Holocaust
și antisemitism la Academia Română - Testamentul lui Wilhelm Filderman
Prof.
univ. dr. Ion Coja
16
Martie 2022
Scrisoare
către Cancelaria Academiei Române
Stimate domnule academician, Ioan
Dumitrache
Revin în încercarea de a mă face util
Grupului Academic de Cercetare a
Holocaustului și Anti-semitismului din România, continuând pledoaria în
favoarea includerii lui Wilhelm Filderman în aria de interes a Grupului.
Consider că Grupul are obligația de a se raporta la textul supranumit
„Testamentul lui Wilhelm Filderman”, text scris în 1955, la o distanță în timp
care a permis decantarea semnificațiilor evenimentelor istorice comentate.
Un document care ar trebui să pună capăt
discuțiilor și acuzațiilor privitoare la suferințele evreilor în vremea
guvernării Mareșalului Io Antonescu.
Reproducem în întregime așa zisul
„Testament al lui Filderman”. În realitate este vorba de o declarație oficială,
sub jurămînt, dată de Wilhelm Filderman în procesul desfășurat în Elveția
avându-i ca inculpați pe tinerii români, membri ai P.N.Ț., aflați în exil, care
au efectuat celebrul atac asupra Legației României de la Berna. De maxim
interes este mărturia pe care o depune Filderman cu privire la perioada
guvernării Mareșalului Ion Antonescu.
„Subsemnatul Wilhelm Filderman, doctor în
Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost președinte al Federației
Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor
Români, domiciliat actualmente în New York, SUA, Hotel Alamac, Broadway at 71st
St., declar următoarele:
În opinia mea, actul de violență al celor
cinci tineri refugiați români care au luat cu asalt Legația comunistă de la
Berna, la 14-15 februarie 1955, este produsul disperării în care întregul popor
român a fost azvârlit, ca urmare a ocupației străine și a terorii exercitate de
regimul comunist impus cu forța. În calitate de reprezentant al cetățenilor
români de religie mozaică, am fost în situația excepțională care mi-a permis să
urmăresc îndeaproape evenimentele care au dus la actuala situație din România.
Și, întrucât eu consider că aici trebuie căutată sursa exploziilor psihologice
de felul celei petrecute la Berna, va trebui să-mi dirijez atenția asupra
acestor evenimente.
Pentru a scoate în evidență diferența
dintre situația de dinainte și de după instalarea comuniștilor la putere, de
către Armatele Sovietic, voi aminti doar câteva fapte. Revin în încercarea de a
mă face util Grupului Academic de cercetare
holocaustului și anti-semitismului din România, continuând pledoaria în
favoarea includerii lui Wilhelm Filderman în aria de interes a grupului.
Consider că Grupul are obligația de a se raporta la textul supranumit
„Testamentul lui Wilhelm Filderman” text scris în 1955, la o distanță în timp
care a permis decantarea semnificațiilor evenimentelor istorice comentate.
A fost mereu acuzat regimul Mareșalului
Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost
executat de agenții de la Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este
că Mareșalul a fost acela care a pus capăt mișcării fasciste în România,
oprind, cu începerea anului 1941, activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și
suprimând toate activitățile politice ale acestei organizații. Eu însumi,
răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces, montat de
comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat sfârșit în România
la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a luat măsuri draconice ca
să oprească anarhia fascistă, provocată de această organizație, și să
restabilească ordinea în țară.
În perioada dominației hitleriste în
Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut
tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția
germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este
antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost
opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.
Am fost martor al unor mișcătoare scene de
solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul
imperiului nazist în Europa.
Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes
presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele
două exemple: – Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită
deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în
alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în
pericol.
Grație politicii sale, bunurile evreilor
au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că
sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la
momentul oportun.
Menționez acestea pentru a sublinia faptul
că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării,
și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când
ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile
s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică
autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.
Asemenea situație poate fi înțeleasă, cu
ușurință, într-o țară aflată sub ocupație militară de Soviete - cum e și astăzi
România - administrată de o echipă de comuniști, cei mai mulți aserviți
ordinelor Kremlinului.
În ansamblul său, populația românească a
suferit și suferă cele mai îngrozitoare opresiuni sub regimul
comunisto-sovietic. Ea a fost lipsită de orice drepturi și libertăți. I-au fost
confiscate toate bunurile mobiliare, i-a fost expropriată, fără compensare,
proprietatea imobiliară. Prin așa zise reforme monetare, a fost supusă
regimurilor de confiscări periodice, dându-i-se iluzoriu speranța de
reconstituire, cât de cât, a independenței materiale, necesare unei vieți
omenești scăpate de sclavie. Regimul comunist a distrus mai ales profesiunile liberale,
privând zeci de mii de oameni de dreptul de a-și exercita meseria, fiind astfel
reduși la mizerie și la degradare.
Am fost martor tuturor acestor tragedii.
Am fost martor persecuțiilor politice dirijate de la centru împotriva oamenilor
politici democrați, am fost martor întemnițărilor fără judecată și a
judecăților fără justiție.
Omnipotența și ubicuitatea poliției
secrete și a informatorilor au făcut din teroare trăsătura permanentă a
existenței zilnice a românilor.
Cât despre extorcarea sub amenințări,
șantaj și pușcărie, evreii au constituit subiect special al atenției din partea
comuniștilor. Orice devenea motiv ca evreii să fie furați, jefuiți, prădați
până la ultimele lor bunuri. Persecuția împotriva evreilor s-a manifestat prin
multiple obstacole ce li s-au ridicat celor care voiau să emigreze în Israel și
prin rușinoasa exploatare căreia i-au devenit obiect”.
La cele de mai sus mai adaug: atrag
atenția onor Grupulul asupra unul detaliu extrem de important: după strămutarea
în 1942 în Transnistria a zeci de mii de persoane suspectate că nu sunt loiale
regimului, printre care majoritatea erau evrei, Wilhelm Filderman, în calitatea
sa de lider al evreilor din România, s-a adresat de mai multe ori personal
mareșalului Ion Antonescu reclamând condițiile inumane de trai la care sunt
supuși evreii din Transnistria.
Excedat de insistențele liderului evreu,
mareșalul a dat dispoziția ca Wilhelm Filderman și soția sa să fie strămutați
în Transnistria, unde i s-a pus la dispoziție o locuință și un automobil cu
șofer, cu care să poată vizita lagărele de încartiruire a evreilor deportați în
Transnistria. A stat Filderman 4(patru) luni în acest surghiun, s-a întâlnit cu
evrei din toate lagărele, după care s-a întors la București și n-a mai scris un
rând despre suferințele evreilor deportați. Dimpotrivă, a intervenit de
nenumărate ori prin texte sau conferințe pentru a respinge acuzațiile pe care
le aduceau evreii comuniști regimului Ion Antonescu.
Aș sugera Grupului să caute în presa
evreiască din străinătate textele semnate de W. Filderman pe acest subiect după
1947.
Este inadmisibil ca o cercetare cu
pretenții de seriozitate științifică să ocolească în mod voluntar mărtutiile
rămase de la Wilhelm Filderman. Sunt documentele cele mai importante care există
pe subiectul cercetat de Grup: viața evreilor din România anilor 1940-1944.
Stau la dispoziția Grupului și cu
documente aflate în posesia urmașilor lui George Alexianu, guvernatorul
Transnistriei în anii așa zisului holocaust.
Cu aceeași nădejde în aflarea adevărului,
cu tot respectul,
Ion Coja
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu