DOINELE
MELE, de ADRIAN
BOTEZ
Adrian
Botez este un poet incomod şi original. Scrie poezie de multă vreme, a publicat
numeroase volume dense, cu mesaj. Poezia este un mod de viaţă, un loc unde el
pune în lumină o viziune proprie.
În
cartea Doinele mele*, apărută la
Editura Rafet, în anul 2019, el îşi aşează cuvintele în palma cititorului,
lămurind o bună parte din tot ce petrece cu fiecare, cu tot ce se întâmplă în
lume. Viziunea este una de ansamblu, poezia aducând tuşele necesare, pentru a
evidenţia căderea istoriei în superficialitate, durerea schimbării de la o
epocă la alta, loviturile primite de mintea omului, în plină mişcare, pe trecerea
de pietoni. El lansează şi un avertisment, teama de un final incomod a lumii este
persistentă. Căderea se simte în fiinţa omului, o boală devine viaţa trăită într-un stil aleatoriu.
Volumul
este structurat pe mai multe nivele, autorul fiind atent la mesajul general al
cărţii:
1. Doinele mele;
2. Lume, lume;
3. Poeţilor doinei, în veşnicie;
4. Epilog.
La
finalul cărţii, avem o scurtă biobibliografie a poetului, o personalitate
complexă şi dedicată a literaturii de azi, cu un titlu expresiv: Cine este Adrian Botez?
Răspunsul
vine, în principal, din lectura poemelor prezente.
Titlul
volumului este deschis, autorul face trimitere la influenţele folclorului
asupra poeziei sale, la sinceritate, la totala deschidere faţă de problemele
spirituale ale cititorului şi ale lumii. Partea spirituală domină poezia, un
dor special, după o lume pierdută, mătură cuvintele cu o iubire secretă, după
un Dumnezeu depărtat. O revoltă faţă de căderea în ruină a lumii, o reacţie de
suprasaturaţie faţă de acţiunea demonică, din viaţa oamenilor. O lume otrăvită
de superficialitate, de diletantism, de lipsa de cultură - se relevă din conţinutul
poemelor. Pe de altă parte, cultura poetului, un cărturar de ţinută, cu
proiecte proprii, cu dedicare pentru actul artistic, răzbate din volum. El nu
se joacă de-a poezia, mesajul are ceva din soliditatea unui demers religios. Misticul
are un loc aparte, versurile fiind potenţate de marile mituri ale lumii, de
legendele valahe bine structurate, de tainele creştine. Suferinţa domină cunoaşterea,
iubirea, revolta, cântecul de jale.
Valorile
spirituale domină peisajul poemelor, un romantism bine modelat de un realism
dur şi un existenţialism elegant fac, din fiecare poem, un ŢIPĂT. Lumea se mişcă într-un amurg temperat, un cântec de jale
atinge fiinţele, există o poartă a luminii, ceva de demult şi de departe, care
bântuie totul.
Lumea
este în evidentă cădere, resturile otrăvesc totul, până la stele, universul
pare că nu se mai susţine, este un frig universal, o toamnă întârziată în poeme
- ...şi, iată, GHILOTINA, în toiul
zăpezilor. Semnul revoltei celui integru în
faţa minciunii, a ipocriziei, a luării în posesie a întregii istorii, de
către omul căzut.
Pentru
Adrian Botez, Poetul este personajul vremurilor, el comunică, asemenea profeţilor,
în vârful picioarelor... - ...lumea
se blochează, în indivizi care nu mai ajung maturi. Personajul este Bătrânul poet tânăr (titlul unui poem)…
Umbrele
pun în evidenţă epilogul, unul al sfârşitului de lume, prezis de profeţi, de
gânditorii de toate religiile, de oamenii de ştiinţă. Este un secret care stă
în spatele sărbătorilor, poetul exclamă disperat: Ce lume ticăloasă oamenii-şi făcură! Şi, totuşi – mai
supravieţuieşte PATRIA, locul unde există saltul spre Hristos, spre
arhetipul integru, neatins de mizeria lumii. Moartea este învinsă de cântec,
de armonie, de starea de graţie.
În unele
poeme, Adrian Botez foloseşte cuvinte luate din activităţile zilnice, din
revoltele curente, din tristeţile provinciale. El le integrează în corpul
acestora, ca anticorpi meniţi să apere FRUMOSUL,
după un stil care îi este inconfundabil. Se recunoaşte modul de a scrie al
Poetului, încrâncenarea şi indignarea, suferinţa, aşa cum am arătat mai sus.
Un poem
dens, reprezentativ pentru viaţa artistului, este bine pus în pagină: „bagajele
vieţii mi le duce/ altcineva – înainte: eu/ rămân într-un/ clarobscur odihnitor/ liniştitor -
şi privesc din/ urmă – complet detaşat – cum nişte/ bagaje – ale/ unei vieţi –
înaintează/ singure – spre o calmă/ autoiertătoare lumină…” (Bagajele vieţii, p.44). Poemul acesta
condensează în el credinţele poetului, grafia lui este modernă, eliberată de
rigorile normelor literare obişnuite, deschisă mesajului spre absolut.
Absolutul,
iată, îl urmăreşte pe Poet, exercită o atracţie puternică: „e
frig – cuţitele se-ascut în viciu/ şi singuri înjunghia-ne-vom pe-altare/ e
frig - şi dumnezeul de serviciu/ s-a îmbrăcat în raze solitare” (Frig zelos, p. 48).
Atmosfera
este creionată cu tuşe groase, evidente: „…e o înserare/ perpetuă – înserare/ grea
şi/ firoscos gânditoare – ca nişte/ turme de bolovani – întorşi/ pe dos…”
(E o înserare perpetuă, p. 58). Chiar
Dumnezeu se revoltă în sine, entropia divină se descoperă poetului. Aceste teme
au marcat poezia lui Bacovia, bine analizată de critica literară. La fel,
poetul Aurel Pantea reia temele în cărţile sale. Titlurile lor sunt expresive: Negru pe negru, Nimicitorul, O înserare
nepământeană. La Adrian Botez, putem observa rădăcinile crezurilor valahe, influenţa
folclorului, ideile care au marcat evul mediu, preocupat de o viitoare
globalizare prin religie (Cabala
Nebunilor; Nălucirile abatelui Bernardo; Ion - Patria mea etc).
Marile
mesaje se comunică în stări dureros de reale: „acum e linişte de/ catedrală –
printre/ moleculele din sânge –mereu/ învrăjbite – ale staturii mele de/ ceas”
(Comunicate celeste în vârful picioarelor,
p. 77). Epica poemelor este escatologică, totul se petrece într-un timp stabilit
de Creator, un timp ieşit de sub controlul oamenilor: „cu un ceas după/ Sfârşitul Lumii”
(p. 78).
Poetul,
ca personaj în dinamica istoriei, are Chivără
de Poet, cu o privire de sus asupra cosmosului. Nimeni nu priveşte în ochi FULGERUL! Poetul, asemenea soldatului,
are coiful armatei divine, mintea îi este apărată, el se simte sub vraja
luptelor spirituale, peste zări alpine, peste zări marine… Este imaginea preluată
din valorile vechii lumi, a celor chemaţi.
Imaginea
morţii dezvăluie echilibrul între viu şi absenţă, între albastru şi neant.
Cităm: „te rezemi – cu spinarea – de un/ oarecare copac din pădure – vertical –
dar/ imemorial – asasinat de toamnă: pentru tine – însă/ acel copac fără viaţă
– e-un/ altar – o întreagă/ religie (falsificată – fireşte – de/ teoriile
tale): te simţi nevinovat ca un/ prunc - şi vinovat ca un diavol – în/ acelaşi
timp/ întomnat” (Moartea – superb
inumană, p. 82).
De reţinut
grafia poemului, versurile frânte de o forţă iraţional de raţională, linioare
care leagă ideile, în timp ce cuvintele sunt limitate - totul exprimă un zbucium,
o frământare care răscoleşte fiinţa. Este tehnica poetului de a lansa ŢIPĂTUL, semnul artistului aflat pe un
pod între două lumi. El nu cerşeşte, el dăruieşte, simte seminţele cum mişcă între
aceste lumi, nu există sfârşit, e doar o treaptă, viaţa are regulile ei, care
se perfecţionează, pentru că: „lumină ce-i tot mai crină/ scris şi lacrimă
ce-alină/ nu vorbi – numai priveşte/ sufletul tău povesteşte” (Drum spre lir, p. 106).
Cititorul
iniţiat va descoperi o lume în mişcare, o lume complexă, rădăcinile venite din
folclor sunt evidente, mesajul bazat pe cunoaştere exhaustivă, tonurile de doină şi imprecaţie dau o
lumină specială Cărţii. Sunt exerciţii, rugăciuni şi chemări asupra
fanteziei, un jurnal al unui prizonier al cărţilor, ruptă din Cartea Eternă. El se revoltă scriind,
se eliberează prin iluziile asupra adevărului brut. Martorii invocaţi de poet
sunt munţii, natura, apele, zăpezile atinse de ghilotinele istoriei.
El
exclamă cu pasiune: „în amurg adânc de seară/ sihăstriţi –
hulubii cântă/ dar nu-i văd – pe drum de ceară/ cântul mistic mă-nveşmântă/
păşesc lin – ca împăraţii/ prin mulţimea de tăceri:/ am fost vis al unei Graţii/
în grădina unei veri…” (În amurg
adânc de seară, p. 10).
Poetul
poate avea un loc în Raiul promis, chiar pe un drum de ceară…
Constantin
Stancu
Iunie
2019
*Adrian Botez, Doinele mele (poeme), 142 pagini, Râmnicu Sărat: Editura Rafet,
2019; coperta I: Peisaj de iarnă, la
munte. O carte dedicată soţiei, Elena; carte sponsorizată de Iustinian
Botez, fratele autorului.
DORINŢĂ DE PURITATE
grădini lehuze –
aşteptând sorocul
văzduhul să
vădească-n ele Fructul :
în stele-şi
osteniră Sorţii – jocul
Ondine-au reparat –
azi – apeductul...
e-un mâl – fecund
şi verde – pomi plini de prihană
iar duhuri
deşucheate se azvârl la hrană :
e Mâlul Vieţii –
Verdele Otrăvii
Ospăţ de Vară... -
...vin – deja – Corăbii...
anahoreţii –
scuturaţi de luturi
privesc – scârbiţi
– vomele grele-a' humei...
...spre cerul
bântuit de Duh şi Fluturi
au predicat sfârşit
Nesfintei – Ciumei...
...nu vă-nşelaţi cu
Mâzga de Născare :
va ninge Timpul –
fără lupanare...
***
„NU JUDECAŢI, CA SĂ NU
FIŢI JUDECAŢI”
Motto: “Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci
cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va
măsura” (Matei.7:1-2)
bieţi copii de
cioară
în lumina chioară
din pădurea rară
- frunze-ncep să
doară...
bieţi copii de
cioară
în lumina chioară -
sau feţi logofeţi
prinţi printre
sticleţi
regi în travestire
zbor fraged de fire
?
orice în orice
tot trec apele :
trec spetite-n
goană
noimă şi icoană...
orice în oricine
vine – pleacă –
vine...
n-aveţi de-unde şti
că nu-s feţi de zi
că voi vedeţi prost
din jurul de rost
e lumina chioară :
ochi o să vă doară
când vă dumiriţi
c-aţi fost amăgiţi
de lumina chioară
şi-aţi lăsat să
moară
cuvintele sfinte
şi v-aţi sprijonit
pe vorbe ce mint...
dar le-aţi scos din
gură
presărat-aţi zgură
împrejur de fire
fără stăpânire...
şi aţi condamnat
pe nevinovat
şi l-aţi osândit
şi l-aţi umilit
...dintr-un ochi
greşit...
ia – priviţi din munte
sfinţi cu mii şi
sute :
copiii de cioară
din lumina
chioară...
floare şi iar
floare
fiţi buni de
la-izvoare
nu năpăstuiţi
şi nu obidiţi
nu iar răstigniţi
Boarea Domnului
Duhul Cristului :
în cerdac de fire
toţi vor leac de
Mire
în cerdac de ceruri
toţi visează
leruri...
să nu vă pripiţi
să nu-ngăduiţi
judecată strâmbă
pornită din drâmbă
iar nu din vioară
ochi de
căprioară...
decât să greşiţi
şi să umiliţi
şi să răstigniţi
mai bine iubiţi
căci toţi suntem
fraţi
de rele scurtaţi...
...şi vă minunaţi
şi vă bucuraţi –
de rai luminaţi...
***
SUS – PE COPOU – SE
PLIMBĂ-NDRĂGOSTIŢII
sus – pe Copou –
se plimbă-ndrăgostiţii
parfum de flori de
tei filtrând halucinaţii :
plutesc prin raiul
fără interstiţii
surâd – din lume
duşi – ieşiţi din spaţii...
sus – pe Copou – e
pururi primăvară
nicio fărâmă
de-ntuneric se strecoară :
doar umbrele celor
ce ştiu că n-or să moară
şi-o boare de Sfânt
Duh – din cer pogoară...
şoptesc copacii –
înţelepţi – versete
dar tinerii
îndrăgostiţi ştiu altă limbă
cari – cu săruturi
– ne-ncetat se schimbă...
...stau şi privesc
: „îmbătrânişi
– Poete...”...
...nu poţi
îmbătrâni în Paradis :
dau filele zăbavnic
: câtă lumină-n scris !
...ca un proroc
localnic – văd visul după vis...
***
DE ZIUA TA
soţiei mele iubite, ELENA - 21 Mai 2019
în calendar nu-i –
azi – Dumìnică
tu – Lebădă-ntre aştri – tu - Liră Imnică...
dar suferit-ai
vieţi prea multe – deci : SĂ FIE!
...să fie Sărbătoare şi Făclie !
tot ce iubeşti –
vină-n dumbrăvi – acum – Alai !
Copacii - Liliacul – să-nflorească :
fii binecuvântată-n
Pământescul Rai
Munţi – Oameni şi Jivine : toţi sărbătorească !
e-o zi în an când
ceru-i mai înalt
şi când ţi-s Candelabre – Razele de Soare...
tu eşti Făclie[1]
– Sfântă Stea iscată-n Mare
şi tot ce vine
către tine-i Cânt de Psalt...
...fii fericită-n Sănătatea Învierii
fii luminoasă – chiar şi-n Pragul Serii...!
***
O – LUME-AIURITĂ !
inorogul plouă
luna stă să ouă
măscărici de
rouă...
trandafirii se
bătură
şi-au plecat într-o
trăsură
munţii am bifat
contabil-argat...
rugi se strecurară
în biserica de
ceară :
Crinul stă – iar –
să răsară
Crist
Sublimul Colecist
de Tămâie-Ametist
învie suflet de
şist :
de-aia-i Cosmicul
Artist !
vagabonzii regi
magi – trufaşii
blegi
se mănâncă-ntregi :
la priveghi de
stele
veniţi cu gamele !
crimă în salată
o balenă beată
sânge şi răcori
menestreli în nori
păstori turnători
cununaţi cu flori
înfulecă ciori :
nu se mai iubeşte
decât în poveste...
o amigdalită
fierbe viermi pe
plită
iar privighetoarea
strică sărbătoarea
:
varsă-n mare –
sarea..
...mă veţi viziona
pe solz de sardea :
Cartea-Validè
e creier-panè...
...şi-alte
boacăne...
peştii răzgâiaţi
scuipă elefanţi
molusca minoră
deveni sonoră
flască auroră...
...loc de baştină
loc de Mlaştină
pe coclauri sterpi
înfloriţi cu Şerpi
:
Prinţii Spinilor
Fùrii Stelelor...
strămoşi şi
voievozi
au răzbit irozi
şi toţi au plecat
după Cerb Rotat
spre ceresc
Palat...
...o – lume-aiurită
!
demenţă-aurită...
lună cufurită
şi neisprăvită
de tot îmbeznită :
nu vezi Crizantema
nu simţi Anatèma...
...refuz să mai
scriu
pe nisip pustiu
Foi de Copârşeu :
Măgarul – din
Leu...
...aştept Foc
aştept Loc
pentru Scoc
pentru Proră
(...Sfântă
Floră...)
pentru Steaua-Soră
pentru Vulturii
Pribegi
să se-aşeze-n
Crengi
Autentici Regi...
...pân-atunci
te usuci
te aburci
pân' la Stânca de
Lumină
s-o înveţi Slova
Senină
Slovă : Plodul de
Hermină...
***
RĂMAS BUN
am plecat :
oameni şi dumnezei
– să vă ia
dracul - pe toţi
deopotrivă !
...acum - chiar de n-o
fi nici ea
bună (şi n-o merge
strună!) – am – totuşi - ALTĂ
locomotivă...
***
TERATOLOGIE
broscovenii-nghit
lumina şi orăcăie la Lună
templu înglodat în
monştri – uitând lumii să-i dea-arvună
aschimodii trag la
dible – să acopere-infracţiunea
un călugăr scoate
coarne – zeii-s traşi în piept – într-una
crengi de melci
zornăie linişti – în palatul de strigoaie
căpcăunică e umbra
– şi pe toţi dracii-i înmoaie
Talaleu şi Paraleu
– îmi plătiţi voi datoria
faţă de
Luntraş-Leprosul – mormăindu-şi omilìa...
nu-ţi căuta în
buzunare – dai liber la crocodili
pui – la un
cazan de smoală – Paiaţa - plus trei
edili :
e prea
mare-nghesuiala în acest infern ad hoc
e
diluviu-aghezmuiala – ca să-ţi cumperi un biet loc...
...eu mă duc
la concurenţă – cu Serafii să mă joc...
...uimitoare e iubirea : când îi tragi două la ceafă
dau năvală – peste tine – zeci zeiţe – şi o Scroafă!
***
LEAGĂNĂ-TE – LUNTRE SCUNDĂ – PRINTRE CERURI
leagănă-te –
luntre-ngustă – printre ceruri
fii urmaşa
Păsării-ngheţate-n geruri...
hai –
străbate-apoteozele de flori
smulge-mă din
lut : voi naviga prin nori...
arăta-se-va
Zenitul de Comori
oşti
de-arhangheli mă-nsoţiră până-n zori :
leagănă-te –
luntre-ngustă – şi mă lasă
la picior de
Munte Vrednic – pe mătasă...
dispărut-au
cobitorii – sus – în Lojă
vor rămâne Sceptre
– şi Porunci – şi Roză...
spada mea voi
fulgera-o-n toi de umbre
îşi iau zborul
– tot spre bezne – cioare sumbre...
...la mijloc
de Horă Vie - Voievodală
Bradul-Crist e
Poartă - şi e Şcoală...
***
DEMENTĂ SCULPTURĂ
acum
părul tău iese din
gură :
dementă
sculptură
cu umplutură
***
DIN CADOURI SE MOARE
din cadouri se
moare : îmi
strănută – în
faţă – o
gigantică boare
***
BULĂ DE RAI
bulă de rai –
scrisă pe
Nai
negustorii de
piane – precum şi
negustorii de
sfade ca
hrane – şi-au
întrerupt
antrenamentul cu
purici :
pe pasarelă – au
înnebunit
comete şi
muzici
se lansează –
imediat
intestine
serpentine – pe
cerul tău iscat de
tine – cea aflată
în
coproducţie cu
descuamate
albine
***
BOLI RIVERANE
macrouri marocane –
lansez din
sarbacane
boli riverane
alint de
tavane
bărzoi de
durere – zboară
peste
fiere
alunecă alintul – ucide
- peste
lintea mea din
blide
binele-l faci
sorilor săraci :
chelălăind îi
auzi – pe nebuni –
pe
regi - şi pe
surzii străbuni
asteroizii – ne-mblânziţi
îţi rânjesc –
scoţând capul din
propriile-ţi
vintre – aducători
aminte
fierbinte – ba
chiar
arzători şi
rânjitor-cruzi
...ling leşin
odor de-asin...
***
AM DETONAT O VEŞNICIE
am detonat o
veşnicie
deci - mă-nchid în
magazie
ramură de
sfeşnic – vecernii
de
lut – scut -
pentr-un
dumnezeu slut
...nu : mut...
sfinte crizanteme
la mine-n izmene
Astaroth
o ia la
bot – Azazel
o ia la
fel – înafară de-un
gazel – cântărind
cât un
căţel...
***
LUME DEPLINĂ...
licărul de liră
plânge şi
transpiră :
dumnezeu de
cauciuc – fără roţi
– fără
muştiuc...
clironomii de
cler – umplute cu
piper : gol de
varză – plin de
barză : vin
păduchii să ne
piarză
copiii să depene
inimile ţepene...
***
PLOI RÂNCEDE
ploi râncede tot
bâlbâie pământul
cu ploi de sânge îi
răspunde gândul
s-au cocoţat pe
Stâlpul Morţii o Pasăre şi-un Nume
iar Clopotul
se-nverşunează - acolo - -n fund de lume
mai vin – din când
în când – pe râu în jos
unelte-a lui Manole
– Sfântul Cavernos
meşterii se târăsc
– noroiul îi înghite
iar Negru Vodă se
îmbată şi sughite...
...o - nu-i
Sfârşitul – doar amestecătură
de Frunză Alburie –
cu Lamură de Zgură
ridicole
mâzgâlituri de Floare
cu un Hopa-Mitică –
numit „Soare”...
...degeaba te tot
zgâlţâi în mormânt
Cenzura Presei
Morţii striveşte-orice Cuvânt...
***
ÎN LUMEA BUNĂ
damă c-un
dam – ambii cu
păr în formă de
salam : nu am decât
să mai privesc pe
geam – să văd cum
trece-o
Codobatură-Contesă
: nonconformist
cuplată cu un
Gunoier : cel care
are doar o
tresă
...în minţi de
criminali ciripesc
chipsuri : viaţa –
în general – vădeşte numai
lipsuri
***
MATROZII SE
SFINŢESC CU FIECARE PORT
Matrozii se sfinţesc cu fiecare Port
căci fiecare Port e
cu o Mare mai înalt
iar cerul nu e
boltă – nu e cort :
e Înşeptitul Voal –
tot mai învoalt...
...pe jos –
reptilele se-nghit – cu reciprocitate
iar Vântul Veninos
pătrunde-n toate
pe jos e Mlaştina :
Matrozii s-au trezit
Agheasma din
Corăbii le-a dat Rit !
nu e o bătălie
între Jos şi Sus :
e hotărârea
Răstignirii lui Iisus
ca-mbrăţişare
pentru Stele – Munţi şi Oameni...
...când te opreşti
din vis – cu-o Luntre sameni...
...voi – Haită – nu
viermuiţi şi nu huliţi :
ci – trişti –
priviţi Minunea-n care vă chirciţi...
***
VIN DE DEPARTE – DE FOARTE DEPARTE
vin de departe – de
foarte departe
nu-s învăţat să leg
lucruri – aici :
toate rămân
dezmembrate – în Carte
eu – primul – mă
strâng : un arici
nu mă-nvăţa – o -
străine – limba iubirii
nu vreau să
mă-ncurc în capriciile firii
rămân orb – şi
sărac – trist – vag şi prost :
numai aşa port –
aici – absurdă – nădejdea-ntr-un rost...
citeşte-mă –
citeşte-mă – slovă cu slovă
şi vei afla că n-am
pupă – nici provă...
sunt un flutur
nebun şi iscat dintr-un vierme
fără să ştiu că-a
fi vierme... - ...aici şi aiurea... - ......sunt lucruri eterne...
...nu-ţi bate capul
cu mine : curând – voi pleca
revoltat de o lume
„a
mea” – şi „a ta”...
...morţii cleioşi
chiar – în şiruri - încep pe mine-a urca....
*
...atâtea lumi – şi doar sărăcie de rosturi :
Cristul şi-alege –
oriunde – mereu – alte posturi...
*
...ascult tot
(...chiar mai mult...) - dar nimic nu aud :
mi-am ales – dintre
toţi – Dumnezeu mut şi crud...
***
...TOT MAI CINSTIT E SOMNUL – DECÂT GÂNDUL
...tot mai cinstit
e Somnul – decât Gândul :
într-unul te scufunzi
ca şi în Moarte
şi nu poţi vinovat
să fii – măcar cu rândul !... –
...cel'alt :
Izvorul de-Amăgiri – nu încă Fapte...
Gândul – trândav –
şopteşte-ţi să te sinucizi
Somnul nu-ţi are
grija - în bezne te doboară :
terorizat şi-orbit – deci - alegi între Atrizi...
...nici nu bagi
seamă Noaptea cum – parşiv – scoboară...
...de ce n-ai aripi
– pe o rază-sfoară
să te înalţi
deasupra Loteriei : „Legământul”...?
...Zeii Plictisului
– în cer – joacă la zaruri – într-o doară :
nici capul nu îi
doare că e loc – Pământul
unde se-ncaier'
Criminalii – Vântul şi Cuvântul...
... momâie
nevricoasă – nu eşti decât o Umbră
în plină criză
de-nţelepciune vizionară – sumbră...
***
DA – SUNT DEASUPRA DE TOT CE MINTE – AMĂGEŞTE ŞI UCIDE
Motto :
„prostul – prostul :
nu ştie nici ce-i Rostul !”
da – sunt deasupra
de tot ce minte – amăgeşte şi ucide :
nemuritor – cum
zeii cei ieşiţi din crisalide
şi vizionar dement
– în lumi fără planete
fără de gânduri –
visuri... : făr' de marionete !
însemn ce vreau –
cât vreau – păşind pe capete divine :
să îndrăznească
dumnezeii să suspine
după perechea lor –
burlescă – de patine :
...că „li
s-a luat tot Monopolul Hotărârii şi Normării
Imaginării în
Porunci” - tradus : Destrăbălării
!
...sunt Vultur –
sunt Ocean - sunt Vântul Nemuririi
o – sunt deasupra
de lumi – strivind orice-omenire
şi pe oricine
refuză Creaţia-Mi s-admire ! :
sunt Dumnezeul meu
– dement – şi singur şi absurd :
sunt Tatăl Sorţii –
Mumă Nesfârşirii...!
...la orice
comentariu – rămân solemn şi...surd !
...deci –
recunoaşteţi : sunt un Model de Dumnezeu
al Firii!...
***
Adrian Botez
[1] - ELENA - Străvechiul
nume HELÉNE este explicat,
de unii, prin gr. HELÁNE (“TORŢĂ”,
“FĂCLIE”,
dar şi „FOC SACRU”, la sărbătorile numite HELENÈIA, dedicate zeiţei Artemis), iar de alţii, prin gr.
HÉLE (“lumină arzătoare a soarelui”), cu presupunerea că HELENA ar fi fost o străveche
divinitate indo-europeană, a luminii solare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu