Al Dogaru - GÂNDUL ZILEI, 1 Martie 2022

 

VIRGIL CIUCA - ACORD SINUCIGAS - 112 mânuțe ridicate!

 

ACORD SINUCIGAS

VIRGIL CIUCA

 

De ce oare plang romanii de mila  Ucrainei  o tara creata artificial in  perioade de istorie si care ne ocupa intinse teritorii stramosesti iar populatia de origine romana din teritoriile ocupate este marginalizata si obligata la "asimilare" si asta in ciuda faptului ca presedintele actual la Ucrainei este evreu!

 

"cine-a indragit strainii manca-i-ar inima caini" M Eminescu

 

Mai intai Tara Popor Roman, Tara si Reintregire ei si mai apoi libertatile sexuale si religioase pentru care ati transformat in JOC NATIONAL tradarea de Tara si de Neam!

 

Virgil Ciuca

New York

02/28/2022

 

PS: slabirea,  si dece nu, si  dezmembrarea Ucrainei este o sansa pentru recuperarea unor teritorii de nord si rasarit si mai apoi "Reintregirea, Suveranitatea, Reinarmarea, Propasirea si Independenta Romaniei " indiferent  de parteneriate, sistem social si credinte religioase!

 

Oare ce este asa de greu de inteles!

 

Toti cei care actioneaza direct sau indirect-indiferent de pretext- pentru REINTREGIREA ROMANIEI sunt si criminali si TRADATORI DE TARE SI NEAM!

 

 

 

Doctrină naţionalistă

Iohannis a semnat: Armată comună cu Ucraina!

 

Președintele Klaus Iohannis a semnat promulgarea Acordului de cooperare militară dintre România și Ucraina. Astfel că, începând cu data de 16 iulie, s-a dat verde legal la punerea în practică a ”planului nebun” al Statelor Unite ale Americii pentru această parte din Europa, prin constituirea unei viitoare armate comune româno – ucrainene.

 

Gata, Iohannis ”a dat cu bățul”

Un prim pas în realizarea acestui proiect fără precedent dintre un stat membru al NATO și al Uniunii Europene și unul non – UE și aflat în conflict deschis cu Federația Rusă fiind astfel realizat. Drept urmare, Armata Română și cea ucraineană vor recurge la achiziții ”la pachet” și producere de tehnică militară comună. O comisie mixtă urmând a stabili procedurile și pentru implementarea celei mai halucinante prevederi ale Acordului semnat inițial pe 5 septembrie 2020 între Kiev și București și aprobat apoi pe 22 iunie 2021 de plenul Senatului României. Fiind vorba de protecția comună și schimbul informațiilor clasificate!

 

112 mânuțe ridicate!

Iar gestul președintelui Klaus Iohannis vine după ce 112 senatori români au ridicat mânuțele votând proiectul de lege care a dat frisoane structurilor contrainformative românești. Cele care au tot încercat în zadar să le deschidă ochii beneficiarilor politici legali ai rapoartelor care avertizau că Armata Română riscă să fie atrasă în strategia radicalizată a actualei Puteri de la Kiev de a internaționaliza cu orice preț conflictul mocnit pe care Ucraina îl întreține cu Federația Rusă.

 

 

După retragerea din Afganistan, pe militarii români îi ”paște” o misiune în Ucraina

Mai ales că Ucraina are nevoie ca de aer ca în acest conflict să fie atras și un stat membru al NATO, în speranța că astfel va fi activat ”punctul 5” al Acordului Nord Atlantic. Numai că, după ce, rând pe rând, Bulgaria, Turcia și Polonia au refuzat cu vehemență atragerea în acest ”proiect – capcană”, uite că s-au găsit 112 senatori români care să voteze Acordul cu Ucraina, în timp ce doar 13 s-au opus!

 

”Acordul sinucigaș”

Acum, mai mult ca sigur, Klaus Iohannis este convins că prin promulgarea Acordului Militar Româno – Ucrainean a căpătat statutul mult râvnit de lider regional. Unul cu care îl amăgesc americanii la fel ca pe Băsescu. Și pentru care probabil că nici nu a mai citit principalele prevederi ale Acordului pe care structurile contrainformative îl consideră pur și simplu ”sinucigaș”. Principalele îngrijorări referindu-se la ”capcanele” mai mult sau mai puțin la vedere prevăzute de Acordul între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico – militar : ” Achiziția de armament și de tehnică militară; reparația și modernizarea armamentului; vânzarea de licențe de producție a armamentului și a tehnicii militare, asigurând sprijinul tehnic în producția lor; înființarea Comisiei Mixte Româno – Ucrainene de Cooperare Tehnico – Militară în scopul aplicării prevederilor Acordului; protecția informațiilor clasificate; neafectarea drepturilor și obligațiilor Părților decurgând din alte acorduri internaționale”.

 

Sursa: VIRGIL CIUCA

Mihai Tudor - Grăuntele de nisip

 

Grăuntele de nisip

de Mihai Tudor

 

                                                                          „Omul nu e nici înger, nici animal;

                                                              Nenorocirea e că, cine vrea să devină înger,

                                                                          devine animal.”

                            Blaise Pascal                  

 

 

          Pe Pământ există viață de 3,5 miliarde de ani. De atunci 23 de extincții majore au afectat biodiversitatea. Cea mai mare dintre acestea a avut loc în urmă cu aproximativ 252 de milioane de ani. Atunci exista un singur continent, Pangeea, însă după extincție 96% dintre speciile marine și 70% dintre cele terestre au dispărut. Cercetătorii cred că Marea Moarte, așa cum i se mai spune, a survenit datorită erupțiilor vulcanice care au eliminat cantități enorme de substanțe toxice. Otrăvind atmosfera au afectat capacitatea oceanelor de a menține echilibrul chimic.

          După cum se știe dinozaurii au dispărut brusc acum 65 de milioane de ani, cel mai probabil datorită coliziunii cu asteroidul al cărui crater măsura 180 km în diametru. Nu se știe dacă șocul coliziunii a fost cauza dispariției sau tsunamiurile și schimbările drastice de temperatură care au urmat la scurt timp.

          Potrivit unui studiu următoarea extincție în masă va avea loc în următorii 300 până la 2200 de ani dacă ritmul anual al dispariției speciilor se menține. Cauzele se cunosc ( poluarea, reducerea habitatului animalelor și schimbările climatice), rămâne doar ca omul să întreprindă ceva urgent pentru a schimba acest deznodământ.

Să mai spunem că 2% dintre speciile de animale au devenit extincte doar în ultimele două secole, ritmul fiind accelerat de activitatea umană. După dispariția speciilor dominante datorită extincțiilor în masă alte animale s-au adaptat și au prosperat în locul lor, devenind mai puternice și mai pregătite pentru cataclismele naturale decât predecesoarele lor.

          Ce va face specia umană în această ecuație? De la apariția sa pe Terra acum 200000 de ani în Africa drumul a fost sinuos, imprevizibil și extrem de sângeros dar și temerar, tumultuos sau sublim. Va fi ea oare pregătită pentru viitorul sumbru care o poate aștepta dacă nu se trezește în sfârșit și nu acționează temeinic și eficace? Răspunsurile nu depind decât de acțiunile, comportamentul și mentalitatea oamenilor începând chiar de astăzi. Până atunci prezentul se prezintă în culori deloc încurajatoare.

          În secolul XX temperaturile au crescut în medie cu 0,6 grade Celsius iar în secolul XXI vor crește cu 1,4 până la 5,8 grade Celsius.

În anul 2005 s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din ultimii 1200 de ani conform concluziilor echipei de la University of East England, iar în ianuarie 2007 a fost cea mai fierbinte lună ianuarie din istorie. În următorii 50 de ani încălzirea globală va conduce la o reducere drastică a nivelului râurilor în Africa.

          Dacă încălzirea globală continuă Oceanul Arctic va deveni la fel de cald ca acum 130000 de ani iar Europa se va scinda în două: un Sud pârjolit de arșiță și un Nord călduț. Tot datorită încălzirii globale Marea Barieră de Corali va dispărea în câteva decenii, numărul furtunilor devastatoare va crește iar ghețarii se vor topi.

Mai amintesc că din același motiv zeci de rațe sălbatice au renunțat să mai plece în țările calde iar în anul 2100 vom avea o nouă glaciațiune.

Concluzia este că schimbările climatice reprezintă o amenințare mult mai gravă decât terorismul.

          La finele lunii ianuarie a anului 2007 IPCC (Intergovernamental Panel on Climate Change) al Națiunilor Unite care operează sub auspiciile Programului pentru Mediu al ONU și ale Organizației Meteorologice Mondiale și se bazează pe studiile unei comisii formate din circa 2500 de oameni de știință din toată lumea a ajuns la concluzia că activitățile umane au un impact semnificativ asupra încălzirii globale. Astfel rămân puține dubii că încălzirea planetei nu s-ar datora efectului de seră.

Tot în urma unui raport al IPCC se arată fără echivoc că emisiile de dioxid de carbon sunt cauza principală a creșterii temperaturilor.

          Până la sfârșitul secolului este posibil ca temperaturile globale să crească până la 6 grade Celsius, mai mult decât se preconiza în raport adică între 2 și 4,5 grade Celsius.

Încălzirea globală epuizează capacitățile planetei de a absorbi excesul de dioxid de carbon se afirmă în studiul IPCC, instituție înființată încă din anul 1988.

          Experții au concluzionat că există o probabilitate de 99% ca nivelurile de dioxid de carbon și încălzirea globală să fie mult mai ridicate comparativ cu variația medie din ultimii 650000 de ani, ceea ce înseamnă că încălzirea globală se datorează dezvoltării economice din ultimii 250 de ani.

          Singurele soluții pentru diminuarea temperaturilor planetei spun susținătorii lor sunt cele de geoinginerie climatică, adică manipularea voluntară a chimiei straturilor atmosferice pentru atenuarea efectelor gazelor de seră.

Acestea ar fi intervențiile astronomice pentru devierea razelor Soarelui, injecțiile chimice uriașe în atmosferă, de un milion de tone de sulf anual, pentru limitarea cantității de lumină solară recepționată la sol sau mobilizarea a 8100 de barje echipate cu pompe de ape în Oceanul Atlantic pentru intensificarea circulației oceanelor.

Proiecte extrem de costisitoare în primul rând care atrag multe riscuri de natură fizică, chimică sau climatică și la tehnologia cărora încă se mai lucrează nefiind pregătite să funcționeze. Ținând cont de problemele grave enumerate mai sus aceste soluții pot părea acum desprinse din filmele SF, dar într-o zi, dacă devin realitate, pot salva planeta noastră atât de greu încercată. Oricum este bine că omul și-a identificat vulnerabilitățile și încearcă să le rezolve.

          Ce întreprind factorii care și-au asumat rolul de a trezi și de a călăuzi reperele și modelele societății contemporane?

Intelectualii de pildă par că se îndepărtează de la misiunea lor inițiatică de educație și „lumină” și că lucrează sub comanda magnaților, a           „păpușarilor”, adică forțe obscure de la vârful politicii și societății care au interese ascunse, deloc curate, și care urmăresc transformarea lumii după propriile criterii și evaluări de natură politică, socială, economică dar și religioasă. Intelectualii nu mai sunt ființe libere, independente ci devin condiționați material, sclavi ai adevăratei elite corupte și retrograde care conduce din umbră omenirea.

          Observăm cum înțelegerea noțiunilor de muncă și valoare suferă mutații majore și sunt greșit aplicate, căpătând noi sensuri și interpretări dăunătoare și periculoase pentru mentalul colectiv. Avem tot mai puțini mentori, formatori de opinie, modele umane și morale și tot mai multe personaje impunându-se (sau fiind impuse) prin charismă, calități fizice și notorietate provenită din condiția socială îndoielnică, personaje traduse în limbajul comercial și consumist al lumii bulversate de astăzi prin v.i.p., vedetă, star, starletă.

          Biserica, și mă refer aici la biserica universală, și-a pierdut și ea din autoritatea morală, iar importanța mesajului religios este estompat de valorile materiale ce tind să devină definitorii în egală măsură pentru enoriași ca și pentru prelați. Corupția, scandalurile mediatice repetate în privința abuzurilor sexuale împotriva minorilor, homosexualitatea pronunțată în rândul clericilor, radicalismul și extremismul descriu dificultățile acute, cronice cu care se confruntă biserica universală în prezent, dificultăți împotriva cărora trebuie luptat neîntârziat, energic și riguros pentru ca moștenirea sacră transmisă de părinții fondatori și edificiul religios solid și imuabil existent acum să rămână și în viitor la fel de trainice și de nezdruncinat.

Perenitatea bisericii depinde în special de munca, talentul, dăruirea și competența sacerdoților dar și de vigilența, grija și atenția mirenilor având datoria de a respecta și urma neâncetat canoanele și preceptele religioase. Și înainte de toate este nevoie de dragostea și ajutorul lui Dumnezeu.

          Creatorul își iubește Creația. Încearcă să o protejeze și îi asigură echilibrul natural dorit. Copiii Lui însă sunt orgolioși. Îi nesocotesc darurile făcute și se cred indispensabili în curgerea lor, scurtă și trecătoare de altfel, prin această lume. Își supralicitează calitățile și forța ajungând să creadă că sunt invincibili și invulnerabili și își uită originea și ajutorul permanent prin care sunt împinși să cucerească și să-și descopere locul și rostul în angrenajul etern și indestructibil numit Univers. Grăuntele de nisip se zbate în tumultul și imensitatea valurilor mării și crede că poate ieși la suprafață. Acesta este omul. Sublim și tragic totodată în încleștarea titanică căreia îi este nevoit să-i facă față și să îi supraviețuiască.

          Tot prin prezența Creatorului, chiar dacă nu întotdeauna conștient sau împotrivindu-se Lui, omul își depășește limitele și devine Spirit superior. Toate impedimentele sunt înfruntate și cucerite, iar drumul, a se citi aici zborul său, este uimitor de îndrăzneț. Nimic nu îi poate sta în cale. Ceea ce pare inexpugnabil se dovedește a fi până la urmă culcat la pământ. Împărați, regi, călăi, dictatori, sisteme, legi, prejudecăți, mentalități, morală îndoielnică sau chiar lipsă de morală, toate sunt îndepărtate pentru ca Binele să triumfe. Creația este salvată și odată cu ea și rătăcirile voite sau nevoite ale Fiilor care greșesc și nu își găsesc Calea îndrumată de Acesta.

          Copilul nu își urăște Tatăl dar se urăște pe sine pentru păcatele și slăbiciunile sale, astfel că valoarea mesajului Operei lui Dumnezeu este în pericol de a nu mai fi corect înțeleasă și respectată. Rămâne ca timpul să decidă cât de mare este acest pericol. Și mai ales rămâne ca Dumnezeu să-și conducă în continuare turma Sa de oițe neștiutoare. Rămâne așadar doar să avem credință în El.

 

 

Bibliografie:

-diferite articole din revista „Descoperă”, anul V, nr. 2(42) din anul 2007.

-documentarul televizat „Pământul supraviețuirii” din seria „Dezastre preistorice” transmis de postul Discovery World în anul 2012.  

                                                           

Mihai Tudor - Este omul funest?

 

Este omul funest?

 

 

Culmile disperării sunt şi ale renaşterii.

 

            de Mihai Tudor

 

            Criză economică mondială, sărăcie, foamete, lăcomie, dezastru climatic şi ecologic, defrişări necugetate, topirea gheţarilor, tsunamiuri devastatoare, războaie sângeroase, rasism, terorism, viruşi ucigaşi, depresie, singurătate, obezitate, alimentaţie nesănătoasă, sinucideri tot mai frecvente sunt doar câteva dintre maladiile societăţii contemporane. Sunt multe şi grave, aşteptându-şi rezolvarea care întârzie să apară. Dacă va mai apărea vreodată…

          Părerile sunt la fel de sumbre şi din partea oamenilor luminaţi ai planetei, de la savanţi, filozofi, gânditori şi scriitori până la fizicieni, mistici, sacerdoţi şi futurologi celebri. Toţi sunt îngrijoraţi în privinţa mersului şi evoluţiei lumii actuale. Unii prezic Apocalipsa, alţii schimbări fundamentale spirituale care să ne ajute să trecem într-un stadiu spiritual superior. Adevărul absolut şi destinul se află în mâinile Creatorului. Cert este că realitatea cere o transformare rapidă şi eficientă a unei stări a lucrurilor profund denaturată.

          Să vedem, aşadar, cu ce date concrete lucrăm: criză a foamei (la fiecare şase secunde cineva moare de foame în lume, iar şase milioane de copii mor de foame anual) care se suprapune cu o criză de supra-producţie de sute de milioane de tone pe an; 155 de milioane de copii pe glob sunt supraponderali; câteva sute de miliardari deţin mai mulţi bani decât jumătate din umanitate, adică trei miliarde de oameni; dacă ar fi folosită integral, energia solară pe care o primeşte pământul timp de numai patruzeci de minute ar acoperi necesarul de energie al planetei pentru un an întreg; zeci de specii de plante şi animale dispar definitiv în fiecare zi; milioane de hectare de pădure dispar definitiv anual; în 2050 populaţia ţărilor sărace va fi de aproape două miliarde de persoane; temperatura globală a pământului a crescut cu 0,6 grade în ultimele decenii în timp ce în ultimii 500 de ani variaţia a fost inexistentă şi exemplele pot continua.

          Date statistice care strigă în van după ajutor. Problemele complexe prezentate se înmulţesc într-o lume în care insaţietatea materială, profitul în orice condiţii şi prin orice mijloace şi ura sălbatică, necontrolată au pus stăpânire pe un om sfâşiat de frământările unei existenţe zbuciumate şi nesigure.

          Stresul cotidian ameninţător şi presiunea puternică care îl obligă permanent la decizii cruciale îl sluţesc şi îl deformează psihic. Nu mai are timpul necesar pentru a se bucura de viaţă şi a o trăi în consecinţă. Consumul iraţional şi obsesia banilor îl îndepărtează de la viaţa spirituală şi cea interioară a gândurilor şi a sentimentelor intense şi profunde. S-a obişnuit să trăiască prin intermediul câştigului samavolnic şi în detrimentul frumosului purificator.

          Dacă în Antichitate aveam omul superstiţios, în Evul Mediu omul ultra-religios, în Modernitate omul bucuriei de a trăi, în prezent, dacă nu vom avea omul spiritual, nu vom mai moşteni nimic altceva.

          Omul este însă mult prea ocupat cu visele, orgoliile şi vanităţile sale de Narcis legendar. Legendă pe cât de frumoasă, pe atât de înşelătoare şi sinuoasă în privinţa sorţii sale. A avut ca dar divin o planetă sănătoasă şi bogată, o casă trainică, curată şi sfinţită cu miros de tămâie şi a schimbat-o cu una bântuită de fantasmele propriei sale anxietăţi şi nelinişti dezolatoare. Era fericit şi liber în Paradisul iubirii fără de prihană, acum se zbate în umilinţa relaţiilor deznădăjduite şi chinuitoare. Învăţat să preţuiască viaţa, natura şi aproapele, nu mai ştie cum să fugă de responsabilităţile şi consecinţele actelor sale ruşinoase. Până şi speranţele sunt umbrite de privirile îndreptate nu în sus, la Tatăl Ceresc, ci aţintite spre geniul său perfid şi rece. Se crede perfect şi minunat, uitându-şi rădăcinile care ar putea să-i salveze viaţa de bufon patetic. Se plânge mereu că nu are bani, deşi apetitul său pentru excursii, maşini, iahturi, avioane, case, hoteluri, calculatoare şi conturi substanţiale se pierde invariabil în dorinţa asiduă de mărire şi triumf. Viitorul nu mai contează atâta timp cât îşi poate oferi drogul zilnic de rege neâncoronat al puterii şi forţei desăvârşite. Aşa se nasc războaiele şi conflictele propriilor demoni ai iubirii de sine şi ai luptei pentru supremaţie şi control. Războaie care astăzi, spre deosebire de trecut, pot fi hotărâtoare având în vedere tehnologia militară avansată şi rolul strategic oferit. Ştiinţa şi tehnica sunt prezente acolo unde spiritul şi sufletul au încetat să mai creeze şi să mai simtă. Banii lovesc necruţător, dezvăluindu-şi potenţialul de conducător suprem asupra minţii umane egoiste şi perverse.

          Cât timp va mai dura spectacolul trist al decăderii morale şi al pierderii mesajului şi conţinutului de luciditate şi decenţă salvatoare şi binecuvântată, nimeni nu va putea spune vreodată. Semnele degradării vieţii şi societăţii sunt evidente, iar resursele existenţiale sunt puţine şi greu de găsit în condiţiile în care modul de viaţă şi orânduirea umană nu vor sau nu pot să-şi modifice comportamentul şi atitudinea, din motive financiare cronice, faţă de politica globală dezastruoasă din prezent.

          Se încearcă şi trebuie găsite soluţii şi căi prin care pământul să-şi regăsească echilibrul natural dorit şi să începem să respirăm şi să mâncăm din nou sănătos, acordând mediului înconjurător dragostea şi atenţia cuvenite.

          Posibilităţi de revenire s-au găsit iar în unele ţări se aplică deja cu deosebit succes. În Kuala Lumpur bunăoară, capitala Malaeziei, Express Rail Link, un vehicul pe şine foarte rapid, poate transporta călătorii de la aeroport în centrul oraşului în numai 25 de minute (un taxi are nevoie de dublul timpului pentru parcurgerea aceluiaşi traseu). În Bangkok, capitala Thailandei, au fost construite două căi ferate suspendate, care trec pe deasupra străzilor oraşului, mereu extrem de aglomerate.

          Metroul reprezintă altă soluţie. Astfel în oraşul Lille din Franţa există trenuri subterane complet automatizate, fără conducător la bord. Trenurile maglev, magnetic levitation, care folosesc forţa electromagnetică pentru a contracara efectele forţei gravitaţionale şi pot atinge viteza maximă de 430 km/ h, au început să fie puse în funcţiune încă din 2004, legând Aeroportul International Pudong de oraşul Shanghai din China.                                              Şi în privinţa resurselor alternative de energie s-au găsit modalităţi care să le înlocuiască pe cele tradiţionale. Emiratele Arabe Unite folosesc centralele termoelectrice pentru a alimenta instalaţii de desalinizare, obţinându-se din apa marină sărată apă potabilă. Statele Unite ale Americii şi Germania deţin centre de diagnostic care pot supraveghea peste 100 de termocentrale, detectând defecţiunile, reglând automat parametrii de funcţionare şi alte asemenea comenzi. Siberia foloseşte energia geotermală, mai exact cea vulcanică, iar Islanda pe cea a gheizerelor. Tot Statele Unite ale Americii au reuşit să realizeze o microcentrală de mărimea unui microbuz, capabilă să proceseze simultan mai multe tipuri de deşeuri şi să producă din ele electricitate.

          Încercările exprimate ne îndreptăţesc să credem că viitorul nu este iremediabil compromis. Oamenii pot, dacă se trezesc din confortul tehnologic nefast şi din apatia spirituală existente, să se salveze de la dezastrul anticipat. Rămâne de văzut cât de implicat va fi, emoţional şi raţional, pentru a-şi schimba statutul de fiinţă distructivă care, cel puţin aparent, s-a dovedit implacabil şi de neînlăturat.

 

 

 

Bibliografie

- articolul Orașe la orizont din revista „Descoperă”, paginile 34-39, anul V, Nr. 2(42) din anul 2007.

- revista Formula As.

 

 

Jianu Liviu-Florian - IUBIRILE MICULUI SORESCU

 

IUBIRILE MICULUI SORESCU

 

 

 ~*~

 

1) Atunci am înțeles că Marin Sorescu a rămas tot timpul țăran. Când s-a dus în America și a văzut zgârie-norii. Și s-a întors înapoi buimac. Și cum nu putea să le explice de ce, a scris “La lilieci”. Ca să le arate până unde s-au cocoțat. Și de unde vine el. Cât sunt ei de înalți, și bogați, și cât este el de mic, și sărac. Și cum au dat mâna cu el toți filozofii americani. Poate, l-au bătut și pe umăr: ‘Stay de course, the future is yours”, i-or fi spus. Și el, ce era să le spună? “Vă arăt eu vouă tragedie”.

 

Uite, ajung minstru al culturii și repar eu coloana fără sfârșit. ca un țăran. Cum adună un țăran boabele căzute pe jos, de la struguri. Cum adună boabele de porumb, de pe jos. Nu e bine. I s-a spus. Afacerile se fac pe bani, nu pe boabe de struguri, sau porumb.

 

 

 

2) Atunci am înțeles că Marin Sorescu a rămas tot timpul țăran. Când s-a dus în Franța,  și trăgea Ambasada de el. Haideți să vă arătăm, Domnule Sorescu. SĂ VEDEȚI ȘI DV. Veneau alții, să vadă ce n-a văzut Parisul. Ba, văzându-l, să vadă și Lisabona, Berlinul, Roma, Madridul, să vadă tot ce era în lume de văzut, de tot orașul la poarta nouă.

 

Sorescu se trăgea în cochilie. Nici nu spunea de ce nu scoate coarnele. Tăcea ca un melc. Avea el un brusture pe inimă. Cât costă ce văd eu, din viitorul copiilor lumii? Nu pot citi cu ochii minții? Din toate bibliotecile sufletelor? Și singur? Printre clarvăzători? Și se întorcea buimac acasă. Să scrie ce nu îl credea nimeni că vede.

 

Venea mapamondul la teatru, să facă economie din viitor, să vadă ce a văzut Sorescu. Că avea de la cine să tragă cu ochiul.

 

Nu e bine. I s-a spus. Scriitor, treacă de la noi. Ești un fost. Iți punem numele pe un teatru. Că  tot nu mai are niciun rost teatru’. Facem nou unul prost, din viață. Și la tine în țară, și în lume.

 

Dar piesele nu ți se mai joacă.

 

Și din 2007, până în ziua de azi, una nu s-a mai jucat.

 

 

 

3) Atunci am înțeles că Marin Sorescu a rămas tot timpul țăran. Când și-a făcut și el o casă la țară.

 

Abia atunci a putut să o facă. Când era ministru. Și a băgat în ea toate premiile lui naționale și internaționale. Toate drepturile de autor.

 

Și a cărat pe ger, cu câte o rablă, materialele, până pe râpa în pantă. Ba, a mai rămas și în drum, cu ele. Că se strica căruța cu motor. Și rămânea, ca ministru, să dârdâie în ger. Atunci, se miluia vreun pui – de vrabie, de cloță, de pisică, de câine, de orătanie, de care avea el grijă, ca de ochii din cap, că îi înmormânta cu onoruri militare – și-i anunța pe ăi din sat:

 

Măi, vedeți că iar a rămas Sorescu în pană de inspirație. Să nu răcească.

 

Duceți-i careva o șubă mai groasă, că e în cămașă, și știți și voi cum e: o dă la vreun pui de pe el.

 

Și venea frate-so, Ion, să-i aducă surtucul și batista, că tot satul era pe coastă, să lucreze la casa lui Sorescu, că spuneau toți: măcar, cât și-a făcut ăsta casa, a mâncat un sat întreg de pe urma lui. Dar eu cred că a și băut. Ba, a mai luat fiecare, pe zi, mai mult decât salariul lui pe zi, de ministru. Că așa e la țară. Cel din frunte, trage pentru toți, și toți, trag de el.

 

Așa și-a făcut Sorescu, casă. Ia s-o vedeți. Ia să comparați. Eu zic numai atât: are igrasie. N-are jgheaburi. N-are burlane. Fântâna e sleită. Curtea – pădure în devălmășie. Gardul – clătinându-se. Zugrăveala – îngălbenită. N-are termopane. Scara – fără balustradă. În ferestre – gratii. Să nu se fure cireșul japonez. Mobilierul – de plutonier major în armata lui Carol. Fără apă în casă. Niște tablouri făcute cu mâna stângă, în timp ce scria cu mâna dreaptă. Dar îi mâzgăleau îngerii, capodopere, cu amândouă. Izvorul ieșit mai jos de casă. Cu dale de aur. Să bea tot satul. Cristale aurifere.

 

O ușă sculptată. Asta i-o fi făcut-o Brâncuși.

 

În semn de solidaritate. Cu cei care trăiesc de pe pământ, pe lumea cealaltă. Dacă mi-a scăpat ceva, vedeți și dv.

 

Dar cheia – cheia este greu de găsit. O familie întreagă se bate pentru ea. E, poate, normal. Este cheia Raiului. Mă întreb al cui este Raiul văzut de Sorescu cu viața lui? Al lui? Numai al lui? Nu cred. El era un copil mare. Care iubea toți copiii. Ai familiei lui? Ei iubesc numai copiii lor? Ai Olteniei? Noi ne iubim numai copiii noștri? Ai României? Noi ne iubim numai copiii noștri? Ca ungurii? Care  ne pun în cutia de scrisori bilete: Mai stai aici? Pleacă! Altfel, o să vezi tu! Care își pun în România lor, plăcuțe comemorative numai cu unguri? Și niciun român, contemporan cu ei, de pe vremea lui Atilla? Ai căror notari / justițiari nu te lasă să cumperi măcar un apartament, printre ei? SAU UN LOC DE JOACĂ?

 

Nu iubea Sorescu toți copiii lumii?

 

Sorescu este țăranul universal.

 

Ăsta, pentru toți copiii lumii, mânca pământ.

 

Și-și dădea tot sufletul.

 

Citiți-i viața și opera.  Asta s-a întâmplat. Asta este. Țăranul român adevărat.

 

Și va fi, sub orice lilieci s-ar afla.

 

 

 

4) Atunci am înțeles că Sorescu a rămas tot țăran.

 

Cuminte, și modest, și neînsemnat, în toată micimea staturii, geniului, premiilor, operei, și vieții lui.

 

Șters ca o batistă de șters cerul, pe jos.

 

Și atât de profund de înțelept și de copilăros, în micimea și înălțimea lui, că nu puteai ajunge, nici până la clipirea din ochii lui, de bucurie, cu pumnii la gură, sub mustăți, nici până la cerul ochilor lui bucuroși, de viezure, când se bucura de ceea ce simțea. Când simțea ceva mai bun decât ceea ce scria el.

 

Cu viața și cu mâinile lui amândouă.

 

De ce nu o fi avut parte de copii? Cum de ce? Îi avea pe toți. Din toată lumea. În lacrima curgându-i  din ochiul drept.

 

Că se săturase și dreptatea lumii, de atâta dreptate, câtă a fost, și este pe lume, și îi curgea acum, ca o lacrimă din ochiul stâng.

 

Căci mai mare decât toate, mai mare chiar decât dreptatea, cuvântul, minunile, nădejdea, credința, și moartea, este dragostea…

 

 

*

2014

 

din volumul IMNURILE TANITANEI - nepublicat

 

~*~

Cu deosebit respect,

Jianu Liviu-Florian

Dimitrie Grama - Putin!

 

Putin!

 

 

~*~

 

..Popor, urmați-ma!

Sunt neam din

Neamul vostru și

Simt cum bate-n mine

Un sânge,

Sângele nostru!

Cu ochi flamanzi

Cu glasul de oțel

Scandezi:

Va iubesc

Va iubesc

Va iubesc!!!

Poporul blând

Poporul prost

Te urmează

Te înaltă

tot mai sus

și mai sus

și mai sus și...

Acum ești singur

acolo lângă

un fel de soare

Doar niște slugi

mai sunt pe undeva

pe dedesubt....

Poporul nu-l mai vezi

Și soarele nebun

Îți coace mintea

Și ești acum

Un orb nebun!

Mai rau decât nebun

începi sa cazi

Putin câte Putin

Și cazi din tot

de tot

Putin!

 

 

~*~

28/02/2022

Dimitrie Grama

 

Jianu Liviu-Florian - Colțul Bibliotecarului

 

Colțul Bibliotecarului

 

 

~*~

 

Iubirii Tovarășului Putina nu i-au mai ajuns cărțile.

 

Marile cărți ale literaturii ruse.

 

Marile cărți ale literaturii universale.

 

Marile cărți ale cercetării, ale științei, ale inovației, și inventicii, izvorâte din iubirea de carte. Și de oameni.

 

Marile cărți ale cunoașterii. Marile cărți ale geniilor lumii.

 

Marile cărți ale inventatorilor și inovatorilor anonimi. Și ai celor cu nume.

 

Marilor singuri. Marilor singuratici. Din care a ieșit scânteia lui Prometeu.

 

Din care au încolțit aripile lui Dedal. Și Icar.

 

Din care s-a lansat prima luntre. Destinată a învinge Împărățiile întunericului, înnecate în goluri din Putini…

 

 

 

Iubirii Tovarășului Putin i-a lipsit fastul. Iubirii. Măririi. Urcării pe treptele Kremlinului. Până la cer. Și chiar mai sus. Cu capul în bogățiile lor de arme. Și cizme. Și cazarme. Tovarășului Putin nu i-au ajuns ( fiind prea mic de statură ), nici rafturile. Ca să ajungă – împreună cu Putinii lui – până la rafturile mai înalte. Ale dosarelor strict secrete, ale istoriei cărților lumii. Și să se regăsească acolo, în ele, ca un atât de puțin, încât nu a avut timp, nu a putut să se consacre obligațiilor tovărășești de a-și citi și el, propria carte, și a puținilor lui, cu mărețele declarații de dragoste, cu strânsele îmbrățișări, cu elegantele cuceriri, cu damfurile de parăzi de cărți, cu bătăile ca la olimpiadele de tras cu piciorul în cărți, și cu tot ce au mai bun în ele, de bătut, organele, în fruntea cărora capul tovarășului Putin nu poate să fie decât Lumina Luminilor personificată, care îi îndeamnă pe toți la noi și mari puteri, să îl urmeze să facă ce a făcut și face și el, în viată, susținut de atâtea putini, câte le învață, și îl aclamă.

 

 

 

Tovarăsul Putin este Cartea Iubirii Ruse, personificate.

 

El a dat – și dă – tot ce dă ...

 

Din dragoste!

 

 

 

Și ce avea – și ce are – tovarășul Putin – și Putinii lui – de dat – Întregii Lumi?

 

Un exemplu de onoare. De mândrie. De misiuni speciale. De operații militare.

 

Un exemplu de Pușcăriaș.

 

Care omoară totul în jur.

 

Ca să se răzbune că nu a fost închis la timp. Că nu i s-au administrat tratamentele scolare, cele mai adecvate. Că nu a fost reeducat. Că nu și-a luat medicamentele. De scleroză. De alzheimer. De parkinson. Timpul este înainte. De depresie și episoade maniacale. De frustrări multiple. De manii și atrocități sexuale. De vise onirice. De libido personal, și cu întreaga lume, nesatisfăcut. De merite neremunerate, și apreciate la adevărata valoare. De uzurpare de personalitate și personalități multiple. De marcă de putină. Pentru o brânză fără cap.

 

Căreia i-a lipsit timpul, să facă, ceea ce – când se uită în urmă – consideră că a fost și este un căcat. Dar – dacă este tot ceea ce a avut mai bun, și este mai bun – de ce să nu îl mănânce el, și să îl mănânce altul?

 

 

 

Cărțile au fost – și sunt – povara sufletului Tovarășului Putin. El le-a urcat și le-a trimis să cucerească Lumea, ca și Alexandru – să se puie în fruntea lor, cu Putinile lui, și cu burdufurile mai mărunțele, și să facă toată Lumea o Iubire, prin carte, de carte, ca nu cumva să regrete unu, că nu a avut parte de ea!

 

 

 

Și ca să nu rămână supărat, ca să îi treacă, ca să nu fie afectat, ca să nu îl doară vreun degețel, ca să nu se înțepe, chiar, îi trimetem și noi, acolo, ceva ușor de citit, ca pentru mintea lui, de păsărică, să nu moară de atâta necaz, să nu se prăpădească, pe veci neconsolat, că nu a avut parte de viață. Și în zadar nu s-a săturat de afișat, și ordonat, și comentat, și mediatizat, opera și viața lui minunată!

 

 

 

*

27 februarie 2022

 

~*~

Cu deosebit respect,

Jianu Liviu-Florian

Ioan Miclău-Gepianu - DORUL DINTRE TROPICE

 

POEZII DEDICATE NOULUI AN-2018

( autor Ioan Miclău-Gepianu – RESTITUIRI):

 

Motto:

 

” Când știi cât valorezi, nu te opri până

nu obții ce ți se cuvine”.

*

Pierre Corneille

 

                                                                                                                   

DORUL DINTRE TROPICE

 

După atât năduf în aer din al verii zile calde,

Uraganul plin de pulberi fuge-n mare să se scalde,

După el trăgându-și norii mohorâți și-ntunecoși,

Par a fi dragonii Chinei cu ochi negri, furtunoși.

 

Tunete ce-nfricoșează o întreagă Emisferă,

Fierb oceanele în clocot, vapori norilor transferă,

Iar la nord de Capricorn curcubeiele pun salbe,

Mările mugind aleargă a lor cai de spume albe.

 

Deșteptând sinistra orgă cu a morții tainic cânt,

Cerul parcă plutea-n haos, pânzele-i unflând de vânt;

Numa-n depărtarea neagră minusculul punct tot crește,

E-o bărcuță ce-n lumina fulgerelor se zărește.

 

Biată barcă, pari un suflet ce-i izbit de-a vieții maluri,

Iar talazurile mării a popoarelor scandaluri;

Cât amar ar arde-n lume la o rază de lumină,

Doar să vezi pe cer cum iese dintre nouri luna plină!

 

Ah, tu suflet de durere, cauți veșnica iubire?

Vroiești lumea să se umple de respect și de simțire?

Au, nu știi ori cunoști calea din străvechile istorii,

Când mândria și-ngâmfarea se încununau cu glorii?

 

Cum eroii stând la colțuri și cerșind o miluire,

Trebuiau și ei să cânte și s-aducă mulțumire,

Celora ce nici văzură gheara morții în războaie,

Celora ce lupi la suflet îmbrăcau piele de oaie!

 

Nu vezi tu credința noastră a mulțimilor de azi?

Cât puțin făcem, și, totuși ne vrem genii, ne vrem barzi?

Spuma vorbăriei noastre e ca spuma de pe mare,

Și ca uraganul veșnic, când străbate peste zare!

 

Dar...,tot vine barca, vine, împroșcată și stropită,

Ca un dor se zbate-n valuri, ca o dragoste-n ispită,

Până ochiul se-nfioară de înalta-i strălucire,

De se minuna o lume cu-a ei tristă omenire!

 

De pe bord o voce strigă și, vorbind prin guri de valuri,

Șuieră-n urechi și-n creier: ți-am dat Duh cu multe haruri,

Unde, omule, ți-e capul? Unde mintea rătăcești?

De ce-n uraganul vremii nu poți viața-ți s-o privești?

 

”Uite uraganul moare, lăsând relele-i să piară,

Într-o clipă se-nsenină, ceru-i clar și marea-i clară,

Razele aduc lumină, lumea prinde adevăr,

N-aștepta suflete dragă să te ia Iisus de păr!

 

Ci aleargă-i înainte, chiar de-i drumul prea des strâmt,

Ți-a dat Duh cu multe haruri, nu te lăsa de greu frânt,

Căci Românul nu-i plămadă a scursurii migratoare,

Ci e plămădit din Ceruri, cu o Vatră și un Soare!

 

*

LIRIC

 

De va fi să mai am vreme,

Creieru-mi să-l storc de vise,

Și gândirile-mi să cheme

Tot ce Dumnezeu promise

A fi bunul astei vieți,

Atunci ascultă-mă umbră

Mărginită de lumină,

Porți în tine doar răceală,

Priviri reci, gheață și tină;

Lasă spiritul să prindă

Firul veșnicei iubiri,

În interior s-aprindă

Focul sfintelor simțiri,

Și-ai să vezi cum crești în tine,

Omule, tu, umbră rară,

Cum prin geana razei fine

Auresc sub alba rouă,

Florile de Primăvară!

 

*

TRIUMFUL ȘI DEZASTRU

 

Triumful și dezastrul,

Doi impostori eterni,

Ce trec cu chipuri hâde,

Prin viață ca doi viermi!

 

De vor să te alunge

Pe triste căi, rebel,

Ignoră-i deopotrivă,

Consideră-i capcane de un fel!

 

De drept te porți și simplu,

E de ajuns să ai

Viața cea mai sfântă,

În care poți să stai!

 

Ca hârbul spart la gură,

Ce-i vas fără folos,

La fel triumful searbăd,

E de dezastru ros!

 

Un clopoțel ce-atârnă,

De-l legi la gât pisicii,

Ce îi aduce-n schimb,

Ba foame, ba capricii!

 

Triumful și dezastrul

De poți să-i ocolești,

Să știi, iubite frate,

Căci om te socotești!

 

Dar, nu uita căci,

Aste două fiare,

De-apururi stau ascunse,

În noi, în fiecare!

 

*

CHIAR DE OROLOGIUL S-A OPRIT!

 

Sunt cânt pe marginea unei prăpăstii,

Sub care curge fluviu înfinit,

Sunt lacrima ce sună în ocean

Precum secunda-n timpul nesfârșit!

 

Eu nu-s rotița unui ceas anume,

Ce ruginit mișcarea și-a gripat,

Eu sunt un cânt, o lacrimă comună,

Și curg cu infinitul neamului meu dat!

 

Cum o secundă este

Viața mea întreagă,

Cu-a  neamului ființă s-a unit,

Căci Timpul-Neamul merge înainte,

Chiar de orologiu-mi gongul și-a oprit!

M-aș simți gol, secundă risipită,

De n-aș avea-n iubire al gândului izvor,

Căci nu-mi este de mine, cruțare să câștig,

Ci vreau ca Neamul nostru să aibă viitor!

 

*

ARTELE STĂPÂNESC TIMPUL!

 

În arte descifrăm un drum,

Pe-unde tiranul curgător,

Tot ia pe val ne-ntorcător

O lume de pripas!

Cum timpu-i vis nesimțitor,

El duce-n cârcă buni și răi,

Și înțelepți și nătărăi,

Și leneș ca și truditor;

În arte, însă, stă un sfânt,

Un duh de adevăr,

Ce ia din timp, cum ia un măr,

Copilu-n joc și cânt,

Din mărul cel încrengurat!

Vezi? Artele au spirit pur,

Culeg dreptatea dimprejur,

O scot din timp, și-o țin curat!

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianu

2018.