Alexandru Stanciulescu Barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR O VORBĂ

 

Pr. Gheorghe Cunescu

 

 

 La 3 august 1914 se năștea în Sculenii Orheiului, din părinți răzeși moldoveni , Părintele Gheorghe Cunescu.

 

De la mama sa Iulia Săndulencu a învățat nu numai limba străbună, ci și dragostea de neam, de Biserică, de suflet românesc. A urmat școala primară și cea medie în Balotina.

 

Descoperindu-și chemarea spre cele ale preoției încă de timpuriu, n-a rezistat imboldului lăuntric și și-a îndreptat pașii spre  Seminarul Teologic din Chișinău. S-a remarcat repede prin comportare și inteligență. A continuat studiile la Facultatea de Teologie din aceeași localitate, fiind ucenic apropiat al multor profesori, personalități de renume ale culturii teologice interbelice. Licența și-a luat-o la catedra Prof. Pr. Valeriu Iordăchescu cu teza Raportul dintre artă și morală.

 

Precipitându-se evenimentele, a fost nevoit să-și întrerupă cursurile de doctorat în teologie. S-a căsătorit în iulie 1941 cu învățătoarea Ana Cegoreanu, a fost hirotonit preot în 1942 pe seama parohiei Șoldănești(Orhei). A fost nevoit să se refugieze cu familia dincoace de Prut.

 

De-a lungul activității sale pastorale, până la pensionarea din 1975, a funcționat ca preot paroh la parohiile Panaghia(Dj), Luieru(MS) și București.

 

Ca preot, Părintele Gheorghe Cunescu nu a precupețit nici un efort de a sluji cu devotament Altarul și enoriașii, de a-și face în mod conștiincios datoria față de Biserica străbună.

 

Activitatea Părintelui Gheorghe Cunescu nu s-a limitat numai la cea pur preoțească, de liturghisitor, predicator și conducător spiritual de obște. În sufletul său a găsit mult mai mulți talanți, pe care s-a străduit din răsputeri să-i valorifice. Printre aceștia, cel de cărturar a fost pe primul loc. S-a remarcat de timpuriu în publicistică, ,,Tribuna Tinerimii” din Chișinău deschizându-i larg porțile încă din 1938.  Nu putem enumera aici titlurile tuturor articolelor, studiilor, eseurilor și recenziilor publicate de către Părintele Cunescu timp de o jumătate de veac. Enumerăm doar câteva din publicațiile la care a colaborat, pentru a ne da seama, cât de cât, de capacitatea sa și spiritul de dăruire: ,,Raza”, ,,Luminătorul”, ,,Oltenia Muncitoare”, ,,Telegraful Român”, ,,Vatra”, ,,Steaua”, ,,Tribuna”, ,,Mitropolia Ardealului”, ,,Mitropolia Banatului”, ,,Convorbiri literare”, ,,Cronica”, ,,Luceafărul”, ,,România literară”, ,,Biserica Ortodoxă Română”, ,,Mitropolia Olteniei”, ,,Glasul Bisericii”, ,,Studii Teologice”, ,,Ortodoxia”, ,,Mitropolia Moldovei și Sucevei”, ,,Revista Cultului Mozaic”, ,,Ramuri”, ,,Orizont”, ,,Albina”, ,,Credința”, numeroase ,,Îndrumătoare” eparhiale etc.

 

Observând prestigiul de care se bucurau publicațiile respective în țară și străinătate, înțelegem și valoarea colaboratorului lor Gheorghe Cunescu. Facem precizarea că materialele publicate de către dumnealui erau contribuții de prima mână pentru istorie, istorie literară, teologie etc. Observând, de asemenea, denumirile revistelor la care a colaborat și locul lor de apariție(Chișinău, Craiova, Sibiu, Tg. Mureș, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, București etc.), înțelegem activitatea publicistică a Părintelui Gheorghe Cunescu ca pe o caldă și scumpă îmbrățișare făcută pământului românesc.

 

Despre ce a scris Părintele Cunescu de-a lungul unei jumătăți de veac? Despre toți și despre toate. Și nu orice! Dar nici oricum! Câteva subiecte dacă vom enumera, considerăm că cititorul nostru va fi, cât de cât, edificat asupra evantaiului atât de bogat de teme și probleme, pe care și-a propus să le pună în discuție și, de cele mai multe ori, să spună lucruri de referință: Mihai Eminescu, Avram Iancu, Tudor Arghezi, George Enescu, Mihail Sadoveanu, Ciprian Porumbescu, Constantin Brâncuși, Alexe Mateevici, Ion Jalea, Gala Galaction, I. G. Ștefănescu, Iuliu Scriban, Octavian Goga, M. Berezovschi, Antonie Plămădeală, Antim Nica etc.

 

Uneori a publicat chiar interviuri cu Ion Țuculescu, Perpessicius, Tudor Arghezi, Ion Petrovici, Șerban Cioculescu, Valeriu Anania și alții.

 

Activitatea publicistică nu s-a oprit nici ea la periodice. Studiile Părintelui Gheorghe Cunescu s-au extins de multe ori, căpătând dimensiunile unor cărți. Nici atunci cercetările nu s-au oprit, fiindcă unele teme atât de mult –au obsedat, încât au generat chiar câte un serial de volume. Dintre cărțile publicate amintim: Pe urmele lui Gala Galaction(București, 1982), Pe urmele lui Ion Agârbiceanu(București, 1990) ș. a. A colaborat la numeroase volume colective, precum L-am cunoscut pe Tudor Arghezi(1981), Ceasuri de seară(1982). A îngrijit ediții din și despre clasici: Gala Galaction, O lume nouă(1970), Gala Galaction, Opinii literare. Despre scriitori și cărți(1979), Mihai Eminescu(1987).

 

Impresionați de munca, uneori benedictină, a Părintelui Gheorghe Cunescu, pentru a scoate la lumină noi valori ale culturii române, mulți oameni de cultură s-au referit, în scris,  la activitatea și opera sa: Șerban Cioculescu, Ion Pas, Demostene Botez, Ioan Alexandru, Ion Apostol-Popescu, Paul Dugneanu, Gabriel Cocora, Alexandru Bardieru, A. Radu, Gh. Papuc, Florentin Popescu etc.

 

Personal am fost un privilegiat, fiindcă mai mulți ani am corespondat cu Părintele Gheorghe Cunescu.

 

Până în ultimele zile de viață(28 decembrie 1995), Părintele Gheorghe Cunescu era prezent la biserică, la bibliotecă, la arhive, la simpozioane, conferințe, congrese, la edituri, la redacții, dar pe unde nu era! Robust sufletește, sănătos, plin de proiecte care de care mai îndrăznețe, lucra cu frenezie, sperând că le va termina pe toate!

 

Nu știm și nu vom ști niciodată dacă a spus  tot ceea ce a avut de spus prin graiul și condeiul său, dar știm că a lăsat o brazdă adâncă în ogorul culturii românești[1].   

 

Pr.  Al. Stănciulescu-Bârda

[1] A se vedea și Pr.  Gh.  Cunescu - 75 de ani(1914 - 3 aug.  - 1989), în ,,Telegraful Român", Sibiu, 1989, nr.  35-38, p. 6.

 

 

 

Populația actuală a Pământului este de aproximativ *7,8 miliarde* (decembrie / 2020), sursa: Animal Planet

 

 

 

Pentru majoritatea oamenilor, acesta este un număr mare.  Asta e tot.

 

 Cu toate acestea, în termeni procentuali, poate fi apreciat într-o dimensiune mai gestionabilă uman.

 Analiza rezultată este relativ mai ușor de înțeles.

 

 

 *Din acest total de 100%:*

 

 - 11% sunt în Europa

 - 5% sunt în America de Nord

 - 9% sunt în America de Sud

 - *15% sunt în Africa*

 - 60% trăiesc în Asia

 

 - 49% locuiesc în mediul rural

 - 51% locuiesc în oraș

 

 - 12% vorbesc chineza

 - 5% vorbesc spaniola

 - 5% vorbesc engleza

 - *3% vorbesc arabă*

 - 3% vorbesc hindi

 - 3% vorbesc bengaleză

 - 3% vorbesc portugheza

 - 2% vorbesc rusă

 - 2% vorbesc japoneză

 - 62% vorbesc propria limbă maternă.

 

 - 77% au casa proprie sau inchiriata.

 - 23% nu au cazare.

 

 - 21% consumă mai multe calorii decât este necesar

 - *63% pot mânca trei mese complete* .

 - 15% sunt subnutriți, au mâncat ultima masă, dar nu au trecut la următoarea.

 

 - 48% costul zilnic al vieții este mai mic de 2,00 USD

 

 - *87% au apă potabilă* .

 - 13% nu au apă potabilă și/sau au acces doar la o sursă de apă contaminată.

 

 - *75% au telefoane mobile*

 - 25% nu au

 

 - 30% au acces la internet.

 - *70% nu se conectează* .

 

 - 7% au primit studii universitare.

 - *93% nu au urmat facultatea* .

 

 - 83% pot citi.

 - 17% sunt analfabeti.

 

 - 33% sunt crestini

 - *22% sunt musulmani*

 - 14% sunt hinduși

 - 7% sunt budiști

 - 12% sunt de alte religii

 - 12% sunt atei, fara convingeri religioase

 

 - 26% au sub 14 ani

 - 66% au murit între 15 și 64 de ani

 - *8% au peste 65 de ani* .

 

 Daca ai casa ta (sau inchiriazi), mananci 3-6 mese complete pe zi si bei apa curata, ai un telefon mobil, poti naviga pe internet si mergi la facultate, faci parte din micul *Grup Privilegiat* (tu esti în categoria *Global Elite* de *mai puțin de 7%* din populația lumii).

 

 În condițiile actuale, *din 100 de locuitori ai planetei, doar 8 pot trăi sau depăși 65 de ani.*

 

  _Dacă ai peste 65 de ani, fii fericit și recunoscător.  Bucură-te de viață, bucură-te de moment._

 

 Dacă nu ai părăsit această lume înainte de vârsta de 64 de ani, la fel ca cei 92% dintre oameni care au plecat înaintea ta, ești deja binecuvântat în rândul umanității.

 

  _Ai grijă de sănătatea ta pentru că nimănui nu-i pasă mai mult decât ție!

 

 Bucurați-vă de fiecare moment rămas și nu vă plângeți.

 Trăiește și ajută-ți vecinul!

 

 *NOUA TUTUROR CELOR CARE AVEM INTRE 40-90: _AICI CEVA SUGESTII SIMPLE SI UTILE PENTRU TOTI._*

 

  *Verificați întotdeauna*:

  👂🏾 *1* .  Colesterolul

  👂🏾 *2* .  glicemie

  👂🏾 *3* .  trigliceride

  👂🏾 *4* .  tensiune arteriala

 

  *Minimizează*:

 😱 *1* .  Sare

 😱 *2* .  Zahăr

 😱 *3* .  Alimente bogate în grâu

 😱 *4* .  Lactate

 😱 *5* .  Produse procesate.

 

  *Mâncare necesară*:

 📍 *1* .  Legume

 📍 *2*.  Fructe

 📍 *3*.  apa

 📍 *4*.  Sport

 

  *Trei lucruri pe care trebuie să încercăm să le uităm*:

 👆🏿 *1* .  Varsta noastra

 👆🏿 *2* .  Trecutul nostru

 👆🏿 *3* .  Plângerile noastre

 

  *Trei lucruri esențiale*:

❤️ *1* .  Rudele/Prietenii/Tovarășii Noștri;

 ❤️ *2* .  Gândurile noastre pozitive;

 ❤️ *3* .  O casa curata si primitoare.

 

  *Trei lucruri de bază*:

 🌹 *1* .  Zâmbește mereu/Râzi

 🌹 *2* .  Fă o activitate fizică regulată în ritmul tău

 🌹 *3* .  Verificați și controlați-vă greutatea

 

  *Șapte lucruri esențiale*:

 🌹 *1* .  Nu așteptați să vă fie sete pentru a bea apă;

 🌹 *2* .  Nu aștepta să-ți fie somn pentru a dormi;

 🌹 *3* .  Să nu așteptăm să fim obosiți să ne odihnim;

 🌹 *4* .  Nu așteptați să vă fie rău pentru a face examinări medicale;

 🌹 *5* .  Nu aștepta minunile pentru a avea încredere în Dumnezeu;

 🌹 *6* .  Să nu ne pierdem niciodată încrederea în noi înșine

 🌹 *7* .  Să fim pozitivi și să păstrăm mereu speranța într-un mâine mai bun...

 

           😍

 

 👆🏿👆🏿👆🏿 din👆🏿👆🏿

 _DACĂ AVETI PRIETENI ÎN ACEST GRUP DE VÂRSTA *40-90* PE CARE ÎI IUBIȚI TRIMITEȚI-LE ACEST MESAJ.

 

 

 

SEMANATORUL

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

 

Vezi un plugar care îsi seamana semintele; însa nu oricare dintre ele va aduce roada, caci, dupa cum ne învata pericopa, unele cad pe drum si le manânca pasarile cerului, altele cad pe pietre, iar altele – între spini. Asemenea si samânta mântuirii, cuvântul lui Dumnezeu, se seamana deopotriva în toate tarinile inimilor omenesti, însa rodul lor creste doar în inimile cele bune (Matei 13, 4-23). Pilda aceasta te învata sa te rogi Domnului cu osârdie sa îti dea inima buna, duh înnoit si inima noua: si atunci samânta cuvântului lui Dumnezeu care a fost semanata în pamântul inimii tale, nu va ramâne neroditoare.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 76

Prof. Emilia Comișel

 

 

S-a stins la fel de modestă cum trăit! A văzut lumina zilei la 28 februarie 1913, într-o familie în care muzica ,,era la ea acasă". A fost unul dintre cei șase copii ai renumitului institutor, dirijor și profesor de muzică, Gh. Comișel.    Studiile muzicale începute împreună cu tatăl său au fost continuate în Ploiești, la Liceul de fete ,,Despina Doamna" și apoi la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică - București, printre profesorii săi aflându-se reputații maeștri ai muzicii și pedagogiei muzicale naționale: Ioan D. Chirescu, Alfonso Castaldi, Alfred Alessandrescu, George Breazul, Constantin Brăiloiu, Dimitrie Cuclin, Ștefan Popescu și Paul Jelescu.

 

Timp de peste șapte decenii, Prof. Emilia Comișel și-a dedicat întreaga viață în primul rând studierii și cercetării creației muzicale populare, această ,,excepțională comoară cu care România se poate mândri în lume”, după cum afirma nemuritorul muzician G. Enescu. 

 

Învingând inerentele greutăți, Prof. Emilia Comișel a întreprins cercetări și culegeri sistematice de folclor muzical atât în județul natal (Prahova), cât și în celelalte zone etnofolclorice, precum și în afara granițelor actuale ale României, unde trăiește populație românească: Bulgaria, Iugoslavia, Albania, Canada, Moldova, SUA etc., realizând peste 9.000 de melodii. Rezultatele acestei uriașe activități științifice au fost publicate în numeroase studii și articole, ce au văzut lumina tiparului în reviste de prestigiu în țară și străinătate, comentate în diverse emisiuni radiofonice și de televiziune sau prezentate în cadrul unor prestigioase reuniuni științifice în țară și peste hotare: Iugoslavia, Albania, Bulgaria, Canada, Grecia, SUA, URSS, Olanda, Polonia, Italia etc. În acest sens, remarcăm și volumele de referință: Folclorul copiilor, Antologia folclorică din Ținutul pădurenilor, Folclor din Dobrogea, Cântăm Domnului Bunu, Colinde etc. 

 

Un loc aparte în multipla sa activitate l-au ocupat cercetarea și punerea în valoare a etnomuzicologului de talie mondială Constantin Brăiloiu, fondatorul și directorul Arhivei Naționale de Folclor(1928-1943) și al Arhivei Internaționale de la Geneva(1943-1958). 

 

Vasta sa activitate științifică și didactică, - timp de peste 30 de ani a fost profesor la catedra de folclor a Universității Naționale de Muzică din  București -, a fost răsplătită cu trei premii de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și cu alte numeroase distincții în țară și străinătate.

 

A fost un prieten al mehedințenilor. Puține comune mehedințene au rămas nebătătorite de pasul său în căutare de nestemate folclorice. În Malovăț a fost de mai multe ori, fiind un dascăl de valoare al răposatei Mariana Ciurel.

 

Am cunoscut-o din 1978, când venea la simpozioanele de la Severin, apoi am întâlnit-o de multe ori, la diferite simpozioane și sesiuni din țară, la Biblioteca Academiei Române din București. Ne leagă o vastă corespondență întreținută de-a lungul anilor. Era de-o modestie rară. Deși era profesoară universitară, titularul unui doctorat luat cu brio, autor de cărți, recunoscută în țară și străinătate, Doamna Emilia Comișel vorbea cu fiecare cu o familiaritate impresionantă. Era mereu curioasă ca să cunoască, să știe. Nimic nu era minor pentru dânsa. Obișnuia să glumească, să întrețină buna dispoziție în discuții. Știa să coboare la nivelul celui cu care vorbea. Se îmbrăca modest. N-am văzut-o fardată, parfumată, colorată. Era om natural și avea o frumusețe simplă, naturală, care contrasta cu sclifoseala altora.

 

Era oricând gata să ajute pe cei tineri și începători într-ale folclorului, într-ale condeiului, cu generozitatea omului mare. Te îndemna să scrii, să cauți, să cercetezi comoara sufletului românesc, îți dădea sugestii ca un coleg, niciodată cu aroganța omului a toate cunoscător.  Făcea parte din categoria marilor spirite cu care Dumnezeu a înzestrat neamul românesc.

 

Dumnezeu să te ierte,  Doamnă Profesoară Emilia Comișel![1]

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

[1] In memoriam: Emilia Comișel, în ,,Scrisoare pastorală”, an. VIII(2010), nr. 180, pp. 4-5; în vol.  Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol.  V, 2012, pp.  345 – 347; în ,,Datina”, Tr.  Severin, an.  XXV (2015), nr.  6425(27-28 iun.), p.  5.

 

 

 

CANDELA LAUNTRICA

- Sfantul Teofan Zavoratul -

 

 

Pentru ospatul Tau de nunta, Stapâne, îmbraca-ma cu strai vrednic, pe care sa-l gateasca în mine, înca de aici, harul Tau. Învredniceste-ma sa aprind atunci si candela, pe care sa mi-o daruiasca îndurarile Tale.

 

Si asa, cu bucurie voi iesi ca sa Te întâmpin, preaslavindu-Te si binecuvântându-Te cu nadejdea de a fi partas Dreptilor si Sfintilor care din veac bine au placut înaintea Ta.

 

Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 56.

 

 

 

RECUNOSTINTA

- Arhiepiscopul Iustinian Chira -

 

 

Omul smerit, privind pâinea de pe masa, haina de pe el si tot ce are, vede miile de mâini, valurile de sudoare, veghea si truda nenumaratilor oameni…

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 109.

Șerban Cioculescu

 

 Îl cunoșteam pe Șerban Cioculescu din scris cu mult înainte de a-l fi cunoscut personal. Îi admiram capacitatea de a aborda cele mai diverse teme de cultură. Articolele sale erau adevărate sinteze tematice. Cărțile recenzate, aproape una în fiecare zi, interviurile, luările de poziții în cele mai diverse domenii ale criticii, istoriei literare, literaturii propriu-zise, făceau din Șerban Cioculescu un adevărat titan, în fața căruia trebuie să ai un sentiment de micime și umilință. Devenise pe-ncetul în cultura română adevăratul Eudoxiu, - personajul înțelept și atotștiutor, ce și-l alesese pentru scenele sale savuroase din ,,Ramuri” -, iar cititorul, indiferent din ce categorie socială ar fi făcut parte, adevăratul ,,învățăcel”. Din cărțile și articolele lui Șerban Cioculescu descifrai câte ceva din tainele vieții și ale culturii.

 

Personal l-am cunoscut prin 1974-1975. Găsisem la secția de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române din București o variantă inedită a Supplex-ului și mă duceam acolo zi de zi pentru a transcrie manuscrisul și pentru a conspecta bibliografia de referință. Veneau acolo tot felul de oameni, din București și din provincie, din țară și din străinătate. Cabinetul de manuscrise avea o sală de lectură destul de neîncăpătoare pentru numărul mare de cititori și cercetători. Locurile nu se găseau ușor întotdeauna. Adesea trebuia să stai în picioare sau izolat pe vreun scaun, până se elibera un loc la o masă.

 

Eram student pe atunci. Observam adesea un loc liber, unde nu se așeza decât un anume bătrânel, care venea din când în când pe acolo. Funcționarii bibliotecii îl tratau cu mult respect. Într-o zi, văzând că numai locul acela este liber în sală, m-am dus și l-am ocupat. Când a venit îndrumătoarea de sală să-mi aducă lucrările comandate, a tresărit ca arsă. A venit repede la mine și mi-a spus pe un ton poruncitor: ,,- Vă rog, eliberați imediat locul acesta! Este al domnului director!”

 

Am fost atent până a apărut și ,,domnul director”, adică bătrânelul mărunțel, slab, ușor încovoiat de spate, cu o privire iscoditoare. S-a așezat acolo și îndrumătoarea de sală i-a adus imediat dintr-un fișet un braț de cărți.

 

Știam că director al Bibliotecii Academiei este Șerban Cioculescu, dar pentru prima dată făceam legătura între nume și persoană. Îl urmăream discret.  Era aprofundat în studiu. Citea repede, aproape în diagonală, pagină după pagină, își nota pe niște foi idei, fraze, uneori redacta pe loc articole. Grămezile de cărți și manuscrise ce-l înconjurau parcă îi erau cunoscute în cele mai mici amănunte. Răsfoia câte o carte până găsea exact ceea ce-l interesa, lua alta, citea altceva, aparent la întâmplare. Articolele sale deveneau un fel de magnet, care aduna idei și citate de pretutindeni, transformându-le miraculos, ca-ntr-un adevărat creuzet, în unități indestructibile. Era imposibil să stai pasiv în apropierea lui Șerban Cioculescu. Hărnicia lui era molipsitoare și-ți dădea percepția trecerii irecuperabile a timpului. Aveai impresia că este un elev aflat în preajma unui examen decisiv  al vieții lui. Și asta zi de zi, devenind un fel de modus vivendi!

 

Într-una din zile m-am dus după el, când a ieșit din sala de lectură și l-am abordat. Am făcut-o destul de timid, dar am căpătat repede curaj, văzând că-mi acceptă discuția cu oarecare jovialitate. Era chiar binevoitor, aflând că sunt student la Teologie. M-a întrerupt și mi-a recomandat ca temă pentru teza de licență Aspecte religioase în lirica argheziană, făcând precizarea că aceasta era tema care-l preocupase pe el de mulți ani. M-a întrebat ce-i cu mine pe acolo, cu ce mă ocup? I-am explicat și s-a arătat foarte interesat. De altfel, cred că era tipul de om pe care-l interesa orice și oricine.

 

În finalul discuției noastre i-am înmânat câteva dintre ultimele mele ,,creații poetice”, rugându-l să-și exprime o părere, mai precis dacă se merită să mai continui sau nu. A zâmbit ironic și mi le-a oprit. Mi-a spus că trebuie să le citească și-mi va da un răspuns în pauza următoare. Peste câteva minute a revenit în sală. S-a apucat iar de lucru.

 

Îl urmăream cu sufletul pe buze. Eram tare nerăbdător să-i aud părerea. Timpul parcă se oprise pe loc. Îmi făcea impresia că Profesorul uitase de foile mele. Poate au trecut câteva ore, până și-a amintit că trebuie să mai facă o pauză….! Atunci a luat și foile mele și a început să le citească. O viespe dacă m-ar fi înțepat în momentele acelea n-aș fi simțit-o. Îl vedeam notând din când în când câte ceva în foile sale.

 

Când a ieșit el pe ușă, am sărit și eu de pe scaun, propulsat puternic de un resort nevăzut. L-am ajuns pe coridor. S-a oprit, mi-a întins manuscrisele, m-a privit binevoitor și mi-a spus: ,,- E interesant, tinere! Chiar mi-am notat unele expresii. Nu e rău să continui. Dacă tovarășul Ceaușescu ar citi poeziile dumneatale, i-ar place. Oricum, dacă vreo editură îmi va solicita un referat la ele, să știi că-l voi scrie!”

 

Dincolo de euforia momentului, am analizat pe-ncetul vorbele lui Șerban Cioculescu și am înțeles că ironia ce-l caracteriza în scris nu-l părăsise nici în acea clipă. Cu toate acestea am continuat să-i citesc articolele din presă cu același interes și respect. Mai târziu mi-a recenzat cartea cu George Călinescu în ,,Flacăra”. Se strecuraseră în recenzia lui niște erori, probabil datorită unei lecturi prea grăbite. Am scris un răspuns, pe care nu mi l-a publicat revista respectivă ca drept la replică.

 

Un profesor al meu mi-a sus: ,,- Să nu fii mâhnit de asta! Bucură-te că despre o carte a ta a scris Șerban Cioculescu și a scris frumos. El nu scrie la întâmplare!”

 

Vă mulțumesc, maestre![1]

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

[1] Șerban Cioculescu, în ,,Datina", Tr.  Severin, an.  VIII(1996), nr.  1681(29 aug.), p.  8; nr.  1695(8 sept.), p.  5; în vol.  Al.  Stănciulescu-Bârda, Coșulețul cu flori, Bârda, Editura Cuget Românesc, 1997, pp.  97 - 99; în vol.  Al.  Stănciulescu-Bârda, Momente și schițe, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2000, pp.  255 – 258.

 

 

 

Cum să ne păstrăm sănătatea sufletului și a trupului

Sfântul Teofan Zăvorâtul

 

 

Înfrânarea patimilor este mai bună decât orice medicament; şi prelungeşte durata vieţii... Aţi solicitat tratament. Iată tratamentul. Alergaţi la Maica Domnului şi ea totdeauna vă va ţine în stare de bucurie...

 

Sănătatea nu depinde numai de hrană, ci cel mai mult de liniştea sufletească. Viaţa în Dumnezeu, desprinzându-se din valurile lumii, umbreşte cu pace inima, iar prin aceasta ţine şi trupul tot în stare de sănătate. Neliniştea duhului şi patimile strică sângele şi vatămă în mod radical sănătatea. Postul şi, în general, viaţa trăită în post sunt cel mai bun mijloc pentru păstrarea sănătăţii şi înflorirea ei.

 

A vă păstra sănătatea este o datorie. Păstraţi-o! Căci şi cei sănătoşi trebuie să se gândească la moarte. Ea este în spatele tuturor şi fiecare trebuie să se întoarcă mai des la gândul: iată, vine moartea!

 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, pp. 281-282)

 

 

 

ANUL NOU

- Cuviosul Bonifatie de la Teofania -

 

 

Încheind anul care a trecut si întâmpinându-l pe cel nou, trebuie neaparat sa cugetam, cu inima înfrânta, astfel: zilele trecute ale vietii noastre s-au dus fara putinta de întoarcere, dar ce lucru bun am facut în ele? Vremea care a ramas ne apropie de batrânete, sfârsitul e nestiut, iar judecata lui Dumnezeu nu va întârzia. De aceea, fiecare dintre noi trebuie sa înceapa neaparat o viata noua în Iisus Hristos.

 

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 124. 

Prof. I. C. Chițimia

 

 

Auzisem de dânsul din diferite surse, îi citisem cu plăcere și interes numeroasele articole din presă, într-un cuvânt, știam că există și mi-l închipuiam un adevărat uriaș.

 

Întâmplarea a făcut să-l cunosc personal în 1979. Se ținea la Tr. Severin un simpozion, la care participau oameni de cultură din toată țara. Printre aceștia ne strecurasem cu sfială și câțiva mehedințeni dornici de a realiza ceva în plan cultural.

 

Aveam o comunicare privind O nouă variantă a Letopisețului Cantacuzinesc, al cărui manuscris îl descoperisem cu puțin înainte la Mănăstirea Căldărușani.  Când am văzut programul și am înțeles că voi prezenta comunicarea în secțiunea condusă de profesorul I. C. Chițimia, am înghețat. M-a bătut gândul să dau bir cu fugiții, dar n-am făcut-o. Să vorbești profesorului Chițimia de Letopisețul Cantacuzinesc era un adevărat act de curaj, ca să nu zic de nebunie. El era autorul unor tratate și studii fundamentale privind istoria literaturii române vechi, iar eu un amator fără nici o experiență în domeniu.

 

Când mi-a venit timpul să-mi țin comunicarea, aveam emoții ca înaintea unui examen greu. Profesorul Chițimia trona în prezidiul secțiunii cu incontestabilă autoritate. Nu prea avusesem urechi pentru ceea ce se vorbise până atunci. L-am auzit doar că mă anunță: ,,- Urmează colegul…., care ne va prezenta….!” Nu mai aveam ieșire. Trebuia să iau taurul de coarne. Și am făcut-o!

 

Spre surprinderea mea, Profesorul Chițimia nu s-a supărat că am intrat în domeniul său. A ascultat cu atenție comunicarea și a făcut apoi un îndelung comentariu asupra problemei. Am început să prind curaj. Domnul Chițimia încerca să mă încurajeze cu adevărat. Avea o generozitate necunoscută mie până atunci. Folosea mereu noțiunea de ,,colegul”, ceea ce mă făcea să mă rușinez, să mă fâstâcesc. Și, totuși! Domnului Chițimia îi plăcuse comunicarea.

 

După sesiune  m-a reținut și am stat mult de vorbă. La urmă mi-a lăsat cartea de vizită și de atunci s-a închegat o corespondență foarte intensă între noi. Ne-am scris până în ultimele luni ale vieții sale.

 

Zecile de scrisori ale Profesorului Chițimia le păstrez cu sfințenie. Din ele surprind o generozitate imperială. Profesorul se bucura sincer la orice succes al unui tânăr dintr-un sat oarecare. Sfătuia fără să jicnească, venea în ajutor când era cazul. În toate scrisorile se interesa de viața culturală din Severin, din Mehedinți. Se interesa de fiecare om, care ar fi putut să producă ceva în plan cultural. Își dorea mult să vadă revista ,,Izvorașul” că reapare. Se entuziasma copilărește pentru fiecare act cultural mehedințean. A fost nelipsit de-a lungul anilor de la simpozioanele de comunicări științifice, fie de istorie, fie de paremiologie, care s-au ținut în Mehedinți. A prezidat festivaluri de muzică din județul nostru, încercând să aleagă din mulțimea de participanți valorile autentice.

 

Mărturisea cu mândrie și nostalgie că e mehedințean de origine el însuși, că s-a născut și a copilărit la Albulești. A scris tratate fundamentale de istoria literaturii, a reeditat Biblia lui Șerban, a contribuit substanțial la întărirea legăturilor româno-polone. Era de o modestie izbitoare în vorbă și în port. Vorbea pe limba fiecăruia și se făcea plăcut tuturor. Nu făcea caz de titlurile sale științifice. Era scund și slab, dar neînconvoiat. A ars ca o făclie pe altarul culturii românești, până s-a topit pe-ncetul. Era interesat de orice și de oricine. Prefera să locuiască în timpul reuniunilor de la Severin cu Părintele Gheorghe Dumitrescu-Bistrița, pentru a putea să afle cât mai multe din trecutul județului, al țării. Avea o voce de bariton, o voce care venea din adâncul unei înalte înțelepciuni.

 

Fiecare vorbă a sa era o sentință, o pecete. Vorbea rar și apăsat, dând o notă de gravitate și autoritate subiectului abordat. Se refugiase în universul culturii române vechi, tocmai pentru a scăpa de încorsetările ideologiei vremii. Avea în acel domeniu mai multă libertate de gândire, de manevră. A creat o întreagă școală de cercetători într-ale culturii române vechi, atât la Institutul ,,George Călinescu” din București unde era director, cât și prin contactele directe pe care le avea cu diferiți oameni de cultură din țară.

 

Scria recenzii, scria prefețe fără ezitare. Într-o vreme în care mulți își atacau în mod grosolan adversarii de opinie, Profesorul Chițimia dădea dovadă de înaltă educație și mult bun-simț. Pe dumnealui îl auzeai spunând adesea: ,,- E interesantă opinia colegului…., dar ea se bazează doar pe o parte din bibliografia problemei! Între timp au mai apărut niște studii, pe care colegul…. probabil încă nu le-a cercetat  și ele ne îndreptățesc să avem altă părere!”

 

Mi-a scris cu generozitate prefața la cartea cu George Călinescu. S-a integrat rapid colectivului de paremiologi, care se zămislise în Severin la inițiativa altui mare om de suflet, Prof. Constantin Negreanu. Într-o ședință a sa, Academia Română hotărâse înființarea unei secțiuni de paremiologie la Tr. Severin, președinte fiind numit Prof. I. C. Chițimia, iar secretar Prof. Constantin Negreanu. Dar n-a fost să fie!

 

Profesorul I. C. Chițimia   mai avea multe-multe de scris și de realizat, dar timpul n-a mai avut răbdare. A lăsat în urma sa nu numai un munte de cărți, de studii, de articole, ci și imaginea unui om mare, unui om de suflet.

 

Vă mulțumesc, Domnule Profesor, că ați existat!

 

Dumnezeu să vă odihnească și neștearsă să vă fie memoria!

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 

 

 

INAINTEA SOARELUI

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

 

Vezi ca, desi soarele lumineaza întreaga lume si îsi arata fata tuturor deopotriva, fiecaruia i se pare, totusi, ca acesta priveste doar spre dânsul si ca, orice am face, el cauta spre fiecare dintre noi asa de parca s-ar uita numai la un singur om; si ca vine cu noi oriunde am merge, desi mereu la fel îsi savârseste trecerea sa de la rasarit spre apus. Asemenea este vesnicul si duhovnicescul Soare – Dumnezeu. Cu toate ca priveste spre toti deopotriva, El fiecaruia îi vede fapta, gândul, nazuinta, pornirea si uneltirea si cu fiecare pretutindeni este; si de lucreaza cineva sau doarme, sta sau merge, înfaptuieste binele sau raul, cu el este Domnul si cauta spre fapta buna si spre cea rea, însemnându-le în cartea Sa, pentru a-i rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Însa asa vegheaza asupra fiecaruia dintre noi si pe toate le stravede, de parca ar privi numai spre mine sau numai spre tine, lasând deoparte toate celelalte lucruri pe care le-a zidit; si toate cele pe care eu sau tu am vrea sa le facem, sa le spunem, sa le gândim, sa le începem ori sa le nazuim, bune sau rele, desavârsit le vede si le stie asa de parca acestea s-ar fi întâmplat si s-ar fi înfaptuit deja cu adevarat. Si pe toate le cunoaste si le vede cu mult mai bine si mai deplin decât le stim sau le putem vedea noi însine; si pe toate acestea le vede si cauta spre ele asa de parca ar privi numai la fapta, pornirea si nazuinta noastra, uitând de toate celelalte.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 208

 

 

 

AVIONUL SUPERSONIC

- Sfantul Sofronie Saharov -

 

 

Nasterea duhovniceasca a unui om genereaza zgomot puternic în lume, precum avionul care depaseste pragul sunetului.

 

Sfantul Sofronie Saharov, Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr. Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 201.

Pr. Prof. Mircea  Chialda

 

 

Era profesorul de Vechiul Testament și Limba ebraică, dar și  rectorul institutului. Cred că era un om obosit, plictisit, copleșit de activitățile administrative. Îi era lehamite să predea, mai ales Limba Ebraică. Cred că limba respectivă era un coșmar și pentru dânsul, că pentru studenți…! Mai târziu am răsfoit o gramatică a Limbii Ebraice a poetului Ioan Alexandru, care o preda la Universitatea din București. Mda! Era un manual după care puteai să înveți. Se vedea că era scris de un om care cunoaște materia pe care o predă și știe s-o facă  accesibilă. La Vechiul Testament venea rar. Mereu se iveau alte treburi mai importante!

 

Omul acela mi-a dat impresia că este  pus politic în funcția respectivă, că nu-i place ceea ce face și că vrea să se scape de obligațiile de serviciu și să plece acasă. Nu l-am văzut niciodată slujind ca preot la vreo slujbă. Cred că purta reverenda mai mult din obligație, pentru că nu avea ce se face.

 

Ceea ce mi-a trezit repulsie, a fost patima lui pentru fumat. Cea mai mare parte din timp avea țigara aprinsă în mână. De altfel, mâinile sale erau galbene de tutun. Fie că era în cabinetul doctoranzilor, fie pe coridoarele facultății, trăgea din țigară fără perdea. Studenții și doctoranzii străini, știindu-i patima, îi aduceau drept ,,peșcheș” țigări Kent și băuturi fine, în special Whisky. Și el nu refuza pe nimeni!

 

Am învățat de mic, de la părinții mei, că unui preot trebuie să-i spui ,,Sărut-mâna!” Așa am învățat apoi în seminar. La facultate, neștiind cutumele de acolo, i-am zis Părintelui Chialda ,,-Sărut mâna!”  într-o zi, când l-am întâlnit pe coridor. Mi-a replicat nervos: ,,- Ce, nene, sunt cucoană?!” Am rămas blocat.

 

Mai târziu, când am conspectat colecțiile revistelor bisericești centrale și câtorva eparhiale ca să le realizez bibliografiile, am observat cu ușurință că Părintele Chialda era aproape absent din paginile lor. Câteva articole au reprezentat ,,opera” lui științifică. Mda!

 

Părintele Chialda a fost unul dintre profesorii de la care am învățat cum nu trebuie să fiu ca preot!

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 

 

 

Cât timp să te rogi? (I)

 

 

 

    Am întrebat odată pe un tânăr de 16 ani:

 

 – Fiul meu, Îl iubești pe Dumnezeu?

 

– Îl iubesc mult, părinte, mi-a răspuns el spontan.

 

– Te rogi Lui regulat?

 

– Nu, mi-a răspuns cu sinceritate.

 

Tânărul acesta nu putea să perceapă antiteza care exista între cele două răspunsuri ale sale. Căci este cu neputință să iubească cineva pe Dumnezeu și să nu I se roage.

 

Dacă ai un prieten la care ții mult, nu te străduiești să comunici cu el cât mai des pe diferite subiecte?

 

Urmărește, fiul meu, aceste numere care ți le spun: Sunt foarte exacte. Un om care a murit la vârsta de 70 de ani a împărțit anii vieții sale astfel: 15 ani a lucrat, 20 ani a muncit, 2 ani a mâncat, 1 an s-a îmbrăcat, 9 luni s-a spălat, 7 luni s-a bărbierit, 4 luni și-a curățit nasul, 2 luni dinții și așa mai departe.

 

Ai observat ceva? Toate cele amintite mai sus privesc lucrările exterioare. Griji pentru trup.

 

Când însă te vei înfățișa înaintea lui Dumnezeu, socoteala pe care va trebui să o faci va fi foarte diferită. Atunci Dreptul Judecător te va întreba:

 

„Câte fapte bune ai făcut? Câte rele?”.

 

„Câte îndatoriri ai îndeplinit și câte nu?”.

 

„Cât timp te-ai rugat?”.

 

Într-un an inima ta a bătut de 36.792.900 ori. Din acest număr uriaș câte bătăi de inimă ai oferit lui Dumnezeu?

 

„Dar cât trebuie să mă rog?”.

 

Trebuie să știi, fiul meu, că Dumnezeu nu socotește rugăciunea cu timpul, ci cu râvna, cu dispoziția inimii. O rugăciune mica, vie, fierbinte valorează mai mult decât una fără vlagă, tipiconală, uscată, chiar dacă este de multe ceasuri.

 

Ceea ce atrage atenția lui Dumnezeu este râvna și dispoziția fierbinte a inimii. Fă-ți rugăciunea ta de dimineață și seară. Nu uita însă să-ți îndrepți de multe ori inima și cugetul tău către Dumnezeu.

 

Binecuvântată va fi, fiul meu, ziua aceea când primele tale cugete le vei afierosi lui Dumnezeu. Și somnul tău va fi liniștit și pașnic când, înainte de a te lăsa în brațele lui, întoarce-ți din nou toate cugetele tale către El.

 

 

 

CULORILE CURCUBEULUI

- Compozitorul Arvo Part -

 

 

Lumina alba contine toate culorile. Noi nu le observam. Numai prisma poate sa le descompuna si sa le faca sa apara. Prisma aceasta ar putea fi sufletul ascultatorului.

 

Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 65.

Profesorul Gheorghe Bulgăr

 

 

Nu l-am întâlnit niciodată faţă către faţă. Nu am vorbit cu dânsul, dar i-am auzit glasul de nenumărate ori la radio, l-am văzut la televizor. Zeci de ani am corespondat cu dânsul. Poate că scrisorile noastre au depăşit demult numărul de o sută. Eram pe aceeaşi lungime de undă şi aveam ce să ne spunem. Nu se ruşina să corespondeze cu un preot, cu un popă de ţară. Fie că se afla în Bucureşti, profesor titular la Universitate, fie că preda la Sorbona, scria la Bârda. Uneori scrisorile sale aveau multe pagini, alteori ele erau însemnări pe colţuri de ziare în care se aflau articole ale sale. Îmi trimitea ilustrate de pe unde îl duceau paşii, parcă ar fi vrut să împărtăşească şi altuia bucuria de a admira un peisaj, o operă de artă.

 

Îi trimiteam întotdeauna câte ceva din ceea ce publicam, îmi trimitea de ale sale. Vorbea foarte respectuos, fără infatuare, fără pic de orgoliu. Scrisorile mă încurajau să scriu, să public. Pomenea mereu citate din Eminescu şi din alţi corifei ai spiritului românesc şi universal privitoare la importanţa culturii în viaţa unui popor, a unui om. Numai profesorul I.C. Chiţimia mai era atât de generos, ori profesorul preot Petru Rezuş. Numai dânşii ştiau să îndemne, să încurajeze, să orienteze. Catedra pentru ei nu era numai la facultate, ci şi acasă la masa de scris. Sala de curs nu era numai acolo, ci toată naţia românească putea participa la cursurile lor. Prin scrisori, prin orice mijloace, ei propovăduiau cultura, îndemnau spre orizonturi înalte pe oricine avea vreme şi plăcere să-i asculte.

 

Făcea parte din generaţia marilor dascăli ai Şcolii româneşti, dintre dascălii aceia, care şi-au înţeles profesia ca pe o misiune, ca pe un apostolat, ci nu doar ca pe o sursă de câştig. Fără îndoială că mai sunt şi alţi asemenea dascăli ai Şcolii româneşti, dar prea puţini mai cunosc!

 

Profesorul Gheorghe Bulgăr ştia să se bucure de reali­zările cât de modeste ale celui mai umil dinte prietenii săi. Ştia să-şi prezinte lucrările savante cu modestie, fără să umilească, fără să-l facă pe interlocutor să se simtă rău. Era un veritabil om de cultură!

 

De nenumărate ori mi-a scris să-l vizitez, când ajung în Bucureşti, dar, din păcate, niciodată n-am făcut-o! Am avut impresia de fiecare dată că mai este vreme pentru aceasta, că altele sunt urgenţele de rezolvat în puţinul timp ce-l aveam la dispoziţie. În ultima scrisoare mi-a scris că merge la operaţie şi că-i este frică. Mă ruga să mă rog pentru el şi pentru familia lui! Îmi trimitea şi un pomelnic! Scrisoarea a fost ca un testament, căci a fost ultima. I-am mai scris, dar răspunsul a fost tăcerea…

 

Şcoala românească a pierdut un mare slujitor. A pierdut un profesor, care a socotit catedra ca un prestol, iar lecţia ca pe o adevărată Liturghie, un slujitor care şi-a făcut cu cinste şi dăruire misiunea, şi-a înmulţit talantul ce i-a fost dat de Părintele Luminilor.

 

Dumnezeu să te odihnească în pace, Domnule Profesor![1]

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

[1] Profesorul Gheorghe Bulgăr, în ,,Datina”, Tr.  Severin, an.  XIV (2003), 31 ian., p. 3; în vol.  Piscuri și prăpăstii, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2005, pp.  214 – 215.

 

 

 

VALEA SI VALCEAUA

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

„Orice vale si orice vâlcea se va umple si orice munte si deal se va micsora; caile cele strâmbe se vor face drepte… si toata faptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Luca 3, 5-6). Valea si vâlceaua sunt inimile smerite; muntele si dealul se vor micsora, adica cei mândri, care au o parere înalta despre ei însisi si dispretuiesc pe cei mici si umili. Asa se întâmpla: Duhul de dreptate si de mila al Domnului nu va înceta sa lucreze în inimi, smerindu-i pe cei mândri în diferite feluri, prin boala, ruina, umiliri, si înaltându-i pe cei smeriti.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 99-100

 

LUMINA ORBITOARE

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

Ce s-ar întâmpla, Domnul meu si Mântuitorul meu Iisus Hristos, daca lumina Dumnezeirii Tale ar tâsni din Preasfintele Tale Taine, când ele odihnesc pe Masa Sfântului Altar sau pe Sfântul Disc, sau în chivot, sau când preotul le poarta la pieptul sau, ducându-se la un bolnav? Toti cei care ar vedea aceasta lumina s-ar pleca la pamânt înfricosati, caci însisi Îngerii îsi acopar fata de frica slavei tale nepatrunse, si totusi, cât de indiferenti sunt oamenii fata de aceste Taine ceresti?

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 92.

Avocatul Alexandru Bălănescu[1]

 

 

Îl cunosc de aproape 50 de ani. Îndrăznesc să-l numesc prieten. De fapt, bunăvoința și bunăcuviința ce le manifestă în discuțiile ce le poartă pe coridoarele tribunalului sau în orice alte împrejurări cu oamenii de cele mai diverse categorii sociale, te duc la concluzia că e prieten cu toată lumea.

 

I-am admirat întotdeauna capacitatea profesională, forța argumentației logice, fervoarea și demnitatea cu care a apărat cauze ce păreau pierdute. Domnul Bălănescu nu se angaja în orice proces. A fost o chestiune de principiu și caracter. Îmi spunea adesea: ,,- Mă angajez doar în procesele în care clientul mă convinge că are dreptate, că este cinstit și nedreptățit! Când mă convinge de aceasta, fac tot ce-mi stă în putință ca să-i scot la lumină dreptatea!” Acest crez l-a condus în activitatea profesională și din cauza aceasta și-a atras popularitate și stimă, atât din partea colegilor de breaslă, judecătorilor, procurorilor, dar mai ales a clienților.

 

Aproape tot județul îl cunoaște. Am auzit adesea vorbindu-se despre dânsul ca despre singurul om din barou, care poate să facă lumină într-o cauză sau alta. Când îl vezi pledând pentru o cauză, că dânsul nu are serviciu, nu are funcție, ci misiune. E o misiune minunată de a oficia zilnic un ritual dificil și întortocheat pentru cauza dreptății.

 

M-a uimit prin trăsăturile sale de caracter. Auzisem că la avocat trebuie ,,să dai!”, căci altfel n-ai șanse de câștig într-o cauză. Realitatea mi-a dovedit că poate fi și altfel. Domnul Bălănescu este un exemplu în acest sens. Aveam un proces cu un pictor care nu respectase clauzele contractului ce-l făcuse cu Parohia Malovăț. Domnul Bălănescu a reprezentat parohia ca apărător. A pledat excelent, parohia a câștigat la Judecătorie,  Tribunalul Județean și Procuratura Generală, în ciuda presiunilor și intervențiilor puternice făcute de către  pictor. La sfârșitul procesului, vrând să-l recompensez într-un fel pe Domnul Bălănescu pentru prestația făcută, dânsul mi-a răspuns: ,,- Nu mi-ar fi mie rușine, părinte, să primesc bani de la dumneata? Te zbați pentru interesul unui sat, pentru cauza unor oameni prostiți de un nemernic. Am făcut-o cu plăcere, pentru că am fost convins că biserica are dreptate și e nedreptățită. Mi-am făcut numai datoria!” Nici măcar consumația de la cofetărie nu mi-a permis s-o plătesc eu! Astfel de oameni întâlnești mai rar.

 

Adesea îmi spunea, arătându-mi mizeria de pe scările tribunalului: ,,- Nu asta este adevărata mizerie, părinte! Mizeria adevărată de care trebuie să ne temem este în sufletele oamenilor și, mai ales, acolo, sus!”  Îmi arăta cu degetul spre nivelele înalte ale societății. De!

 

Cu un an sau doi în urmă l-am întâlnit întâmplător. Era foarte nemulțumit de realitate. L-am întrebat de ce nu intră în politică, să încerce să îndrepte ceva. ,,- Încă nu sunt hotărât, părinte! Mi-e teamă că nu mai sunt suficient de tânăr pentru aceasta!”

 

L-am văzut acum, în campania electorală, în mai multe emisiuni ale Televiziunii ,,Datina”. Alături de Domnul Dr. Alexandru Morțun mi s-a părut a fi omul care știa pentru ce se duce în Parlament și care sunt rosturile unui parlamentar în viața societății. Asta în situația în care mulți dintre candidați au dovedit cu prisosință că nu prea știu ce să facă, în situația în care alegătorii le vor da votul. Domnul Bălănescu a dovedit că-și cunoaște bine dosarul și cauza pentru care luptă. Nu s-a alăturat niciunei formațiuni politice. A ieșit singur la luptă. s-a bazat pe capacitatea sa, pe popularitatea de care se bucură și pe ajutorul lui Dumnezeu. I-a fost destul. A pledat de fiecare dată pentru reabilitarea demnității de parlamentar, pentru cauza celor mulți și uitați ori nedreptățiți. Domnul Bălănescu ne-a dovedit că știe ce vrea și este capabil să-și împlinească idealul. De asemenea oameni avem nevoie în Parlament. Intrarea unor oameni de talia Domnilor Bălănescu și Morțun în politică este un semn bun. Oamenii demni și capabili au stat retrași până acum. Dumnealor reprezintă artileria grea și cu bătaie lungă a Mehedințiului, care iese din cazarmă pe câmpul de luptă.

 

E trist că un Fufează are nerușinarea să se prezinte și el printre candidați, cu speranța că poate și de data aceasta va reuși să se strecoare neobservat. Am speranța că electoratul mehedințean și-a maturizat opțiunile politice și nu se mai lasă orbit și prostit. De oameni precum domnii Bălănescu și Morțun are nevoie Parlamentul țării. Dacă va înțelege aceasta și-i va vota, va avea o rază de speranță, altfel…. în mileniul viitor![2]

 

*

Câteva mențiuni păstrate în Jurnal întregesc imaginea sa. Astfel, la 8 octombrie 1982 ,,l-am întâlnit pe Domnul Avocat Alexandru Bălănescu. După câteva mărunțișuri, și-a exprimat părerea că-n vreme de criză economică există și o gravă criză morală și profesională. Fiecare este îngrijorat de ziua de mâine și de pâinea de fiecare zi. Își face obligațiile profesionale cu superficialitate și absență, cu 80% din gânduri la problema supraviețuirii personale. În aceste vremuri corupția este la ea acasă. Cel care caută să fie cinstit, devine suspect în fața societății. Factorii de răspundere încep să-l pună sub semnul întrebării, considerând că intenționat se comportă așa, fiindcă are ceva de ascuns. Nu a vrut să răspundă întrebării mele: ,,- Încotro ne îndreptăm într-o astfel de situație de răsturnare a valorilor morale?”

 

A strâns doar din măsele, a clătinat din cap, m-a salutat și a plecat”[3].

 

*

,,La 10 decembrie 1982 am discutat cu Domnul Avoc. Alexandru Bălănescu. Mama mea fusese amendată cu 1.500 lei pentru că nu-și împlinise numărul de zile-muncă la C. A. P. Orice încercare a mea de a demonstra că era operată de cancer și că nu are voie să muncească nu a redus cuantumul amenzii. Domnul Bălănescu mi-a spus:

 

,,- Părinte, e pentru prima dată când aud așa ceva, dar poate că bieții oameni au plătit și au tăcut. Mi se zbârlește părul în cap de o asemenea anomalie. Poporul acesta trebuie să aibă un suflet cât un munte, de poate să mai rabde atât. Să-i iei țăranului  tot și apoi cu amenzi și alte șicane să-l obligi să-ți muncească pe degeaba întrece puterea mea de înțelegere. Ne ducem dracului, părinte! Suntem la sfârșit de veac, asta e!”(…)[4].

 

*

La 27 septembrie 1983 m-am dus la Tribunal. ,,L-am întâlnit pe Domnul Avoc. Alexandru Bălănescu. M-a servit cu cafea. Am discutat cu dânsul mai bine de o jumătate de oră. Este foarte indignat. Când i-am povestit incidentul cu patriarhul Justin Moisescu[5], a râs cu obidă, apoi mi-a spus: ,,- Da, părinte, a avut dreptate sclerozatul acela! N-ai fost bine orientat. Dacă ai fi scris 1.700 pagini cu istoria mișcării muncitorești, ori cu contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea intereselor Partidului Comunist, ți-ar fi publicat-o în câteva săptămâni! Așa, pe cine crezi dumneata că interesează o muncă de sisif, pusă în slujba culturii? Fiecare își ține bine de propriul său scaun.

 

Sunt profund indignat, părinte, de tot ce văd în jurul meu. Demnitatea, adevărul, omenia sunt tinichele demult ruginite! La modă sunt alte ,,valori” etice. Am condamnat zilele trecute un inginer, care n-a realizat planul de cultură la cartofi. I se ordonase de la centru ca să cultive nu știu câte zeci de hectare de cartofi. Omul a explicat că terenul nu permite cultura cartofilor, dar nimeni n-a vrut să audă. A cultivat, dar n-a ieșit nimic și acum a fost condamnat pentru incompetență și sabotaj! Asta e justiția zilelor noastre!

 

Crezi dumneata că eu acum mă gândesc cum să-mi fac mai bine datoria  ca să apăr dreptatea lui cutare sau cutare? Nu, părinte! Mă gândesc de unde să pot cumpăra și eu o bucățică de carne când ies din program, de unde să-mi iau pâinea și toate celelalte, ca să duc și eu la copii. În loc să port în buzunar cauza clientului, port plasa în care o să-mi fac cumpărăturile. Așa sunt și judecătorii și procurorii. Acum, părinte, mamele nu trebuie să le mai dorească copiilor lor să ajungă medici, ingineri, judecători, ci benzinari, ospătari, bișnițari, vânzători de alimentara, măcelari și altele asemenea.

 

Crezi cumva că e mare brânză să fii medic? Când tu, medic fiind, primești o retribuție de 2.600 lei, o sumă derizorie, care e departe de a-ți asigura minimul necesar pentru a-ți asigura o viață la nivelul demnității tale sociale, mai poți vorbi de conștiință și demnitate profesională? Categoric, nu!

 

Mi-ai spus că-l cauți pe R. pentru carte. Fii atent, că e un mare jnapan. Pentru mine este un monument de imbecilitate și incultură, iar scrierile lui sunt niște inepții dadaiste. Decât așa ,,operă”, mai bine să mor un anonim, părinte! L-a purtat pe bietul Jinga[6] de nu știu câtă vreme după el, cu tot  felul de promisiuni.  Cred că l-a tras pe sfoară. Jinga scrie o poezie foarte bună și e un om cult, n-ar avea ce discuta cu această nulitate, dar n-are încotro, săracul! Ăștia au frâiele în mână și un cuvânt de spus. Alde Adrian Păunescu[7] reprezintă azi  cultura română. Eu unul nu pot să sufăr pe acest Adrian Păunescu. Pentru mine, individul acesta ne-a dat în urmă cultura națională cu cel puțin o jumătate de veac. Ceea ce face el cu cenaclul lui e un dezastru pentru cultura națională. Ne-a trădat ceea ce am avut mai sfânt în cântecul popular, propagând un ,,folclor” complet străin de  spiritul românesc. Dar, ce să-i faci!”[8]

 

*

La 3 noiembrie 1983 l-am întâlnit pe Domnul Avocat Alexandru Bălănescu. Și-a cumpărat un ,,Trabant” – 601, portocaliu. Pleca cu avocata Didona Lungulescu și  cu încă o avocată la Gura Văii. Am glumit pe seama dumnealui, pentru spiritul tineresc de ,,aventură”. Mi-a spus: ,,- Dacă n-aș mai face și aventuri, dacă nu m-aș desprinde în mod conștient de realitate, în vremea asta de criză și de debandadă, aș înnebuni!”

 

Mi-a spus că judecătoarea mea din procesul cu Ivănescu este o fată fină și cuminte, ,,nu zăpăcită ca Didona asta!”[9]

 

*

Pe 26 ianuarie 1984 ,,am vorbit cu Domnul Bălănescu și avocata de la procesul meu. Cred că am avut câștig de cauză. După proces mi-am invitat avocații la restaurant. Domnul Bălănescu nu a vrut. Am mers în schimb la bufetul tribunalului și a comandat trei cafele, pe care a ținut morțiș să le plătească dânsul”[10].

 

*

În după-amiaza zilei de 26 aprilie 1984 m-am dus la Severin. ,,L-am căutat pe Domnul Avoc. Alexandru Bălănescu. L-am invitat la restaurant și i-am spus că am pentru dânsul niște vin bisericesc. M-a ascultat, după care mi-a spus: ,,- Uite ce este, părinte! Ne cunoaștem de multă vreme. Dacă mai veniți o dată cu treburi de astea la mine, terminăm prietenia definitiv! Păi, nu mi-ar fi mie rușine, părinte, să iau de la dumneata bani sau să te pun să plătești la restaurant, ori să-mi dai cine știe ce, pentru că mi-am făcut și eu datoria în acest proces? Nu mi-ar fi mie rușine să fac asta față de un om cinstit, care a venit să apere interesele unui sat, nu interesele lui personale, un om care s-a zbătut atât ca să dovedească dreptatea? Să nu credeți, părinte, că sunt chiar atât de incoruptibil. Nu. Dacă ați fi un escroc, un bandit, un afacerist, v-aș jumuli eu de n-ați mai da pe aici câte zile ați avea, de teamă să nu dați de altul ca mine. Dar așa? Să-ți spun drept, aș dori să mai stăm așa de vorbă, ca să-mi mai spăl și eu mințile de balamucul de aici. M-a îmbătrânit înainte de vreme mașina asta hodorogită de spălat rufe!”[11]

 

N-a acceptat invitația. A mai spus: ,,- Escrocul ăsta[12] nu șade de 14.000, părinte! Ăsta e de bani grei și de aceea mi-a făcut plăcere să dau într-un biban, să înțeleagă și el că nu pot face banii chiar totul!”[13]

 

*

Pe 17 mai mi s-a născut băiatul cel mare. Pe 22 mă aflam în oraș, când l-am întâlnit pe Domnul Avoc. Alexandru Bălănescu. ,,M-a ajuns cu o ,,Lada”, a oprit, a coborât, m-a întrebat ce-am câștigat, apoi m-a luat în brațe și m-a sărutat. Era  în plină stradă. ,,- Părinte, a zis dânsul, doresc copilului dumneata să crească mare și să fie la fel de cuminte ca dumneata sau ca doamna! Nu uita să mă chemi la botez!”[14]

 

*

La 30 decembrie 1984, Domnul Avoc. Bălănescu a fost implicat într-un accident banal la Puținei. ,,Venea grăbit de la Baia de Aramă, din câte am înțeles,  cu mașina. Doi nepoți ai săi se bătuseră și unul spărsese capul celuilalt. Domnul Bălănescu l-a dus pe cel rănit la spital, apoi a plecat la Severin să-și rezolve anumite treburi, rămânând ca peste noapte să întoarcă și să vadă ce-i de făcut cu nepotul. S-a grăbit mult pe drum. Dăduse o burniță și se formase mâzgă pe șosea. La Puținei a depășit un autobuz. Din față îi venea o rabă. Depășirea era ,,pe muchie de cuțit”. Văzând pericolul, Domnul Bălănescu a virat brusc în fața autobuzului, dar nu s-a putut încadra pe bandă. Mașina a început să derapeze. Dânsul a pus frâna. S-a întors atunci cu totul înapoi, tamponându-se din față cu autobuzul. Domnul Bălănescu avea o ,,Lada” nouă, neînscrisă în circulație. A făcut pagubă de cca. 20.000 lei. Dumnealui s-a lovit la față și la genunchi. Aștepta acolo de mai bine de două ore, dar nu venise nici un milițian. Eu veneam în mașină cu mămica și mătușa Maria Trocan.

 

Am lăsat-o pe mămica și pe mătușa Maria la locul accidentului, l-am luat pe Domnul Bălănescu și am plecat spre Severin. Ne-am dus la Liceul Agricol de la Halânga. Într-un bloc de acolo locuia un milițian. Nu l-am găsit acasă. Am mers atunci la termocentrală. Mai locuia unul pe acolo. Nici pe acela nu l-am găsit. Am mers la pichetul de pompieri și am dat telefon la postul de miliție de la Izvorul Bârzii. Era acolo un milițian. Ne-am dus și l-am luat(…). L-am dus apoi pe Domnul Bălănescu în Crihala[15], unde a rămas la cumnatul său, urmând să ia mașina acestuia și să se descurce mai departe. Am pierdut după-amiaza, însă nu mi-a părut rău, fiindcă am putut să fiu și eu de folos acestui om, care mi-a fost ca un prieten și ca un frate, când am avut procese la Severin.”[16]

 

*

Miercuri, 22 Mart. 2017, preotul Dvs. a purtat o discuție de 2,30 ore cu Domnul Avoc. Alexandru Bălănescu, deputat în Parlamentul României. L-am convins să alcătuiască, să prezinte și să susțină în parlament un proiect de lege, care să completeze Legea cadastrală, în sensul de a se introduce în evidențele funciare denumirile istorice ale locurilor, așa cum s-au păstrat ele în memoria localnicilor din moși-strămoși. Evidența de tip statistic, așa cum se face azi, cu ,,blocuri”, ,,tarlale” și ,,parcele” numerotate este un atentat la istoria și la limba noastră, fiindcă ea va duce la uitarea vechilor toponime. Domnul Avoc. Alexandru Bălănescu, un om foarte capabil și bun patriot, a înțeles pe deplin problema și a promis că va face tot ce va depinde de dânsul ca să reușească să-și convingă colegii parlamentari să voteze pentru aprobarea acestei legi. Îl cunosc pe Domnul Alexandru Bălănescu numai din 1977, de când suntem și buni prieteni. Sperăm să fim la fel cât ne va mai lăsa Dumnezeu pe aici[17].

 

*

În luna Iulie 2017 i-am solicitat Domnului Deputat Alexandru Bălănescu și Doamnei Senator Ecaterina Andronescu să intervină în Parlament pentru unele amendamente la  Hotărârea de Guvern 741/2016, în care se prevedea că cimitirele, indiferent dacă sunt de la oraș sau de la țară, indiferent dac sunt în administrația primăriilor sau parohiilor să fie dotate cu surse de apă curentă, cu canalizare, grupuri sanitare cu canalizare, case funerare cu aer condiționat și canalizare și multe altele, imposibil de realizat la nivelul unor sate de câteva zeci sau sute de locuitori.

 

Hotărârea respectivă de guvern nu privește doar satele parohiei noastre, ci toată țara. Am luat legătura cu Doamna Senator Ecaterina Andronescu și Domnul Deputat Alexandru Bălănescu, le-am spus despre ce este vorba. S-au arătat foarte nemulțumiți de asemenea norme legale rupte de realitate. Au promis că vor interpela în parlament pe ministrul sănătății, pentru că are posibilitatea să anuleze sau să modifice textul respectiv. Dacă cei care au făcut legea au fost obligați de instituțiile europene s-o facă, mai avem noi astfel de legi, care nu se pun în aplicare. Așa, bunăoară, este legea viei și vinului. Conform acesteia, ar trebui ca românii să fie obligați să distrugă viile autohtone, viile producătoare, cum le spunem noi și să cultive numai soiuri nobile, vie altoită. Se prevăd sancțiuni drastice, dar nimeni n-a fost amendat că are sau că plantează vie producătoare. Când omul vrea, găsește soluții; când nu vrea, găsește pretexte! Păi, nu?”[18]

 

*

La începutul lui octombrie 2018, Domnul Avoc. Alexandru Bălănescu, deputat în Parlamentul României, a făcut o importantă donație parohiei noastre: Sfânta Evanghelie pentru biserica de la Malovăț și Sfânta Cruce pentru biserica de la Bârda. Sunt obiecte de mare preț, pe care numai dânsul își putea permite să le cumpere. Dumnezeu să-i răsplătească![19]

 

*

Duminică, 8 oct. 2017, la slujba de la biserica din Malovăț au participat Domnul Deputat Alexandru Bălănescu împreună cu Doamna Bălănescu, iar joi, 26 oct. au făcut o vizită la casa preotului, la Bârda.

 

Se împlinesc în toamna aceasta 40 de ani de când între Domnul Bălănescu și preotul Dvs. s-a stabilit o relație de prietenie și respect reciproc. Domnul Bălănescu a reprezentat parohia noastră ca avocat în toate procesele pe care le-a avut de-a lungul vremii. Fie avocat, fie decan al Baroului Avocaților din Mehedinți, fie vicepreședinte al instituției Avocatul Poporului, fie ministru secretar de stat, fie parlamentar, Domnul deputat Alexandru Bălănescu a rămas același om modest, simplu, frățos, respectuos, gata de a da o mână de ajutor. De câte ori are prilejul, își amintește cu nostalgie de satul natal(Rătez-GJ), de părinți, de prieteni și colegi, de consăteni, de datinile și obiceiurile din satul său. În tot ceea ce spune și ceea ce face surprinzi cu ușurință buna-cuviință românească, creșterea sănătoasă pe care i-a dat-o familia. Este o adevărată bucurie discuția cu dânsul[20].  

 

  Pr. Al. Stănculescu-Bârda

[1] Avoc. Alexandru Bălănescu(n. 1946) din Tr. Severin, avocat, ajuns președintele Baroului Mehedinți, vice-președinte la Avocatul Poporului, apoi deputat în Parlamentul României(2016-2020).

[2]Avocatul Alexandru Bălănescu, în ,,Datina", Tr.  Severin, an.  VIII(1996), nr.  1725(30 oct.), p. 1-2; în vol.  Al.  Stănciulescu-Bârda, Coșulețul cu flori, Bârda, Editura Cuget Românesc, 1997, pp.  54-56.  Acest articol era scris în 1996. Atunci Domnul Avocat Alexandru Bălănescu a candidat la funcția de deputat în Parlamentul României ca independent. N-a reușit! Abia în 2016 a ajuns deputat, dar pe lista P. S. D.!

[3] Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. II(1982-1983),  8 oct.

[4] Ibid., 10 dec.

[5] Realizasem lucrarea Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-1984) în baza unei aprobări date de patriarhul Justin Moisescu în 1979. Când m-am prezentat  cu primele 900 pagini dactilografiate din lucrare la patriarh, la termenul stabilit, m-a dat pe ușă afară ca pe ultimul infractor.

[6] Pr. Nicolae Jinga, vezi notele de mai sus.

[7] Adrian Păunescu(1943-2005), poet, scriitor, publicist, animator cultural și om politic. A condus diferite reviste, printre care ,,Flacăra”. A condus cenaclul ,,Flacăra”. După Revoluție a fost senator(1992-1996; 2000-2008) în Parlamentul României.

[8] Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. II(1982-1983), 27 sept.

[9] Ibid.,  3 nov.

[10] Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. III(1984), 26 ian.

[11] Se referea la judecătorie și tribunal.

[12] Se referea la pictorul Vasile Ivănescu.

[13] Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol, III(1984), 26 apr.

[14] Ibid., vol. IV(1985), 22 mai.

[15] Crihala, cartier în partea de nord a Severinului.

[16] Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. IV(1984),  30 dec.

[17] ,,Scrisoare  pastorală”, an. XVI(2017), nr. 346, pp. 4-5. Din păcate, nu s-a rezolvat nimic, iar azi tot ,,blocuri”, ,,tarlale” și ,,parcele” numerotate localizează terenurile locuitorilor noștri, fără a se menționa nicăieri, în actele oficiale, denumirile tradiționale, toponimele istorice.

[18] ,,Scrisoare pastorală”, an. XVI(2017), nr. 356, pp. 2-3. Nu știu dacă hotărârea de guvern respectivă a fost modificată sau nu, știu doar că inspectorii de la Direcția Sanitară Mehedinți, care mă asiguraseră că ,,atunci când vom veni a doua oară vă vom da câte 50 milioane lei amendă pentru fiecare obiectiv de acest fel nerealizat la nivelul parohiei Dvs.” n-au mai venit nici azi!

[19] ,,Scrisoare pastorală”, an. XVIII(2018), nr. 383, pp. 2-3.

[20],,Scrisoare pastorală”, an. XVII(2017), nr. 362, pp. 3-4.

 

 

 

LUCRURILE STRALUCITOARE

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

Noi iubim tot ceea ce straluceste pe pamânt: aurul, argintul, pietrele pretioase, cristalele, vesmintele de matase… De ce oare nu iubim slava viitoare la care Dumnezeu ne cheama? De ce nu nazuim sa devenim stralucitori ca soarele? „Atunci cei drepti vor straluci ca soarele în Împaratia Tatalui lor” (Matei 13, 43). Aceasta pentru ca natura sufletului nostru s-a pervertit prin pacat, iar noi suntem legati de pamânt si nu de cer, de lucrurile stricacioase mai degraba decât de cele nestricacioase; pentru ca iubim slava trecatoare, stricacioasa si înselatoare a acestui pamânt. De ce exista în noi o astfel de dragoste pentru tot ceea ce straluceste? Pentru ca sufletul nostru a fost creat pentru lumina cerului si pentru ca el a fost, la origine, cu totul lumina, cu totul stralucitor, lumina este deci înnascuta în noi, sensul si nevoia de lumina sunt înnascute în noi. Îndreapta-ti aceasta nazuinta catre lumina Cerului!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 112.

 

 

MELCUL

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

 

La ce înaltime ti-a fost ridicata, omule, fiinta prin persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu si Om? Pe înaltimea tronului dumnezeiesc. La ce înaltime ti-a fost ridicata fiinta prin persoana Maicii lui Dumnezeu? Mai presus decât heruvimii si serafimii. Pentru cine s-au savârsit acestea? Pentru tine, omule, pentru ca, eliberându-te de povara poftelor ticaloase, sa te faci partas firii dumnezeiesti. Ce raspuns dai acestor intentii, acestor fapte ale Divinitatii, Providentei atotbinevoitoare? Ti s-au dat toate puterile dumnezeiesti spre viata si buna cinstire (2 Petru 1, 3), cum le folosesti? Nu cumva le dispretuiesti? Nu te prelinge, lipindu-te de pamânt ca melcul.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 377.