miercuri, 26 iunie 2019

IRINA LUCIA MIHALCA - Rostire




Rostire


~*~

Cu privirea te caut, inimile
sunt făcute
să plutească în ceilalţi
pentru a da existenţă şi identitate,
asemeni buzunarelor lunii
care sunt pierdute
pentru a locui în ea.
În vis te-ai cufundat,
stelele s-au ciocnit
și galaxiile
se învârt în ritmul lor.

Pe marginea apei ne plimbăm.
În tăcerea fertilă, printre liniile lungi
de improvizaţie liniară
se-aude
o melodie suavă, înflăcărată,
de o sensibilitate delicată,
ca o baladă.
În timp ce se înclină
și sărută râul,
o salcie
își împrăștie frunzele
pentru a câștiga
viață ramurilor,
atingându-ne cu blândețe.
Procesul se repetă.
Din această scenă,
natura pasiunii
este descoperită în slavă.

Vocea ta este o bijuterie
în sufletul meu.
Dintr-o spirală te deschizi,
îmbrățișezi imprevizibilul
și înveți să-ți deschizi echilibrul.
Ceva se pierde brusc,
dar pierderea e însoțită
de un dor sfâșietor.
Dincolo de ușile deschise,
privim spre depărtări
umbrele
ce ni se-ascundeau,
închideri
și deschideri curg
într-o armonie copleșitoare
și Cerul coboară, revărsându-se.
Ai în tine puterea regenerării,
a înălțării pe aripi,
a unirii aripilor cu aripi,
formând planoare
ce plutesc pe melodia cerului.
Contopit cu tine, te unești cu viața,
între cuvânt și lumină
există doar un spațiu gol.

Lacrima ploii, lacrima stelelor,
lacrima Cerului,
lacrima Omului,
picături rotunde
prin care
ni se preling
emoțiile, oglindindu-ne.

~*~
17 iulie 2018

IRINA LUCIA MIHALCA








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu