În limpezimi boltite
~*~
Iubita mea, mă-ntreb,
cum poți să zbori
Când zboru-ți este
însăși libertatea,
Când poți să vii, să
pleci de atâtea ori,
Încât mi te conjug cu
puritatea
În limpezimi boltite
și adieri flămânde
Atât de dureros ți-e
strigătul ecou
Cine să-ți mângâie și
nici a te cuprinde
În pas de menuet sau ritm
de bolerou
Te duci și vii
spășită, ca o aripă frântă
Avidă de lumină, de
blândă mângâiere
Iar eu atol năsprit,
tu marea tânguită
Își oblojesc plecare
în-țărmurită-n vreme
Și-n zbuciumul ce-ți
soarbe a liniștii tărâm
Te-ai ancorat în mine,
în astă lume stearpă
Știind că undea-i
merge, eu tot așa rămân
Îți sunt liman,
spășirea, cuvântul care iartă.
Ți-e neștiută calea,
spre zări, înspre niciunde
Ți-e pasul șovăielnic
și gândul o nălucă
În labirintul fugii
oriunde te-ai ascunde
Din nou chemarea-nvinge
dorul tău de ducă
Și mai mereu ție
vrerea, o cumpănă-a-fântânii
Cărare șerpuită a
gândurilor sure
Și-n văluriri
domoale ca lanurile pâinii
Mereu înlăcrimată,
lași vraja să te fure
În adieri domoale, cum
vântul care-ngână
Un an cât o clipită
uita-îl-vei `ntr-o seară
Sărutul ce ne arde, o
strângere de mână
În ochii noști
veni-va, lacrima să cearnă
Urmane-om calea vieții
pe urme trecătoare
Și-n liniștea adâncă
în licăriri de stele
Ici colo pe alee,
șterși ochi de felinare
Cu-a lor lumină fadă
ne-o-nvălui-n tăcere
~*~
9 Martie 2022
Vasile Luc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu