Manipularea
prin mass-media și controlul asupra individului
Olivia
Steer, Jurnalist
13
Martie 2022
Avînd în vedere felul isteric, manipulator
si, de aceea, preivizibil, în care sînt „traduse” și prezentate de către mare
parte din mass-media evenimentele geo-politice actuale, îmi exprim dorința de a
fi „trasă de mînecă” sau „trezită” cînd se va anunța... „invazia
extratereștrilor”.
Am văzut mulți dintre noi cum s-au
folosit, în media, imagini de arhivă, vechi de 3-4 ani (sau mai mult!), pentru
a ilustra actualitatea, cu așa zisa soție a lui Zelenski în uniforma militară,
„gata de luptă!”, cu arma în mînă (în realitate, o ucraineană pozată la
pregătirile pentru parada militară de acum cîțiva ani) sau instantanee
surprinse după o explozie într-un mare bloc de locuinte, datorată unor scurgeri
de gaz, dar prezentate ca fiind dezastre de război, în Ucraina de azi... Toate
acestea (și multe altele!) m-au determinat să fiu revoltată de felul în care e
prezentată realitatea de către o bună parte a presei și să îmi exprim
sentimentele, așa cum face orice om liber.
„Singurele autentice, zilele astea, sînt
emoțiile de spaimă, îngrijorare, anxietate, groază, empatie și prietenie ale
civililor (ucraineni și romani). Pentru ele, am toată compasiunea și respectul.
Nu și pentru felul abject în care sînt manipulate în interesul personal sau de
grup al terților, de către presă și clasa politică”.
Ce face o anumită parte a presei, în atari
condiții? Ahtiată după scandal și audiență construită pe minciună și iluzii,
așa cum face ea, de regulă, s-a lansat într-un delir de manipulare grosolană a
opiniei publice. Iată cele zece strategii de manipulare prin mass-media. Sau de
ce nu îmi iau lumina din presă, pe absolut nici un subiect:
Strategia distragerii atenției
Elementul primordial al controlului social
este strategia distragerii atenției, care este de a distrage atenția publicului
de la problemele importante și schimbările care urmează să fie decise de
elitele politice și economice eden, prin tehnica inundarii sau potopului de
distrageri de atenție continue și informații nesemnificative. Strategia de
diversiune este, de asemenea, esențială pentru a împiedica publicul să fie
interesat de perspective esențiale în știință, economie, psihologie,
neurobiologie și cibernetică. Atenția publicului este distrasă de la
adevăratele probleme sociale, ținută captivă de probleme care nu contează cu
adevărat. „Ține publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără timp de gândire, înapoi
la fermă ca celelalte animale” (citat din „Arme tăcute pentru războaie
liniștite”).
Creează probleme și apoi oferă soluții.
Această metodă este denumită și „soluție de
reacție la probleme”. Se creează o problemă, o „situație” care se așteaptă să
provoace un anumit răspuns public, pentru ca acesta să fie imboldul acțiunii pe
care o doriți acceptată. De exemplu: să conteste sau să escaladeze violența în
orașe, să organizeze atacuri sângeroase cu scopul ca publicul să fie cel care
să ceară legi și politici de securitate în detrimentul libertății. Sau: crearea
unei crize economice pentru a-i determina pe oameni să accepte erodarea
drepturilor sociale și desființarea serviciilor publice, ca pe un rău necesar.
Strategia mediocrității.
Pentru ca oamenii să accepte o măsură
inacceptabilă, este suficient să o aplici treptat, cu picătura, pe parcursul
mai multor ani. Așa s-au implementat condițiile socio-economice radical noi (neoliberalism),
în deceniile anilor 80 și 90: stat minim, privatizare, precaritate, șomaj în
masă, salarii care nu au un venit decent sunt garantate cinstit, deci multe
schimbări care ar fi declanșat o revoluție dacă s-ar fi aplicat deodată.
Strategia de amânare.
Un alt mod de a pune în aplicare o decizie
nepopulară este de a o marca ca „dureroasă și necesară” pentru a obține
acceptarea publicului pentru utilizarea viitoare. E mai ușor să accepți o
viitoare victimă decât una imediată. În primul rând, pentru că efortul nu este
la fel de mare. În al doilea rând, pentru că publicul, masele, tind întotdeauna
să spere naiv că „mâine totul va fi mai bine” și că pierderile necesare ar
putea fi evitate. Dă publicului mai mult timp să se adapteze la gândurile schimbării
și să se resemneze să accepte asta când va veni momentul.
Vorbiți publicului ca și cum v-ați adresa
unor copii.
Majoritatea reclamelor vizează discursul
de uz public larg, argumente, personaje și un ton deosebit de copilăresc care
adesea se învecinează cu slăbiciune ca și când spectatorul ar fi o creatură de
câțiva ani. Cu cât încerci mai mult să înșeli spectatorul, cu atât vei avea
tendința de a folosi un ton copilăresc. De ce? De ce? „Dacă cineva se adresează
unei persoane ca și cum ar avea 12 ani sau mai puțini, pe baza
sugestibilității, va avea, într-o oarecare probabilitate, tendința de a avea un
răspuns sau o reacție la fel de puțin critică ca cea a unei persoane de 12 ani
sau mai tînără”.
Folosește aspectul emoțional mult mai mult
decât reflexia.
Exploatarea emoțiilor este o tehnică
clasică de a trage o concluzie în analiza rațională și, în cele din urmă, în
sensul critic al individului. Mai mult decât atât, prin folosirea registrului
emoțional, poți deschide ușa de acces către inconștient pentru a implanta sau
injecta idei, dorințe, frici și constrângeri sau induce comportamente.
Ține audiența în ignoranță și
mediocritate.
Pentru a face publicul incapabil să
înțeleagă tehnologiile și metodele folosite pentru controlul și sclavia lor.
„Calitatea educației acordate claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă
și mediocră, astfel încât distanța ignoranței dintre clasele de jos și clasele
superioare să nu poată și să nu fie depășită de clasele de jos”.
Încurajează publicul să se mulțumească cu
mediocritatea.
Publicul ar trebui să creadă că e la modă
să fii prost, vulgar și ignorant...
Consolidează auto-examinarea.
Pentru a-l face pe individ să creadă că
este singurul vinovat pentru ghinionul său, datorită inteligenței, abilităților
sau efortului lor inadecvat. Așadar, în loc să se răscoale împotriva sistemului
economic, individul se devalorizează și se învinovățește, ceea ce, la rândul
său, creează o datorie auto-indusă.
Cunoașterea oamenilor mai bine decât se
cunosc pe ei înșiși.
În ultimii 50 de ani, progresul rapid în
știință a dus la o decalaj tot mai mare între cunoașterea publică și ceea ce
elitele conducătoare dețin și folosesc. Datorită biologiei, neurobiologiei și
psihologiei aplicate, „sistemul” are o cunoaștere avansată a oamenilor, atât în
forma lor fizică, cât și în cea mentală. Sistemul a reușit să cunoască omul
normal mai bine decât se cunoaște el însuși. Asta înseamnă că, în majoritatea
cazurilor, sistemul exercită mai mult control și putere asupra individului
decât individul asupra lui însuși.
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/manipularea-prin-mass-media-si-controlul-asupra-individului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu