Cine e începutul şi sfârşitul?
Iarna e ca un cearşaf aşezat
peste trupul tău, Fiu al Stelelor.
Încă e ceaţă la malul iubirii,
însă de mână cu tine
niciun taifun nu ne va atinge,
frica de necunoscut,
senzaţia de infinit, acordul iubirii
sau fuga pasiunii,
acea mişcare a ei între lumi,
între lumile noastre,
arpegiul de la do al meu
la do al tău, misterios ritm,
un etern pas spre noi,
în acest segment de vibraţie.
Închide ochii! Printre linii şi spaţii
vei simţi flacăra caldă,
milioane din tine
dornice să se contopească în mine,
în apele în care nu am mai fost.
Ai simţit că nu îţi mai aparţii,
vei fi mereu acolo, corăbierul în apele
fără de ţărmuri şi lumi fără sfârşit.
Mereu va fi nevoie
de un alt potop şi-o altă arcă,
să fii cu mine în orice
petală de floare şi rază de zâmbet,
în culoare, mişcare,
în asocieri de cântec şi lacrimă,
în parfum de infinit,
în clipe şi zile, în orice furtuni,
în pacea care ne-mbrăţişează
când lumea ne priveşte.
Acum păşim peste adâncuri,
cu tine nici adâncurile nu mai sunt pustii,
vei face punţi peste inimile noastre.
Lumina coboară în noua viaţă
ce părea a fi agăţată de un bulgăre de
humă,
eliberând toate focurile din ea însăşi.
De mâinile noastre sunt prinse cerurile,
niciodată nu se termină ceva în viaţă.
Cine e începutul şi sfârşitul,
cine e dincolo de aceste imagini?
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu