PRIETENIE ȘI RECUNOȘTINȚĂ
Două
Doamne... Nu prea părem, dar vă garantez că n-am greșit. Și spun astfel, pentru
că dacă nu spun eu, cine să spună? Sunt eu și prietena mea de-o viață,
Valentina Teclici la peste 60 de ani. Nu vă vine a crede și vă întrebați: ce
căutăm într-un pom? Aa..., nu vă gândiți la expresia românească „a fi în pom”,
adică a te afla într-o situație dificilă, precară... Nici vorbă! Este doar o
imagine superbă de aducere aminte a unor timpuri trăite cu bucuria și
exuberanța tinereții.
Știu că
sunteți curioși să aflați despre ce este vorba, așa că nu vă mai țin cu
sufletul la gură și vă spun că în inima și intimitatea imaginii stau câteva
amintiri dragi din perioada studenției noastre când eram
îndrăgostite nebuneşte
de buchea cărţii
și cu o poftă verde
inspiram cuvântul
din paraclisul luminii.
Am spus ce
se află în subsidiarul imaginii, dar nu și ce reprezintă cu adevărat, când și
unde suntem. Foarte convinsă că vă voi surprinde, asta și doresc. Tocmai în
Grădina botanică (Botanical Garden Napier), unul din minunatele parcuri din
Noua Zeelandă, țară la mii de kilometri de România, unde în anul 2013 am făcut
o vizită de trei luni prietenei mele (trăitor în Țara Norului Lung și Alb din
anul 2002).
Ceea ce voi
relata în continuare este un fragment despre ziua de 11 martie 2013. Din
momentul în care am ajuns în Grădina Botanică am început explorarea vizuală,
auditivă şi olfactivă a grădinii. Iarba strălucea ca smaraldul în licărul
soarelui de după amiază. Ca suprafaţă, grădina nu este prea mare, însă este
bogată în vegetaţie nativă, dar şi în plantaţii importate din alte locuri ale
Terrei. Arbori şi arbuşti de toată frumuseţea. Florile parcă se întreceau în
cromatică şi mirosuri, unele mai fine, delicate, altele mai intense.
Grădina
găzduieşte şi câteva locuri pentru păsări, cuşti pentru papagali şi canari
dintr-o specie din Australia, cuşti pentru porumbei... Pe lângă acestea,
trăiesc sub cerul liber şi alte păsărele, iar trilurile lor sunt adevărate arii
acompaniate de corul de grauri al grădinii, într-o armonie perfectă.
Prinse precum înaripatele
în coroana unui copac
timpul ninge
inimile noastre
cu-amintiri de neuitat.
Din loc în
loc, în câteva ochiuri de apă, lacuri cristaline, se oglindesc flora şi fauna
grădinii. În unul dintre ele, la numai câţiva centimetri de la suprafaţă,
într-o apă clară ca lumina zilei ieşiseră la promenadă o mulţime de peşti, mai
mari şi mai mici, de toate culorile, predominând cei portocalii. Pe faţa
lacului se plimbau agale, leneşe raţele cu un penaj de o rară frumeseţe. Din
când în când făceau câte-o scufundare, un adevărat salt subacvatic, totul părea
un balet al lebedelor. Şi ca spectacolul să fie şi mai atractiv, deasupra
lacului zburau porumbei albi, iar din zborul lor se aşezau pe malul lacului,
între oameni, plimbându-se împreună, ca vechi şi buni prieteni.
Călători prin viaţă
deprindem
exerciţiul prin care
urechile inimii aud
vocea prieteniei.
Frumuseţea
Grădinii botanice este sporită de o cascadă din apa căreia s-a format un pârâu.
Pentru că relieful grădinii are multe denivelări și obstacole, meandrele acestuia
formează adevărate trepte pe care coboară apa şi bălţi în care poposeşte pentru
o vreme.
A urmat
şedinţa foto pe alei, spaţii verzi, sub copaci şi în copaci. Da, da! Am spus
corect, chiar şi în copaci. Admirând copacii, ne-am uitat una la alta şi parcă
ne-am ghicit gândurile. Am zâmbit şi am zis: „Urcăm?” Am dat amândouă din cap
în acel timp. „Da, cu plăcere!”, apoi ne-am căţărat împreună în mai mulţi
copaci şi, chiar aş putea spune că, încă destul de sprintene!!! Dacă nu ne
credeţi, încercaţi şi voi!
Priveam pe furiş
cerul din noi
şi ne ploua
gânduri prefăcute
în flori de cireş.
Ne-am simţit
atât de libere, aveam sentimentul că plutim, că zburăm asemenea păsărilor pe
care le-am speriat urcându-ne. Ne-am căutat locuri comode şi chiar am stat la
taifas, aducându-ne aminte de vremurile studenţiei noastre, când o vizitam la
Huşi. Petreceam timp de calitate în familia şi casa Valentinei, iar asemenea
escapade prin vârful pomilor fructiferi erau sportul nostru preferat. Am
depănat mai multe amintiri şi ne-am surprins pe noi înşine câte ne-au revenit
în minte şi-n suflet după atâţia ani. Doamne, tare de mult au fost toate astea,
dar iată că suntem din nou împreună, mulţumită Domnului şi frumuseţii
sufletului prietenei mele dragi. Slăvit, fii Doamne!
Soarele ca o
minge roşie de foc a zburdat întreaga zi desfătând cu razele sale întreaga
natură. Alunecă spre vârful celui mai înalt copac din parc, apoi l-am văzut
sărind zglobiu din arbore în arbore, rostogolindu-se lenevos până şi-a găsit
aşternutul pentru odihna-i binemeritată în infinitul oceanului. Aici îşi
răcoreşte discret razele fierbinţi, ascultă povestea de seară cu păţanii de tot
felul, citită de valurile molcome şi adoarme ca un prunc. Ne-am îndreptat şi noi spre casă trecând
printr-un adevărat tărâm de basm, în care, dincolo de case și grădini pe
dreapta şi pe stânga se vedea Pacificul în toată măreţia lui. Locul este un
vârf peninsular al Napier-ului, o limbă de uscat scăldat de albastrul apelor
oceanului.
Prin această
călătorie, în timpul cât am stat împreună am înțeles că
atunci când
în zorii vieții dăm
lumină viselor
amurgul ne colorează
împlinirile.
iar
„Prietenii adevăraţi sunt ca stelele… Nu îi vezi mereu dar ştii că sunt acolo.”
spune un autor necunoscut. Și chiar așa este. Destinul ne-a întins o cursă și
trăim la mari depărtări una de cealaltă. Eu, în România, Valentina în Noua
Zeelandă, însă
punând faţă-n faţă
trecutul și prezentul
am putut zidi
temelia viitorului
unei prietenii pe viață,
conștiente
că „Prietenia îndoiește bucuriile și înjumătățește necazurile.” (Francis Bacon)
Ne-am convins de acest lucru și
din caratele
prieteniei noastre
am adăugat cu răbdare
pagini de neuitat
într-o poveste adevărată.
Am trăit la
antipozi aproape 100 de zile luminoase și senine precum cerul, strălucitoare
asemenea scoicilor paua, valoroase și prețioase precum perlele de stridii,
dulci ca mierea de manuka, fine și călduroase precum lâna merinos, pline de
iubire ca fructul pasiunii, adânci în trăiri precum oceanul, melodioase şi
armonioase așijderea trilurilor de păsărele.
Revenind
acasă, seara, aşteptându-mi somnul, gândul mă poartă, iar şi iar spre Noua Zeelandă.
Această călătorie este un izvor nesecat de frumuseţe, iubire, lumină, energie,
vitalitate din care mă voi hrăni spiritual până la adâncă bătrâneţe, pe care o
rog să vină cât mai târziu, să fie liniștită, blândă şi înţeleaptă pentru
amândouă.
Excursia în
Noua Zeelandă nu ar fi fost posibilă, cartea „Odă prieteniei: Jurnal de
călătorie în Noua Zeelandă” nu ar fi apărut fără sprijinul Valentinei. Generozitatea şi dragostea cu care m-a
invitat, m-a ajutat să ajung în Noua Zeelandă şi să trăiesc o minunată şi unică
experienţă de viaţă alături de ea și familia ei sunt calități pe cale
dispariție în lumea de astăzi, de aceea cred că merită cu prisosință să fie
cunoscute.
Aceasta este
Valentina – prietena mea minunată. Unul din principiile vieții este că „Suntem
născuți pentru a făptui.” (Montaigne). Înțelegând acest lucru a creat,
înfăptuit, modelat și transformat totul în bine și are satisfacții nenumărate
atât pe plan profesional, literar, cultural... Până în prezent și sunt convinsă
că și în continuare, Valentina trăiește în spiritul a ceea ce a afirmat Baruch
Spinoza: „puterea de a lucra crește puterea de a exista”. Inteligența și
altruismul, munca și dăruirea îi sunt ca aerul pentru respirație și ca apa
pentru hidratarea organismului. Cunoscută în comunitatea literară din România,
dar și din Noua Zeelandă scrie și publică fără rezerve în cele două țări. O
admir și sunt mândră de ea pentru ceea ce înseamnă ca poet, scriitor, editor,
traducător, doctor în sociologie, dar o prețuiesc și o iubesc ca OM și PRIETEN.
Dacă aș putea să-i acord o distincție, i-aș oferi din toată inima „MAGNA CUM
LAUDE”.
Îmbrac redignota
cuvântului și hrănesc
pana scrisului cu apă vie
sporind izvoarele
PRIETENIEI
întru RECUNOȘTINȚĂ.
Vântul duce
și-aduce boarea trăirilor și gândurilor noastre, le transformă în taină de
noapte și de zi, așezându-le în chip minunat pe ștergarul prieteniei țesut cu
flori nemuritoare.
Dragă
Valentina, pentru PRIETENIA cu care m-ai onorat îți sunt profund
recunoscătoare; îți mulțumesc din suflet, iar în prag aniversar înalț o rugă
Domnului să te răsplătească înmiit pentru tot ceea ce mi-ai dăruit.
La mulți ani
binecuvântați!
Vasilica
Grigoraș
Eu şi Valentina, Izvoare termale,
Whakarewarewa, Rotorua
Fericiți sunt prietenii adevărați,pentru că,în prietenie Raiul este la fel deaproape ca aerulși le cuprinde sufletele și inimile cu lumina sfântă."Fără credință,iubire,prietenie și sinceritate,/Viața tuturor este încarcerată în singurătate/În mustrări de conștiință și-n monotonie/Ca zborul păsării paradisului într-o colivie!" Florin Gheoeghiu
RăspundețiȘtergere