Melania Rusu Caragioiu - CÂNTECUL ÎMPĂCĂRII

CÂNTECUL ÎMPĂCĂRII

~*~

Am plecat în pribegie

După un apel sărman

Și-am lăsat cu grai  de glie

Să nu uit de al meu neam.

Și atunci mi-am dat cuvântul

Să mă-ntorc, cât de curând

Să mai văd ce-mi face cântul,

Banii, casa și pământul,

Și mormintele străbune

A celor plecați din lume.

Stând prin lume-n nepăsare

Mulți uitat-au al lor grai;

Domnul mi-a dat o cărare,

Mie și mi-a zis: ,,Tu stai!

,,Tu dorind să te-ntorci iară,

,,Când vei pleca într-o seară

,,Pentru totdeauna sus

,,Lâsând într-o urnă ceară,

,,Și cenușa, cum ai spus... ”

Tot ce va rămâne-n țară

Și-or găsi vre un folos.

Cărți și daruri ce se-aflară

În cel sipet de-abanos.

Voi dormi atunci în pace

În mormântul cel închis

Ce atunci se va desface

Spre cenușa ce am scris.

Dar cât eu trăi-voi încă

Prin străinii în cel apus,

Să nu uit că sunt româncă,

Precum tuturor le-am spus.

Versul meu cu flori și fală

Sau cu plânset și dureri,

Cântu-l Țării - triumfală,

Pomenind de azi și ieri!

Dacă soarta mi-e ferice

Sau năpastă -imigrant,

Viitorul o va zice:

Glorios, sau vânt în neant...

~*~

Canada, mai, 2020

Melania Rusu Caragioiu