llie Bâtcă - Fabula albinele și urșii

Fabula albinele și urșii ...... mereu actuală

~*~

Albinele si ursii

După scurta hibernare,

urşii, căutând mâncare,

au pornit spre o stupină

dintr-o zonă subalpină,

dar, în stupi, să vezi durere,

nu era un gram de miere.

Cei bătrâni, cu influenţă,

au ţinut sfat de urgenţă

şi-adunând, apoi, tot natul,

au citit comunicatul.

– Azi s-a hotărât, în plen,

ca, din lipsă de polen,

albinele lucrătoare

să plece peste hotare,

să muncească la străini,

ca s-avem fagurii plini.

– Am şi eu o întrebare:

Dacă nu-i polenizare,

nu se rupe lanţul trofic?,

comentă un urs distrofic,

încât, la noi, prin livezi,

nici un fruct n-o să mai vezi…

– Mare pagubă-n ciuperci!

Azi livezile sunt… terci

şi nu-i chip de revenire.

Ştiţi voi… Greaua moştenire!,

îi răspunse Ursul Brun,

sprijinit de un gorun.

Fructe, cu un mic efort,

o s-aducem din import,

s-avem pentru fiecare.

– Stai jos! Altă întrebare!

– Dar cu trântorii din stup

ce-o să facem, căci la zdup

nu-i putem băga pe toţi

Ei, în primul rând, nu-s hoţi,

ca să fie pedepsiţi,

plus că trebuie hrăniţi

şi-ngrijiţi cum se cuvine,

iar din mierea de albine

ce-mi revine, natural,

nu cedez nici un pocal.

– Martinel, nu fi cretin!,

i-a zis Ursul Carpatin

celui care, din prostie,

amintea de puşcărie.

Nu-i închidem nicăieri,

îi luăm consilieri

sau îi angajăm, băiete,

trântori-şefi, la cabinete!

La aşa vorbe cu tâlc,

ursuleţul tăcu mâlc

şi, deşi nu avea şcoală,

a desprins şi o morală:

Când mulţimea te votează

şi deţii toata puterea,

nici macar nu mai contează

cum si cine face mierea.

~*~

llie Bâtcă

Fin observator al realității românești, al moravurilor devenite calități și al valorilor decăzute în ridicol și obsolet, Ilie Bîtcă scrie. Dar nu oricum, ci cu o acuratețe și o versificare rar întâlnite, într-un gen mai puțin utilizat astăzi: fabula. 
Oricum, acest strigăt în deșertul politicii și politicanților români nu își atinge scopul (tâlharii cu gulere albe fiind intangibili, de neclintit prin literatură pe care dealtfel nu o citesc), dar rămâne un act cultural deosebit, care delectează și încântă sufletele celor iubitori de frumos. 

https://www.emigrantul.it/albinele-si-ursii/

Ursii si albinele. O fabula de actualitate

Doi urși ajung în fața stupului de miere și încep să se păruiască. Unul e mai la stînga, altul mai la dreapta, de unde au venit fiecare. Asta însă nu înseamnă strict nimic, pentru că observatorul din cabană i-a văzut și ieri, cînd ursul de dreapta a venit dinspre stînga și viceversa. Urșii își trag labe grele. Miza e stupul, fiecare crezîndu-se îndreptățit să bage botul. De fapt, drept nu au nici unul. Mica populație de albine muncitoare e cea care are dreptul și numai ea. Albinele ar fi gata să dea unui urs bun, care ar proteja stupul și florile de pădure din care vine mierea de distrugători de tot felul o masă bună de miere o dată pe zi, că au nevoie de protecție. Dar vezi că nici un urs nu se mulțumește cu asta, ursul e lacom, nu vrea o tartină cu miere, ci să bage botul în stup pînă la fund, să plece cu fagurii atîrnînd din bot. Și cum avem competiție între urși, curge sînge.

În interiorul stupului se fac comentarii dacă ursul mai la dreapta sau ursul mai la stînga merită ajutat. Dar de fapt, din perspectiva albinelor, situația e cît se poate de proastă. Dacă unul din urși îl răzbește pe celălalt, acela va deveni prea puternic, și, fără nici un control, s-ar putea să distrugă, în lăcomia lui, stupul de-a binelea. Dacă cei doi urși au o scînteie de inteligență, ceea ce nu e de neconceput, s-ar putea să le vină ideea de a împărți stupul, ceea ce iarăși ar fi distrugător pentru albine, fiindcă stupul nu e destul pentru lăcomia a doi urși. Nu, pentru albine singura alternativă e ca urșii să rămînă amîndoi în picioare și să se împiedice unul pe altul, pe rînd, să dea prea de tot iama în stup. Dar, deși chiar asta se întîmplă de ceva vreme încoace, albinele care au trăit sub acest regim sînt cît se poate de nefericite că urșii chiar și pe rînd reușesc să facă stupul mult mai puțin productiv decît ar putea fi.

Albinele nu au ajuns încă la înțelegerea faptului că nu e de ajuns ca urșii să se împiedice între ei, și că trebuie întotdeauna ca ursul învingător să fie limitat, în lăcomia lui, și de către albine. Acuma, e știut că o albină singură care se luptă cu un urs nu are mari șanse, dar ursul învingător trebuie să știe că are de a face cu tot stupul. El însă știe dimpotrivă, că e suficient să își doboare adversarul și mierea a lui e, că de cînd e el nu a văzut pe albine să facă altceva decît să chibițeze.

Ele sînt niște albine spectatoare.

Madrid, 8 iulie 2012

https://www.romaniacurata.ro/ursii-si-albinele-o-fabula-de-actualitate/