O parte din
mine
~*~
Noapte de
noapte mă cauţi, traversezi păduri pastelate,
rătăceşti prin
oraşe pustiite de timp
şi cărări de
umbre – tu de tu, iar eu de tine – ,
încă îmi strigi
numele şi suferi.
Noapte de
noapte plouă în visul comun,
cu bune
intenţii, cu gânduri catifelate sau aspre,
fierbinţi, ca
nisipul deşertului,
cu gânduri de
răni deschise,
cu pierderi de
realităţi,
cu amintirile
vii şi crude ale vieţii.
Orbit de
claritate, bolnav de mirare,
orgoliile cad
ostenite
odată cu notele muzicii
ce plutesc
sinuoase-n urechi,
trecând prin
fisurile
semnelor de
iubire şi spaţiile frânte
ale unei
poveşti de dragoste dulce-amăruie.
Deşi sângele
tău pulsa, deşi visul visa, tot nu veneam,
oglinda a oftat
şi-a deschis un pământ morţilor,
vârtejul de
frunze a acoperit inimile bântuite,
pasărea neagră
de pe umărul tău
nu m-ar fi
recunoscut, nici profeţii pustiului,
nici adormiţii
textelor sacre,
nici chiar
gândurile tale îndrăzneţe,
privindu-mi
mâinile.
Cu fiecare
cuvânt au început să respire
flacăra şi
pasiunea,
ecoul lor bătea
ca o tobă în inima mea:
– Hai, iubito,
să lipsim din viaţa asta,
să-ţi spun o
poveste frumoasă
despre morţile
vieţilor noastre
şi despre viaţa
din fiecare vis!
Deşi vezi, nu
crezi... adormi câteva minute,
suficient să-ţi
visezi clipele trecute,
stolurile
îngheţate se depărtează,
frunzele
copacilor albi îmi plâng zâmbetul,
scrutezi cerul,
aştepţi un semn,
liniile vieţii
ni s-au retras din palme,
ochii tăi
privesc spre alte mâini,
mâinile tale
ating alţi ochi...
O briză caldă,
blândă, ne-nvăluie, cucerindu-ne,
ne cunoaştem de
la începutul lumii,
diamant de
Lumină,
o parte din
mine
a intrat în
copacul unde
numele noastre
au fost
sculptate, adânc încorporate.
~*~
IRINA LUCIA
MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu