luni, 17 decembrie 2018

CĂ IARĂ ŞI IARĂ ÎI VEŞNICĂ PRIMĂVARĂ LA RĂCHITA ROŞIOARĂ




Cine mişcă, hineşte, munții de birocratism, că colimatorul, mişcarea hârtiilor, să fie cum afirma panfletarul Alexandru Stark, că în sfârşit se face drepate prin reducerea uzării de potiruş, hârtii, că nu ni se mai cere pentru orice comisie pentru comisie, că mai sfârâie cu guşă şi cărnați potcovindu-se cu colaci şi cuie de cârnați, ca:



CĂ IARĂ ŞI IARĂ ÎI VEŞNICĂ PRIMĂVARĂ LA RĂCHITA ROŞIOARĂ (IARĂ ŞI IARĂ CÂNTEC DE NEAM ŞI ȚARĂ)



~*~


La Răchita Roşioară fă-mi mătuşă o pupejoară,
Că nu se mai joacă de-a Crăciunul,
De adevărat viu fiind moşneagul, căruntul şi Dumnezeu-Cuvântul
Dintru începutulumina şi răsăritul de soare şi de binecuvântare,
Unită suflare de Românie profundă şi mare
Colindă nemurită răsunet în imn-baladă
De poveste cum nu fu alta cu meşter Manole ce-clădit pe Ana cărămidă cu cărămidă prinse cu măltar
Având talanții îmulțiți în har
Şi cu mustețele îmborate de ralitate,
Că fă-mi mătuşă o pupejoară
Şi de ți s-a părea mărişoară
Cu inima luată-n dinți: taie din ia o mărjinioară
Şi de cumva-i mititea pune şi-un cârnaț pe ea
Şi nu jindui la ea, că, Doamne, mai bine mi-a părea,
C-a mai fi Vica lângă ea şi cu mine alăturea şi a mânca,
Cu har şi-n povestea cu cei trei ciobănei, cum nu fu alta mai frumoasă şi de casă
Făcându-se din țânțar armăsar,
Că de Crăciun în bine inima ne creştea;
În dragă inima mea, chiar dacă ciuful ne mai ciufulea,
Că era lumea-n lumea rea, era ca ea, ca să nu te iai după ea,
Că-n România mea oricum te-ai bucura şi dumneata
Şi te-ai ospăta, şi inima ni se va desfăta,
Că România-i ospitalieră, profundă şi mare, ecomoră rară:
Evanghelie şi cazanie cântată la vatră iară şi iară cântec de neam şi țară,
Care se dezrobeşte de viața-i oropsită şi amară,
Că iară şi iară-i veşnică primăvară şi plugurile ară:
Crăciun vesel în țară  de zi centenară, aniversară,
Că de! frații din Carpați îs laololală,
Că mulții Carpați în marea lor silință, deşi au vatră cu inimă de piatră,
Nu s-au despărțit niciodată că mare conştiință de voință populară,
Nu s-au despărțit vreodată deolaltă
Şi-au răsărit, înviat, din moarte, NĂDEJDEA PHOENIXULUI,
Deşi n-au apus niciodată din vrera, nădejdea măiastră
Şi plăcerea  Zamolxis-Dacia Felix-ROMÂNIA  profundă, tainică, mare şi de sărbătoare.


~*~


PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu