Eccetera, eccetera, ...în armonia scrisului

Eccetera, eccetera, că dănțuiesc sub grumazul,

gârliciu, ceterii în armonia scrisului 

(Jurnal desecretizat)

Ciubăncuța, CJ, 01.04.2017

Marcel Proust are o eleganță în scris, cum  o are şi Mircea Cărtărescu, un autohton, ca veşnicul Eminescu sfințindu-şi locul prin arta scrisului, ca un român vrednic de laudă, ladă de zestre a scrisului şi cu o ştiință prin care se distinge, un abracadabra a unor labirinturi alambicate prin catacombele întunericului-orbitor unde te poți rătăci în  bogata lui fantezie şi frenezie, de a fi mai aparte avându-şi descrierea haluncinată de personalitate distinctă, care te poartă prin Bucureştiul zduncinat de război şi de misterele existenței de mic Paris, cu viață tumultoasă în lupta de a fi cu dragoste şi dor, cu ancestral şi artistic specific existenței şi esenței noastre zădărnicită de vicistituile cu care au venit stăinii lacomi, ca să ne facă viața amară, chipurile mai bună, val-vârtej dându-ne prin globalizare eleganța existenței autohtone-autentice peste cap, viața distinct căzându-ne-n vergea, în cădere liberă şi în conul de penumbră, vorba lui Grigore Zanc, un suflet de om, ca Mircea Cărtărescu, dar el membru şi activist de partid comunist, însă cu vederi mai largi şi sub tutela lui Ion Iliescu, care l-a ținut legat la mâini, că n-a putut să mențină spitalul comunal în comuna Recea-Cristur pentru bătrânii tot mai puțini şi tot mai bătrâni şi mai neputincioşi ai satelor bulversate şi frustate de legi, care nu protejează după revoluția din decembrie 1989 țăranul şi satul românesc. Fără a fi nostalgic, era şi-i mai rău după lovitura de stat al celui ce e nevinovat de sângele vărsat, ca sub Nicolae Ceauşescu, ca sub cârmuirea celui împuşcat în balcon şi hulit, deşi asigurase muncitorimii locuri de muncă în țară, în România, şi locuințe şi scăpase țara de datorii, existând un trai mai decent şi cu altă perspectivă de viitor şi trai, deşi astea îşi avea cultul. Aieştea care ne conduc azi, spre regretul electoratului sunt mincinoşi, promițând marea şi sarea, dar una zicând şi alta făcând, fiind pe deasupra şi corupți, hoți prinşi cu cioara vopsită, cu mâța care-şi arată ghearele prin sac, dar nebăgați la apă, la beciul domnesc şi nici confiscându-li-se averile ilicite în folosul statului pentru a mări pensiile de batjocură şi de toată ruşinea, pensii precare total inumane. Grigore Zanc, scriitor şi perfectul Clujului c-a fost cu mâinile legate, n-a putut face nimic, nici la solicitarea lui tata Ion, Mihăilă Ion, gazda lui fară arginți, că nu i-a  cerut chirie pe când era învățător pe la Osoiu, Cluj şi el era un țangău tânăr flăcăiaş "fițingău sub grumazul ceterii", de-abia ieşit de pe băncile şcolii, era credul şi-n multe privințe neştiutor, dar în satul unde a trăit badea Maştei, cel mai longeviv om din lume (148 ani) a găsit omenie, găzduire şi ospitalitate... eccetera, eccetera, că bine-o zic, față că n-am cetera la mine.

În sala Cinematografului Republica, cinematograf care, mai nou poartă numele actorului clujean Florin Persic, cinstind un om al locului, un lucru firesc şi cum e de aşteptat e şi bine gândit, deci aici am văzut un film de a lui Grigore Zanc: Probleme personale, regizat după romanul acestuia Cădere liberă, la care cinefilii, spectatorii, s-au sculat în picioare aplaudând frenetic la nişte imagini, în absența actorilor, care s-ar fi bucurat şi s-ar fi mândrit de un aşa fenomen spontan şi neimpus, dictat, ca la defilări prin microfone (altceva nu-mi place, că biletele de intrare la film, la acest act de cultură, asemeni cărților e foc şi neadmis de scumpe îmbogățind nu pe creatori (regizori sau scriitori, ci pe nişte afacerişti fără cei şapte ani de-acasă, nişte iresponsabili). Acest fenomen mă văduveşte de dreptul la cultură, e o crimă, că doar prin cultură e adevărul adevărat, devenim oameni între oameni şi pentru oameni - măsură a lucrurilor şi nominalizați, ca Mircea Cărtărescu la premiul Nobel, o carte de vizită a neamului- prețul de a evada în nemurire.

Că trebuie să lăsăm urmele trecerii noastre pe pământ, urmele zimbrului, vorba lui Adrian Păunescu, o  excelenţă cu excelență, cu un record în scris şi-n Cartea vieții, câştigându-ne mântuirea în iubire, dreptul la înviere, dreptul de a candida la fericire, o vorbă de duh a prietenului jurist şi scriitor, cetățean de onore al   Dejului, de loc din Coldău, Beclean-Bitrița-Nasăud.

Pavel Rătundeanu-Ferghete