Un mare patriot aflat „Între două lumi”

 prof. Ioan - Nicolae Cenda

1. E greu să mai scrii ceva despre Ben Todică, după parcurgerea secţiunii a II-a, Ecouri (p.335-469) din volumul ,,În două lumi” (Editura Singur, Târgovişte, 2011), fără să se repete ceva din cele spuse de PETRE IOSUB, ILEANA COSTEA, ILEANA CUDALB, IOAN MICLĂU, CORIN JOHN IZVERNARU, GEORGE ANCA, DUMITRU MNERIE, SILVIA RACOŢI, MARIA LUMINIŢA TUDOR, HARRY COHN, MARIANA GURZA, VERONICA BALAJ, NICOLAE IONESCU, CLAUDIA GHELBERE, MARK NICOLAU, GABRIEL RUSU, ILIE RAD, BRÂNDUŞA DOBRIŢA, ELENA ANUŞCA-DOLGAM, VALENTIN LUPU, IOAN-NICOLAE CENDA, NATAŞA DRAGNEA-MORCOV, ANDREEA BACIU, VASILICA GRIGORAŞ.

            Din toate materialele celor citaţi se desprinde un portret în oglinzi paralele, al celui care este ,,un om între oameni”, un patriot, Ben Todică.

            Prof.dr. VALERIU LUPU şi prof. VALENTINA LUPU,  ,,cu toată convingerea”

l-ar include pe Ben Todică ,,în galeria marilor români pe care-i evoca cu atâta căldură Nae Ionescu, pentru că el face parte din ceea ce noi definim ca fiind România profundă, datorită valorilor pe care le-a zămislit” (p.432).

Şi, ca într-un cor, toate vocile care ţi-au auzit vocea şi ţi-au citit articolele ,,îţi mulţumim din suflet pentru tot ceea ce faci în numele românismului şi-ţi dorim să zbori mereu la fel de maiestuos pe aripile spiritului, precum pasărea cu care te asemeni” (p.432).

  2. Portretul în oglinzile paralele seamănă cu cel schiţat de pictorul polonez ALICJA GRECKA, reprodus de două ori în carte (p.6, p.442). În portretul amintit se vede un om, chinuit de gânduri, de necazurile neamului său, care parcă nu se mai trezeşte

 (,,Trezeşte-te, popor român...”).

            Coperta făcută de ERIC BI CHEN mă trimite cu gândul spre facerea lumii şi din miile de stele una este, poate, România spre care priveşte pasărea, pusă în loc de diacritice în titlu.

  Ben Todică şi un foarte bun creştin îşi defineşte sufletul ,,plin de un mănunchi de emoţii unice”: ,,binecuvântat de cuvântul în care m-am născut. Am exclamat şi am plâns tremurând precum oţelul trecut în flăcări de gheaţă. Dragă cititorule, nu gândi ce am scris, ci simte ce poate face limba prin cuvânt. Tu eşi cuvântul!” (p.7).

3. Într-un interviu interesează deopotrivă cel care răspunde, dar şi cel care pune întrebarea.

 Ben Todică este un maestru al cuvântului simplu prin care reuşeşte să scoată tot (ce-l interesează şi crede că poate interesa cititorul) de la persoana parteneră de dialog. Ben stă de vorbă cu oamenii din medii diferite şi profesii diferite din ţară sau din lumea largă. Toţi au notă comună: românismul.    

            Interviurile cu ,,cei care au rămas” despre ,,cei care au plecat” din Ciudanoviţa mustesc de nostalgie. Ben Todică se revede copil, adolescent, îi caută în lumea umbrelor, după nişte fotografii, pe cei ascunşi în stele.

  Mina, uraniul cuvinte care astăzi înfricoşează sunt dragi celui care, după şcoala australiană, se reîntoarce spre începuturi, acolo ... la Ciudanoviţa, ... cândva. La Ciudanoviţa, astăzi ,,o lume blestemată”, odinioară un ,,corn al abundenţei”, cei care au rămas sunt nişte îngeri trişti. Pe Benone îl simt de-al lor, ajuns mare şi sunt mândrii de el. Autorul îşi regăseşte aici ,,prietenii din copilărie” (pe pânza memoriei, ,,Vorbeşte, vorbeşte, memorie!). ,,Acolo în Ciudanoviţa am copilărit, sus la stâncă am cules primii ghiocei şi colindam prin poienile lui Enuică, Baba Anca, poienile lui Rudi etc.” (p.249).

            Lumea minei era neagră, grea, dar asigura un trai, pe care astăzi nu-l mai pot câştiga foştii şi urmaşii minerilor de altădată.

  De la Nicu Chiş şi Dumitru Ion, Ben Todică vrea să afle cum a fost atunci când au pierit ,,unsprezece ortaci care au murit într-o noapte în minele de uraniu” (p.255). L-am cunoscut şi eu pe Nicu Chiş, un om respectuos, fin, citit, de mare omenie, care nu a vrut să părăsească zona zăcămintelor de uraniu,  ,,nici de voie, nici de nevoie”. A rămas locului, asemeni ţăranului român care nu se dă desprins de bucata lui de pământ. D-l Nicu Chiş este memoria-vie. Din interviurile cu românii aflaţi în exil, ni se spune ,,că au produs, au publicat şi s-au impus atenţiei prin propriile lor mijloace. Aceasta ne confirmă forţa spiritului românesc” (p.315).

   Câte ceva despre ,,pruncul bănăţean din Ciudanoviţa-Melbourne” află din însemnările lui Ioan Miclău, cu prilejul lansării pe 9 octombrie 2009 la Teatrul Mihai Eminescu din Oraviţa a volumului ,,Între două lumi”.

4. ,,Primul teatru”,  ,,Primul film”,  ,,despre Ion Calen şi d-l Chiriţescu, despre rolul Tiron din Comedia cu olteni a lui Gh. Vlad, despre spectacolul în care d-l Chiriţescu i-a spus profesorului meu: ,,E talentat!” (sunt cioburi dintr-o oglindă spartă, menită să-l încarce cu ,,Iubirea. Iubirea de oameni!” (p.357).

            Priviţi portretul lui ALICJA GREKA şi veţi descifra ,,FOR BENONI!”

 

Cartea “În două lumi” de Ben Todică a primit binecuvântarea Domnului

Mariana Gurza

În data de 23 martie 2012, a avut loc Manifestarea cultural-religioasă şi educativ-ştiinţifică internaţională dedicată marelui cărturar şi patriot român bănăţean IOACHIM MILOIA „PER ASPERA AD ASTRA”, ediţia a IX-a, organizată de Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, sub egida Consiliului Judeţean Timiş.

 Manifestarea a debutat la ora 15, în Biserica Parohiei Ortodoxe Române Dacia-Timişoara, binecuvântarea manifestării fiind făcută de către Prea Onoratul Părinte dr. IOAN BUDE, Protopop al Protopopiatului Ortodox Român Timişoara I, Paroh al Parohiei Ortodoxe Române Dacia – Timişoara.

 A urmat un cuvânt de salut din partea organizatorilor şi au fost prezentaţi oaspeţii şi invitaţii de onoare ai manifestării, după care au susţinut comunicări ştiinţifice în plen.

 În finalul simpozionului au fost lansate cărţile: Aurel Turcuş, Muzeografie timişoreană, ediţia a II-a, Editura Eurostampa, Timişoara, 2012 ; Tiberiu Ciobanu, Istoria medievală a Banatului reflectată în opera lui  Ioachim Miloia ; Ben Todică, „În două lumi”, ediţia a II-a , Editura Singur, 2011. 

Aşa cum promisesem la ultimul simpozion organizat de Fundaţia „Ioan Slavici” din Timişoara, unde fusese lansat volumul românului-australian Ben Todică, am participat la această manifestare deosebit de interesantă, pentru a putea dărui cărţi şi a primi „sfinţenia” locului.

Prin bunăvoinţa Prea Onoratul Părinte dr.IOAN BUDE, Paroh al Parohiei Ortodoxe Române Dacia – Timişoara, periodic, întâlnirile cultural-religioase organizate în Sfanta Biserică, au devenit o necesitate sufletească pentru toţi.

Doamne ce bine este să-ţi poţi lansa o carte în Sfânt Lăcaş, în Casa cea mai aleasă a Domnului!

A treia lansare a cărţii “În două lumi”, o încercare de apropiere, de misterul lui Dumnezeu Cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane. După cum ştim cu toţii, noutatea absolută a creştinismului constă în faptul că el este revelaţia în Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu întrupat – a Sfintei Treimi.

Ţinând în mână volumul “În două lumi” semnat de  Ben Todică, am avut un sentiment de împlinire, de împăcare cu mine însămi aflându-mă înconjurată de îngeri şi sfinţi, şi parcă dintr-un loc anume, mă privea timid Ben Todică.

 Un sentiment firesc, gândindu-mă la faptele ziditoare ce rămân în urma noastră. Un gest de preţuire pentru scriitorul Ben Todică, trăitor în Australia, dar cu inima mereu ACASĂ. Un prim volum  „Între două lumi” apărut în 2009, acum o altă carte, care înmănunchează interviuri, ecouri, DOR.

Dorul de ţară este arzător; preocupat de Ciudanoviţa, locul unde şi-a trăit tinereţea, grija sa faţă de minele părăsite, un semnal subtil privind Roşia Montană.

Ben Todica, “un ambasador al românilor de pretutindeni”, de care putem fi mândri. Nu este singurul. Românii noştri au ştiut să sfinţească locul dintotdeauna…

Prezentându-l pe autor, vorbind despre preocupările şi dorurile sale, cuvintele izvorau ca o „apă vie” în faţa unui auditoriu cuminte şi legănat de actul de cultură, din frumoasa noastră biserică.

 Ochii Prea Onoratul Părinte dr. IOAN BUDE, îi simţeam întăritori, pe când citeam parcă din altă lume, cuvântul de început al autorului.

“Am început să realizez cât de aproape sunt de creatorul meu, să simt că sunt plămădit după chipul şi asemănarea sa, că atunci când vorbesc, Dumnezeu este în mine şi că eu nu aş exista fără el – “pentru că la început a fost cuvântul şi cuvântul era Dumnezeu“.

 Scriitorii care m-au luminat, parcurgându-mi cartea, sunt scăldătoarea prin care Dumnezeu căleşte sabia sfinţilor, sunt cel mai mare dar şi scut împotriva neştiinţei şi al întunericului, sunt bucuria trecerii într-o nouă lume. Sufletul îmi este plin de un mănunchi de emoţii unice. Sunt Binecuvântat de Cuvântul în care m-am născut! Am exclamat şi am plâns tremurând precum oţelul trecut din flăcări în gheaţă. Dragă cititorule, nu gândi ce am scris, ci simte ce poate face limba prin cuvânt! Tu eşti cuvântul!” Ben Todică

 Alături de mine, oameni de seamă ai Banatului. Oameni ai CETĂŢII! Pentru o clipă, am încercat să găsesc în gând o definiţie a Omului. Aşezarea noastră, în faţa Sfântului Altar, mi-a amintit ce spunea Sf.Ioan Gură de Aur.

“Ce este omul?”…

Omul…Omul este o binecuvântare a lui Dumnezeu, un fiu al Lui, el este trup şi suflet… iar trupul…este împreună lucrător cu sufletul în drumul spre mântuire…Sfântul Ioan Gură de Aur spune simplu… “Omul este un altar”!

Cărţile, un dar din partea autorului, în semn de respect şi preţuire pentru Oameni. Le-am citit bucuria în ochi la primirea cărţilor. Am fost impresionată de reacţia caldă a domnului Cercetător ştiinţific dr. Ioan Haţegan de la Academia Română Timişoara.

Da, “Omul este un altar”!

“Faptele Apostolilor (20,35) Pavel aşijderea grăieşte: “Trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua. ”În adevăr, dând peste fire, luăm har peste har. Cel slab, prin urmare, să rostească: dă-mi, Doamne, când sunt descumpănit şi gol, voinţă şi neruşinare ca să pot da din ceea ce nu am. Tu fă ca darul acesta al meu – paradoxal, absurd şi îndrăzneţ – să se întoarcă asupra-mi prin mila Ta care socoteşte înţelepciunea oamenilor drept nebunie şi adagiul “Nemo dat quod non habet” aramă sunătoare şi chimval zăngănitor. Tu care ceri numai imposibilul şi făptuieşti numai ce mintea omenească nu poate să priceapă.” (Dăruind vei dobândi de Nicolae Steinhardt)

Manifestarea cultural-religioasă şi educativ-ştiinţifică „Per Aspera Ad Astra”, ediţia a IX-a s-a bucurat de o largă participare şi o intensă mediatizare în presa scrisă şi audio-vizuală timişoreană.

Volumul În două lumi, avându-l ca autor pe scriitorul Ben Todică, s-a bucurat de aprecierea celor prezenţi.

Felicitări BEN TODICĂ!

Biserica Parohiei Ortodoxe Române Dacia-Timişoara, prin Parohul ei, Prea Onoratul Părinte dr. Ioan Bude, Protopop al Protopopiatului Ortodox Român Timişoara I, mi-a făcut ziua mai frumoasă, iar cartea ta, acum străluceşte…printre mir şi tămâie mirositoare…

Texas

În Ciudanovița, peste drum de blocul unu erau așezate cinci barăci și locul acela era numit Texas de locuitori. Îmi amintesc că mă jucam cu doi băieți, Emilian și Costică, încercam să culegem nuci din cei doi nuci mari și bătrâni din apropierea barăcilor. Erau două poduri care treceau peste un râu mic numit Jitin în Texas, un pod era așezat lângă blocul unu, iar celălalt pod era așezat în apropiere de blocul A. 

 Vara ploua și-mi plăcea să stau pe pod și să privesc în apă într-un punct fix, aveam senzația că podul plutește, că podul este un vas mare de război și că distruge tot ce-i iese în cale. 

 La celălalt pod am avut parte să văd ceva extraordinar, un șarpe hipnotiza o broască care scotea un sunet deosebit, broasca sărea și cu sarituri mici mergea drept în gura șarpelui. Am luat o piatră și am lovit în apă, broasca imediat a reușit să fugă. 

 Toate dealurile erau ale mele, mă jucam doar cu verișorul meuValerin care era mai mic decât mine cu câteva luni.

Îmi amitesc că mergeam și jucam fotbal și făceam judo cu el pe niște rămășițe de fân.

Începuse să vină foarte mulți la mină pentru că se căștiga foarte bine. 

 La blocul A, pe un perete vopsit în alb mergeam cu alți copii să vedem micile povești făcute de Benoni care rulau pe perete. 

Nu erau posturi TV, erau doar tranzistoarele Neptun și Albatros, așteptam cu nerăbdare să vină duminica să pot asculta la Europa Liberă muzica prezentată de Cornel Chirac, era prin ani 1967, peste trei ani prezentatorul avea să plece sus în stele.

Credeți că viața era monotonă în Ciudanovița dacă televiziunea nu luase amploare? 

Vă înșelați. Ciudanovița avea cinematograf, avea club, avea echipă de box, avea echipa de fotbal "Voința ". Toți așteptam să vină sâmbăta să putem să mergem la cinematograf, prețul unui bilet era de doar 1,50 lei si proiectionist era Ben iar sotia doamna Mioara caserita, tanti Veronica ne rupea biletele, ecranul era aproape panoramic. Pâinea se dădea la cartelă și vânzătoare era doamna Chira, la alimentară era vânzător nenea Stelica. Punea multa hartie la salam ca sa traga cantarul. Intr-o zi a lovit cu Dacia un om si-a intrat la puscarie. 

 Am început școala 1-4 la școala de peste drum de blocul 20 și 21, aveam învățătoare pe doamna Iulia.

Clasele 5-8 le-am făcut la școala mare unde aveam profesorii: limba română - doamna Dogaru, desen - Călin Ioan, matematica -  Popescu Dorel, istorie -  Sperlea Dorel, fizica și matematica - Manda, geografie - Popescu Gabriela, educație fizică - Dogaru, franceza - Surulescu.

Eram copil și mergeam desculți, îmi plăcea nisipul ferbinte pe drumul către izvor, alergam și eram fericit de zilele minunate de vară care doream să nu sfârșească niciodată, doream să rămân copil, să fiu fericit cu dealurile mele și stânca aceea mare,  minunată, credeam că nu o să ajug la ea niciodată dar mă înșelasem... 

Ion Petru

11 Martie 2012

Românii de acasă și cei de „dincolo”

            Emmanuel, un băieţel de doi ani şi-un pic, creşte, departe de ,,un pământ numit România, în  ,,patria lui Voltaire”. Este francez, cu acte, fiindcă s-a născut într-un oraş din inima Alpilor francezi, nu departe de gheţarul Mont Blanc, la o dată sub semnul lui 9 (zi, lună, an terminat în această cifră ...).

Părinţii lui şi-au făcut studiile în oraşul lui Stendhal şi au decis să se împământenească acolo. Deh!, e mare adevăr în dictonul latinesc ,,Patria ubi bene!”.

Patrioţi – prin vorbe şi fapte – au în inimi ,,ţara Mioriţei”, cu Eminescu, cu basme, cu istoria cosmetizată de ieri, dar şi cu cea crudă de azi. Şi ei, ca de fapt toţi românii de dincolo sunt nişte ,,Fram, ursul polar”, care la circ tânjeşte după ,,lumea gheţurilor”, iar, acolo este bolnav de dor, se vrea în arenă, alături de cei care l-au adorat. Sunt nişte inadaptaţi!

Bine realizaţi, din toate punctele de vedere, românii din Franţa, Italia, Austria, Germania, Australia, Canada, Japonia, Thailanda, India, oriunde se află un petec de pământ pe care trăiesc oameni, suferă din cauza ,,bolii” numite ,,DOR”.

Acest cuvânt, intraductibil în vreo limbă, este o stare, care te cuprinde uneori, declanşată de amintiri, cuvinte, accente muzicale, privelişti, filme...

Şi DEX despre: DOR, doruri, s. n. 1. Dorinţă puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaş. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvneşte, aspiră la ceva; năzuinţă, dorinţă. 3. Suferinţă pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). – Lat. pop. dolus < dolere „a durea” (cf. DEX, p. 277).

              Unii români sunt stabiliţi pe meleaguri străine de câteva generaţii, dar mai toţi n-au uitat vorba de-acasă.

I-am urmărit la diverse emisiuni TV, gen ,,românii de pretutindeni” şi s-a putut remarca mândria lor de a fi român, în ciuda tuturor mizeriilor, ,,reale” şi ,,scornite”, în care ai noştri, indiferent ,,de farbă” au făcut fapte urâte. Or fi mâncat ,,lebedele Vienei”, or fi speriat ,,cetatea eternă”, or fi ... dar cei buni sunt de multe ori mai buni ca ai lor, ei sunt pricepuţi la toate.

            Din păcate, după Revoluţie, mulţi români au luat calea străinătăţii, fiindcă ,,lupii” aflaţi la cârma ţării, au ,,halit” cam tot ce se putea. Lăcomia lor o vezi în palate, ,,cu” şi ,,fără” gust, în maşini de lux, în vacanţe exotice, ... în conturi bancare, greu de citit, în petreceri, terminate în orgii. Pentru ei nu există lege; legea o fac ei şi se modifică după ,,cum vor muşchii lor”.

            Odraslele lor au umplut şcolile din străinătate, dar, prea puţini au învăţat ceva acolo, poate doar ,,la gât cravatei cum se leagă nodul”, iar, mai apoi se-ntorc, pe lângă ai lor, sfidându-ne cu ,,chipul lor şiret de oaie creaţă”. Toate-s vechi, iar Iorgu de la Sadagura a plecat ,,viţel şi s-a întors bou”, ne spunea, pe vremuri ,,bardul de la Mirceşti”, Vasile Alecsandri.

            Am tot aşteptat schimbări, dar, din păcate,  ,,pleacă ai noştri, vin ai noştri ...”, iar ,,lupii tineri” sunt mai flămânzi, mai răi. Ei atacă, în ,,haite”, având în frunte pe Marele Lup. Avem un tineret bun, care nu se poate apăra de lupi, decât prin fugă şi nu se va întoarce curând.

            Undeva, în Europa, la Grenoble, Emmanuel va creşte mare.

Părinţii se ,,strofocă” să-l înveţe româneşte, i-au comandat şi un costum popular, ascultă poveşti cu Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, este prin sânge român.

Ca el se află sute de mii de pui români peste tot, iar părinţii îi hrănesc cu ,,boabe” de vorbă româneşti. 

Oare când – aproximativ?! – ei şi ai lor vor reveni la cuiburile din România? Până atunci, cei din ţară, vor face ceva, sau ... ,,pârjol”, ... ,,prăpăd”, ... ,,jaf”?! (nişte cuvinte pe care ei ar trebui să nu le mai cunoască!).

           Am trăit în lumea roşie,

cu multiplele ei greutăţi, am înţeles, după Revoluţie, prin călătoriile făcute, metafora cortina de fier şi nu pot să fiu nostalgic, dar, astăzi, cred că sunt potrivite versurile lui Eminescu:

            ,,Cum nu vii tu, Ţepeş, Doamne, ca punând mâna pe ei

              Să-i împarţi în în două cete: în smintiţi şi în mişei,

              Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni.

              Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Potrivite sunt, Doamne, cuvintele pentru nepăsătorii din fruntea ţării!

            Este an electoral, se deschid ,,baierele” pungilor din visteria ţării. Se măresc salariile şi se dă ceva la pensionari, va curge ,,lapte şi miere”, îi vom întrece pe occidentali (dacă aceştia vor sta pe loc!), învăţământul va fi de acum ,,prioritate naţională” (ca de fiecare dată la alegeri!) – nişte minciuni gogonate, fiindcă Generalul Iarna a arătat ,,faţa ascunsă” a României. Trist, dar adevărat, iar, dacă vom face tot aşa, vom juca pe melodia ,,tot pe loc, tot pe loc, pe loc ...”.

            ...undeva în Alpii francezi, Emmanuel - Romol învaţă româneşte. La şcolile franceze, engleze, australiene, canadiene ... copiii românilor trebuie să se situeze pe primele locuri, să fie în fruntea colegilor, care poate le vor spune că ,,românii sunt doar descendenţii lui Dracula”.

            Peste puţin timp alegerile parlamentare vor bate la uşă. Şi la uşile românilor de peste hotare. Atunci ne amintim de ei, ... vor aduce voturi, dar până atunci ce-am făcut?

            De ce nu le trimitem cărţi, obiecte cu specific românesc, de ce nu le deschidem şcoli, ziare, posturi de mass-media?! De ce nu-i mediatizăm pe cei care ,,din ardoare către neamul” lor ,,au pus osteneala” de a îndrepta imaginea ţării?!

Doar câteva exemple:

            În Australia, BENONE TODICĂ este un ambasador fără ,,portofel” al României. Ascultaţi-l la radio cu emisiuni proprii, citiţi-i ziarele mândriţi-vă cu el.

Tot acolo îl veţi întâlni pe GHEORGHE COSTEA, autorul volumului ,,Iarba de acasă”, care aproape anual ,,îşi încarcă bateriile” acasă, în România.

            Profesoara LENUŢA GIUKIN, în America, predă cursuri şi de limba română, pe la diverse universităţi. În ţară a încercat să organizeze cursuri de vară pentru copiii din orăşelul din care a plecat în lume. S-a zbătut să deschidă la Oraviţa un muzeu de etnografie, dar ,,nu se poate”, deşi clădirile vizate vor intra în ruină.

          În ,,patria lui Voltaire”... şi ,,ţara lui Emmanuel”, românii din Grenoble şi-au cumpărat biserică orodoxă, au înjghebat o bibliotecă românească. Cărţile au fost donate de o Doamnă care s-a stabilit acolo, dar transportul l-au suportat ,,românii-francezi”.

Cărţile ,,leac pentru suflet” sunt pentru Emmanuel şi alţii ca el; în ele vor citi în limba lui tata şi mama, în cea a moşilor aflaţi departe de ei, cu sufletele împovărate de dor.
              Este an electoral. 

            A nins mult, a omeţit în patria lui Eminescu – Brâncuşi – Enescu şi zice-se că zăpada e semn belşug. Dă, Doamne! Dar ,,frică-mi” că e ... prielnică şi haitelor de lupi, plecaţi după pradă!

            Copiii din ţară ştiu, ,,căţeluş cu părul creţ”. Poezia lor a devenit una reprezentativă, deoarece este mult adevăr în versurile ei: ,,El se jură că nu fură ...” şi, dacă ,,fură” ce-i?! Îl ducem la ,,sfatul popular” şi, acolo, îi luăm ,,oul” din gură, îl dojenim, îi dăm drumul şi-l înscriem în partidul care trebuie. Am furat alţii combinate, intreprinderi, banii cu sacii şi ... ,,iată-mă-s isprăvnicească”.

Ioan-Nicolae Cenda




Textul a fost preluat și de publicațiile:

•  „Gândacul de Colorado”, Ziarul românilor de pretutindeni

• „Revista Agero”, Stuttgart, Magazin cultural de opinie și informație

• Poezia „Lumina, culoare si cant, s-au intruchipat in Cuvant, Izvor ce-l aduce pe Om ca sa fie: Vietii faclie, gandire, iubire, in final – Poezie!” Ioan Miclau
• Mariana Gurza - blog

Ben Todică „ÎN DOUĂ LUMI” la Tele Europa Nova, Timișoara

Transcrierea textului din format electronic este realizată de doamna Vasilica Grigoraș.

Tiberiu Ciobanu: Bună seara stimați telespectatori și bine v-am regăsit la o nouă ediție a emisiunii Convergențe cu Tiberiu Ciobanu și invitații săi. De această dată, se potrivește invitații săi, pentru că sunt doi, imediat lângă mine, binecunoscuta scriitoare și jurnalistă Mariana Gurza, iar lângă domnia sa este un prieten mai vechi al televiziunii Europa Nova pentru că a fost de mai multe ori la noi, dacă nu mă înșel doamna  Gurza e prima oară când veniți la mine în emisiune.

Dumitru Țucu                         Mariana Gurza                         Tiberiu Ciobanu

Mariana Gurza: Da, este prima dată.

T. C.: La mine în emisiune.

M. G.: Vă mulțumesc. Mă simt onorată.

T. C.: Nu, nu, eu vă mulțumesc, vroiam  să fiu sigur și să nu fac o gafă. Domnul profesor inginer doctor economist, prodecanul Facultății de Mecanică de la Universitatea Tehnică din Timișoara, Dumitru Țucu, este un vechi prieten atât al emisiunii mele cât și al televiziunii Europa Nova, este unul dintre cei care, printr-un efort susținut, a reușit să rezolve o problemă cu care s-a confruntat Europa Nova acum câțiva ani.

Dumitru Țucu: Pentru a face emisiunea atractivă din astă seară, nu de alta, dar trebuie să păstrăm trendul pe care îl au emisiunile dumneavoastră…

T. C.: Vă mulțumesc, sunteți foarte amabil dumneavoastră, dar …

D. Ț.: Și atunci eu am pornit de la ideea că Slavici a fost un intelectual european.

T. C.: Da.

D. Ț.: Și ca orice intelectual serios și european

T. C.: Se zice, filogerman, chiar.

D. Ț.: Nu, că Ioan Slavici a avut viziunea Europei unite. Dacă e să ne raportăm la un principiu, putem observa că Ioan Slavici nu s-a abătut cu nimic de la principiul actualei Europe unite. A avut exact acealași principiu. E drept că intelectualii au avut neșansa ca marile idei pe care le-au transmis să nu fie adecvate vremurilor respective.

T. C.: Exact. Ia gândiți-vă acum la Iancu de Hunedoara, la Vlad Țepeș și la Ștefan cel Mare!

D. Ț.: Să știți că personal am avut o experiență de pregătire împreună cu colegii, profesorul Mnerie și profesorul Slavici, am vizitat Muzeul Inchiziției de la Cordova. Într-o după-amiază, acolo am realizat și o fotografie celebră vis-à-vis de poziția unui președinte față de rector dintr-o universitate privată, sigur era o glumă, nu este o chestiune serioasă, dar e drăguță așa ca și aspect această imagine realizată. Eu aș spune un singur lucru, în general, istoria și viitorul au cele mai dure victime printre intelectuali. Pe de o parte, pentru că unii dintre ei țin la principii și nu înțeleg că istoria, câteodată, sper să nu intru în polemică cu distinsul coordonator și realizator al emisiunii care este un redutabil istoric, dar așa am înțeles eu din istorie că uneori este nedreaptă cu intelectualii pentru că intelectualul ține la principii și istoria vine cu alte valori trecătoare că, de aceea vorbim despre valori istorice și valori ale istoriei. Este o deosebire foarte mare între valori istorice și valori ale istoriei. Valorile istorice sunt cele care țin o zi, două, trei, cinci, după care toată lumea a uitat de ele.

Vă rog, lăsați-mă să explic puțin. Valorile istorice pe care toată lumea le ia ca fiind valori extraordinare acum, astăzi, mâine, euro, dolar, ron, mai știu eu ce, ca să nu trec la celelalte valori despre care ni se adresează așa mai mult ca o glumă decât ca un lucru serios mulți alți vorbitori prin diverse talk-show-uri, pe când valorile istoriei sunt acele valori care rezistă istoriei, sunt valorile perene care rămân și aceste valori țin în general de ființa umană, țin în general de trăirile, de simțămintele, de valorile morale, de etică și chiar de valorile sociale, dar acelea care sunt ale colectivității, nu ale individului care vrea să-și realizeze obiectivele prin utilizarea colectivității pentru acest lucru. Aicea, cred că o putem lăsa pe distinsa noastră doamnă să ne vorbească mai mult.

T. C.: Arătați, vă rog la cameră cărțile.

D. Ț.: Cred că acele două lucrări ne vorbesc despre acest subiect

M. G.: Am citit undeva că, în general, nu chiar istoricii reflectă întotdeauna istoria, mai degrabă scriitorii și poeții, lucru care, poate este valabil și pentru Slavici. Cu mare bucurie am aflat că în biblioteca digitală de la Dacica Romanica...

T.C.: Iertați-mă, e vorba de Todică, Între două lumi?

M. G.: Da.

T. C.: Asta este prima ediție?

M. G.: Eu vroiam…

T. C.: Și cea de-a doua ediție revizuită și adăugită a aceleiași cărți.

M. G.: Cărțile în original ale lui Ioan Slavici au fost incluse în biblioteca digitală a românilor, Daco-Romania, lucru extraordinar pentru noi, în felul acesta Ioan Slavici poate să fie cunoscut de toată lumea pentru că tot vorbim de o lume globalizată, când este vorba de literatură, ca să parafrazez pe cineva „granițele nu există”, așa că Ioan Slavici poate să fie citit de aici înainte în original de toți cei care doresc să-l cunoscă. Și, revenind la cele două cărți pe care vreau să vi le prezint, este vorba de un prim volum Între două lumi a scriitorului Ben Todică

T. C.: Este prima ediție?

M. G.: Este primul volum, apărut la Editura Atticea, în anul 2009, și care s-a bucurat de un real succes. Ben Todică este un mare cineast, un scriitor cunoscut. Vorbind despre filmul său dur, mai ales privind zona Banatului, zona Ciudanoviței, după filmele domniei sale se studiază deja la universitățile din Statele Unite. Pentru mine, Ben Todică, pornind de la prima carte, poate să ne dea fiecăruia lecții de un adevărat românism.

T. C.: Trăiește în Australia.

M. G.: Trăiește în Australia, dar vedeți, primul titlu este Între două lumi, după această carte, văzând toate ecourile de la diverși ambasadori, de la oameni de cultură, români stabiliți în toată lumea…

T. C.: Acest volum este Între două lumi și acesta În două lumi? M-a derutat când am văzut.

M. G.: Da, În două lumi, pentru că el și-a dat seama că, de fapt el respiră în două locuri, respiră în Australia și respiră în România.

T. C.: Nu este între cele două locuri, ci este chiar în ambele locuri.

M. G.: El există în aceste două lumi, respiră în aceste două lumi. Deci, când e vorba de un român, cum suntem noi românii mai pătimași așa…și mai ales oltenii, cred că dumneavoastră știți mai bine cum e să fii oltean pătimaș.

T. C.: Nu, cred că știu ceilalți.

M. G.: Această carte a lui Ben Todică, pentru mine  este o carte document, nu pentru că are interviuri cu personalități de marcă, din lumea literaturii, din lumea științei, din lumea politicii, ambasadori, dar pe mine m-a impresionat cel mai mult interviul pe care l-a făcut la Ciudanovița cu domnul Dumitru Chișe care este singurul supraviețuitor al tragediei din 1960 când unsprezece mineri au murit în niște condiții mai suspecte și mai puțin concludente la acea vreme. Deci, este o carte document. Despre această carte, vă asigur că se va vorbi mult.

T. C.: Auziți-mă, iertați-mă, nu a rulat și la noi la televiziune documentarul acela despre mineri a lui Ben Todică?

M. G.:Da, sigur, în urma…

D. Ț.: După ce a rulat în Statele Unite, s-a întors și la noi.

M. G.: După aceea a rulat acolo, apoi a venit la noi.

T. C.: Eu m-am născut la Anina și am plecat la câțiva ani de acolo, am mers cu părinții după aceea. Totdeauna mi-a plăcut zona aceea. Taică-meu a lucrat acolo, Dumnezeu să-l odihnească, la vârsta de optsprezece - nouăsprezece ani, la partea sedentară, administrativă la Ciudanovița. În anii 1950, era o firmă rusească, sovietică care exploata, ziceți domnul Țucu,  în contul datoriei pe care o aveam după război la ei, exploatau efectiv, exclusiv ei pentru ei, pentru U.R.S.S. de la mina de uraniu de la Ciudanovița. Groaznică a fost treaba aceasta.

T. C.: Cred că Gheorghe Gheorghiu – Dej, parcă în 1958 i-a scos, sau când, i-a scos din țară.

D. Ț.: Acuma, ca să înțelegem și reclamele cu: mă numesc cutare, am liceul și n-am de lucru, de ce nu ne deschideți mina? Vroiam să continui ideea dumneavoastră. Ce s-a întâmplat în filmul despre care am vorbit și eu îl cunosc așa din scrieri și am avut plăcerea să-l întâlnesc odată și personal pe autor, pe domnul Ben Todică.

T. C.: Iertați-mă, e cumva originar din zona respectivă?

M. G.: S-a născut în Satul Iezer, comuna Puiești din județul Vaslui și la vârsta de trei ani a venit cu părinții la mină.

D. Ț.: A locuit o perioadă destul de lungă în Ciudanovița.

M. G.: Dar el se consideră pui de bănățean, nu renunță nici la grai, nici la vorbă, nici la port.

T. C.: Deci, vorbim cu domnul Constantin Falcă care scoate aceste volume despre personalități cărășene…

M. G.: Păi deja, Ben Todică este inclus într-unul din volume în ultima ediție.

D. Ț.: Eu vreau să vă spun următoarea chestiune, că, de fapt, domnul Todică în această carte, pornind de la ideea că experiența din Ciudanovița, tot așa cu o putere străină care venise să ne ajute să facem, să realizăm, să nu o repetăm cu Roșia Montană.

T. C.: Exact.

D. Ț.: Deci, mesajul domniei sale, și am avut o discuție personală, asta am vrut să spun când ați completat acolo, că și distinsa noastră doamnă Gurza a completat faptul că istoria este prezentată uneori mai bine de scriitori decât de istorici. Păi, în general istoricii folosesc drept sursă principală de inspirație datele oficiale.

M. G.: Da.

D. Ț.: Păi, haideți să vedem ce scriu datele oficiale despre manifestările anticomuniste din Timișoara înainte de 20 decembrie 1989. Și istoria pe surse de ani, după ce generația noastră, a martorilor dispare asta va face. Să construiască cetățeanul acvariu și nu mai știu ce în Piața Operei, o să construiască celălalt în altă parte… Ce revoluție, ce revoluție???  Observați că acum țintele sunt foarte în vogă, țintele pe revoluționari și pe ideea că n-a existat revoluție.

T. C.: Domnule Țucu, urmează să facem o altă emisiune pe tema asta.

D. Ț.: Dar ca idee.

T.C.: Au reușit, bunăoară, guvernanții noștri să stabilească adevărul de la revoluție?

D. Ț.: Nu, nu discut despre guvern, vreau să vă asigur că toate guvernele fac la fel, indiferent de orientare, haideți să ne referim la intelectuali, pentru faptul că scriitorul are o armă care se numește subtilitate și cu care intervine.

T. C.: Vă spun că timpul este foarte limitat și mai trebuie să vorbim despre cărți. Doamna Gurza a scos o carte foarte interesantă Pe urmele lui Zenon, tradusă integral în limba engleză de către un binecunoscut traducător și om de cultură George Anca, foarte des întâlnit pe revista Agero de pe internet din Germania.

M. G.: A fost ambasador în India.

T. C.: Eu vorbesc numai cultural, eu am spus asta pentru marele public. Marele public știe mai degrabă de pe Agero despre domnul Anca decât dacă a fost ambasador. Ei nu știu mulți în România cine e ministru nu știu care darmite ambasadorii. Dar pentru că ați spus, deci, a fost ambasadorul României, unde?

M. G.: În India.

T. C.: În India. Deci această carte este și în limba română.

M. G.: Coperta este făcută de fiul lui Ben Todică, Chen Bi Eric.

T. C.: Da. Eu vreau să mergem mai repede pentru că vreau să ajungem să discutăm și ce-a fost la simpozion.

D. Ț.: Ben Todică, cred ca ar fi trebuit să spună sau să scrie despre cele trei lumi în care trăiește la ora actuală.

M. G.: Urmează încă două cărți.

T. C.: Ierați-mă, Eric Chen, acesta este un nume chinezesc.

D. Ț.: Asta am vrut să vă spun.

M. G.: Este căsătorit cu o chinezoaică.

D. Ț.: Cum că, de fapt, la ora asta, Ben Todică trăiește în trei lumi.

T. C.: Da, în trei lumi, da.

D. Ț.: Pentru că, odată este lumea europeană, bănățeană în care s-a educat, s-a transformat, a doua oară este lumea Australiei care l-a primit și a treia oară este lumea soției, lumea asiatică.

T. C.: Da, da.

D. Ț.: Lume, care influențează. Și acuma, domnul doctor Ciobanu vreau să facem abstracție de prezența doamnei Gurza și trebuie să recunoaștem că fiecare dintre noi suntem modelați substanțial și de soțiile noastre pentru că ne petrecem o bună parte din timp cu ele.

T. C.: Trece timpul emisiunii cu treaba asta.

D. Ț.: Eu asta am vrut să spun, deci prin urmare, așteptăm În trei lumi europeană, australiană și asiatică.

M. G.: Îl felicităm pe Ben Todică pentru această apariție și mulțumesc Universității Slavici că am reușit să o lansăm acolo. Vreau să spun doar atât: Ben nu este numai scriitor, nu este numai cineast. Să știți că pe buzunarul lui, comunitatea aceea românească din Australia are un post de radio și unul de televiziune în limba română și aflu știrile mai bine decât din altă parte.

T. C.: Și să precizăm un lucru, în Melbourne.

D. Ț.: Sărim peste subiectul cu modestia, mâine, fiind 1 Martie , am vrea să zicem înainte de toate: sărut mâna doamnelor și domnișoarelor și să nu uităm că fără ele, viața nu ar fi fost altfel, n-ar fi fost.

D. Ț.: Exact.

T. C.: Voi face o emisiune special de 8 Martie, de azi într-o săptămână. De mâine este primăvară. Sper că, după cum arată și afară se va instala cât mai repede.

Dragi telespectatori, am avut bucuria de a avea lângă mine în această seară pe doamna Mariana Gurza, recunoscut scriitor și jurnalist și pe domnul profesor inginer doctor economist Dumitru Țucu, decanul Facultății de Mecanică de la Universitatea Politehnică din Timișoara. O emisiune, care zic eu, a fost deosebit de interesantă, din păcate timpul alocat ediției emisiunii noastre din această seară s-a scurs. In speranța că ne vor onora cât de curând la o nouă ediție, le spun ca și dumneavoastră de altfel, noroc și sănătate, că-s mai bune decât toate și la bună vedere pe data viitoare.