Remember - „Jos cutare ! Sus cutare
!”
Ion Maldarescu
20 Decembrie 2018
Pentru că
ultimele zile ale lui 2018 se scurg inexorabil şi, după tradiţia românească cei
mici vor veni cu sorcova, fac un remember al unor evenimente consumate care,
pentru români, începând cu „eliberarea" din decembrie 1989, a marcat
numeroase prăbuşiri. Despre „revoluţia decembristă" las pe alţii să strige
cât or mai putea - vorba lui Constantin Tănase: „Jos cutare! Sus cutare!".
Conştient că TV-urile din România vor înălţa iarăşi osanale cui nu se cuvine,
că „revoluţionarii" vor vocifera arogându-şi operaţiunea „eliberarea de
sub dictatura ceauşistă", că expiraţii susţinători ai casei regale a
republicii România vor vocifera, iar #rezistenţii vor îmbrăca pe dos Gilets
jaunes şi vor „înfiera cu mânie proletară" respectarea adevărului istoric,
încerc să reîmprospătez memoria cititorilor cu actualizarea unui editorial
apărut în decembrie 2017[1], la fel de valabil şi astăzi.
A murit un om. Cât de multe or fi
fost, Dumnezeu să-i ierte păcatele! Dar atât!
Nu este
vorba, aşa cum probabil aţi crezut, de George Herbert Walker Bush proaspătul
plecat pe meleagurile „fără întristare şi suspin", ci de alt răposat ajuns
cu un an în urmă în necropola la care s-a lucrat zi lumină şi unde nu are ce
căuta nici el nici „regina" fără tron. Fiindcă a venit vorba de Bush sr.,
aşteptăm cu nerăbdare ajungerea la destinatari (Gorbaciov, cei trei „escu"
şi KWannis), a scrisorilor-testament de care am amintit în editorialul „Ce
conţin scrisorile lăsate de de Bush sr."[2]. Să sperăm că nu au fost
„defectate" de fantoma comisionarului cu epoleţi, făcut de unii erou
naţional. Fie ei de-ai noştri sau alogeni, infractorii care conduc România
anului 2018, tot borfaşi se numesc. Reacția primilor trei oficiali ai
Republicii România la vestea morții unui trădător al poporului român a fost
inacceptabilă. Mai mult de-atât, umblă vorba prin târg că înmormântarea
„congelatului" a suportat-o tot „prostimea"... De la buget. Şeful
statului şi şefii celor două camere ale Parlamentului României au declarat trei
zile de doliu naţional pentru un trădător. Nu ştiu ce cunoştinţe o fi predat
fostul profesor de fizică ajuns - nici el nu ştie cum, chiriaş la Cotroceni -
la meditaţiile de pe urma cărora s-a pricopsit cu cele şase case, dar la
cunoştinţe de Istorie a Românilor a atins performanţa de a fi cel mai serios
concurent al celebrului Baron Münchausen.
Să faci
dintr-o gloabă, armăsar de rasă e o performanţă, dar să îngenunchezi un popor
pentru un trădător de neam calcă în picioare orice urmă de demnitate naţională.
Cred că şi congelatu' s-a mirat de atâta uz de fals şi mai că nu-i venea să
creadă ce mare erou a fost el pe vremea când cobora cu jeep-ul scările grădinii
palatului, în vreme ce Oastea Română şi Mareşalul luptau pentru reîntregirea
Ţării. Pregătite din vreme, emisiunile cu osanale au fost lansate în stol ca
armă de îndobitocire totală, ceea ce a făcut ca sicriele lui Roosevelt,
Churchill şi Stalin să se zgâlţâie ca la cutremur din pricina râsului celor
dinăuntru, ca efect al comentariilor prezentate pe ecranele televizoarelor şi în
scriiturile mercenarilor.
Se zvoneşte
că blestemul aruncat peste ruşi pentru masacrarea Romanovilor - care ar dura un
secol - va lua sfârşit în acest an. Peste noi, blestemele vor dăinui încă multă
vreme pentru că pe parcursul a patru decenii, românii şi-au ucis doi
conducători patrioţi: unul până-n 2047, (la 1 iunie 1947 a fost asasinat
Mareşalul Ion Antonescu) altul, taman până-n ziua Crăciunului lui 2089, (la 25
decembrie 1989 a fost mitraliat primul Preşedinte al României)... cine-o mai
apuca. Cum să nu fie blestemaţi românii? După ce luni de zile state nu la
capătul patului lui tătâne-su, ci la capul podului guvernului, „custodele
coroanei de cacao" a găsit momentul potrivit să strice sărbătorile de la
capătul anului trecut anunţând că a murit mortu'. După ce reprezentaţia
circului eroizării trădătorului s-a consumat, „familia" a ridicat jalba-n
proţap, vărsând lacrimi de crocodil şi lamentându-se că nu ar avea cu ce achita
impozitele datorate statului român ca posesori de proprietăţi necuvenite. Şi,
„familia" a fost amnistiată, iar datoriile şterse. Ba, mai mult,
„familiei" i-a fost fixat şi o „rentă anuală" din buzunarele
proştilor de români.
Pe fondul
schizofreniei paranoide televizate „pas cu pas", actualul patron al
defunctei instituţii numită cândva „Editura politică" rebotezată
„Humanitas" - cea mai mare editură din România până în 1990 - ajunsă prin
grija şi „jongleria" celui dintâi ministru al culturii de după apocalipsa
decembristă, în posesia bunului său „pretin", readucea în actualitate un
mai vechi articol (apărut la 29 aprilie 1992 în „România liberă"), din
care vă supunem atenţiei următorul fragment: „[...] am afla şi cât de falsă
este logica lui „ex-". Acest prefix nenorocit care minte despre un rege ce
nu a încetat niciodată să fie rege, pentru simplul fapt că a fost forţat să
plece, fără consultarea poporului, de către actualii noştri ex-comunişti
(aproape toţi alogeni - n.a.) flancaţi de tancurile ex-Armatei Roşii (aduse de
rege - n.a.), ei bine acest prefix minte [...]. Nu este adevărat că regele
Mihai este (a fost - n.n.) ex-regele României [...].Toţi sunt ce-au fost: unii
regi, alţii activişti (alţii lichele - n.a.). Rog „Televiziunea română
liberă" să ţină cont de aceste precizări [...]".
Pentru
redarea adevărului întregit, la rândul meu vă invit să recitiţi un text datat
26 iunie 2016: „Regele Mihai a explicat de nenumărate ori (după 1990 - n.a.) că
a semnat actul de abdicare din 1947 pentru că a fost ameninţat de Petru Groza
că vor fi executaţi 1.000 de studenți. Două documente din arhiva fostului
Consiliu de Miniştri şi păstrate la secret îl contrazic: Regele Mihai a
renunţat la tron şi pentru că îşi dorea să se căsătorească cu principesa Ana de
Bourbon - Parma. La Arhivele Naţionale, în fondul Consiliului de miniştri,
există trei file, dactilografiate după alte zece foi scrise de mână, care
reprezintă notițele luate la momentul abdicării Regelui Mihai, la o întâlnire
dintre Regele Mihai şi Petru Groza, din 22 decembrie 1947. Din transcriere
reiese că Regele s-a înțeles cu Petru Groza. Regele își reafirmă intenția de a
se căsători cu Principesa Anne de Bourbon-Parma, pe care o cunoscuse cu o lună
înainte, la ceremonia de la Londra:
Petru Groza
[...] monarhia este trecătoare. Și continuă: „Problema abdicării trebuie făcută
în bună înțelegere « zâmbind »".
Regele
Mihai: „Nu înțeleg să mă opun lucrurilor la care nu te poți opune. Văd ce e în
jurul meu. Vreau ca om [să trăiesc]. N-am avut copilărie, tinerețe, și mama va
trebui să înțeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte. Eu mă
voi conforma sfat [urilor] d-tale. Dar între noi"[3]. (22 decembrie 1947 -
București - între patru ochi).
Neconstituţionala
casă regală a Republicii România nu a negat existenţa documentului, ci a
reacţionat ambiguu: « Autenticitatea documentului este sub semnul întrebării,
neavând un autor clar şi nefiind semnat [...] în cei aproape 70 de ani de la
abdicarea forţată a Regelui Mihai, acest document nu a fost folosit de niciun
regim politic », consemnează TVR[4]. Ei, iată că acum a apărut documentul.
Ghinion!". (Dorina Lascăr)[5].
„O palmă
dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care
cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă"
La 23 august
1944, în plin conflict militar „ex"-regele - ca să marşez pe zicerile
auto-elitistului-şef de la „Humanitas" - a arestat şi predat inamicului
căpetenia de facto a oştirii române. Orice dicţionar numeşte acest gest Înaltă
Trădare (aviz amatorilor - n.a.). Pentru a rămâne rege, „trebuia, la nevoie să
împlinească sacrificiul suprem". Nu a făcut-o, iar Coroana s-a rostogolit
lamentabil, transformându-l în infractor. În iulie 1989, acelaşi personaj de
decor al anilor 40 a semnat „Declaraţia de la Budapesta" prin care trăda
interesele României. Sunt doar două dintre numeroasele capete de acuzare de
necontestat, iar la declararea oficială a „decesului", campania de
promovare post-mortem ca erou a unui trădător al poporului român a fost „O
palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe
care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă[6]. Mai mult, a fost
chiar „binecuvântată" de nevrednicii ajunşi căpetenii vremelnice ale
coloniei corporatiste numită - încă - România.
O serie de
state, unele membre ale U.E. au refuzat să semneze aşa numituluul şi controversatul
Pact O.N.U. pentru migraţie: S.U.A., Rusia, China, Austria, Australia, Croaţia,
Cehia, Slovacia, Elveţia, Israel, Italia, Bulgaria, Polonia, Ungaria... Luna
viitoare, Preşedintele României va semna - în numele cetăţenilor României -
acceptul de a fi gazde primitoare pentru terorişti.
Ediţia
„revăzută şi adăugită" a Declaraţiei de la Budapesta apărută recent,
alături de „Alianţa Vestului" au dedeschis operaţiunea secesionistă, noi
dovezi ale trădării, atentate la fiinţa naţională. Auzit-aţi Domniile Voastre
de vreo reacţia a Guvernului, Parlamentului sau a Preşedintelui României
împotriva nerespectării actului fundamental al Ţării?
Ruşine
domnule, Preşedinte al României!
Ruşine
domnule Preşedinte al Senatului României!
Ruşine
domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor din Parlamentul României!
Ruşine
domnilor membrii ai Guvernului României!
Pe români
i-aţi întrebat?
P.S.
Coincidenţă sau nu, în această dimineaţă, în mai multe localităţi ale ţării
sirena a sunat alarma aeriană. O confirmare a faptului că Răul ni se trage de
„sus": de la Cotroceni, de la Casa Poporului şi de la Palatul Victoria.
„Foc de voie" pentru bateriile A.A.!
Aranjament
grafic - I.M.
-------------------------------------------------
[1] http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4543-ex-regele-tradator-prezentat-ca-erou-national.html
[2]
http://www.art-emis.ro/editoriale/5177-ce-contin-scrisorile-lasate-de-bush-sr.html
[3] Documentul se află la Arhivele
Naționale, Colecția 103, dosarul 486/1947, f. 1-3.
[4] http://stiri.tvr.ro/abdicarea-regelui-mihai--in-documente-ascunse--arhiva-cc-al-pcr-a-pastrat-note-de-la-discutiile-lui-petru-groza-despre-abdicare_72671.html
[5]
http://www.art-emis.ro/istorie/3598-regele-mihai-s-a-inteles-cu-comunistii-sa-abdice-nu-a-fost-fortat.html
[6] Ştefan Dumitrescu, Delirul,
vol.II, Râmnicu Vâlcea, Ed.Fortuna, 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu