joi, 26 ianuarie 2023

Pavel Ratundeanu-Ferghete - MERE PADURETE 70

 




MERE PADURETE 70

 

CA SĂ NE DĂM CU AUR CENUȘIU strecurat, NE DĂM ȘAH MAT

RECUPERATOARE ȘI DE BINECUVÂNTARE DE ROMÂNIE PROFUNDĂ ȘI UNITĂ, INTEGRATĂ, MARE

 

Tu, ești ca Alpacino, în floarea, splendoarea, dansului pe stradă ca o serenadă, pe altarul soarelui, tablă de șah al CUVÂNTULUI/ pământului,

în ciudă, că ne mutăm piciarele ca să ne dăm cu aur cenușiu strecurat să, ne poleim binele, un bonus-Iisus, în stilul cu diplomație și, în socio-ecuație ca soluție, că nu facem remiză,

ci ne dăm șah mat și dacă, în poftă de viață facem mofturi și fițe,

spirituale, active aventuri pe tevaturi,

fără am scoate plugul din arături,

că-s, în glijanii cu note de solfegii-utrnii și uverturi, în liturghie și vecernie de omenie, di profundă și pitorească, în recuperatoare și de binecuvântare Românie utită și mare.

 

- Stimate Domnule Scriitor, Pavel Rătundeanu Ferghete, astăzi sunteți foarte poet. Felicitări! Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

- Ca talisman, vie, în coborâre din vie, cu artă, simțire,

ești, în strălucire

candidată la fericire, cu înviere, fără nici o smintire

și plină de simțire, în desăvârșire.

 

- Nu știu de ce am crezut, în tine și tu, ai crezut, în mine?

- Trebuie sa te ocupi mai intai de cele 10 volume de MERE PADURETE, Sa le dai la un editor sa le pregateasca de publicare. Toti scriitorii au probleme acum si intampina greutati cu menajarea lucrarilor. Cumpara un calculator ca sa-ti salvezi textele ce le scrii. Invata pe fata sa te ajute la gospodarirea si operatiunea industriei ce o vei crea pe calculator. Totul incepe cu pasi mici. Ea se va obisnui si nici nu va realiza cand se va lipi de programul tau.

- Nu-ți mai pui nici întârebare și scrii.

- În neobișnuit de a fi ca o vreme frumoasă-Culme, de amploare, renume, în binecuvântare menținându-mă sustenabil impecabil într-un crescendo care de care, în binecuvântare ca România profundă și mare. Vica-i un elexir pentru soț pe sub plopi fără soț, cu plopii, în aer, că e socotit astfel domnul fraer, cu fond de siguranță și investiție, în socio-ecuație. CUM ȘTIM?

 

Zicea Eminescu, în verde albastru contemporan Nichita Stănescu verde de albastru, nici el contemporan cetățean netrăind neartistic impulsiv, în van, că e grăitor posibil, în impecabil creeativ perspectiv modern rezonabil ca danga, langa: Lucian Blaga, un filozof corect și perfect cu infinitul apropiat, în trilogia cunoașterii, apropiat cu marca etică de obiect, de obiectul muncii și de obiectivul păcii, în noua ordine mondială, iubire pe verticală, în școala de dincolo de școală cu potențial și tradițional de viață, de Romània știință și conștiință, cât timp nu mor lupii, când vreau javrele având, în bonus indubitabil, zilele, cu binele, cu pace și pâine visând frumos și luminos, în limba română cu îndemână și eternă, modernă, din deliciu public-universal și național Decebal cu cele mai mici detalii, în delicii și mari bucurii, jucării, nu șmecherii ce le ador, în izvor cu puiet de păstrăvi, de prăsilă, de viitor coborât, în matcă ca elită și de marcă esență și eztra, palpitabil fizico-uman fără nici un secret, în lira-mi de poet, că intilegent am talent, în România mulțumesc, că eu mult, te iubesc nobil sublim, patriotic, cum știm?

- Pune umărul, în filozofii și principii de Biblii și de alșturi ni Eminescu, Cuvântul cu aplomb, cu aură și nimb. Îmulțit, cu talanții nativi, îmulțiți cu har, nu trăiesc Eminesc, nu trăiesc, te iubesc, nu trăiesc, degeaba' în zadar ca să fac doar umbră pământului ca să fur doar căldura soarelui. Frumosul e, în locuri, în cântec și poveste Brâncuși, că avem deviza: onore, cinste și opera omnia și totul e ca un vis, viață roz, că, în Mere pădurețe e viața cu judecăți de valoare și, cu cărțile pe față, că ghici cine vine la cine, ciumulceii ce Artur Gorovei, un folclorist și enciclopedic ca Hașdei ca ploaia un semn de belșug, cum zice bunica/ Daniela Zeica Buzura, că e  cu Tomescu la Micul Dejun care nu-și ghicește, în cafea. Suntem, în ton cu vremea, îi copiez vorbele, o plagiez auster pe această astrală Zeica, dar evident, n-o fac ca Nicolae Ciucă însă, o personalitate minune, responsabil, cu calibru, echilibru Tomescu, un om cu presiune, distinct, cu înțelepciune și artist, în pazelul vieții, deși iubesc mai mulți străinii, zice Alexandru Tomescu concentrat, în domeniul lui, el rămănând, în România ca o provocare Paganini, Enescu, fără a fi schimbat ca român La răscruce de vânturi, fiind Pe aripile vântului inovator, în sus diametral pe spectacolele sale și în capricii ca Paganini, un clasic defăimat (comunica direct cu noi ca Tomescu cu Stradivarus, un alt artist vagabond și prin Bucureștiu diametral tri-dimensional, muzica fiind la el o creație recreată făcută cu artă, din esența lui, cu încărcătura artistului Tomescu?

- Va invit sa cititi romanul ”​Rafael” scris de mine, Victoria Dutu. Romanul RAFAEL - O radiografie a societatii de astazi, cu un personaj puternic care nu face niciun compromis, care se opune la toată decaderea din timpurile de acum; este conditia unui scriitor care alege sa fie o fiinta care traieste demn intr-o lume care preferă privirea indreptata in jos si capul plecat, al celui care gândește. Volumul 4 are 500 de pagini.

- Carte frumoasă, de citit, Cu stimă, Melania

- Da, da, e vremea vremii noastre și tu-ți ai grijile tale. Eu ca ce-s? Ca cel pe care nu-l lași să mori, cel care te ajută să trăiești spiritual, omule! Ești un deosebit și distinct, un as absolut, despre Eminescu, Lucian Boia, zicând, că este păstorul blând, un profund, un botezat ca însuși Iisus, zice, că-i om absolut, o îmbogățire și desăvârșire sufletească. Tu, ești cu haina pocăinței, călcător de lumină respirând lumina învierii. Infinitul l-a pus Brâncuș, l-a pus Eminescu și Iisus, în fiecare piatră l-a pus mai presus sfânt cuvânt ca o cântare a cântărilor, din pasiune și înțelepciune, sânge din sângele și zilele existenței neamului românesc.

- Brâncuși a fost un vizionar, un geniu, un colos- sculptor romàn, Mulțumiri Proniei pentru Opera-acverea pe care a lăŝat-o omenirii, că noi românii avem numai câteva piese din cele 200 pe care le-a sculptat. Cu stimă, Melania

- Vorbește cu noi imemorabilul Brâncuș, vorbește omenește cu dragoste, de bună veste vorbește, prin pietre, în culori de neliniște ca Ștean cel drept, viteaz și sfânt, al acestui omenesc pământ vorbește, ca Ștefan care nu-i al nostru, ci al românilor-românilor, sănătos încăpățânat, în bine, în cumsecade și, în ce se cuvine! Vorbește Tomescu, cu noșalanță. E o rezonanță, o conștiință. Mere pădurețe are calitatea de la început, că contează cum am gândit-o de la începutul când eram foarte stresat, Vica, în acel început fiind bolnavă și eu târându-mă ca umbra ei, în umbra ei (nici acuma nu-mi explic, cum eram așa de lunatic ca un vis, cu pași, prin Cluj și parcă prin cer și totuși atât de real (plăteam facturile personal), universal simțeam ca muză cum, îmi șoptea pur și simplu, mă inspira. Tu, pe unde plimbi ursul?

- PRIN kremlin.

- Ai grijă de tine, că-i foc și-i bibi, arde, c-așa-i bau-baul iadului / rușilor!

- S-au topit deja minsorile de altadata. Lumea tinde sa se afunde in mlastina neomarxista. Si e mare pacat! Marian

- Situațiunea, ne spui Ben ca e o schita de Ion Luca Caragiale, aparuta in anul 1901 care incepe asa:

Nae mă-ntrerupe:

– Las' că și guvernul... Dumnezeu îl știe și pe el, care toate gazetele urlă în fiecare zi despre criza ministerială, pentru că nu se-mpacă, și numa intrigi și la conservatori și la liberali, în loc să facă un guvern de coaliție, cu toți bărbații de stat, care să le zică regele, mă-nțelegi, serios: vă ordon pentru ca să limpeziți situațiunea, fincă așa nu poate pentru ca să meargă, ca dumneata să tragi încolo și dumnealui încoace, fiincă, niciodată nu s-a-ntâmplat în alte țări, nici pe vremea fanarioților, putem pentru ca să zicem, nici înainte de independență, în detrimentul prestigiului, care trebuie toți să lupte, dacă e vorba să aibă pretenții de oameni politici... Dumneata nu vezi, cu chestia economiilor...

– Ba văz!

– Apoi, dacă vezi, ce mai umbli cu mofturi?

– Ba nu umblu de loc cu mofturi; e o chestie destul de grea.

– Economii? Hm! Zice că face economii... mofturi! și cu bugetul încărcat cu treizeci și șase de milioane, care mă prinz cu dumneata pe ce poftești că nu poate pentru ca să fie o realitate...

– Dacă e vorba de economii - zic eu - pentru ce nu desființăm armata, care?...

– Ce vorbești, domnule? se poate să spui astfel de absurdități?... tocmai acuma să desființăm armata?

– De ce nu?

– Dumneata nu vezi cum se încurcă lucrurile în politică, care nu poți pentru ca să știi de azi pe mâine cum poate pentru ca să devie o complicațiune... Dumneata nu vezi ce se petrece în China cu boxerii, și toată Europa nu poate pentru ca să se-nțeleagă; asta e o chestie mare, nu vorbi așa, îmi pare rău!

S-a răcorit binișor... Ceața s-a lăsat încet-încet peste capetele noastre, așezându-se iar la pământ. E târziu... Fanaragiul companiei de gaz a început să închidă becurile. Se face ziuă. Plătim și ne sculăm.

– Unde mergem? întreabă Nae.

– Eu - zic - mă duc spre casă.

– Ai la o simigerie, trebuie să scoață covrigi calzi.

– E târziu, Nae...

– Eu nu mă duc d-acu acasă, zice Nae... Mai umblu prin oraș... pân-o face.

– Cine să facă?

– Nevastă-mea.

– Ce?

– O apucase aseară durerile.

- !...

– Nu pot, monșer, pentru ca să stau când face... Mă plimb așa de colo până colo; mai beau o bere, un macmahon, un șvart, mai vorbesc cu un prietin, trece vremea; și când mă-ntorc... gata.

– Face greu?

– Știi, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ăl din urmă, Costică, a fost mai greu: i l-a scos cu fiarele...

- !!...

– Acu a venit doctorul, da' a zis că poate pentru ca să n-aibă trebuință de clește...

- !!...

În momentul când deschiz ochii cât pot mai mari, trece o birjă cu o damă. La lumina zorilor, Nae recunoaște desigur pe acea damă, pentru că începe să strige, luându-se după trăsură:

– Madam Ionescu!... Coană moașă! Madam Ionescu!

Dama întoarce capul, recunoaște și ea pe Nae și oprește trăsura.

– A făcut? întreabă Nae.

– Da, răspunde moașa.

– Ușor? întreb eu.

– Foarte ușor.

– Uf! adaog. Ce?

– Băiat.

Și trăsura moașei pornește.

– Bravo, Nae! să-ți trăiască!

– Mersi, asemenea... Ei, acu nu mai am grijă... Ai la simigerie...

Și mă ia la braț.

– Știi ce-ar trebui la noi? zice Nae.

– Ce?

– O tiranie ca în Rusia... Nu mai merge, mă-nțelegi, constituția, care aceea ce vezi că se petrece, nu poți pentru ca…

 

Ben te rog Te (vă) rog nu mă face de panoramă cu Mere pădurețe, că cum, cum nu, nu-s flețe, mălăiețe, cu fițe, fiind vorba și de vol.3, din care, tu, ai cap.1o (e o taină deja scrisă după cum știi, ceva ce ție ți-o plăcut). Pregătește-mi vol.2, Mere pădurețe, că trebuie măritată la editura Sitech Craiova, pentru a-l da la corectat lu'prof.-lui DAN Salapa, pentru corectat,tu fă-i maistre coperta cu efect, cum știi, tu, țifraș, frumos și pitoresc, adică ca o zgaibă, cu sănătate și multă energie, inspirat, cum ții tu minte extra. Lucru început, trebuie început, oaia purtându-și cojocul. In cateva ore incepe spectacolul de incheiere a jocurilor olimpice. Sau e cojoc, care îmbracă lupul paznic la oi? Parcă am fi ca Mărgelatu, Mărgărit, mărgăritar întinde-te masă și strânge-te masă ca să ne astâmpărăm lăcomia spiritului, în peștera lui Ali Baba și a celor 40 de hoți... din 1001 povești, c-o mâncat și mâțu, cât china, din paras!, care cred zice Marius căruia îi zice:

-"Eu cred, că tu nici nu m-asculți".

-"Ai, dreptate, draga me!"

-"Unde te duce iubii-bubii?" Era o vorbă înainte de Moromeții lui Marin Preda: are țăranul are țara. Văd Pistruiatul care demult, nu face prostii, vorba lui Francisc Munteanu. Tu mă rencarci cu magie și energie, mă remarci și mă faci unul din magnificii copilăriei, sănătos și delicat sănătos încăpățânat, în bine ca să fiu nelimitat. În meciul-meciurilor, cum să scriu istorie?

-"Mă,tu,nu ești prost,"îi zice comisarul Coman, la el,în birou,i-a zis pistruiaului. Ai stare de spirit bună. Inoneb, de ce inoneb, că nu mi-ai deslușit taina? Ai stare de spirit bună. În tot ce faceți e multă viață, dar nu-i cum o cred eu, omule! Ai farmec, că ești viu între vii și știm nobil și sublim de unde vii. Tu-ți știai limitele talentului, calitățile de om, cum s-ar zice: lungul nasului. Trebuia încă multe de priceput. Osteneam, munca, lucru, ne era fără sfârșit, la câmp, ne era ostenitor sau la zoohotenie, ca și eu și Vica duceam greu și cu greu ne bucuram, cu potențial, ne bucuram de viață.

- Multumesc mult, draga Ben, pentru aceste comori adunate. O zi plina de bucurii si o saptamana cu sanatate si impliniri in toate! Cu drag si pretuire, Irina

- Asemeni si tie cu bucurie si impliniri! Fii iubita si fericita in tot ce faci. Cu drag, Ben

- Buna ziua, domnu' Ben Todica! Va multumim  pentru efortul constant pe care il faceti sa promovati activitatile noastre. Cu aleasa pretuire. Elena

- Ce zici e ca o poezie.

- Multumesc!

URA!!! A fost frumos pentru Limba Română, și excelent:

Un strigăt din străbuni, o dragoste de viață de neuitat,

în chemare cu datorie și cu îndatorie,

omenie supremă

de Românie profundă și mare,

în binecuvântare!

 

E frumos, când omul prin sine e arătos, mental sănătos, pălăria jos! Aștept de la tine spirituală milă, că tu-mi întinzi degetul și eu ca un nerușinat, îți apuc toată mâna și te trg, hăis, în părău, că-i rău cu rău, dar ia aminte, că-i mai rău fără de rău, Doamne! Sunt mai adhoc ca Bart, sunt un Creangă spiritual al neamului Coșbuc, din Hordău, dar nu prin modul care dețin ca Ion Țugui Arta fascinației, în desăvârșire, că mă caută Dunnezeu ca să mă desăvârșească pentru înveci pomenirea mea și a ta, Ben! (după a cui citire e?) Momentul e istoric. ca Mere pădurețe roman scris de Pavel Rătundeanu-Ferghete. Ce hărnicie te-a mai apucat? Nu mai știu,cum de te-am aflat după ce am descoperit pe Ioan Miclău Gepianu(pui picat jos, pe pământ, din cuibul părintesc, că altceva e să zbori de la cuib). Ce ne sugerează scriitorul transilvan, Pavel Dan, în Zborul de la cuib (ce zice nepotu-su prof. Sergiu Dan)? Ce scrie Breazu/dar Chinezu, mentorii lui ca Iosif Vulcan despre Eminescu? Totu-i sumară, lapidară, cercetare. Eu, îmi știu limitele (săgețile firii, nu zvâgnesc, merg, doar înainte). Tu, ai o aură a limbii române. Cum aș vedea real fără ochelari? Cum aș scrie orb fără Ben. Ești descongestionant, ești un natural. Dacă m-ai depărtat de tine înseamnă, că nu mai sunt cel de la început, că m-am schimbat. MULȚUMESC FRUMOS!!!!... EXCELENT REALIZAT, MĂ REGĂSESC ÎN POVESTE, DAR FERICIREA FACE CĂ „VICA” MEA TRĂIEȘTE!!!... VĂ PUN ȘI EU CEVA REALIZAT DE MINE CU REFERIRE LA „VICA” MEA ȘI DESTINUL ROMÂNIEI: Cum îți drămuiești timpul? De ce ți s-a pus pata pe cineva, pe mine? La mine cum aventura fără reghete și fără secrete, cum să strige aventura: ura! Ochi pe față, ochi pe dos... Medicii, nu cam fi noi, sunt pentru a lecuii, vindeca și tu, ești cu limba română și, cu mai ce, Ben? Oi fi făcut un lucru oribil? Tu, numai, tu, îmi reformezi performanța de pleov. Și eu scriu, că așa cum se exprimă celebru Decartes: ne îndoim ca să existăm, dacă până și caii se pușcă, din nenorocire. Liviu Rebreanu: RĂSCOALA, un roman, care vine ca o mândru tablou, cu țărani, cu sat omenesc, român, chiar dacă mă derută, însăși vorbele, autorului, care laudă țăranii și satul, în Academia Română, cum rar, laudator temporis acti, îmulțit cu talanții, în har, cu sfințenie și socio-uman, dar revenind la ale noastre să încep, cu începutul: "Dumneavoastră, nu cunoașteți țăranul român, dacă vorbiți așa!" (am citat, din cap. RĂSĂRITUL. (Atumci de ce mi-l hulește, denigrează, defăimează pe țăran făcându-l pe țăran: rău, prost și leneș! Eu sub Ceaușescu, în epoca de aur, cunoscându-l altfel, în, cu rostul lui. Politicienii nu știu/ ceilalți, nu știu, că minciuna are picioare scurte? Cu detalii, luați la bani mărunți, cum, își vor îmbrăca cămașa deberdeii/ nu tuturor fraților lebede Eliza a reușit să termine cămășile? Tu, ești cel mai valoros și tot timpul mai încurajat, c-ai fost alături de mine, Ben. Eram muncitor agricol activ, cu alte vederi, în plină acțiune, cu pasiune plin de înțelepciune, cu răbdare și cu dragoste și grijuliu de sănătatea animalelor și sunt cum sunt mai altfel ca alții, că nu sunt mai mult, mai deosebit, distinct, diferit ca ceilalți fericiți, eram sarea pământului, ca sarea-n ochi/ în bucate (mulți nu mă pricepeau, că m-am apucat de scris ca să mișc fundul și să schimb lumea reformând-o și reformând-o, dându-i un sens. Mai bine era să stau, în banca mea, că mâniat cine nu sărea ca ars? Cum ai putea face, pentru a fi bine?

- Dute la un magazin care vinde calculatoare si intreaba-i unde te poti inscrie la vre-un curs sa inveti sa scrii pe calculator. Sau dute la o Biblioteca si roaga personalul sa-ti arate cum se scrie pe calculator si practicand vei prinde dragul. Nu te sfii sa fii incepator modest. Clujul e orasul studentilor. DUTE LA UNIVERSITATE SI EXPLICA LA SECRETARIAT CA VREI SA INVETI SA SCRII PE CALCULATOR. Si ei iti vor recomanda un curs scurt.

- Tu, Melania ce mai faci asiduii la mândrețea ta de etate, ce faci cu pasoune, că la ce tinzi, la ce împlinire, cum vezi ușa deschisă spre paradis, frumoasă femeie, ce mai zici?

- Mulțumesc de întrebare și răspund cu versuri din Mihai Eminescu: ,,Ia, eu fac ce fac demult, Iarna viscolul ascult”... Cu  mulțumiri,

- Dacă te îndoiești exiști. Ți-aș scrie, că-mi place a scrie, că, chiar așa dacă și caii se pușcă, eu, cum n-oi scrie, în culmea furiei, de ce n-aș scrie cu omemie ca să te recunosc, om ce te iubesc? Tu, scrii, că știi ce să scrii având drumul tău, ca Leșe drumul lui ca fiecare mai aparte (tu pui limba română la baza moralei. Respingerea de a mai lucra, Ben, cu mine, e o frângere, o cădere. La noi sunt multe hibe. Tu, Ben, mă respingi, nu mai vrei practic să mai lucrezi cu mine, că ți s-a urât cu binele, Ben? Degeaba, îmi frâng mâinile, degeaba tremur tot, că tu, ai hotărât să nu mă ajuți și eu un bolnav, nu cum scrie Nicolae Breban, bolnav de scris ca un Don Juan, ca un academic pe bune sufăr de viață și adevăr. Ai fost, în complicitate cu mine, ambii, am scris Căutând după mere, un vol.1 și 2vol. Mere pădurețe domnia ta nemai având răbdare, iar eu neavând inspirație suficientă ca să scriem vol.3, deși ca o întâmplare am scris din vol.3, cap.10 ( la Mere pădurețe, la asta, tu, Ben, ce ai de zis, că n-ai minte scurtă, așa, că ia aminte și ține minte).

- Spune direct ce vrei?

- M-ai eliminat, din a colabora cu mine, tot zicându-mi să-mi cumpăr leptop. Mâinile mi-s paralizate mai întâi dreaptă și apoi stânga, ca atare, în imposibilitatea de a tasta pe tastele calculatorului, dar ce știi, tu? (îți tot explicam, cu chestia, factura de la 2 ani, prin căzătura mea din car, când, mama manual trăgeau carul din ocol și la o zmâcitură eu mă durculisem din car nefiresc ca un bolovan, dar ce știi, tu, c-am rămas nimurug pentru viață, cu suferință, cu luxație definitivă de la acea vârstă, din cauza mal practicii acelor doctori chirurgi care n-au repus la locul lor os cu os, așa cum inițial au fost?

- ...pe calculator literele sunt mai mari in plus le salvezi la tine acasa si poti sa le editezi direct pe calculator. E mai usor decat pe telefon. Daca vrei sa scrii trebuie sa o rogi pe fata sa te ajute. Si eu sunt batran si bolnav ca si tine. Ai scris material pentru inca 10 carti a cate 300 de pagini fiecare. Ocupa-te de ele. Fiecare carte ia cate sase capitole. Dan le poate descarca pe rand, pe masura ce le editeaza si tipareste.

- Chiar și doar scriind mâna durându-mă, chiar și după paralizie, din martie 1983 (Conferențiarul Marius Abrudan doctorand la etajul 4, în Clinica, la Recuperare știind medidical, științific ce-i) fiindu-mi mâna pe lângă durere și amorțită, cu greu adunând și, scriind, folclorul și scriind ce-mi venea, din cap inspirat. Putin știe minți dement ca toți cei care nu ne redau comora, nu ne dau aurul descoperit pe teriroriul României (geto-Daciei Felix). Liderii lumii, îi condamnă pe ruși, că-i război de innvazie. Totu-i straniu. Pe fată, pe Daria n-am ce o mesteca, că acel Marin, din Dej, nu-i omul potrivit, ci adversarul meu, cum comentezi, că-i prost crescut și asta mă îngrijorează și dacă nu-ți dau amănunte, din scenariile lui ca scenariile lui Fănuș Neagu făcute lui Eugen Barbu, în egală măsură ca să ne dăm seama de omenia lui Teci care se autonumește, în prostia lui: vagabondul din Dej, după el tâmpă și eu aș fi plagiat, din cine? (eu nu-s ca teroristul de la Moscova)? Slavă Domnului, că eu sunt, cum sunt. Eu, chiar dacă ce face Marin, nu-i moral. N-o lasă pe Daria și pe altcineva nu am, că Daria, îi mutată, din casa părintească datorită lui aiesta, din Dej. Silvia Dumitrescu cu Florin și după 30 ani se iubesc și li bine. Ea, chiar zice:

- "Cânt și iubesc, vreau să zic, că trăiesc". Florin e un tip calm. Are, face 70 ani, e mai tradițional Florin și apropo, că e ceva ciudat, deși nu citesc, într-o carte zice Silvia Dumitrescu care devine mai iubitoare, că înflorește pe interior, că acuma nu-i frumoasă pe la exterioar, dar era vermenoasă pe dinăuntru, c-asta era Sulvia. În Ucraina e război. Rușii sunt bolunzâți și absurzi. Adevărul e primul care moare.

- Nu e razboi.

- Asta nu-i ceva natural, sănătos încăpățânat, în bine. Mă cutremur, că nu miroase a bine, din partea rușilor, că-i multă agresivitate și om-ucidere, se încalcă una din pporuncile dumnezăiești, se încalcă etica social-umană. Omul de rând ce să facă? Putin e nepopular, fără caracter, neetic și neestetic, cum zice Armand Goșu, un român universitar (un profesor zice, că Ucraina poate fi groapa lui Putin, cu suprameție și să dispară, din istoria imperiului rusesc și ar fi firesc, fir-ar să fie, că-i un utopic și un criminal și dacă moare doar un om, că tot crimă e (demult e un joc a nervilor)! Cine-l sancționează pe Putin pentru teroarea care a adus-o asupra ucrainienilor și acelor popoare vecine, cu Ucraina. Voi nu sunteți acasă ca să aveți piele de găină. Nu e război, nu e război și totuși e, cum zici, că nu e război? Inevitabilul s-a produs, Ben. Nu ne înteresează analiza, ci încetarea războiului, războiul, însemnând: distrugere (păsări cu cioc de fer și moarte-n popor. Pentru tine am fost partenerul de nădejde /nădejdea phonexului, eram adorat de tine, Ben, o marcă etică?

- Trimite cartea lui Dan sa ti-o editeze - Nu e nimic de piatra, pot fi schimbari asa cum le consideri.

- Rusia lovește cu rachete Ucraina ca agresoare, vioalatoare. Dreptate nu se face de unul singur, lup singuratic de peste ocean, chiar dacă ești imun. Război, în Ucraina și, în România la Bacău a escaladat și, în Bacău, Ben Todică ca atare a intrat, în spațiul românesc, rușii fac alfel, de cum au zis, totul e aproape nefiresc și nu știu ce--i firesc, în asta? Eu, Bâza Zaraza, nu abandonez. Vica e o de neuitat. 

- ... sunt sigur ca nu ai destula memorie in telefon ca sa fi primit cartea, volumul 2 la Mere padurete.

- Mai greu de a hini calul din împormolire. Rusu Putin e un barbă albastră și cine nu ști cine îi hecherul aiesta? Sunt ca prea la țară, mai altfel ca Margeltul, Trandafirul galben și dacă nu vă vine să credeți. Cestia-i cum clachezi? Putin face niște excese și invazia, în ucrainei, pune cap la obrăznicia lui. Tu, nu știi să mă menajezi, să sari în cenușa sacrului. Tu, cum alegi fără să complici lucrurile? Ești un bio.

- Dragii mei, BEN, PAVEL - Aoleu, e aici floarea pomului Vieții. Dragă Benule, ți-amintești că ți-am scris recent cum, acest prieten Pavel Rătundeanu Ferghete va ahunge un Homer...desigur al Românilor? Iată că așa va fi. Viitor mare îți doresc Pavele din Ciubăncuța, ba încă o să vină vremea să se împlinească și proorocia Melaniei cu acel monument ce ți se va ridica odată la Ciubăncuța. Doamne, fii cu drag de rugăciunile noastre. Dragă Pavel, mă bucur că păstrezi sfântă recunoștința ta pentru ajutorul plin de dragoste a lui Ben Todica din Ciudanovița, căci de fapt Dumnezeu te-a scos în calea lui Ben. Sunt alături de bucuria voastră, pentru  acestă nouă carte, Vol.2 Mere Pădurețe. Cu drag și frăție, Ioan din Gepiu 2/25/2022

- Nu, mai zic nimic, că n-am ce să zic: unde mai încap, cuvintele care pur și simplu, nu le mai zic?

- Un nevropat care nu picepe că ucide forțele tinere de muncă, de propășire econpmică din țara tui și din Ucraina El vorbește despre naziști, dar el ce este?  Ucide această floare, tinereii bărbați, forță  de muncă, pe care îi extermină din țara lui și din Ucraina, Plus nenumărați civili. Doamne apără-ne pe toți pămânrenii, Melania

- La noi aur și ura, în plim parlament se bat și tonul e ițit, bolund, guraliv, că surzii strigă, că urlă, fac abuz de funcție, parcă ar avea boala „daun sindrom” sau sunt haotic, necivilizat, în comportament. Cine putea zice, cine se putea câcăii, că Vica era o bestie mofturoasă, ea fiind o frumoasă, o perfectă, prefecționistă. Ea, își depășea situația, se bucura, în natură, se bucura de natură. Noi suntem superbii care ni-l oferă, Ben, pe blogul lui plin de energie și sclipire, om de omenie, om al limbii române. Vica da glas inimii mele. Era nuanța, curcubeul fascinant al vieții, dar ce știam eu eu de multele bătăii de Cap, emoțiile de zi cu zi! Fără Vica nu se lega treaba, în dinastia comunismului care n-avea nimic cu terorismul. Despospotismul e a celor care au dăifăimat și defăimează socialismul de la noi, din societatea românească ca așa ziși experți, fugiți, în America și pe unde au văzut, cu ochii, ei însăși fiind comuniști, amploiați, iliciți, îmburgheziți și cosmopoliți și corupți până-n măduva oaselor. Imfam și fără noimă au scris, chiar cei vinovați despre societatea comunistă, chiar dacă s-a ținut mare istoric, dar un fugar, emigrant ca trădător, că nu era tipul de viitor. Vine o vreme spre ce te îndrepți. Am început războiul și eu am început să plâng și nu mai știu dacă asta înseamnă a fi inimos, dar eu pot să mă rabd, crezi? Tu, acolo unde ești, ce simți, nu că n-ai avea simțire, însă, Ben, eu plâng, că de ce nu aș plânge, Ben dragule? Tu, ce ai pe panoplia vieții, Ben, o chestie cu mămăliga și la cafea apă rece ca să se așeze pe fundul ceștii? Ți-ai ales lupta, dar n-ai luptat pànă la capăt. În afara careului nu-i până la capăt. Democrația mea se întinde până unde se întinde democrația ta (până unde se întinde ultimul tanc, zice Stalin). După cum zic unii: Putin e ca Hitler, e un fascist prin ce face neartist, hitlerist de fapto considerindu-se Putin, prin abuz de putere, că cel mai puternic se impune prin abuz. Tu, Ben ce zici?

- În ciuda stilului prolix, acest roman are o savoare aparte, Este o poveste romanțată de viată, este un periplu  de aspecte de muncă din epoca trecută, comunistă, este o ,,fugă” plină de fapte și sublinieri, referiri la literatura română, scriitorul citind mult și având o bună memorie și în plus aduce în fața noastră un autor plin de o mare inspirație și bogăție verbală. Felicitări! Melania

- O să-ți fie dor de dor, că în viață nu ni ușor, de la izvor, că ne dă viitor. O România, e, în jelanie e o țară întreagă, integră.

- "Să ai sănătate și iertare de păcate, îmi zice Valentin Mureșan a lui Velicu din Recea-Cristur sincer ca un reper de cer, dacă ne raportăm la Eminescu și El Greco,  din Grecia ca Greuceanu nostru, Prâslea cu merele de aur care n-are grija nimărui. Țuica făcută doar de țăran și aișdera vinul făcu ca pe vremea lui Decene și Decebal, vin făcut după rețeta lui Zamolxis, e autohton, de casă și fără euro. Tăot deapăn și redapăn, torc amintiri îc, încc, î, e pe vremea comunisră, prin O babă comunistă, cu greutățile inerent ca și acuma totul e facil și fără corupție, fără tâlhării, că tagma tâlharilor ne jefuies, în turmă, gașcă.

- Dragă Prietene Pavel Rătundeanu Ferghete, Dumitale știi că întotdeauna te-am apreciat, și te apreciez și acum; doar că trebuie să-ți adui singur cartea. Eu nu pot să-l înlocuiesc pe Ben la adunatul capitolelor tale, fiindcă eu abia mă adun pe mine acum. Nu mă pot angaja la ce-mi ceri. Cu prietenie - Ioan.

- Ai, dreptate, că n-au, în suflet omenie, bonomia lui Hristos/ omenia românilor care cântă cum le cântă alții, globalizarea, întunecarea, e cu restricții, c-așa joacă, în imperiul american a morții, unde joaca e joacă cu frica și, cu moartea (Zaharia Stancu). Valentin:

-"Tu, Anuța, când te-am luat, o tunat, fulgerat și o suflat vânt și o plouat și s-a întunecat și nu te-am văzut și am mers, cât am mers de mi s-a urât și, când te-am zărit, văzut, cu ochii și când și cu ochii te-am zărit, te-am iubit tu, dragă de la prima mult te-am și iubit mult, te-am și iubit". Io, cu Vica, în aventura care n-are margini, ce altceva am făcut până una, alta? Unii au blamat pe comuniști, dar fără scrupule, ei pseudo-comuniști, cum, îs? Viața de zi cu zi, te surprinde. Nu sunt războaie sfinte, că-n toate se pierd vieți omenești. Românul ca romanul oriude-ar fi plecat tot roân române ca românul ca românul, nu-i ca el nici unul. Am trecut de galbenu câmpului cu Zorina Bălan, o altă Vica, că dușmanul vrea să ne învrăjbim, nimic să nojim, chiar dacă are-n frunte o stea. Valentin e oier, cioban, ciorâng, la Pavelu lu Gusti Pocăitu, Găvruș de a Mămăligii, Dihorului și a Petrușoii, lăptar, în Ciubăncuța și cojocar, că era harnic și bun praznic, cu toate că vreme vine, vremea trece, că ba e cald, ba e rece. Vreau să se știe, cunoască, dragule și strădania pro-omenia noastră, că exiztă și voință, bunăcuvință, conștiință și voință ca român energie și forță, că restul, efortul material, ce contează? Tu, trebuie să m-ajuți firesc, fără a te poticni, în măsura lucrului bine făcut. Inima mi s-a zburătăcit din cuibul ei, când, tu, mi-ai zis, că, tu nu vei putea zbovi asupra ce scriu eu, Atunci am simțit-o făcându-mi-se zob, cioburi ca oglinda care s-a spart, tu zicând, că e semn, că 7 ani n-are să ne meargă bine, dar asta nu m-a depărtat de tine, Vica. Vica prezentă, cu mine pretutinden, îmi oferea energia, în regia cu regizarea corespunzătoare. Deabia aștept materializarea, în carte.Servus!

- Dle Pavel, Am făcut o simulare de paginare la materialul MERE PĂDUREȚE, vol II. Ca urmare am constatat că la text cu font (mărime) literă 12 - mărime obișnuită, paginație A5 - sunt 370 de pagini fără prefață. Eu intenționez să fac următoarele operații: corectură text - gramatical, ortografic și ortoepic – eliminarea repetițiilor, o restructurare ușoară pentru a favoriza fluența lecturii și să scriu o introducere generală, un fel de Cuvânt înainte, iar nu o prefață, pe care am acris-o la primul volum, deci nu și-ar mai avea rost o alta aici, la un text care este în aceeași manieră conceput și realizat. Toată această operație complexă poate dura funcție și de preocupările mele și profesionale și personale, dar voi încerca să le realizez într-un timp cât voi putea de scurt. Despre costuri, vom vorbi telefonic, luni 28 februarie. Dacă sunteți de acord cu cele de mai sus, vă rog dați-mi de știre fără a posta acest mail și pe alte adrese. Cu prietenie, D.S.

- Nu mai contează, cât ma costa, oricare va fi efortul de a achita, voi achita publicarea cărții, dragă Ben: MERE pădurețe, cu noblețe vol.2. Sper ca cartea să fie scrise, în stele, prin universalitate, în gen de a fi lecrura cu vrere și plăcere, fiind după niște reguli, bine scrise și datorită lui Ben Todică care se știe, că e un luptător, oglindă, în drept de a fi. Prietenul de la Mehedinți va avea nuntă și la fata lui, dar printre picături va trudi și pentru cartea mea și mă bucură silința lui.

- Ben Todică v-a adunat textele în ordinea publicării lor  pe blog, nu a intervenit pe ele, un lucru extraordinar, altfel s-ar fi rătăcit, pierdut. Abia acum urmează “pieptănarea” lor spre publicare în volum. Nu mi-ați răpuns clar dacă mă apuc de lucru în condițiile pe care vi le-am expus. Deci?

- Viața mi ortodox românească și nici modul, îmi scriu cartea, nu-i chiar ortodox/ paradox, dar să lăsăm, chiar atipic, să-și aibă drumul de rădăcini amare, cu dar și amar, că fiecare om ne trăim traiul și ne mâncăm malaiul unic, doar de noi făcut ca lucru bun. Sunt de acord să începi corectarea și să dai viață aceea ce-i viață și adevăr, cât poate fi din toate aiestea într-o carte născută din dragostea purtată și dăruită mie de darnica Vica.

- Bun, dle Pavel, vă sun luni, ultima zi din februar curent. Cele bune, D.S.

- Spune-mi tu, Vica, dacă, m-ai uitat, în ultima noapte de dragoste? E greu de explicat războiul rusesc. E un imbecil răzbel, tembel război. Nici gândi nu poți și ochii, îmi sunt plini de lacrimi, dar mă bucur, că tu vrei să continuăm să mai scrie epopeea scrisă, cu greu, dar scrisă cu mâna ta de ajutor. Eu, îi jelesc, pe ucrainien ca atare scriu plâng și scriu. Dau-ar Dumnezeu pace! E a cincea zi de când Putin și Rusia de când a evadat, de când a declarat război Ucrainei, dar hai, că eu nu vreau să țin un jurnal de război și nici să fac o cronică, dar ce zic, că se mor oameni și nu-i just, nu-i artist, omenesc, firesc? Numa tu, ești extrem de rar, super-om, Ben. Tu, îmi zici să scriu despre mine, dar eu nu-s nepăsător, că nu-s orb/ mort și simt cu simțire prăpădul războiului care nu ni l-am dorit, dar cine-și dorește deranj, război și neliniște? Nu-mi pot vedea de-ale mele doar, numai de-ale mele, mai ales, că năvălesc emigranți, în țara noastră și România face efort ca să le asigure condiții refugiaților. Războiul face orori socio-umane. Totu-i cutremurător, emoțional, că doar om sunt și eu. Totu-i notabil e un iad. E o dezlănțuire a răului, un măcel, o vărsare de sânge. Apărarea patriei, dragi prieteni de pretutindeni, e eroism. Cine vrea moartea altora, vor muri. Tu, Ben, zici de sute de pagini, tu, le-ai scris deja/ ești înstare să le scrii, Ben dragule? Tu, ce judeci rațional? Dar cu ochii minții cum vezi lucrurile? Tu, Vica, rușii, n-a lovit, în noi, dar aproape de granița poporului nostru, România. Nu mai e totuși iubirea, Manifest pentru sănătatea pământului, rușii având prezență mișelească, în Ucraina. Afară suflă un vânt neplăcut, subțire, dar Zicu, Ezechil Mânzat, a lui șefu Trifan cu niște scule mergea către înafara satului, că i se hibălise, stricase, la tractor (zice el ce, dar eu fudul de urechi, nu-l înțeleg). Eu:

-"La dumneata a și venit primăvara".

-"Da știi ce aspru e vântu și cum a naibii te pătrunde". Era cinstit ca un țăran, deși el din Cluj se reântoarse acasă, în Ciubăncuța, la colțu ierbii. Noi vrem pace, ce nu știm, nu știm ce vrea Vladimir Putin, că tot nu va fi ce vrea Putin. Noi românii avem o stare emoțională, să o zicem pe cea dreaptă, chiar dacă mai e nevoie încă mult până la perfect ca să dăm plinul din sufletul divin omenesc, în firescul pro-bine, că suntem asumați. Viața ni ca pe ghimpi, scărmănați ca lâna/ tortul, ales fuiorul de câlți pe tărnaț, pe prispa casei părintești, din mijlocul satului natal, unde mai era o râșniță la care veneau să râșnească, veneau mulți săteni sâmpetreni, fără să împedice, cum, îmi spunea telefonic și Ioan Miron domiciliat prin Valencia de vreo 20 de ani. Nu pot cuprinde tot, în scrisul meu. Modul, în care, eu spun adevărul, e diferit, greu de exprimat, dificil, canonit, de spus. Mă întristează și emoțional plâng uitându-mă la televizor, la imagini, cu refugiați la noi, în România. Trist e tabloul care-l văd. Ai o greutate, că orice pasăre din cauza ei poate zbura având aripile întinse și, în mișcare. Să-mi trăiești intens artistic cu Poesis, să-mi fii sănătos, că cu nimic nu se compară, inconfundabile, impecabil, cu mult suflet! Războiul nu-i a ucrainienilor, ci a lumii întregi. Trebuie s-avem grijă de noi, că-i șifonabilă, chiar sănătatea noastră și asta-i genial. E totul să se termene. Războiul le-a furat viața oamenilor. Dumnezeu, nu-l părăsește pe cel slab de inger, un Iov care ca el ne rugăm, cum și Melania o simte și chiar și ea se roagă deosebit, chiar distinct apropiind infinitul de obiect. Cel supărat pe război, vorbește și la nervi. E o nouă boacănă. Noi nu suntem de capul nostru, eu, în esența mea sunt depedent de dumneavoastră, de inteligența și metamorfoza și hiperbolizarea, c-aici, în asta e ceva de făcut, un lucru bine făcut, zice Alexandru Tomescu, o frunte a raiului sinfonic și stradivarus, un al 6-lea simț (Silvian transilvan care caută ceva nou). E o respirație oprită, că trebuie să știi de unde până unde să mergi? E Enescu, în trăirea Eminescu direct, infinit, în infinitatea care se absoarbe, în suflet ca social-uman al păcii. Cum ne cuantificăm valoric, inspirat? Care e tangajul muzicii/ scrisului? Tu, fără mine devii solist/ nu crezi, Ben? Tu-mi iai șansa de a continua și a fi prozator, nu văd, cum mă voi mai materializa fără tine, domn limba română! Tăcerea din Fire de tort, de George Coșbuc, e tigoritate, în realitate, e echilibru și exemplu pur și simplu Eminescu, în verde de albastru biblic, în dialectic românesc, pitoresc și omrnesc, istoric, în cărți aflăm, în academic: specific tezaur, esență a verdelui copacilor și galbenului lanurilor, spicelor de grâu, emblemă a tezaurului. Ioan Bianu, o emblemă a lui a fi. Tu, ești un om adevărat, dar după ce, tu Ben, m-ai uitat și am murit, din inima omenirii, imediat ce m-ai uitat, chiar dacă tu, îmulțit, în har, m-ai făcut lecendar prin excelența limbii române. E o disciplină de albină a muncii, în grădină. Ești un excepțional, în limba română.

Iată, omul cu creerul neglonalizat, că indiferent de formula are materia cenușie, aur cenușiu strcurat,

cu iz, parfum, de România,

în luminat și curat

și peste tot cerul revărsat,

în drag de România mea!

 

Are înduioșire, candidat la desăvârșire întru înviere, de fericire, cu iubire. Viața-și joacă tontoroiu/ războiu. Eu, Ben, scriam jucând ca Don Matteo cu plutonerul șah pentru a pune țara la cale și pentru a afla, că adevăratul criminal e Putin și, că cazul cu războiul e rezolvat, cum de altfel și trebuie rezolvat, Vladimir Putin, nevrând să lase din prostia lui omenească, el fiind Iuda și adevăratul asasin, vânzător pe 30 de arginți, a lui Iisus. Nu-i flori de măr ca să descoperi pe adevăratul vinovat de sângele vărsat la revoluție: Ion Iliescu ca pe Ion din romanul Ioan a lui Liviu Rebrbreanu ori din Răscoala Petre Petre/ din Dragoste și revoluție: Dumitru Dumitru, roman scris răspicat de Dinu Săraru. De fapt trebuie să știi și când e bugăt și, că de aici gata, că pe aici nu se mai trece ca la Mărășești, nu se mai trece, cu exagerarea, la a exagera, în prostie /în prostie, cum, în prostie a exagerat și Ioan Iliescu, cum el trombonea, că nu-i vinovat de sângele vărsat, cu o ține pe a lui, Vladimir Putin aiesta cam într-o ureche după tri reguli simple pur și simplu. Ben, ai inima, cât pentru casa ta, incluzându-mă și pe mine, lângă familia ta, că ești, tu, sufletist și artist a limbii române. MISTERILE BUCUREȘTILOR, E tot din epopeea cinematografică pașoptistă, cu acel Mărgelatu, Buză de iepure și Marga Barbu, doamna Slătineanu a lui Eugen Barbu, o minte bogată, enciclopedică și istoric- documentată. Tu, ești cu gust rafinat și cel mai tare, în combinații. Dă-ne, Doamne, pace, că fără pace-i absurd! devenise salut ca și cum țăranii se salutau omenește între ei ca oameni între oameni, pentru oameni: s-avem bun lucru! așa cum se salută tăranii, între țărani: să ne dea Dumnezeu bun lucru, da-ne-ar Dumnezo pace, fraților de pretutindeni! Cumpărăm avione vechi, avem parte de defecțiuni thehnice, orori umane, ce-i vechi hârburi ne face, că cine-ți vinde scule bune ieftin, nu americanii. Un român cu adevărat poet, poet patriot și patriot poet, un om care uriaș ne sprijină, în mod sigur, plin de sine ne sprijină fără precedent. Noi ca scriitori, cum suntem alături ca imunitate alături de România, alături de Modova, de Ucraina? Rusia face un act inuman, daRomânia nu trăiește, în van ca popor socio-uman.

Rusia can-can trăiește-n van,

că nu se îmulțește,

în culori de neliniște: năzdrăvan șuhan.

 

Viața are un subtil al impecabilui. Tu, știi, că și Dumnezeu se uită și la păcătoși. Doar tâmpitul de Putin, nu caută viață echilibrată. Calcă etica, n-are principii de Biblii. Teologic, cum justifici un război și ArHiepiscopul Chiril al Rusiei, cum își explică exagerările lor, a rușilor? Până și Iisus a venit, nu să i se slujească, ci el, Iisus, să jlujească oamenilor. Țiganii fură tacurile rușilor, pentru fier vechi? E o comedie, tu ce zici, Ben?

- Nu ma bag in antitetanus vaccinatie,

- Tu, pentru ce te-ai născut pe muche de cuțit ca Mihai Beniuc, cu Mărul de lângă drum/ca Augustin Doinaș, cu Mistrețul cu colți de argint, tu ca să fii ca Eminescu cu limba română, un suflet mare de român, fix pix, cu Labiș și Moartea Căprioarei/ un altfel de Miorița, una intelectuală cu Amintiri din copilărie, de la Humulești, chiar dacă tu te-ai născut, la Iezăr, în Puiești, provita pentru a ajunge, oriunde și oricând, în Ciudanovița și apoi la Australia, un Samalcan indian/  dus cu pluta, cu viața bună și frumoasă, empatic și simpatic, trăind hoher și teleleu, lângă Ming a ta mândră și tandră, profesoară frumoasă asiatică, cu zâmbet de zeiță, mai presus de cuvinte, singura ca Vica pe mine, să te înțeleagă, deși tu ca român greu te lași tras pe sfoară, nu-i așa? Ca un intrus ca intrusul love story. Uită, cum, într-o zi, ajungi departe. Focul din interior, e un film șic, ca frizura la malagamba, cu alură modernă arătându-ne bine, cum se cuvine, cu stil modern și inedit. Totul, din viața noastră e rațional și național-tradițional, montumental ca la carte. Mi dor parcă de Mere pădurețe mălăiețe, din care rezultă oțet ca cel de pere pădurețe, multi aromat cu izuri, în gust specific și unic de România sălbatică, în frumuseți Eminescu, fără pereche, fără egal național raportat unic la universal. În acea trăire din Focul interior, putea fi Vica, în durabilul vieții. Uimitor incredibil, copila putând fi candida Daria-Loredana, Caratista de mai târziu și Veverița de acuma. Știu, că nu faci pe imposibilul, neaoș a limbii române: pace și pâin, liturghie-n spice. Cu atât mai puțin faci pe prostu, pe nebunu.

- Voi o cautati cu lumanarea.

- Nimeni nu ne va putea să ne despartă de patrie ca glie și, în omenie de limba română, de dulce doină de omenie și de dulce Românie. În tot găsim un tandru nobil și util al bostru sublim verde de albastru al nostru lovitură de ciocan, că năzdrăvan, nu trăim, în van nici, în casă Bacovia lacustră a noastră, în smbolistică Eminescu, din veacul veacurilor genial și fără egal național raportată monumental la universal. Te rog frumos, nu te bâlbâii. Anume ce căutăm cu lumânarea fără confuzii? Cum se va scăpa de acest iad absolut până la refuz? Din nimic ai narat povestea cu Mere pădurețe și ai făcut, un lucru important, în viața noastră, e ceva just și artist. Ce faci tu, e delicios șo generos de frumos, cristos și luminos. Tu, ești o icoană vie, un talisman pe care, îl admir. Petre Roman prim ministru se bâlbâie, în a spune adevărul, legat de intrarea regelui Mihai, intrarea lui, în Romània, prin 1990. Așa cum să mai credem, în stare de bine, chiar dacă, fir de lalea: Ateriza străbunica.

- Multumesc! Felicitari pentru implicare

- Mulțumiri, Cu deosebită stimă,

- Stimate domnule Ben Todica, Va multumim din suflet pentru efortul constant de promovare a activitatii copiilor nostri. Multa sanatate si putere de munca!

- Putin se face de rușine, că e o spurcăciune fără suflet și fără îmțelepciune, dar tot nu se retrage.

- Iti multumesc din tot sufletul, O zi si o saptamana minunate! Dora

- Extraordinar era și rămâne din Actorul și sălbaticii, e Toma Caragiu, un om actor fără șabloane, un om cu pasiune și cu înțelepciune care la lucrurile serioase, nu găsea la locul lor, să glumească. Actorul și sălbaticii, o chestie cu nemții, indentic cu ce ni se întâmplă acuma cu Putin și rușii, prăpăd criminal, cu om-ucidere și cu distrugere.

- Mutumesc frumos, Felicitari pentru tot ce faci si transmiti! O noua colectie captivanta de Mere padurete!

- A trecut spre Baia-Mare, Vlaicu Teofil, dar nu fără să îmi dea telefon ca să ies la vraniță, portiță ca să mă vadă, că-i era dor de dor, până mai suntem, în viață, până mai are pe cine să vadă. Sima Vasile a Șutului, din Oșorhel, vine și el, ca să ceară 5 lei pentru țigări și eu să-i dau 10, că-mi mai lucră/ mi-a mai lucrat câte ceva, dar a trecut dealul baba cu colacii, a trecut alba dealul. Regret ca, ocupat fiind cu editarea si lansarea volumului meu am si uitat de poiect, la care in predoslovie ma angajasem sa particip. Sa traim, ca editii vor mai tot fi fiind!  Felicitari premiatilor!

Să-i reflectam lumina, deci

În propriile creaţii

Rămână-i spiritul pe veci

Augur de generaţii !

                                  (potlogaru)

Ni s-a luat buleftrica, curentul, energia electrică, fără rațiune și eu vreau să-ți scriu frățioare, frate de cruce. Cine trebuie să pună piciorul, în prag? Să te las în pace? Războiul aiesta mi-a cam înecat războiul aiesta sărind calul, mi-a înecat corăbiile. Chestia asta-i mare prostie omenească ca iarna care nu se dă plecată, deși e martie, în 8 martue, ziua femeii, un eco și bio a vieții, un fel de Ziua Zurlii, un fel de profi la menopauză, cu lipsă de mistruație. Colegul aiesta avea treburile lui și nu făcea pureci într-un loc, îi plăcea să umble, în permanență, că n-avea stare și așezare cum n-are apa, în vale și cum fetele și feciorii, în șezătoare la scaun, cu tri picioare, că sărea peste cal, în banal, în cotidianul. Vlaicu era un bărbat bine, vioi și cumsecade natur, natral, politicos, un om cu gesturi, cu cale de ieșire, că dragoste are o cale, cum zice, chiar din titlu acel film indian, impresinant, distinct. Uneori cum pășești, gândești. Frumusețea lui Vica e numai, în sufletul meu. Vica a motivat de ce a venit după mine:

- "Pentru că, îl iubesc pe Pavel, a zis sinceră Vica, cu căldura ei sufletească."

- O sa fii seful domnitelor in sat.

- Parcă le citești, în stele.

- O sa fie si mai rau. Va trimite la razboi. Norocul tau ca esti bolnav si esti trecut de 63 de ani.

- Lui Vica, îi cunoșteam până și firea de ruris raris.

- Proiectul cultural-artistic "Eminescu, un vis in asterptare"- editia I s-a incheiat, cu participarea a 152 de creatori, dintre care au fost desemnati castigatorii. Pot Logaru

- Obraznici aieștea, își fac de cap, Ben! Ce vorbești, fii mai clar. La vârsta mea, ce să le mai fac, chiar dacă-i, în ce, nu-i, omule, cu ce!

- O sa decizi repartitia oualor in sat si o sa reciti poezii.

- Dacă plouă babele se ouă și o reclamă zice cam așa; reciți poezii o faci ca, în viață și adevăr: tânăr, să rămâii. Vizionează „Grigore Culian, excepțional despre ce mai e America sub Biden și cum va acționa în criza ucraineană!” pe YouTube, Vizionează „Ce vrea Putin in Ucraina”. Octogenare. Cu Mere pădurețe nu fac un capăt de țară. N-au căzut merele pădurețe pe jos, în ciuda gravitației au căzut sub pom, dar a nins ca-n povești. Viața cu Vica a avut performanță, chiar dacă esența era adevărul și calea către Iisus, lumina luminii. E un moment bun, cu o zi bună, fructuoasă, că în tot timpul trebuie zâmbetul de speranță, manifest pentru sănătatea pământului, dacă zicem și de pești și dacă nu e balta noastră, că Neti Sandu a schimbat macazul. Nu se găsesc șanse de pace. Vizionează „Meșterul și soția geloasă - MIRCEA BRAVO” pe YouTube.  Mi-ai oblojit durerea ca Vica. Nu-i atât de somplu. Știu, că tu ai făcut, cum ți-a dictat conștiința, sufletul. Mă bucur, că te-ai născut, Ben și, că te-am cunoscut, în sat cu veșnicia, în drept de a fi cu limba română. Ascult, ascult, că iubesc ce faci, iubesc mult. Mulțumesc, că permanent v-ați ocupat de sufletu-mi îndurerat. Ești ca un arihtect și vorba dulce mult aduce. N‐am/ am cui să mulțumesc pentru ce am realizat scriind.

- Un adevar ce trebuie sa ne dea de gandit: "Dar numărul celor care citesc și nu scriu scade tocmai fiindcă numărul celor care scriu și nu citesc crește" (Nicolae Silade).

- E o modalitate de a fi. Mie cu Vica, n-aveam zile fripte, șicanate și era și-n credința mea era fără fițe.

- "Te cheamă lucru și n-ai timp nici pentru durere, așa de ce-ai strica ziua, mai bună fi viața, cu lucru bun.

- Nicolae Rozoleanu, bagă strâmbe, la intrarea regelui Mihai, în țara lui, România, c-așa erau instruiți securiștii, imediat, după revoluție, că după revoluție, nu era nimic amuzant acestui ofițer cu blazon militar. Era prin 1990, când a vrut să meargă regele Mihai la mormântul părinților, dar Ioan Iliescu înrăit comunist, nu-l lasă. Acuma iată minunea: să cumpărăm pacea pentru Ucraina! Iată NATO și UE, iată minunea: să cumpărăm acuma pacea pentru Ucraina! Cum ați pomenit probabile, mai improbabile, că evenimente de la Kremlin, că se atacă Kievul. Tu-ți spui mereu cuvântul. Amândoi trăim, în împrejurimi de conjurație foarte plăcute. Tu, mi-ai schimbat destinul, mi-ai dat puterea, dându-mi cuvântul, fără vreo farsă, îmi dăruiai ca dar Limba română. Totu-i brusc și teribil: războiul care-i o durere pentru toți cei care, în primul rând, sunt oameni și chiar ca refugiați sunt oameni. Războiul pentru cine nu-i un șoc, că dezrădăcinează, burzulește, o lume. E agonie și extaz. Rusu aiesta-mi răsucește cuțitul, în inimă. Vica navea replici pentru scenă ca să te aducă la sapă de lemn, ea, cu replicile ei, pâine de toate zilele alintându-mă. Că ea, Vica, era dezmerdarea mea, o faină și sănătoasă bucățică. Vica și de nu-mi era foame, mă făcea să mă îndestulez, să mă supra satur, cu bunătățile și înlesnirile dumnezăiești, cerești și pământești. Oricând, îmi scrii e o minune, Doamne, Doamne, îmi dă bucurie și bine. Inimile noastre sunt puse pe scrise, scrie la Mere pădurețe, bravează, în timpul care cu răbdare ne patinează și devorează. Totul e, în speranța, că va fi bine. Cum o mai fi și cartea Falsul adevăr? Că totul va fi bine, e un lucru serios, hristos și luminos, e un lucru frumos. Oamenilor aparține lucru bun. Vestea cea bună ar fi, că a încetat, s-a oprit, că nu mai e război aproape de noi, în Ucraina, că-i pace, frate, asta ar fi minunat, o culme a culmii, lumină a luminii, în răsăritul lumii! Cum mi-ar zice Vica, în culmea culmii rentors de la solicitările, munca avută ca sanitar veterinar, îmulțit cu har, deabia reântors de pe sate ostenit;

-"Tu,stai și te odihnește, dragule, că lucrurile de pe lângă casă și pe cele de la gospodărie

-"Le descurc eu singură, și, tu, odihneștete", dar inima mea, cum s-o lase doar pe ea, doar pe Vica, singură să hămălească, descâlcească ca un hamal, pe peronul gării, în gară, că și ea la colectiv o făcea doar pentru câțiva bănuți ce-i revenea la normă, chiar dacă munca era, cât hăul, multă și ostenitoare, nu-i așa? Vica era o divină, cu noblețe printre Mere pădurețe eco și bio cu frumusețe, de colecție, în socio-ecuație. Reverberații fac cei care se iubesc, că ei au emoții și soluții. Când eram amândoi acasă ne-aveam siguranța noastră: vrere și plăcere, pasărea rară, în mână aveam și cu îndemână, în inimă limba română. Bucuria ne era numai cântec, în cântarea cântărilor, un rost artist, în mama mamii lor cu îndemână pe limba română, limbă maternă, dintotdeauna ca Păuna, pasăre mândră, dar cu glas strident, inteligent. Tu, ești ca motourile de mai jos parvenite de la Melania, de cumva nu crezi ești ciudă, ciudă, măta moare pe rudă! sau cam așa ceva fiind vorba de cândva, de undeva... De iubirea mea nu și-a bătut joc nimeni, asta-i clar ca bună ziua ca vestea cea bună! Una din responsabilitățile noastre e să fie bine și să nu existe război, Ben, că nu blestemăția asta ne lipsește, culori de nelinîniște care nimic eficient n-a rezolvat ca să fie pe lume distracție și dragoste. Nouă ne place să facem lucrurile altfel: fain-făinel. Focul din interior e sau nu e ca lemnele care ard, în șimineu, că zilele trec hoațe, când iubești, când cu Vica cea iubită te tăvălești, în splendoarea ierbii, pe lutul care-l frămânți pentru teglă, cărămidă, cum l-am surprins pe Dragomir cu Veronica ca să-l plămădească pe vatra românească, să-l plămădească pe frate-meu Mircea, la Ceachi/ Dascalu unde făcea cărămidă manual frământând lutul și punându-l, în forme făcute din scânduri de domnișorul Kalman Karoi poposit, în Sâmpetru de la Gherla. Nimic nu era floare la ureche, ușor. Mâine anevoie scăpăm de mască ca atare putem să respirăm, în voie, nu fără să mai avem griji, în existențialul vieții. România e o mare simțire și mare coeziune națională cu valori naționale. Ce e, în mintea ta, Ben?

- PACE

- Mă bucur de credința ta, liturghie a păcii. Văd, că ești ocupat, Benule și, că nu poți fugi după doi iepuri. Eu cocodăcesc de pe cuibul din Ciubăncuța, bravule! Vlaicu, a venit, cu medicamentele pe rețetele, de la Recea-Cristur, cumpărându-le de la Farmacia Panticeu, eu trebuind să schimb la Cluj, Fosterul aerosolii, pe sprey. Mă voi descurca eu colo pe Miercuri la Cluj, că de unde să știe Vlaicu, ce folosește Daria? Era tot pe fuga, un el fugitivo Vlaicu, era și cu prof. Univ. Doru de la el din Panticeu. Am vrut să-i plătesc medicamentele și nici nu am spus nici eu.Vlaicu care-mi spune, c-a murit consăteanul lor Guță, Vlaicu e om de onoare, om de cuvânt. Mai sunt oameni și pe inimile noastre.

- Maestre, nevasta mea e o româncă mai curată decât noi amândoi la un loc. Moldoveancă, originară de lângă Mircești, satul lui Vasile Alecsandri! Numele e înșelător...Dar eu aș iubi-o și dacă ar fi țigancă căci este vrednică și plină de talent!

- Eu, probabil, mă refer la un alt român, om de cultură la Primăria lui Emil Boc, care-mi promise ca scriitor al Uniunii scriitorilor, filiala Cluj, că va scrie o cronică la măcar una  din cele cel puțin 15 cărți, că-mi trebuie, să am cel puțin trei cărți publicate, pentru a intra, în uniunea scriitorilor condusă ca președinte sacru la filiala Cluj, Irina Petraș și prin asta cred, că spun ceva, dragule Cristofor, un of, o doină și o rugăciune, o esență, o realitate a ce-mi doresc,  din toată inima (apropo de ce mi-ai spus despre neaoșa ta soție și eu ca transilvan am prieten pe australianul-moldovean Ben Todică, cel care mă publică ca om de încredere, mă publică pe blogul său considerindu-mă om de valoare, cu el publicând Dialog amical, Căutând după mere într-un volum și Mere pădurețe, în două volume Mere pădurețe, om de cinste.

- Tu, ești omul de cultură și scriitorul căsătorit cu neaoșa unguroaică, o Eva din artă, drăguță de altfel și o faină din grădina Clujului?

- Cartea mi la corectare, dar sunt mândru și fără modru, de ce am reușit să scriu împreună, cu Ben Todica-românul a limbii române... Partajez „MERE PADURETE vol 2- Dialog între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică” Scriind-o doar pe telefon ca toate cărțile mele datorată tastaturii am murculit-o, am scris-o cu greșeli/ păsărește am scris-o. Nu se poate trage la mizdre, gilău? „microbuzul de Oxoiu” Cu ăsta vine, azi vineri Mihaela-Ștefania ca-n fiecare săptămână, că vine să vadă ce mai fac, vine ca Daria care-i în sat, dar Daria e supravegheată de Marin Teci. dat dracului, că viața e o luptă, deci ca George Coșbuc, deci te luptă, cu greul vieții, cu numărul de ani și neputința, dar nu-i acceptabil să abandonezi lupta, chiar dacă-i nevoe de voință ca lupta să fie sustenabilă, cu subiect și predicat- aur cenușiu strecurat (să vezi și să nu crezi). N-am călătorit cu probabilul, că promite, promite mereu, că nici cel care-ți cere promisiunea, nu crede la realizarea ei, deci e vorba de alte șanse ca snobismul și terorismul lui Putin ca bau, bau. Sunt ca un fost luptător.

Marturisesc, oameni buni:

N-am alte conexiuni

Pe pamant american

Deci dicolo de Ocean

Decat - vedeti, mai la vale -

Conexiuni culturale

                                    (potlogaru)

Măi, omule, Putin, atacă nu înțelege cu vorbă bună, așa,că trebuie pus cu botul pe labe, că el află ucrainienilor nod, în papură și omoră oameni, ucrainieni. Îți vezi de treaba ta, dar eu: Cum să-mi văd, că eu molcom numai cu ce știu mă preocup. În Ucraina, cu războiul lângă noi, nici apă de băut, nu este și-s ucrainienii de poveste, că apă la ei în țară nu este ori hiba și barbaria tot la Putin și ruși este, la albi, că cu roșii noi am trăit și știm a naibi știm cum de bine este, fără teroare, ci cu binecuvântare, soare, pace, culori de liniște și valori arhaice de pace, că era comunismul cu meritocrație, fără crize, în socio-ecuație și fără inflație. Tu, tot înfloritor ești și cu roadele limbii române, ești, bătrâne de pace și pâine.

- ASTAZI

- Nu mă doare doar de mine, ci ca Avram Iancu și pentru ceilalți, fericirea nu doar a națiunii, ci întregii omeniri, chiar dacă nu refac din nou Testamentul acestui tribun radical revoluționar pașoptist, Ben artist altruist. De când s-a mutat, din casa lui Vica Daria, c-așa vrut Marin concubinul ei, eu mă simt mai bine și mai liniștit, că nu mai răbd și năravurile lui, când bea părându-mi-se turbat, obseziv repetând, că el e vagabondul din Dej. Acuma și cerul răzbunându-se și înseninându-se. Mai are sens să mai fie ostilități ca cele din Ucraina, din țara lu lui Volodea Zelințki, că prea multe lacrimi și prea multă nenorocire? Parcă n-am toate vorbele din lume ca să descriu ororile umane, ca să drscriu toate atrocitățile. Ce pradă mai vor rușii și Putin, cel fără suflet? Asta nu-i esența vieții, dar nici a religiei, a luminozității umane, că-i ce nu văzuse lumea războiul aiesta. Din păcate nouă ne trebuie ce n-avem, numai război nici într-un caz nici de haz, nici de pricaz, necaz, însă pace cu vârf și îndesat. Ca un supliment alimentar. Tu, ai bastonul de mareșal al limbii române.

Degeaba esti scriitor

Daca nu citesti Scriptor!

Eu, neconditionat

O trimit imediat

(Ma rog, mi-a luat o zi

Pana ce-o putui citi).

Daca merita sau nu

Asta vei decide tu...

                        (potlogaru)

Tu, de ce nu citești scriptor? Caut ceva ce niciodată nu voi afla, caut ceva ce niciodată nu voi afla. Bunătatea e umană și universală, trece dincolo de granițe, n-are frontiere, cu drept la fericire și cu dreptul la înviere. Victoria:

-"Te apucă des și te lasă rar, doctor Menghele, tu Evă ?” Marius:

-"Tu, să zici de Eminescu, că Porumbescu zboară și de Creangă se rupe."

- Marius e ca un Gangamel de a lui Păstaie,de a lui Vica și vorbind batjocoros aiuritul se simțea tare pe piață ca o țață, Tanța lui Costel, Costel Pastor de la Frata, no! Că să fiți fericiți ca și..., când e pula, în erecție, trebuie să se grozăvească Ștrinfli, Marius, el cu gura fiind ca Tândală trumf/ ca Păcală care țucă extraordinar mâna la preuteasă, la nănașa Otilia, nevasta lui Nicula Petru, lu' nănașu, ginerele lui Pr. Roșca Pavel, din Sâmpetru-Almașului. Pe lac, în Las Ferbinți:

-"Trage pește, e firu-ntins?"

- Însuși Dumnezeu e ca un corp cufundat într-un lichid, după Arhimede ca să ni se înfățișeze ca atare: valoare autehntică. Care-i întrebare întrebătoare?

- Și fași bre?

- Mai fac și nefăcute, dar tu, fain-făinel, în drag și făinoșag?

-"Tu ești de a Petre a Bumbului".

- Miha descoaperă calitatea să fie de preț, șterge fereștile ca iarna, zice. Nu bate, că tu, plita crepată și așa, până o rupe de tot. "Vichi:

-"Și eu am spălat". Marius:

-"Când? Anul trecut?

-Aici, o fost Copșa Mica", zice Miha, adică: cu negru de fum? Sandu Cocoșu, nu Cocoșilă din Moromeții zice despre Mihaiela, c-ar fi tătă ca Vica:

-"Tătă samănă cu mamă-sa." Cum știi, că onoarea-i înainte de toate, lăsând acreala lui Putin deoparte? Ești plin de inocență, eleganță și conștiință, cum rar, umplându-mi, Ben, inima de bucurie, cu înlăuntrul său divin și senin ca un demitar, că era cu-n drept de a fi, plin, cu bunăvoința limbii române, ca tu, consinderând impecabil, că o să ajung om mare, cum și Oprea Septimiu zicea justificat, obiectivat de ținta mea, zicea cu o aură, providență și inocență, cum ager a zis lui tata profesorul aiesta motivat și cu metrocrație, zicea, când tata se urca, în tren să vină la mine, în Bistrița, unde eram elev la liceul agricol, ca Budulea taichi a lui Ioan Slavici, la școlile ălea mari, c-așa i-a zis lui tata profesorul aiesta cumsecade, că o să ajung om mare, îi zicea lui Dragomir, lui tata, coborând din tren, în gara Aghireș, îi zicea serios și cu zel plin de intuiție, îi zicea, nu că era navetist din Cluj venea, deși originar era din Aghireș sat/ haltă. Ming ce fel de zână bună cu baghetă magică e?

- De „Ming Dinasty” ai auzit?

- Eu, pe Vica, spunând de ea părinților, nu mi i-am urcat, în cap, nici nu era plictisitor, chiar dacă atmosfera era încinsă, eu având incertitudini, în atmosfera de nesiguranță, dar la a mei ceva funcționa. N-a fost nici o vociferare ca să nu rămân neânsurat ca un bufon a regelui, un prost/ un prefăcut, în afara scenei/ palatului, dar la mine e complet schimbat ca, în surprize, surprize cu Andreea Marin, că viața ei a fost dată peste cap, că a pierdut...

- Din ce Dinastie e Andreia Marin? E moldoveanca de-a lui Stefan?

- Pe vremea lui Ștefan Luchian se zicea, că geniile nu se pot realiza, dar se realizează mediocritățile, chiar și filmul cu Ștefan Luchian e un film remarcabil. Dacă amândoi suntem la toarta scrisului, parcă e altă treabă, o altă viață și mă simt mult mai bine, mai înviorat, mai bine, maistre.

-"N-ai înțeles, că ai mintea, în colțuri?"

- Despre ce cartof e vorba, Melania ?

- Cartoful?

- Marius a zis lui Vichi, cea la care el îi zice aiesta la asta lui Eva, Gorduna. Marius-Mistrețul, Celemen, are limbajul lui Rodica Brașoveanu, scriitoare de ispravă și limbajul parcă e de romane polițiste vocabularul abudent ca de văduvă ce stă la radio-șanț, are un limbaj elegant, glumeț, ușor ironic ca de om isteț, în aparențe și umoristic. Să fiu al naibii ca de vrăjitoare cu vrăji, el cum lua pe oameni, în bășcălie, dar el se credea grozav. Da, mă simt mai bine, mai înviorat, chiar și-n cadru limbii române fără a fi afon sau într-o ureche ori după ureche ca la muzică. Altceva, undeva, cândva, ce să mai comentez, bre, Ben?

- Mai sunt locuitori in Ciubancuta?

- S-au ascuns. La nervi ce nu zice, omul care-i/ nu-i om, cum, Putin nu e, că cine să-l socotească om și nu o brută, un animal sadic/ cu proastă creștere, cum, îl definește și profesoru psholag Samus (știe cine-i pro prof și neorolog Vasile-Marius Rusu neurolog, primar de la Recuperare, medic dezinteresat, doctor fără arginți cum declară pacienții vindecați de domnia sa cu cinste). Lumea, te miri cine, zice, că-s om calm, răbdător și iubitor, dar și eu mă înervez și nu doar pe politicieni și Putin și atunci vai, vai și tulai, valeleu!

-"Ai auzit, îl întreabă pe Cocoșu Roșu, îl întreabă Valentin Mureșan: ai auzit, c-o murit secretaru Lazăr."

-"Am auzit, că Ionică Mureșan, vicele, zise Sandu, Alexandru Crăciunaș pe care Marius, când mătura teracota, îl chemase, că se hibălise o cală, în partea de sus spre hornuleț, că Sandu mai făcuse, a zidit și teracoate, ca atare e om de valoare, uneori răstit, alteori morocănos, că se pricepe acest consilier al Ciubăncuții-Clujului, om de aprimăriei Recea-Cristur. Miha:

-"Așa se spune, dar pe/ de cal nu se aproprie, că suru dă cu curu și grasu dă cu nasu... Ieri, când ăștea, frații lui "mămăligă, brânză li"...curăță teracota, Marius a aprins beculețele colorate ca de Crăciun, că cicibotă atunci să mă doară capul... adaugă Victorița, Vichi fata lui Eva surda...care era după varul lui Vica, Pavelu lui Georgica Mânzat, frate a lui socru-meu, Iuănaș Mânzat, de a lui Horju. Ieri a fost sărbătorea muncii. Acuma bubuie focul, în teracotă și-i cald, că lucru a fost bun, ca acel lucru a lui mamă-sa Vica. Mă prostesc acuma și scriu despre toate fleacurile. Mihaela nu mă lasă de izbelește, că vine acasă, îmi gătește apa pentru baie, bagă boileru, în priză săptămână de săptămână și îmi pregătește de-ale gurii ca să am ce păpa, că pe Daria mea, n-o lasă Marin Teci să-mi facă/ să-mi aducă gătită, că nici pe Marin nu-l lasă Michiduță, Așchiuță a lui Scaraoschi/ Satan, Lucifer argantul Marghidon tri-supărări, cum zice Gălățanu, țiganul însurat din Sâmpetru, unde mai târziu am venit pe poale și eu, în Ciubăncuța, adică unde m-am măritat ca și cum aș fi venit de ginere la casa socrului, chiar dăcă nici Iuănaș și nici Ana, din casa Bărăiței, din familia Duma, din Osoiu, care ambii nu mai trăiau, cum s-ar venii, veneam la casa muierii, însurat (tu ai gorfecat-o și mai rău ca mine aflând-o ca perechea ta, dar din Asia, din tocmai China fiind frumoasa Ming cea înțeleaptă a ta, suplinind lângă tine, locul oricărei fudule românce, că și de aiastea avem berechet ca pleavă a societății.

- Ai ramas singur in Ciubancuta?

- Nu inca. Lui Dănuț Chira Doba (Gorduna), nevastă-sa Victorița îi zice: Dănilă Prepeleac. E mai poetic și mai de poveste, că e și hăitaș, când merge primarul Rusu Laurean-Alexandru la vânătoare, cu Sebi, Suciu Sebastian, a lui Ionel din Pustuța. Să fii român e să recunoști și între străini, că ești român.

„Mi-e dor de Iaşi, dar nu mă duc

Îi tot ziceam consoartei mele

Dar ameţit de poezele

Intrai, măi frate, în Booklook!  ...”

                                    (potlogaru)

Marius, nici drodul, sârma, de șters, de măturat hornul, nu l-o adunat, că-i împrăștiat, nu-i ordonat ca Vica, chiar dacă de harnic n-am ce-l învinuii semănându-i lui mamă-sa Vica care era lotră, ițită și ordonată. Mă să-ți mai spun ceva, chiar dacă nu știu de ce voua moldovenilor vă spun aiestealalți vă ciufulesc, poreclesc: sârmă/ liță. Zice Mihaela lui Marius, ea fiind mai scuturată, bună gospodină, curățică ca Vica. Mihaela acasă a venit pentru mine, că ea și Marius vin săptămânal ne-întârziat ca să-mi facă viața mai bună, frumoasă și sănătoasă, compatibilă pentru viața cotidiană ca pentru ceva, cu performanță și provita cu multă energie, cu viață unică, specifică, cu speranță și credință, cu efect infinit apropiat cu subiect și predicat apropiat de obiect, că e de salvat copiii, din războiul stroșit a lui Putin, că Putin nu-i de meserie cu omenie, fiind Anțe-Panțe, mațe pestrițe, c-are hâră, râie, la mațe, că-i gușat și terorist, neartist. Valentin Mureșan:

-"Dacă-ți calci pe șireturi, pici, în cap."

- Valentin aiesta e a lui Anuța din Jurca bărbat, oier la Pavelu lăptarul, Găvruș Augustin, pocăitu, lăptar. Cum ți-ai dezvoltat/ cum pardon, ți-ai dus spre desăvârșire inteligența ca să devii miraculos și desăvârșit, un maistru, în limba română? Ce incertitudine trăiești logistic? Tu, cu Ming împreună tare bine arătați, cu mare grijă împerecați. Tu, te impui, cu părerea ta și cu dreptul tău masculin de a fi ca doi cu patinele tăind gheața forte bine descurcându-vă ambii, în mișcărea de dans susținându-vă radical cu subiect și predicat ca, în publicitate.

- La chinezi femeia e barbat in casa. Sotul duce gunoiul.

- În starea voastră de bine simt și eu o stare de bine.

- Suntem norocosi: nu avem de ales.

- Mă descopăr din nou alături de Vica, în realitatea mea viu, real. Părerile tale parcă-s părerile oamenilor, sufletul vieții mele și sufletul, în a fi, în rolul vieții. Miha:

-"Spune lui tată-tu, s-aducă alte flori, de nu jar mănâncă (Jar, proza lui Liviu Rebreanu dintr-o carte și cu Amândoi; răsfoiesc romanul Răscoala, răsfoiesc, că nu recitesc neavând nici un chef, c-așa mi viața mai răscolită de inconvenientul războiului rusesc, în Ucraina) jar mănâncă," spune copilului, lui Ionuț, lui Andrei."

- Mulțumiri pentru „Merele padurete din Ciubancuta” Le trimit, spre înveselire și admirație, în Israel, USA si Australia, Cu stimă, Melania

- Eu, cu Vica eram bineveniți, în viața, în casa noastră, că cine ca noi erau mai fericiți, mai cu imunitatea trăindu-ne viața pământeană ca cel mai iubit între pământeni, chiar și, în pretutindeni. Noi chiar durerea, în limba română o simțim diferit, distinct și deosebit, că România mea care e a mea, este și a ta ca pentru Barbu cobzaru care cânta pe la nunți și cânta elexirul vieții, că cine și cu ce drept ne-ar fi dezmerdat? Să ne mândrim nobil și sublim, să ne mândrim, că suntem români indiferent unde inteligent am fi, în lume, culme și cu renume. Tu, reușești ce ți-ai propus. Tu, ești justificat. Tu, cu felul tău de a fi, ești O.K. Tu, faci, un raport de cuvânt, într-o variantă pur și simplu?

- Dragii Noștri, Bună Dimineața din Australia! ”O înțeleaptă învățătură zice: ”Trecutul și Viitorul prin Prezent supraviețuiește!” Veste bună la www.ionmiclau.wordpress.com/ (Din noul ciclu de scrieri - Oameni de Litere -) Cu mult respect, Ioan Miclău-Gepianu

- Ești un model spiritual, în spațiul universal. Trăiești fiecare clipă la intensitate maximă luând totul la forfecat. Ești om chibzuit, în vremuri delicate, vremuri cu nereguli. Tu, ești mereu, cu inspirație, inventiv și intuitiv, cu ceva, c-acolo sus cineva ne iubește, scutitiți de mult efort. Tu, cu porta voce, parcă, pe Arcă ca Iisus a mântuirii și salvării. Ești un om norocos, cu dorințe, pasiuni, în speranțe viu, cu provocări. Nu există să n-ai emoții și surprize, cu/ fără conromâna Andreea Marin, o altfel de Vica. Vorbesc cu Dumitru din Telciu și era la cineva să-i instaleze curentul și eu, îi urez să facă lucru bun și țiitor, nu cum zicea, că el, își lasă loc și pentru un bună ziua, dar lucra a dracului de scump adăugând:

-"Să ție până mă duc de aici, zice Sima Vasile, semidoct și om care fușărea lucru ca un Petre Petre, ca cel cu Nadina pusă cu bucile pe brazdele deabia arate, din Răscoala/ din Dragostea și revoluția numindu-se la Dinu Săraru: Dumitru Dumitru, dar nu, în Ultimul țăran sau Delirul vol.2, de Marin Preda. Unde ni vigoarea fizică a națiunii? Cunoșteai fiecare piatră, fiecare fir de iarbă care-l păștea vaca, oaia, bivolița, capra, măgarul, calul, în grădina, edenul/ Maicii Domnului, o știam eu iarba, în Ciubăncuța, cu formule universale, concentrate cu paște fericit la paști, paștile cailor, cu multi-profite. Noi avem limbă, credință, principii. Chiar, Papa de la Roma cere să se oprească acest masacru, iubit maistru! Împreună cu Vica duceam tot greul, că și greu era, în viața noastră, că nu era totul roz. Punea mâna și nu mă lăsa cu gura căscată, că harnica Vica, nu era leneșă, ci o întreprinzătoare, că ea intuia și avea o configurație, o definiție, în mintea ei de femeie cuminte. Punctul slab a lui Putin e: calcă pe cadavre ca idee năstrușnică, sorcova vesela ca dus cu parașuta. Tu, poți, Ben, să renunți la convingerile tale?

- NICIODATA! Daca-l opresc, nu mai porneste la -40g.

- Când nu mai pot de dorul lui Vica mă uit nesătios, cu sete și intens la cerul înstelat și de-acolo și ea cu mii de sori mă privește cu o foame a dragostei. Mai am mare încredere, în tine, c-ai apele liniștite.

- Dai o gaura si ...PESTE.

- 00 Alături de noi e sufletul drag, a omului drag Vica, pentru care și noi am făcut cu sufletul tot ce nw-a stat, în putință cu mult frumos luminos, Hristos conștientizând adevărul frumos înfrigurat de griji, că griji am ca moș Crăciun daruri 00ntrupat lumea. Griji am cât lumea ca daruri moș Crăciun, darururi pentru întreaga lume dornică de pace, în fond. Mă telefonează Miron din Valencia, apuc să-i spun, că-s la Cluj la Miha și el înțelege, dar eu curios, îl întreb:

- "Da, tu, Ioane, ce mai faci " și-mi spune, că necazurile lui față de a lumii-s egal cu zero... Miha mă aude, că eu vorbesc, cu Răcnetul Carpaților, cu sunet și răsunet ca imnul lui Andrei Mureșanu, poetul patriot de la Bistrița, dar ce explic? era vorba de ruși și Ucraina, mă înțelegi tu ce necazuri ne frământă pe noi aieștea, nu-i așa, nu-i așa? că nimic, nu ne răsfață ca-n comunism, așa, că cine ce are de zis, că mă dezgustă capitalismul cosmopolit și corupt? Cum să-mi răscumpăr greșelile care nu le-am făcut, Doamne Iisuse Hrisoase? Nu-s Maica Tereza, dar tot bun mă consideri, c-așa ești făcut de Dumnezeu om bun din toți rărunchi, din cap, până-n picioare, în toți porii, în atomi, nucleu, că nu-mi vine greu, în stil mare, să mă organizez, dar tu nici nu aștepți mai mult, că inedit și original sunt. E timpul ca Putin să fie legal, deși nici un război, nu-i legal/ sfânt, ci mai degrabă criminal, șovin și diabolic. Viața ne-a deschis cutia pandorii. Și despre mine putea aparențele înșelătoare să ducă-n eroare și să pară, că dau doi de di pe un di ca blegul din Delirul: Paul a lui Parizianu, deși nu eram chiar așa de anume ca iluministul Voltaire, cel care nu putea fi comparat cu al nostru Ioan Crengă. După drumul de la Cluj, mi-am revenit și aș părea odihnit, că Dumnezeu însuși mă cheamă, în chemarea lui din străbuni, să mă simt bine, chiar zicându-mi:

- "Dacă vrei să te odihnești și să te simți bine, vino dragă, Pavele, Pavele dragă, vino la mine și vei găsi odihna și liniște, la Vica găsind liniștea dragoste, ca tine Ben, în brațele profesoarei Ming!" După pasul lângă Vica eram stors și de vlagă, ca o batistă mucită stoarsă de muci, că de aia se și zici, că-s voinic de babă slabă, voinic la care i se scurgea mucii pe barbă. Soarele tău parcă nu-i cu apus de soare. Ai stil, că ești de gen. Ai o stare de bine de acasă, cu iz de sfințenie și de busuioc. Ești un suflet ușor și când ne reciți vizibil frumos.

- Dumnezeu ne smereste acum la plecare.

- Ne vrăjești cu vrăjeli, vorbindu-ne vorbe.

- Plaiurile românilor sunt leacurile inimii.

- Mi-a fost, un măr zămos, măr ponic. Cine mănâncă și bea tot e bun de oarece, zice Lupu, Rednic, cântărețu de pe Iza și Mara. Ca prin minune m-a telefonat prof. Bogdan Herțeg, din Baia-Mare, căruia i-am îndrugat vrute și nevrute și culmea s-a bucurat, că înțelege e om și el om între oameni, pentru oameni, bonus, cu calitatea de om (a vrut să-mi dea un volum de poezii scrise de el, dar n-am avut rând pentru asta.

- Eu, mi-am văzut de încătro inima mi-a dat aripi, în dragoste fără cuvinte și energie.

- Terorist și despot, îl socotesc pe Ceaușescu și dacă e socotit astfel conducătorul nostru, atunci monstru Putin ce mama dracului e, că monstru sacru nu e ca Bibanu, Dem Rădulescu/ Toma Caragiu nu e, nu-i așa?

- Satanistii au schimbat lumea. Au impietrit sufletele omului.

- Valentin Mureșa a lui Velicu cum îi zicea lui tată-su Neica de lângă târgu de vite, iosag, cum zice Valentin, din Recea-Cristur:

-"Rabdă inimă și taci ca pământul pe care-l calci".

- Brend celebru, expresie, din expresiile expresive, proverbe, a românilor care au talent.

-Tu, ești o forță, frate.

- Noi suntem ce suntem la colțul ierbii, pecuniar/ precar. Baiden e depășit de evenimente, de războiul declanșat de paranoicul Putin fără nici un motiv. După mine mă afectează, că președintele nu se amestecă, în războiul rușilor ca să elimine ororile și atrocitățile, ce face J.Binladen, e egal cu zero, după mine, mirându-mă, că  cei care au dus războiul, rușii, dar amercanii, pe unde ce fac, cu folos? dar acuma ce fac, în cazul lui Putin, ce fac cu Putin? că parcă nu-i destul, că îi lasă fantastic să-și facă de cap, că nu-l opresc pe criminalul Putin, însă, nu-i suficient și eficient ce se face pentru (știu, că-s niște reguli, în dragostea fără cuvinte). Ce l-o fi făcut atât de distant și apatic față de viață?

- Nu stim. Nimeni nu ne spune. Suntem hipnotizati de media ca pe maimute cu umbre pe pereti in timp ce afara are loc adevarul.

- De ce e atât de distras, depărtat de adevărata viață efervescentă? N-am măiestrie-n scris nici măcar ca Haralamb Zinca sau ca George Arion care, îmi spunea pe facebook, că și-a luat licența și doctor a scrisului, adică cum ar veni a promovat doctorandul ca romancier de romane polițist și a reușit să fie o vedetă a scrisului, mai ceva ca mine un mâcâit, în teoria chibritului.

- Diplome luate la apelul de seara. Talentul nu se invata, e in tine. Zbuciumul tau e autentic.

- Care ni capacitatea de a face bine?

- SUFERINTA.

- Noi de ce am face rău naturii noastre? Toți ne facem griji și nu de pomană (uneori și ochii ne lăcrămează ca lui Făt-Frumos din lacrimi).

- Suntem pamant pentru flori.

- Domnule, nu producem hrană, suferim, dragă drăguleană. Trebuie să avem o securitate, în agricultură ca să avem potențial, adică să avem ce nu avem, că nu vom fi lăsați baltă, așa cred, Ben, chiar dacă corupții ne papă de vii fără pretenții, fără să dea și ei ceva-n schimb poporului jumulit.

- Niste morti vii.

- Pe nimeni doare de țărani, pe nimeni nu doare mai ales de țăranul transilvan aflat pe nicăieri cu populația și veșnicia satului românesc, că pur și simplu, nu-l înteresează, că țara arde și moșul și baba-i neputincioasă, cu perspectiva de a nu exista ca țăran și țărancă, deși, în trecut au fost neântrecuți, în hărnicie, muncitori și  glorioși ostași, cătane, cu altă perspectivă, decât cea actuală ca stare de bine. Tu, ești principial și original, energizat cu valori, în culori naturale rurale autentice ale limbii române de pace și pâine din:utrenie, liturghie și vecernie, cu obiectivul muncii în bogate sipice roz, cu boabe mășcate, în nevoia de pasiune și dragoste.

- ...emoție, în socio-ecuație.

- Pe cine să cunosc să mă poată ajuta și, cu publicarea cărții: Mere pădurețe vol.2 ? Să apelez la deputatul Itu Cornel și la inginerul Liviu-Augustin Munteanu care nici el nu se dă înlături de la sponsoriza, ambii fii și a satului Ciubanca ca/ asemeni Pr. folcolorist Grigore Crăciunaș/ Pr.Floarea Mureșan pentru binele lui ajungând inexplicabil martir al închisoarilor comuniste?

- Sunt multi filantropi in Romania. Poate iti trimite Dumnezeu vreunul.

- Ce scriu e real, cu înalt simț național. Satul mi vatra strămoșească, vatra românească neglijată ca pădurile, habitatul sălbăticiunilor, neglijată de politicienii noștri îngrjorați doar de înteresul lor avar, în ciudă, că ne dau un sens existenției noastre milenarele meleaguri, pline de învățturi și atmosferă de aur al, cu autohtonul lor, cu al nostru de vis și de neuitat, că pe unde hărnicia și iscusința dă festivitate nu poți uita, că își spune cuvântul hora din străbuni ca să nu știm de urât, că-i peste tot dor, ursâta și veselie, că este peste tot unicul și specificul nostru, cu ce avem mai frumos, mai cu drag și făinoșag, că e un sacru fără de care n-am fi noi, să mă ierte Dumnezeu și celor cărora le greșim cum pășim, cum zice Angela Moldovan, Sofia cu ce are, în inimă ca orice sufletistă fără prejudecăți, frate Ben și totul e ca o poveste de la țară, cu cântec și dor, cu mișcare și trai bun ca la țară împreună cu Duliu Zanfirescu/ ca, în Domna cu camelii scrisă de Dumas-fiul cu atâta farmec și of, cu atâta pricepere ori cu ce suntem buni sau răi, darDoamne, cu siguranță a tăi. Scriu ce scriu și cum scriu ca să nu ne uităm rădăcinile și limba română, păcatele mele! Voi vă mirați de felul cum spirirual o fac. Să ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se împlinească (Mihai Antonescu) Vica era floarea florilor și mirosea a busuioc, că era o floare din grădină, o floare, în modestia sa și era ca într-un film românesc fantastic, că-și avea trăirea ei firească, că asta era voința ei și era cu voie bună, vorba lui Voica. Pe cine doare de țărani, chiar putea fi vorba lui Dinu Săraru: Ultimul țăran continuare la Niște țarani și Vânătoarea de vulpi.

- O Rugăciune de Pace și Iubire pe Pământ, o Rugăciune către Sfântul Dumnezeu - versuri de Melania Rusu Caragioiu. Ne recomanda Ioan Miclau.

- Ne trăim povestea.

Îmulțit, în har,

ești și dacă n-ai habar,

ești regulamentar, literar cum rar.

Ești salutar.

 

Războiul rușilor neonest e dus contra civililor nevinovați. Oligarhii ruși ca Putin sunt suflete moarte, becisnice, cu nimic normal, cu nimic moral. Ce fac rușii e oneros, neomenos barbar inedit, ceva rușinos. Mâine mă duc la Cluj, la specialist după rețete, mâine, îmi voi achita corectura cărții și voi achita corectarea cărții, e mult, dar cine-ți face azi ceva gratuit, de a futu-ți pomana? Vica avea un temperqment frumos și gesturi frumoase, minunate. Sunt, în Cluj, unde-ți face unul cu mâna, însă altul nu apasă frâna. Asta a Țichi n-o văzut Clujul de blocuri.

- Ești om cu zel al păcii.

- Doamne, ajută, să fie PACE! Alex

- Eu mă iau la trânră cu viața. Încerc să-mi înțeleg viața, trăind ca orice român ca mielul care-și zburdă sfâșierea de hai să ne jucăm copii și înțeleg ce sunt, în avea ceva de spus, dar ce și pentru ce am spus: ce am de spus! Cum am putem evita suferința? Pentru asta unde ni cumpătarea, înțelepciunea?

- Pentru asta traiesti. Fara ea cum ai mai scrie? Ce ai mai scrie? Il vezi pe Trump scriind vre-o carte? Nu. El e motorul suferintei ca toti ceilalti.

- Cu ce vom fi mai bogați? Eu eram uimit și amărât ca Darie, exclud pe Daria din ecuația lui tri-păduchi/ de la Vânătoru, că Darie era neaoșul, șchiopul nu doar din Desculț scris de Zaharia Stancu, roman care ajuns pe mâna lui Marin Preda era să-l facă harcea-parcea, deși romanul e, în sinea lui o capodoperă, dar ce știa la acel început, când viața, îi era ca o pradă (vezi: Viața ca o pradă/ Imposobila întoarcere: cu drumul lui Nicolae și Moromte, în căruță din Săliște la București, un drum cu cei doi conversând că era și el era, Marin Preda, era cu îndoieli, neformat încă și încolțit de scriitori răutăcioși, invidioși. Nu-i om să se fi născut învățat, matur, chiar și talentul nativ, cum e cazul meu șlefuindu-mă, în spațiul românesc și, în timp. Vremea se cunoaște de dimineață, cum zici frate. Ce mare om ești, frate bărbos, ai adevărată atmosferă, că ești tu, ești de performanță cum scoți eurele făcându-ți mândru nume: e înlocuindu-l cu i ca ceea ce ești cum meriți, că ești om de mare mândrie, cu emanație, dându-ne emoție cu generpzitate și cu toată dragostea, că gura plăcintă-ți cântă ca Angela Moldovan cu gânduri mari și mânâțele dorurele. Omule, ți-ai aruncat masca și ți-ai privit, în adânc, cu tot altceva, cum zice Sofia Libovanca, Micu, o floare a muzicii populare. Întreabă Sopon pe Dumitru Fărcaș:

- "Mă, Mitre, pe tine te face nevasta excelență?"

- "Mă, nici pe mine nu mă face nevastă". "Fericiți sunt cei care-i face fericiți pe ceilalți, scrie, în Biblie" (ho, nu te gândi ,nu-ți dori, că s-ar putea să se împlinească). Grija o învățam în familia lui Vica, că eu i-am pătruns coadă de câine sub piele. Nu-mi trebuia supliment alimentar, că eram tineri, luminos, cu dragostea desăvârșiți, neliniștiți de vii, argint viu, dar cum rupeam lutul de pe fața șurii/ podelele de la căminul cultural, unde e grozav de frumos și de țanțoș, cu pitorescu și fresca foarte special din suflet și din natura fantastică de pe Arca România, în postura de oameni, că m-o făcut mama pe lume ca să nu fiu supărat pe renume, că-mi fac voia scriindu lucruri nu neapărat lucruri neauzite. Doar voi ați zis, că-s nemaipomenit, că-s om ca voi, dragilor, cu nimic distinct/ deosebit. Sunt bucuros de ce fac fără a fi invidios pe careva dintre voi. Mă bucur, că mi-ați fost prieteni și dacă fizuc n-am avut cum să vă mângâii. Nemernicii ruși, că nu doar Putin e de vină și nerușinat, că aici, în Ucraina e un talmeș-balmeș criminal utopic pornite de un nespălat nemernic rus, prost crescut cum zice profesoru pshiolog Valeriu Samu. Noi, ce te miri avem un dulce și un bun străbun de viață frumoasă și decență, cu chemare străbună luminoasă. Care i imunitatea și bucuria omului fără a mai creea dezastru, rău, omenirii? Vica era ceva de vis, ceva nemaipomenit. În viață Vica a fost ceva de frunte, mai mult decât bucurie, om de încredere. Vica m-a ajutat să înving durerea, c-aveam durere, cât hăul. Era mai mult mișcare lângă mine și totul ca să nu mă consum inutil, că era  căldură de om, era cu ce omul se mândrește.

Era ce mi-o dat Dumnezeul ceresc, în România te iubesc,

cu oameni de omenie,

unde trăiesc ani o mie,

c-așa-n cartea vieții, îmi scrie.

 

Noi suntem ceea ce suntem, să nu uităm. Suntem ca suflete a satului, suntem ce suntem. Noi, nu ca Putin, sutem mai mult ca oameni. Incredibil suntem oameni și, nu cu susu, în jos ca Hegel, că suntem ce suntem. Pe Putin nu-l compar cu Crimunescu, din Sàmpetru, chiar dacă Criminescu bătuse la nuntă pe acel boxier la o nuntă desfășurată la Tisia pe Dos, l-a nenorocit. Pentru Putin restul lumii nu contează, că dragoste nu găsește o cale plauzibilă, o cale, în adevăr și cu viață.  Strigatura:

"Cui se-ntampla de nu-i place

Sa-mi zica si-l las in pace"

 

Ben Clujul nu m-a reținut, în Cluj, că Daria trebuia să-și bage-n frigider carnea cumpărată din Panticeu de la Profi, că viața era disponibilă ca o întâmplare indispensabilă, că mintea era ce era iubirea, în filmul, că și aici războoiul nu-i o artă, că nici animalele fără pădure se luptă din greu pentru supravețuire, în dreprul la fericire ca în Pădurea nebună, că cine iubește muzica populară, din Miezul de pâine fierbinte ca apropo Toamna bobocilor, Iarna și primăvara de lungă-îndelugată și nemuritoare a bobocilor care puteam fi și eu și Vica, în agricultura și zooferma de care ne-am îndrăgostit, în desfășurare și, în desăvârșire: Cronica de familie a lui Ioan Brad, un cinstit scriitor român, cu un alt fel de trăire artistică, că nouă: mie și lui Vica ne plăceau poveștile, cum rar, dar îmulțiți talanții aparte, în har. Avem destule griji care încă nu ne lăsă să dormim. Noi nu venim de nicăieri, cu: Mere pădurețe, în ciudă, că fiecare pasăre pe limba ei piere. Eu de grijile lumii, nici nu pot dormi, că am griji și din cauza asta și somnul mi rebel.

- "Fiecare-și are greutatea sa. Numai, tu Iisuse, ne poți mângâia".

- "Trandafir de la Moldova"...

- Cu omenie totul ori nimic. Ce fac e unic și specific, cu adevăr, într-adevăr, în viață. Sunt, în viața oricui și niște vremuri trcute, un timp al unor amintiri, de care îți amintești cu drag. Putin de ce și-o fi amintit, că fără copilărie nu e, dar după comportamentul lui needucat, chiar  barbar ar dovedi contrarul? Fecare aparte are enigmele lui. În dificilul lui de acuma, unde i mama ei omenie, cu gustul vremurilor bune/ca tătuca Stalin ce mama focului are, că la ei iubirea, în ce sens învinge, cu ce sens, în univers versus și ferpley? Coja pâinii are și miez și la nevoie, anevoaie, se cunoaste cu lucrurile altfel. De ce nu suntem sănătoși și strălucitori? Ce diferență e între adultul Putin și Putin copilul? E de neînțeles, nu găsești? Cum ești multi fațetat provita cu limba română? Nu mi-am făcut de cap pentru că n-am avut și nici n-am curajul spărgătorilor de bămnci, că nu-s temerar, cutezător și ca merit nu știu să am vreo unul. Am fost norocos doar, că l-am avut pe Ben Todică prieten la toartă, chiar dacă fizic nu ne-am văzut niciodată față-n față. De ce vrea Putin să devină opresor ca ființă asupra altei ființă, cum ar veni explotarea omului de către om, chiar dacă Lenin, în teoria lui, nu aiasta-i îi învăța să fie fără cusur având șansa unui trai mai bun, însă nu să facă năpastă, război, moarte omului de către om, cum a făcut tătuca Stalin și acuma face spurcatul și amărâtul de Putin îndrăcitul, nu-i așa ca să naibă cale de ieșire, dar nici cale către Dumnezeu, el fiind iadul cu focul lui? Între noi e o diferență frumoasă, dar o știm numai noi amândoi. Nu șțiu ce-i încăpățânarea sănătoasă la tine. Omul e ca apa ràului se primenește trecând peste tri pietre, nu-l poți împimge, nu-l poți opri și mai sunt multe caracteristici, de care, în mod sigur nu-mi vinr, în ordine ca să scriu filozofic, că e o filozofie, că viața are o filozofie și o filologie ca toate, câte le avem, în și pe ciorchinele strugurului, plin de boabe cu must care fermentat și acrit e vin.

- ...nu va fi razboi, Sunt doua gasti care impart recolta celor oropsiti. Asa a fost decand lumea. Putorile merg la furat.

- Nici nu-i  nevoie, cui, îi trebuie? San Paulo știți ce zice:

- "Toate lucrurile ne acuză, dar Dumnezeu e îndurător și ne iartă cu îndurarea și iubirea lui, îmi zice împăciuitor și Vica." Unele amintiri sunt ca săgețile, în tolbă, dar mai greoi, îmi vin la îndemână, maternă limbă română ca săgeta pe coarda arcului ca să spun ceva bonus celorlalți provita pentru a-i face fericiți, că n-a trecut pe dinainte pisică neagră, Dumnezeu, făcându-mi dreptate cu energia lui bună. Viața ne aduce un plus, 4 de da ca să mergem mai departe, încătro Doamne, Doamne, ști. La televizor Românii au talent, o emisiune - Când Omida devine fluture e o carte de excepție scrisă de o româncă fără a specula scriitoare și editoare. Zelensky - participa la concursurile de dans.

- Astfel se explică forta sa de gândire, neobișnuit de ageră și rezistența sa de luptător, ,,mens sana in corpore sano”, Cu stimă, Melania. Unde o fi tezaurul nostru?

- L-au tupustit, ascuns/ au cumpărat vodcă pe tezaurul nostru, cu tezaurul nostru, au făcut o mare măgărie cu el? Putin e un Lefter Popescu cu de toate, dar fără minte, c-altfel, ăstuia la ce i-ar trebui război, apocalipsă, adică de ce-ar distruge raiul, de ce ar face iad din viața altora, din viața semenilor lui, acuma și mai nefericiți?

- A fost și el un mare român. Lefter.

- Afirisit e acest Putin prin tot ce face fără scrupule, fără nici o rușine. Tezaurul nostru e depozitul de vodcă a lui Putin, că precis nu e a lui Nichita sau a lui Băsescu. Suntem cum, că multe foarte multe nu le știm, în mia de pași care pas cu pas, îl facem de calitate ca să înfăptuim faptic și dialectic, în pragmaticul vieții de zi cu zi, în goana după pâinea cea de toate zilele fermecătoare cu fantezii fantastice ștințifico-eficient prin ozono terapie și cu inteligent succes, mândrie și psiune fără emoții și fără stres, cu înțelepciunr mai ales și stăpânire de sine, ci determinare evident, prin ozon ca pion la creer cu pitici, pici, prin inflamația vieții ca să mă descoper, în reper pe sub cer, cu ce-mi conduce viața cu stil de viață și putere cumpătați și responsabilizați compatibili cu viața ca botezați cu ce trebuie, cu energie, în provocarea de zi cu zi, cum îmi place să zic, născându-ne cu motivație, în veșnicia lui Lucian Blaga, un perfect al satului românesc firesc și pitoresc, în terminul de valabilitate, impecabil și sănătos încăpățânat în bine, cu pașii profetului a poluării, cu stil, că nu distrugem corola zeiască a luminii lumii și minunii omenești de povești. Eu cu voi sunt cu un schimb emoțional, că, în Ucraina e un calvar și fără har, cu imagini apocaliptice ca de sfârșit de lume fără acei cai din Apocalipsa lui Ioan/călăreți, că Putin e călărețul fără cap/ fără cal, un frustant banal și paranoic, un nevropat, bolund cu crize, neinteligent-savant pripăsit. Chiar și  China e ambiguie și dacă nu e, că în comflictul Rusiei e Putin idiotul, bun stroșit, prăpăstios-grotesc, cu frig, friguros Putin fiind palavragiu de îngheață apele, la Bobotează să treacă vulpea vicleană peste gheață, peste flori de gheață ca D'quila fără sens, în conținut cu/că Putin e fără fond și cu bătăi de cap ca Farfuride dintr-O scrisoare pierdută/ hoțul chestionat de hazard, dintr-o Făclie de Paști, dracul din Kir Ianulea/ draci împelițați, păcăliți, în jocurile transparente ale știnței, că totul se dă peste cap, când Dănilă Prepeleac își bate joc de draci ca-n benzile desenate, în ciuda războiului racheta, racheta continuându-și zborul, că Filanda e cea mai fericită, din lume. Soția lui Putin e ca un buldozăr și ea suflet mort, că de aiasta e pornit Putin, înciudălit pe fericirea celorlalți cu respiro, că el nu mai visează la viață de cuplu, că nu e curtat și el e gelos al naibii ca un turc, cum scrie, în Răscola Liviu Rebranu soțul lui Fany, dar ce are sula cu prefectura, marfa cu ambalajul? Disperat n-are sentimente și asta, îl afectează.

- Ca la noi: „Cu bine! Mariana” - îi vorbă lungă și ulibeatcriță, că ei dacă nu-i convine ceva automat zice "Mă duc acasă la Ludoș și nu mai vin înapoi la tine, Mânzule, în Ciubăncuța!

- Omagiu adolescenței și tinereții fără griji.

- Asta-i bună, că, tu, ești genial, un național monumental magistral, cu experență excepțional și monumental tradițional, cu un stil de viață național cu un viitor mai bun. La unii e o chestie înăscută cu manifestație exagerată la Putin, sistem de bos taurus, sangviolentă, nervoasă, din copilăria care trebuia să-i fie inocentă, dar era viceversa necesitând tratament, de Bulibașa, dada țiganilor care taie jumările că nu era mintal sănătos, nu venea muntele la Mahomed ca la Stalin, un Stan-Pățitul de Moscova, un alt bandit contra umanității care nu era sănătos, ci un rachinos și otrăvicios neortodox.

- Asa-s toti azi. Uite te la ei! Toti bosorogi.

- Acuma odată cu vârsta a apărut și mai mari probleme. Demențial e ca soarele care-ți face arsuri șo cancer de piele, că becisnicul nu-i lângă mine ca să-mi aline durerea. Toată lumea se grăbește, dar culorile de neliniștee a războiului cine cum când, le oprește, că Putin de care se tot vorbește, se pare minte agere, se șmecherește, ne învăluiește și ne vrăvuește, bolunzește, înebuneșre, nu-i asa, hopșa-șa? Nici o palma nu-s in stare, si o trag in dos fare emotii, ca n-au timp.

- Rusu Putin ne trage-n barbă/în piept și ne barberește.

- Cum va fi super tare? Pe drumul Damascului sfânt apostol Pavel n-a potcovit caii, cu potcoave de colac și cuie-caiale de cărnaț, c-a orbit Pavălucu aiesta a sfântului, că ca să se trezească la realitate, la adevăr și viață.

- Mare escroc al Rusiei, Putin omoră până și copiii și civili și e socotit criminal pentru om-ucidere, că sfânt, vă spun eu, nu e. Era un spartul târgului, nu-i așa, sfânt Sisoe, că Putin nu se lasă una cu două împușcat/ închis, în temniți large ori, în case de bolunzi/ nebuni, că nici Pasvanti Rusiei, nu-i cu nimic breaz, mai breaz ca alți morți pe năsălie, că bine zici, nu crezi?

- Că iepurele nu-i numa prost mai e și fricos, se zice, în Colierul de turcoaze.

- Deci căutați, pe Putin, găsiți-l și anihilaț-l pe acest hidos și îndeavolit, drăcos a naibii, fir-ar să fie! Ca atare, scăpați-ne de prietenul Putin, că prieten ni se consideră Putin, zice Zelenski și zic ucrainienii, continuând, că de vrăjmași, dușmani, ne apărăm noi (vedeți generalii ruși, cum pier).

- Daca continui asa Zelenski o sa-ti sponzorizeze cartea.

- Nu mai înțeles, Ben, n-ai înțeles ce-mi doresc, Românie mulțumesc, te iubesc, îți spun, în nume personal! Hai, să facem ca să nu ne îmbătrânească vremurile ca viața noastră să aibă o noimă, cum zice și Aurel Neamțu la Românnii au talent, un român cu inimă mare.

- Tu ii stii pe toti de la televizor dar noi nu-i prindem in Australia. Mircea Petean a adăugat o fotografie nouă.

- Domnule poet Mircea Petean vivat veșnicia poeziei României profunde și de legendă, că nu se strivește corola de lumină lină, în veșnicia care ne-a născut, în România care ne-a născut doină, provita de pomină. Stare de bine, provita ca să ne fie bine, că meritam ca români a limbii române de pe picior de plai, de a lui capitan, plaieș de plai și din gură de rai, cu Dmnezeu, Doamne, fii dumnezeiești, ai tăi omenești și firești de basm, legendă și de povești, după cum al neamului și tu ești.

- Putin se face, că plouă. Pe o ureche, îi intră și pe alta, îi iese ca la mama pădurii, baba clonța, o mizerie a civilizației, că asta-i nealcoșul Rusiei. Ei citesc.

- Vica, cum să vă spun, că era bucuria ochilor mei? Așa scriu după mintea mea proastă ca să nu fie socotită plagiat ce scriu eu nebănuitul inedit și original, cum scrie, în revista Scrisul Românesc,revistă a Uniunii scriitorilor, cum scrie, c-ar scrie Mihail Duțescu preșdintele publiciștilor. Mie multe lucruri de la noi, nu-mi par așa clare ca ce s-a petrecut pe Câmpia Libertății de la Blaj unde s-a cântat ca imn poezia Numai una, scrisă de George Coșbuc.

- "Situația politică e incertă," zice Prof. Mircea Coșeru.

- Fericiți sun cei plini de bucurie, în inima lor, dând și altora din bucuria lor!

- Acest om și a luat-o în cap că este scriitor, pentru că l-ai încurajat prea mult. Scrie numai năzbâtii. Nu se pot citi sau înțelege. Ion

- Ignoratii diarea intelectuala. Prea mult zahar. Nu-i mai raspundeti si se va opri.

- Eu sunt ca cel care zice: "Sunt cela ce sunt, pe pământ/în cer ca și pe pământ, că sunt, în iubire ce sunt." Și, chiar și Vica n-a fost mamă vitregă/ surogat, ci o mamă adevărată care cei 4 copiii/ mușchetari, nu și i-a lăsat niciodată de pe lângă, de pângă, ea nici măcar o secundă, că-i erau ca ochii din ca lumina ochilor sare, în bucate, sănătate și grijă permanentă și dragoste continuă, unică și fără precedent, fără egal, că era ea un unicat, un unicat pe lume, chip și asemănarea lui Dumnezeu, era, în iubire ca Iisus Hristos, cu drept la înviere și cu drept la fericire ca apa curgătoare primenitoare, cu ordine, disciplină și milităria coborâtă din pod, era o femeie curată, cum rar, un cactus, înflorit ca un crin pur, pururi pentru familia ei, cu înclinare specială și nesmintită din calitatea de gospodină, era o excepțională femenină. Era mamă adevărată, o provita, pentru cei 4 prunci a ei și era bine văzută, în privința asta, în sat, în Ciubăncuța soarelui. Copiii, îi erau ca lumina ochilor ca ochii din cap, că îi erau dragi și erau a ei și doar a ei (copiii știu, simt asta, cum și, Pavel știa și simțea, că-i doar a lui Vica, că era o minunată, o nelipsită la casa și, în viața lui). E un rost de a fi pentru neamul nost- Tatăl nost.

- Jurnal din casa diavolului.

- Vica nu-mi cotă-n coarne, dar viața-mi da bobârnacele ei și nu era un rău, că mai te îngenuche uneori cu iubirea, cu ceea ce e iubire. Nu mai ascultam nici un sfat, nu ascultam de nimeni și nimeni pe Vica nu mi-o puteau scoate din inimă, că vremea zbura și eu la 28 ani, nu eram însurat și timpul tace și trece. E minunat și grăitor, de poveste a poveștilor, că arta cere dragoste, răbdare și stăruință și totul e atent făcut lucru bun ca binecuvântare, cu frumusețe excepțional, monumental, că artistul face față, că are putere. E frumos și superb, cu aură și nimb, răsfățată de soartă, dar eu n-am nevastă, n-am nimic, că fără Vica cum să-mi meargă bine, că cu ea stam și la rău și la bine. îmi pare meritorie și competitivă are rolul ei important. Fără tine, Ben, mă tem, că nu voi mai reuși să scriu nimic.

- Acum esti in forja. E normal.

- Tot lumescul are un firesc, chiar dacă rostesc eu, un nimeni, de pe sub meri pădureți a lui Vica care ști ce ști, ști inteligent cu toate împrejurările care sunt cum sunt, cu Dumnezeu înainte pioneresc. Incendii se întind peste tot, că necugetații, își curăță terenul, parcelele/ loturile (e un teatru ieftin de nota patru, aruncându-se de la etaj ca sinucid de deberdei nereușit). Vica eu simt lipsa, absența, ta, c-ai fost ca un refren pentru inima, în drag și făinușag de România mea, că pentru tine, în limba română ating cerul cu mâna. Să nu lăsăm pe nimeni să ne strice starea de bine. Noi mutăm munții pe muche de cuțit.

- Suntem legați Shakespearian de ceilalți cu partea emoțională. La noi nu-i vorba de lipsa de experență.

- Copiii lui Vica erau mușchetarii români a merelor pădurețe, cu noblețe. O nemulțumea și pe Vica, că de undeva auzise: "Cu dragostea nu-i de glumit și, cum adică vine: Declarație de dragoste, că ea fir-ar să fie, că nu chiar de la început i-am zis: te iubesc, c-ar fi ceva ea pentru mine" și cei 3 mușchetari nu mi-s o piedică gândisem, dar de asta m-am edificat filozofic mai târziu, când m-am adunat de pe drumuri, cum vine vorba lui Socrate/ Aristotel, după toate aparențele (vezi ciclu cu liceieni, niște extraordinari și legendari...)

- Esti mai repede un Hamlet al Ciubancutei sau poate Cocosatul de la Notre Dame fara clopote si turle.

- Vica, Esmeralda mea văduvă cu 3 copiii, îmi sucise mințile, mă vrajise, vorbe din popor, c-aveam gărgăuni, polojenii...în cap, că eram zurliu, neliniștit, că încă eram tânăr pe linia Onedin/ sfinxul, serios ca un sloi de gheață, serios ca Florile de gheță a lui Constantin Gherghe D'quila, dar ce zice Isoscel care-și pierde vremea pe la zgomoteica elevilor ei, că era doamna profesoară care bătea toba nemulțumită:

-"Bal mascat, îți trebuie ție /și doi la mate și geografie?"

- M-am îndrăgostit de Vica la prima vedere, un lucru banal, cum de obicei se zice, că pardon, pardon, dar cu pardonul omori omul (să nu purici, cercetezi aceste legi, că s-ar putea să nu le înțelegi). Vica nu-mi cotă-n coarne, dar viața-mi da bobârnacele ei  și nu era un rău, că mai te îngenuche uneori cu iubirea, cu ceea ce e iubire. Nu mai ascultam nici un sfat, nu ascultam de nimeni și nimeni pe Vica nu mi-o puteau scoate din inimă, că vremea zbura și eu la 28 ani, nu eram însurat și timpul tace și trece.

- Testamentul lui EUGEN IONESCU.  Sa mai luam, din cand in cand, aminte... Ne-a lăsat Ionescu niște Scaune? (m-amgândit să fac și eu o glumă amintind de una din pisele de teatru).

- Noi suntem grozavi spiritual, dar papa aiasta e o lumină lină care nu ne satură, nu ne îndestulează, ne dă doar zânbet și chiar și acesta amar, că ne face doar să fluierăm a pagubă, chiar dacă, atunci, când ne vine, no! fluierăm ori eccetera, eccetera zicem cu cetera, că ce rost, dacă scriem și zicem poezii ca mintea rebelă tânără s-o ții, pițiguș mă pițiguș, tinere neliniștit și jucăuș? Noi suntem grozavi la scrijele, felii, răbdări unse cu foame, că nici timpul nu mai are răbdare cu noi, vorba lui Marin Preda. Noi suntem grozavi prin spiritul lui Avram Iancu, prin Iisus și Bălcescu. Cu soarele sufletului tău, îl scalzi, în omenie ospitalieră și specifică românilor.

- Tu alergi prin literatura romana si universala ca un purcel prin Biblioteca Alexandria arsa de Romani.

- Dumnezeu nu ți-a dat viața ca o povară și asta o știi și tu, că nu-i o povară, viața, ca să n-o poți duce, după regulile simple, că viața-i apetisantă și trăim cu emoție. În Pădurea nebună, e un altceva ca-Desculț, unde, e o alta epocă, în prejma și-n timpul lui1907, în satul Omida a rădăcinilor amare, din Telorman, dar aici, în Pădurea nebună aduce și de Urma tătăroica la  care face referire, în Desculț, unde ne surprinde trăirile lui aivea, o reverie, vis roz, adică cu ochii deschiși, o realitate crudă, cu aspirații și speranțe la o lume mai bună. Amândoi, ambii a naibii, trăim același emoții, scăldate, cu lacrimi, deși, nu eram bătrâni ramoliți, ci botezați și, prin asta responsabilizați. Vica nu-mi strica nici o reputație, că n-o aveam și ea, deși țăracă mă impresionă și, creștea, în ochii mei, căruia ce ochii văd e clar, inima cere... chiar dacă la joc eram un împedicat. Nu puteam  ca serile să nu le petrec la ea, cu anumite tertipuri, împedecând pe vară-sa Jenica, Mânzat Eugenia, nevasta lui Ioan Vereș tehnician veterinar ca mine, o smecherise, să nu ne mai încurce poveștile noastre, povești de la Hanul Ancuței, cu popas la Vica acasă/ din târgul, Fălticeni, vorba vine, cu locul unde nu s-a întâmplat nimic, dovadă, că ea mi-a devenit nevastă fără multe mofturi și delicatețuri.

- Un român neaoș, cum zici tu în diaspora limbii române ca o liturghie.

- Un frumos a ceea ce suntem ca români, că strădania e pur și simplu spre slava națiunii care merită să fie fericită și iubită. Dumnezeu vă dea bine! Văd, că stângăcia mea nu vă stâjenește, o fi oare de la cuvântul stânjen care e de fapt o floare care ne umplea ca Vica de parfumul ei aparte sau e vorba de altceva, Ben, o admirție care m-a cucerit ca Avarul îndrăgostit, suplinind o nevoie de armonie și vigoare, binecuvântare, ca să înțelegem viața asta, cu care ne armoniza ființa ca o sinfonie de femeie vrednică, dusă la biserică, în cununie, în omenie de Românie, de mare bucurie.

- Femeia trebuie admirata prin prisma ta. A felului cum lupta si intoarce pamantul pentru a inflori.

- În scrisul nostru sunt sensuri, viață și suflet, că suntem legați, prin inspirție și emoție universală. Noi ne-am conectat cu rădăcinile, cu iarba verde de acasă, de încredere. Te simt până-n străfunduri. Noi prin Mere pădurețe încercăm să fim oameni ca Grigore Leșe pe Drumul lui Leșe. Dintr-un natural fabulos, din satul merelor pădurețe vin mai puțin înteresant, vin să vă povestesc firesc despre Vica mea și a pruncilor ei; Marius, Mistrețu, Mihaela-Ștefania și Teodor-Flaviu, celemeni și Daria-Loredana, D'Ardagnean, o Ferghete providentă supranunită: Veverița și Caratista; Miha având prorecla: Mihai Viteazu și Buhița-Păstaie ca mamă-sa Vica și Flaviu era ciufulit: Bursucu, Mascuru (Mancuru), cum îi zice unchiu-su Georgica (George), fratele lui Vica. În tot e preaplin de viață, Domn Savaot. Mi-am slobozit găinile din găinar și am deschis vranița, portița, că va veni Daria, că contează ce-i astăzi. Pe lângă casă nu mă simt prost, că mai am câte ceva de făcut, dar tot sedimentar sunt, că mult scriu stând pe marginea patului și asta nu-i totuși de fațadă, chiar dacă nu-i o ideologie a ingerului a strigat, că Fănuș Negu e cu dragostea lui metaforică, că noi existăm prin copiii noștri, că tot ce văd e un balaur, războiul din Ucraina, deschis la orice experență. Noi cum facem o alegere și cum exprimăm dacă ne limităm. Imposibilul e ilogic ca la Nora Iuga care spune, că și ție-ți place lumina. Vica a spus ce a spus cu luminița de la capătul tunelului și mă aburea cu dragostea ei. Viața e ca o cântare, în iluzia și, în visul meu care-i viața. Îngrijirea e delicată. E vaibul care mi-a trebuit. Marius telefonic:

- "Ți-ai făcut, aprins, focul? chiar dacă-i însorit afară, e plăcut, dar rece dimineața, dar vremea e bună, cu vânt care se intensifică și dă senzația de mai frig. Obuzele ating case, în Ucraina ucrainienilor care nu lasă pe ruși să cucerească Kievul. Rușii distrug, omară civili și, în Mariopol.

- De unde stii?

- Din televiza romana. Asculti si Gândești.

- Ești impresionant, cu gradoare, înflorești ca irișii și ca ghioceii. Ai raspuns pentru tot. Tii pasul cu inflatia. Nu te uiti pe pereti.

- Scumpirile nu ocolesc, nici pânea ce de toate zilele și de fapt porcăria e un dezastru, dezastru, că pusica liberală prin sac, își arată ghearele, că valul scumpirilor cresc și, chiar nici câinii, nu-și mai permit covrigi să poarte, în codă, că altă soluție n-au și atunci ce-i concret și perfect, după cum zice și Florin Câțu. La noi asta scumpirea e o catrastofă, că se scumpesc din cauza războiului, năpastei adusă de Putin nepăsător. Moscova nu crede-n lacrimi. Rusu Alexander vrea să lupte contra rușilor. Grozav gest, deși, omul, e ca fruza pe apă, frunza care a salvat albina, că și ea a salvat porumbelul din fața puștii vânătorului?

- Si continui sa scrii ca să ai sufletul petrecerii și al educării Romàniei?

- Scriu super-super, cum Iisus provăduit cu mană cerească, a pilduit, în  cer ca și pe pământ și ca pe pământ și, în cer ca reper profitând cu inițiativă bună ca lumea să devină divin-bună, senină, fiecare aparte: adevărată lecție de istorie ca să-și găsească mântuirea și, dreptul inedit și original la înviere, descoperindu-și inventivitatea, inovația și intuiția, în a fi impecabili și utili, nobili și durabilitatea, în detalii. Principesa Bibescu era impresionată de singuraticul și egoistul artist Proust. Era o minte simțitoare, că Marta Bibescu cu darul și mintea ei ageră a uluit o lume, că ea avut un nume cu renume, că era un nume de româncă neaoșă și spirituală. O elogiază și Mircea Eliade, chiar dacă zice, că el, cu Marta Bibescu s-a întâlnit foarte târzu și de fapt, cu Marta Bibescu nu m-am întâlnit niciodată, a zis dezamăgit. Era o tărie marea scriitoarea româncă, de limbă franceză, avea un melos, o sinfonie și filozozofie de la Mogoșoia și de la Posada, că scria cu măreție de om și înflorire de pom, cu profunzime provita de rod (era elogiată și-i o distinsă inegalabilă, apropo scrie peste 30 de cărți. O fură, pradă, cămășile verzi care-i intră-n palatul de la Mogoșoia, intră înarmați. George-i moare ținând-o de mână, era prima, unica și ultima ei, lui Marta Bibescu, era ultima mare dragoste a ei, se iubea pe sine însuși, că incredibil era o aristrocată bucureșteancă, cu mare influență diplomatică și politică, în Franța). Noi scriitorii simțim lumea, cu senzații tari, simțim unic, specific pragmatic și dialectic, cu diversitatea negației, negației. Prin Cenușa imperiului, din jocul cu moartea, războiul e nemilos, fără nici un frumos și fără nici o delicatețe, fără nici o nobleță hristoasă, luminoasă. Războiul e ca o migrenă la care nu mai știi ce să-i faci, că-i prea multă bătaie de cap. Din dragoste, nu așa se face ca-n Mizerabilii lui Victor Hugo, că e primăvară și cu tot vântul care bate mai nervos, se încălzește ușor. Ce zici, că-i solidaritatea, unire de forțe pentru a stopa/ pentru zice: stop, răului! S-ar putea să nu există om pe lume să fi plàns, cât am plâns, să fi jelit, cât am făcut-o eu de la începutul acestui război nefast. Putin ne omară cu zile. În România noastră e floarea cea vestită. Tu, ce mai faci, pur și simplu?

- Iti citesc zbuciumul Romanie! Rafael Udriște ne prezintă și uimește, că nu-și depășește atribuțiile.

- Nimic Udriște n-o face făcut-o fără un motiv și fără o meritocrație ca Eugen Barbu sau Nicolae Paul-Mihail, care au scris romane și scenarii de film ca Francisc Munteanu și Titus Popovici, filme regizate și de Sergiu Nicolaescu, un om poli-grozav, compatibil cu fime bune, în arta cinematografiei românești de la Buftea, unde s-a născut mătușa Duduca, Ortenzia Pânzaru, cea care a fost nevasta lui Emil Bungărdeanu care locuia pe strada Actorului nr.47, în Cluj. Rafael Udriște plicărezintă Omul și timpul, vorbea despre zidul Berlinui și alte probleme și dileme, enigme istorice ca Enigma Otiliei a lui George Călinescu, cu acel bine ascuns. Voi, în lumea voastră aveți bucuriile voastre ca Cătălin și cătălina, zburdați, cu gândurile și planurile voastre, în frumosul și spiritualul vostru cu bucurii mari și mărunte, astrale. Putin ca un trăsnit, nu ia viața socio-umană, în serios, că-i un mizerabil din comedia umană a lui Onore Balzac, dar de ce mă mai amestec eu, în treburi casnice, cu violență domestică? Mai la sfârșitul vieții ei, eu, îmi făceam griji pentru ea, dar la începutul vieții, în doi, cu ea, ea se îngrijora de mine, că era educată, matură și experimentată și știa ce ne trebuie de la viață, de la Romània câștigă, România lui Virgil Ianțu.

- România profundă, cu un tainic și întregire era esența...,

- ...de dapt, era:

dreptul nostru verde de albastru spirituală,

cu școala de dincolo de școală,

iubire pe verticală,

o florală și picturală,

pitorească unică și de biserică.

 

- Vica era mare speranță, a lui Pavel, era marea lui inspirație...,

- ...că oriunde aș fi avea o viață, în socio-ecuație, cu mare viață, un mare talent a românilor, în a fi, că ei, îi ardea de talentul românilor, că-i foarte serios ca motivație pe suta de metri, chiar dăcă ea, Vica nu se comprimetea, că era o provocare, cu nimic, în lumea asta, cu singur pe lume/ marele singuratic, cel mai iubit între pământenii, lui Marin Preda, un Mare risipitor, cu paiela aia, că ce-i paiela asta, Ioan Miron?

 

PR-F&BT.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu