ALIANTA FAMILIILOR - ROMANIA, LA MULTI ANI!

 

ROMANIA, LA MULTI ANI!

Decembrie 1, 2022

 

Este o traditie pentru Alianta Familiilor din Romani sa ureze Romaniei "La Multi Ani"! de 1 decembrie. O facem din nou astazi cind Romania implineste 104 de ani! Patriotismul este o valoare cardinala pe care o practicam si promovam. Ii spunem Romaniei "la Multi Ani" si cerem binecuvintarile marinimoase ale lui Dumnezeu peste ea! E bine pentru o natiune sa-si puna soarta in mina lui Dumnezeu si sa-i ceara calauzirea. Mai ales in vremurile tulburi in care traim. E bine ca Romania sa-si aminteasca ca bunastarea ei tine de Dumnezeu nu de omul muritor. Nici politicienii, nici executivul, nici legiuitorii si nici Curtea Constitutionala nu i-o pot da. Daca Romania a ajuns la 104 de ani si azi e mai libera, mai in siguranta si mai prospera ca niciodata in istoria ei, asta se datoreaza doar dragostei si milei lui Dumnezeu. Si a faptului ca generatiile de dinaintea noastra, cu mult mai simple si sarace ca noi, au fost credincioase lui Dumnezeu si au pastrat si pretuit valorile crestine. Romania, nu iti alipi inima de idolii veacului acestuia! Iubeste pe Dumnezeu si cinsteste-L!

 

Nici NATO nici Uniunea Europeana nu pot da Romaniei securitatea si prosperitatea de care ea are nevoie. NATO si Uniunea Europeana sunt uriasi cu picioare de lut care azi sunt dar miine nu.

 

Astazi, Uniunea Europeana e mai slaba, mai putin o "uniune" si mai mica ca acum trei ani ani. Marea Britanie s-a retras din acest experiment al secularismului european post-modern in 2016, iar in urmatorii citiva ani nu este exclus ca si alte tari sa o abandoneze. NATO e in defensiva si in deriva, in fata unei Rusii agresive si a unei migratii musulmane fara precedent. Tancurile Rusiei stau tot la 100 de kilometri de Romania, in Transnistria, asa cum au fost si acum un an.

 

Iar razboiul din Ucraina dovedeste, din nou, ca Uniunea Europeana este incapabila de a rezolva problemele fundamentale cu care ea se confrunta.

 

Tot mai multe carti se scriu, pe ambele maluri ale Atlanticului, privind declinul in aparenta terminal si ireversibil al Europei. Idolii secularismului european vin si trec. Sholz, omul in care europenii isi pun nadejdea, e si el muritor, iar evenimentele din ultimul an indica ca steaua lui apune. Ultima vedeta a secularismului european, Emmanuel Macron, e si el dezorientat si neputincios sa rezolve marile probleme cu care se confrunta francezii, fie ele de natura materiala (somaj, saracie, stagnare economica) ori spirituala (materialism, hedonism, ateism, secularism).  Singura nadejde a Romaniei si Europei e Dumnezeu, crestinismul si valorile crestine.

 

Romania nu trebuie sa uite mina providentiala a lui Dumnezeu. Secularismul a falimentat. Secularismul si-a dovedit inaptitudinile multiple in ultimii trei ani de pandemie. Increderea oarba in stiiinta a cauzat pandemia cu care ne confruntam. Stiinta a creat virusul COVID-19, l-a scapat de sub control, si e neputincioasa sa eradicheze cea mai raspindita pandemie de dupa Primul Razboi Mondial. Secularismul si stiinta ne-au promis un viitor fara pandemii, boli, suferinte, si prosperitate perpetua. Dar ultimii trei ani au dovedit nu intelepciunea si capacitatea secularismului si a stiintei ci neputintele lor.

 

Uram Romaniei binecuvintarile lui Dumnezeu, amintindu-i ca fara El nu se poate astepta la un viitor binecuvintat. Supravietuirea multiseculara cu care ne mindrim se datoreaza in primul rind credintei pe care noi si cei de dinaintea noastra au avut-o in Dumnezeu, si respectului deosebit pe care ei l-au avut fata de valori, in primul rind viata, familia si casatoria. Doar aceste institutii ne pot asigura supravietuirea si in viitor. Bizuinta pe lucrurile trecatoare ori structurile europene nu se pot substitui acestor garantii incercate de timp.

 

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

 

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

 

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti

Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

LA MULȚI ANI, ROMÂNI ! – Meridianul nr. 48 de joi 1 decembrie 2022

 

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - ÎN MIEZUL ZILNIC DE PÂINE FIERBINTE DREPT DUMNEZEU

 

ÎN MIEZUL ZILNIC DE PÂINE FIERBINTE DREPT DUMNEZEU

 

 

~*~

 

Noi,în totuși iubirea suntem oameni ancorați, da tu  ce zici, ce fel de destine ca oameni suntem, neam ?

c-avem ce avem, un rai ce ni-apărăm, în nărav și, în fire brav ?

nu cunva suntem destine mici și euforici, în mușuroi de furnici?

a naibii, că n-am plecat din țară, de la sat/suntem a naibii, minunat

în cap cu pitici, pici cu lipici și, în rest suntem euforici, cu rădăcini de stejar și, în inimi ca bunici cu lz de voinici și rădăcina cu înălțimi și profunzimi, înrădăcinați, în România aici, între pâini proaspete și ferbinți suntem botezați oameni și responsabilizați,

că nu ne-am rătăcit printre străini, n-am plecat, cum nici Eminescu n-a plecat de la noi, de aici din România, mușuroi de harnice furnici, n-am devenit de țară străini:

lipsiți de scrupele, leneși lași, cu patimi și cărora le muncim noi româinii vrednici,

că ei trândavi, cei străini, sunt pasivi și, nici măcar inventivi, ci colerici și ne intuitivi, dați naibii, că ei lucră puțin, trândăvesc, sunt pasivi, ca  noi omenesc să ne spetim utili, nobili și sublim că suntem făcuți să ne silim să trudim și să ostenim

și, să trăim artistic ca, în cazanul Satanei și mă refer la front, pe front, cum Ferghete Petru învățător pe linia întâi, a căzut eroic și, nu mai era dintre cei vii ca să nu mai aibă umbră pe pământ, că puști iepurile fricos și pașnic, dacă-l sari mai întâi pe coadă, (aud cum pe târnaț, mă îndemna bunica să mănânc cârnț, iar,

însă domnișorul Karoi Kalman astuș meseriaș isteț, din Gherla,

dar venit la noi, în sat ca să nu-mi fie moale, că îmi glumea, în lumea a naibii și rea

și culmea haz de necaz, în pricaz, că-mi ridica moralul, îmi indica, mă instruia, educa și mă învăța romantism ca să am și eu o pâine învățând ca fițingău, o meserie,

să scriu îndrăsneț poezie, dar cum o voi face cu dibăcie, cine mai știe ?

dar o să învăț, în răsfăț de dezvăț, cum vine vorba și harnică treaba bravă

și de ispravă o luam aminte, în miezul zilnic pragmatic de pâine,

luam aminte la dialectic și mă conformam propriului neam, Ben men după un dumnezăiesc plan de amăgire/fericire,

după al

Bibliei principii și, din ecuații cu socio- speciale indicații.

*

Lui Ferghete Petru, nu i-o fost străină eroina dela Jiu chiar dacă au trăit ceasuri grele pe front.

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

Alexandra DOGARU - GÂNDUL ZILEI, 30 noiembrie 2022

 

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - ARTUR GABRIEL SILVESTRI +

 

ARTUR GABRIEL SILVESTRI

întru CUVÂNT – CREAŢIE – ROMÂNIA TAINICĂ

 

 

 

 

   „Scrisul” şi „vorbitul” sunt ceremonii şi au

   întrânsele ceva dintr-o liturghie, scriitorul

   însuşi arătându-se a fi un fel de paznic de

   altar sacru şi sacerdot într-o Biserică a

   Neamului, mai mult chiar, în rânduielile ei

   ce depăşesc însăşi noţiunea de <<timp istoric>>.”

                          (Artur Gabriel Silvestri)

 

 

 

   Menirea de a trăi VIAŢA plenar, profund, clipă de clipă, zi de zi, noapte de noapte, an de an şi de ani, întru chemarea, alegerea, misiunea şi vocaţiei ei divină, i-a fost dată de Bunul Dumnezeu, Omului şi îndeosebi Omului hristic, dacoromân.

 

   Scara spirituală a Valahului teofor, hristofor, mariofor urcă treptele adevărului, binelui, credinţei, iubirii, harului, libertăţii, demnităţii, onoarei, crucii şi învierii.

 

   Aceste trepte sunt urzite din gândirea metafizică, ţesute prin trăirea mistică şi brodate prin înălţare isihastă, având ca model Icoana filocalico-sofianico-carpatină.

 

   Scara spirituală a Valahului este haraldica nobleţei sale genealogice şi harice, care-l face contemporan cu toţi Strămoşii şi Străbunii Neamului primordial pelasg.

 

   Heraldica nobleţei genealogice şi harice poartă încrustată Aura liturgică a CUVÂNTULUI divin, hieroglifa-artă a scrisului frumos şi heraldica vorbitului, întru grăire vie, cântare întru sublim, conferindu-i slujirea, vocaţia şi misiunea de SACERDOT al Neamului, al Bisericii Mântuitorului HRISTOS şi al Fecioarei  MARIA – Maica Domnului, într-o comunitate – comuniune de o impunătoare Autohtonie.

 

   Impunătoarea autohtonie trebuie să fie, să rămână, să dăinuie permanent –  CALENDAR viu de inimă românească în care să pulseze continuu ca Flacăra unui Rug aprins, solemnitatea Dascălilor de cuget şi simţire creştin-ortodoxă!

 

   TRECUTUL milenar, legendar şi PREZENTUL înnobilat de Cruce, Golgotă şi Înviere, oficiază VIITORUL Neamului într-un Altar sacru al CONTEMPORANITĂŢII.

 

   „Suntem contemporani cu strămoşii şi ei sunt contemporani cu noi. Nobleţea lor e nobleţea noastră, vitejia lor e vitejia noastră, victoriile lor sunt victoriile noastre, suferinţele lor sunt suferinţele noastre. Apărându-le memoria ne apărăm pe noi. Noi suntem prelungirea lor în istorie, aşa cum urmaşii vor fi prelungirea noastră.”

  (Antonie Plămădeală, Memoriale, cf. Artur Silvestri, Modelul Omului Mare, Carpathia Press – 2008, p. 90-91)

 

   Întru zămislirea primordială a Neamului nostru pelasgo-geto-român şi dăinuirea lui firească, suprafirească şi transcendentă se cuprinde hegemonia PREZENTULUI.

 

   PREZENT în TRECUT!    PREZENT în PREZENT!    PREZENT în VIITOR!

 

   PREZENT

 

   „Le-au pus în lanţuri dragostea de ţară/ ca pe-o osândă sau ca pe-o ocară,/ şi au făcut din tinerii ce-au fost/ martiri şi mucenici întru Hristos.// Când îi chemăm din bezne de-nchisoare,/ ei sunt prezenţi în gândul ce ne doare./ Cu cea rămas în noi curat şi bun/ îi pomenim şi ei <<PREZENT!>> ne spun.../ ...Noi îi chemăm şi ei, cu glas profund,/ ca şi când vii ar fi, <<PREZENT!>> răspund...”

   (Mihai Buracu, Eu sunt Scribul... Amintiri şi poezii din Închisoare, Filos)

 

   Această unire a dăinuirii Neamului printr-un PREZENT continuu, trebuie să fie definitorie şi imperativă pentru conştiinţa ortodoxului mărturisitor întru conştiinţa naţionalistă, ca expresie filocalico-sofianică a spiritualităţii ROMÂNIEI Tainice.

 

   Nu există unitate fără UNIRE şi unire fără UNITATE decât întru DUMNEZEU!

 

   Unitatea de unire clocoteşte în sângele nostru biologic, pulsează în sângele social – pământul Vetrei străbune şi arde în sângele mistic, Cerul – comuniunii spirituale.

 

   Toate cele trei culori ale sângelui pelasgo-valah au autoritatea lor inefabilă, dar sângele mistic, purcede înspre sensul existenţial al transcendentului, respiritualizând persoana prin străluminarea trăirii filocalico-sofianică întru tridimensiunea divină: teoforă, hristoforă, marioforă a isihasmul carpatin, revelator care, urcă peste culmile tranfigurării Eului, arzându-şi sufletul în Dumnezeu, atingând sfinţenia.

 

   Spre acest apostolat dacic se îndreaptă şi gândirea marelui Filosof Ernest Bernea.

 

   „Cu cât oamenii năzuiesc mai mult către un scop superior (aş spune sens n.a.), aparţinând lumii valorilor spirituale – slujirea lui Dumnezeu, slujirea Neamului, cu atât legăturile lor sunt mai trainice şi mai creatoare. Această aruncare în mările albastre ale adevărului suprem, deschid fiecăruia dintre noi, cei porniţi şi însetaţi de el, o cale nouă, aceea a apropierii prin împărtăşirea din aceeaşi realitate de dincolo de noi, care ne depăşeşte şi ne ţine totodată.

 

   Legăturile spirituale sunt legături adevărate, pline de rod şi trăinicie, purtătoare de frumuseţe şi bucurie demnă de fiinţe dăruite cu o conştiinţă şi un sens, aşa cum suntem noi, oamenii, sortiţi să fim.” (Ernest Bernea, Treptele Bucuriei, Ed. Vremea, Bucureşti, 2008, p. 69-70)

 

   Autoritatea şi coeziunea acestei unităţi-uniri în sânul seminţiei noatre alese, sunt zidite de Dumnezeu prin CUVÂNTUL Său, prin Limba neamului, care este un continuu instrument de comunicare şi o permanentă stare de comuniune, de spirit şi prin ţinuta isihastă, filocalică cu care Fecioara MARIA – VLAHERNA – CARPATINA şi-a înnobilat Ţara Ei, de suflet, Dacia – GRĂDINA Domniei Sale, la propriu şi la figurat. La propriu, ca Fiică, prinţesă geto-dacă a acestui mare neam, Împărăteasă a Cosmosului, iar la figurat, prin FLORILE de spirit pe care le-a sădit în frumoasa şi binecuvântata ei Patrie a IUBIRII, a FRUMOSULUI, a DORULUI şi a DĂRUIRII.

 

   În semn de recunoştiinţă, de evlavie, de iubire şi de supravenerare pentru CRĂIASA lor, dacoromânii frumoşi, însufleţiţi de har, credinţă şi dragoste, i-au înălţat peste tot cuprinsul ţării pravoslavnice, nume, sărbători, icoane, troiţe, lăcaşuri, psalmi, imne, poezii, colinde, tradiţii, ce structurează viziunea pancosmică, pancalică şi filocalică specifice Ortodoxiei valahe, circumscrisă liturgic isihasmului carpatin.

 

   „Pentru dacoromâni, Sfânta Fecioară Maria este protectoarea neamului şi a ţării lor... În mod firesc pentru toţi monahii şi monahiile din mănăstiri, România, ţara sfântă, ţară a sute de mănăstiri şi schituri, ţară în care de-a lungul secolelor au vieţuit atâţia sihaştri ştiuţi şi neştiuţi, este şi Grădina Maicii Domnului.” (Prof. Univ. Dr. Mihail Diaconescu, „Prelegeri de estetica Ortodoxiei II. Ipostazele artei. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Ed. Doxologia, Iaşi, 2009, p. 414)

 

   A existat dea lungul vremii milenare şi în mod expres în secolul al XX-lea – Secolul Suferinţei, Jertfei, Crucii şi Învierii, un Cult al marilor monahi, sihaştri, vlădici, voievozi, genii, profeţi ai spiritualităţii daco-româneşti, ai naturii artistice, filosofice, teologige ori literare în care s-a preamărit Chipul sofianic al  Fecioarei MARIA.

 

   În timpul regimului concentraţionar din perioada României Penitenciare, zeci de mii de deţinuţi religioşi s-au salvat cu rugăciunile, jertfele şi suferinţele lor prin providenţa Milosârdă a Maicii Domnului, care a revărsat harul dragostei Sale peste aleşii creaţiei lirice creştine, odrăslind peste o sută de poeţi în acel Gulag românesc.

 

   Paula Romanescu a îmbrăţişat într-un volum bilingv Unde sunt cei care nu mai sunt? – Ou sont-ils ceux qui niexistent plus?, 89 de poeţi ai Crucii, despre care Apologetul creştin ortodox Mihail Diaconescu, mărturisea că, „este una dintre cele mai emoţionante cărţi din câte au apărut până acum în cultura română şi europeană.” (Prof. Univ. Dr. Mihail Diaconescu, Teologia ortodoxă şi arta cuvântului-Introducere în teoria literaturii, II,Genul epic/ Genul liric, Doxologia, Iaşi, 2013, p. 330)

 

   Despre universul poetic carceral şi Poeţii Crucii, Paula Romanescu mărturisea:   „Caz unic în literatura lumii, creaţia poetică a deţinuţilor politici din închisorile comuniste din România, dintr-o vreme de neagră teroare şi oroare, a circulat mai întâi chiar între zidurile temniţelor, transmisă prin Morse; a fost, mai apoi, învăţată pe de rost şi păstrată în memoria deţinuţilor din vremea aceea (1948-1964) ca într-o bibliotecă vie, pe care n-a putut-o distruge nici focul, nici frigul, nici foamea, nici tortura, nici ura oarbă, nici moartea.” (Unde sunt cei care nu mai sunt? – Ou sont-ils ceux qui niexistent plus?, selecţie şi traducere de Paula Romanescu, Ed. Betta, Bucureşti-2012)

 

   În această PATRIE a DORULUI şi a CÂNTĂRII liturgice, a POEZIEI celeste şi a RUGII de foc, a LUPTEI de neatârnare şi a NELINIŞTII metafizice, a CREAŢIEI spiritului şi a frumuseţii PORTULUI popular, a PUSTIEI divine şi a ÎMPLINIRII hristice, a CRUCII sinelui şi a FRUMOSULUI marianic, a ARTEI iscusite şi a ÎNĂLŢĂRII isihaste, sub CERUL cu podoaba lui nescrisă de Luceferi, pe PĂMÂNTUL tocmit întru zidirea verde a VETREI străbune, a DĂINUIRII noastre, s-au purces URSITOARELE naşterii, a înflorit DUMBRAVA copilăriei, s-a înălţat STEJARUL vieţii, s-a pogorât HARUL creaţiei întru menirea, împlinirea, şi devenirea Marelui ROMÂN, magistru al Cuvântului, Filosof al armoniei iluminării, Teolog profund, un VIZIONAR al esenţelor sublime, creştin-ortodoxe, DASCĂL de cuget dacic şi de simţire românească, scriitor, eseist şi ales cărturar ARTUR GABRIEL SILVESTRI.

 

   În tot ce a gândit, a simţit, a trăit, a înfăptuit, a împlinit, a dăruit, Artur Gabriel Silvestri s-a gândit, s-a simţit, s-a trăit, s-a înfăptuit, s-a împlinit, s-a dăruit aleşilor.

 

   Destinul întocmit ca o sinteză maieutică a spiritului socratic şi o culme a specificului naţional, l-a ancorat în răscrucile revărsărilor milenare, ca un flux de o deosebită sensibilitate, din care a erupt un cutremur sufletesc de o maximă magnitudine, ce ia clătinat viaţa lăuntrică, prefăcând-o într-una din cele mai autentice trăiri filocalice.

 

   Apologet al Frumosului şi al Dorului, Artur Gabriel Silvestri şi-a rezidit viaţa lăuntrică – Catedrală a metamorfozei, punând stâlp şi temelie trăirii mistico-literare întru Hristos, dându-i sensul unei vocaţii universale a iluminării serafice.

 

    Artur Gabriel Silvestri şi-a făcut din Literatura creştin-ortodoxă a Dacoromâniei, o Dogmatică a retrăirii spirituale, fiind un vizionar al unui creştinism integral, pe care l-a înfrumuseţat cu apoteoza creaţiei sale, dându-i ca zestre sacră o mare încărcătură profetică, ce s-a răsfrânt în câţiva Discipoli din ţară şi-n diaspora română. 

 

   În toate ideile, lucrurile, acţiunile, fenomenele, intuiţiile, adăugirile, viziunile sale, Artur Gabriel Silvestri a căutat adevărul creştin cel mai curat şi mai frumos din sofianismul carpatin, dăruindu-l astfel, Iconostas veşniciei, mărturisind creaţia sa întru Neam, ca TEMELIE a zidirii, STÂLP al înălţării şi OSIE a dăinuirii pururea.

 

   Esenţial, haric, surprinzător, cuprinzător şi clarvăzător Marele Get contemporan – Artur Gabriel Silvestri şi-a zămislit spiritul profetic descendent din Corifeii iluminării protostrăbune, Zamolxis, Deceneu, Dionisie Areopagitul, care au lăsat Neamului nostru ales, o impunătoare, regală şi profetică AUTOHTONIE sacră –OSIA GETICĂ.

 

   Artur Gabriel Silvestri a avut Darul unei vitalităţi misterioase, îmbogăţit cu o încărcătură sufletească nemărginită, impunând astfel, destinului său hărăzit de Sus, să înfăptuiască ceea ce a avut de înfăptuit spiritual în aceast Pantheon dacic, reînnoind ciclurile profetice străbune, într-o înaltă Şcoală - CARPATHIA de ţinută SILVESTRI, într-o RĂSFRÂNGERE serafică, metafizico-mistico-isihasto-carpatină, de la legendarul IERI la inefabilul AZI înspre un MÂINE nedefinit, dar COSMIC.

 

   Artur Gabriel Silvestri a trăit Cuvântul din LOGOSUL divin întrupat, în gândul alb şi-n purpura roşie, de jertfă a scrisului, l-a trăit viu, aprig, aprins, luminător, fascinant, înspăimântător, tulburător, arzător, grăitor şi deseori de negrăit.

 

   Artur Gabriel Silvestri a pus ca piatră de temelie, ciment, tencuială, fier beton, stâlpi, catapeteasmă, vitralii şi turn la ctitoria ROMÂNIEI TAINICE, gândul curat, cuvântul izbăvitor, fapta ziditoare, sângele, inima şi sufletul ca ofrandă şi cuminecare.

 

   Epistolar de o sensibilitate aproape de Marele Apostol Pavel, s-a cuprins în esenţa unui sacerdot al ieşirii din timp, întrupându-se spiritual întru intuiţie şi insuflare.

 

   S-a smuls hazardului lumesc, risipitor deşertăciunii, adunându-se roată, precum Păunul hindus care-şi face coada cu penele smălţuite în curcubeu, un evantai regal din care ne privesc sute de ochi frumoşi, ce ne îndeamnă să ne deschidem ochii sufletului, ca să-L putem privi pe Dumnezeu în toată splendoarea Creaţiei Sale.

 

   La scară mică, dar înaltă spiritual, Artistul, Poetul, Scriitorul, Filosoful, Teologul, Profetul sunt Demiurgi geţi ai Creaţiei lor sublime, purcesă din Harul Creaţiei divine.

 

 

            POEM pios adus MAGISTRULUI ARTUR GABRIEL SILVESTRI

 

  

   Tălăzuirile sale literare au netejit apele albastre ale întinderii epice într-o strălucire creştin-ortodoxă, menită să se adauge curgerii veşniciei noastre.

 

   Visul conştiinţei sale, dincolo de cunoaşterea trecătoarei clipe, la fremătat în conştiinţa Neamului, aprinzând DORUL de AGRĂIRE a Frumosului nemărginirii.

 

   Zăpezi de flăcări i-au cuprins menirea să stea de veghe tărâmului Zamolxian şi să coslujească pământului şi cerului dacic al lui Hristos şi-al Maicii Sale - MARIA.

 

   Hieratic sunet din inimă-i răsună şi tainică ţâşnire din suflet se revarsă pe drumul din lăuntrul său, netezindu-i Calea înspre Viaţă, înspre Adevăr, înspre Iubire.

 

      Prin scris, talantul i-a scânteiat ca piatra de rubin, făcând mărgăritarele-litere, HORĂ  a Cuvântului sacerdot, brodându-i pe poale Curcubeul în mantie sa boreală.

 

   Sub curgerea nehotarnică a intuiţiei a chibzuit propria măsură, dăltuindu-şi aura de sfântă promoroacă, spre fulgerări ce aprind iconostasurile cereşti ale Voroneţului.

 

   Suind pe bolta Timpului creaţiei şi-a zugrăvit Icoana vremii spirituale, din care ţâşnesc împrejur puzderie de stele întru străluciri carpatine, diafane şi serafice.

 

   Restaurând pe emineasca-i frunte, mirarea trăirii celeste, miracolul veşniciei ei, s-a circumscris tradiţiei pelasge, ritualului focului sacru getic de a scrie cu toată fiinţa sa, cu toată viaţa lui, cu inima sa necuprinsă şi cu sufletul verde îmbujorat de cer.

 

   Şi-a urmat viziunea unei purificări literare solemne, demne de epoca patriarhală a marilor filologi-filosofi, sacerdoţi geţi, ce-au ars spre slava nemuririi zamolxiene, culminând cu epoca patristică, întru tainica sacralitate a Sofianismului ÎNVIERII.

 

   Şi-a încrustat libertatea creării frumosului, odrăslit în puzderia sublimă a miracolului dacic, oglindit în autenticitatea universului său tainic, ca simbol miraculos de trăire.

 

   Geniu cu personalitate puternică, făuritor de şcoală nouă, surprinzător şi cuceritor, restaurator de gândire românească de esenţă creştin-ortodoxă, deşi, zbuciumat de tensiunile contemporane, ardea ca un Rug Aprins de o tainică sacralitate valahă.

 

   Nemărginirile infinite, înflăcărate, răsfirate în iureşul clipelor i-au cuprins tăriile astrale ale cugetului într-o viziune de continuităţi celeste, de înşiruiri serafice, de cicluri harice ce se întrevăd, se văd, se cunosc, se recunosc, se pătrund, se întrepătrund, dând astfel, sens FAPTEI bune şi măreţie PERSOANEI sale culte.

 

     S-a purces într-o seninătate de o bunătate desăvârşită, răsfirată în înmănuncheri de litere şi slove, capabile să aprindă CUVÂNTUL în purpura Sa de slavă cerească.

  

   Sentimentul sacru al slujirii Neamului său ales, i-a creat starea astrală slujirii divine, stare ce ne este adresată nouă, urmaşilor întru spirit ai lamurei, metanoiei sale.

 

   Răscumpărând cu sângele vulcanic şi viaţa clocotită, înseninările de Taină ale Dacoromâniei Mari şi-a urnit facerea de rezidire literară, pe matrice filocalico-sofianice, revărsând RUGA, CÂNTAREA şi neţărmurirea DORULUI de Eminescu.  

 

   Îndrumător al tradiţiei pelasgo-trace şi al spiritului geto-marianico-hristic a răspândit fără răgaz, sub soare, Cuvântul din CUVÂNT, în purpura ca o văpaie de chihlimbar.

  

    Cântarea de lumină, ca o vioară în azur de romanţă, a purces insuflată, fără o origine definită, întru desluşirea nedesluşitului României Tainice, revărsând glăsuiri şi recapitulări de tâlcuri – o sublimă Creaţie, într-o reverberie de sensuri mirifice, răsfrânte angelic peste întinderea nesfârşit de albastră a Cuvântului dumnezeesc.

 

   Filosoful culturii a crescut viguros ca un Gorun biblic, afirmând o realitate a nobleţei pelasge, în care s-a întrepătruns seva Neamului, simţind deseori taine sublime, dar de o autoritate severă, pe care nu le putea împărtăşi decât marilor Sihaştri, uitaţi de veşnicie în Carpaţi, dar la jumătatea destinului, viaţa pământească i s-a frânt*, pentru a odrăsli în cea care rămâne pururea verde şi înflorită în rodul spiritului ei serafic.

 

   * Viaţa marelui Corifeu al Literaturii creştin-ortodoxe, Artur Gabriel Silvestri i-a fost curmată de la jumătate de mercenarii morţii, slujbaşii Legiunii Oculte apocaliptice.

 

   Iubitorilor de Dumnezeu, de Maica Domnului – Fecioara MARIA, de Pantheonul ceresc şi pământesc, de Străbuni, de Patria sacră, le-a hărăzit Mântuitorul HRISTOS, o PATRIE celestă, în mijlocul căreia îşi are Tronul împărătesc TATĂL ceresc.

 

 

                           PATRIA CEREASCĂ

 

...„Priviţi la cortul Domnului, priviţi

   La cortul plin de oameni fericiţi

   Ce vor trăi cu Dumnezeu de-a pururi!

   Şi acolo, în slăvitele azururi,

   În nesfârşitele imense sfere

   Nu vor mai şti de moarte, de durere,

   De ţipete, de plâns, de tânguire,

   Căci Dumnezeu, din marea Lui iubire,

   Va şterge ochii lor, de lacrimi plini,

   Cu-ale iertării veşnice lumini,

   Şi ei vor fi al Domnului popor,

   Iar Domnul slavei, Dumnezeul lor!”

   (Sergiu Grossu, Apocalipsiada, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1999)

 

      Întru aleasă şi serafică cinstire adusă MAGISTRULUI meu ARTUR SILVESTRI!

 

 

                                   GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

  

      30 Nov. 2022

 

      Sfântul Apostol ANDREI – Ocrotitorul DACOROMÂNIEI

COMENTARII:

Cum e azi, a murit Gabriel Artur Silvestri, unul care doar povestindu-i despre mine Pr. Al.Stănciulescu-Bârda și alduitul Silvestri mi-a trimis 5 mii lei, înainte cu un an de amuri, mi-a trimis, zice-se, pentru preocupările mele culturale și, n -a fost rău/nici puțin lucru darul domniei sale Gabriel-ArturSilvestri sciitorul bun, c-a fost bine venită această pomană și n-a fost puțin lucru, mai ales, că nemulțumitul-ui i se ia darul iar calul de dar nu se caută la dinți.

Im Memorim: Dumnezeu să-l ierte și să-l odihneacă, în pace și memoria, fie-i binecuvântată și, în veci/pururi, pomemită fie-i memoria acestui scriitor și om milostiv și de ispravă, cumsecade și, în a Domnului veșnică slavă fie!

Doamne iartă pe greșiții noștri !

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

Invitatie la Idei in Agora: „Noica - Dupa 35 de ani”. Andrei Plesu in dialog cu Sorin Antohi

 

Magda Ursache sub ochii criticilor

 

Magda Ursache sub ochii criticilor

 

Ioan Adam:

Cartea se citește pe nerăsuflate (e vorba de Bolile spiritului critic, nota mea, Magda U.). Autoarea pretinde c-ar fi scris-o la bătrîna sa mașină „Erika”. N-o cred! Magda Ursache își înmoaie penița în acid sulfuric; hârtia dogorește, sfârâie, miroase a ardere de tot.Pe altarul încins al supremei zeițe MEMORIA sunt sacrificați antropopiteci detestabili, ipochimeni hidoși, dar cu (mai mult sau mai puțin) renume în comedia minciunii jucate la noi într-un timp absurd,sintetic, blestemat,- mai mult ca prezentul.                                                        

Adrian Alui Gheorghe:

Rău de România este spovedania unui învins? Nicidecum.O biografie „deraiată” de la o greșeală de tipar, pusă în pagină de un linotipist ofuscat, a avut parte de un destin modificat. Așa cum zice autoarea în final:„Dreptul la corectarea vieții rămâne utopie, dar existența ca greșeală de tipar e un subiect bun. O să-l reiau. Altfel.” Dar dacă acea greșeală de tipar nu s-ar fi produs, oare autoarea ar fi fost „alt om”? Mai „mulțumit”?  Sau împăcarea cu toate greșelile, ale noastre sau ale altora,ale tiparului sau ale istoriei, este posibilă doar prin transferul în literatură, în ficțiune sau semi-ficțiune. Sub construcția unei opere sau a unei cărți, se află, întotdeauna , sacrificată o viață. S-ar putea altfel?

Ion Andreiță:

La întrebarea preotului duhovnic Pr. Prof.Univ.Ioan C. Teșu ( cel care a ajutat-o să depășească drama după moartea lui Petru Ursache) - citez : „Cum stați cu iertarea, doamna Magda?”, aceasta răspunde: „Rău, Părinte,dar monahul Nicolae Steinhardt  m-a încurajat să nu uit, pentru că anume vrăjmași nu pot fi iertați.Mi-e imposibil să mă rog pentru ei.Rugăciune pentru călăi nu poate face oricine.”(episod narat în Ridică-te, Gyr, Ridică-te, Crainic! , Eikon, 2020, nota mea ,Magda U.)

Constantin Călin:

Probabil am să produc mirare spunînd că unul dintre cei mai buni și mai curajoși prozatori de azi este o femeie: Magda Ursache.

Zenovie Cârlugea:

Deși are rezerve față de ironiile postmoderniștilor la adresa descriptologismului, Magda U. va aprecia la aceștia acea recuzită pe care o experimentează și d-sa la rând, mai mult sau mai puțin (fragmentarismul, ambiguitatea, colajul cultural, aluzia livrescă,ludicul, „jocul de-a una și de-a alta”, pastișa, autocitarea ironică etc.), deopotrivă „emoție” și „mult acid”, reducând decalogul scriitorului la doar trei „porunci” : răbdare, credință, iubire.

Călin Ciobotari:

De fiecare dată când se zvonește în târgul Ieșilor că Magda Ursache se pregătește să lanseze o nouă carte, unii dorm prost.Ba chiar foarte prost.Își recitesc CV-ul, se lasă confiscați de amintiri nu tocmai onorabile, oftează adînc și, pe furiș, își fac eventual semnul crucii. Da, pentru că Magda Ursache are un organ critic de temut, lucru vizibil, dealtfel, și în revistele culturale în care semnează. Posedă o ironie crudă,fără menajamente, pe cât de savuroasă, pentru unii, pe atât de deranjantă pentru alții.

Theodor Codreanu:

Magda Ursache este unul dintre cei mai străluciți și mai originali polemiști din cultura română actuală, dincolo, dar în consonanță, cu forța stilistică a romancierei.Colaboratoare infatigabilă la cele mai importante reviste ale momentului, articolele ei sunt întotdeauna imbold spre lectură,prin vervă stilistică și problematică.Spre deosebire de criticaștrii de duzină, autoarea se distinge prin abordarea mizelor majore ale culturii și vieții publice românești și europene. Pentru asta, își folosește altfel lecturile bogate și informația mereu surprinzătoare,toate acumulate în timp și temeinic. Aș putea invoca o „complementaritate” în diversitate cu viziunea sistemică despre cultura noastră a regretatului erudit și gânditor Petru Ursache, a cărui dispariție în plină putere creatoare i-a lovit profund sensibilitatea și destinul. Mai trebuie precizat că Magda Ursache a impus o formulă publicistică personală, alta decât a inconfundabilului Luca Pițu, dar la fel de eficientă.

Șerban Codrin (Denk):

Cu o memorie neverosimil de încăpătoare, Magda U. aude și nu uită, nu poate să uite, este bolnavă de neuitare. Ce aude? Ce o terorizează?Altceva decât pe un pur și simplu om. Ca un muzician cu ureche perfectă, înnebunit de foșnete, șoapte, vibrații incomplete, lipsă de perfecțiune datorată limitelor umane sau instrumentului neacordat sau defect, Magda U. este terorizată de zgomotele ideologice,filozofice, lingvistice,o alienează prostia omenească, limitele moralei, limitele speciei, limitele puterii de a fi om.   

Iordan Datcu:

Temele cu care se bate consecvent eseista sunt mult mai bogate și mai variate:inventarea de celebrități, literatura tânără despre „orgasme perfecte și sicreturi sexuale”, grupurile de presiune, reactivarea marxizanților, revizuirea aristocrației interbelice, relativizarea unor valori, blamarea orgoliului istoric,considerarea ca erezie a specificului național,critica specializată în ultramediatizarea cărților trecătoare, analiștii politici ,„trei-patru pe cap de locuitor”, cultura, criza cititului,împuținarea bibliotecilor și a librăriilor, mediocritatea tipăriturilor.

Mircea Dinutz:

Ceea ce o cutremură , cu adevărat, pe Magda Ursache, foarte atentă și fină analistă a valorilor culturale și a mentalităților în continuă mișcare, este că am ajuns, în acest prezent deplorabil, să terfelim autoritățile intelectuale ca în anii ruletei sovietice, referindu-se - explicit- la deconspirările dirijate (N.Breban, Cezar Ivănescu, Ioan Groșan, Ioan S. Pop), la care se adaugă prigonitul și veșic calomniatul în toate guvernările din ultimii 33-34 de ani –Paul Goma.

Dumitru Augustin Doman:

Magda Ursache laudă rar și neconvingător, nu are –se vede- exercițiul elogiului.E încă un motiv pentru care nu trebuie să cauți să ți-o faci prietenă. Adversară, în schimb, da: îți pune un diagnostic corect în general, dar și scrie savuros despre tine, cu ironie, cu sarcasm, nu leșinat și neconvingător.

Să citiți bine! ne îndeamnă Magda Ursache. Sper că eu o citesc binișor.(Cu plăcere, sigur o citesc).Dacă nu...cum ziceam, e bine s-o ai adversară. Și nu doar din motivele spuse mai sus. Dar o polemică, oricât de dură, de acidă cu ea, nu presupune o tăvăleală balcanică, ci o luptă de idei și mai ales de principii.Iar dacă e ceva de capul tău,asta nu trebuie refuzată.

Val Gheorghiu:

Vede monstruos și râde enorm.Magda e un Thackeray cu fustă al deșertăciunilor bahluene. E un David Lodge al campusului din Copou. Promiscuității opulente a englezului, Magda îi opune una ca atare,calică, de o plasticitate ucigătoare. Magdalizează inimitabil.(...)

Fraza ei nu iartă, nu curtează pe nimeni.Cu talent, cu vervă, cu franchețe, scriitoarea despică,ea nu pariază pe jocurile de culise, pe rezervele intelectuale, nu mimează scrisul apelând la plecăciuni și pupături de mâini. Ea pariază pe estetica scrisului și pe cea a ființei.

Vasile Gogea:

Asemea cărți (Comunismul cu rele și rele, Eikon,2013, n.mea, Magda U.) și astfel de caractere precum cele ale Doamnei Magda Ursache sunt mai mult decât necesare. Pot fi salvatoare. Nu neapărat prin exactitatea faptelor inventariate, ci prin adevărul mai înalt sau mai profund pe care îl conțin.

Paul Goma:

Luat cu cititul, am omis să-ți spun că ultimul tom mi-a devenit carte de căpătâi. Să ne trăiești, să ne-nflorești, ca merii,ca perii...(Să citiți bine!,Demiurg, 2010, n. mea, Magda U.)

Multe chestii am învățat eu la materia „citire” de la matale, Doamnă!

Gheorghe Grigurcu:

Magda Ursache face parte din rândul condeielor incomode.Spre deosebire de comentatorii a căror grijă capitală e „să nu supere”, „să nu se pună rău” cu persoanele resimțite, în mod justificat sau ba, ca fiind importante, în orice caz influente ( sunt și câteva reviste de circulație, tributare acestei atât de utile „prudențe”),d-sa se exprimă fără ocol când e contrariată.(...) Mărturisesc că nu prea multe pagini ale publicisticii sale actuale mi se par atât de atracțioase prin aerul lor inteligent-justițiar, prin neobosita lor vervă personalizată precum cele ale autoarei ieșene.

Marian Ilie:

Cel mai curajos bărbat este o femeie: Doamna Magda Ursache.

Ion Lazu :

Poate că „dulcele târg” va fi început să aibă o „problemă” chiar din clipa în care i s-a înscenat Magdei Ursache „greșeala”care a dus după sine demiterea, luarea dreptului de semnătură, practic decăderea din statutul  de scriitor. Mai oricine ar fi tras concluzii oportune, după lovituri atât de profesionist aplicate, eficiente...(Te trezești din pumni, arunci prosopul etc.) nu însă și Magda Ursache. Cei 13 ani de înlăturare din publicistică, în loc să devină un handicap de nesurmontat,o descalificare pe viață, s-au transformat- prin lecturi intense,incredibile, idealiste-, în marele atu al Magdei U., constituită de la an la an într-o bombă cu ceas. Și, cum-necum, ceasul acela, de prea puțină lume așteptat, a și venit.

Valeria Manta Tăicuțu:

Magda Ursache are și curaj, și limbă ascuțită, și argumente. „Bolile spiritului critic” sunt reale și au nevoie de tratament, nu de trecerea lor sub tăcere.Periculos de inteligentă, talentată și cu limbă ascuțită, Magda Ursache este greu și de învins cu așa arme, și de ignorat.Ea înțelege tot și nu tace, poate fiindcă știe că răul se întinde victorios doar atunci când oamenii buni tac.

Gabriel Mardare:

Vijelioasă ca taifunul și precisă cum e tunul – te calific eu în maneleză. Ai hiperacuzie la ciudățeniile (s)exprimării publice,hiperosmie la duhorile borhotului lingvistic rezultat din drojdia englezească inseminată în resturile nedigerate ale vorbirii locale,te furnică boarea pretențiilor culturale.

Radu Mareș :

Magda Ursache e un autor cu care nu-i de glumă. Ea știe tot, fără nici o glumă.Când atacă o temă sau un autor, este ca și cum le-ar fi pus radiografie în prealabil.Să mai adaug că citește cu o conștiinciozitate rară în ziua de azi și are o memorie fabuloasă, nu uită nimic, iar bibliografia la care face trimitere, când e cazul, e de aceeași exhaustivitate intimidantă.

Ionel Necula:

Mi-am dorit mult această carte-interviu, realizată de Adrian Alui Gheorghe, împreună cu Magda Ursache. Amândoi intelectuali de bună calitate, cărturari luminați și cu o generoasă suprafață spirituală, nu puteau realiza decât un dialog interesant, provocator și cu multe scotociri prin nebuloasele acestor vremi.

Nu m-am înșelat. Sub genericul Supraviețuiri în Post-Moralia (Eikon, 2019), cei doi parteneri de dialog aduc în discuție o paletă largă de teme, subiecte și devălmășii care bântuie societatea românească. La provocările lui Adrian Alui Gheorghe, Magda Ursache răspunde prompt și decomplexat, infuzând textului substanță, temei și noime. Întregul interviu este o radiografie a realității românești, după ieșirea din comunism.

Dar chiar am ieșit cu adevărat?   

Luca Pițu:

Magda U.?: o referință de prim plan în dezbaterea de idei actuală, neînfeudată corectitudinilor politice, o voce inconfundabilă în peisajul românesc intelectual, cu un comportament de jucătoare în Liga Întâi a Condeierilor Moldovalahotransilvani, una din marile doamne care ne-au mai rămas după replierea pe tărâmul fără vifor - și fără manele- a Monicăi Lovinescu.

Dan Petrușcă :

Magda Ursache nu e „gură rea”cum o caracterizează Gheorghe Grigurcu în prefața altei cărți (SĂ CITIȚI BINE!Eseuri lirice, epice și dramatice), ci mai degrabă nărăvașă în raporturile ei cu lumea.Pentru că nărăvaș e un cal (scuze!) care n-a fost „încălecat” și care nu admite să fie încălecat.(...)

Recunosc faptul că, dacă s-ar întâmpla cumva să se mai scrie despre mine, aș prefera mai tot timpul să mă „înjure”Magda U., decât să mă laude un anumit fel de prieteni.

Mircea Popa:

În numele nostru și al lașității noastre, Magda Ursache ridică mănușa la toate distorsiunile, la toate abuzurile, încălcările și trădările noastre. Până o avem pe ea, noi putem sta bine încotoșmănați la căldurică, urmărind de la distanță spectacolul confruntărilor. Neechivocul poziției Magdei Ursache ar trebui să ne pună pe gânduri spre a lepăda nehotărârea și a-i antrena pe ezitanți. Anafura stropită cu aghiazmă furnizată de ea ar trebui să ne oblige să stăm sub patrafir ceva mai mult.

Florentin Popescu :

Ascuțit condei, teribilă femeie această Doamnă Chiajna a literelor noastre! Citiți-o și vă veți convinge!

Gh. Postelnicu:

 Dvs dovediți că nimic nu-i atinge mai tare pe ticăloși ca sinceritatea și ironia. Dumnezeu să vă ocrotească.

Și mai e ceva, remarcabil și rar: inventivitatea lexicală. Veți da de lucru și alcătuitorilor de dicționare. Aveți grijă!

Adrian Dinu Rachieru:

Veghind „din mărgioară” păguboșii luștri ai tranziției noastre împleticite,d-na Magda Ursache  a devenit vizibil ce era dintotdeauna: o prezență incomodă.

Spiritul iscoditor, remarcabila-i combativitate, folosind din belșug muniția argumentelor, au drept resort „drogul gazetăriei”. Autoarea se luptă  cu impostorii și dezertorii, flagelează lașitatea și oportunismul, își apără cerbicios independența. Este mereu pe baricade și, fapt rarisim, își citește cu sârg confrații. Firește, îi și citează, locuind în intertextualitate, de vreme ce culege sintagme memorabile, le plombează inteligent în propriu-i text (nelipsind cuvenitele mulțumiri). Vioiciunea spiritului domniei-sale, descărcat în pagină, îmbie la lectură. Iar diagnosticele, rostite ferm,obligă măcar la meditație.

Să citiți bine, așadar!

Virgil Rațiu:

În România se tipăresc sute de cărți, însă nu toate sunt vizibile.Unele nici măcar pe spațiul electronic. Mulți, cred eu, trebuie să depună eforturi pentru a pricepe următoarea observație:„Literatura înaltă are alt mod de a rezista. Nu se poate citi în metrou, între două peroane pe stânga” (!n.m,V.R.).

Paula Romanescu:

„Draga mea Conștiință,

Din cerul lui, Bătrânul tău drag sunt sigură că te veghează.Nu cumva îți mai și șoptește ce și cum să faci întru slava adevărului? Că prea le nimerești fără greș!

Pr. Ioan C. Teșu:

Magda Ursache, Distinsă Doamnă a scrisului românesc, este bine cunoscută pentru eseurile sale literare, adevărate radiografii ale societății românești ante și postdecembriste, în varii domenii, în mod predilect istoria recentă și literatura actuală. Critică, acidă, ea se împotrivește „duhului lumii” acesteia, marcat de superficialitate și frivolitate,de impostură și plagiatură, de ipocrizie și alienare psihică, spirituală și națională.

Constantin Trandafir:

Magda Ursache are un fel de a scrie cu acid nitric, deși arată că nu duce lipsă de bemoli, de intuiții critice și chiar de tonalități elegiace. Nu știu dacă am citit undeva sau este invenția mea comparația scriitoarei cu războinicele amazoane. Mai direct,Magda Ursache este structural o luptătoare, care a trecut prin niște arcane în epoca de aur, iar în democrația „originală”și-a pus în mișcare tolba plină de săgeți: ironia, surâsul, sarcasmul, modul polemic și pamfletar.Caut un nume feminin de aceeași clasă, și în minte răsar numai nume de scriitori virulenți (de viro facta femina).

Și-au găsit nănașa proletcultiștii,oportuniștii, colaboraționiștii, elitele autoproclamate, comuniștii metamorfozați în „anticomuniști”, socialiștii deveniți politruci de dreapta, securiștii din toate partidele. Dar mai presus decât temele și personajele sale este scriitura viguroasă, bine articulată.

Vladimir Udrescu:

Pentru Magda Ursache nu există tabuuri.Își asumă fără inhibiții postura de a „cârti”, de a aborda scrisul și spusa oricărui autor de pe poziții lipsite de reverențe sau mistificări, invocând „nevoia de modele” ca suport, între altele, pentru „eurosoarta culturii române”.S-ar putea susține, din acest punct de vedere, că eseista pare a-și fi luat drept viză camusiana afirmație din chiar titlul unui articol inclus în sumarul cărții:„libertatea este dreptul de a nu minți”. Scrisul autoarei ține, de altfel, de nevoia aflării adevărului, a restabilirii suveranității acestuia, fără fetișizarea unor autori, opere, etape sau mentalități.

 

Sursa: MARIAN ILIE