala ocolire merită hulită în versuri
că trăim din neglijenţa asasinilor selectivi şi cu dorul
băncilor în junglele celelalte apatici dacă vedem o singură zi iar n-aveţi
decât gunoiul în viteză spre culegere un schimb murdărie măturare cum îi
văzusei curaţi în murdărie
am cam retrăit pierderea capacului de la pix nu ştiu ce
pase meritelor contrarii n-am vorbit româneşte decât în stanţe din Hanuman
traduse predestinat auzite de prea mulţi indieni să nu iubească sundar
caşcavalul cafelei îl mai o ţin capacul l-o fi măturat
bpiatul cel cu strânsul de pe mese mai nu se îndumnezeieşte la viaţa cu veselie
pe trenuri indiene dormitul pe culuoare peste tot în torturi paşnic
aşteptătoare deşteptătoare aşteptătoare
poemele în picioare din gară pe neplecarea până spre şase
o oră adio lună cinci portocale în stradă la Press Enclave nu mi-ar conveni a
sta n-o fi avut taica timp de telefon ce bine se ţine peştele or fi pus ani de
la ele să-l budifice
de câte ori ambiţia de a nu fi înşelat de prost te
deşteaptă revine retinei furtul cleptomania inimii talpa noroiul gâtul
ghirlanda zbor de ştreang decât îngropat până la gât în pământ roman film
de-aia oricum meditează-te
prieten cu nepalezul mă făcui voia să vorbeşti cu el lăsa
propoziţiile la jumătate ce conta cuvântul subânţelesuri himalaiene fără zăpadă
în Kathmandu prin regi universitari se mai şi spovedise de faţă cu ale dracu’
muieri
convenienţa diferenţei de rău bine că se obişnui
cataractă să scalde cadenţa cădelniţei pe explicate tu i-ai dat cer şetorului
la mine n-a mai venit că probabil empatia lucra nu măsimt jignit nici dacă l-aş
fi refuzat dând din umeri
ca să vezi refuzul sorţii să fiu primul în Benares Hindu
University păi Sergiu Eric ce căutase rezistă el ştie cum în ce Franţă Radu
persiflase urbanismul că neştiutor de crematoriile în aer liber pe Gange nu mai
curge nu mai arde
mort în grabă nu mă bărbierii prima oară în călătorie mai
înnoptate aeroporturile gările mai cu drumul sardarii îşi înfăşară bărbile
puserăţi o castă de înviorare dacă nu te apucă şi bucuria unde vă duceţi cu copiii
douăzeci şi patru de ore şi Amsterdam în toată
probabilitatea intermediată de o zi până după miezul nopţii alta pe trei
capitale jupiterian descrescendo în Marte soarele nu mi-a displăcut vreodată să
nu răsară acum de urâtul meu
mai speriat ca japonezul nu văzusem că n-o să-l adjudece
plecarea avionului oricum problematic l-o fi luat Gangele de neviu că şi pe
mine mă grăbiră în consecinţa catastrofismului nepăsării luate din scurt pe a
cui responsabilitate oaspete
după şapte s-or trezi om împacheta pe la nouă mă reped la
aeroport şi mă instalez în scumpete pe foame ori scris octave zaruri etrusce
cruste bruşte racului românesc stafidit de retractilitate ospăţ de crabi
oceanici în Mumbai pe nerecunoaştere
n-oi avea încotro de-oi găsi pe partea ailaltă rarisimul
prepaid taxi îi dau drumul şi apropiat de trecere ziua nu va mai conta mă
despiedic de ea să fi uitat Manole Hanuman
citeam din dedesubtul cleopic ciclopic miltonic tot acolo
mă trădau silabele necorespunse următorii se bucurau de rotaţiile pân’ la
năpârlire asta să-mi fi fost ce urmează excelenţă
aş lua şi eu un ziar unde să-l citesc păcat că nu e o
coadă de două ore aş sta cam jumătate şi aş mai avea rezolvate stări pe vers în
relativă acalmie pe câte-o ridicare în gât a voce o melodie ca tradusă parodie
chipiotul mă scrutează marinăreşte scriu ghazaluri
bhajane că de ce nu m-ar şi întreba n-am ce face azi niciodată mă îngraş în
tema scrisului tropical îmi împământez energiile dacă n-oi fi cu halterele
îngropate cât trebuie
obseiile dezosate a volte pe depărtările cuvenite numele
acceptabile cu neveste aici e problema Nichi întrebând de Remus ci Romulus
câştigă de-acolo Roma România Remesiana cu Nicetas
mai stau până la lumină cât o mai sta ce căi îndesate
măsura răbdării aceluiaş coşmar de ieri în cenuşa fluviului să nu se răstire ci
cu fiinţele ne strecurăm după raze în neorânduiala dorului de sine sinucigaş
gush
nu m-oi citi disperat comedie post divină dintru Rama
yatra ce ne strica împărtăşirea katha o spiritualizare de viitor imediat şi
urmaşilor mei indianişti s-o păţească în continuitatea sfinţenie alternativ
nativ tiv
oi fi şi glumit păcatele mele când ţi-oi şi povesti
Cornele cum că moartea nu ridică preţul uite-mi cotcodăcit coteţul păi vă iau
din zori de an nou nici o cloşcă pe nici un ou India viilor vechi apă ceri şi
vinzi curechi
aş mai duce-o Romulus gara în mine oprirea ce să mai fac
găgăuţă un preşedinte la reanimare o iei înainte paşi băţoşi dacă am observat
ceva şopronul uşurării mai la câine nu că erai şchiop
fericirile pe masa şchioapă cu paharul wimpy golit cât de
lapte cât de cafea un client prieten în viaţă un părinte peste paralizie
sărbători contencios pompă în desumflare mă adun şi eu din euforii de mela
serbată nunta lui Rama şi a Sitei acum fata mea apele au
izvorâz ca pentru fluvii lungi lungi noi ne plecăm cu sfială norocului tău
necunoscut copilă îţi închinasem vieţile în joacă poate în serios acum
caseta a dat-o pe engleză tocmai în gară plecarea
naţionalismelor americanizarea Indiei mai va tot ce-mi dau cu părerea erodă
puritatea erorii deliberată torturată scriitură spre mecanism şi mai inutilă
operaţie venind de pe Gange tot trup
toţi pleacă eu sosii n-am unde ba da se delasă
întunericul promisiunea zilnică împlinită trezită şi ziua soarelui pe goana
nopţii lunii în gara din New Delhi adaugă fără preciăitare ultimişului fără
finiş
o operă de sens nonsens balans în Chicago în caruselul
din Allahabad mai gol dacă nu s-o fi învârtind gongoric când ne-om mai întoarce
în Phulpur s-ar putea să ne primească până la templu cu spatele la sala de
badminton şi terenul de baschet
c-ar fi timpul neprimirii ca-n tinereţe onoarea amintirii
în represiune nu onoarea nerepresivă exagerarea mă va fi salvat nepurtând armă
voltajul tău Sorine de m-am temut să nu mă fotografiez electro
autoanaliza plictisului tix nerâcâit râgâielii o antro
poezie de când lumea şi pământul inspiraţiei noastre ar însemn să fim pe la opt
ca în Aurobindo Ashram Savitri la mâna a doua oricum mai curse Dunăre
linişte obsesii tardive corzi la ring rar box onest mă
văzuşi mantricule nu ştii multe cuvinte de bine pe ce să fi văzut ruptura
pânditoare a prapurelui apa reflectă soarele ocru o ceramică solar gangetică
n-am personificat ori Usha şi uşa se etimologizează
deschidere clipeşti amenda şi te retragi în junglă dacă mai ai picioare
bătrâni îngrijiţi încă de copii de ce din vecini se retrag în a
patra îndeletnicire şi noi n-am fi fost tot pe acolo
asta la identificare nici un cadavru nu-mi aparţine până
la proba contrară pe încarnări pripite feudale pe nepărinţi de prin războaie cu
satele sub comori înflăcărate rece ne-am îmbrăţişa norocul poveştilor de toamnă
la primăvară pe voia povestitorului dumnezeu
uite-mi mâna îngheţată că vă scrie mamă tată fată nevastă
ţi se cere dată a ta iar nepitulată katha povestea ta împiticata n-are seamăn
în Bharata te şi bubă încondeiata bine că nu mă ia cu lopata
Yadav de crăciun fără creştin sosise liderul din Chennai
ce am a-mi uita mă întrebaţi de sănaătate mânca-v-ar femei frumoase ori bărbi
cu stare all shoud be handsome and beautiful and all should be strong and
healthy
frig o dată după noaptea de bufniţă plecarăm cu
thrivilerul urechi mâini de neascuţit scuţ în fine voi strănuta şi eu ceaţă
soarele în locul lunii contextul păstrat ca peste ore extrasistola
de bine ce panditul în Aryasamaj cu Dayanand ne păstră cu
Calvin şi Luther ci Tulsidas e singurul inspirat nu şi Hafiz Silesius
mironosiţele Ionii mult până la extrasistolă vorbii cu fie-mea pe mâine
pixuri şapca olandeză Agvinesh prea mulţi swami comuni
de-o lungeam puneam la cale ceea ce curând se va fi întâmplat în genul soarelui
căldura echilibrului mistic pe sundara glorie indirectă devoţii duşmanii cum îl
supralicitează pe arcaş
altfel puşi la dejun copiii o porniră la şcoală fata
ştiinţă fiul lui Maharaj salutare nu le-am făcut nici un cadou a avut grijă
panditul totuşi încât aş fi fost din drumuri poate ghirlandele povestite mai şi
vorbirăm cu dragoste
în avion toate casetele colinde până atunci văzusem
Krishna cealisa nu doar Shiva Durga Hanuman numai în hindi să nu fie tocmai
doctorul Shivananda iar vreo frăsineinţă neştiind ani de zile resortul
traducerea anglo-picu-pătruţiană logos
vom împlini sundar cu ochii salvaţi pe neuscarea mării
vom şi predestina războiul povestitor pe coada aprinsă ori rugul focului pe
Gange oceanu extins nici ora trei încă zece ore până la demonie plecăm pe
revărsare liricristă
răpire nemărginită femeia relevantă nici un personaj fără
aură ermeitul îşi lăsase arcul destinului demonul îşi lăsase spaima ascunsă cât
şi-a iubit Tulsidas nevasta cum ea l-a sfătuit către Rama şi Hanuman toată
iubirea lor se făcu epopee cum de nu se satură lumea ascultând
până acum îmi întâlneam prietenii ci Tulsidas mă despărţi
de peisaj în louangeul aeroportului citindu-l renunţând la destule octave
substanţiind nu rimă ori sloka o riguroasă evlavie cântec grandoarea devoţiunii
hanumaniene însuşi Shiva rugându-se-ntru Rama
hindu sanatani Tulsidasa la urmă pe alte îmbrăţişări
oceanice nu se mai purecă estetic a milioana ramayană pornită oricâtă vitejie a
surzeniei dacă nu maimuţele atunci urşii băiţii nemâncând poate bob la malancă
să n-aibă nevoie să-şi coboare armura
mai bine aş porni înapoia parodiei pe româneşte războiul
nunţii într-un echilibru tulsidasian Călin Nebunul Sfânt Hanuman mena ar vorbi
omeneşte mierlă darmite oştenii lui dumnezeu ne scenarizăm ori străini
pe maidan ori pe surpriza ultimului crăciun
mă întrebasem dacă panditul se separase de
corespondenţele sanscrite le produse până şi pliantele de altădată dau seamă că
am sărit munte mi-aş împătri hăul roţilor orga neînţelesului aşteptat new age
carnet de şofer amnesty international cu ajutarea politicienilor întru Ilie
Ilaşcu
am sugerat că timpul mi se reteză nisip de nisip Yama de
yama Shiva e al morţii coronament cu disperare îngăimase mantricul nu mă mai
las aşternut numelor dacă mahatma abstinenţei Ram-Ram nepsihanalizarea
anticristică oricum sacrificarea mamei Sita
soarele mi-e în coborâre încă sus repedelui asfinţit să
fi luat sundara kanda retina mi-o destabulam când pe-a adormirii interfaţă 97
minus 3-4 de la 100 gol pe artificiile demoniei stomacale apoi vegetarianism
drag ovin
ori tot se comunică ori sirenele zidite în ceara auzului
Savitri genul Sitei scriitura revelată n-am mai fi sărit marea de nu ni se
răpea mama de nu s-ar fi povestit lumea cum să mai fi crezut de suferinţa
preasfânt idioată
nelogica sfinţeniei pedepsitoare a credinţei în sugrumare
predată noroc de minunarea perversă a lui Valmiki şi Tulsidas la întrecere spre
scuza dumnezeirii jumate-jumate cine ne-ar mai salva naşterea mamei moartea
pământului săgetarea numai prin avatar a sugrumaţiei
namo namo nirvana shanti vedanta vedyani vatajatam namami
fiu de vânt foc de smei satyam vadă-mi liber de kamadido sharahitam hrăniţi-vă
din rădăcini şi buruieni până voi vedea-o pe Sita şi mă voi întoarce baara
baara raghubira sambhari şerpoaica Surasa la încercare pe-o măsea el creşte de
două 16 32 100 ori şi brusc descreşte
din gura smeoaicei se pierdu în râs aşa că-l binecuvântă
buddhi nidhana demoniţa oceanului iar să-l înghită o ucise traducătorul pune
măgarii înaintea elefanţilor gaja baaji khaccara Tulsi Das o scurtează Hanuman
cât ţânţarul pe Lankini o striveşte muntele Sumeru se preface-n praf în Rama
credinţa de ne punem
mandira mandira palatul lui Ravana Rama Rama zice
Vibhishan Hanuman se face în brahman taba hanumanta kaha sunu bhrata dekhi
cahaum janaki mata arată-mi frate pe Sita Janaki muma lumii dekhi manahi o văzu
fără somn în dumbravă nija pada nayana bha pavanasuta dekhi janaki dina
ochii ei plecaţi sufletul la picioarle lui Rama avasara
Ravana kaha Ravanu regină Mandodari întoarce-ţi privirea spre mine ea răspunse
sunu desamukha ascultă Zececapete muscă el capul îţi va tăia Sita cu sabia din
Atharva veda ba din Ramcharit manas taie-mi-l cu sabia-ţi rece ca noaptea de
toamnă haru mama dukha bhara sfârşeşte-mi durerea
dintre demoniţe Trijata visă Lanka în foc pus de o
maimuţă douzeci de braţe şi capete lui Ravana tăiate Sita va fi dezlegată toate
în patru zile adună lemne şi arde-mă mamă Trijata scânteie stelele-n cer nu şi
pe pământ satya nama karu haru mama soka adevereşte-ţi numele durerea ia-mi
taba dekhi mudrika manohora Rama nama anikita ati sundara
văzu bucurată inelul frumos de la Rama kala nisaa sama nisi sasi bhanu noaptea
moarte luna arşiţă de soare refotografiată roata mâncată amurg salt peste
minunarea poveste de şi mai multă iubire neindiferentă
tatva prema kara mama aru tora janata priya eku manu mora
Hanuman declară toată inima lui Rama te-aş putea duce de aici dar nu am poruncă
tot la picioare-i baara baara naesi pada sisa mamă ajuns-am în pisc binele
adevărat ţi-e binecuvântarea ci tot vorbind văzui fructele coapte cu foame
dumbrava de ashoka însângerată
Brahma astra îl doboară pe Hanuman a-l înfrunta pe Ravana
cu vorba parcă totul ar fi o fantezie a maimuţei odată ai luptat drept cu Arjun
mi-a fost foame şi ţi-am mâncat din poame din fire maimuţele dezrădăcinează
copaci şi se ştie că fiecare îşi iubeşte trupul ai tăi au sărit pe mine au dat
am dat
închină-i-te şi moartea devoratoarea raiului şi iadului
se teme de el ascultă-mă şi dă-i înapoi nevasta pe Janaki fără Rama nu e vorbă
dulce cum frumoasa podoabă dezbrăcată neiubeşte femeia Shiva Vishnu Brahma
şarpele cu o mie de capete nu te scapă de ţi-l faci duşman pe Rama samkara
sahasa bishnu aja tohi
deştept maimuţoi milă hanahi kapi gura bada gyani moarte
ticăloase mrityu nikata nu se omoară un sol foc cozii dobe mic se face vânt
trimite Vishnu râzând tunet iar mare până la cer taata maatu haa sunia pukara
ţipă ei mamă tată şi mie mi-e viaţa înserată flăcăroată dă maimuţa foc cetăţii
Lanka şi se aruncă în ocean Sita îi dă pentru Rama o agrafă şi-l aşteaptă vie
într-o lună
udat de lacrimi trupul doar nu-mi arde distruge stăpâne
demonii şi ad-o înapoi precum am auzit demonii nu intraseră în ea cu focul ştii
cum maimuţele sar din copac în copac Shiva şi Uma urmăresc admirativ katha la
chemarea lui Sugriv armată de maimuţe şi urşi pe fraţi îi găsiseră pe stânca
lor de cristal deus otiosus semnul întrebării
semne bune şi vaidehi simţi fior în stânga semne rele
regelui Ravan urşi şi maimuţe arme având munţii copacii şi ghearele în aer pe
uscat ţi elefanţii pământului ţipară şarpele sahi soka na bhara udara se
cutremură pământ ajung la ţărm şi iar potolesc fructăria nevestele demonilor
iar născură înainte de vreme dă-i drumul Sitei noapte de iarnă zise Mandodari
ai pus pe goană zei şi demoni ce maimuţe şi oameni când
sfetnicul vindecătorul şi învăţătorul vorbesc pentru premii regatul trupul şi
dreptatea se îndurerează fratele Vibhishan cum Rama nu mai e numai domn
pământului ci al tuturor lumilor al vieţii şi morţii nemuritor nenăscut suprem
taata rama nahim nara bhupala bhuvanesvara kalahu kara kala brahma anamaya aja
bhagavanta byapaka ajita anadi ananta
sunt demon din fire rău fără ruşine nu am făcut niciodată
vreun bine dar cel cărui sfinţii din har nu-i află faţă până şi pe mine mă
primi în braţă prietene şi duşmanului de ţipenie sosit la mine cu frică îi dau
sfinţenie rugându-i-se altuia lui Rama cu scoarne acela e ca boul fără coadă şi
coarne
apoi cel atotştiutor aflat în toate formele şi inimile el
însuşi gol de simţire de orice formă şi parte ucigaşul demonilor spre a salva
zei şi oameni paznic al dreptăţii şi adevărului spuse puni sarbagya sarba ura
baasi sarbarupa saba rahita udasi bole bacana niti pratipalaka karana manuja
danuja kula ghalaka
spuneţi-mi Sugriv Vibhishan şi tari viteji cum o să
trecem adânca mare şi valurile-i rugă zeului mării la ce de-o poţi praf usca
scrisoarea lui Lakshman către Ravan prind spioni diavole nu îţi distruge tot
clanul glumă de eremit cade aducătorul cerului pe pământ adu-mi Lakshman arcul
şi săgeţile cu foc în vârf marea se va zvânta într-o clipă
cu puterea-ţi de mă usuci treci oastea dar măreţia mea-i
dusă fraţii Nila şi Nala de ating stâncile nu se mai scufundă şi o să ţin şi eu
partea adaugă oceanul astfel un pod vom creşte pe loc Tulsidas spuse o mare
veche poveste cel ce ascultă treaz rugile către Rama binecuvântat trece oceanul
vieţii fără barcă
ultima stanţă de mai sus am scris-o după cafea mă
lăsaseră ochii se înfiinţase un sardar mai mulţi în părţi şiruri goale de
scaune altfel am băgat cartea în bagaj că una e India alta Ramayana
cad lacrima Sitei o slăvesc cu umilinţă şi dor ci maica
va naşte pe domnul să-l înălţăm să ne mântuie simbolurile ramayanice oricât de
săltate ne podifică întru credinţa noastră credinţa se întoarce
una e poema arhaică altele cele medievale alta propaganda
modernă numai bhakti pe gloată numai poveste de templu sardarii mă înghesuiră
în geam unde mă văzură cu cartea abia scăpasem de iranieini aryeni
bătaia pe al cui fanatism pe ce armament păpuşi din
magazinul Enesco New York măcar şi panditul fost civil servant în spital cu
fată farmacistă oferind medicamente că ei în America au cultul Ramayanei iar
indienii de acasă pe-al lui Michel Jackson chestii de-al-de-astea pe inspiraţie
că de citit câte un citat
sunt obosit aş risipi aş pierde şirul hârţoagelor mai
bine vers într-o oră m-oi scotoci acasă unde nici că voi bea un vin de
sărbători de nuntă nimic sistem ţopesc indian de îngurgitare fiind şi un fel de
tineri cu vipuşcă la revederea hangherului
s-a dus ziua ca mai nimic am scris în gară de noapte pe
lumină ecouri din Sundara Kanda a lui Tulsidas monument hindu de limbă şi
religie numai de glorificat neîmpărtăşit un cult pentru toată lumea cu trecutul
îndrăcit viitor în bătaia peştelui gangetic
ce-aş avea de rezistat după miezul nopţii deplinătăţile
din noncreştinătate pe-aproape fata asta ce-o fi vrând prostioarele de pe listă
uită că n-am nici dexteritate nimic acum văd că nu luai agharbati or fi primit
scrisorile n-or fi fost lămurite
acuma ţi-aş face cumpărăturile dacă aş avea de unde de nu
mi-ar fi groază aşa că m-oi scuza cum oi nimeri malul Argeşului vara în amiază
memorii acvatice via Gange rare avioane şi din India murişi Augustin de ne
vedeai putere acvatică una-două
mi-am făcut locul de creştin în locul locului de veci
sunt curios cum o să-mi pice frigul pe ce plăpânzenie ba bine că nu hurducat
curentat vegetat nu mă pot pronunţa nici care aventură mai aculturantă
promiscuitatea ramayanică m-a turmentat
o mie de versuri pe ziua de azi s-a înnoptat oi mai
ţine-o şi-n zbor până mâine la prânz se va termina şi caietul ăsta şi pixul
ăsta nici măcar ţicnire scriu fluxul contextual au şi copilul pe ţipăt
condotieri cum numai ei şi-i iubesc şi noi de-aia ne asemănăm între noi
cultul mamei Sita asimilat nefericirea casnică
împlinitoare de paradox religios prin voinţă în Trinidad e prefarat nu Hanuman
ci Tulsidas prea lauda lui Rama altfel vag manifest simbologic indiscutabil îmi
înţeleg din ce în ce mai bine de neînţelesul creştinism
infiltrarea vechimii în nonadvaita nonahimasa
nonneti-neti respingând ai rezolvat problema pelerinându-te te-ai rezolvat a
murit şi sirivastwa dacă n-o fi fost tatăl lui Sudeep i-a fost profesor lui Ram
Lal de lingvistică ăsta a studiat bătrân
maşinistica moleşitoare convers din ce în ce mai asiatică
Indie o să mă aplec asupra Kamban poate n-o scot chiar acum nu numai că-mi
găsesc de lucru mai şi odihnesc mania liberă în loc de manie Marie Rama Vatu
din birmaneză a lui Ohno pare pierdută
nu se compară mi-aş fi oferit ochii mie însumi tamilian
Kamban ce ne mai ştiusem şi toată curgerea ramayanică mă pot îngropa şi-aşa în
zbor nu ştiu pe ce rezistenţă colinde reîncreştinare aortodoxă nu se compară
terapia străină
părul lung tot alb tăiat mai aşa n-o să te conving
tunzătoareo de mine să fi dormit să fi fost la baie mi-ar fi plăcut să-ţi aud
iarna asta e retorica poantă la rând ne înţelesesem pe altă trezie şi ne părem
contaminanţi îmi pare rău de dragoni varanasianule
cu dinţii spălaţi altă muşcătură a nopţii din ambele
părţi cum să nu tragă de Ramayana ritualistul nondragon mon amour şi noi de pe
Romaniana pe melos Lioară plus domnul-domn de crăciun dar la ei în fiecare zi
poate nu mai am locul vă sun
atunci să vă văd la idei la Aurobindo nici viză nu mai am
nici drept roata cu astre c-o să fie succes dacă nu m-a minţit c-o-mbrobodise
c-a pierdut credit card driver licence cecuri le-a găsit că ziarul l-a găsit
vreun pic de ramoleală ramlală hanumanică neasemănându-ne
o să beau apa nu la risc încă trei ore m-am ţinut destul
câtă disperare pe atâta religie temple nu şi în slumuri credeai împărţirea
conştiinţelor biciuri pocnind pe la noi de an nou comparaţia înşelătoare a
datinii împinsul potrivelii pe aur
de ras nu mă mai rad n-am cascada guyaneză fixată
elicopterul empatic trenului indian care mă şi aduse până la portocale o zi
trecută pasajelor kunj n-am văzut pe nimeni de-al meu n-am ce vă povesti ne-om
vedea voi să-mi spuneţi treburile
bine îţi şedea trezită în silă puteai să şi reproşezi
peste o oră ce ţi-oi fi amintit că prima zi te găsisem la servici vreo 11 11
acum 22 12 ieri se inversau simetrii în vorbitor la capetele călătoriei indiene
otova să fie să nu mă creadă careva rupt
ce editor să-mi găsesc pentru un opus voi mai ţârâi prin
Indica a studiu fetele de nu s-ar bramburi ceva hindi oricât de părelnic s-ar
lansa la un al doi indianistic sanscrita is deeply regretted ca întârzirea fără
greş a trenurilor viaţă tabiet ritual caraulă
n-am nimic de spus scriu vorbele bunicului în timp ce
este trăznit sub părul iernatic o bombăneală nazală ironizată de ginerele acum
paralizat de ne-ar ajuta mahanarayna în amestec cu vitaminele panditji aminte
Sântimbreanu
să nu întârzii popă Ion Creangă te-am pomenit în
Allahabad când m-am adresat Gangelui te-am schimbat pe Roma nu mai curgea apa
cenuşa ta am pus-o să mediteze asupra lui şi noi cu ea morţi ard neîntrerupt
după cum viii meditează
Ohno şi Şora fraţi japonezi români câte unul de fiecare
interiorizare m-am înţeles pe rând filosofic cu lingvistul poetic cu păţitul nu
ne mai nimerim complimentele un formalism tardiv cronici nici măcar anacronici
anapest concentraţionară destrămare
m-am limpezit obsesional aproape seninătatea cristalinului
Ramakrishnan îl cită pe Aurobindo apropo de Ramayana sudo-bengali ne mai
prindem şi noi punjabi caietele astea mai bine nu le-aş rătăci n-aş lăsa
primăvara din mână că nu ştiu timpul
calcul de productivitate başca ipohondria lungimii de-o
viaţă mai toate cele ne-or fi scurte scurtă inghinală scurtă de dimie vezi în
Muzeul Moldovei din Amintiri iar Ion Creangă pe Gange-Bistriţe vibrându-şi
viorile de clorofilă cam destule manierisme bădie
la Râmnic Tagore ianuarie Eminescu dacă nu în mai şi şi
ori niciodată ba da am vorbit cu mai mulţi mai scriem dacă merge faxul ne
înnodăm cu independentismul ţigănesc o să-nceapă şi ăia de-i chem pe urmă
studii sanscrite
o să te caut Ileano pentru Budai şi pe slobozanul slovac
voi traversa şi planurile pretentative îngropăciune le-oi eminescianiza o mamă
oricât ne cheamă nu mai avem noi încotro cine se nimereşte pe onoruri mai
încolo ţie
îmbarcarea gata şapcă de Olanda lalea brânză românească
pe zăpadă cu fertilizatorii dăruitori să mă fi speriat speriat de transpiraţia
hindusă din nimereala specială nici n-o fi plin ce reconfirmare ce linie moartă
vivat reîncarnarea
dacă nici eu nu iubesc India prosteşte dacă India m-ar
urâ aş şti o reciprocitate n-am nici o speranţă aparenţe da ţin asociaţia fac
bibliotecă şi încep societate centru Asia numai la spartul târgului şi al
ulciorului pomenindu-mă
mai nici o tulburare pe pământ moţăială meditaţionistă
scris gnom rarefierea compactităţii sensoverbiene apa minerală simetrică
portocalelor pe fereastră îmi va fi noapte şi recele insidios şi muzica filmele
pe căutate nu m-am uitat m-am popit cel puţin ţârcovnic
n-am ce de caiet îmi ţin geanta o pun sub scaun şi o uit
foarte urâtă sectâmplare iar dacă mi-a dat cineva ceva în bagaj cărţi nu de
credit le-am aruncat la îmbarcare dacă vor controla vor râde uitaţi-vă că nu-mi
mai ashram
în felul ăsta nefuckincios neprins pe unde s-or imbenocla
puradeii câţi copii atâtea încercări restul tabu discreţii puire de represii ce
zodie şi cu masa de crăciun de ţi-ar mai avea o soră copilul noroc de tinereţe
îndrăznirea veşti din când în când din bătrâni
am depoetizat şi pe Tulsidas Kamban e între e l şi
Valmiki variante fără număr Ra din Egipt s-ar fi lakshmit aici Sita-Isis acolo
nu mai obiectează nimeni în piramidă aici aerul liber roieşte de ra ram uri ca
un făcut iar chinezii se trag din indieni
urâtul înrudit scăpat din lemne arzând e un spiriduş fără
papagal sistem de convivialitate izbuc Ionuc mai toţi nimerirăţi iarna să nu
luaţi foc biografie indiană pe loc voi ce m-aţi mai umblat acum îmi luai
revanşa pe oarece numărătoare Jupiter
anul se termină lasă mileniul rărimea concepţională
ipohondriei o creativitate trestie de zahăr am tot mers sculptură de Irimescu
ne-om mai schimba la picioare din faţă dacă n-am chiar 14 la geamul celulei pe
stânga un blat de-aia miroseai din nevinovăţie în orice
târşa târşa aer nevolnici plămâni cu oxigenul în transă
dimineaţă exteriorizări graduale tonalizări câte flori sunt pe pământ n-am cu
danful ăstuia aer bine că nu-i e nasul avionul nu-mi spune că nu se putea ne
asemănam
o să stingă şi ăştia asupra plecării nici nu ştiu să se
lumineze mai iute sau şi mai târziu fluvii curg pe dedesubt în nevedere m-o fi
blestemând cenuşa lui Zberea să repet frazele nemţeşti la infinit şi ordinele
textualităţii cazone paranoia învăţătorească de colonel
calmate psihoze individualiste abia aştept să vă văd cu
escluze iar vechitura cu adresă e de America ducă-se de-oţi fi screând crew pe
alte cuvinte aspirina oi fi bolnav nenică tăria trăzneşti fuselajul
ambarcaţilor sunt şi copii şi trei lulele la busuness
pe urmă puţin rămâne să nu verşi apa pe mine că nu-ţi mai
dă cum te-or fi interogat punjabi ostilitate nu chiar istrateză ca la casele
butelcii pirom al meu şi manierismul tău Asie necunoscută mocazijă focurile
zadar numerologic
nici nu ştiu ce spuneai că ne-ai luat cu bună dimineaţa
recunoşti şapaca misionarilor pârâţi îndărătnicia parapoetică ce nu m-or fi
uitat constănţenii profesoare şi călugăriţe sunt în Delhi în avionul de
Amsterdam genul octavic fără literaturizare
m-am ochit lentilelor repezitoare apatia nu mi-a dăunat
la organ îmi închipui dârele de îmbătrânire exagerându-se din fotografiere câţi
şi unde mai apăruseţi în ziare să vă lăsaţi necumpăraţi pe invers chimicalele
ne repătrund venele şi terminarăm cu vegetarianismul
salutări detaşate neîntâlniri o corespundere verticală
mesaj acomunicant bil părăginit comlaboratorul ce-o să mai amsterdamizăm până
la destinaşie apoi ciobănaş fugiră caii asiatic peste Carpaţi şi se înfipseră
paleolitic
m-oi descurca oi catadixi doxa moxa moksha koshka noncracovieni
vă voi spune păsările de os un plan de corespondenţă frază formală cu alt nume
pe email de sărbători dacă mai apucăm alţii ce metafore apocaliptic provinciale
cum să vedem că n-am dispărut ce broboană ce de
mămăligari daţi pe pălincă din atenţie mi-a stins mişcarea mă-si nici o şansă
nici muzică mai rău ca ai noştri oh Dragomiroiu oh aminte dai cu filmul
sănătate venind voi scap de necăjire
de alaltăieri la 3 pe drum încă o noapte o zi nepalezule
şi eu nelungit în louange ce meditezi tu pe amestecate e clar că ajunserăm
serioşi la capela ta şapca de la pandit cu trenciul pe podoabe ultim Delhi
ghirlande cum mi-ar fi indiferent acum şi din România pac visez India
urneşte-te copii plâng diferenţele ramayanice ca pentru
academie o să stingeţi să se vadă filmul ne luaţi pe olandeză pentru regină
paranomayana ne-o slăbi nervii dragostea presiunii de mască lazaret empatic
unul fără ţipăt şi creşte-n ţinerea de minte
răzbunată ameninţarea cu moartea măr întorc la timpul
predicat mi-am ţinut caietele la literă vreo zece pixuri am uşurat dacă ai
înapoiat-o pe prinţesa Bibescu încă naţionalizatului Lahovay ce solidaritate
fără şanse ce club al cailor fără curse
nu curse Gangele pe zarvă doar floarea crealbină nestinsă
apa grea a morţii luaşi întâi alfabetul grec drept devanagari te uitai la al
chinezului japonezului pe locuri didactice emfatice prin valize ce tranşaţi
gnomici incognoscibilitatea crimei
din zece-n zece zile însuhumarea câte unei litere
insinucrate ca pentru lungirea kuberală de la al banilor puber omului i-o mai
fi şi frică şi nu de ce-a auzit copii şi la business exagerat caietul şi ziua
simbologic am rămas de căruţă morenă
aproape şi frăgezimile memoriale arsura tropicelor
contrariază lungită meditaţia până la fragi de mi-aţi fi primit scrisori aţi
mai şti cum îi zic ei capitalei capita ca africanii domi ne creştinilor
dramaticitatea a luat înălţime la vechitura avionului
e fereastră te-o răsări iluzia morţilor de ani noi mai
nimic nouă ore şi trei minute zburătorule căşti aduserăţi casete nenvârtite
ceaţa carosabilă negru-albăstriu muzică la manie şi oră minoră cum şi
costumaţiile de crăciun mi-oţi fi învăţat silnicia
spectacolul pe gratis oarece numere de mai rămăsesem fără
viaţă gata cobzele onomastice fobioase Pakistan Iran Turkia Esteuropa Germania
treci tu şi peste noi mă mai uit ce mâine că e azi toată noaptea România
Ungaria Cehia Slovacia mai memorabilă fata în hindi zici ţări te aud ţăranii cu
vise hibernale
catapeteasma discret îndumnezeind ce petală în ce floare
de nerupt arborele vieţii stăpânei Mumtaz doborâtă de al paisprezecelea prinţ
la Ayodhya toţi în floarea vieţii mela nunţii şi cu politică droaie poliţia ora
necostumer ţi se pare că ţi-am şi telefonat
ăsta e flying hound duck gornist să nu fie vreunul de la
business ce din gât vorbiţi pe chilă orga da samba pe alcool oranj călugării
îşi cunosc minţile mai sus nu-i zguduisem infine infecţios infolio cer şi
astfel ori mai ales aceloraşi secole
mi se putea întâmpla în Calcutta ce numai în India se
întâmplă mi se putea întâmpla orga prim-planuri Rembrandt Ramayana cu un
personaj Hanuman o insistenţă neariană în îngrăşare biserica spiritului de apoi
netrecându-vă prin cheaguri
îmi voi cresta stuful coduri ancestralitatea ne va trăda
nu ne cunoaştem nici trădările nici trădătorii reflecşi ce-oi fi având cu cine
recoborând îmi voi codifica stuful creastă silnică retorică neadormirea moarte
golurile din oase
într-una idealităţi repetitive mantric înşurubându-ţi
nelimba preblagiene pastoralisme cât să vină al treilea război mondiahal
cuminte ca întotdeauna măcelar de voia jertfirilor încă umane ultim ziar indian
poate curent în noua noastră bibliotecă hind
lone Lonea sunete până luni apoi ultima săptămână a lumii
ce precauţii ramayanice pe unii clopote de orchestră ori lamaserie l-o fi
recenzat Petrişor pe Ladea poate nu-l vizitez de sărbători ca pentru paharul de
copii cu zece ani teoria mai a lui
aşa şi tu sculptore Călineşti dorindu-ţi mai bătrânul
maestru în preajmă să te compari tânăr ce nu pe vise vize devize iezi peştele
daltă apă marmoră bune tinereţile desfigurării timpul nu-şi face de petrecanie
la păcatul sculpturalităţii
cum nu se de ataşază muzici dreapta cu stânga chitina
chinina de noi şi mai nelipită frunza din timpul descoperirilor muzică de
sărbători christmas star ce ne gândeam gândul meu John Roger cu a sa Cambridge
turbulenţa şi-n olandeză
aripă transilvană tot un Cristos pe Rama arama panorama
ne mai apropiarăm disc învârtirea în re major minor fie-ne cerul greu pe
neţărână şi aici visasem să ajung spre ajuns de nici unele n-am luat mă omori
nici pe degeaba nu le nimeream
numeri nimeri deţineri aberaţia s-a dat la fund încă în
aer domn oxigen ozon Cristos iesle aburită catastrofe închinezite Tulsi dacă
nici eu nu v-am respectat acum reacţiile mă privesc nu ne norocirăm căpătuit
calculându-ţi probabilitatea apropiată dedusă din
postumitate ce gâdili iluzia clopotului cerebral cum şi până-n Amsterdam vreun
clinchet auzit Cristos l-am iubit copil de copil n-a fost moarte de moarte trei
cu trei uite-mă 5 cu 5 urmează 6 cu 6
să fi întors discul lui Vishnu lăudându-l pe Shiva iar
acesta comutând jocul lui Rama din Egipt pe ce succes în mai vechi d-aia o fi
făcând urât Ladea cum mă apropii oamenii mei dislocă distribuţie ramayanică
dacă mai colindaţi şi anul ăsta
cântec şi poveste muzică şi dogmă nouă zile nunta ca
deniile am impresia că am vorbit cu papa ca un catolic autoignorat am mai
vorbit şi cu Sfântul Constantin ce grijă ai Elena de tata mama reeuropenizare
post-indiană nici o palpabilitate la cald
cum aş închide ochii pe lumină cum aş închide lumina pe
ochi lumina ochilor în lumina becului nord vest două rele contra două şi mai şi
sud est zbor întrerupt până la noi ordine ne umplură de sânge acum zece ani pe
necunoscute căile criminalilor
era să nu te mai ascult cor de catedrală pe disc şi aici
contaţi pe subconştient mi s-a şters Ram-Ram una-două am zis Jai Crist şi gata
banda hinduism anticreştin creştinism antihindus măcar o dată în necunoştinţă
de cauză voci şi emfază similicredinţă
din partea voastră mi-aş găsi de lucru abia v-aţi învăţat
fără mine tu eşti beatul din motor apoiule ampoiul te revarsă pe crupă glorii
împărţite chioreşte instinct măsurate propensităţi jignitoare air-cares cu
puţinică unicefeală cu strigoii desfiinţările de o fiinţă
pecetluirea profeţiei înnoroite până la infinit buimacă
perche every man has his price dacă nu l-aţi dat şi la venire genul Oscar Wilde
retoric manechine insulare imperioase afectaţi toţi da’ muzica te-o fi tras la
doamne-amne
infam joc al vieţii din engleză vals vreo secundă i-l
suflă nevestei orga se are bine cu altitudinea de care ţi-era rău Velcescule şi
te-au doborât cât erai de înalt câte regrete pe sfinţenie mai lucrată ca toate
neimpozabilă şi nici nu mai e întoarcere
am şi catadixit greşelilor şarpe în loc de planetă praf
de sonolit fruntea sărăcimii şi bhakti ambasadoriali scăzuţi ceea ce şi-n
româneşte discutarăm mor de necaz că trecem nu oprim dacă n-oi fi singurul de
la noi creştem şi ne înmulţim de acolo
tot nu dorm că n-adorm abnorm scriu tot ce-ţi spun eu îmi
face mare plăcere din doi dacă n-aflaşi trei păreri diferenţa nu numai de
opinie opera Ţiganiada de Andreea filmul de Mrinal ori Sagar secretul uitării
nu-mi lipsească doar ne-am dat pe brazdă
venite adoremus pa ra pa pam pa în Bombey la barbeque
sotto-voce I have no money to take a ra pa pam pa un fel de fericire să chiar
auzi crăciun prea trăii în lume fără Cristos dor îmi era de naşterea lui
povestirăm Christ katha în evanghelie patimi
nu cunosc pe nimeni pe lume decât doamne pe tine în
familie ne vezi ba am vorbit am comparat invariabil am făcut politicos
diferenţa idolii Ierusalimului ori din Varanasi cum i-ai mai sfărâma Cristoase
totul la loc pe toleranţă necălugărească ardoare anima
îmi spusesem noapte creştină înapoi catacomba aminte
citită şi-n Kamban o corespondenţă a fondatorilor de religie nu moare Rama
Christmas Cocktails of mă tată care aveai repertoriu să ne cânţi apud Gheorghiu
s-a dus cucul de pe-aici
meschinărie nocturnă în loul somnului o stanţă în plus ca
indienii pe banchet nu e nimic de făcut mia n-are cum nu fi a lor şi a nimănui
pomana ţigănească se mănâncă singură e vremea colindelor Alecşilor pe la
biserica voastră corală
ce-mi dorisem ce ştiusem când nu vrei să te mai
deosebeşti păcat să nu fi avut cui spune despre Cristos când prea tot era Rama
eu am cântat creştineşte ca Lawrance din Chitagong destui se interesară îi
auzeam ne-am intimat amintirea
sunt şi prosteli de crăciun parcă Hanuman nu e comic în
templu e dyonisiac de-a accesibilitatea devoţională mă trage iar spre ea Rama
katha de nici nu i-am înţeles limba am citit mai prost sanscrita nimeni nu te
mai învaţă
te înviază să cauţionezi moartea tocmai când te întorci
de unde crezusei naşterea-i peste poveste de-am fi întru el mai altfel decât
sărbătoarea neîntârziind nici la anu’ în pădure în India în moarte creştin mă
lăsaşi Cristoase
se şi leagă cu poporul învăţ dezvgheţ pocesc numai câte
unul pe rând tocpesc abia trei ore mai bine adormeam cu vis pe muzica din cască
yes Christmas tree mi-oi lăsa duşmănia în aer şi-aşa cu depărtarea uitării
uitarea depărtării şi eu
munţi înzăpeziţi dumnezeule oraşul luminat de ghirlande
lună de ziuă pe alb dinozaur şalurile versanţilor cutaţi două lumini într-o
singurătate teme nepoetice orientalizare fluctuaţia omătului dus copiii
copilului mântuitor
cum ţi-oi fi spus Santaclos mai e trec la caietul de lux
pentru crăciun de n-am pus dosăroiu pre an mare ideal polonezul neterminat de
acasă iar cenuşa nopţii îngheţate nepodoabă norocul cum ne-o mai fi mai ales
ţie fiica mea
o fi şi distracţie căutarea caietului nemainumerotabil
din neştiinţa cantităţii indoneziană că aşa ar trebui să facă tinerii să scrie
prosteşte cimitirul nostru cu stâlpii scrişi ţărani de război pianul orga spre
new age ce teorii or mai fi având copiii nepoatelor
aici pot fi crezut avionar de scriu cel mai din munte
înzăpezit în mânz voi schimba formatul dincolo munţii apollinairieni linii
cumetre între orizont şi zbor alt oraş să nu fi fost Sofia acum Bucureşti ori
mai devreme fost obicei Teheranul ce ţi-e şi cu Pakistanul
nu răsări soare pe zăpezi murdare ba răsai another holy
day memory şi tu te-ai ajuns să te vezi motor saxofonul ba clarinetul sax tot
munţi tot est aştept răsăritul parta i-am avut-o aepic poate nu e timpul
pierdut copiii nici nu mă pun la treabă
autobiografie călătoare în versuri de ieri până azi
prăvălit în louange şi lungit în avion pe ză munte iubite Aurel Vlaicu iar
apele viroagele cărunte alt Bucureşti pe-aşa om fi mai la Braşov să n-adorm în
aeroport ci motivarea puţinului rămas şi mal
albeşte ea şi noaptea zăpezi şerpeşti glie de moină
terorişti români în film hoţi de tablouri socotiţi arestat luat la sentiment de
blondă cum că securitatea oricând The Thomas crown affair aupra Turciei 68 mile
vest de Erzurum hoţul s-a dat la fund cobză
plăpumită şi Turcia mai înainte Himalaya în lege nopţii
vinea şi România cu tabloul îi pupai mâna sinoidalei o minune de fante ochi
acum sau niciodată mai târziu cizme cu tocuri paradă corp iar îi prinde iar
traduc din româneşte
formatul ăsta să mă ierte că l-am prea folosit fără
disperarea de obşte sfâr nori toată noaptea glonţ scăpătat de peşte gran ori nu
nu mi-am mai premiat cuvintele scoţându-le din tăcere repetând călătorie de
contruniversitate
de zăpezi româneşti sub film american nu mă mai
interesează norii abia dau nopţii luminozitate ce ape-or curge pe sub ei
Dunărea o traversa-o pe Olt urcă mercur point to destroy nici răbdarea prima
starea mea nu mai are haz se cronicizează indianitatea
crud crâng lăsat pe tropic afânare cartilagiile
norzăpezilor ochii deşirată vizualizarea film durere catalepsie pe negândite
creştere lăsat pe ce vatră păianjenul îngheţându-ne aşteptarea vă voi dezamăgi
ca de obicei poate vă veţi preface că bine
bărbosul falsifică românul era neamţ terapia pictorială
în puşcărie ochilor nu mă lăsaţi Milton cam pe acolo asociativitatea geniului
mistic ne bhakti se întorc actorii cu spatele tocmai când să-i pozez pentru voi
pe postul rugurilor arzând cu morţi pe Gange
să mă mulţumesc cu norii pe România nori de noapte zbor
de noapte Românie de noapte oale sparte arcade mascarade plonja-voi în sămânţa
castrată I will be compromisinger if I’ll say anything vorbeşte de o româncă se
suspectează amândoi finalul furie formă câte n-am povestit în decasilab
ticurile materie vag umanizate şi strecurătoarea ciurului
ce frumos o să fie la primăvară oricâte probleme ne facem oraşul ca oraşul dar
alarma ne aflăm la vreo confluenţă de cumsecădenie liftată şi oprită între
etnori
poate au filmele chiar spre Bucureşti şi vi-l potcovesc
draculofililor să mai ştim adevărat unii de alţii dogs at cards a doua pictură
sub mai lungă noaptea spre apus jucai şi tu roluri de româncă parcă vezi toţi
distribuiţii nu mă vait că doar mă întorc de pe Gange
pe nici un fluviu n-am porcupine ca pe Gange până spre
crăciun ’99 or fi norii de peste zăpezi albi nu mă potolesc din sfârşire cu
nici o piedică la predică lungită scena cu avioneta între vacile zbierând cu
muzică languroasă
sunt român să mă uit la tanti porcărie cu nenea tablou mă
consolez că e prost filmul umplutură de hoţi l-au şi lăsat spaniolă filmi gane
nehind nu telenovelă oarece thriller asta e viaţa trei jumate în România mă uit
după voi încă 12 ore
aici trei octave scade versul că nu mai rimează cu
universul singur vers univers mai mult furtul tabloului oului încă un cântec
indianitate râs la fameta cu cravată roşie e grea şi pânzată vitamină India e
trezită diwali
patetic song alt gen cutremur trucaje lipite ca şi
românul acolo a fost tot timpul pe mister cine cât de plictisitor alegând n-am
idee de ajungere rapidă mersul pe cât şezutul jos josu s-o împături iertare
gheare de garoafe în rărunchi
râcă pe bogaţi râcâitură de sine în democraţia furturilor
pictoriale primişi la aeroport un pachet când te întreabă ce răspunzi aici îmi
închei caietul cel mai unu când îl terminasem pe celălalt am început şi sfârşit
fără întrerupere să mă ţin minte singur