Eminescu tradus în 150 de limbi

Eminescu tradus în 150 de limbi din peste 250 de ţări

Cartea „Eminescu Universalul”, a reputatului scriitor și eminescolog Dumitru Copilu-Colillin, se află la a patra ediție (Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2016). De fapt, titlul complet al lucrării îl găsim pe coperta IV, ca o precizare la titlul generic de pe coperta I. El rezumă sintetic tot conținutul lucrării: „Eminescu în circuitul universal: traducerea şi ecoul operei în publicaţii tipărite şi online în 85 de limbi, iar prin programe de traducere automată în alte 65 de limbi, în total 150 de limbi din peste 250 de ţări”. Cuvântul înainte al cărții („Un fenomenolog al receptării operei eminesciene”)  este semnat de Acad. Mihai Cimpoi, care este și coordonatorul ediției.

UN FENOMENOLOG AL RECEPTĂRII OPEREI EMINESCIENE

Date fiind vastitatea şi profunzimea explorărilor bibliografice privind „traducerile şi ecourile eminesciene”, realizate de Dumitru Copilu-Copillin, putem vorbi despre o adevărată fenomenologie a receptării. Operaţia de înregistrare statistică obişnuită recheamă în acest caz şi o tratare evaluativă (deci nu doar descriptivă, sumar-matematică).

Dumitru Copilu-Copillin se vede obligat – şi face acest lucru cu competenţă profesională şi respect sfânt pentru valori (ceea ce e foarte important la ora aceasta) – să urmărească fenomenul universalizării operei eminesciane cu întreaga sa complexitate.

Ce reprezintă acest fenomen? Bineînţeles, traducerile ca atare ajunse, iată, după precizările sale actuale, la 80 (cifra vârstei pe care visa s-o atingă, cea a bătrânului Rege Lear, invocat în Împărat şi proletar), ecourile imediate de natură publicistică, festivă, prezenţa în enciclopedii şi dicţionare enciclopedice, comemorările internaţionale prestigioase (precum cele din cadrul UNESCO), dar în special studiile aprofundate cu caracter monografic şi comparat, vizând universalismul eminescian, care atinge acum cifra de 1.000.

Opera de traducere nu se limitează doar la un act de transpunere într-o altă limbă mai mult sau mai puţin reuşită. Ea presupune, esenţialmente, o verificare de ordin valoric cu o altă cultură (naţională), în lumina benefică a întâlnirilor transfrontaliere, o recunoaştere a faptului că poetul exprimă prin modul său absolut individual, prin „cogito”-ul său, precum stipulează noua critică, „un fond uman general, de natură intelectuală, etnică, lingvistică”, după cum preciza și poetul, definind aportul fiecărui popor adus pe „bina (=scena) cea mare a omenirii”.  Universalitatea lui Eminescu este probată de (ca să preluăm nişte termeni dintr-o cunoscută lucrare a lui Umberto Eco) un Cititor Model colectiv, aflat pe diferite meridiane ale Lumii, de un Univers al discursului eminescian care generează după voie jocul semiozei nelimitate, de codurile şi subcodurile caracteristice altei culturi. Fireşte, Eminescu însuşi este un Autor Model, cu o strategie textuală îndreptată spre Cititorul Model şi cu ceea ce semioticianul italian denumeşte deschidere (opera aperta).

Pe tapetul larg al demonstraţiei universalităţii, se pun motivele abordate (topoii) pe care le găsim în Antichitate, în Evul Mediu, în epoca romantismului, a clasicismului sau a simbolismului, influenţele radiante (în termenii lui Tieghem), aduse de mode şi curente, dar şi cele catalitice şi modelatoare (în termenii lui Blaga), influenţele exercitate de Eminescu asupra unor poeţi din alte arealuri (asupra celor albanezi, de exemplu), similitudinile cu poeţii naţionali ai altor popoare (slave, latine), descoperirea unor filoane nu doar tipologice sau tematice, ci şi vizionare, meditative, existenţiale, precum cel metafizic, remarcat de Rosa del Conte, ca însemn al modernităţii, cel elegiac (Eminescu este, după cubanezul Salvador Bueño, chiar cel mai mare elegiac în context universal), ontologic (din perspectiva exegetică a Svetlanei Paleologu-Matta), filosofic (fiind un poet – înţelept, constructural gândirii indiene, conform demonstraţiei Amitei Bhose).

Un statut aparte, în contextul receptării, îl au traducerile „congeniale”, făcute de mari poeţi precum Ivan Krasko, „părinte al literaturii slovace”, Anna Ahmatova, Rafael Alberti, Elisaveta Bagreana, Jindra Huškova. De menţionat, pentru prestanţa lor evaluativă, Seminarele desfăşurate în Franţa („Eminescu după Eminescu”), Italia (la Veneţia, în 2000: „Eminescu – 150”), Turcia („Eminescu şi Yunus Emre”), tezele de doctorat, devenite monografii de referinţă ale lui Alain Guillermou (Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu), Rosa del Conte (Eminescu sau despre Absolut), Iuri Kojevnikov (Eminescu şi problemele romantismului în literatura română), Song-Ki-Kim (Eminescu şi Song-Wöl-Kim), Lasqush Poradeci, cel mai mare poet albanez influenţat de Eminescu (Poezia populară română şi cultura germană în opera lui Eminescu), prefeţele şi articolele semnate de Bernard Shaw, Salvatore Quasimodo, Giuseppe Ungaretti, Eduardas Mieželaitis, de vestiţii comparatişti van Tieghem, Baldensperger, Heitmann, Korș, Iaţimirski.

Enunţul statistic, după cum precizează însuşi cercetătorul, este prezentat „în paralel cu exemple şi semnificaţii ce pun în evidenţă dimensiuni, valori şi aşteptări ale evoluţiei receptării prezente şi viitoare”,  prezentarea personalităţii eminesciene „sumar, dar explicit într-o ordine cronologică, pe limbi din zonele geografice de pe toate meridianele lumii, cu indicarea localităţilor ca centre de iradiere a mesajului eminescian, diseminat îndeosebi pe parcursul ultimelor aproape trei decenii, de când ascensiunea cunoaşterii prin receptare se asociază cu înrâurirea catalitică şi asimilarea operei în literaturile naţionale, iar prin recunoaşterea şi consacrarea ei ca valoare universală, devenind implicit o componentă românească a patrimoniului cultural mondial”.

Eminescu înregistrează şi fenomenul traducerilor şi comentării prin intermediul altor limbi, în special germană, rusă şi engleză. Sunt trecute, bunăoară, într-o revistă statistică, peste 90 de traduceri şi referinţe critice ca ecouri la publicaţiile de limbă germană - apărute numai în timpul vieţii poetului - sub formă de replici sau extinderi în Austria, Italia, Franţa, Elveţia, Rusia, Ungaria şi România, în mari centre culturale situate la mari extremităţi ale lumii: Leipzig, Chicago, Viena, Sankt-Petersburg, Florenţa, New York, Bonn, Budapesta şi Bucureşti.

Surprinzătoare este concluzia pe care o face cercetătorul privind receptarea în arealul cultural slav, care corespunde orizontului de aşteptare propriu lumii moderne, marcată de „ofensiva” internetului: „Avem în vedere, consemnează Dumitru Copilu-Copillin, atât extinderea prezenţei creaţiei eminesciene în publicaţiile slave online, cât şi intensificarea cercetării şi elaborării de lucrări – comparative – nu doar pe teme punctuale de interes local şi naţional, ci, deopotrivă, pe teme vizând valorile literare naţionale de dimensiune universală, cum ar fi raporturile tipologice sau de filiaţii între valorile etalon naţionale, de limbă literară şi măiestrie, cum ar fi reprezentanţii comparabili şi compatibili, de regulă numiţi «Poeţi Naţionali»”.

Meritul fundamental al profesorului Dumitru Copilu-Copillin este acela de a ne da o lucrare bibliografică în care identifică, prelucrează şi evaluează, cu metode  şi într-o viziune modernă, sursele eminesciene, şi de a ne oferi enunţul statistic – ”ştiinţa faptelor petrecute” – conform preceptului lui Leonardo da Vinci: „Orice adevăr este adevăr numai dacă este demonstrat, matematic” împreună cu anumite explicitări de ordin istorico-literar şi sociologic. Sunt de remarcat acribia, erudiţia, plăcerea intelectuală de „a naviga” pe internet, dar şi de a merge direct la surse (dicţionare, volume de traduceri, monografii, proiecte, comunicate, acţiuni publice etc.). Profesorul – cercetător nu-şi ascunde bucuria când găseşte aprecieri superlative, comentând cu însufleţire şi exaltare (e un mod de a sfida detractorii) şi depăşind astfel ariditatea expunerii statistice.

Sub ochii noştri se ridică, piramidal, un Eminescu a cărui valoare universală este absolut indiscutabilă, comparabilă cu cea a tuturor poeţilor reprezentativi ai lumii.

Acad. Mihai Cimpoi