A
FI, DE CE SUNT ?
Când
am deschis ochii în Iezer am auzit un sunet uriaș,
m-am
urcat pe coșerul cu porumb ca să văd de unde vine;
era
un acoperiș ruginiu
în
zare cu o cruce în vârf
și
am zis Uaaaaa!
în
fundulețul gol
din
scutece.
Satisfăcut
am privit de sus ca să cobor și mi s-a făcut frică.
Toată
ograda cu porci, găini și rațe
cu
tot cu casă, grajd și boi
era
într-un mare balon de cer albastru
și
mama cu joarda.
Mi-am
fript coițele-n pirostie,
am
început să plâng și m-am cățărat pe sub acoperiș,
plonjând
înăuntru
peste
știuleții de porumb roșii auriu
până
a venit mămuța
și
m-a luat
să
nu mă mânce porcii.
A fost prima mea Aventură și Dar pe
pământ. De aici Dumnezeu nu m-a mai lăsat singur și de-atunci se joacă mereu cu
mine. Cutreieram dealurile Ciudanoviței prin poienele cu fân înalt în bătaia
soarelui amurgului îmbrațișat de miresme, clopot de capre și miei și sunetul
gâzelor, tril de păsărele și foșnet de șarpe sau viperă cu corn a
Caraș-Severinului fără frică de nimic, doar emoționat de frumusețea lumii și energia
vocilor naturii, pluteam. Eram liber și iubit de viață. Ah! Ce înseamnă să poți
gusta din mireasma florilor și tremurul vântului, strălucirea razelor luminii
care se ascundeau încet după deal și apoi ajuns târziu acasă să iei o mamă de
bătaie că nu ți-ai făcut temele pentru mâine și că ai rupt pantalonii prin
spinii pădurii umblând după afine și fragi. Ce contează? Așa îmi descărcam
fericirea prin plâns. Era ca un paratrăsnet prin care se scurgeau fulgerele în
pământ. Dumnezeu îmi proteja sufletul.
Să fiu cuminte însemna să mă joc prin
jurul blocului cu Aurel, eram cu sora sa în clasă, pe care o chema Doinița cea
frumoasă și silitoare, dar încrezută și
mândră. Era prea serioasă să ne bage pe noi în seamă care ne chinuiam pe ascuns
în bucătărie să-i despletim mamei sale plasa de nailon ca să ne împletim noi
rombulețe pentru chei. Cu această ocazie mi-am crestat degetul mic de la mâna
stângă și am ajuns acasă plângând. Am mai plâns noi și când ne-am întors odată
plini de păduchi dintr-un grajd de cai de pe lângă casa lui Mihuț și mamele
noastre au strigat una la alta „păduchioaso”, crezând că ne-am dat păduchii
unul altuia din tezaurul familiei. Ani mulți am făcut năzbâtii împreună până
când într-o bună zi, tatăl lui care era milițian a primit ordin să ne aresteze;
Doamne ferește! Glumesc, a fost transferat de la Ciudanovița la Oradea și a
trebuit să plece. Asta însemna și despărțirea noastră și automat pierderea unui
prieten de joacă. Noi, familia mea eram mai săraci, dormeam în paturi de fier,
iar ei mai sus în societate, în mobile
de lemn, însă asta nu ne-a oprit să împărțim bucuriile copilăriei până în
momentul plecării când vecinul de deasupra, un șarlatan descurcăreț care ura
miliția m-a pus, văzându-mă că plâng după Aurel, când urcau lucrurile în camioane
gata să plece, m-a pus să strig dupa el „bozgore trozgore” și să alerg după el,
și să-l lovesc cu un pumn în spate. Acesta a fost momentul când mi-am pierdut
inocența, onoarea și demnitatea în fața Domnului, acest lucru m-a șocat atunci
și cu mulți ani mai târziu l-am înțeles. Am terminat o prietenie de ani de zile
sub imboldul unui pervers om bătrân care a râs în sinea lui de noi doi copii
nevinovați, și-a bătut joc. Iuda și-a băgat coada în imaculatul suflet.
Din acest moment nu am mai trăit acel
sentiment de primă libertate. Restul vieții au fost pentru mine variațiuni și
interpretări la libertate, concepte care mă opreau din gândirea firească, mă
transformau în mașină și toate experiențele mele din copilărie nu se mai
potriveau cu noua lume și definițiile ei
pentru succes și fericire în care am
ajuns să trăiesc. Am descoperit că specia umană se omoară dintotdeauna. Când îi
aud pe oameni că ei luptă pentru ea, că ei o caută, că ei se refugiază ici și
colo ca s-o trăiască, mi se face milă. Libertatea nu se poate măsura fizic și
nici material ci doar spiritual. Trăim în concepte și manipulăm valoarea
cuvintelor după plăcerea manipulatorilor. Toate aceste calități: loialitate,
credință, onoare, curaj, patriotism, demnitate, datorie, jurământ etc. sunt
convenții ale orânduirilor și chiar a indivizilor dar nu și a familiilor și
părinților noștri a căror valori și interpretare diferă de sistem. Comuniștii
nu credeau în Dumnezeu, însă seara părinții ne puneau în genunchi pe marginea
patului să ne rugăm înainte de culcare. Ziua la școala foloseam limbajul de
lemn care nu ne afecta în credință și am descoperit dintr-o dată cât de săracă
și nesigură e limba prin care comunicam și cât de perverși și perverse sunt
capriciile oamenilor. În timp ce românii își strigau nefericirea când l-au dat
jos pe Ceaușescu, eu am trăit un sentiment de milă. Odată cu progresul
civilizației cu noile artificializări crește și trauma împletirii limbii divine
cu cea fabricată din topor prin necesitatea funcționării și participării la
nivel, la standardul impus. Limba părintească are puteri magice, vindecătoare.
Copilul de cum se naște și intră în societate e luat la plămădit. I se rupe
inima de creier și e transformat în robot.
Ne sunt vândute tot felul de concepte noi
ale fericirii. Tu crezi că libertatea înseamnă a avea tot ce-ți dorește
sufletul? Păi ți le dau pe toate și atunci când le ai, te sinucizi „poate”… sau
vei fi dezamăgit și te vei apuca de „improvizații”, ieși din norme. Uiți să mai
fii, uiți cine ești, nu știi că poți fi tu însuți și ce ar trebui să fii. Ești
sclavul ȘMECHERULUI, JIGODIEI. Ai devenit produsul lui.
Libertatea nu o găsești în altă parte
decât în tine. Depinde ce dorești să afli de la ea. Nu în altă țară sau pe altă
planetă ci în tine se află, în locul unde te ești. Dumnezeu te-a lăsat în locul
potrivit ca să-ți trăiești libertatea CU CARE TE-AI NĂSCUT. E în fața ta.
Depinde ce vrei să afli despre tine sau vrei doar păpică, Kent și Whiskey.
Celelalte, Curajul și Onoarea pe care
le-am învățat în România Comunistă și filmele anilor ’50-’70 Hollywoodiene sunt
diferite de Curajul și Onoarea de azi. Eu am simțit că îmi apăr țara și am
curaj să mă sacrific pentru ea pe când în armata americană „să zicem”,
ducându-mă peste alte națiuni, făcând prăpăd nu cred că are aceeași
interpretare. Să intru în casa altcuiva și să-i omor părinții ca să le fur
plapuma nu ar fi o onoare și să accept apoi și o medalie pentru asta. Acesta e
motivul pentru care majoritatea soldaților americani se întorc de pe front
turmentați, disturbați, smintiți la minte, pentru că noțiunile, conceptele
moralei umane de acasă nu se potrivesc cu cele la care sunt supuși și expuși pe
front să le practice.
Experiența vieții „a fi” este destinată să
te înalțe spiritual, nu să înlănțuie material și fizic. Aceasta e concluzia mea
și nu o impun nimănui. Pusnic trebuia să mă fac! Răspunsul îl cauți și îl descoperi singur, în
direct, fără mijlocitor și apoi îl împărtășești cu aproapele tău. Mulți au
fugit din Blocul Comunist pentru a-și căuta libertatea de a avea „zic ei”,
pentru un Kent și-un Whiskey, eu nu. Am fost curios să aflu ca: în „coșarul cu
porumb”, la ce nivel de civilizație a ajuns omenirea din Vest. Să văd de ce e
capabilă specia umană. Această obsesie a dus nicăieri. În tot acest timp i-am
descoperit slăbiciunile și păcatele dar și frumusețile generate din rezultate.
Pe acei “eroi” și “martiri” ce mergeți prin Silicon Valey sau NASA și LE FACETI
PUBLICITATE la intoarcere, acasă: ‘VEZI TU DOAMNE CE BINE O DUC EI, acolo!’, de
ii puneți pe drumuri pe mulți să o ia razna, să plece din țară. Vă rog nu-i
uitați pe cei din pușcăriile vestului sau pe cei care nu sau realizat și dorm
pe drumuri că și ei sunt parte din tablou. Vă duc la vorba lui Tudor Gheorghe:
‘Construiți pe ce aveți, nu demolați!’ Veți fi mai împliniți! Nu i-am înțeles
pe conducătorii de azi… și nu am aflat adevărul. Această mărturie și trăire
este experiența înfrângerii mele pe pământ. Am crezut cu usurinta si naivitate.
Fiecare are dreptul la simțiri, alegeri, greșeli și chiar păcate! Dar și la
dar. Bucurați-vă! Si urmariti adevarul.
Doamne, iartă-mă că mi-am irosit
„talanții” și nu am înțeles nimic!
Benoni (Ben) Todică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu