Pavel Ratundeanu-Ferghete - MERE PADUREȚE 68

 

MERE PADUREȚE 68

 

Nu trebuie să zăhăim pe nimeni cu mofturile și cu pretențiile noastre sofisticate. Rusia cu ce vor și Ucraina, ne dă cu Putin dureri de cap. Tu ce zici? Știți nu învață calul bătrân, în ham. Multumind tuturor celor care au trimis poezii pentru concursul fulger de creatie dedicata lui Mihai Eminescu - "Izvor şi râu" - imi iau traista si trec pe la domniile voastre cu cele doua creatii ale mele dedicate marcarii Anului Nou 2022  printr-un neorganizat concurs - la fel de fulger - de plugusoare, primul publicat in revista careia i-a fost dedicat, al doilea asteptand cu motocultorul pornit uratorii.

UN PROVITA PENTRU CANDIDATUL LA FERICIRE

Iată cum Marian e ca Marian șuhan năzdrăvan și enumeră pe ce colindați și de bine urați și responsabilizați

ca cei de frunte minte și inimă maximă română, botezați,

că iată și anul nou a venit și plugul la brăzdat, la arat,

nealcoș și fălos Hristos luminos a pornit vârtos și de folos,

c-a pornit Tatăl nost, a pornit s-aducă lumină și deșteptă-te române, de folos neamului nost,

a pornit în veșnicia limbii române,

în  nemuritoarea limbă română la români maternă

și cu îndemână,

că vine fagure de mire,

provita vine pentru candidatul la fericire! La mulți ani fiu al limbii și literaturii române! Deie Dumnezeu să fii: pace și pâine, pâine trasă-n mâine pentru cel din viitor care cu bine la noi vine, vine și vine cu ce ni se cuvine: pace și pâine cinstind, în mâine cu fericire națiunea limbii române!

Să fii sănătos, an nou bun și la mulți ani, fericiți ani, dragule! În Colț alb, acel lup e feroce, dar și oameni sânt sadici și criminali, încă pe vremea goanei după aur, dar nici acuma, în America lui Donald nu-i cu nimic mai civilizat, nu era nimic mai breaz, dar a mers hirul, că-n ea e bine, însă ce fel de bine, că totul era curvesc, fără pic de bun simț, fără nici un Dumnezeu, deși, că bine n-a fost niciodată nicăieri. A fost o aventură, în mintea emigranților și a unor scriitori, dar de ce mă bag ca musca-n lapte, ie aminte, să ții minte, maistre, că ce-i e din fericire. Scriitorii aveau imaginația bogată nu crezi? Mie-n poveste mea cu Vica, nu-mi vine să inventez nimic. Tu, în adăugirile tale faci ce vrei, Ben. Acuma-i copiii să se joace pe tablete, că tot on laine se și predă și se învață și pandemia cu valul 5 Omicron ne dă ocol, stă pe capul nostru, cu valul 5, dar cum naiba să ne comportăm, în restricții, că frică nu ni, că ne-om infecta, însă trebuie să trăim, în stare de nervozitate, stresați și, în restricții, cu tot greul trebuie să trăim. Nu-i nimic amuzant Îmi bate inima încă pentru Vica, dar știu, că nu vine nici pe-acasă, că-i dusă ca să rentoarcă ca mușchetarii lui Dumas-tatăl după 20 de ani, dar cu alte peripeții, cu alte aventuri regizate e Rentoarcerea mușchetarilor. Ce faci? Anul nou cu belșug și cu sănătate! Doamne ajută! A fost popa cu crucea și m-a udat cu busuioc și a sfințit casa. Dumnezeu fie cu noi! Dumnezeu deie-ne bine! Tu, Ben, Doamne ajută ești un luminat! Unele lucruri sunt caraghioase, cum se cer a fi. Să nu uităm de unde venim, cu ce hram. Vă prețuim. AMSPR vă invită. Să ne fiți alături Stimă Corneliu Zeana, presedinte Imaginile ne spune multe fără prea multe cuvinte. Îmi calmează firea mea. Dă, Doamne sfințire sufletului meu ca atmosfera de primăvară ca cea de la noi de afară! Tu, poți să croiești, Ben, drumul omului/ oprești drumul de a merge unde se dorește să se meargă, unde se vrea, chiar dacă sabia care n-o cunoscut sângele, e doar o jucărie? Eu simt ce e in sufletul tau Pavele, La ce ai participat tu a fost un concurs de muzica usoara. Tu esti un jazz poet, un folclorist, un doinitor melodios si sincer. Esti complect diferit pentru sectia in care banui ca ai participat. Esti un ORIGINAL si ca tine sunt putini in lume. Tu tai un munte necunoscut, ei construiesc un castel tu o gradinita. Nu iti opri sufletul din cantare. Ignora pe cei ce nu te vad. Mergi inainte! Tu esti ca o plapuma cu fulgi de nea care pastreaza/ protejeaza samanta neamului nevazut, sarman si tacut din vaile si sanii mamei - Romania. Fii mandru ca esti tu! Ca esti DIFERIT !  SPECIAL!!! Nici pe mine nu ma vad multi insa sunt mandru sa mor curat si liber in credinta adevarului si a iubirii mele pentru darul vietii. De asta suntem aici, s-o traim. Vica te admira.

 

E IMPORTANT SA RAMAI TU, BEN.

 

Nu mă mai intrigă nimic. Tu intri in sala, ei joaca twist, tu Calusarii. E normal sa aibe reactia asta. Nu mă zgândăre nimic. N-am nici o bubă, că piticii mei sunt sănătoși. Sunt mulțumit cu ce am, că alții luna de pe cer, pentru fericirea națiiei mele care nu mi-o pot da, că nu-s de pus pe rană. Tu, ai valoarea cu măsură umană și ești cu vorbe prietenoase. Tu, ești ca Simona Halep și-s curios cum vei evolua. Ești un spartacus al limbii române și un român geto-dac român. Ești om boem și bonom. Tu, faci analiza ofertelor, o faci din cap până-n picioare și pari, tu supărat, că eu nu am așteptări ca atare nu-s supărat pe propriu-mi destin care io mi-l fac cu indentitatea mea, în mine fiind puterea de a merge mai departe, că-s om, un mare cineva și știu, că am reușitele mele, chiar dacă nu tot după inima mea, că calități am destule.

- M-a bucur ca te-ai oprit sa bei o gura de apa. Rânduiala bună păzește obrazul. Tu, ești fiul limbii române, un pioner al două culturi, tu,ești cel care ține la mine și mă promovezi, în dreptul de a fi! Viața e o intensitate, în trăire, e artistic și dinamic, cu pitoresc și firesc, în românesc. Tu, ești frumos de parcă ai fost la salon, boni-bon. Emineșcian înseamnă fără însemn român, în limba română, în fără egalul nostru verde-albastru. Ne scaldă, în soarele omeniei? Degeba ma intorci din drum, eu merg inainte... Tu, cum vezi altcum lucrurile?

- Sub terorea pandemiei, pe unii nici nu i-om cunoaște niciodată, că era pentru mulți o surpriză, însă pe câți i-om cunoaște de haz și necaz, în carne, oase și cu nervi ca Simona Halep, i-om cunoaște? Tu, ca cromozom te speli pe dinți? Daca toti ne-am conforma la regula jocului imperial ar dispare Picasso, Van Gogh, Warhol, Dali etc. Este exact ce ti-am spus: ei danseaza twist iar tu vii cu sufletul naturii si ii deranjezi pentru ca ei nu-l simt. Ei vor doar sa le arate Marelui Manipulator ce buni sclavi/ imitatori sunt ei. Nu e vina cainelui - ii e foame. In lant singura alegere e sa astepte lumina lui Pavlov. Asa am ajuns in situatia zilei de azi cand cu atata usurinta am plecat capul in jugul pandemic. Dumnezeu vrea sa te tina LIBER iar tu te inghesui mereu sa fii primit in jug.

 

TREZESTE TE PAVELE !!!

 

Voința de a acționa (fără voință nu faci nimic, dar ce zic, în ciudă, că celalalt e înarmat) însă experența, are cuvântul, un om bun având bun preț pe lume și dreptul de a purta un nume cu renume, că fără voință, îmi zicea mătușa Elvira și unchiul Toma Stănescu ofițer, în armata română, rănit pe front, în al doilea război mondial, ce poți fi? (mai la urmă, când l-am cunoscut eu, era trecut, în rezervă unchiul (la el, în casă pe str. Galați la nr.3, întâlnindu-se cu diverse probleme persoane, cunoștiințe, unii prieteni, se întâlneau să pună pe vremea comunismului, să pună țara la cale, cum, în toate anotimpurile se întâmpla, se desăvârșea și la bunicul, în ocol și eu nu știam, dar presimțeam ce se petrece, în jurul nostru, câtă crimă și corupție din partea tagmei de jefuitori, așa ziși politicieni care calcă pe bec, cu fițele lor, făcând fuse strâmbe.) În Cartea Junglei, ce copilărie palpitantă, în pădurile cu sălbăticii altele ca la noi și pshologic e o trăire ce n-am trăit-o nici unul din noi, nici chiar Robin Crusoe, în chestia cu Robin Hood fiind vorba de alceva (sunt lucruri despre și legat de ele n-avem soluție, că la noi cu Haiducu lui 7 cai, e altă istorie, cum alta e cu Jianu, Cal Bălan, Duliș... ”O poveste de suflet, de premiul Oscar/ Nobel? Că noi nu suntem deșărtăciune și vânt, ci înțelepciune a sfântului pământ, Eminescu și Ciprian Porumbescu, omenia de România, provincial și moral național ca monumental, istoric și dialectic, cu măreție și filozofie, drept Dumnezeu, în eu.”

- La Multi Ani! Suntem deja de peste o ora in anul 2022. S-a mai dus un an.

- O poveste de suflet, de premiul Oscar/ Nobel ? Tu, nu zici nimic? Sunt ca Vica, când împingea, făcea efort dureros ca să nască pe Daria/ pe puțalăul de dinaintea ei?

- Ce sa zic? Ai facut vre-o prostie?

- Tu, da bine zis, tu, cum vezi altcum gringolada vieții, Ben ca să se realizeze bine România ca România, în recoversia lucrului bun, bine făcut? Tu, ești ca mine, dintr-un trecut și ca trecutul măreț, glorios, în mare viitor al României dulce, de viitor și cu Eminescu, prin veșnicia Eminescu: ce-ți doresc eu, ție, dulce Românie de doină, de pomină, în lumină cu lumină și de limbă română cu îndemână! Voința de a acționa (fără voință nu faci nimic, dar ce zic, în ciudă, că celalalt e înarmat) însă experența, are cuvântul, un om bun având bun preț pe lume și dreptul de a purta un nume cu renume, că fără voință, îmi zicea mătușa Elvira și unchiul Toma Stănescu ofițer, în armata română, rănit pe front, în al doilea război mondial, ce poți fi ? (mai la urmă, când l-am cunoscut eu, era trecut, în rezervă unchiul la el, în casă pe str. Galați la nr.3, întâlnindu-se cu diverse probleme persoane, cunoștiințe, unii prieteni, se întâlneau să pună pe vremea comunismului, să pună țara la cale, cum, în toate anotimpurile se întâmpla, se desăvârșea și la bunicul, în ocol și eu nu știam, dar presimțeam ce se petrece, în jurul nostru, câtă crimă și corupție din partea tagmei de jefuitori, așa ziși politicieni care calcă pe bec, cu fițele lor, făcând fuse strâmbe;

Pandemia măi profesoare, vere

e peste noi tere-mere pere,

e o ciumă,e un fel de holere,

că ne sapă moartea, cum scria la carte, cum ne-a lovit real,

în al nostru areal existențial.

Eu,îți spun povestea mea cu pâinea caldă mâncată la poartă

și fuga fuguță la scaldă.

Emin rămâne cel fără vină și e iubit,cum și El a iubit-o pe Veronica Micle, dezlănțuit, în lumea rea, lume care ne tot închide cărarea spre verde-albastru, un al nostru, din perspectiva și dreptul creeativ a lui a fi, cum e cu nemurire.

Ai!ce frumoasă-i dragoste

cum cântă și inima mea,

în drag și făinoșag de România mea.

M-am trezit azi ca un om leneș, nu eram chiar ca cel cu pesmeții, cel căruia, îi trebuia muieți ori ca cel cu pempers, că m-o ferit Dumnezeu și încă nu-s bebe, c-atare nu port pempers. M-o ferit Dumnezeu și eu nu-s vrednic să-i mulțumesc, incredibil e totul, dar adevărat, nu știu cum să-i mulțumesc lui Dumnezeu, că nu-s o pacoste pentru nimeni, pe capul nimănui, că nu-s o povară, canon pentru nimeni, era bine, că nu-s pe nicăieri, cum s-ar zice.

Îmi aprindeam focul, afară fiind omăt, c-a nins după cum la Meteo a zis și Florin Busu, Busuioc. Teofil Vlaicu mă sună și-i răspund, în ciudă, că găinile mi-s încă închise, în găinar. Încercasem de mai multe ori să-l sun, dar el nu m-a sunat, nu a răspuns. Au fost sărbători și s-a distrat omul. Acuma avea covid și era clar, că era răcit, întins, în pat și părea supărat, se vedea pe fața lui, îmi și spunea, că are temperatură.Omul bolnav e clar, că e bolnav era fără chef de vorbă, nu era un animal ca animalele bolnave a lui Breban, dar nici frumos/ bine, nu arăta, era clar. Uneori vreți mai mult, vreți, dar nu imposibilul, că tu, Ben, meriți nelimitat, că ai o meritocrație, în formula ta haioasă de a fi ca om pentru fericirea celorlalți, că ești cartea junglei concepută de Popescu-Gopo al nostru ca ceva de preț, greu de imaginat. Lumină și să nu vă lipsească belșugul de pe masă, că datirită lui Mihaela, Marius și Dirina noru-mea, nici mie mulțam lui Dumnezeu, nu-mi lipsește! Daria mutată cu Marin, în casa lui Dochia și Octavian Mureșan, că el, Marin a slujit la Dej pe Ana Trifan, copil de acești, dar acuma doar vorbe de slugoi are, e obraznic, dar Daria mi-a urat prin telefon cu stil: la mulți ani ! Nu-mi pot imagina emoțiile care le am.Dumnezeu fie cu noi și, în anul care vine.Doamne ajută! Dănuț Chira ca hăitaș, cu Sebi, Sebestian Suciu și primaru Rusu Laurean-Alexandru s-au dus la vânatoare regală, au făcut o ieșire, excursie, la pădure (e un hoby a lor). Eu, în casă scriu. E zapada afara?

- Fa si tu o poza sa vad iarna.

- S-o dus omătul, dar iar o să vină, prin ocol am tină, noroi, ce să fotografiez, că pare mai degrabă a toamnă, că s-a încălzit. Se spune, dar ce nu se spune...Tu, însă rămâi același, în limba română. Văd multe filme ca Aladin, din șeherezada celor 1001 de povești și ce crezi, că învăț din tot și din toate însoțit de Domn Savaot? Ca atare am altă credință și caun Marco Polo, îi dau culoare și socio-umană autentică valoare. Voi nu veți fi de acord nici, cu ce vă fac, în folos, propunere.

Mă-ndoiesc de soare, de strălucire jenantă, în ce mă doare și,

nu neapărat țin, în ochii voștri laudator temporis acti firesc,

să cresc mare,

în binecuvântare,

cu puterea profundă și mare,

de România integrată moral,

în normal național.

 

- Cine e domn Savaot ca nu sunt familiar cu el?

- Mihaela: -"Mă duc să pun la găini, zice și de când e acasă ca picii cu lupici de la grădiniță, în vacanță, ea, Mihaela isprăvește ca o ispravnică la palatul regal le face pe toate, că-i place ca lui Vica să le facă pe toate și dimineața aprinzând focurile și servindu-mă și cu mâncare, cu cafea ca pe un boer la pat, canapea, vorba cântecului. Nu pot fi nemulțumit de situație. Să ai grijă de tine. Problema-i cum să am grijă, că asta-i, chiar dilema? Iubirea și apropierea de Vica a venit, când m-am așteptat mai puțin. Pe lângă Vica, eu eram a Ionu satelor. Cu Vica trăiam o nouă viață, zile fericite s-aveți și voi! Era o alegere potrivită. E treaba altora ce nu înțelegeți, că singuri ne complicăm, că ne implicăm unde nu ne fierbe oala ori din contră. Octavian Paler: -"Prețul unei femei, o afli după ce o pierzi". Exact unul ca mine are nevoie de ajutorul tău, Ben și tu, chiar asta-i, înțeles. La prea multe vreau răspunsuri. Cum revine normalitatea și imunitatea noastră?

- Ignora, nu mai participa la jocul lor. Meri cu vaca, cu oile la pascut si iti intri in normal, in natura. Mananca frunze de fag tanar. Nu mai cumpara nimic de la supermagazin. Lasa-i sa lancezeasca. Tu stii de ce e carnea de vaca australiana e ce-a mai cautata in Japonia. Pentru ca mananca iarba ingrasata in propriul ei balegar. La multimea australiana i se da carne moderna facuta de japonezi din petrol care are aproape acelas gust ca ce-a naturala. Costa 300 de dollari / kg. Oooo ce progres!!! Si PROSTIMEA INGHITE.

- Măi Ben să merg ca să pască omăt? Ori să spun ce-am văzut astă vară? Nu găsești, că vorbesc aiurea, Don Juan a lui Nicolae Breban, chiar dacă, tu, fentezi/ fautezi și zboi cu aripile întinse stil/gen: limba română, dar eu tot pierdut sunt, în spațiul geografic românesc/în ceață, ca personajul acela ciudat, de pârlit a lui Marin Preda, că nu se conformează realității neguroase și derutantă (dar eu ce-oi fi făcut, când venind de la Escu pe vale cunoscând chiar și pământurile dintre pământuri, știți dumneavoastre care și fiecare a cui e, știind chiar bine drumul, dar auzind lătratul câinilor haios luând calea-ntoarsă ca Adrian, Adi lui Gogancea prin satul fără câini, unde doar țindărul pământului mai încurcând drumul oamenilor prin țințirim). Nu eram supraerou, însă nici ca Dragomir nu eram, chiar dacă mă asemănam ca două picături de apă cu el, că nici așchia/ mărul din măr, pom, nu cade departe de pomul-măr, chiar dacă e forța gravitației, forța de atracție, în legea, din legea firii naturii, că nici așchia nu sare departe de tăietor/ trunchi (vin colateral cu nutăți și notații, cu îmbunătățiri, în acest înșiră-te mărgăritar al narațiunii Mere pădurețe cu detalii de noblețe și frumusețe ca să vă facinez (băgăreț patinez cu patina timpului, în timp) fascinez cu magnificul aparte de a fi, dar fac ce ar trebui, vă întreb?). Mutați la Octavian Mureșan, în deal la Terheș n-am întrebat dacă au avut colindători/cu plugușoru și sorcova, c-a venit ea după lopată și mi-a făcut cărări la rugămintea, dar mi-a făcut îngrijorată, că ce va zice el rebelul de Marin Teci, că i-o pus, în vedere ori cu el ori cu noi, că zău nu era tocmai bun de pus pe rană cum Daria-Loredana era, că și Caratistă fiind/ D'ardagnean, ea  nu se lăsa aburită de Marin, dar era cu noi mai cu grijă, mai cu fereală, că nu se desprindea de noi, că doar provocarea nu venea niciodată singură și ea puternică se lupta cu sine, dar înclina să fie cu el, c-o bagă, în priză cel care se autonumește vagabondul din Dej (era îngrozitor, cum se comporta fără pic de etică, de bună cauza, că nu era greșit, ci dracul vârcolac sucit și vârcolit, Sucă om sucit, în el, ca vârcolacii fanteziile minerilor parcă duși cu pluta din cauza altor temeri și spaime, de care, tu, ca miner știi multe fantezii, fantasmagorii și hiperbolizării unele modernizate și povestite deja, că ești dotat și povestitor nativ. Pseudokineghekus scrisă cu stil de ilustru Odobescu ca un Calistrat Hogaș pe drumuri de munte cu atâta moldovenisme-românisme și patriotism și altruism, pitoresc ca Aleco Russo, încăpățându-se sănătos, în bine ca un țăran care-și lucră pământul care se lasă cu greu desțelenit de spini și colți de piatră, deburuienoșat, pentru a deveni solul arabil. Vă întreb ca pe oameni plini de viață ce mâncați inspirați ca pe un înțelept a naibii: -"Ce mâncați ca să fiți bineânțeles, sănătoși?" MULȚUMESC FRUMOS!!!!... EXCELENT REALIZAT, MĂ REGĂSESC ÎN POVESTE, DAR FERICIREA FACE CĂ „VICA” MEA TRĂIEȘTE!!!... VĂ PUN ȘI EU CEVA REALIZAT DE MINE CU REFERIRE LA „VICA” MEA ȘI DESTINUL ROMÂNIEI: În zori. Doar cu un suflet bun faci față, în lume și limba română se mulează ca să exprimi iubiri la înălțimi,

cu profunzimi

și străluciri de sori,

la iviri,în zori de zori,

în zi senină și fără nori.

Eu datorez totul, în a fi pretutindeni, datorez lui Ben Todică, el zice că m-aș exprima aparte, Nelu Preda. El mi-a oferit înălțimi ale limbii române publicându-mă pe blogul său, uneori recitându-mă la radio Australia, în limba română. MULȚUMESC MULT!!!... POT SPUNE ACELAȘI LUCRU, CU MÂNDRIE DESPRE DUMNEATA, FAPTUL CĂ FACI CINSTE ROMÂNIEI PE MELEAGURI STRĂINE!!!... Frumos, dragă Preda. Ești mândru român cum mă așteptam, vestit prozator și poet de asemenea, patriot și român de adevărat ești. LĂUDABIL!!!..TOATĂ STIMA ȘI PREȚUIREA PENTRU GESTUL DUMNULUI  BEN TODICĂ!!!... MULT SUCCES AMÂNDORURA ÎN CONTINUARE!!!... Văzut, felicitări! Emoționant!

Doctorul Sarca Nicolae la vizita, în pășune, mă certă drastic, cu înțelepciune, însă nu în fața îngrijitorilor ca să mă defăimeze, că nu din vina mea vacile aveau coși, hipodermoză. N-am fost aprovizionați cu Clorofos/ de cei dea Direcția Sanitar veterinar și directorul Ioan Fritea, care lucrase Dan Ioan sau se cunoscuseră, deci Fritea scorțos, nu zdrențuros, cum se exprima bolovănos liricul Desculț Zaharia Stancu, cel cu Rădăcinile amare din Omida, de pe lunga și îngusta vale a Călmățuiului, deci Ioan Fritea mă luă la rost, că ce am avut eu să scriu la revista Urzica, că n-am avut cu ce trata preventiv contra coșilor care primăvara pot infecta pe spinarea vacilor făcând tumori enorme, colosale, cât un cap de copil, pentru care medicul veterinar Sarca, mă certă, că dacă moare din cele 9 vaci, să am grijă, că dacă moare vre-o vacă, o plătesc eu din salarul amărât, salar din cauza căruia nici acuma n-am o pensie a fericiților, o pensie mare. Aiasta era politica, în chestia și parachestia cu vacile infectate și trebuia un țap ispășitor care puteam fi eu dacă, Ben, n-aș fi descoperit un mod de a trata inedit, inovator, metodă avasată care am folosit-o la tratarea mai multor boli, tratarea contra mai multor prostii omenești (sper să revin cu ce și cum anume, cum anume, cum am procedat ori cum am tratat unic pe teren, ca atare am să revin dacă va avea răbdare cu mine, chiar dacă o voi face-o nu cum am prezentat lucrarea la facultatea veterinară aprobat de doctorul chirurg Mateș, lucrare trimisă și directorului direcției sanitar - veterinare din Cluj, Ioan Fritea și cu deosebită și distinctă cinste și onoare punând-o, în bibleoteca din biroul său băgându-l în sperieți pe medicul veterinar Dascal Aleandru din Recea-Cristur, șeful și cordonatorul meu la Circa/ Disoensarul Sanitar-Veterinar Recea-Cristur, medic veterinar care crezuse că-i reclamasem prostiile, slăbiciunile sfârnăria lui moștenite de la bătrânu, cu vitele de la C.A.P. Drum Nou Ciubăncuța/ de la diverși cetățeni pe care-i înșelase ca un cenușotcă de la acel bal, eu însă nici vorbă, că eram cinstit și naiv. Uneori se bagă ziua-n noapte. Apa care o bem uneori, mai rar, e cu clor, dar și fără e naturală bio și eco ca toți țăranii sănătoși încăpățânați, în bine, c-așa li inima și sufletul țăranilor cum ne zicea sfătuitor profa de franceză, fostă călăgurăriță, în Franța țară numai a francezilor, dar ca Brâncuși atât de universală.

SEPTUAGENARII în DIALOG OBȘTESC

Doi prieteni din copilărie, Ben Todică și Nicu Chișe, unul în Australia și celalalt în România stau de vorbă prin Skype, la odihna pensiei despre aventurile cotidiene ale societății civilizației secolului 21. Prieteni noi și prieteni care nu mai sunt, acțiunile noilor generații neînțelese de civilizație. Amintiri, lansări de carte, speculații și teorii, concluzii de o viață. Nimic nou sub soare decât lăcomie și profit, tras în piept și pescuit. Amintiri, pandemie, politică și sport. Papa de la Roma,nu ca papa Francisc,cel care vorbea mai corect limba română ca recentul care nu pune doar accentul cum trebuie,c-altfel totul e cum trebuie ca corp diplomatic acreditat,în România, că e provaccinare nu ca tembela domnă Șoșoacă fără nici o avertizare din partea președintelui eficient și complicat, sofisticat și rezilient.

Desigur e complex și complexat de multele probleme categorice, că e clar e cetățean de-al nostru și dacă nu reper, c-avem în față oportunitate, că are aparteneță și conșțiință și pe timp de criză cu rezilență, în cominiunea și coerența justă cu specificitățile esențial, eficienței noastre, în deplinul angajament proechilibrat, a crucialului traslantic, NATO. Este evident, că trebuie articulat cu miză UE și NATO.

- Dragă Prietene PAVEL, Am primit Capit. 65, al cărții Mere Pădurețe. Am citit scrierea cu plăcere dar și cu o bună apreciere. Te Felicit. Ioan (vezi, ascultă dragule de vorbele lui Ben, nu cere mila nimănui, dumitale ești dumitale, cu specificul puls al ființei tale, și rezonant cu pulsul gliei pe careo iubești.) IMGepianu.

- Nu mă tàngui nimănui, c-aud tălăngile oilor, în răsunetul lor, tălăngi și clopoțele care le avea în colecție, cu nume fiecare aparte Pop Alexandru, Bărzuca, din Ciubanca deputatului Itu Cornel și a lui Busuioc, Itu Adrian și Itu Petru, Marchiș eccetera ecccetera, Dombroschi păduraru căruia trebuindu-i galisan pentru niște pui de sub cloșcă, eu nu-i dau doar o cutie, el îmi zice să mă duc la pădure și eu mă duc cu două care și mi-aduc făcându-l să sară-n sus, că...nu le-a cărat nici el lemnelor apă și, deci nu de la el din gospodăria lui mi le-a dat, dar cum a zburat timpul și cum el de pe treptele casei lui a picat și și-a spart capul, din asta murind ca să meargă, în rai la acele lemne cu care și-a făcut pomană ca aia, Maria Lungului a dat copiilor ei flămânzi mălai, a dat mălai ciuntat și dacă s-a ciuntat, le-a dat pe vreme de foamete mălai ciuntat, așa cum l-a avut și biata femeie și i-a mers hirul, vestea și povestea, nu mai deie Dumnezeu s-ajungem altu așa vremuri de zbucium și sărăcie din vreme cu urâciuni și război, vremuri de care să ne ferească Dumnezeu, în veci să nu le mai avem ca să le trăim, amin! (prin minte, îmi străfulgeră Moartea Căprioarei de Nicolae Labiș, cu alt tărâm de basm, de chin, din vreme de secetă, că războiul trecuse naibii! Să mă duc la teracotă și să-mi ațuț, aprind focul, că-s rămas singur, de capul meu acasă și iarna-i ca iarna cu omăt și frig, peste noapte fără foc se mai răcește, în sobă, în casă și răcindu-te și, tu, dă gripa peste tine! Mihaela m-o lăsat cu ațuțături, așchii și mi-a adus și ceva de aprins flamex și ușor am aprins, că s-au aprins lemnele având câteva și lemne uscate, lemne rămase din alți ani nu, că aș fi fost unchiul Iacob, un fel de Arpagon, ori vre-un alt zgârcit Tănase / din Enigma Otiliei, de George Călinescu sau din Avarul de Moliere, mai țin minte, iacătă, din cărțile de școală, chiar dacă au trecut 50 de ani, colege Teofil Vlaicu/ Oros Teofil, amândoi veri din Panticeu. Tata a murit mai tânăr ca topograful și culegătorul de Legendele, basmele românilor, Petru Ispirescu, chiar mai tânăr și ca acesta, cu un an, la 56 ani, moare bravul Dragomir, acest sâmpetrean. Cei bogați și mă refer la parlamentari și senatori ca Șoșoacă, joacă un teatru ieftin și uită de mocirla de unde au plecat, au uitat de suferința poporului român, de omul de rând care mănâncă răbdări prăjite unse cu foame, că e copetitiv e tot viceversa, că are grijă să-și scoată în evidență ifoasele, că-i sâc, sâc, că n-ai mărgele roșii, c-ale mele de pe Trăscău! Ne scoate din pepeni, cumintea aiasta. Nu mai departe, în Dezmir, feciorul a dat foc lui tată-su turnând benzină pe tată, faptă urâtă greu de înțeles, tu Cîmpeanu Mircea, folclorist, tu ce știi ca prieten ori erai, în Cluj, în bloc, cu vioara, în mână, împreună cu soția exersând ca pe scena de la casa de cultură a studenților, cum te-am văzut, în vervă pe când trăia maistru și directorul Dumitru Fărcaș. L-am văzut emoționat, vibrând din toate mădularele, prin toți porii. Cu soția sa Mircea Câmpeanu, când trăia și draga Vica, cu Sanda Mureșan-Roman bibleotecară la Recea-Cristur, trimisă de primarul Rusu Laurean-Alexandru mi-a călcat pragul casei, în Ciubăncuța facându-mi mare bucurie,Vica fiind mare inimă deschisă, o femeie toată numai suflet și ca soarele căldură toată, căldură de om, de om, în rază lumitată, că avea omenie și comunica ospitalieră cu toți care-i călcau, în casă ca musafiri, ca oaspeți bine veniți la bărbatul ei Pavel. Pentru gesturile ei omenești n-aveai penalități, ea ca țărancă era sănătos încăpățânată, în bine. La televizor e  serialul Don Matteo, un film cu multe afinități, cu mult gust și artist. Un compliment, că-ți faci atâtea griji pentru mine, gentilom și cavaler al limbii române! Sun lucruri care-mi îmbunătățesc circulația prin inimă si din inimă, îmi irigă oxigenându-mi cu căldura necesară prin tot organismul, prin celule și prin toți porii, din vârful capului și vârful picioarelor, la degete, că ne-ascultă mintea și inima, la maxim ca la turația motoarelor. Mai e pe lângă cinste și dârzenie, uneori când pun suflet de poet cu Dumnezeu, că am tupeu. Important e să trăiești de calitate. Scriu cât scriu și mă simt bine din cap până-n picioare, îmi crește energia, mai ales, cu patina timpului mă simt vitalizat bine și nimic nu mai e obost, în mine. Un provta și dacă nu voi comenta, că și el a murit ca Iisus pe Golgota. Te rugam sa platesti factura Orange scadenta in data de 06/01, in valoare de 80.25 lei . Detalii necesare platii: cod abonat 0622080042, ref 0069401784. Este important sa ramai in siguranta, de aceea iti recomandam sa alegi plata online din contul tau My Orange sau prin Orange Money. Daca ai platit deja, te rugam sa nu iei in considerare acest mesaj.

PUR ȘI SIMPLU

 

Știm care ce știm,

nobil și sublim,

dar înțelegem totul, cuvàntul și după noi potopul? dar alții, în ce măsură ne înțeleg fericirea dăruită, din puțina noastră fericire altora, tuturora?

Ben nu mă aprobă mai ales dacă contrazicându-l o dau, în bară cu cra, cra pe bară! ca și cum nu l-aș înțelege ce-mi zice ca păstorul blond, profund și blând,

în divinul ceresc firesc și omenesc românesc,

chiar pentru că trăim precar,

în regimul totalitar, unde suntem cum suntem care cum putem,

îmulțit, în har, chiar dacă, în amar trăiesc post revoluționar, cu sufletele zbuciumate,

în și cu restricții, în vremi cu pandemie, cu suferințe și cu mai puțină frumusețe,

lipsite de bonomie și noblețe,

fără șansa de a ne păstra români, în limba română,

cu datoria făcută la limită, în artă

cu drept de a fi zi de zi că sunt cetățean și nu trăiesc, în van,

că-s năzdrăvan și șuhan cinstit ca cel mai iubit, la locul potrivit sfințit și cu măsură om,

în al României Dom, în templu României pur și simplu.

 

Frate Benule, E în regulă acum, dar, e complect confuză scrierea, poate nu înțeleg eu, cum n-am înțeles nici lipsa prefaței scrise de tine la mitologia cărții mele. Oricum cu așa multe trimiteri zilnice, eu nu văd încotr-o merege! Mai bine nu mi le trimeată, trimită-le ție, că știi despre ce este vorba. Doamne Dumnezeule! Să le uităm, acesta e Paveluț. Ție-i Dumnezeu calea! Cu drag, frăție și multă prețuire, Ionica.

Am fost la Recea- Cristur la medicul de familie și dacă n-am avut principii și fler și de vitanjeră am vorbit cu vice primar doamna ingineră, chiar dacă asta nu era un „bijniț”, că scoteam din buzunar și cheltuiam pentru asta și mă motiva, că Marin Teci, rău nu-mi putea face pâra acestui tembel belicos, îl prentâmpinam, că zicea și Sanda lui Romam, stai liniștit, că rău nu-ți poate face dezirabilul care fără servici mânca ca parazit Marin aiesta Teci, că cei de la primărie, își apreciază personalitatea distinctă care sunt (Ce-i drept primarul era, în Maurițzia, prin Africa, în alte ținuturi ca boierii din Împărat și proletari, din taverna mohorâtă, că regele Lear e, în partea a doua, dar ho, că mi-o picat la examenul de admitere, în școala tehnică agricolă, din vara lui1965, după ce mă călisem ca oțelul mai dând examen la Pedagogică, școala Normală și picasem la proba de muzică, reușind Puiu, Sotelecan Vasile, care și acuma mai locuiește cu unguroaica lui, în Aghireș-Fabrici și el ca mine pensionar, realizat ca învățător, așa cum a fost o viață de om Nemeth Băieșan Iosif, orfan de adevărații părinți pușcați la greva de la Lupeni, din 1929. Dar cine n-are probleme? Te rugam sa platesti factura Orange scadenta in data de 06/01, in valoare de 80.25 lei . Detalii necesare platii: cod abonat 0622080042, ref 0069401784. Este important sa ramai in siguranta, de aceea iti recomandam sa alegi plata online din contul tau My Orange sau prin Orange Money. Daca ai platit deja, te rugam sa nu iei in considerare acest mesaj. Tu, e bine ce zici. Armata nu-i pentru toți. Pentru mine n-a fost, cu toate, ca eu am mers hotărât s-o fac și, nu eu am hotărât, cu toate, în viitor mai bun, mă gândeam la Radio-Telegrafiști, cum bunicul pe Prut a reușit, însă eu am fost respins la Casa de Cultură, din Huedin (asta nu se întâmpla dintr-un bun început și pentru că eu stăruiam, că vreau să fiu combatant, așa, că-s trimis la Cluj la Spitalul Militar, eu întârzâind, tata, în Aghireș-Fabrici a primit o carte poștală, în care se specifica, că am dezertat din Armata Română și eu, mă miram, că eu am mers unde m-au trimis de comisia cu recrutarea, ca atare eu m-am conformat ordinului, dar de fapt...n-a ieșit pe a mea ca și cum eu m-aș fi născut la apelul de seară și n-am dat-o rău de tot.

Îl liniștesc pe tata care vădit era îngrijorat, deși îi spun ce credeam eu mai cu tupeu și cum eram tânăr, nu moș, că ramolit nu devenisem și nici, în vergea nu căzusem, în vergea, cum se zicea a fi cosoru, roșioru, Dascal Pavel, îi zicea a fi, de Pop Liviu a Moalelui din Ciubanca, secretar la Primăria din Recea-Cristur, când primar era piticul, Ochiu-boului, Pop Liviu din Panticeu (ohiul boului, îi zicea vice-primarul Revnic Gavril de a Bobului din jurca, președinte fiind el la Sfatul Popular din Ciubăncuța, până, 1968, apoi transferându-se la Recea-Cristur, în locul lui Cosma Vasile  secretar care se pensionase venind, în locu lui: Pop Liviu de-a moalelui din Ciubanca. Sentimentul și spiritul e, în scrisul meu cu obrăznicia care o am, că eu sunt cum sunt, sunt eu și mă-ntrup, prin scris, în Dumnezeu. Viața noastră se desfășoară și se desăvârșește acuma. Oamenii cetățene au nevoie și de povestea narătă culmea ca romanul Mere pădurețe eco și roz, cu noblețe, chiar dacă, tu, Ben Phonex, în nădejde, mai mult te împedici, în mine, chiar dacă mă străduiesc, să nu-ți fiu stâncă de poticnire cu iarnă geroasă și vânt care suflă tare ca o deșertăciune și vânt care pe crestele muntoasă, pun, în mișcare morile de vânt, morile, cu care să se bată Don Quihjote, în adevărat spectacol cu viespea verde vrând s-o câștige impresionând-o cu aptitudinile sale pe Vica Dulcinee a dragostei, că noi, în nebunia noastră nu plecăm acasă, nu abandonăm ca lași narațiunea merilor pădurețe bio și mirifice, în ceea ce-s magice și cu iubirea mea adorabilă față de ce admirabil a fost adorabilă prin ceea ce a fost ea, Vica, mea o pasionată, în bine cu abilitate și cu curajul ei de a înfrunta viața, cu toate, că avea 3 copiii, dar ea, Vica știa să-și depășească condiția, în ciuda greutății care o avea, în drumul spre desăvârșire, cu emoțiile, cum doar la Bacalaureat le-am avut-o cu emoții sută la sută, în 1970, vorba lui Constantin Ștefănescu, un cetățean garantat conștientizat de ce face, cu extraordinarea conștiință impresionantă și inspirată spiritual. În ce scriu parcă e un secret care dezvăluie talanții îmulțiți, că sănătos nu-mi îngrop darul din dar dumnezăiesc. Am ambiția de a face ceva, de a lăsa laudă de zestre, mericica neamului, cum stă bine omului cu poezie și omenie. Cu aprobarea celor din jurul tău sari, în sus de bucurie, entuziasmat la detalii cu principii de Biblii, ceva hotărâdu-mi sorta, așa zisul destin, chiar dacă nu ca, în filme, cum excelează Iuliana Marciuc, una care se joacă, cu sufletul omenesc, prin pasiunea ei. Mai ai emoții, cum traiam, în patul lui Vica. Eu n-am gustat studenția, n-am fost Studentul bun, ca atare am valoare și culoare, în culoarele de neliniște sunt/nu sunt autentic? Chiar așa ce-viața care merge înainte ca o super ofertă. Când să nască pe Daria, Vica avea emoții cât casa poporului. Iată, cum domnia ta îmbracă cămașa fericirii! Asta bine văd negru pe alb/pe șalul poetului rus(ce să-ți spun eu nu am prea purtat șal) ca eu să nu m-arunc sub tren cum naibii a făcut-tembel Ana Karenina o bogată rusă deznădăjduită, de societatea bolșevică, că de cozonac nu mă feresc și dacă mă calcă, fir-ar să fie, deși mă îngrașă!

Bine-ar fi s-avem parte de sfântu Eminescu-dreptul nostru la veșnicie cu limba română, Ben Phonex, în credință și excelentă conștiință, noi trecând cămila care n-o avem, trecând-o prin urechile acului și cu un dram de credință mutăm până și munții din loc! Eminescu ca un Dumnezeu aparte e, în fiecare din noi ca Vica/ Olga Banci, în Aghireș Fabrici, Olga Kis, dezbrăcată, în costumul lui Eva jucând pe masă privită de mulți ochi galeși și cu dor de femeie tânără ca acestă neliniștită.

- Si toata aceasta fericire pentru ca nu l-am abandonat pe Sfantul Eminescu.

- Idioții își bat joc de neam și n-au ca români nimic sfânt. Când am început, nu știam ce fac, că mi-o intrat așa spontan, să scriu și eu o carte fără să știu, că așa ceva e o responsabilitate, că nimeni nu-mi spuse nimic, în această privință, ce înseamnă, dar hopul l-am trecut cu multă muncă, că mă antrenam zi de zi ca Halep/ gimnasta tot de nota 10 fără să știu ce-i autodidact ca să fii ceva și cineva făcând cinste României (mai la început a fost încuitor pentru mine), dar eu vroiam să scriu și scriam având și surprize neplăcute, că nu era ușor să ai succes (nu mă credeți, întrebați-l pe Pavel Coruț/ Radu Tudoran cu Toate pânzele sus și ce depinde de noi, fericitule, că meriți ce-i mai bun! Nu asta zic și eu, să nu ne defăim ca români plini de valoare, cu standard de viață, trai bun? Ești bun și ce ne propui, observatorule popular? N-am fost techergheu, deberdeu. Soara lui Olga, Moriko era casieră la Testile, dar ce făcuse sau ce nu făcuse, că Moriko și nu bolunda blondă, Olga, se sinucise, Olga se căsătorise ca curva de Nuți care sta după uzină mai departe de Ilie și Viorel Rășinar și Olga avuse și copiii frumoși și blonzi, cinași și simpatici ca mamă-sa mai pusă pe jar cu trosca și păsărica ei fără astâmpăr, că zvăpăiata ca pupăza, cucu și pasărea cip, cipcira... mai ajungea și-n așternutul te miri cui. N-am imblat teleleu ca Mihai Pelin care de la Flacăra trimis de Adrian Paunescu a venit ca securist și la mine, în Ciubăncuța, m-a mințit că mă publică, în Flacăra, dar n-a făcut-o ca reporter, cum suține c-ar fi (cei de la Clujeanul, îmi deschide ochii ce pomă acră era acest Mihai Pelin oltean șmecher, pișcher.

- "Odată, în  viață, vei ști ce să premiezi zi de zi, în dreptul de a fi zi de zi,, în drept de înviere cristica ca candidat la fericire" -zice cu vorba ei cântată de la mama ei nativ cântă Iuliana Tudor. Vica-i sclipitoare și, când cânta cu Ionel Ionelule pe la porta... și zărzărică zărzărea fetele merg la pădure, c-o fugit Zaraza ca nevastă-n lume cu tri prunci ne botezați, om, în rază luminat, resposabilizat de Zavaidoc, o mândru-n cântec, dar de altfel fără noroc petec la sac... Frumoasa Vica ghicise uitàndu-se, în a izvorului oglindă, dibuise, că e frumoasă ca o crăiasă de la țară ca o primăvară ce deabia migise, în învierea ei de limba română, cu îndemână, șoptind șoapte de amor, din Cartea șoaptelor, levantul, în rostul lor, de cântare a cântărilor, cu șoapte de amor, în dragoste și dor, chiar: Mai am un singur dor cu Stelele-n cer, al vieții reper pe întinsele și necuprinsele... de cer. Gànduri, năvalnice gânduri cu Vica inima mea, în drag de România mea. I-am urmat cărarea lui Vica pe care am atras-o spre mine/ ea m-a tras cată ea pe mine.

Horea la supărare mi astâmpărare, lele, lele, Floare

și iele, în dumnezăiasca ciuleandră populară și trațională cântare,

hore cu astâmpărare la durere, la supărare.

Să știi, Vica, că te comporți frumos întru Hristos-dreptul la veșnicie, dreptul cu înviere ca candidat la fericire, drept la poezie, că dragostea dragoste cere și face și lui Dumneze voire dă plăcere.

Sus, ni cerul-cuvântul, ni cerul înstelat-aur cenușiu strecurat,

curat

și luminat-

om, în rază lumină lină luminat,

răsărit de soare,

cu binecuvântare,

de România profundă,

de Românie veritabilă,

iubire pe verticală,

din școala de dincolo de școală

și prin iubire fabulos și Hristos luminos pragmatic,

frumos hiperbolic, dialectic si biblic,

de România mare,

în binecuvântare.

Chiar presiunea asupra Ucrainei e o stresare, o imoralitate,

O nedreptate ce se face asupra ucrainienilor din partea lui Putin Nebiblicul și al rușilor care i se supun orbește acestui rebel cu teoria chibritelor, a fetiței cu chibrite, fără discuție. Eminescu zice, că multe ne bat la porțile minții ca să ne spună esența existenței, că tot ce suntem iubire ne spune prin cuvànt ce-i sfânt adevăr și vorbe sfinte și de cuminte cioplit din bardă sau topor, din popor aflat sub tricolor, ne spune nouă tuturor despre viață și adevăr ne spune pe bune, c-altfel sunt înclinat să compun epigonilor, un alfel de poezie, cu adresă directă și cu mare artă ca-n a lui,Eminului, Eminescu: Criticilor mei care omenește pășea câtingan fără a trăi neverosimil/ în van, ireversibil, că-n nerăbdare timpul ne elimină din decorul lui;

Mai am un singur dor,

de dragoste și de dor de dor,

în aval, în viitor de izvor prosper, în păstrăvi creeativ și perspectiv, că acolo unde-s înalți brazii dăm din fericirea noastră celorlalți după porunca tribunului Iancu/ Eminescu,

așa cum e prevăzut inteligent, prin veșnicia de România,

în care națiunea ni s-a născut, cu poezia/ filozofia,

s-prevazut, în plinul și absolutul lui Eminescu, în verde-albastru Nichita Stănescu,

în Testament,

a tribunului Iancu

de când Dumnezeu a zis și omenirea/ lumea, în culmea ei, s-a făcut.

 

Noi avem imunitatea lui Eminescu sfânt, culme, din sfânta treime. Lui Creangă nu-i puțea a casă de om. Îi mergea cu amărăsân, vicevrsa ca, în filmu bulga, de humă cu Dorel Vișan, un alt clujean cu hâră pe limbă, cu un fel de tâlc, că Crengă era și ciufalnic, că ciuful ciufulește lumea, dar nu se vede, că-i minune: buruiana, holbura și batjocora, ticălosul și mangosul. Eminescu către ", îi zice ca să scrie poveștile care le spunea elevilor și Eminescu, îi spune cum îmi spuneai, tu mie:

-"Ar trebui să scrii"...(se referea la poveștile, că nu-i tăcea gura ca o moră hodorogită, stricată). M-a telefonat adorabilul Aristote Bunescu, bucureștean ca nevastă-sa și draga de nevastă-sa Silvia la care a întâlnitm poposit, în ianuarie 1984, când am fost la ziar, la Suplimentul literar-aftistic Scânteia Tineretului, din Casa Cânteii, București, ei acești oameni cu inimă de aur locuind pe Str. Snagov nr. 52, pe làngă Scala librăria unde l-am văzut cu drag pe actorul Mircea Albulescu și pe lângă cofetăria, unde l-am văzut pe actorul Sticlaru. M-a dus, în casa Scânteii la România Liberă unde lucra Alex. Ștefănescu și m-am dus pe la redacția revistei Cinema și l-am întâlnit pe scriitorul și redactorul Radu Cosașu, în biroul red.-șef Ecaterina Oproiu, minunându-se de mine, c-aveam, în scris stil, chiar Radu Cosașu zicându-mi flatat:

-"Te-am crezut mai înalt și mai pogan, uriaș."

- Când mi-ai telefonat mi-am amintit cum ai venit la ziar, îmi zice Aristotel Bunescu. Mi-a fost drag să schimb cu el câteva vorbe.

 

DUMNEZEU A RIDICAT CERUL ȘI A PUS TOATE LUCRURILE, ÎN ECHILIBRU.

 

Pentru a putea mai scrie am nevoie de timp, dragule, am nevoie de adevăr și viață și voi scrie istorie. Am nevoie să fiu recunoscut. În mine nu trebuie să existe pic de îndoială. Am un credo, voință și o nădejde. Nimic nu-i mură-n gură, pară mălăiață, în gura lui nătăfleață. Fără timp și îngăduința lui Dumnezeu suntem pe nicăieri și nimeni. Timpul e de partea mea, chiar dacă tânăr nu mai sunt. Răbdarea, stăruința, dragostea și pasiunea e de partea mea și a celor ce-mi urmează cu înțelepciune, conștiință, și voință. Ii drag lui Aristotel Bunescu să-și amintească despre mine, eu avându-mi vârsta care doar sufletul și mintea nu și-o schimbă fiind și eficientă și cu arta succesului, cum zice cu titlul unei cărți și renumitul Pavel Coruț scriitor după ce a fost securist, dar ce n-a fost dumnealui cu imaginația și fantezia lui. Fără a exagera era sănătos ca cel care a scris Orizonturi roșii și despre Viața lui Nicolae Ceaușescu și cum, în America s-a aruncat după Ceaușescu, cu roșii ca civilizații aieștea, americanii, să ne demonstreze cât de proști crescuți sunt/ ce să dovedească? Prostia omenească ? Că nu-s mai brezi cu nimic mai special și mai presus ca românii României, ei nici petrol neavând ca oamenii cumsecade și pentru a-l avea ducând războaie te miri prin ce țări cu emirate și beduini obișnuiți cu pustiuri întinse și sărăcie. Norocul e, în mâna noastră. Dar Dumnezeu te recunoaste. De ce nu esti multumit si vrei sa fii recunoscut de cei ce nu dau doi bani pe cei in NOBILATI odata: Eminescu, Cosbuc, Creanga etc.? Autoritățile nu răspund inexplicabil, nu răspund promt la solicitări, nu se deplasează la domiciliul vătămat. Poți chiar tu vătămat și omorât, dar polițaiul, îți spune, că vine mâine, dar nici adoua zi nu mai fac prezența. Cum se pun inșii aieștea, în valoare, contrar așteptarulor? Cum ne fac protecție, cum ne protejează autoritățile? Când ești stresat stresezi și pe ceilalți, dar când ești fericit fericești și pe semenii tăi?

E o vibrație și un plus de armonie, în familie, ne zice Sanda Neti la horoscop. De marți se schimbă foia, iar vine frigul și îmbrăcat subțire vom tremura gros, că meteo nu-i nici după Busu, Florin Busuioc, că nici el chiar nu-i ghicea: ciumulcei cei: pălărie într-un picior/ hribă uscată, în cui agățată, cum îmi spunea Itu Raveica a Zbângului, mătușa deputatului de Dej- Gherla- Recea- Cristur- Apahida, Itu Cornel, cel care mai zilele trecute ca sponsor a cărților mele, îmi mai dase, în fața casei lui, din Dej 150 roni. Am știut eu mergând pe trotuar, am știut eu, am știut de ce mi-a zis să mă opresc, să stau locului, a zis dintr-o mașină, limuzină neagră, luxsoasă neagră ca mașina din Două fețe a lui Augustin Buzura care te lua, dacă nu te-ai înscris în colectiv, în gospodăria agricolă ori ca minunea de mașine care la luat din chilie pe preotul Mureșan Floare din Ciubanca, din Suciu Maramureș l-a luat și l-a dus la închisoarea din Aiud, închisoare de unde nici nu s-a mai întors aici și murind rușinos lăsând-o văduvă cu doi copiii pe preuteasa Eva Adam scriitoare, din Ocna-Sibiului, c-a fost închis de comuniști Pr.Floarea Mureșan care a slujit și, în bisericuța de lemn, dinCluj-Napoca aici având și un cenaclu literar aici întâlnindu-se și cu Suciu Anania- Bartolomeu, cu Rotonda plopilor, episcop a Clujului și Feleacului, Floarea Mureșan a murit la Aiud ca Dr.Petru Groza și el omorât, că era intelectual și bun conducător a imperiului comunist cu epocă de aur, în frunte, în acele vremi avându-l pe Gheorghe Gherghiu-Dej și apoi urmând Nicolae Ceaușescu de a cărui nevastă, Elena Petrescu, poporul, se săturase, se bistuise, se îndestulase. Itu Cornel deputatul era un om cumsecade, bucuros că scriu și public cărți la Editura Sitech Craiova la directorul profesor de mate, matematică, Aurel Popa, un alt om bine văzut de semeni, că face lucru bun, el cu angajații săi destoinici. Amenințari când scria la ziar, deși de altfel era un om cinstit și drept.

- Am vazut filme romanesti in 1979 in Italia cu Amza pelea in nud in grajd cu o servitoare deasemeni pe Mircea Albulescu in nud in filme romanesti foarte populare in Romania dar cenzurate. Le turnau romanii pentru export.

- Cu Mirce Albulescu nu mi-o plăcut Cel mai iubit dintre pământeni. Scena ai din închisoare mă dezgustă.

- HRISTOS S-A NĂSCUT, EMINESCU S-A NĂSCUT, TRĂIASCĂ ROMÂNIA ȘI LIMBA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ. LA MULȚI ANI CU IUBIRE DE DUMNEZEU! Ioan

- Adevărat, că s-a născut Eminescu care chema pe Ștefan să ne unească țara și pe Țepeș îl chema să elimine politicienii și epigonii! Și dacă Țepeș Doamne pe nebunii corupți nu-i trage-n țeapă să-i trăsnească în temniță și apoi să dea cu fulger foc la pușcărie ca să le piară până și sămânțafir-ar să fie! Tu, ești cu marea și sarea, că nici un lucru, cât de mare/ cât de mic, nu faci, înzadar, că tu, ai o rânduială pe care te bizui, te-ai bizuit. Tu, ca întodeuna cu adevăr și viață.

- Am sa raspund, Ben

- Nu-ți uiți obștea tinereții tale, cu de-ale carnavalui prezent viceversa preserat cu amintiri, în obște prizărite cu mizilicurile și aerele, cu ofuri din prezent și bătrâneți, cu păreri de rău, că ne cărăm, ortace, unde-om vedea/ n-om vedea cu ochii, dar dracu, în mamona lui, și-o cam înțărcat marțolea și de care, vezi, tu, Doamne, eu mă cam feresc și să zic, dar și să mă mai cărăbănesc, în „dubale”, în ciudă, că tata, Dragomir, s-o cam dus pa și la ce : "Revedere?", cu bilet s-o dus bilet fără întoarcere ca Vica s-o cam dus, s-o dus ca trenul, în care o fost grăit de un alt călător grăbit urcând, în tren:

- "Hai bre țigane, că se duce trenul"

- "Cum să meargă, că beletul e-n, i-acci-n jeb la mine, zise cetățeanu stând pe banca de pe peronul gării, trenul șuierind, că i-o venit să șuiure și o șuierat, dragule, Ben !

- Superb comentariu!

- Prea multe incendii, răspândite fără responsabilitate ca pandemia peste tot ca orori umane, furtul de aur verde și distrugerea de habitate la animale, distrugerea oazelor de oxigen și ozon, a oazelor de respiro, a oazelor de încredere, de profesiune de credință, surse de inspirație și pitoresc și de-ar fi numai asta, că-i o criminalitate: uciderea inocienții și splendorii natural - sociale, prin aiasta decimarea chiar a civilizației. E o iresposabililitate a polițistului care a accidentat fetițele pe zebră, trecerea de pietoni și Vanghelie care e condamnat, dar nu este arestat (de ce, Marian Vanghelie știe și mai e liber acest tâlhar; de ce nu e la răcoare, după gratii, după ce sentința a fost dată de Tribunalul București, dar nici după amar de ani el nu execută, că pedeapsa e veche, se dorește prescrierea ei? însă la noi așa e legea, e nevolnică și îmbătată de cap, cu alchol e, în sânge e cu alcholemie? ca naiba e și-i fantastic de proastă treaba, isprava!? La ce să ne așteptăm?) Nu se întâmplă așa cu omul de rând, tu o știi lucid, genialule, că ai și o doză de nebunie și ești fascinant de nebunie, că ai, în sânge și personal ești sub umbrela limbii române, că ai responsabilitatea și iscusința ta, că tu nu se știe ce înteres ai, tu știi ce caracter ai ca să fii reper. Maia Morgășten: hazardul îsi are rolul său (recită Criticilor mei, o face asumată. Constantin Noica zicea, că Eminescu e omul deplin a culturii noastre. Noi suntem definiți de cultură, prin cultură ne scriem istoria. Nu, tu, alții se cred autosuficienți, dar la o femeie, îi vine vremea să nască, intervine și un virus și ne crucim, că devenim neputincioși și nu recunoștem binele care ni ce face, ne zice popa Olaru Septimiu, în fața altarului, în bisericuța monument istoric, din Ciubăncuța. Doamne auzi rugăciunea mea... și e rugăciune de mulțumire pentru desăvârșirea noastră, întru slava lui Dumnemnezeu de Dumnezeu, ocomoară, o floare rară, că mântuiește-ne, Doamne, Doamne miluiește... și tine-l pe Eminescu între noi spre slava, logosul tău, bucovă, întru pretutindeni și iartă-ne, Doamne pe noi, prieteni, pentru lucru de recunoștință ce-l face, în vecii vecilor, Dumnezeu prea bun ! Precizez faptul că e ceva proioritar și necesar a ști. Noi cum crezi com scoate pe americani de la Deveselu și de unde or mai fi pe teritorul Românie, nu cumva ca pe nemți, cu arma și cu vieți omenești, sacrificându-ne? Nu-i fanatic cine-și apără țara, cine nu se lasă globalizat/ colonizat, omule! Să ne păstrăm și conservăm normalitatea, cu moralitatea. Omar din Libia din Leul deșertului e cu un an mai mare ca mine, e de 73 ani, că eu, îi împlinesc deabia la 1 octombrie dacă timpul mai are răbdare cu mine. Omar Muhktar erou libian. El zice:

-"Eu voi trăi mai mult ca călăul meu". Mereu mi-ai cerut câte ceva, aiesta e și motivul, sensul, pentru care exist. Mereu mi-ai zis scrie și am scris.

-"Tu, știi, cât beu aiește, cât duce trenu, aud, în spital."

Măi, Dane, Dane,

te-o închinat măta la icoane

ca pe Gheorghe și ca pe Iuane

ca la botez să-ți dea nume

ca să fii și, tu, ca Eminescu, cu renume!

 

Și incompetența e cea de toate zilele, o pâine nucegăită și lipsită de calități. Tu, ai pripria eneegie cu valențe. De fapt, zici cu propria frumusețe a talentului. Nu putem ști tot și, chiar nu pricepem tot, Domn Savaot. E firesc să-ți fie dor de cel care pur și simplu a murit, e chiar uimitor să-ți fie dor. Nu e o distracție, dar e o soluție,în socio-ecuație eficientă,cu formulă specială și națională,în excelentă școală de dincolo de școală pe verticală, când, că te doare-n gât, tu, te ridici și dacă cazi, că se rezolvă și se calmează, capabil impecabil se rezolvă situația bravă pur și  simplu și rapid dacă nu ești rigid ca un abrazid, Baiazid, înfrânt, că n-avea-n el picur de sfânt.

 

CA SĂ TE AM LÂNGĂ MINE, BEN AL LIMBII ROMÂNE, ÎN VECERNIA PÂINE TRASĂ CU ROMÂNIA - N MÂINE DE PACE ȘI DE PÂINE

 

Ar trebui să mă gândesc la ce tot, îmi spui cu insistență făcând aluzie mereu la propria și la naționala-mi conștiință, naționala-mi știință, cunoștință, folclor și tradiție, după cum sună și răsună: câte bordeie tot atâtea obiceie, soldat al limbii române de pace și pâine liturghie-n veșnicie-Iisus Hristos, în luminos și sănătos-frumos ca misiune îndeplinită cu dragoste, răbdare înțelepciune și pasiune ca să te am lângă mine, Ben, în patria limbii române.

Daria: -"E o chestie, cu Marin, care nu ți-o pot spune (ce nu-mi poate spune, că dacă nu-mi pune, pe mine nu mă duce mintea, de ce să mă dau cu capul?) Ce pot să spui/ ce să comentez ? Marin Teci a făcut probleme nouă și lui Daria și până acuma. A recurs la gesturi fără sens, versus țigănești, că-s obraznici și figurași, cu fițe de neoameni, pe care nu-i percepi, în proceduri brutale ca  cei fără o doagă, ieșiți din minți ca ciufulici, cioclofenderi. Astă noapte la ora 001 Daria a fost țâpată de Marin acasă și la ora aia târzie ce să fi făcută la ora cu pricină, el amenințând-o, că de nu vine acasă și mai bea litru de țuică, pălincă, el ia cuțitul și, îi taie hainele de pe ea și, în pielea goală, în costumul lui Eva, o trage prin omăt, zăpadă și face dezbrăcată și așa o trimite acasă. Multă nebunie e, în unii oameni dezmățați la beție cum era bolundul de Marin. Că face să fie și ea vânrurată de la școală, deși el aducea acasă, la Gogancea, că fura lemne subsuoară dărăburi de lemne, le lua de la școală ca vagabond/ huligan, ce era cu stroșeală, în el ca nebuneală, că era cu duși și arșăi de bâtă, cum era îmbârligatul aiesta de de jan. Uneori sperietura e inimaginabilă, că nimic nu-i pur și.

Tu, ai auzit, că sunt cetățeni vaccinați la ghivetă. Iată, că și prim-ministru gel.Nicolae Ciucă e ca Ponta plagiator. Ce fel de oameni ne conduc? Nu-i nici o grabă, dar scriu pe telefon, domn profesor, îi altceva, aș scrie vrând să exprim parcă tot mai multe și inevitabil ceva din impecabil, dar îmi scapă de sub control și după ce-am expediat ca o epistolă-corespondența, e scăpată ca buiestru ca murgul din frâu, cum să mai corectez lauda de zestre, dar nu mai am cum corecta și prin păioase ca pe vremea lui Herodot spicele vâjăie îmbunătățirea, crescute natural peste coama calului spicele înbogățite cu boabe mășcate, bogății ale pâinii ce dă-n pârgă și vântul le vâjie pe la urechile calului,în semn că urmează seceratul și-i vijelie ca-n războile dace cu romanii, că și-n codru doar pe când Iisus predica prin pustie, iar Ioan Botezătorul, înainte boteza mulțimile la Iordan după o veche rânduială dumnezăiască și îmulțea pâinea și pești și mai era ceva de capul omenirii, în culorile de liniște de mulțămire, doar predicatorul pilduitor auzindu-și sinele, în pădurile de aramă/ argint auzindu-se glăsuire din corn și bucium sunând și răsunând, semn c-a-nceput Vânătoarea regală ca, în Pseukinegheticos cu Diana zeița vânătotorii, care, își mâna rândul făcându-și treburile molcom și serios.

- Or fi merele tale padurete, mai Pavele, dar mai umbla si tu prin ele, indeparteaza impuritatile - ma refer la greseli. Stii ca graba strica treaba. Si eu stiu ca unele strambaturi lexicale sunt voite de tine, dar unele sunt scapari, pentru ca nu stiu ce te grabeste. Ia si tu de model dictonul latinesc "Non multa sed multum" - nu multe, ci mult (nu cantitatea ci calitatea). Buchiseste-ti cu rabdare textele si le vei da mai mult lustru! Te imbratisez, MI

- La ce bun să mai fiu bătut, chiar și de soartă, de destin(pe un umil, la ce e mai bin/bun, să-l mai și bați sau să mai fie și bătut de Dumnezeu, la  ce-ar mai fi bun mai ales, că tot, în caluul care trage dai și strigi turbat: -"Di!"?

- Ooof, ca tare multe ai de indurat, Pavele. Ma bucur ca nu te dai batut. MI

- Și aici e un aici de gen cu stil cu corobețe, dar dacă-s și pădurețe, să-mi trăiești bine, nene! În timp ce Iisus predica cu toate restricțiile, prin codrii cu ziua ce creștea se preumbla Eminescu cu pașii ițiți spre izvor cu doina ce o doinea/ horea ce o horea fără supărare, că horea-i era astâmpărare, că băiețandru fiind, nu trebuia să bea, lele Floare, nu trebuia să bea moare, că era tânăr, băiețandru și fără îngrijorare la ce capul hailic și hailic, la ce, fir-ar, să-l doară, că apa era limpede și rece, era răcoriroare, era purificatoare, era apa de leac peste vec, era bogată-n minerale, apă de izvoare și, chiar sususurul, șoporul, era o alintare, o cântare de cântare și o alienare, provita cu doinire, în tulburare, poete și mare profesoare, în România profundă, de baladă, fără întregire prin unire, România era și e bogată și toatuși iubirea, e, totuși e mare, că unde Dumnezeu e, e și iubire și iubire e, cum știi și matale ca Nică-fără frică și fără supărare, că vom mai trăi o hore-n sărbătoareîn ianuare  după mintea noastră cu România binecuvântare!

 

CU ROMÂNIA BINECUVÂNTARE

 

Vasilică este accidentat, că peste puccioarele posterioare a măgărușului trece un buldozăr ca cel la care lucră și Ioan Mânzat, Mânzu, la Drumuri și poduri, lucră ca un stăpân al inelilor, bucurându-se, dar un altu prost și obtuz ca acel càrciumar imens și monstruos din nuvela frumosului Pavel Dan, om generos și cu zâmbetul pe buze ca Mona Lisa, o Elisa cu Echilibru, în tabloul cu Geconda pictată de mauistru Leonardo Da Vinci, un monstru sacru a picturii, cum, în film între actori era Toma Caragiu/ Dem Rădulescu- Bibanu și Florin Persic- Ciocloflender, un Lulu din Cluj, cu serviciu pe la Buftea și București, unde l-am zărit, în teatru mic, când mă aburea Dem, cu rolul lui Ploșnița, făcându-l chiar pe el marele Persic să sară de pe locul lui și să grăiască neoș ardelenesc: -"Maistre!" A zis dulce, admirativ, dulce și înduioșător, clujeanul nostru ilustru, uneori și mucalit parcă și în realitate imitând maimuțărește simpaticul, maimuțurind pe hâtru Mărgelatu, un fel de Trandafir...  Măgărușul Vasilică, aflat la pământ cu picioarele  din spate este dus la univeritatea de Agronomie, la secția veterinară și chirurgii veterinari, îi pun, în picioare niște tije și acuma umblă din nou Vasilică și nu-i rău dumnealui măgărușul care treptat se vindecă. Eu, cum știi și tu, față de Vica mi-am făcut cu cinste datoria și îndatoria filială, cu un pios respect. În casa nu m-am autoinvitat, că am fost invitat, chiar de drăgostoasa și omenoasa Vica, după cum bine știi deja. Așa dar și amar numai din cer îți pică ce-i drept mai rar. Pierzi uneori multe, că ai ca om multe de pierdut Într-un zâmbet larg Vica ne cuprindea bonom ca Mona Lisa descoperită nu întâmplător de Leonardo DaVinci. Frica, că ce fac, nu-i bine, am călct-o, în picioare, cum bătrânii zic, că Dunărea-ți dă viață, dar și te omoară dacă te temi de apă, ca atare cum să mânci pește, maistre? Cred, în arta mea, dar nu și cu fantezia, nu cred, că stau bine, dar mă accept. E un mega gust, chiar dacă gustul e discutabil. Competiția te fascinează ca un dans pegheață/ pe muchie de cuțit, cum ar zice cu artă Mihai Beniuc, În Mărul de lângă drum, chiar dacă nu-i adevărat, că un profesor din Gherla i-ar fi scris, compus, poezia cu pricină, dar câte nu se zice eronat, fără motivație ca la demonstrație girofarele poliției care târăște după sine cadavrele umane ca într-un război cu tentativă clară de om-ucidere pe rețelele sociale onlaine socotit omor calificat, în Bolentin vale, cu armament, în dotare, la demonstrația, în forță fără nici o justificare, c-au făcut, într-adevăr din nemuĺțumire, că nu-i ceva normal, în forme legală și cu acte, în regulă, zicea și Anica lui Cristea Nicolae-Lupu, că ar fura frate-su Rusu Aurel contabil la C.A.P. Ciubăncuța. Pentru corupți condamnarea nu e definitivă, că-i facultativă și haotic. Faine vorbe sfaturi, că s-ar putea involuntar să fiu un necioplit doar Brâncuș fiind de rară noblețe modernă, cu gândire filozofică sănătos țărănească/ țârcovnică de pe Arcă diaconească a salvării. Să fii sănătos ca să puteți face lucru bun, că-i cinstea dumneavoastră. Ai o mândrie, ai artă, bucurii, maistre Marian, că ești cinstit și muncitor chibzuit. Ești de bună credință și sfaturile tale dezintesat, cu spirit socio-uman sunt bine primite. Mulțumesc, om bun! Cei din viitor, vorba lui Ienechiță Văcărescu, dorind creșterea culturii și literaturii române, cetățean al suferinței, te vor înțelege, că ești ca genialul Eminescu! Oare asta ne-ajută să fim la cravată și patru ace și să rămânem cu ochii-n soare? Tu, ajungi la sursa durerii? Ce-i bine, e fără dureri de cap? (chiar aiasta nu cred, că nimic nu se face fără osteneală și, tu, chiar despre asta-mi spui nu-i așa?) Văd, că tu, îmi vrei binele ca la copilul hrănit la sân natural și firesc și atunci de ce să-ți pierzi stăruința, răbdarea, dragostea, pasiunea... Tu, ești omul momentului și știi care e unda verde. Ești cel mai căutat om. Noi n-avem selecționeri. Ești un om apreciat, Ilie Marian. Vica avea ceva de a-mi demonstra și orice mișcare era motivată. Tu, Ilie Marian, ești cu monitizarea, că ești, în sensul aiesta motivat. În sufletul meu e o răsturnare de situație, c-a venit soarele și pe ulița mea principală, vorba lui Sorescu ca om de valoare. Noi prindem sau n-a fi să prindem mondialul? Debușeul tău mi-aduce plus de culoare, de autentică valoare, stai așa! Sunt o fire sensibilă și nu-i bai dacă-s inedit, originar. Facem abstracție de ce ați zis? De Dumneavoastră e vorba, să facem abstracție de ce ați zis ca academician. E un obiectiv esență, de rezilență și reglementare, că nu prin podul cu flori rezolvăm unirea cu Republica Moldova. Cu ce n-avem noi probleme? Vorbește lumea, c-așa-i gura lumii, bârfitoare,r ea de gură, clevitoare, că te surprinde și tu, și tu știi care mai impulsionat, chiar dacă sunt stingher, în atmosfera unde scriu unic, cum îmi vine mie, c-aici e buba, c-așa-i mai bine, chiar și, când am un gust și un artist ca să am succes având eul meu. Îmi ești ca un tată și dacă ești mai tânăr, chiar și ca Vica ești ca o mamă, dar mai tânără, în general dar gen și cu stil, un mare clasic ca boabele de grâu, în spic, că nu-mi plac oamenii cu două fețe, cu contra sens, aiurea, în tranvai și prin porumb, mălai. Unul pentru a omorât un câine a fost condamnat la un an închisoare și să despăgubească pe proprietarul aflat, în bloc, dar nu i s-a întâmplat nimic ciobanului Cornel Găvruș pe care l-a enervat propriul câine de dat, în strungă și de întors oile care a mers, în șură la Octavian Mureșan, unde, în gazdă stă Daria cu Marin, dar atunci a mers la Gogancea și a luat securea Cornel Găvruș, copilul pocăitului Gusti Găvruș de a Petrișoii/ Mămăligii și de-a Dihorului, care destul de complicat a tăiat câinelui gâtul, l-a decapitat, câinelui capul, nu i-a păsat la nervi de valoarea acelui câine negru de întors, căruia trupul i-a despărțit, capul, i-a retezat și i-a rămas, în uliță la Gogancea, Octavian Mureșan, capul și trupul câinelui, a rămas, cum a rămas, în pustie aiurea: Călărețul fără cap, însă nimeni nu l-a pedepsit pe Cornel...

- Or sa vina vremuri si mai grele.

- Am dat șah/ mat, la rege ori la ce fac aluzie, în vânătoarea regală cu o bere pentru calul meu, în orașul F, un roman sau mai multe? Lui Daria i-a intrat sub piele și teama, că va fi singură, iară o înspăimântă, îi face piele de găină. Cine avea câine trebuia să latre, dovadă, că câinele e prietenul omului și paza bună... Greu mi-ar fi căzut și zău mi-o căzut, când ea n-avea chef de dorințele mele și-mi zicea nas, în nas:

-"Lasă-mă-n pace!" îmi zice nu, c-ar face fițe, mofturi, dar era ostenită/ obosită (să nu zic sătulă de mine). Noi trăim, în inima și maxima Ardealului, că nici eu nu eram o cârpă, o zdreanță. Eu n-am trăit în est/ în vest, în ciudă, că Clujul e, în vest și nimic nu e simplu. Doar cu atâta ponegrim pe ce care ne vorbesc neamul urât? Cum adică ziua inculturii? Ce-i frumos și lui Dumnezeu place! Profesorul de română, avut la Bistrița, ne zicea, că o fată frumoasă și la oare merită pentru că-i frumoasă notă mare și cu drag ne citea din catrenele lui Blaga poetul filozod din Lancrăm. Nu știu dacă Vica era, chiar așa de frumoasă ori doar mie-mi căzuse la inimă cu tronc, că era frumos, frumosule, ce-mi plăcea mie, dragule Ben! Viața trebuie să fie demnă de un roman, cum zicea, cine zicea ș făcea spectacol ? Și așa se mai întâmplă, în sat. Dar cine nu ignoară viața, de la sat, viața de la țară. Nu știu de ce mi s-a rupt sufletul ca lui Eminescu. Adevărul cum iese la iveală. Cum o să turnăm petrol, motorină și benzină pe foc? Despre Eminescu unde-i viața lui și adevărul care timpul nu-l lasă ușor descoperit, în dor de dor, cu cât timpul îl îngroapă mai mult, în viitor, în eternitatea lui? Câinele negru un film cu mult sadism, o mizerie americană. Scuzele nu țin de foame, de frig, nu țin de lucru bun nici de denigrare. Problemele trebuie rezolvate. Ana Pokăr era evreică săracă cu spirit comitară. Face parte din coniform. Comuniștii erau fragili. Ajunge, în rusia. În București nici transportul nu transportă muncitorii (2 milioane de cetățeni redutabili). Noi ne mai îmbătăm și cu apă rece, că legea lucră cu Angela merge încet, merge cu pași de melc, că se bălăcesc politicienesc, în apă tulbure. Unde ni-s legile și ce fac legiuitorii care n-au discernământul lucrului bine făcut. În echlibristica vieții, în cărți trebuie să existe mai multe cărți și, chiar și pedofilii, violatorii și perverșii să nu se bucure sub nici o scutire, că și pedepsele, condamnările sunt minime, prea mici ca atare: să fie pedepsiți la sânge, la maxim, fără a se bucura de pedepse cu suspendare acești nemernici, ca ce să fie iertați, că ei nu scriu poezii și sub nici o formă nu fac bine, lucru bun. În tot ce trăim e Pârlitul lui Marin Preda, nuvela de debut al acestui intrus din Săliștea lui Moromete și Călărașu care ar face ce fac și eu, adică scrie. Mă leg de oameni nevinovați, că nu-mi văd ceafa ca Iliescu, un trăsnit care a omorât pe Ceaușescu? Azi din Cluj merg acasă cu Mânzat Ioan-Mânzu, nepotul lui Vica care vine pentru Mariana nevastă-sa la Instruitul Inimii. Mihaela stăruie să mă rentorc cu el, în Ciubăncuța, chiar dacă eu mai bine m-aș rentoarce cu microbusul de Osoi cu Micu Cornel, că-i mai pur și simplu, trăiască națiunea! Sus națiunea, vorba sinceră a lui Eminescu! Miha cu grijă a venit de la grădiniță ca să mă ajute să mă îmbrac și pregătesc pentru Mânzu, Nașu nepotul lui Vica (mai multe heredii, griji, cu mine, însă mai greu mi-a fi să-mi aprind focul, să-mi încălzesc, în casă la Ciubăncuța unde voi fi singur, în frig, că și la Cluj fulgi sunt suflați de vânt și Miha zice, că-i tare rece, cu mult polei, îmi zice să am grijă să nu alunec și să mă nenorocesc, că doar asta-mi mai lipsește să-mi rup mânuri, picioare, membre mai ales nu știi cum te rostogolești Sucă-om sucit. Unde stă Mihaela pe Aleea Piana 14, e casa lui Flaviu și Ioan Cristina panticiuană cu gărgăuni, pitici, în creer, strident-gălăgioasă, că ea bagă divorț de Teodor-Flaviu, îi de a lui Mureșan aiasta de lui Ioan lui Brișcu din Blidărești și de a lui Elena de a Ursului, de a Brânzii, din familia Vlaicu mama ei. Daria cu Marin Teci iară o avut strâmbe, neânțelegere, iară l-o apucat pe el buiecia, stroșala, îmi spunea telefonic. Eu eram încă, în Cluj. Aiasta nu-i tihnă, ci mai degrabă violență domestică, un  continu stres. Mă sună Mihaela, că Nașu cu Mariana încă n-o isprăvit la medic, dar vine să mă ducă la el pe Byron de unde mă va lua mai ușor, că el prin oraș nu șofează cu siguranță. Sunt intrigrat și frustrat.

- De ce? De gineritu? Pune-i o botnita sa nu mai bea.

- Chestia-i, că contează conținutul oricât și ce ar zice Ilie Marian ca profesor corect și artist- specialist, cu energie și strategie artustică, cu artă și infinitul apropiat de obiect, pe Arcă muncii Cristică, cu a vieții, arcuită, în duminică, cu capacitate, în drept de a fi cu înviere, candidat lapte și miere, candidat la fericire. Și bolunda pasiune a lui Marin cu microbi de horincă, e de apreciat, că din fericire e nefastă și viceversa, contând unde se revasă cu efect negativ și el, dejeanul știe, că o fost ca cetățeanul turmentat iară exagerat, a fost un mare prost, cu stres. Vreau să scriu, cu o sănătate emoțională, cu instincte și sentimente puternice. Sunt prea implicat, în a scrie Mere pădurețe, corobețe, cu noblețe. E și un respect cu rigoare. O viață sănătoasă depinde de mai multe. Cum adică: brânză bună, în burduf de câine, că sunt oameni și oameni? Cum, îi facem fericiți pe ai noștri, fiind drăguți? E un plin de soare.

- Noi suntem cunoscuți peste tot, prin marele și național universal Mihai Eminescu.

- Pe mine nu mă doare nici la patină, îi zice la Victorița, la Violica fata Evii, sora gemenei Paula și Angelei, îi spunea găinarii, că n-a furat găini, ci motociclete, că premierul Nicolae Ciucă a plagiat, că e absolut, învățat, în ceva, în furăciune specializat, zice sfătos Mircea Dinescu poetul afacerist la Dunăre, cu restaurant (amărâții de unde să plătească factura scumpită dacă pensia de la ceape care-i de doar de 4oo lei ?) Socetatea e o societate de consumat nervii, zice M. Dinescu.

- Cu lăutarii e bai, bubă...că ei cu ce să trăiască?

- Iliescu a răspuns oarecăruia legat de Dinescu, eu nu pot întrerupe râsul poporului român (și victoria aiasta a fost cea mai dulce victorie). Bunica lui Mircea Dinescu a venit, în Bărăgan a venit de la Bobâlna, se laudă a fi ardelean prin bunica lui din Orpet, Bobâlna și din întâmplare Dinescu ajunge la Cetate. La cetate Dinescu a refăcut totul dintr-o clădire dărăpânată, după povestea lui (alții-l invidiază pentru asta). De pomină replică a rostit și cel nevinovat de sângele vărsat la revoluție, că de moartea celor doi n-a fost vinovat doar Ion Iliescu. Uneori anevoie ajung la adevăr, exprimându-mă ca un gunoi, greoi, jegos.

- Bea niste apa din fantana racoroasa si trage un pui de somn.

- Sfatul e bun, frate și e bine venit, tu a limbii române cel mai iubit (dar ce mă fac dacă-s neglijent?) Mai bun, mai de ispravă nu-s, nu voi fi, Emin al limbii române! Somnul nu-mi vine.

Apa nu-i la îndemână,

cu română,

că-i la fântână.

 

Avem motive și acuma, avem motive să fim mândri de inventivitatea noastră, de mândria noastră cinstită care ne ține capul sus și, în străinătate, unde umblăm cu onoare și cinste. Cei care câștigă e Nelu lui Pește, intermediarii și băncile care ce schimbă, în viața noastră fatală? Țăranii ce profit au, că aduc bani de acasă, că statul nu-l subvenționează și toate legile-s ca țăranii să iasă prost cu veniturile? Pe pământul lui e tot sărac și s-alege cu osteneala, cu truda ca câștig și care e valoarea muncii lui, în cazul țăranului, că țăranul e un caz ca în cazu' lu' Oânditul? (vezi filmul acela păgubos, un fim real românesc cu bun gust, cu real crud, imbatabil și special genial cu stil național interpetat bine de Amnza Pelea). E sărbătorită unirea, dar pe când vom sărbători și unirea cu Republica Moldova? În rest sunt doar vorbe de clacă, că ce mi se câcăie și președintele Iohannis...? Și la ce ni-s bune serviciile religioase orucât de cu grație s-ar desfășura, în desăvârșirea lor? Știu, că contextul e larg, o marcă, e de marcă tot ce sărbătorim cu danf și mândrie, că suntem cu echilibru, dar cu lipsuri fără marea împlinire de întregire teritorială națională care e ceea ce e iubire, un efort al neamului, e o contribuție, în iubire. La ce ni-s bune distincțiile care se dau de excelența sa..., că România nu ni integră, întreagă și nu onorează nici pe Emunescu. Aiasta nu-i o mândrie națională, o artă a succesului, că-s doar vorbe și de-s patriotice, cu ce fols al nemului nost sunt? De ce nu sărbătorim sfârșitul la pandemiei darorită efortului depus de statul român și al președintelui, dar cum s-o facem dacă nici vorbă, covid mai fiind cu tot stresul care mai există ca o crucificare a noastră.

- "Zicea mama, nu băga, în sarmale toate prostiile," zice Mihaela-Ștefania Celemen referindu-se cu multă experență, cu coerență, plină de perseverență și cu conștiință, referindu-se mămoasă la mamă-sa, la Vica, Ludovica Ferghete.

- Cuza a fost un simbol cu inimă română ca regele poeziei Alecsandri care, în felul lui a scris istorie cu inimă română. Numele noastre vor fi pomenite ca cel a lui Ioan Alexandru Cuza? E dragoste sentimentală, patriotică, sărbătorească. În puterea cuvântului e România, pe altarul soarelui, imensă tablă de șah al pământului, că pas cu pas a lucrulu bine făcut, în veșnicia, în satul, în care mintos veșnicia, în care cu Hristos luminos m-am născut ca să întreb pentru răspuns, voi pe Hristos între coaste cu sulița de ce ați mai străspuns? Ca pe vremuri presa și justiția e, în mâna lor și-și fac de cap franc și din nenorocire legionarii săreau din banal peste cal. Istoria și acuma e cum e, cu minciuni. Valorile nu-s decât trecătoare și ele. Bombele era și o metaforă și hiperbolizare ca să mascheze jocul hazardului care ne juca fițe. Totul era pe viață și moarte. Și, când era de a vațea ascunselea și de a baba oarba, chiar dacă era ceva mai complicat și complex, cu tot paradoxul istoriei, un fel de lecții de viață. Emoțiile ne răscolesc la tot pasul, că cine măsa, își pot face de cap, fir-ar să fie! Când moartă Vica era băgată moartă cu mașina adusă de la morga spitalului copiii izbucniseră, în plâns, chiar și eu fiind adânc răscolit până la lacrimi de sânge, cum vine vorba, în creer și inimă parcă pătrungându-mă ca un pumnal:

- " E mama mea", rostiseră truspatru copiii, în cor. Era schimbată, în sicriu. Când venise preotul Olaru Septimiu, nu mai era nimic de făcut, ci el putea să-și înceapă slujba de îmormântare. Noi puține lucruri am mai făcut după tradiția locului, cum și Ipocrate spune, cu puritatea minții.

- Poporul nu este naiv, el a învățat să ,,despice un fir de păr în patru”, dar pedepsele puteau fi capitale și oamenii pentru familie, pentru locul de baștină și pentru propria viață ,,lăsau de la ei”, iar viața mergea înainte cum se putea. Fabula și povestea copilăriei, fiecare impletită cu mult adevăr, aici, erau, ca și astăzi, cele care se puteau strecura fără ca ocârmuitorii să intervină cumplit asupra celui zicător de adevăr.

- Era un buling și totul mă obosea, mă afecta. Eu n-am fost pregătit/ de genul aiesta, n-am fost pregătit de ce a fost mai rău, că eu tot mai speram stând cu ea-n Cluj, tot mai speram ca un prost, că Vica n-are să dea ochii peste cap și, că n-are să moară, chiar dacă Hristos o chema la Dânsul, la El, pe umărul și la pieptul lui doar aflând odihna, mântuirea și viața veșnică! Speram și, că nu degeaba mă întreba:

-"Pavele, mă voi mai duce pe picioarele mele, la Ciubăncuța, că oi mai da piept cu viața și adevărul".

- Nu mai asculta de nici o sursa Pavele. Traieste-ti vata ta in Ciubancuta in armonie cu natura si vecinii. Bucurate de lucrurile mici si adevarate din jur. Barfa propagata e facuta sa roada mintile oamenilor. Lasa-i sa se roada intre ei.

- Un suflu înoitor polivalent, că oameni compatibil cu viața suntem provita procultură cum rar. Noi am trăi mai bine dacă am ști să prețuim, zice cântat Diana Cârlig, că e vorba de vorba bună și de omenia și de am știm cum să trăim.

- Si toata aceasta fericire pentru ca nu l-am abandonat pe Sfantul Eminescu.

- Și așa piele goală bagă-n oală ar fi sărit capra Olga lui Moriko, din curtea veche a Rapidului. Eminescu pur și simplu era un sfânt român. Pe mine învățătura și scrisu, că voiam eu să scriu, m-a luat ca din oală și pe zi ce trecea eram tot mai fericit.

- Iti dai seama cate suflete vor fi strivite cand va dispare limba sub forta necrutatoare a globalistilor obsedati dupa bani si putere. Vor sa puna de pamant fara Dumnezeu.

- Când am început, nu știam ce fac, că mi-o intrat așa spontan, să scriu și eu o carte fără să știu, că așa ceva e o responsabilitate, că nimeni nu-mi spuse nimic, în această privință, ce înseamnă, dar hopul l-am trecut cu multă muncă, că mă antrenam zi de zi ca Halep/ gimnasta tot de nota 10 fără să știu ce-i autodidact ca să fii ceva și cineva făcând cinste României (mai la început a fost încuitor pentru mine), dar eu vroiam să scriu și scriam având și surprize neplăcute, că nu era ușor să ai succes (nu mă credeți, întrebați-l pe Pavel Coruț/ Radu Tudoran cu Toate pânzele sus și ce depinde de noi, fericitule, că meriți ce-i mai bun! N-am imblat teleleu ca Mihai Pelin care de la Flacăra trimis de Adrian Paunescu a venit ca securist și la mine, în Ciubăncuța, m-a mințit că mă publică, în Flacăra, dar n-a făcut-o ca reporter, cum suține c-ar fi (cei de la Clujeanul, îmi deschide ochii ce pomă acră era acest Mihai Pelin oltean șmecher, pișcher.

- Lepadaturile din asta traiesc.

- N-am fost niciodată o acritură, însă ca elev am avut noroc de palme, cum observase și colegul de clasă, Puiu,Vasile Sotelecan care mă întreabă chiar:

- "Îți mai amintești cum te-o pălmuit Nemeth Băieșan Iosif la franceză, când Ioan Sinoschi profesorul de română, în clasă fiind gălăgie, te-a pălmuit tot pe tine, Dumnezeu mai ști de ce" și tu-i spui și de profesoara Butna, când ai venit din orașul Bistrița, când te-ai întors, cum ai schimbat fișele de utemist, în utecist și profesoara amintită era de servici pe școală și tu, intrând pe coridor ca să intri-n clasa unde tu și clasa făcând meditație zărind-o pe profesoara care cocheta cu un inginer de la Stațiuna Pomicolă Experimentală Bistrița și eu bleg ca Paul a lu' Parizianu din romanu Deliru de Marin Preda, n-am intrat indiferent fără să dau celor doi binețe, dar profesora Butna mi-a luat-o, în nume de rău gestul meu de bunăcuvință și smâcită a intrat, în sala de clasă, în urma mea, luându-mă la palme de la ușă până la ultima bancă, în fundul clasei zberând înebunită:

-"Eu, nu sunt zdreanță, târfă-n fața ta" (o călcasem pe bec, încurcasem ițele, peteicile și drept răsplată palmele primite, erau recompensă). Incidenta cu Marcel Pavel e la odată în viață e cu Frumoasa mea, prezentați de Iuliana Tudor și au un soare și o mare, în noaptea asta, cum am fost și eu cu Vica ca doi nebuni, că era frumoasa mea.

- Aveți un frumos roman de viață, ceeace este foarte rar și foarte lăudabil.

- Voi ați fost cei care dezinteresați ca cei botezați, cei care m-ați încurajat și responsabilizat într-una apreciindu-mă sincer dumnezăiesc cum rar îmulțiți cu har, din altarul sufletului, că-n iubirea voastră exsista Dumnezeu și Eminescu un sfânt drept cinstit și genial universal fără precedent cum rar pe pământ nativ și intuitiv și perspectiv-inteligent. Mă strădui să scriu în felul meu și nu mai contează ce vor zice ceilalți, nu contează, că nu contează, că nimeni nu mă ia la rost. M-a sunat Vasile Moldovan un alt consătean care locuiește pe lângă București și am vorovit o bună postată de timp. Știa pe unde, în mijlocul satului am locuit, mi-a zis, că s-a întâlnit cu una din cele două fete a lui domnișoru' Kalman Karoi vecinul care locuia mai cu câțiva pași mai sus de Gusti lui Picii mai către Poșoapa care sta într-o curte cu pintescu, Gusti picioii, Birtocean sta vizavi, în fața casei părintești, în colț cu ulița care ducea la școala devenită sediu ceape, școala construiindu-se, în locul sfatului popular, primăriei, care se desfințase și, în Sâmpetru ca, în Ciubăncuța, prin1968, pe vremea, când eu eram elev și din anul doi liceian la Bistrița mai către cascadă pe strada Avram Iancu nr.1, la Șimleu școala ne era pe Simion Barițiu nr.11 (după 50 ani minunându-se colegii Vlaicu din Pantuceu și Precup din Letca de câte-mi mai amintesc de prin școală, din Liceul agricol. Eu scriu c-am sâc, sâc! că n-ai mărgele și cisme roșii, c-ale mele, în de-ale carnavalului Caragiale, de bal mascat, îți trebe, arde, ție, și un doi la geografie? Să trăiți mult și bine și cu sănătate. Ce mai faci, dar Floarea, Florica, florăreasa atât de scumpă din Bihor (tot din Gepiu?), dar fetele, ficele, voastre ce mai fac, cu mulțumirile și nemulțumirile, cu marile realizări ale lor?

- Dragă Pavel Rătundeanu Ferghete, ești stăpânul ființei tale, precum și poetul versurilor tale. Te admir. I.M. Gepianu

- Cartea merelor e un manuscris care va trebui prelucrat mai tarziu. Motivul pentru care il punem pe internet e sa nu se piarda din calculator, sa dispara. Numai cineva care isi iubeste neamul puternic poate investi in Merele tale padurete. Eu sunt doar GARDIAN al acestui TEZAUR.

- În Șimleu locuiam cu școala, liceul, pe Simion Bărnuțiu, un modern complex, cu tot ce trebuie școlarizării. Ce dacă ne-ar întreba: de ce, cum?

- Dar înainte de orice ce vedem, în iarna friguroasă, că mi-a înghețat apa la baie, la ghivetă, în antreu (bucătăria mea). Știa Vasile Moldovan despre Dumitru găzdacului, roșcovanu cum s-a urcat, în măr ca, în Ciubanca Jenu din pomi, Eugen Mureșan și cum a căzut, din nuc.

- La mine in Melbourne sunt +34 de grade, maine vor fi +35.

- Dumitru, îmi era prieten, în copilărie. Cu Bombonica răgulii, Birtoceanu și-a făcut, casă spre casa lui Vasile găzdacului, tata Feliciei, în grădina părintească a costruir-o Dumitru. Să faci o casă, un copil, să sădești un pom (asta-i important să faci într-o viață de om). Ben, tu, ai sădit pomul?

- A fost primul lucru cand am devenit si cetatean australian. Deatunci sadesc mereu. E traditie.

- Consumerismul e mare, bogat. Eu, contez mai puțin ca personaj, că nu întotdeauna sunt puțin lucru ca prunc de sălaj, în curaj, că n-am curajul tâlharului de bănci, vorba austriecilor care zic ce zic, dar viceversa, nu murculit gramatical ca mine prost exprimat, nu că așa am citat, plagiat ca prim-ministru ofițer băbălău liberal, în cădere liberă, vorba lui Grigore Zanc, un scriitor cutezător, în stare naturală, în probleme personale, în comunism excelent și îndrăgindu-l și pentru Conul de penumbră și dacă se exprimă sumar cu echilibru, dar nu băgat în seamă, deși e romancier promițător dacă persistă și scrie ca activist și Dumnezeu, un transilvan al scrisului, dacă nu renunță la el și e ferm. S-au adunat cam multe de făcut știa Vica și nu neglija nici dragostea cu mine și era o tradiție, în zilele luminoase, plăcute cu soare și binecuvântare cu turme cu miei zglobii și zburdalnici, jucăuși. Dai din sapă până iese, izvorește, apă și privești, prășești bine buruienile, în pitorescul câmp împwstrițat fresc cu muncitori-agricultori și Vica radia bucurie și, când surprinzător era, în sporul ei, era la capacitate maximă muncind, era obosită, chiar frântă, dar nu abandona munca din obligație: datorie și îndatorie (nu conta dacă, îi impunea cineva plătundu-i-se o normă care valorea 1leu/ 2 lei per zi mun că conform altei politici, politică socialist- comunistă dacă-s veterani, după cum vă mai amintiți ținând minte ca să țineți minte cum se fură, în agricultură țaranul lucrând bio și eco solul, impus de N.Ceaușescu și dacă nu era nimic virtual, cu directive pe internet, el, știind din capul lui de pantofar, pantofar cu imagine de la Scornicești, cum mulți nu știu azi, mulți academicieni, academicienii fiind, autodidacți analfabeți/ politicieni cu doctoratele plagiate, copiate, din știința altora luându-se, imitând după advocatul, om a legii, Dr.Viorel Poanta cândva și el prim-ministru, cu agitație, cu stres și nervi, în culori de neliniște ca Crin Antonescu zdruncinat, cu greu dându-și demisia Ponta, din funcție, din puterea dobândită la liz, în plic ca liberarul Ciucă sau nemții care știm cum au ieșit alugați, din România, în care cu voia noastră au intrat, dar pe urmă n-au vrut omorând români nevinovați.

-"Mi s-a rupt apa", strigă gemut Vica ca într-o istorie ascunsă și era o știre reală și o aflam din gura lui Vica, în țara de la țară, o țară plună de valori ca, în Mândrie și pasiune, un alt serial emoțional, cu vervă specifică ca la Răscruce de vânturi/ Pe aripile Vântului. A fost o clipă. Au fost oportunități, dar cine ce ști? În România e femeia care a adus ploaia.

Și era un nou început,

aici unde veșnicia m-a născut veșnicia de România

și pe mine cum se cuvine, cu bine dialectic, magic ca să fiu pragmatic

ieșit din standard

ca păstorul blând, un ni se cuvine,

cu experența foarte drăguț, în profund,

cu record.

 

De mâine se mai încălzește, dar ca iarna, însă rușii sunt tot la granița Ucrainei, cu gânduri ascunse și de mâine se vaccinează copiii între 5-11 ani. Sunt și ghilimelele de rigoare. Aș vrea să arăt adâncimea colocvială a gândurilor, prin genial și expresivitate, dar ce zic, că eu nu sunt Nică a lui Ștefan a Petri. Am privilegiu ca eu să fiu eu redimensionat, prin ceea ce sunt și eu un altu. Eu sunt ce mă definește, chiar scrisul meu.

- Apoi, ce se întâmplă aici, domnule? E după Moromeții, de Constantin Ștefănescu rescris cu actorii Iureș și Mihăiță la sala Colibri.

- E un regal după Moromeții lui Marin Preda. Poftiți la un altfel de bal. Afirmarea contează. Amnstarii o dat, în covid ori covidul o dat, în amstari? Dacă ramuri bat, în geam, e de Eminescu aminte să-mi aduc și să nu-mi uit de rădăcini și de genuni, de prieteni din pretutindeni. Munca, să muncești din greu, e peactic, pipărat cu succes, chiar și, în artă, în arta succesului, că asta-i prototipul, care ni-l propunea și Marx, Eagles, Lenin și Ceaușescu, că ce e etic și comunist, cu îmbunătățire ne spunea artist și profesionist, în programul partidului, gen artist și comunist, cum rar altruist, chiar/ în ciudă, că unii defăimați, fugiți la străini, în străinătate ca să dea mari vânzându-ne, cum ar veni tradându-ne și făra scrupule, că sub comunism s-au instruit și educat ca oameni între oameni, ca oameni pentru oameni, iubire provita, fericire pentru ceulalți. Uneori nu faci ce vrei să faci, că tu trebuie să te antrenezi, să exersezi ca să reușești o sportivitate, o performanță, că nu-i ușor să fii bun și fără antrenament, efort, cum să izbutești glorie victorie ca Comănici, că ea-i o istorică, în sportul, gimnastica, cu nota 10 pe linie, o olimpică de marcă și mândrie a României, chiar dacă acuma fătuca sportivă, din Carpați, Comănici, cu medalii cinci... dar ce păcat, că ne privește din U.S.A.! Mare păcat! Pupăza-i pasăre mândră, țifrașă, frumoasă chiar, dar bai e, că-i pute cuibul (Ce zici, Ioan Miron?) Problemele, chiar și cele personale, au adâncul și măreția lor, nu-i așa, Grigore Zanc?

- Ce implorăm cerului?

- Uneori habar n-ai ce reprezinți pentru România provita. Iată, că am ajuns să vorovim vorbe, cum zice sâmpetreanul Ioan Miron, un Ioan blestem, sărut a pământului și blestem a iubirii! (Ion, de Liviu Rebreanu, cel cu satul lăudat, în Academia Română). Nu știu, dacă suficient am prețuit clipa trăită artistic, în dragostea lui Vica. Vica era Vica și numai Vica, o unică.

Ca stăpân a inelelor, Ben, doar tu știi, câte, pe câte pagini trbuie să se întindă și să se extindă Mere pădurețe vol.2, în normalitate, cu moralitate ca iubire, totuși iubirii, cu flacăra vie a adevărului satului românesc care va pieri fără o sulunță și voință politică, va fi dislocat din rădăcini amare, din semnificativ și perspectiv, folclor și tradiții, cu rost și folos luminos neamului nost, dezrădcinând satul din măsura lucrurilor, că fără legi, votate, în Parlamentul și Senatul României suntem nimeni și pe nicăieri ca țărani sănătoși încăpățânați eminescian, în bine cu meștegite vorbe care să-l protejeze și să-l lumineze pe cale de adevăr și viață, că senatoarea Șoacă are propriile ei ideei străine, de înstrăinare de național, înterese, care-s vulgare, atipice, sunt de înstrăinare și egoiste, fără precedent bătând apa-n piuă fără noimă, ilegal, manevrabil, în afara constituției.

- Toate capitolele sunt de aceiasi lungime in pagini.

- Într-un moment nasol a vieții mele, sunt nasol și doar scriind Mere cu noblețe, că-s depedent de scris, fac treaba asta. Am un fix mental.

- Ce-ti lipseste in astfel de cazuri sunt banii lui Becali ca sa le poti edita si tipari. Trebuia sa te angajezi veterinar la oile lui.

- În răsucirile ei, cascadorii veritabile, neînfricate, energizate de munca neostoită fără a se crampona la 76 ani era competirivă Vica, c-așa avea acuma vre-o 3 ani Vica și ceva și n-arăta rău aranjata și nealcoșa mea ferchezuită, aranjată fără bătăi de cap, că la ea era o obișnuință, o a doua natură. Delia și Iulia, în Alpi, escaladează munții înalți, cu haz și necaz, cu patina timpului patinează, urcă ca femei curajoase, temerare și cutezătoare și ca binecuvântare. E mai special, cu național, dar și cu ceva mai aparte, în explicație. Ofertele-s pe gustul meu. Lui Măria vaca, îi era vaca în călduri și mergând prin sat cu vaca de lanț, îi întrebată cum se întrabă de obicei:

-"Tu, Mărie, unde meri?"

Ea scurt: -"La taur".

-"Dar vaca unde o duci?"

 

Fiecare din noi aparte ca o melodie preferată, din grădina Maicii Domnului cu flori multe, cum zicea și papa de la Roma papală, în vizită dezinteresată, în România mea cu drag și făinoșag, suntem cum bine știm, suntem cee ce suntem, în iubire, prin iubire, suntem candidați a nemuririi, candidați la fericire, suntem, Mesie a iubirii, paznic de far, Eminescu la marginea mării cu mai am un singur dor de dragoste și dor, prin limba română, să rămân, în vecii vecilor, în dor de dor, să rămân nemuritor prin mai am un sigur dor și amor temerar, cutezător, pe sub teii înfloriți și plopii fără soț sub zări albastre cu laudă de zestre, în oruzonturi și iubire cu înălțime și pe verticală de școală, de dincolo de școală-laudator temporis acti. Eminescu e astralul nostru părinte și sfânt Luceafăr, viață și adevăr, cale spre Hristos luminos, om frumos, în rază lumina, aur cenușiu strecurat: curat și luminat igenizat ca Iisus mai presus de moarte elexir, în cuvinte,

un mai presusîn cele sfinte, un mai Iisus de moarte

și limbă română cu îndemână, în cele sfinte și de sfântă treime, culme și renume, cu tri-dimensiune, minune și înțelepciune

cu lumină a luminii, minune a minunii,

prin cuvinte.

A fost ziua unui titan național monumental și genial opera omnia de România cu semnificație, în socio-cosmico ecuație, din geto-Dacia pix-fix zamolxis felix.

Eu sunt cuminte și grijuliu, viu, pe cont propriu și

la Eminescu iau aminte

și vreau să-l țin minte,

pentru simțire și gama diversă, variată, de sentimente.

 

Nu prea țin minte ce vorovesc și cu Miron aiesta, dar iată, că perla asta, nu m-o încurcat cu ițele și peteicile ei. Uneori sunt ghinionist și, nu: artist, cum, Ben, mi-ar sta fercheș și țifraș ca țifrașul, din Ciubamca, Itu Vasile, din Ciubanca, tractorist la S.M.A., semete Ciubăncuța și apoi sef de secție la Jurca, aici având ocazia să se întâlnească cu suiana, învățătore pe la Osoiu, cum a fost mai demult învățător și perfectul, scriitorul Grigore Zanc, după cum, îmi povestea tata Ioan Mihăilă și mama Eva, unde și eu eram omenit ca acest țangău Grigore Zanc și găzduit la a ecești țărani cinstiți și omenoși care-mi zic:

- "Dacă-ți vin șefi, în control, să-i aduci la noi, că la noi întodeauna este cineva acasă și avem rând să-i omenim, domnul Pavel." În Eminescu e o dimensiune spirituală, că nimic la el nu-i trivial, ci național și universal, în liric proteic, cu pragmatic cu spirit critic, în Criticilor mei pe sub tei înfloriți pe alei umblând un profund de păstor blând ca o chemare a luceafărului:

- "Cobori, în jos luceafăr blând

și pătrunde-mi, în casă și, în gând...

La noi era poștărița, Susana nevasta lui Silviu Crăciunaș nepot al harnicului folcorist Pr. Grigore Crăciunaș descălecat, în Ciubăncuța din Maramureș, la care-i ziceau Bărăganu onest și istoric de pomină i-au zis. Dacă nu-ți mai amintești, cât de cât e vorba, eu mă pierd, în imensul a ceea ce suntem, că suntem ( Crăciunaș sunt mulți minunați).

- Eu am plecar de la bibliotecă de  vreo 30 de ani. Am avut un colaborator la Sesiunile științifice anuale, un muzeograf sau un bibliotecar pe nume Crăciunaș, un om cult. Poate ați auzit despre el. Dacă știți ceva, vă rog scrieți-mi. M.

- Ai un drăguț as, în mânecă, drăguțo, că tu însuți ești o carte de pomină, al culturii Eminescu. Eu pe mulți, îi zeisic, dumnezeific, le aflu magnificul util, și acel durabil, că, în timp nu s-au perimat, n-au expirat și aici e frumosul a ceea ce nu-i trecător, în viața oamenilor, că tăvălugul istoriei nu i-a șters, nu i-a eliminat, din timpul care le dă eternitate, perenitate și parcă-ți mai dă din experența, din viața lor cu semnificația fascinantă, expresivă, cu inspirație și cu excelență uimitoare. Aș dori să reușesc să scriu despre oameni, că noblețea mi pentru oameni. Noi avem o chimie a trăirii, că e important ce trăim uriaș, viața politicienilor e o prefăcorie, o ipocrizie și o idiție ca-n Idiotul lui Dovstoeski, unde și universul are un rol, cum zice și Marin Moraru. E vorba pe lângă etică și de estetică.

Iulia și Delia Danoski, românce au ajuns pe înălțimea munților (aceste surori au fost, în Alpi, excaladând Everestul, cu Evrika și... depășindu-și liminitele omenești, escaladând, în Antartica și afirmându-se ca turiste- alpiniste româncele, cu un record de poveste, unice ca ceea ce sunt, în a fi/în totuși iubirea două flăcări ca turiste demne de cartea recordurilor, că e vorba de un cinstit efort uman, de ceva foarte cool). Au sfidat dificilul. Sunt figuri foarte înteresante. Sunt superbe ambele. Sunt două serioase și profunde, cu plăcerea aventurii.

Scriind despre alții, scrii și despre tine, scrie, Vasile Popovici Dela Eminescu la Mircea Cărtărescu, zice Robert, în Piper pe lumbă, că omul aiesta se dă, în vânt, despre... scrie obiectiv ca o conveție, dar criticul e foarte cald și criticul e foarte formalizat, zice Vasile Popovici diplomat. Edgar Papu a pățit a ajuns la mititica sfârșind-o foarte, extrem, de rău, că s-a alăturat de Corneliu Vadim Tudor (zice ceva și de Nicolae Breban care acaparând funcții și din scriitor mare pentru o vreme decade). E un spirit critic. Robert Șerban e cu emisiunea Piper pe limbă,asta face să-l admir. Popovici e cu supra eu și lua paradoxal responsabilitatea de a scrie, dar despre Eminescu ce știm la drept vorbind? E o tâmpenie să scrii/să zici, că Eminescu/ Picaso, nu e pe gustul nostru, zice Vasile Popovici, Eminescu e piatra noastră de temelie, că noi ce știm de nebunia lui, de labirintul, de abisul, în care alunecă până la pierderea de sine, că de fapt ce știm eficient, de spiritul lui critic? Vasile Popovici scrie și de Mateiu Caragiale, un alt enimagmatic a literaturii române, un ciudat cu Craii de curte veche. Popovici, își pune multe semne de întrebare, cu admirație scriind de Marin Preda și de Lucian Raicu. Sorin Titel e un mare scriitor ca Ileana Mălăncioiu poetă, un alt semn bun, că și ea e importantă prin marea ei poezie, că scrie cu mare demnitate, scrie V. Popovici. Scrie Punctul sensibil cel amintit. Criticul Radu Cernestescu scrie impresionant despre Shakespeare.

- "Ascensiunea e cu merit personal," zice Vasile Popovici.

- N-am, în măiestrie talentul nativ al marelui Creangă care și-a înhămat viața pentru a nara Amintiri din copilărie, povești și povestiri, c-avea mintea ageră și era la îndemnul lui Eminescu fără să știe la ce greu se înhamă, la ce, își leagă viața, ce piatră de moră de la Domnișoru Feri, își atârnă de gât, când se aruncă, în gârla văii, Sâmpetru, afluient a văii Almașului pe la Hida/ Baica după podu Hopoii, pe unde trecea învățătoru Ioan Rătundeanu-Ferghete ca să învețe pe copilașii-elevi pe care-i instruia și educa, că avea drag pentru așa ceva, pasiune pentru scrisul, ce piatră din casă e scrisul aiesta și-a dat deabia pe urmă seama. Sunt niște învățături după tradiția pământului, România, altar al soarelui. Totul ca să-mi bucure emoțional inima. În dreptul de a fi om, român, în România, e o mândrie, un suport eram unul pentru celalt: eu pentru Vica și Vica pentru mine. Nu cumva eu sunt mai deșuet ca Creangă?

- Astia cu nasu prea sus, mucii se lipesc mai bine de pamant ca prind viteza.

- Eu, Pavel Rătundeanu-Ferghete doar, în România mea sunt cu drag, făinoșag și sunt fericit. Fire peste fire, fii candidat la fericire!

- Fain scrii, dragule. Servus!

- Rămâi o scmpă, că n-ai aripa frântă și, pentru că-i continui dând aripă după aripă vâslind aerul ca să nu ne încurce fraerul îmbâcsind cu otravă cu hidrogen sulfurat aerul, că tu știi ce faci ca o scumpă.

Mulțumesc Eminesc, dragă te iubesc! Echilibru emoțional sobru l-am dobândit, în echilibru e întrebarea firească, de biserică, e pe arcă, că cade lapoviță ne îmbucură, Busuioc, Florin Busu, pe undeva încălzindu-se viața binișor doar pe creste montane e viscol, că e o atmosferă păcălici de primăvară, că mai sunt ninsori și viața e îngreuiată, cu temperaturi scăzute, înzadar iarna fiind ca iarna, să traiți bine! Demarajul e în trombă, că-s tribiliști, cu râs prostesc, la extreme. Îmi ofer un respiro oferindu-mi confort pe plan personal, gen, în traiul artistic, cu, în zilele ce urmează, cu mai cald și baie, în marea de smarald.

- La noi mai ninge.

- După o viață, cât secolul (despre cine era vorba?), că nu poți greși, dar noi intrați într-o etapă, treaptă, a vieții, eram cu rădăcini amare, cu ploaia și vântul, viața ne era în egală măsură, sarbădă și amară. Ce ne încurajează/ deranjează, domn doctor, domn Savaot, pentru dumneavoastră, cu zâmbet normal și semnificativ provita, pentru dumneavoastră.

- Avem și o Românie sălbatică, dar grăitor avem și o Românie certă domestică.

- Acasă. Românii cu români se află acasă. Eu unde era Vica eram acasă. Vica îmi da trbut, îmi da încredere și credința, inspirația, cu stelele din cer, speranța, că sunt acasă, prin ea conștiința mea. Vica era cea mai bine cotată, cu energie și omenie de Românie (între mine era un sens, în conversație, chiar și-n sex, dragoste, îmbrățișare, că nu ne trișam prin sentimente, cu noate foarte diferite și virtozitate, în dezlănțuiri de plăceri pe diverse teme, cu opusuri, în sinfonii, cu amintiri virtuoase frumoase instictive folclorice, cu dragoste, că drumurile noastre, cu încrucișeri se contopeau cu înaltă virtuzitate cu mare impact fără dubii. Totul mă marca, călduroase, ea, în schimbul ei vibra făcându-mă, în România, făcându-mă să mă simt acasă îmbietoare. Vica era o femeie de marcă, domnule! Vica și-a luat inima-n dinți, cu Mere pădurețe, în frumos și, cu noblețe Hristos autentic, dinamic rafinat și dialectic, în ceea ce e iubire, că era, în tot și toată, iubire, o vie trăire intensă, imensă, prin artă și imensă omenie, de Românie, în artă cu înțelepciune și cinstită mândrie. Eu uzez de expresii locale ca să redau atmosfera locală, primitivă, că lucrurile se întâmplă băltind arhaic, cum îmi place să zic, fără a-mi face mustrări de conștiință, că eram român terestru, cu picioarele pe sfânt pământ transilvan, românesc cu iz de România, în culori și, în valori autohtone, autentice. E multă căutare, în sine ca să mă cunosc pe mine, cum zicea Eminescu, pentru a mă descoperi, în sine, în ceea ce se cuvine, crezând, că încă se mai poate face binele, lucru bun. Aici e trăsătura mea de caracter, reper, în așa manieră, în cer, că mă frapează acea poezie La steaua, astralul lui Eminescu, un fără egal național autoraportat la universal, am eu impresia având un clar vizual, în desfășurare de forțe, în extraordinarea desăvârșire, desăvârșirea spre care noi românii tindem, mereu și mereu perfecționându-ne, cu măiestria istoriei ca comori spirituale, din tradiția pământului cu reverență socio-umană de care ne mândrim dovadă, că suntem ceea ce suntem, prin destinul nostru însorit ca cel mai iubit, pun pariu, domnule, mișcând cu fericire inimile românilor! Eu parcă eram un pișpirică care alerga desculț prin iarba verde, catifelată și rourată, în soarele cald sclipitor, soarele limbii române, o culme a lui suntem cu nume și renume. Dumnezeu să vă ajute și vă îmbucure cu sănătate! Văd, că s-a lipit ca timbru de scrisoare, surpriza de a fi.

Iată, că eu nu mă cunosc, în însuși sine, deși porunca lui Eminescu mi scumpă și dragă.

Vorbim de soartă, de destin

și de un însorit, de senin

care ar fi egal cu divin.

 

ȘI EU, ȚIE, BINE, ÎȚI DORRESC

 

 

Vorbim de nobil și de senin, de divin și de sublim Eminesc, vorbim nobil, util și de te iubesc România, vorbim de sufletesc și de pitoresc,

că dulce Românie și eu ție, dulce, îți doresc, dulce Românie, bine, îți doresc, bine ceresc și Eminesc,

cu trecutu-ți mare, eu umilul, Pavel, te iubesc

și prin tine eu  cu tine și Eminesc, în limba română cresc șo mă îmbunătățesc,

mă îmbogățesc, Românie mândră și dulce, că, te iubesc

și bine ție

și eu, ție, bine din bine, îți doresc!

 

Pentru Dumnezeu noi ca oameni, nici unul nu putem prevedea, chiar sfinți de-am fi, nu putem prevedea ce va fi, în viitor, că a crede/a ne prefacem, că știm, e doar o minciună, că nici, chiar noi, nu credem, bunule, Ben. Ca politicienii doar ne băligăm pe gură, că promitem, promitem mereu, dar nici noi nu credem, în realizarea promisiunii, o imbecilitate și o nererealizare, o sfidare ca-n politica care o duc mincinos politicienii inutili patriei numite România, patria limbii române, o patrie a păcii și pâinii, patria cu obiectiv a muncii. Omul e mai puternic, chiar și de cât crede, chiar el, omul. Într-un fel pentru că m-am născut om am avut noroc și sunt puternic. Vica era un om mucitor, cu trăirea ei harnică, în plină mișcare, dinamică care nu era nemulțumită, că mereu cu voința sa sărea neastâmpărată să facă și tot timpul găsea, că era mereu de făcut ceva, că într-una era ceva de corectat și de perfecționat ceva, c-așa credea ea, Vica, credea de cuvință să facă, în permanență ceva și, chiar făcea harnica mea. Vica avea un parfum a ei, parfum de România.

- Cuvinte și concluzii pline de înțelepciune, M

- Vizionează „Ce se întamplă cu NOI de Ben Todica, versuri Adrian Grauenfels” pe YouTube.

- O istorie crudă e chestia cu evreii (eu  știu, cât știu, nu întreaga poveste, cu Hilu fiind mai mare și fiind prieten, cu Dragomir și despre Iancăla mai mic fiind, cărora românii din satul meu natal, sâmpetrenii merseră care de care să-i prade, să le ia celor doi, furându-le ce le venea, ce le cădea, în cale: mobilă, doar deșteptul de Viorel Ferghete de a lui Ion Rătundeanu-Ferghete se hărnicise, se duse să le salveze uși, ferestre și ce putuse, că de se vor întoarce cumva acasă din lagăr acești copiii năpăstuiți de nemnți, pentru că-s evrei, jidani, să aibă unde locui, în casa lor, chiar dacă păreții casei jefuite erau, cu încăperile goale, că hoții, îi jefuiseră (Hilu ajunse, în America din Lagăr și Iancăla revenise, în Sâmpetru-Almașului, bunicul renturnându-i ușile și ferestrele, că ce casă era casă, nu era, nu era fără acoperemânt deasupra capului fără acestea, cum ar veni, casa nu era casă fără uși și ferestre (Iancăla devenisă vânzător, în coperativă, în magazinul mixt sătesc). Eu revenind, din Aghireș-Fabrici pe la bunici mă opream să mai cumpăr te miri ce mărunțișuri din magazinul unde Iancăla servea, fiind bucuros, când mă vedea și fără să-i cunosc povestea, pacostea, înciotricând câteva vorbe, pe ungurește, în maghiara învățată, în Leghia unde p clasa a-lV-lea frecventasem, pe a-V-lea umblând, în Aghireș sat, dar cu acest evreu dând ochi, mă opăcea să-mi dea pentru bunicul, să-i trimită 2 pâini fără să-mi ia bani, costul lor, fără să știu eu prea multe de ce-l cinstea pe bunicul acesta, Iancăla ( ce fel de recunoștință, ce fel de dar, era pentru bunicul pâinile, n-am să mai aflu niciodată și Iancăla și bunicul, ambii fiind morți, dar nici bunicul nelăudându-se cu ce făcuse pentru evreul Iancăla și astfel îngropându-se povestea, fapta bunicului). Aș vrea să vă fie clar, dar nu știu dacă v-am lămurit clar, limpede.

- 'celor rămași fără părinți' - de Ben Todica, versuri Adrian Grauenfels

- Acele clipe decamdată nu le uităm.

Sinele din sine,

ego, ne vrea bine, binele.

 

ÎNTR-ADEVĂR EMINESCU

Eminescu, în răsărit de soare e o excepție, de binecuvântare, în socio-ecuație de socializare cu potențional național, în monumental prin tradițional etno-folcloric, în dialectic și pragmatic, Eminescu fiind un fotogenic cu Veronica, în amor pragmatic si firesc, dar ce vă vorbesc pitoresc și firesc despre Eminescu? Gândindu-mă la Mere pădurețe sunt un noian de gânduri ca surâsul Giocondei care, pentru mine e Vica, o țărancă neaoșă, cu emblematicul ei, că e cu dilemă și enigmă a Otiliei, cu râsu-plânsu, haz de necaz și cu paralela a lui fi, nu neapărată dintr-o nevoe de a mă relaxa, un ichigai, în limba română. Bubuiesc facturile, cu scumpirile energiei și a gazelor. Ce facem, liberarilor, că suntem contra oamenilor, poporului? Facem experența ca și cu măgarul, că îi înlocuim o masă cu poptiruș, hârtie, ziare și vi se pare, că inaniția nu-i hibă, dar, când i-am înlocuit și cina, cum vă explicați, că măgarul își dă ortul popii, că sunt reprecursiuni făcând abstracție, că-i foame, că va fi și război, rușilor urcându-li-se obrăznicia și prostia la cap, parcă numai asta ne lipsește, în vreme de pandemie, că nu-i nimic cuvincios și starea e de sărăcie, mizerabilă nemulțumire și refulare dându-ne, în petic, deși două săbii într-o teacă, cum încape, cum se împacă, că noi n-avem stare bogată? Adevărul e, în realitate și, în sufletul nostru verde de albastru, în dragoste cu valori și, în culori de neliniște, în tot ce trăim nobil și sublim. Din păcate, Ioan Mălai a venit, cu:

- "Să trăiască unu mai?" Ceva nu se mula. Cum ne cunoșteam pe tine însuți? Nu, călcând pe bec, nu sac și petec.

- Bunica, își păstra banii, în năfrămuță, în batistă și nu știu cum se face, că îi află colegul de clasă ș-i dă înapoi și bătrâna mea bunică, îi mulțumea și-n rugăciunea ei care o glăsuia și întâmplător o aud și eu, cum sta îngenucheată la icoană mirosind parcă mănunchiu de busuioc pus la grindă/ după icoană. Avea capul pe umeri și ducea lipsă de înțelepciune, o minune a satului omenesc, românesc, pilduitor, în vorbe de duh. Bunica e o mănușă de femeie, ca Vica o femeie harnică. Asta-i meseria, c-a cei de la Gigi, să umble de a trânta zice Nașu Mânzat, Mânzu, din Valea Jurcii, tot din Ciubăncuța, dar mai spre capătu satului, la distanță de 2 km spre, de Jurca. Eu duc trai pe vătrai, cum vine vorba mega populară, cu osânză. Viața mai era halucinantă. Prin trăirea mea sunt demn de concetățenilor mei dăruit lui Vica? Mă oameni totu-i bine, când veritabil facem bine, că se și termină totul bine, eu revendicându-mi locul, în inima oamenilor, dragilor. Părinții lui Hilu și Iancăla pieriseră, în lagăr și cei doi copiii, numai Dumnezeu ști, cum hazardul, îi salvase. Aveam o speranță și o credință, în diverse ipostaze era și salvarea. Scriu și mă degrevez și mediul nu mă intimidează. O surprind cu satisfacție cum Daniela Zeica Buzura vorbește cu o expresie înalt- emoțională despre muzică cu deschidere sufletească, cu experență vorbește, cu o dragoste ca o dragoste de țară. Eu de la Mere pădurețe nu capitulez, în ciudă, că mă îndoiesc a fi puternic, dar Decartes: Dubito, cogito, cogito ergo sum= adică, prin asta cum exist, cum am o indentitate? Cum sunt scos dintr-ale mele, prin obligație, obligatoriu, nereușind nimic? Viața are un sens, dar nu întotdeauna cel așteptat, dorit, sperat... În tot  ce facem e nevoie de principii de moralitate și integritate. Nimic, nici o stuație nu se tratează cu ușurință, fiind vorba și de limba română. Mai e și o maximă populară: cine se scoală de dimineaț, departe ajunge. Eminescu e bine articulat, în colțul nostru versus de univers, cu sens, în sistem (participăm prin Eminescu la tot ce mișcă, prin natură natural și național universal responsabilizați ca cei botezați). Rezolvăm prin calitatea vieții. Nu cred, că venim cu soluții, ca să fie un firesc, în societatea românească. Să nu facem aberație, că Eminescu e omul absolut, unica șansă a fericirii noastre, laudă de zestre, în principiu. Istoria nu face pași inapoi.

Sunt devoratori de Eminescu, zice Mircea Dinescu, omul care aduce culoare și valoare. Din fericire provita pentru bine, stare de confort. Nicolae Ciucă a plagiat, e plagiat, furt intelectual, dar cine l-a condamnat, întreabă Mircea Dinescu la isider politic de la tv Prima? În societatea românescă e o criză/va veni o criză, zice Dinescu (Insaedăr politic). Cum ne refacem viața, crescându-ne adrenalina și eliminând stresul.

- Ti-am schimbat pozele ca sa nu te mai vad intunecat.

- Ce concep e foarte înteresant și inteligent. E lupta cu frica, cu hotărârea și imunizarea, să ne vaccinăm contra coronavirusului, ca să ne bucurăm de a fi, în dreptul de a fi, în dreptul să ne bucurăm de viață. Tu, nu știu cum se face, că ești din ea, din propria realitate, serioasă treabă cu consecințe. Pandemia potențiază acest potențial după preferințe luate ca atare ne scoate, în evidență arama.  

- Ionel, tu ce mai zici, că viscolul s-a mai domolit de ideea, că scriu, scriu și scriu ca acea chemare bijutărie: învăță, învață ca să reușim indiferent de înfrângere că iubirea învinge făcând diferența de top, în top ca un rege, Karol regele neamț, cu faimă și bani, să zicem, în Vânătoarea regală, cu piticii, în grădina de vară/ sperietoarea de ciori..., că stăruind se reușește pe urmele legendei care se dispută și nu mai contează că-i doar atâta din sport/ publicitatea ordonată, în noua ordine mondială cu obiectivul păcii și obiectivul muncii, vecernie, în spicele lanului, că nici și nici, cu cât dramatism, că ne prinde bine o mână de ajutor, revolta, în adevărata descoperire și desăvârșire, cu gol, în propria poartă, că a spart gheața cu sclipiri, dacă stau mai bine să mă gândesc, în pasa de gol, chiar dacă anotimul cu atmosfera e mai rece, în Recea-Cristur, cu îngeri și flori de gheață și adevărata poveste cu Rozalba, Alba cu Zăpada ori Frumoasa adormită...

- Asculta de Ben ca mergi bine.

- Destinul meu nu e unul banal, chiar dacă eu, nu colosal, însă sar peste cal. Cine ce ști, ca Grigore Leșe, că suferința e un brend, un atuu al României și a românilor? Fiecare e ce i dat a fi aparte, inconfundabil: e impecabil, cum, tu Ben, îmi zici îndemnându-mă ca un Heliade:

- "Scrie, Pavel, scrie, că-mi place cum te exprumi expresiv, celebru și mai aparte!" Merele pădurețe-s aurite/de aur și a lui Prâslea care înfruntă zmeii, că Greuceanu e doar cu voinicel fain-făinel fără egal național, cu adaugi la acea poveste de poveste, adaugi impactul cu aruncarea paloșului ca semnal, că vine și el acasă. Un real ne evidențiază îmbunătățirile mici/ mari. Tu, cu totul invers, de andoasele, că acestea fiind spuse... toate se întâmplă la timpu lor, timp de imunitate Eminescu cel iubit și sfânt, pământ transilvan, pământ Ardeal-pământ unic, specific și sfânt românesc, cum doar românii prețuiesc și prefer ca românesc și Eminesc. Barca, îi tipstită, ascunsa, pe mal pentru lucruri tăinuite, ascunse. Mama era ca mamă: mamă și Vica, îmi era soție, dar și o scumpă mamă, mamă rară. Mama se oglindește, în starea copiilor crescuți mari/ maturizați, ajunși peste adoleșcențe, se oglindește, în regele karol, ķarol întâi al României profunde și mari și mai ales regina Maria de România parcă ar fi o naturală, a pământului sfânt, al românilor màndri și cu pasiune ca Olga Greceanu fără asemănare, o binecuvântare a gliei pământești și rmânești cu azi și, cu altădată, în drept de a fi, în prima linie, că la România noastră nu renunțăm, c-aici ni obiectivele și confortul infinitului apropiat de obiect, cu predicat și cu subiect, în ergo confort și Marțolea performanță, în ergo-sport mega laudator temporis acti, cu presiune și pasiune a sportivilor cu aliniere, în armonie ca să nu regretați, că v-ați responsabilizat ca cei botezați iubiți, în iubire, cu preaplin de fericire, în, cu fermitate și sănătate, radiant și fără covid! Cu cine se aseamănă, Maria, regina?

E o gafă, să iai mâncarea din fața unui flămând, cum fac, dă-i, în puii mei, ce zici Titi, din Dej și Puiu, din Aghireș-Fabrici, faini elevi la Școala generală, colegi din elita celor care au lăsat frumoase amintiri din 1960, în raza acestui arealului, din Aghireș până- 9964/1965, cu dulci năzbâtâii- amintiri, arătând oamenilor, nu singurilor cu of! și drum de dor de dor, spre viitor, spre apus de soare, cu povestea cu imagine perfectă- infinit al unei vieți frumoase care ne-a clădit, în general cu câteva remărci, în ipostaze care ne-a remarcat, prin feriți-vă ca Așchiuță, Căpitanul Val-Vârtej, feriți-vă, de măgăruș! Nu-s pompos, că nu pot să fiu pompos, în stilul meu gen..., cum scriu! Suntem irezistibili pe tip-top fără situație de stres și ar mai fi multe, în însiră-te mărgăritar, cu tas, cu contribuirea ta! Cum să dezvălui zâmbet și, în priviri și când te simți ca pe ace: la cravată și cu pantalonii la tri ace, șifonat ca Șoșoacă, cu dripturi pe omăt! În sufletul meu e un carambol de ideei, Ilie Marian, că doar tu ca profesor și poet ești lucid și venit de acasă, cu viață privată și cu recurs de drept făcut înțelepciunii făcut cu pledoarie civică ca un magistrat spiritual drept și sfânt al adevărului și a vieții, cu elexir de trandafir de la, din porlagi, Muntenia, faptă care te face drag, că ești drept ca om cu compatibil și cu mândrie, orgoliu, înțelepciune și pasiune și cu reexeminare, pentru permisul de conducere ca focul aprins generos, pe lângă Urlați, că și nunta a fost amânată din cauza pandemiei, fără a ține sub control situația. Nu se ști ce evenimente, nunțile, nu se ști dacă se vor relua, în mai, în primăvară, punând osul la treabă, punând o zoofermă pe picioare (sunt indentificați mulți munți de consum, care se confuruntă la noi cu greutăți ca logipezi sau cei, cu autism, că și noi avem nevoie pentru dezvoltare, formare și infirmarea handicapului (cum scoatem câinele, animalul însoțitor, dintre fiarele autoturismul ieșit din decor, din neglijența/ din alcoolul băut cu toulceru, cu pâlnia, atașată la damigeană direct și fără măsură gurgitat, însă ce se știe, cu prostie grandomană, prostie omenească fără socoteală se face pristie omenească, în mod real din lăcomie, din avanitate-omenească, fără a fi nevoie de inovație viceversa!?

ARMANDA era, în romanul Ion a lui Liviu Rebreanu era Năsăud, un orășel pitoresc a Biztriței- Năsăud, întrebați-l pe colegul..., colegul despre care, îmi spune Ioan Dan din Dăbuceni, de la mine Ciubăncuța, peste apă de la Hășmaș, Rus și Șimișna mai încolo, de lângă, Someș-Ileanda. Nu, mă trișează Vica. Nu trebuia să o păzesc, că eu pe bună dreptate aveam încredere și asta era nevoie mai mult ca orice de încrederea mea. Avea tupeul ei. Nu mă  mințea, nu-și permitea așa ceva, în ciudă, că, în America și caii se pușcă de sub șaua călărețului fără cap, nu-i așa de sub șaua Călerețul fără cap? Ce legătură ar putea avea Vica, în secret, cu cineva...? Lucra Vica, despre care știam, că tot ce se întâmplă... în paradisul, în  care aveam chef de tot ce se întmplă. A fost ce a fost cu argument sau fără, în limba română, în care trăim cum trăim nu înrodeuna nobil după cum știm nobil și  sublim, că eram marcat de gelozie, despre care se zicea a fi semn de dragoste, ea, țăranca Vica acceptându-mă cum eram ca motroșilă și moale ca o baligă, după cum la nervi, în Sâmpetru bunicilor sosise și mă defăimase, la nervi Dragomir, sfântul de taică-meu venit și el acasă, din Aghireș-Fabrici, chiar zicând ca un chiabur, că se va reântoarce acasă, în Sâmpetru- Almașului, că se săturase de mizeria centrului muncitoresc și, că se va rentorce lepădându-se de starea bolundă de stres. Eu nici n-am știut să mă supăr pe vorbele lui calomnioase, câcăcioasă ca un pișalău/ baltă stătută și puturoase, dar vorbele lui nu le-am înțeles, nu m-au stresat prea mult, chiar dacă el feștea ouă cu beșini, cum am să găsesc, în volumele de culegeri folclorice ale lui Mihai Eminescu, cu istorie lungă, în care a fost implicat ca mine, în culegerea folclorului, fiind o irizație  de suflet și omenesc spiritual-național și al de cugetului, sânge din sângele și sufletul neamului, al românilor și de spirit cu parfum românesc, omenesc, cu drept de a fi ca români a pământului numit expresiv și frumos înobilat: România. Folclorul ca limba română, cu etnografia ni tradiție, cultură, cum rar comoară și bun simț și bun gust, un artist elementar necesar, în literar omega și mega care depășește până și oboseala și stresul, paranoi care taie capul distrungând mafia, pe care complicat este eliminată din ringu vieții, din România implicată mai mult, în corupție, cu puternică implicare de a face rău unei întregi societăți putrede și ramolite, împotmolite, în puroi și noroi, un fel după noi potopul! De unde să mai știți cât de multe mă  îngrijora confundând marfa cu ambalajul: sula cu prefectura, pe măsa cu tată-su, chiar dacă fir-ar să fie, e tot un drac, tot un frast, cum zice înjurându-ne unul Hodină Petru, un a naibii, nu-i așa!? Cu vremea devin mingea dată, izbită, în plasă, rug aprins, în univers versus, cu sens. Dormim, în bocanci? Careva din Ciubăncuța:

- "O venit pensia?

- "Da, ce, întreabă careva bosunflat și spiritual dezunflat:

- "Da, ce mă, a fost dusă pensia pe undeva?"

PR-F&BT.

comentarii:

La viața mea mi s-a întâmplat să citesc cu nesaț, de două, trei ori ă carte.

 Acest lucru mi se întâmplă și cu ,,Merele pădurețe”

         Felicitări,

 Melania Rusu Caragioiu

”Asta ce ziceți, acest lucru, pentru mine, e îmbucurător, că nu-i o ceapă digerată, chiar dacă; la un moment dat, cineva, cu vorbele lui de apreciere, mă bucură, că doar vorba bună, mult aduce. PR-F”