VISCRI
ATITUDINI CONTEMPORANE
is with George Anca at
Centrul Cultural Mihai Eminescu.
Evelyna Croitoru –
George Anca – Alecsandru Văduva – Gheorghe Dinică – Constantin Tănase – Puși
Dinulecu – Andrei Mureșanu – Lao-Zi – Ion Pillat – Dimitrie Grama – Om Gupta –
Felix Sima – Liliana Popa – Daniel Vorona – Ioan Miclău – Corneliu Zeana –
Cristian Bădiliță – Mioara Vergu – Șerban Foarță – Adrian Munteanu – Nichita
Danilov – Dan Vîță – Roxana Sorescu – Casa Sfatului – Ioan de Dios
Ramirez-Heredia
Dragi prieteni,
În spaţiul
elegant şi primitor al Centrului Cultural "MIHAI EMINESCU" se
desfăşoară COLOCVIILE DE MARŢI, manifestare culturală condusă de scriitorul
GEORGE ANCA. Astăzi, tema a fost CONŞTIINŢA EUROPEANĂ, iar invitaţii au
susţinut următoarele prezentări:
Corneliu Zeană – Conştiinţa europeană
Vasile Menzel: De la strălucitoarea
Thalia la întunecata realitate
Puși Dinulescu: Discuția
dramaturgilor cu Ministrul Culturii
Mircea Coloșenco: Camil Petrescu și
Teoria Substanței
George Anca: Gib Mihăiescu văzut de
Vasile Văduva
Viorel Speteanu: 1944,
bombardamentele anglo-americane în București
Au citit din creaţiile proprii
poetele Elena Armenescu, Evelyne Maria Croitoru şi Doina Boriceanu.
CONŞTIINŢA
EUROPEANĂ - Tema abordată este una de maxim interes, în contextul european
actual, când tot mai multe voci pun sub semnul întrebării necesitatea,
utilitatea şi beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană. De amintit că U.E.
este generator de legislaţie modernă şi modele de bune practici; încurajează
mobilitatea capitalurilor şi a bunurilor, lucru benefic întrucât a atras
investiţii în Romania. Dacă adăugăm bugetul consistent alocat este importantă o
analiză a ce este şi ce nu este Uniunea, astfel încât să putem vorbi în
cunoştinţă de cauză şi să putem dezvolta strategii pentru consolidarea poziţiei
noastre în interiorul Uniunii. Astfel, înţelegând marile dosare de pe masa
Uniunii Europene, de exemplu Brexit-ul, politicile pentru imigranţi, etc.,
România ar avea şansa, de pildă, să se repoziţioneze în politica revenirii românilor
plecaţi în străinătate la muncă.
Felicitări,
domnule George Anca, pentru alegerea temei, felicitări domnului Corneliu Zeană
pentru prezentare, consider că este necesară o dezbatere mai largă, de
asemenea, este necesar să găsim căile potrivite ca tinerii să înţeleagă ce este
Uniunea Europeană şi să acţioneze în cunoştinţă de cauză.
Deosebit de
interesantă tema abordată de domnul MIRCEA COLOŞENCO – Camil Petrescu si Teoria
Substanţei.
Originalitatea
concepţiei estetice a lui Camil Petrescu constă în faptul că el n-a acceptat
niciodată integral subiectul idealist ci a încercat să-l adapteze la
convingerile sale „substanţialiste”. Concepând „concretul” ca o „substanţă în
istorie”, considerând lumea ca „un concret de esenţe”, scriitorul ajunge la
concluzia că „substanţialismul” poate fi „durata substanţială, structurată şi
orientată”, şi propune ca „metodă” o intuiţie mai eficace decât cea
fenomenologică: intuiţia substanţială, care este „unica modalitate de
cunoaştere reală”. (Vladimir Streinu, Pagini de critică literară, vol. I,
Bucureşti).
Camil
Petrescu a avut vocaţia autenticităţii, motivată de faptul că fiecare epocă are
o anumită structură profundă, identificabilă în literatură, unicitatea
fenomenului – am putea spune. Romanele lui Camil Petrescu, declanşatoare de
procese de conştiinţă, sunt cu atât mai autentice cu cât eforturile
scriitorului de a implanta ficţiunea în concretul realului sunt o permanentă
sursă de decepţii.
Potrivit
doctrinei lui Husserl, cunoaşterea finală nu poate avea loc decât odată cu
accesul în sfera conştiinţei profunde. Totuşi, în operă, scriitorul Camil
Petrescu îl contrazice pe filosoful Camil Petrescu; astfel drama personajelor
sale devine o dramă a cunoaşterii potenţată de imuabilitatea esenţei versus
transformarea continuă a datului concret.
Mulţumim,
domnule MIRCEA COLOŞENCO!
GEORGE ANCA,
prieten şi discipol al scriitorului Vasile Văduva, prea devreme dispărut:
„Povestesc
în viu grai din Bucureştii prieteniei noastre şi o Alexandrie cu bărăgane
primăvăratice – lui nu-i plăcea să meargă pe jos, mie da. [...] Nu am cultul
morţilor, şi nici el. Asta încă îl ţine în viaţă. Se doreşte viu într-o manieră
care îl va ajuta să nu se observe chiar dacă se va întâmpla. Este un lucru
oarecum obişnuit, dar eu nu trăisem acestea. Ce disproporţie între elogiul
vieţii şi cantitatea ei. Calitate pură. “Sunt chiar vesel, Gigi. I-am spus şi
doctoriţei: Doamnă, nu mai vreau să sufer de leucemie, vreau să sufăr de amor.”
"mormăitoarea-ne ursoaica
înlănţuită lângă taica
sub veveriţe lângă ţară
pădurile de astă-vară
tulpinilor cu umbra cozii
ne taie-n chipuri voievozii
fă veveriţă frângi ursară
pădurile de astă-vară
şi-n trăznet pentru dansuri trupei
pe ploaia cuştii veghea rupe-i
din albul sânge să-mi răsară
pădurile de astă-vară”
O seară memorabilă într-o companie
selectă. Mulţumesc, domnule GEORGE ANCA!🌹
A consemnat și fotografiat,
Evelyne Maria Croitoru
GEORGE ANCA
20.7.16
Arheologia
peopriei apropieri de sanscrită nu se clatină – nimeni poate n-o primește în
India, cum reiese finalmente, cum s-aruncă vreun rând cu invitații recente. Pe
unde am conferențiat, unde am predat, nu mi s-a pierdut umbra. Să fac (iar)
caz? Să-mi pice vreun story contors? Vreun balans elogiant? Și anexe: poeme –
Eminescu, Blaga, Voiculescu, Gion -, AIME, discurs președintelui, structurarea
corespunderilor, cum o da Dumnezeu din urmă, pe spiritual și întâmplător
inspirat, pe vervă, de-acolo, adaptativ, enetrtaining, outdepression. N-am
nimic cu nimeni, nici cu mine, încerc să știu să fac știut ce-am făcut eu, mai
relaxat decât încercătorii predați. Chiar dacă are soarta literaturii mele,
parcă n-am concurent în indianizare românească pe prea multă poliloghie de
templu și cunoștințe karmice.
Nu mai iau
ceasul că freacă cicatricea de la Petrici din gimnaziu, acoperită de un dul
roșu care dă mâncărime labei – de unde-oi fi mângâiat prea mulți copaci, rupt
frunzare, flori, deodată cobzărind senect. De-aș duce-o pe Plata la Râmnic,
nu-i spun de Bărboi – văzând acolo. Întoarcerea n-o fi prea grea, dar amintire.
Dacă o vrea, nu s-o înfuria, speria, renunța. Vedem și lansarea ei de marți.
Păi să-i iau toate cărțile – să se bage poza-n desfășurător. Cum ne-am motiva.
Ne-am uitat doar la poze, de la nuntă (una), din India (multe), părinție
tardivă în vrie euforică.
17-31.8.16 Spre sfârșitul unui lucru, nu mă mai
concentrez și dau chix. Recissive disorders.
Printre distanțe și abhijnana. Măcinat
de ceapă. Trandafir roz printre nalbe.Aș traduce ori eseea, plus carnete,
colocvii și Indie. Mâna și piciorul, vinetele și ardeii.
La muncă, trântorilor, bateți țăruși
cu curu mai rău ca Țepeș. Gene perverse. Hormoni-neuroni. Am început să intru
în pian. Știi de ce stau de vorbă cu tine, mai ești bărbat sau nu? Am momente.
Ai voce calmă, inspiri liniște. Are proprietăți în Olt de la tată protopop.
Poale de pădure. Mi-a cedat niște fotos, le-am dus la ghenă.
I-aș duce un trandafir alb. He who
lived and died as the sinner's. Melania nu m-a lăsat să-l vizitez pe Liviu,
desfigurat de cancer. Nu m-am mai dus nici la înmormântare.
Nana n-ajunse la Noana. Fie-vă
grădinile fapt. Făcui India angelică, de la persoana Angelicăi. Apud balada
persoanei. Mai vine și toamna. Ne-om duce pe la Nuța și cățeaua ei. Wir
schaffen das.
Salbă Moale, dramă în dodii. Aflu
mormântul lângă mama. Cu fluierul și nefiind eu, cine? Răfuială cu tata?
Absolventul de rusă, că să fac un Oneghin, ăl cu engleza, care cu sanscrita. Mă
descopăr serios – mă luasem cum m-au luat alții. Niciun teatru, tiradorilor și
tiradonelor.
Tunete nu mai auzii, nu mai suferii
repriza adoua. Synopsis-ul mă treage în părți contradictorii. Cum voi epura grosieritatea
sentimental-livrescă? Am noduri de evazat. Editor n-am. Cititori, pe net, pe
degete, salon. M-am apucat de teatru, Puși – de când te așteptam. Am tentat și
în studenție, ba de când eram la primară, la școala Elisavetei tot satul.
Da, proza mai teatrală, ca-n Wallace.
Urs nu face Momâia, ci un Topârceanu în proză-conferință. Lazăr vrea Ivireanu
la noi, loin des homes. Geaba mă feresc să nu fiu lovit, nici de atât nu mai am
parte.
Postul negru de ieri și etnologia
subiectivă a Henrietei, ca și drămuțele în schiță, decavată păcănitor, mi-or fi
priit măcar în discuția cu Puși, de l-a sunat, la aniversare și Coja, căruia
i-a murit fratele doctor. Negrul mă mirosise pe întuneric, după luni, și m-a
lătrat afabil. Iau pe jos iar tura și n-oi mai spune Gayatri înaintea Tatălui,
trezit în Haridwar.
Nu țiui dreapto, du-te clepsidro. Ce
mai procitind decât așteptăciune-tartoră? Dodii tragodii. Iubesc ploșnițele.
Viermii frumuseții. Condamnat la Ahimsa. Astă-seară se joacă Noica. Violeta
singură în Germania. Domnișoarele arcadiene. Hegel pe Gange.
A murit Nestor, nespovedit și
neîmpărtășit. M-a sunat aseară Bebe. Îl înmormântează mâine la 12, la Bellu.
Avea 98 de ani. Dumnezeu să-l ierte în capelă! Să-l pomenim. Ziariști de modă
comunistă și post, cu amintiri studento-năiste. Peste ideologie și ziaristică,
desenul falic îl proiecta într-o astfel ascunsă libertate, nici lui însuși
gramofonată. De aproape 50 de ani ne întâlneam în respect și chat upanișadic
din punctul meu.
V. Alecsandri – discurs în senat, 10 oct.
1879 – „evreofob” - art 7 - „a face din țeara întreagă o proprietate israelită”
- de la 1842, când a început năvălirea evreiască – influența calomniei – de
bonne guerre – servilitatea deghizată sub denumirea de deferență - „de cât
recunoascerea unei independențe pătată cu umilire, mai bine o nerecunoascere ce
o scutesce de stigmat”.
Sfântul Sinod nu mai lasă ONG-uri să
aibă fundații religioase. Așa că ÎPS Varsanufie i-a interzis lui Lăzărică să
țină sesiunea Ivireanu la București, și-i dă bani să-i aducă pe bucureșteni la
Râmnic. Că să mă duc și eu. Păi voi l-ați adâncit. Eu tot cu didahiile
filologizate. Colocviile mele sunt pe spectacol și poezie.
„Blestemat, ah, ochi de piatră în
trup de apă!”.„56 de ani voi trăi, asemenea Colosului din Rhodos”. Nichita sau
Kabir. Am onoarea să vă comunic permisiunea președintelui Indiei pentru
publicarea cărții sale de Rostiri. Nirguna-absolut – ținta lui Kabir, bhakti –
ferocity and improvisational energy – bhakti în comunism – Kabir tradus în
engleză de Tagore.
Goya, Lundkvist, Munteanu, Eminescu
1982, de la Sofica, prin Vichi, fie-sa, de trecuse și alaltăieri-seară, s-o
facă grasă pe fie-mea și că-i dă și ei vreo fantezie. „Ființe albe ca niște șoproane
albe și derăpănate merg împleticindu-se și încep să prezinte la un moment dat
fisuri negre” (Lundkvist).
Mergeam spre gară, jubilând între
statuia lui Iancu și biserica unde se cotește spre gară, când m-am gândit la un
poet. Nu-mi venea numele. Amnezie. Drumul oricum lung, nesfârșit, gara se numea
Kabir. Să mă fi gândit, anamneză. „Casa mea, spune Kabir, / Este unde nu-i zi,
nu noapte, / Nu sfântă carte la vedere”.
Arderea cărților în Arta refugii de
Goma, o muncă politică sub tătari. Refugă-refugiu. Marta cu fantasmare
freudian-gomistă. Avocatul că să-i fac legătura pentru Germania cu Tata –
Re-Anglie-Brexit, mutarea firmelor în (!) România. Normal, „Selbst die Sachsen
verdem from Dracula”.
Shuking (chino-hind). Chins of India
(originea indiană a numelui China). Chins, pomeniți în Mahabharata. Sanatana
Dharma is at the very core of Chinese civilization. Yama – Yanmo Wang.
”Ankh aa dhanya chhen” (These Eyes,
Theyre Blessed).Narendra Modi, tradus în engleză de Ravi Mantha. Mereu Janata,
Modi scrie după Atal Bihari Vajpayee.
La fix și mutarea Indo-Angliei în Ro.
Mannaggia? Reset your passeword. De înălțarea crucii, biserica plină. Aprinsei
și eu lumânări. Înveți sărbătorile, ce-ți mai trebuie? „Îl mulțumi neașteptat
de mult sunetele acelea egale” (Nicolae Breban, Francisca, 1963, p.337).
Tatăl nostru, Gayatri (română,
sanscrită), abisare ultracanonică. Taicu Dumitru gândind întâi la fiul mare Ion
mort în război, apoi la fata lui divorțată, pierdută din ospiciu, iar viața
zilnică – pentru Dumnezeu. Goală strecurătoarea păcatelor.
Ființă: (engleză) being, existence,
creature, person, soul, thing, essence, substance, life (franceză) etant,
exister (italiană) essere, esistere (spaniolă) ser, existir (germană)
existieren, sein (rusă) yavlyanschiysya, sushchestovati (latină) quod, sunt.
Devenire: hindi – nirmaan, latină – facere, spaniolă – fabricacion, germană –
herrtellung, franceză – fabrication, engleză – making, becoming. „Și
slăvească-mi-te pușcăriile” (Ștefan Vlădoianu).
Ce mi-e, ce-i sunt Indiei? Am ajuns eu
anul trecut, după ani, acum, la un an, de ce-aș lipsi? Creștin oricâtor mantre.
Marii oaspeți, Val și Nana, mirându-se că-mi place să merg cu avionul. ”Și mere
dulci culese la lună” (Alecsandri, Fântâna Blanduziei).
Ce văd este. Deodată este. A tot fost.
Va tot fi. Devenire – devenire întru ființă – devenire. Gata dasein-ul nicasian
pe după-spre Dumitru. Urs a fost Topârceanu academic umorist satiric. Mihaela
Cristescu din Sydney – cu el pe sofa – a adus flori și cărticele scoase la
Ierarhul Nicolae, în Brăila (ea născută în București). Silvia Cinca se lansează
și ea colocviul viitor, americănește. Am dat seara lui Speteanu, pe Dealul
Spirii, și Doinei Ghițescu baritonând australianca.
Zeana preferase Mamaia, dar Gabi
Tănase i-a citit Aletheia. Vali Pena, din Coșbuc. T.G. Mayer, din sine, spre
90. L-am lăsat afară pe Sata, doctorul neurolog, și n-am scăpat de două cărți
ale lui. Puși mersese la doctor și a rămas acasă – fusese cu o seară înainte în
pod și înjura. Nu Dănilă, nu Abăluță, nu Croitor. Nici Wienfried. Doamna
Grandet întâlnește pe Leuwen. Lucien: „jertfesc orice scuccesului”.
ALECSANDRU VĂDUVA
Poem sub clopot
(din capitolul "Poeme spre
prieteni")
Dorința este un
Ochi de verdeață,
Întinde către nesfârșit clipa de
ceață.
Ne-om întâlni
Acum mereu în viață...
Mai stați un pic sub clopotul de dor!
În curând vor fi anii cei de zbor;
Hotarul altei lumi îl vom călca,
Acolo alte gânduri, alte vise
Le vom întâlni şi cred că ni se
Cioplește undeva statuia care,
Eternă, va rămâne în picioare.
Acum, vă rog frumos, aveți răbdare!
GHEORGHE DINICĂ
La carciuma din cartier
Unde se canta si se bea
Vreau asta seara sa petrec
Cu amintiri din viata mea
Am mai facut cate-o betie
Am mai iubit niste femei
Si m-am vandut la galerie
Pentr-un bilet de cativa lei
Sunt vagabondu' vietii mele
Ca intr-un film cu Rascapur
Maturator de praf de stele
Si cusurgiu fara cusur
Iar cand adorm spre dimineata
Imi reprosez de la-nceput
Ca n-am luat totul de la viata
Si nu i-am dat cat as fi vrut
Am fost si print si cersetor
Un tradator un om cinstit
Numai cu viata de actor
Eu niciodata n-am glumit
Am mai si ras de-o nerozie
Am fost bogat am fost falit
Si-n toata a lumii nebunie
Eu publicul mi l-am iubit
CONSTANTIN TĂNASE
Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am stiut,
S-avem noua guvernare?
Si cu asta ce-am făcut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim in sărăcie?
Si cu asta ce-am făcut?
Ia coruptia amploare,
Cum nicicind nu s-a văzut,
Scoatem totul la vinzare?
Si cu asta ce-am făcut?
Pentru-a cistiga o piine,
Multi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin tări străine?
Si cu asta ce-am făcut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc intruna taxe-accize?
Si cu asta ce-am făcut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte?
Si cu asta ce-am făcut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicind nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete?
Si cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!
E sloganul cunoscut;
Iarăsi am votat ca prostii.
Si cu asta ce-am făcut?
PUȘI
DINULESCU
Nostalgie
Văzui lumină la fereastră...
Era o seară cam albastră...
Atuncea am bătut: cioc, cioc,
cioc......
— Ai, cumva... şi pentru mine-un loc?
Şi-acuma, uite, grânele se coc
Şi mărfurile se îndeasă-n stoc....
Ce-aş mai zburda năvalnic, iar, în
rock
Sau ce-aş pocni vreun falnic
dobitoc...
Dar nu mai sunt de douăzeci de ani,
Să mă-nhăitez cu alţi nebuni golani
Şi să umblăm brutali, în cete,
După muieri şi după fete...
Citesc acum literatură,
Trecutul se preface-n zgură
Şi-n gând la viaţa irosită
Lâng-o femeie neiubită…
ANDREI MUREȘANU
Icoana
creşterei rele cu mijloace de a o face şi mai rea. Cu un îndreptariu pentru
oricare părinte înţelept. După principiele renumiţilor bărbaţi: Kr. F. Salţman
şi Carol Han, tradusă şi prelucrată pentru români de Andreiu Murăşanu. Profesor
în reg. Gimnasiu r. catolic din Braşov.
.În tipografia lui Johann Gutt 1848. Dramatizată de George Anca şi Keith
Hitchins
*
Noi ne certăm în casă înaintea
fiilor...
noi venim adeseori beţi acasă...
noi fiind în umor bun începem a ne
enumera înaintea fiilor păcatele tinereţelor noastre...
noi ne plângem asupra lucrului mult,
fericim pe boieri şi perzători de vară pentru că nu lucră nimic şi tot trăiesc,
iar când pruncii încep a da semne că nu le place lucrul şi osteneala, îi
înfruntăm cum ne vine la gură...
noi facem câte o necuviinţă şi
desfrânare înaintea copiilor noştri, vorbim cuvinte de ruşine în auzul lor, iar
când încep şi ei a repeţi câte una din cele auzite de la noi, îi ardem cu varga
fără milă...
putea-vom dar nega noi părinţii că
premergem cu esemple rele naintea fiilor noştri?
putea-vom zice că noi suntem dascălii
necuviinţelor ce le vedem în familiile noastre?
Adeseori
auziiu părinţi plângându-se, că ei ar fi dat pruncilor lor cea mai bună
creştere şi tot nu văd vr’un folos în urmă’i; cercetând însă mai de aproape
după asemenea creştere, aflaiu cumcă ea stete într-o dăscălie de doă, trei oare
pe zi, pe carea sau li o dederă ei în persoană sau prin un dăscălaş. Iar de
aici încolo îi lăsa de sine, au pe mâna servitorilor şi a servitoarelor, au pe
uliţă, une venea în soţietate cu cei mai desfrânaţi şi scâlcieţi băieţi.
Ce e de
esemplu mai comun la noi, decât ca pe o mulţime de necuviinţe să le trecem cu
vederea când suntem în umor bunu, iar când ne supărăm pe ceva, să ne pedepsim
pruncii pentru cele mai mici şi mai amărunte scăderi? Pentru că va strica o
sticlă, îl tăiem cu varga, iar pentru că’şi arată arţagul şi răutatea înaintea
noastră nu; pentru cea mai mică greşală, de cumva o mărturiseşte, îl batem, iar
pentru alta înzecit mai mare, de cumva o neagă, nu; voinţa băieţilor, când se
roagă frumos, nu o împlinim; îndată însă ce încep a ţipa mai tare sau a se
plânge, le dăm toate a mână, numai să tacă; de la o copiliţă de 6 ani cerem
atâta înţelepciune şi pricepere, câtă poate n-are mumă-sa cea de 24 ori tatăl său
care trecu peste 35. A creşte pruncii în felul acesta, va să zică, a stinge
focul cu oleiu, ori a îneca peştele în apă.
Au n-am eu
dreptate, când zic, că aceste fiinţe crude, această mică, dar nevinovată clasă
a genului omenesc, această însoţire de prunci prin un vechiu prejudiţiu este
condemnată la subjugare, este maltratată de către mai marii săi tirăneşte, fără
ca cineva în acest veac de libertate să cerce a o reaşeza în drepturile ei ce i
le dede natura, a o face să guste şi ea libertatea.
Tristele urmări
ce provin din această călcare de drepturi naturale pentru întreaga soţietate
omenească, anevoie le va putea număra cineva. N’ajunge, că sufere mai multe mii
de nevinovaţi, siliţi fiind a’şi petrece frumosul timp al tinereţelor în
supărare şi nemulţumire, apoi o parte din ei prin nepriceperea şi nejudecarea
părinţilor devin şi invalizi, desnervaţi şi inepţi pentru orice lucrare, carea
cere puteri fisice. Deci dacă e adevărat că singură virtutea adaoge oamenilor adevărata fericire, şi că
având omul o lume întreagă în a sa proprietate, tot nu poate gusta mulţumirea
ce o dă virtutea: au n’ar sângera inima ori cărui prieten al omenimei, când el
ar despoia pe cea mai mare parte a venitoarei generaţiuni de această avere?
Când tinerul, care încă nu cunoaşte prietin mai bun şi mai înţelept decât pe
părinţii săi, acăror cuvinte le primeşte, ca şi când ar fi rostite din ceriu,
şi la acăror manducere se supune cu toată încrederea, în aceia ar afla
trădători, carii îl conduc pe cele mai periculoase căi de rătăcire, din care el
sau nici odată, sau numai târziu cu trup debilitat, cu conştiinţa pătată şi cu
ochii lăcrămânzi se poate reîntoarce?
*
Vali:
Cocoana
Stanca era de legea pravoslavnică şi doria ca zelul care ea îl avuse către
această lege să treacă moştenire şi la fiii săi. Din nenorocirea ea credea, că
acest scop frumos nu şi’l poate ajunge altfeliu, decât dacă va zugrăvi pe
Dumnezeu înaintea copiilor săi ca pe un egoist, care urăşte pe toţi ceilalţi
oameni carii nu sunt pravoslavnici, sau creştini după cum zicea ea.
Gabi:
Deci când
voia a’i deprinde în credinţă, n’afla cu cale să zică, cum zise Hristos, că
Dumnezeu este tatăl tuturor oamenilor, ci îl învăţa: că Dumnezeu este părinte
numai al pravoslavnicilor şi că pe toţi cei de altă lege îi dă diavolului spre
munca cea de veci.
Vali:
La început
băga de seamă spre cel mai mare al său năcaz, că pruncii ar arăta un feliu de
împetrire, Maria, fetiţa ei cea mai mare i se împortivi odată zicând, că ea
cunoaşte atâţa oameni cinstiţi între catolici, luterani, calvini, ba şi între evrei,
carii locuiesc împregiurul nostru, cum se poate dar, ca aceşti oameni cinstiţi
şi cu frica lui Dumnezeu, carii nu fac nimărui nici un rău, să fie osândiţi de
către Dumnezeu la muncile de veci?
Gabi:
Fiul ei
Mihail avu într’o zi curaj a’i spune curat, că însuşi sfântul apostol Petru ar
fi zis: „În ori ce popor, acela care se teme de Dumnezeu îşi face voia lui, îi
este lui plăcut”, prin urmare, că Hristos în zioa judecăţii lumii nu va întreba
de a fost cineva drept credincios, luteran, reformat, catolic, sârbus sau turc
ş.a., ci de s-a purtat cu dragoste şi cu milostivire către aproapele său?
Vali:
Pentru
această obrăznicie a şi căpătat sărmanul băiat o palmă sănătoasă, carea folosi
cel puţin într’atâta, încât nu-i mai veni în minte a supăra pe mumă-sa cu
asemenea întrebări.
Gabi:
Ca să le
poată păzi conştiinţa cu atât mai strins, se sili muma a le câştiga un
învăţătoriu de casă.
Vali:
Mai întâi i
se recomandă un bărbat deştept şi plăcut, care petrecuse doi ani întregi în o
altă casă cu deprinderea pruncilor înaintându’i foarte bine atât în cunoştinţe, cât şi în purtarea
morală. Femeea se plecase în a’l priimi şi a’şi încrede copiii în grija şi
manuducerea lui. Dar în sfârşit spre marea sa norocire află, că acela ar fi
umblat la biserica catolicilor.
Gabi:
Acum să o
fie văzut cineva cum mulţămia lui Dumnezeu, că a scăpat’o de acea nenorocire,
carea era să dea peste capetele copiilor săi.
Vali:
În zioa
următoare îşi tocmi pe D. Acsentie de învăţetoriu fiilor săi. Omul acesta e
creştin bun, puţintel cam sălbatic în năravurile sale, în apucături timpit, de
priceput încă nu pricepe prea mult, dar aceea nu strică nimic, căci cel puţin e
pravoslavnic, prin urmare conştiinţa ei poate fi liniştită în privinţa
mântuirei sufletelor copiilor săi.
Gabi:
Cu toate că
unii înnoitori se încercară a’i demonstra că mântuirea sufletului ar sta într-o
pricepere bună şi într’o curăţenie a inimei, ea însă prin astfeliu de basne
nu’şi eşi din cărarea sa şi remâne statornică pe lângă credinţa sa, carea îi
spune că mântuirea sufletului stă numai în credinţa ei străveche.
Vali:
Până acum a
şi ajuns a se bucura de propăşirea ce fac pruncii săi în învăţarea credinţei;
căci ei începură a urâ pe toţi carii nu sunt de religia sa, şi întâmplându-se
în anul trecut ca să moară un străin, ce era tot de acel sânge, însă nu de
aceeaşi mărturisire a credinţei, feciorul ei cel mai mare fu cel din tâi, care
se opuse, ca străinul să nu se mormânteze prin preoţii de acolo, nici în
ţintirimul lor, ca nu cumva să se muşte morţii între sine.
Gabi:
Pentru
această faptă îl şi binecuvântă Stanca, când era pe patul morţii arătându’şi
mulţumirea ce o simte pentru apropierea acelui minut dorit, în care va vedea pe
toţi cei de altă lege arzând în cazanul cel împlut cu foc şi cu pucioasă.
LAO-ZI: DAO (25)
Înaintea nașterii Cerului și
Pământului,
Exista o materie fierbinte tulbure,
Nemărginită și liniștită,
Nedependentă și neschimbătoare,
Răspândită pretutindeni
Și nepieritoare:
Ea poate fi socotită Izvorul Lumii!
Nu-i știu numele,
I-aș spune DAO;
Obligat s-o numesc, îi zic
„Nemărginita”;
„Nemărginita” înseamnă că se întinde
pretutindeni,
Extinzându-se, se depărtează,
Îndepărtându-se, ea se întoarce
înapoi;
Iată de ce DAO este nelimitat,
Cerul este imens,
Pământul este întins,
Prințul este maiestuos!
Există, astfel, „Cele 4 lucruri
mari”,
Iar prințul este unul dintre acestea.
Prințul întronează ordinea pe Pământ,
Pământul urmează legile Cerului,
Cerul se supune lui DAO,
DAO acționează conform naturii sale
proprii!
Traducere de Ilie Vasile-Drugan
ION PILLAT
Eva
Ceea ce sunt - ceea ce vrei să fiu.
Dă-mi aripi şi sunt înger de lumină
Şi smulge-mi-le, voi fi numai femeie.
Privirea ta mă face făr' de vină,
Dar tot ea poate patimă să-mi dee
Şi de păcat făptura să mi-o lege.
Ceea ce sunt - ceea ce eşti tu însuţi
Copil, suspin, sunt soră şi sunt mamă
Ce va veni zâmbind să-ţi şteargă
plânsul.
Iar pentru tatăl, chiar de port
năframă
Rămân tot fata scumpă de altădată.
De treci nepăsător sunt trecătoare,
Dar oarba ta credinţă
Mi-a redat eternitatea clipei
Dacă în marea fluidicelor plete te-ai
scăldat.
Când porunceşti, eu voi lovi în
palme,
Ritma-voi goală dansul baiaderei
Dar dacă vrei voi sta curată în
strană
Şi voi fi în sunet de psalmi
Iar sfânta învingătoare a durerii -
Dacă doreşti ţi-oi face altă rană
Îndrăgostit mă chemi -
Îţi sunt iubita ce-ţi poartă în ochi
destinul.
De eşti bestie - în braţul tău m-oi
frânge ca o trestie
Iar pofta mea pe veci, nepotolită,
Te va înlănţui cu lanţ de şarpe.
Dar dacă eşti înaltul visător
Ce aude în suflet sunete de harfe,
Dispreţuind un spasm amăgitor,
De îndrăzneşti să urmăreşti ideea
Şi în sferele sonore s-o vânezi
Atunci, cu lampa în mână sunt Psiheea
De strajă lângă tine...
De-o mai vezi.
DIMITRIE GRAMA
Draga Viorel,
Feudalism.
ortodoxism, dambovitenism, etc., la ora actuala, intr-o societate
"globalizata", sunt toate scuze pentru un popor neangajat in propria
lui soarta. Un popor lenes social-politic, interesat de o tuica si de fotbal,
manelism, frizeri, curve si cantareti si total needucat (din proprie vointa) in
acele fundamentale datorii cetatenesti: Angajament social, Etica, Seriozitate,
Mandrie nationala, etc.
Religiosi
sau atei, catolici sau ortodocsi, cam toti sunt la fel, toti sufera de aceiasi
viroza cronica:"romanism"!
Poate de
aceia eu ai iubesc: pentru ca sunt mai relaxati, mai veseli si cand e rau,
destul de corupti incat sa poti sa-ti aranjezi lucrurile mai rapit si mai bine
decat in Germania, Olanda, Belgia etc, unde toata lumea e robotizata si
tampita.
Totusi sunt
si ortodoxsi mai aprigi decat romanii care dau dovada de claritate politica si
anume Ucrainienii care acum la alegeri au votat pentru ceva nou, dandu-i la o
parte pe cei care de mult timp au dat dovada de coruptie feudala ortodoxa! Deci
se poate si la ortodocsi!!!
Se pare insa
ca Romania si romanii se complac in situatia lor de zi de zi si nu au energia
necesara sa doreasca altceva, spunandu-si: Doamne ajuta si mai rau sa nu fie!
Deci, daca
un condamnat la inchisoare si o femeie slab educata conduc tara asa cum vor ei,
romanul isi spune: "mai rau sa nu fie" si probabil ca la alegeri
majoritatea ai vor vota tot pe cei corupti, hoti, condamnati.
Acolo, cum
am mai spus, exista si o lipsa de mandrie nationala! Nimanui nu-i pasa ca suntem
priviti cu scarba de restul natiunilor europene si oricine este dispus sa se
vanda puterii corupte pentru un mic avantaj personal (un euro mai mult la
salariu/pensie, un post mai bun meritat ori nemeritat, nepotism, etc.).
Am mai scris
in esee si ultima mea carte ca romanul nu este patriot ci da dovada de un
patriotism de gasca, de birt, de fotbal si atat. Nu e ca polonezul sau
spaniolul, croatul sau chiar bulgarul sau albanezul.
Acesta lucru
poate sa fie de bun augur, deoarece romanul este atunci ospitalier, generos si
primitor fata de alte natii si etnii.
Vezi, atatea
defecte avem, noi romanii, dar si cat de multa inima si suflet avem!!! Da, ma
reintorc cu multa placere printre superficialii si hotii mei si prefer sa ma
lupt cu ei decat sa traiesc printre mumiile scandinave si germane!!!
Cu drag,
DG
Den tis 2
apr. 2019 kl 14:27 skrev Dr. Roman, V. <stremberti@gmail.com>:
BIBLIOTECA CERULUI
Dintr-un cer
prăbuşit, căzut ca o rană vie printre dealuri, case şi oameni, dintr-un cer
care se dezintegrează undeva între Soare şi Pământ, cad nesfârşite mesaje
umede. Şi eu le citesc! Fiecare strop de cer căzut în ochii mei este o
scrisoare, o odisee, un destin, iar hainele de pe mine, ude leoarcă şi
baltoacile din drum, sunt bibliotecile cerului. Oricine poate citi mărturiile
căzute din cer; orbii, surdo-muţii, sfinţii, ticăloşii, lupii şi viermii. Şi
mai ales viermii, care stau de pază, dar şi cu răbdare, rod timp, rod
eternitate, transformând totul în ceea ce suntem.
–
Linişteşte-te! Te rog să taci, te rog să nu-mi vorbeşti aiurea în cap,
forţându-mă să scriu cu totul altceva decât îmi planificasem!! Tăcere vreau,
tăcere…
Un colţ de
stradă, un bulevard, pe care sunt obligat să-l cuceresc, să-l străbat, cu toate
că e complet gol, complet pustiu. Mă lupt cu el, păşindu-l hotărât şi apăsat şi
cu fiecare pas sunt tot mai convins că acest drum nu duce nicăieri. Dar
continui să păşesc şi alături de mine păşesc Prometeu, Ulise, Michelangelo,
Isus Cristos şi tatăl lui Dumnezeu.
Calci greu
în apă vie, calci în picioare cer, calci imortalitate şi de aceea nu ştii, nu
înţelegi! – Şi iarăşi, fără de voie, îmi vorbeşti în cap? Hai spune-mi eşti tu,
„Liniştea” eşti „Spaima”? Sau taci! De-a pururea să taci!
… Şi am
ajuns acolo unde şi bulevardul şi ploaia brusc s-au terminat într-o balustradă
înaltă de un şchiop şi jumătate. Aplecându-mă puţin în faţă, pot foarte clar să
văd focul care încălzeşte Pământul, focul de care se tem cei care nu au
păcătuit. Dar dacă alunec şi cad până în centrul Pământului, pot oare să mă
reîntorc de mâna cu Atlas. Şi reîntors, pot oare să ard ca un sfat bun, că o
bucurie? Şi dacă ard aşa, pe cine pot să-l încălzesc, pe cine flacăra mea poate
să-l lumineze, să-l mistuie-n lumina din adâncuri şi să-l salveze? Nu, nu-mi
răspunde tu, Ulise şi nici Tu, Doamne nu-mi răspunde. Să vină un necunoscut şi
ăla să vorbească!
Acum e
linişte deplină. Un fel de moarte cu ochii larg deschişi care înregistrează
totul, dar nu răspunde. Ce glas are Moartea? Cu ce cântec seducător, cu ce marş
glorios sau cu ce şoaptă tainică ne atrage ca un magnet şi ne trimite în
murire? Sau poate că într-adevăr este ne-murire, sau poate că ne trimite
într-un cuvânt necunoscut, care nu poate fi rostit de cineva încă în viaţă.
Trebuie să fii mort cu adevărat ca să-i înţelegi menirea, să-l poţi rosti,
împărtăşi altora şi atunci doar morţii te vor auzi, te vor înţelege!?
Şi ea,
Moartea; rămâne cu noi pentru întotdeauna, sau doar apare la balustradă, ne
întinde mâna şi ne trece de partea cealaltă? Ca apoi să dispară că o promisiune
neîmplinita, lăsându-ne singuri să pipăim întunericul sau lumina o eternitate?
Eternitate care pare să fie chiar mai lungă decât viaţa de toate zilele…
Cerul s-a
ridicat până când încet, încet, a dispărut şi mesajele lui umede nu mai pot
ajunge până la mine. E linişte şi nimeni nu-mi mai vorbeşte în cap. Să fiu oare
mort? Mort pentru prima oară!?
HAVEN LIBRARY
Endless wet
messages fall from a collapsed sky, a
living wound among hills, houses and people, from a sky which disintegrates
itself somewhere between the Sun and Earth. And I read them! Every drop of
heaven fell into my eyes is a letter, an odyssey, a destiny, and the clothes I
wear, dripping wet, and puddles in the
way are libraries of heaven. Anyone can
read testimonials fallen from heaven; blind, deaf and mute, saints, scoundrels,
wolves and worms. And especially worms that stand guard with patience, gnaw
time, gnaw eternity, turning everything into
what we are.
– Quiet
down! Please shut up, please do not talk to me crazy in the head, forcing me to
write something completely different than I had planned ! Silence I want,
silence …
A street
corner, a boulevard, which I am obliged
to conquer it, toramble through, although it is completely empty,
completely deserted. I struggle with it, stepping to it decidedly and heavily,
and which step I am increasingly
convinced that this path leads nowhere. But I continue to walk and with me
walks Prometheus, Ulysses, Michelangelo, Jesus Christ and God the father.
You walk
hard in living water, walk heaven, walk
immortality step and therefore do not know, do not understand! – And again,
unwillingly, you talk in my head? Tell me, are you “Silence” are you “Fear”? Or
shut up! For ever shut up!
… And I got
there were both boulevard and rain suddenly ended in a railing high of a limp and a half. Bending a
bit forward, I can see very clearly the
fire that warms the Earth, fire feared
by those who have not sinned. But if I slip and fall up to center of the Earth,
may I return by hand with Atlas? And
once returned, may I burn as a good advice, as a joy? And if I burn so, who can
be warmed, who can be enlightened by may flame, devoured by light of depths and saved ? No, do not answer
you, Ulysses, nor thou, O Lord do not respond. Let come an unknown guy and speak!
Now it is
full silence. A kind of death with wide
eyes open that records everything, but not responding. What voice has Death?
With what seductive song, what glorious march or what mysterious whisper attracts us like a magnet and sends us
into dying? Or maybe really it is no-dying, or sends us
into an unknown word, which can not be uttered by someone still alive. You must
be dead really to understand its
mission, to utter it, share to others and then only the dead will hear, will
understand you!?
And she, the
Death, remains with us always, or only occurs at the railing, holds her hand
and move us to the other side? Then
disappearing like an unfulfilled promise to us, letting us alone to touch
darkness or light an eternity? Eternity that appears to be even longer than
everyday life …
The sky got
high until slowly, slowly disappeared and his wet messages can not reach me. It’s quiet and no one speaks to me in the
head. Am I dead? Dead for first time !?
Dimitrie GRAMA
Gibraltar,
septembrie 2018
George ANCA
Bucharest,
October 2018
OM GUPTA
Respected Dr. George
Anca Ji,
Jai Siya
Ram,
I am blessed
to invite you to the ‘Eighth Ram Charit Manthan’ in Houston! It is an annual
seminar on Prabhu Shri Ram and Ramayana.
This year
the theme of Manthan is: Gita in
Ramayana (रामायण में गीता)!
Place: Shri
Govindaji Gaudiya Math Temple, 16628 Kieth Harrow Blvd, Houston, TX 77084,
Phone: (832) 464-4686 (www.sggm.org)
Date: 7th
April, Sunday, 2:30-6:00 p.m.
The event
will be followed by temple aarti and lunch prasad.
Please join
us in this scholarly discourse on Lord Rama. It will be like going to a Divine
Cruise!
Please
forward this mail to your friends and motivate them to get blessed by Lord Ram!
If you have
any question, please let me know. My cell is 713-471-7822.
Jai Siya
Ram,
Om Gupta
(om@ramacharit.org)
FELIX
SIMA
Capela, secol XX
Ne întâlnim din an în an
Cu preacinstitul Anton Pann
Ce trage fesul peste noi
Ca peste turme – când vin ploi.
Când nu vom fi – nu vom zări
Nici drum de noapte şi de zi
Pe care tot mai mergem – dar
Ieşim dintr-un Abecedar
Al lui Antim cu „Didahii”
Şi georgianul dintre vii
Care pe deal se pârguiesc
Şi-n scaun tot mitropolesc...
Din an în an, din bani în bani,
Să mai trăim... contemporani...
Că nu e alta – de trăit –
Decât un fel de om cinstit
Şi-o naştere, a doua-n cer,
Peste născutul efemer...
Acolo unde-i cuib cu pui...
Să mai trăim în proza lui,
A Boului de piatră... deci...
A fost un secol XX...
Înaintând în labirint,
Unde de mult mă simt, te simt,
Să-o luăm, adesea, de la cap...
În el, mai multe ne încap:
Când am plecat, când am sosit?
Ne paşte zilnic un sfârşit...
Un scrib balcanic, secular
O lună legănată-n par,
Tăciuni aprinşi, enibahar,
Sticle de lampă, rom, pahar,
Moara lui Ghelci şi căruţaşi,
Altar, trăsuri, nuntaşi, clăcaşi,
Zapcii, zugravi, zarafi, ocnaşi,
Fierari, rudari, ţigani sadea,
Un lampadar, lulea, perdea,
Văcari, căprari, oieri şi hoţi,
Scufiţe roşii, strănepoţi
Şi boschetari şi idioţi,
Dricarul ce îi vrea pe toţi...
Şi „Macul roşu”, „Trei mustăţi”,
Un casier ce face plăţi...
Ogrăzi de meri, de pruni, de peri,
Bărbaţi în pomi... mai jos... muieri,
Sutane sfinte, lumânări,
Icoane-n ceruri, închinări,
Copii pierduţi, case de bal,
Sifonerii, pescari, spital,
Margini de sat... şi de oraş –
La mijloc: Bobul ucigaş,
Un arhivar, un pompier,
O farmacie pe sub cer,
În aer liber – aşadar –
La seminar: un calendar...
Şi ceară-n preot, în amvon
Şi domnişoare-n pension...
Fântâni cu apa ca vioara,
În ele – se scufundă Ţara
Şi-o scoatem noi, cu o găleată
Şi-o dăm, pe jgheab, la lumea
toată...
Fântâni cu apa ca vioara,
În ele se scufundă ţara...
Şi-o scoatem noi, cu o găleată –
Şi-o dăm, pe jgheab, la lumea
toată...
LILIANA POPA
Lebede
aseară, pe mare
linia orizontului s-a curbat
adunând spre ţărm
lebede nemişcate
dansul cu marea
nuferi tăcuți pe valuri rebele
visau sau dansau
un vis – dans în visul lor,
doar de ele ştiut.
din când în când
se apropie de ţărm
mă privesc în ochi
și eu ascund violoncelul
cupola cerului se năruie
din înalturi
în fiecare seară
norii ofrandă
spuma i-a primit și i-a iubit
i-a risipit
pe marea sinelie
lebede crăiese
semne de întrebare
dansează sub cerul
sfâşiat de
nemărginiri....
3 april 2015
DANIEL VORONA
:pasărea legată la ochi plânge --- la
nuntă i-am desenat sânii cu mâna
lui Dumnezeu ca un torționar ---
vreme de trei zile n-am știut cine sunt
friedrich wilhelm nietzsche a
înnebunit atunci
când a văzut un cal biciuit
ieșind
din Biserică în a șaptea zi
m-am băgat și eu în vorbă ca un prost
grăbit
azi am trecut unul prin dreptul
celuilalt până am rupt florile de liliac am
lins numai miere și sare lângă
mireasa care se îmbătrânise pe o parte
...
una dintre mirese nu avea corp ținea
o codobatură la subsuoară să nu cadă dintre flori
.
când am ridicat capul am spus eu am
plecat să-mi țin de
urât să nu mă strâng singur de gât am
dormit într-un copac să nu stau
locului
m-am întors eu am mers pe apă în urma
lui Iisus Hristos
.
și ca niște
copii fără bani o sută de ani am avut
o relație extraconjugală ne-am dat huța
IOAN MICLĂU-GEPIANU
Perlele sunt scumpe
Perlele sunt scumpe
Pentru că în ele se topesc
Ființe, vieți ce-n taină-și
împietresc
Durerile iubirilor ce cresc!
Perlele sunt scumpe
Pentru că-n ele idealuri,
Stratificate de-ale iubirii haruri,
Stau prinse-n lacrimi de mărgeanuri!
Perlele sunt scumpe,
Chiar de-s din dulci cuvinte,
Când vor să-ți lumineze cărarea
dinainte,
Zidind înțelepciune și o frumoasă
minte!
CORNELIU ZEANA
Strămoșii mei și-acestei Basarabii
Nu-i pic de vânt, dar frunza
tremurat-a
Când fumul, fără vânt, s-a-nvolburat.
Nu se clintește ochiul de pe jar
Și-i deslușesc pe cei care-au plecat
De-mi pare că-s alături, că-s de față
Deși de mult s-au săvârșit din viață
Strămoșii mei și-acestei Basarabii...
Cei mistuiți de gropile cu var
Sau deportați și omorâți în taină,
Viteji căzuți prin smârcuri, văi sau
crânguri,
Toți risipiți și-nmormântați
aiurea...
Povestea lor răzbate printre pietre
Și urcă-n seva ce hrănește frunza,
Lăstarilor ce iarăși se ridică
În codrii mult prea dragei Basarabii
Când glasul lor, prin rădăcini spre
floare
Se urcă și răsună ca un clopot
În tot ce-i viu și-n tot ce-i
nemișcare.
Vrei să-l auzi?
Oprește pentru-o clipă
Fugarii gândului celui vremelnic
Și-ascultă pietrele, țărâna, apa
Și soarele și stelele și norii,
În zorii zilei sau în prag de seară,
Dar mai cu seamă-n miezul cel de
noapte,
Când glăsuiesc de parcă-ar fi de față
Strămoșii mei și-acestei Basarabii,
Deși de mult s-au săvârșit din viață
Strămoșii mei și-acestei Basarabii.
CRISTIAN BĂDILIȚĂ
Greco-catolicul
Andrei Muresanu, autorul imnului "Desteapta-te române"/ "Un
rasunet". "Andrei Mureșanu, pui de greco-catolic bistrițean, s-a
născut la 19 noiembrie 1816, ca al treilea fiu al cuplului Toader și Eftimia
Mureșanu. Tatăl, scrie preotul Ioan Rațiu, primul său biograf, arenda „o moară
de scoarță de argăsit”, altfel spus, prelucra, la o moară de apă, scoarța de
copac (castan, cireș, stejar, arin negru etc.) pentru a extrage, din făina
cojilor respective, taninul necesar tăbăcirii pieilor. În urma unui accident
(căruța prea încărcată s-a răsturnat peste el), Toader Mureșanu a murit când
Andrei avea doar cincisprezece ani. Primul an studiase la școala săsească din
Bistrița (1825-1826), apoi, din 1827 până în 1832, fusese înscris la Gimnaziul
piariștilor, unde, cu câteva decenii înainte, studiase și Gheorghe Șincai. O
tradiție a familiei, consemnată de Iosif Vulcan, spune că și lui Andrei i s-ar
fi rezervat aceeași soartă ca și fraților săi mai mari, Ștefan și Vasile,
aproape analfabeți, dacă n-ar fi intervenit protopopul greco-catolic Ioan
Marian. Acesta l-a obligat pe tatăl viitorului poet să cumpere o vacă, iar din
banii obținuți pe lapte și brânză să plătească studiile copilului. După moartea
lui Toader, același protopop o va sfătui pe Eftimia să vândă vaca și să-l
înscrie pe adolescentul înzestrat pentru carte la celebrele „școale” din Blaj.
Așa se face că autorul imnului național a ajuns, la 1832, în orășelul de pe
Târnave unde, beneficiind de „țipăii” episcopali (pâinile dăruite, o dată la
cinci zile, de către episcop elevilor săraci) absolvi cu brio atât gimnaziul,
cât și teologia. La Blaj i-a avut profesori pe Ioan Lemeni, Ioan Rus, Timotei
Cipariu, dar cei care l-au marcat, nu doar pe plan intelectual, ci și politic,
au fost Simion Bărnuțiu, Aron Pumnul și mai ales George Bariț. Deși seminarul
blăjean oferea compensații intelectuale extraordinare, viața de zi cu zi nu era
ușoară, mai ales pentru un elev fără sprijin din partea familiei, care trebuia
să se întrețină singur. Mureșanu a devenit „credințerul” (ucenic, băiat de
casă) al profesorului de fizică Nicolae Marcu, un ipohondru impulsiv, cu toane,
care n-a ezitat să tragă asupra unui coleg de catedră, rănindu-l la un deget.
Pentru o cameră, un pat, o porție de mâncare și câteva haine, Mureșanu a
îndurat coabitarea cu Marcu, păstrându-i chiar o vie recunoștință" (din
volumul Cristian Badilita si Laura Stanciu, Geniul greco-catolic românesc, în
curs de aparitie, detalici aici: http://badilita.simplesite.com/441480398.
MIOARA VERGU
Pe roluri şi pe furate
Care este
proiectul României pentru alegerile europarlamentare, pentru Uniunea Europeană?
Pentu ce se vor bate europarlamentarii români? Eu cred că românii au un plan,
pe care îl vor duce la bun sfârşit, indiferent dacă validarea lui va veni din
partea dreaptă, stângă, centru... europeană. Ziceţi că mă înşel?! Poate. Dar nu
ar fi frumos să nu mă înşel?
Ca de
obicei, s-a furat startul! Nu mă mir. Doar mă întreb cui foloseşte. Că un start
furat pentru a bate pasul pe loc este cel puţin comic. De ce te aliniezi la
start – şi-l furi – dacă nu te-ai setat pentru funcţia pentru care lupţi? De ce
continui să sudui pe aceleaşi teme tocite? De ce propui aceiaşi oameni cu
credibilitate cel puţin ciobită? De ce amesteci temele interne - naţionale, cu
temele interne - internaţionale? De ce ignori marile teme europene şi mondiale?
De ce sacrifici bunăstarea poporului tău pentru interese de grup/grupuri,
comunităţi ce se dovedesc magnetizate/ magnetizante şi volatile? De ce insişti
să fii penibil doar pentru a face rating?! Multe, foarte multe „de ce?”
Actorul
adevărat nu „joacă” un rol, el „face” un rol, împrumută personajului din personalitatea
sa, şi-l aproprie, dar se şi dăruieşte. Aceste personaje politice intrate în
confruntare electorală joacă roluri. Spun, mai mult sau mai puţin convingător,
nişte texte, proprii sau oferite de consultanţi bine plătiţi pentru a nu
observa ce doreşte alegătorul, al cărui principal scop pare a fi scandalul. Nu
propuneri, nu soluţii! Se insistă pe realitatea că nu contează dacă eşti
blamat, dispreţuit, contează „să fii în treabă”, să se audă numele tău. Pentru
că, zic analiştii, notorietatea pune ştampila pe buletinul de vot.
Există,
evident, şi oameni care pun preţ pe calitatea umană, profesională, morală a
candidatului, nu pe „sonoritatea” numelui. Mai puţini.
Caragiale
cred că ar fi gelos pe realitatea de azi. Aceasta depăşeşte imaginaţia unui
dramaturg de geniu. Iar manifestările electorale imită elemente ce traversează
un secol şi ceva de accedere spre democraţie. La alţii. Am uitat să fim
naţionali şi încet, încet, devenim caraghioşi. Ne-am uitat „vorba şi portul”.
Ne urâm cu seriozitate şi cu forţă, apăsat, temeinic...Nu ştim de la ce ne-am
luat. Poate de la o sută de lei la pensie sau salariu şi două sute la
preţuri...Cine mai ştie?!
Lozinci
urlate, ameninţări penibile, înjurătură mai vulgară sau mai „domnoasă”, penuria
argumentelor, dar, mai mult decât atât, lipsa unei/unor idei despre ce ne dorim
noi în România, în Europa, în Lume – aşa s-a dat startul furat campaniei pentru
europarlamentare. Cine ţipă mai tare – pare a fi competiţia. Despre ce? Despre
orice. Despre nimic.
Şi un pic de
... intrigă. Referendum naţional. Pe o temă de justiţie. Pe roluri şi pe
furate.
ȘERBAN FOARȚĂ
Animula
Motto: „Carteziană e latina.”
(Ion Barbu)
Animula vagula, blandula,
quid obstat quominus sis
plene beata in glandula
quæ pinealis est dicta?
Quæ maledicta? Quæ ficta
idola picta? Quæ vis?
Animula, comes hospesque
corporis mei, o te!
Qui oppressores hostesque
tibi sunt? Ianua nigra?
Vana consilia pigra:
„Migra e media re...”?
Animula, corporis dominus,
corporis forma & vis,
quid tenet te quominus,
mea innatula, datula,
multa quæ habes peccatula,
semper beatula sis?
EXPLICIT [Ş. F.]
ADRIAN MUNTEANU
FRUMOASĂ EŞTI!
Frumoasă eşti, balsam îţi este
glasul,
Iar mierea gurii dornice mă-mbată
Fruntea-n amiezi de taine-i înstelată
Iar ochii tandri îmi subjugă ceasul!
Coapsa de bronz, în jinduiri săpată,
Adoarme-n umbra jilţurilor pasul
Sânii poftesc în taine dulci impasul
Crepusculului din amiezi de vată.
Am coborât o treaptă în vecie.
Merii îşi plimbă rodul de topaz
Se stinge focu-n mustul de la vie.
Te-am dăltuit pe-un alb şi viu talaz.
Rămâi ca roua strânsă pe câmpie,
Ca sărutarea ierbii pe obraz.
NICHITA DANILOV
Tăcere
Și atunci tăcerea și-a ridicat din
întuneric
fața în tăcere și a vorbit. A spus
totul.
Și mai mult decât atât. Apoi
s-a cufundat într-o tăcere și mai
mare.
Atunci cuvintele au amuțit, iar
punctele suspendate-n aer
și sunetele ce izvorau din ele
au dispărut cu totul din vedere.
Atunci consoanele și-au deschis gura
și au înghit vocalele, apoi s-au
înghițit
pe ele însele una câte una.
Atunci timpul s-a oprit în loc
și a privit nedumerit în jur,
iar spațiul a devenit cu desăvârșire
orb,
pierzându-și în lumină glasul.
Atunci a venit în preajma lui
întunericul cel fără de chip
și a înghițit tot ce mai rămăsese din
lumină.
Iar restul de lumină a înghițit
întunericul,
transformându-se într-un întuneric și
mai mare.
Și apoi întunericul a fost înghițit
de tăcerea,
dar după trei zile și trei nopți
de nesomn tăcerea l-a expulzat din bezna
ei afară.
Și atunci întunericul s-a umplut
de gemete, de țipete și sunete
diforme,
ce -au răspândit în timp și spațiu..
Apoi tăcerea a vorbit din nou.
A spus tot ce avea de spus despre
tăcere
și nu s-a mai putut opri.
DAN
VÎȚĂ
ca un general asirian, beat în cortul
patului,
hainele mele căzute ca un general
asirian în cortul patului,
biruit de vin și capul meu
rostogolindu-se
pe jos , printre străjile nopții,
scos afară cu fapta mâinilor tale
spre slava nopții,
din întunericul nopții în noaptea
întunericului din sacul roabei tale
pe drumul spre Betulia,
printre smochine și struguri,
rodii și migdale,
deschizând ochii printre măslini și
stelele de la tropic
strălucind
cum cerceii și inelele tale fără de
pânza de sac din prejurul coapselor
și, tăiat cu sabia, gândul meu din
vremea ospățului,
sîngerînd,încă zvârcolindu-se de
rușinea
că aș putea scăpa o astfel de femeie
fără a trăi cu ea
frumoasă ca iubita și beat ca în
infern
ROXANA SORESCU
Sorescu
Maria Roxana, căsătorită Butnaru, se naşte la 16 septembrie 1943 în Bucureşti.
Cercetător
ştiinţific, critic şi istoric literar, autor, doctor în filologie, traducător,
profesor universitar.
Studiile
primare (1950-1954) şi liceale (1954-1961) le efectuează în Bucureşti. Urmează
Facultatea de Limba şi Literatura Română, absolvită în 1966, în acelaşi oraş.
Debutează în
Contemporanul (1964) cu mici prezentări de cărți recent publicate.
Din 1966
devine cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G.
Călinescu“ al Academiei Române şi secretar general de redacţie la Revista de
Istorie şi Teorie Literară a Institutului, urmând în paralel Facultatea de
Limbi Germanice Engleză-Germană, absolvită în 1972.
Are
colaborări la lucrări elaborate în cadrul Institutului: Documente şi manuscrise
literare româneşti, I-III; Structuri retorice şi tematico-stilistice în
romantismul românesc; Dicţionar de termeni literari.
Membră a
Uniunii Scriitorilor din România şi a Societăţii de Ştiinţe Filologice.
Debutul
editorial îl are cu volumul Interpretări, în 1979, premiat. Obţine titlul de
doctor în filologie la Universitatea Bucureşti în anul 1983, cu teza Liricul şi
tragicul. Domeniile de activitate pe parcursul carierei sunt: istoria
literaturii române moderne şi contemporane, teoria literaturii, literatură
comparată şi jurnalism.
Activitatea
profesională este orientată în mai multe direcţii: exegeza literară; publicarea
de informaţii literare inedite, transcrierea şi adnotarea acestora, privindu-i
în special pe scriitorii din secolul XIX; interpretarea operelor literare.
Desfăşoară
în paralel activitatea de critică literară curentă, unde încearcă să ofere un
profil al întregii activităţi a scriitorului, aşezând lucrarea comentată
într-un ansamblu. În întreaga activitate profesională a căutat să îmbine munca
de cercetare cu activitatea didactică şi publicistică.
Colaborează
cu diferite publicaţii: Revista de istorie şi teorie literară, Luceafărul,
România Literară, Viaţa Românească, Observator Cultural, Adevărul literar şi
artistic, Limbă şi Literatură, televiziuni şi radiofuziune (Realitatea,
Trinitas, Radio România Cultural), cât şi cu publicaţii şi bloguri online.
Concepe câteva sute de studii de istorie şi critică literară şi articole
publicate în revistele menţionate.
Dobândeşte
diferite premii şi distincţii pe parcursul carierei, cum ar fi: Premiul pentru
Debut al Uniunii Scriitorilor (1979), cu volumul Interpretări; Premiul
Asociaţiei Editorilor din România, cu volumul Integrala operei poetice V.
Voiculescu (1999); Premiul Iulia Haşdeu-UNESCO (2000), cu volumul Lumea,
repovestită.
Volume:
-
Interpretări, Ed. Cartea Românească, 1979 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru
debut în critică literară)
- Liricul şi
tragicul, Ed. Cartea Românească, 1983
- Permanenţa
umanismului, Antologie şi prefaţă, Ed. Eminescu, 1985
-
Reinventând Europa, Interviuri, prefaţă, postfaţă, Ed. DU Style, 1998
- The
Essay-A Space governed by Freedom, Antologie, cuvânt inainte, nr. special The
Golden Bough Fundaţia Culturală Română, 1998
- Lumea,
repovestită, Ed. Eminescu, 2000 (Premiul Iulia Haşdeu-UNESCO)
Traduceri:
- Shan, E.V.
Lustbader, roman, 2 volume, Ed. Colosseum, 1995
- Clownul în
agora (Eugen Ionescu), M. Finkenthal, William Kluback, Ed. Du Style, 1998
- Lev
Sestov, Filosof existenţial, gânditor religios, Michael Finkenthal, Traducere
şi nota traducătoarei, Ed. Tracus Arte, 2014
„E o
pierdere pentru noi toți și pentru cercetarea literară, în general. A fost un
cercetător extrem de dotat cu realizări importante – dar prea modest – și o
foarte bună colegă.“
Prof. Dr. Mircea Anghelescu
„Suprainteligentă,
cultă, cu mare putere de discernământ, demnitate şi integritate morală (...).
Ce a publicat Roxana rămâne în istoria criticii literare românești.
JULES VERNE, POVESTE DE AMOR LA VISCRI
January 18, 2016 by
Casa Sfatului
Scriitor de
succes, dar si un barbat atragator, despre Jules Verne se spune ca primea o
multime de scrisori de dragoste si biletele parfumate din partea doamnelor a
caror admiraţie reuşise să o stârneasca. Dintre toate însă, trei femei au
reusit să marcheze profund viaţa scriitorului: este vorba despre verisoara lui,
Caroline, soţia lui, Honorine, şi o a treia doamnă, o văduvă din Transilvania,
Louise Müller. În urmă cu 120 de ani, celebrul scriitor Jules Verne a avut o
idilă cu o săsoaică măritată din Viscri.
Căsnicie dificilă
Verne s-a
căsătorit la 29 ani cu Honorine Morel, o văduvă cu două fete. Căsnicia lor a
fost presărată cu multe certuri. Soţia nu era de acord cu călătoriile
scriitorului prin lume şi nu i-a înţeles spiritul de aventură. L-a părăsit de
multe ori, retrăgându-se la Amiens cu fiul lor, Michel. Era convinsă că Jules o
înşeală. În periplurile sale prin Europa de Est, Verne a vizitat şi România.
Oamenii şi întâmplările de aici l-au inspirat pentru patru romane
ştiinţifico-fantastice. Dar, adevăratul motiv pentru care scriitorul venea în
România era Louise, o văduva din Transilvania care avea un hotel în Bucureşti,
mai tânără decât el cu 17 ani.
De trei ori văduvă
Luise
Teutsch s-a născut la Homorod. În 1850 se mută la Viscri (Weisskirchen), unde
tatăl ei moare foarte tânăr. La 17 ani pleacă la Bucureşti unde lucrează
într-un salon de modă al unei cunoştinţe de familie. La 19 ani se mărită cu un elveţian, Bertschi,
dar numai după trei ani rămâne văduvă. În 1873 se căsătoreşte din nou, de data
aceasta cu un francez, Oscar Fabre, proprietarul unui hotel în Bucureşti. Omul
de afaceri care avea rude la Amiens, oraşul în care se mutase familia Verne.
După 1880, între cele două familii s-a legat o strânsă prietenie. Oscar a murit
înainte să vină pe lume al doilea copil al Louisei, o fetiţă. Săsoaica şi-a
refăcut viaţa alături de Gustave Müller, care cumpără şi hotelul. Cu Gustave,
Louise a avut două gemene.
Au trecut prin Braşov
Louise l-a
cunoscut pe Jules la Amiens, unde călătorea adesea cel de-al doilea soţ al ei.
Mai apoi, au început vizitele prozatorului în Transilvania. El a stat în
Homorod în casa Louisei şi, împreună,
între 1882 şi 1892, au vizitat mai multe locuri din Transilvania şi din
Regatul României. Au navigat pe Dunăre, debarcănd la Giurgiu şi călătorind cu
trenul până la Bucureşti. Tot împreună şi-ar fi continuat călătoria cu trenul
spre Braşov, apoi s-au oprit la Homorod. Într-una dintre călătorii, au vizitat
Castelul Colţ.
Doar amantă
Idila lor a
fost trecută cu vederea la Nantes, dar în Viscri lumea ştia de văduva care se
ţinea cu un francez. Louise a renunţat la tot ce avea în Transilvania şi la
Bucureşti, hotărâtă să rămână în Franţa. A revenit însă în Transilvania. O
legătură cu Jules Verne nu putea să-i ofere însă decât statutul de amantă,
pentru că scriitorul ţinea la reputaţia sa. Cercetătorul Alexandru Culcer nu
exclude ipoteza că Luise, atunci când s-a întors în ţară, să fi stat o perioadă
la Viscri, alături de Jules Verne. Foarte retras în ultimii ani ai vieţii,
Jules Verne a ars sute de scrisori intime, caiete cu socoteli şi numeroase
manuscrise inedite. La 24 martie 1904, moare în casa sa din Amiens, la vârsta
de 77 de ani. Louise i-a supravieţuit 26 de ani.
Scrisorile rătăcite
Corespondenţa
dintre Louise şi Jules a fost păstrată în casa unei fiice a Louisei din
Bucureşti. Margareta Barbier, fiica acesteia şi nepoata Louisei, a povestit
despre scrisorile păstrate într-un scrin vechi cu trei sertare, din casa de pe
Strada Moşilor nr. 137. Louise a mai lăsat un testament care a fost deschis la
moartea ei, în 1930. Spre surprinderea tuturor, a lăsat scrinul unei
servitoare, nu rudelor. O dată cu mutarea familiei, scrinul s-a rătăcit.
Printre lucrurile dăruite primei fiice, Eugenie, se aflau şi obiecte primite în
dar de la Jules, o pendula, mai multe romane cu dedicaţie şi câteva machete de
corăbii.
Dovezi la Homorod
Că Louise
Müller s-a născut în Homorod, nu există nici o îndoială. Ziarista braşoveană
Camelia Onciu a descoperit în arhiva Bisericii Evanghelice însemnarea care
dovedeşte că Louise Teutsch (numele de fată) s-a născut la 16 martie 1845 „din
părinţi cununaţi“. Tatăl, Georg Teutsch, era cantor. Mama, Elisabeta, născuse
cu moaşa Katharina Polgar. Naşul Louisei a fost Johann Greger. Într-o rubrică
specială, după 14 ani, o altă mână a scris: „Confirmată la 17 aprilie 1859, de
Karl Martin Pildner“.
Ce spun istoricii
Istoricul
Viorel Tigu susţine că „Jules Verne a fost la Colţ în jurul anilor 1887-1889,
adus de către o doamnă de la Homorod, de lângă Braşov, pe care a cunoscut-o la
Amiens“. Un alt cercetător care emite ipoteza că, Jules Verne ar fi avut o
relaţie intimă cu Louise Müller, este Simion Săveanu. În cartea sa „Pe urmele
lui Jules Verne în România”, el pretinde că romancierul, la îndemnul iubitei
sale din Homorod, ar fi făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la
Giurgiu, apoi cu trenul la București şi apoi la Braşov şi, în final, la Homorod
şi Viscri. Cu această ocazie ar fi vizitat şi Castelul Colţ, care a devenit
sursă de inspiraţie pentru romanul „Castelul din Carpaţi”.
Nume româneşti
Dovada că
Jules Verne a călătorit în Transilvania sunt numele criptate în romanul
„Castelul din Carpaţi” nume precum: jupanul Koltz, stapânul satului . Rodolphe
Gortz este Radu Gorj, Miriota Cotz e, desigur, Mioriţa Colţ, ciobanul Frik e
lesne de recunoscut ca Frig, platoul Orgal e, de fapt, Gorgan, deşi plasat altundeva
decât versantul nordic al masivului Vulcan, Franz de Telek îşi găseşte
corespondentul în forma românizată Teleac. Dascălul Hemrod e Homorod şi, în
fine, doctorul Patak îşi poate trage numele de la cuvântul maghiar care
înseamnă „râuşor”, identificabil în zonă. La aceasta se adauga şi ilustratia
editiei Hetzei a romanului (veche de mai bine de 100 de ani) în care se poate
vedea asemanarea cu Cetatea Colţ.
Românii din romane
Keraban
încăpăţânatul. Eroul omonim, refuzând să plătească taxa de traversare a
Bosforului, îşi oferă o aventuroasă călătorie de-a lungul litoralului Mării
Negre.
Claudius
Bombarnac. Eroul e un român, Cincu, care călătoreşte clandestin, cu expresul
transasiatic, din Rusia în China, în căutarea logodnicei sale, Zinca,
implicându-se pozitiv în spectaculoasele tribulaţii legate de furtul şi
recuperarea tezaurului împăratului chinez.
Castelul din
Carpaţi. Apărut în 1892, este considerat printre cele mai bune 10 romane ale
autorului. Acţiunea se petrece în Transilvania.
Mathias
Sandorf. Reşedinţa eroului e situată undeva în districtul Făgăraşului, pe una
dintre culmile muntoase care despart Transilvania de Valahia.
Nume criptate
Hermod –
nume foarte asemănător cu Homorod, purtat de dascălul din „Castelul din
Carpaţi”, poate fi prototipul tatălui Luisei, învăţător în Homorod.
Dealul
Orgall – tot din romanul „Castelul din Carpaţi”, decriptat de cercetãtori drept
Gorgan, poate fi Dealul Gorganului (662 m) din apropierea satului Viscri.
Patak –
poate proveni de la denumirea satului Părău, tot în apropiere de Viscri.
Zinca Klork
– din romanul „Claudius Bombarnac”, modistă la Bucureşti, Paris şi Beijing,
pare prototipul Luisei Müller, modistã la rândul ei în adolescenţă.
COMUNICADO
Madame ANNE HIDALGO
Alcaldesa de París
Estimada Sra.
Los 14
millones de gitanos que vivimos en el mundo y de forma muy especial los 10
millones que lo hacemos en Europa estamos profundamente apenados por la
tragedia que ha supuesto el incendio de Notre Dame de París. La Catedral que es
un símbolo de la cultura milenaria europea también lo es para la comunidad
gitana mundial. Notre Dame es la referencia más fiable de la presencia de los
gitanos en Francia. Nuestro pueblo, cuya cultura ágrafa ha entorpecido
duramente la reconstrucción de nuestra historia, agradece la primera referencia
escrita de nuestra presencia en
Francia al escritor Maître Nicolas Versoris
que escribió un Journal d’un bourgeois de Paris sous François Ier. que señala
en 1427 la presencia de familias gitanas en la Capilla de Saint Denis y en los
aledaños de Notre Dame.
También
queremos señalar la excepcional aportación que Victor Hugo hizo a la
divulgación de nuestra existencia en Francia con su novela Notre Dame de París.
La Catedral que hoy ha sido pasto del fuego forma parte de nuestra historia más
entrañable.
En nombre
del Presidente de la Unión Romani Internacional, Normunds Rudevics, y de
cuantos gitanos y gitanas integramos esta organización, queremos manifestarle
nuestra más firme solidaridad.
Barcelona,
16 de abril de 2019
Juan de Dios Ramírez-Heredia
Vicepresidente
de la Unión Romani Internacional
PRESS RELEASE
Mrs ANNE HIDALGO
Mayor of Paris
Mrs Hidalgo,
The 14
million gypsies that live in the world and especially the 10 million that we do
in Europe are deeply saddened by the tragedy caused by the fire of Notre Dame
of Paris. The Cathedral, which is a symbol of European millenary culture, is
also a symbol for the world gypsy community. Notre Dame is the most reliable
reference of the presence of gypsies in France. Our people, whose culture has
harshly obstructed the reconstruction of our history, thanks the first written
reference of our presence in France to the writer Maître Nicolas Versoris who
wrote a Journal d’un bourgeois de Paris sous François Ier. which indicates in
1427 the presence of gypsy families in the Chapel of Saint Denis and in the
limits of Notre Dame.
We also want
to point out the exceptional contribution that Victor Hugo made to the
disclosure of our existence in France with his novel Notre Dame of Paris. The
Cath
edral that
today has been burnt is part of our most endearing history.
On behalf of
the President of the Romani International Union, Normunds Rudevics, and of how
many gypsies we integrate this organization, we want to express our strongest
solidarity.
Barcelona,
April 16, 2019
Juan de Dios Ramírez-Heredia
Vice
President of the Romani International Union
