Exodul cuvintelor
Prin timp, orbit, omul
aruncă, în lume, lanţuri grele.
Un zeu plin de temeri!
Pe norii gândurilor, o molimă grea împrăştie
Pe norii gândurilor, o molimă grea împrăştie
miasme, plăgi negre-n
adâncuri,
în cer şi în ape, în sânge şi
inimi,
în vis, în iubiri, în cuvinte.
Stâlpii şi uşile caselor cu sânge au fost însemnate,
cu sânge de albi porumbei
în vis, în iubiri, în cuvinte.
Stâlpii şi uşile caselor cu sânge au fost însemnate,
cu sânge de albi porumbei
praguri de uşi au fost
însemnate.
Tot mai pierdute, sleite, cuvintele pulsau
epilogul secundelor stinse.
O ultimă respiraţie,
Tot mai pierdute, sleite, cuvintele pulsau
epilogul secundelor stinse.
O ultimă respiraţie,
un vuiet adânc, un geamăt
prelung...
Şi totul durere, ocean de durere!
Sufocate, într-un salt disperat, cuvintele
Şi totul durere, ocean de durere!
Sufocate, într-un salt disperat, cuvintele
au ţâşnit din cărţi, din
inscripţii,
din gânduri, din lume,
spre Tabernacolul din Muntele Luminii,
lăsând o întindere albă, uitată-n pustiu...
Şi astfel, o lume albastră împietri, tăcută şi sumbră!
spre Tabernacolul din Muntele Luminii,
lăsând o întindere albă, uitată-n pustiu...
Şi astfel, o lume albastră împietri, tăcută şi sumbră!
Doar zborul de păsări şi
fluturi
luceau
vagi semne-n priviri,
Speranţa unei, cândva, viitoare lumini...
Speranţa unei, cândva, viitoare lumini...
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu