miercuri, 5 aprilie 2017

boabe de lacrimi şi o inimă plină de iubire




Emilia ÈšuÈ›uianu: Mariana Gurza – boabe de lacrimi ÅŸi o inimă plină de iubire



 
Interlocutoarea mea este poeta Mariana Gurza, o bucovineancă adevărată, dintr-o familie refugiată pe plaiurile bănățene care nu uită meleagurile unde i-au trăit strămoÈ™ii.
Venind din obârÈ™ia nordului moldav, cu dorul patriei fagilor în simÈ›ire, poeta Mariana Gurza strigă durere È™i dragoste, generozitate È™i seninătate, aÈ™terne blând dorul de matca străbună în sufletul pădurii. Doar ea È™tie cum È™i de ce înaintaÈ™ii ei au plecat să apere glia moldavă în eternitate, păstrând slovele Măritului Ștefan în catafalcul durerii: ,,Moldova nu e a mea ci a urmaÈ™ilor urmaÈ™ilor noÈ™tri…”, a lor, celor plecaÈ›i demn prin jertfa de sine. Mariana Gurza este lacrima durerii coborâtă din nord de Moldovă Ștefaniană pe câmpiile bănățene spre mereu aducere aminte, strângând boabele de lacrimi ale înaintaÈ™ilor în peceÈ›i peste vremi.
Sensibilă È™i intransigentă, dulce È™i amară ori asemeni strigătului de pescăruÈ™, poeta Mariana Gurza împarte alinări catifelate prin vers, prin trăiri, cu toată fiinÈ›a, pentru acum È™i mai târziu.– Dragă Mariana spune-mi te rog ce amintiri păstrezi despre tatăl tău, despre familia ta originară din Bucovina de nord?
– Amintirile dor, Emilia…Tata, nu mai este…Odată cu plecarea dumnealui, ceva s-a rupt. Se născuse în România Mare, în anul 1921, la Banila pe Siret, regiunea CernăuÈ›i. Un bucovinean aÈ™ezat, muncitor, evlavios, corect È™i plin de bunătate. ÃŽi simt prezenÈ›a È™i acum în momentele dificile. Familia mea? Bucovina de nord !

– Poate mai mult decât alÈ›i români simÈ›i drama pierderii È™i a teritoriilor din nordul Moldovei, în urma odiosului pact Ribbentrop-Molotov, acolo fiind obârÈ™ia familiei tale. Ce s-a întâmplat cu familia È™i rudele tale în acei ani?
– Fratele tatei, Vasile, fusese împuÈ™cat când încerca să treacă graniÈ›a. Bunica s-a întors din drum pentru a-È™i înmormânta feciorul. Nu i s-a permis să se mai întoarcă. Tata a stat o perioadă ascuns prin munÈ›ii Bucovinei, asigura necesarul de hrană rudelor È™i nu numai. A ajuns într-un sat bănățean unde a cunoscut-o pe mama È™i s-au căsătorit. Acest blestemat de pact mi-a decimat familia, m-a vitregit de a mă bucura de bunici, de tot ce își putea dori un copil la vârsta întrebărilor.
 Mai povesteÈ™te-ne te rog amintiri depănate de mama ta, care încă trăieÈ™te, despre drama bucovinenilor refugiaÈ›i, alungaÈ›i din matca lor străbună de vremuri nedrepte È™i despre istoria românească de pe plaiurile Bucovinei de nord?
– După evenimentele de la Fântâna Albă, familia din care provenea mama, fiind mai înstărită È™i implicată , a pornit pe drumul Golgotei, al dezlipirii de vatră, lăsând totul. O parte din ei au fost întemniÈ›aÈ›i È™i omorâți, alÈ›ii trimiÈ™i în lagăre. Am relatat plecarea mamei, orfană la acea dată, în CăruÈ›a cu destine. Mama, născută în Cupca, regiunea CernăuÈ›i, la o vârstă destul de fragedă, alături de câteva rude, primiseră indicaÈ›ia să se deplaseze în Banat. O mică manipulare a organelor de opresiune… Dar, cu precauÈ›ie au reuÈ™it ca fiecare să-È™i vadă de drum. Mama fusese lăsată la o familie inimoasă È™i celelalte rude s-au stabilit în funcÈ›ie de vremuri. S-au regăsit după zeci de ani. ÃŽn casă nu am auzit niciodată nimic din acea perioadă. Mamei i-a mai rămas în memorie, fuga, È™uieratul gloanÈ›elor, mame împuÈ™cate, plânsul copiilor singuri…
– Ce ne poÈ›i spune despre jurnalistul bucovinean Vasile Plăvan, un unchi al tău, căruia i-ai dedicat È™i o carte?
– Vasile Plăvan, unchiul mamei, a fost o figură emblematică a acelor vremuri. Avocat, jurnalist, publicist, a fost unul dintre cei care a luptat pentru Marea Unire. A murit mult prea devreme, trist È™i abătut, văzându-È™i idealurile spulberate. A fost prea corect È™i prea cinstit într-o societate destul de măcinată. Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei, volum apărut cu sprijinul FundaÈ›iei Universității Ioan Slavici, rămâne în memoria colectivă ca o reparaÈ›ie morală față de cel ce nu a precupeÈ›it nimic în a-È™i atinge idealul.
– Cum simÈ›i tu, dragă Mariana, această istorie care calcă peste suflete lăsând poveri sângerânde?
– O povară mistuitoare. Durerea Bucovinei o simt mereu ca pe o lacrimă fierbinte pe obraz. Mă arde. Nu cred că vom mai putea schimba ceva. Prea multe orgolii È™i interese. Eu sunt o iubitoare de Neam Românesc! Sună desuet? Pentru unii, poate. Pentru cei cărora le pasă, vrem dreptate È™i purificare. Am rămas o idealistă ca Vasile Plăvan. Nimeni nu va face nimic.
– Ce personalități ale lumii literare care È›i-au influenÈ›at devenirea artistică ai avut privilegiul de a cunoaÈ™te?
– Criticul È™i scriitorul Adrian Dinu Rachieru È™i regretatul cărturar Artur Silvestri. Nu aÈ™ dori să nedreptățesc pe cineva. De la cei apropiaÈ›i, mereu am luat ce a fost bun. Nu am căutat modele, a fost mai mult sete de cunoaÈ™tere. Se spune că sunt o prezență discretă în viaÈ›a culturală. AÈ™a este. Am cititorii mei, prieteni remarcabili. Și dacă reuÈ™esc să particip la o construcÈ›ie , mă consider fericită. AÈ™ părea mai interesantă dacă aÈ™ enumera toate personalitățile pe care le-am întâlnit? Dragă prietenă, omenia, caracterul, demnitatea …Marii anonimi, iubitori de glie, trăiesc clipa È™i se dăruiesc în tăcere binelui comun. Există o Românie Tainică…
– Ce moment emoÅ£ionant, mai important pentru destinul tău te-a marcat?
– ÃŽntâlnirea cu Marii Duhovnici ai Neamului: părintele Adrian FăgeÈ›eanu, (de care mă leagă prin fibra bucovineană încă din copilărie un sentiment deosebit), părintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin Pârvu, părintele Teofil Părăian.
– Au existat decalaje sociale, profesionale, care să îţi genereze deziluzii?
– O întrebare destul de complexă pentru un pui de refugiaÈ›i. Venetic în È›ara lui…Copilăria mi-a fost marcată de o anumită marginalizare venită din partea localnicilor. Eram mai săraci, doar niÈ™te venituri…Nu mi-a fost uÈ™or… Doar după 1990 aflasem că cei refugiaÈ›i erau consideraÈ›i duÈ™manii Uniunii Sovietice. Dacă mi-am dorit cravata de pioner, a trebuit să aÈ™tept, deÈ™i eram o elevă bună. Ca utecistă la fel. Probabil că sunt una dintre puÈ›inele persoane care a suferit că nu fusesem primită în rândurile PCR-ului, aÈ™a cum nimeni din familia mea nu a avut acces. A mers îndoctrinarea…mult mai târziu mi-am explicat È™i prezenÈ›a miliÈ›iei pe la noi pe acasă…ÃŽn perioada comunistă, (dacă a fost comunistă) a fost acea dictatură proletară. Un sentiment de frică. AceeaÈ™i frică parcă o simt că se instalează È™i acum.
Deziluziile create de apropiaÈ›i au fost cele mai dureroase. Nu suport minciuna È™i prostia. Duplicitatea! Ca funcÈ›ionar public, am avut ocazia să văd multe…prea multe pentru un suflet sensibil. Nimicnicia unora depășeÈ™te orice limită, draga mea prietenă!
 Cuvântul tău este ascultat ÅŸi preÅ£uit nu numai în mediul virtual ci ÅŸi prin volumele de poezii publicate, cum îți explici această simpatie?
– Dragă Emilia, putem să fim noi înÈ™ine, aÈ™a cum am fost educaÈ›i. ÃŽn spiritul iubirii È™i al prietenei necondiÈ›ionate. Dacă pentru o parte din lumea virtuală È™i nu numai, sunt considerată „poeta cu suflet de înger” probabil am lăsat ceva în sufletele lor. Nu vreau să sune a laudă, dar nu pot nega starea de bine când am văzut prezentarea mea în Noua Zeelandă. Fiecare dintre noi, lasă în drumul său ce a semănat. Dacă am semănat iubire, iubire să fie.
– Cu ce prejudecăţi te confrunÅ£i cel mai frecvent ÅŸi cum le combaÅ£i?
– Parafrazându-l pe William Hazlitt „ prejudecata este fiica ignoranÅ£ei”. Suntem nerecunoscători, invidioÈ™i, răuvoitori ÅŸi egoiÈ™ti. Cella Delavrancea mărturisea că a fost ferită de cele trei calamități: gelozia, invidia ÅŸi orgoliul, considerându-le „boli care distrug sufletul, fiinÈ›a umană”. Parcă ne dezumanizăm pe zi ce trece. Suntem interesaÈ›i de bani, de averi, de beneficii nemeritate È™i de atenÈ›ii necuvenite. Avem impresia că suntem totali, că ni se cuvine totul. Avem o democraÈ›ie reală? Unde este scara valorilor? Câți dintre intelectualii rasaÈ›i È™i-au mai păstrat bruma de demnitate? Să fie vorba de o sete de înavuÈ›ire? Sau de putere? Cum ne manifestăm superioritatea? Strivind valoarea?! ÃŽncerc să fiu originală. Să spun răspicat, chiar dacă deranjez, ceea ce cred. Nu-mi place ce văd acum, Emilia! Nu pentru micimea unora s-au jertfit bravii eroi ai neamului. Oare nu se tem de justiÈ›ia divină?
 Ce virtute umană apreciezi cel mai mult?
– Virtutea creÈ™tină, ea fiind hrana sufletului!
– Societatea românească s-a schimbat mult în ultimii ani. Å¢inem cu greu piept sentimentului de invidie. Un sentiment care trebuie eradicat din comportamentul ÅŸi conduita noastră, din motive etice. Ce fel de om poÅ£i fi când cel de lângă tine suferă pentru rezultatele tale? Invidia din orgoliu este devastatoare, pentru că trădează un complex de inferioritate ÅŸi exprimă ranchiună. Se poate vindeca asta?
– Societatea românească este bolnavă. Cei puternici nu au cum să o simtă, cei mulÈ›i, da. „Scapă cine poate!” Asta e deviza momentului! „Marii oameni ce se pretind reprezentanÅ£i ai poporului românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre naÅ£ionale, lupta de emancipare ce ne absoarbe(;), aceÅŸtia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza ÅŸi mai mult, a slăbi în noi simÅ£ul de conservaÅ£iune naÅ£ională ÅŸi, dacă se servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe o marfă, pentru a-ÅŸi câştiga popularitate”. (Mihai Eminescu, E greu a afla…, Timpul, 27 noiembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 229).  După cum vezi Emilia, Eminescu este actual È™i acum. Citisem recent o È™tire că o doamnă profesoară de română vrea să scoată Luceafărul din programa elevilor. Aceasta este societatea românească! S-a dorit globalizare, asta avem. Pierderea identității naÈ›ionale, a respectului față de cel de lângă tine, care vrea să facă ceva, pentru a rezista în timp. S-a dus È™i încrederea în colegul de breaslă. Dacă s-ar putea te-ar aÈ™eza într-un ierbar, fără rezerve. Oare mai putem avea încredere în cei de lângă noi? Adevăratele caractere își păstrează puterea. Nimeni È™i nimic nu ar putea zdruncina credinÈ›a noastră, care nu este negociabilă. Invidia este nimicitoare pentru suflet. După spusele sfinÈ›ilor părinÈ›i semnul caracteristic al vanității este prefăcătoria È™i minciuna, în timp ce semnul trufiei este înfumurarea È™i invidia. Avva Pimen a sfătuit pe cineva să nu locuiască într-un loc unde există vreunul care îl invidiază, pentru că altminteri nu se va pricopsi: „Să nu locuieÈ™ti într-un loc unde vezi pe cineva care are gelozie împotriva ta, căci altfel nu te pricopseÈ™ti”. Dar avem un drum de parcurs. Și chiar dacă nu putem pleca, putem ignora sau putem face rugăciune pentru cel ce are sufletul bolnav. Dragă prietenă, greu să se vindece cei care nu au credință. Este boală grea invidia, orgoliul…NesiguranÈ›a lor duce la complexe. Dacă vor conÈ™tientiza răul, mai au o È™ansă. CeilalÈ›i, cu fărâma lor de credință, să arunce lumină asupra lor. AÈ™a se vor simÈ›i protejaÈ›i de rău.
– Acest dialog pe care îl facem, nu este pentru a ne dezvălui sufletul ÅŸi viaÅ£a, ci pentru a arăta cum să ne ridicăm atunci când eÅŸuăm. Cum ai defini prietenia adevărată?
– Acceptarea noastră aÈ™a cum suntem, cu bune È™i rele, necondiÈ›ionată.
– Timpul este o poveste retrăită cu ochii deschiÅŸi, ce simÅ£i privind înapoi?
– O luptă între viață È™i moarte! Am învins cancerul, infarctul…Sunt o luptătoare.
– Cum vezi ingerinÈ›a politicului È™i administrativului în manifestările culturale locale?
– Ori facem politică, ori facem cultură. Ideal ar fi ca sectorul cultură să se bucure de libertate. Dar la noi, nu se poate altfel. Totul se reduce la bani È™i la interese de grup. Faptul că, la noi, statul este aproape totul È™i societatea aproape nimic, are o consecință foarte păgubitoare pentru cultivarea, chiar întâmplătoare, a artelor È™i literelor. ÃŽn loc de societatea aÈ™ezată È™i-nchegată, ca să-l parafrazez pe Caragiale, n-avem decât o lume de strânsură, care își schimbă în fiece zi fizionomia, care nu poate avea porniri mai presus de cele strict utilitare, care nu poate avea tradiÈ›ie, nici unitate de gândire È™i de simÈ›iri. Cu toate astea, această lume de strânsură miÈ™ună aici deasupra unui element etnic hotărât. Sub tot acest Babel, există o limbă românească, care-È™i are geniul ei; sub toată această vâltoare veÈ™nic miÈ™cătoare, există un popor statornic, care-È™i are calitățile È™i defectele lui specifice, bunul lui simÈ›, o istorie plină de suferinÈ›e, nevoi, simÈ›iri È™i gândiri proprii.
 Åžtiu că ai o familie ideală…Că îţi place enorm să te ocupi de nepoÅ£ii tăi, tinere vlăstare care le imprimi iubire ÅŸi responsabilitate. Cum este să îţi creÅŸti nepoÅ£ii?
-Familie ideală? Nu È™tiu să existe familia perfectă. După unii specialiÈ™ti, familia este supraevaluată, ea devenind ultimul spaÈ›iu al fericirii, cuibul nostru unde ne simÈ›im protejaÈ›i de exterior. Am o familie obiÈ™nuită. Ca bunică, am un sentiment unic. ÃŽi văd doar în vizite. Tinerii sunt mereu ocupaÈ›i. Noi prea tomnatici pentru a È›ine pasul. Și obosesc repede. Inima mea este cea care a dăruit È™i dăruieÈ™te iubire, chiar dacă mica cicatrice, strigă durerea lumii…
ÃŽntr-o lume a firescului, devenită utopică de ceva timp, fiecare își exprimă vibraÈ›ia sa unică prin înclinaÈ›ii artistice sau talent, pentru bucuria È™i lumina sufletească a celor de lângă noi È™i a celor ce vor veni… Sunt semeni ai noÈ™tri care, trecând peste barierele nefirescului încetățenit peste È™i pentru noi, își lasă sufletul È™i unicitatea să vibreze È™i să se exprime prin creaÈ›ia lor pentru ceilalÈ›i, oferind alinare È™i frumos, picături de iubire È™i culoare în oceanul dezamăgirilor cotidiene. „SuferinÈ›a e prezentă în lume pentru a face să se declanÈ™eze iubirea, pentru a face să se nască fapte de iubire față de aproapele!”- spunea Papa Ioan Paul al II-lea. Ai transformat suferinÈ›a în frumos, Mariana, cum numai tu È™tii s-o faci, È™i nu degeaba ai fost numită „poeta cu suflet de înger”. ÃŽÈ›i mulÈ›umesc pentru tot ce ne-ai împărtășit în acest interviu È™i-È›i doresc ca întotdeauna cuvântul să-È›i fie parte din vibraÈ›ia sufletului, să nască lumi, imagini, simÈ›iri È™i profunzimi divine, iar cititorii tăi să simtă atingerea aripii de înger a sufletului tău atunci când te citesc.

din vol.: Azi… pentru mâine–Convorbiri, autor Emilia ÈšuÈ›uianu


http://melidonium.ro/2017/04/03/emilia-tutuianu-mariana-gurza-boabe-de-lacrimi-si-o-inima-plina-de-iubire/#more-51360









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu