luni, 2 mai 2016

Orchestra





Orchestra

Undeva, cândva, exista o ţară care se numea Muzicolandia. Bineînţeles că toţi cei care trăiau acolo erau muzicieni. Hotărâseră ei ca ţara să fie condusă de o orchestră aleasă în mod democratic. Odată aleasă, orchestra numea un dirijor, şi, mă rog, toate celelalte roluri necesare în desfăşurarea unui concert. Orchestra se alegea din 4 în 4 ani. Ca să poată candida la alegeri, muzicienii trebuiau să se organizeze în grupuri muzicale care să propună o partitură. Apoi partiturile erau votate de către toţi. Grupul care câştiga, organiza orchestra şi împărţea rolurile, urmând ca 4 ani la rând să se cânte partitura lor. 

De mai mulţi ani alegerile erau câştigate când de grupul tromboniştilor, când de cel al trompetiştilor. Adică cei care organizau orchestra şi alegeau dirijorul, erau mereu ei, tromboniştii şi trompetiştii. Adică cei cu instrumentele de suflat. Aveau ei grijă ca pe timpul mandatului lor, mulţi muzicieni să beneficieze de trombe şi trompete la preţ redus, sau chiar gratis, aşa că, unii pianişti sau violonişti, ca să poată intra în orchestră, se reprofilau pe trombe sau pe trompete.

Anii treceau şi muzica era aceeaşi. Lumea a cam început să se sature, iar ceilalţi instrumentişti au început să protesteze. Însă tromboniştii şi trompetiştii le râdeau în nas:

- Nicio problemă, propuneţi voi partitura voastră şi dacă o să câştigaţi, organizaţi voi orchestra şi vom cânta după partitura voastră. 

Era însă o mică problemă. Între timp dăduseră o lege care spunea cam aşa: ca să poată prezenta o partitură proprie la alegeri, un grup trebuie să adune 25. 000 de semnături. Pentru grupurile tromboniştilor şi trompetiştilor nu era o problemă, deoarece ei aveau oameni peste tot de-acuma, şi reuşeau să adune câte semnături voiau fără probleme, dar pentru ceilalţi era mult mai dificil. Şi totuşi, în ultimii ani, pianiştii, violoniştii, percuţioniştii etc. au reuşit să se organizeze şi să adune semnăturile necesare pt a prezenta o partitură proprie. Şi partitura lor suna chiar foarte bine. Deja se zvonea că la alegerile care se apropiau, acest nou grup cu noua lor partitură, aveau toate şansele să câştige. Tromboniştii şi trompetiştii erau preocupaţi. Dar iată că, cel mai bătrân şi cel mai şiret dealtfel dintre trombonişti, bătrânul Trombon, veni cu o idee:

- Schimbam legea grupurilor, zise el. Să nu mai fie nevoie de 25 000 de semnături pentru a se putea prezenta în alegeri o partitură, ajung doar 3 semnături!

Ceilalţi trombonişti şi trompetişti săriră ca arşi:

- Cum, coane Tromboane, în felul acesta ne vom trezi cu zeci de grupuri şi zeci de partituri, adică vom avea mult mai multă concurenţă! Nu este o idee bună, strigară ei în cor.

Dar bătrânul Trombon, zâmbind ironic, le explică:

- Băi fraierilor, în realitate numai de câştigat avem. Păi, dacă-i lăsăm pe ăştia să-şi facă câte grupuri şi câte partituri vor, în momentul votului aşa vor şi vota, adică fărâmiţat, câteva voturi la fiecare dintre partiturile lor. Iar noi, mai mult sau mai puţin vom rămâne cu aceleaşi voturi din anii trecuţi. Dar dacă ăştia se prezintă toţi cu un singur grup şi o singură partitură, s-a zis cu noi.

Şi schimbară legea. Şi, cum era de aşteptat, au început să apară zeci de grupuri, fiecare cu partitura proprie. Nu-i vorbă, majoritatea erau partituri foarte valabile, dar la vot s-a întâmplat exact cum prevăzuse bătrânul Trombon: niciunul dintre noile grupuri nu a reuşit să adune voturi suficiente pentru a câştiga, deoarece fiecare vota propria partitură. Bineînţeles că orchestra fu câştigată şi de această dată de către trombonişti!

P.S. Undeva, dincolo de graniţele Muzicolandiei, nişte tipi zâmbeau satisfăcuţi pe sub mustăţi. Erau fabricanţii de instrumente muzicale.


Viorel Boldiş 
Description: https://ssl.gstatic.com/ui/v1/icons/mail/images/cleardot.gif








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu