luni, 24 aprilie 2017

EMINESCU SIMȚIND PROFUND DOINA







CA S-O SALVEZE BACOVIA

Eminescu e credința şi lumina
Ce umple de rod de norod grădina,
Cu sfințenie a bucuriei şi echo-sănătate
De crudă realitate cu responsabilitate să ne ducă-n spate,
în speranță de libertate, că-i mai bună decât toate:
Că Dumnezeu e un tot, un Domn Savaot,
O cântare a cântarilor la curți de dragoste şi dor
Întru răsărit de soare, de binecuvântare-
România profundă şi mare întru rost de popor,
Întregită între propriile-i fireşti hotare,
Deşi eu nu mă țin aşa gospodar,
Dar mă silesc cum e vremea, în sfințenia bucuriei să-mi îmulțesc talanții în har
Pentru a fi infaibil, ca un copil inteligibil
Cu mama bună gospodină, c-are o rață şi o găină,
Că tata n-are nici un pui,numa' țuică în capu'lui,
Dar de Craciun şi de Anul Nou scoate pui din ou,
Potcoveşte propriu-i cal sarind viteaz peste pârleaz din banal, Ca să făcă lui Dumnezeu pe plac,
Potcoveşte cu potcove de colac şi cuie de cârnaț
Făcându-se de basm, de fazan, trăind în van, că-i sfara mai mare ca jumara
Şi pe nicăieri e primăvara cu floarea dacă revine cu-nghețu' iară iarna ,
Ca să facă de poznă tomna băgând-o flămâdă-n iarnă şi deabia târând societatea la colț de iarbă: la ispravă şi slavă, ca s-o salveze Bacovia că-i slabanoagă şi betegă țara din cuza atâtor scandaluri, că politicienii şi hazardul o spânzură cu ciucurii brâului de toarta inelui de aur băgat în râtul porcului la uşa parlamentului, cortului.


PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE

~O~

EMINESCU SIMȚIND PROFUND DOINA LUMINA ŞI CÂLDURA OMULUI ŞI SOARELE DUMNEZEULUI

Tu, Christian W.Schenk, ştii, că Eminescu a avut un singur dor la marginea mării
meditànd, ca Iov la durerea, la situația dificilă a țării şi, ca Iov pe Altarrul Soarelui la curți de dragste şi dor,
deşi mioritic nenuntit n-a îmbrăcat cămaşa nefericitului,
cu toate, că a fost, ca trasnit, lovit, cu cărămida în moalele capului,
dar nu s-a plâns în univers Tatălui Ceresc,
ci a mai dat sens firesc
la un inedit clasic şi pragmatic prin vers
luat fiind ca oaia cu piciorul frânt pe brață de pruncul sfânt,
ca să-şi aline capul EMINESCU pe pieptul Domnului
simțind profund doina, lumina şi căldura omului şi soarele Dumnezeului,
ca pe alei cu tei înfloriți să lumine pădurea social-umanului.


PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu