SF. IOAN GURĂ DE AUR: Despre Sf. Împărtășanie + LUPTA CU DIAVOLUL

SF. IOAN GURĂ DE AUR: Despre Sf. Împărtășanie

           Văd că mulți se împărtășesc mai mult din obicei și nu după dreapta judecată. Pentru că atunci când vine Postul Mare, toți în orice stare s-ar afla, fie vrednici, fie nevrednici, se împărtășesc. Tot așa fac și când vine ziua Bobotezei, chiar dacă în acest timp nu sunt pregătiți pentru împărtășire. Dar nici Boboteaza și nici Postul Mare nu fac vrednici pe oameni pentru împărtășire, ci îi face vrednici curăția sufletului. Cu aceasta te pot împărtăși în fiecare zi. Căci, zice Sf. Ap. Pavel, că ori de câte ori vă împărtășiți vestiți moartea și patimile Domnului, adică faceți pomenirea mântuirii voastre, adică a binefacerii pe care ați primit-o. Gândește-te bine câtă grijă aveau cei ce mâncau din jertfa Legii Vechi? Ce nu făceau? Cum se pregăteau? Necontenit se curățau. Iar tu care vrei să te împărtășești din jertfa de care se cutremură și îngerii, vrei să te curățești numai în anumite timpuri? Cum te apropii de Altarul lui Hristos și îndrăznești să te împărtășești cu mâinile și buzele necurate și întinate? Văd că se face multă neorânduială la Împărtășire. În celelalte zile ale anului nu vă împărtășiți chiar dacă adeseori sunteți curați; iar când vine Paștile, chiar dacă ați făcut ceva rău, îndrăzniți și vă împărtășiți. Vai de nepriceperea și de răul vostru obicei! Zadarnic se săvârșește Liturghia în fiecare zi, că nu vă împărtășiți. Zadarnic stăm în fața Altarului, că nimeni nu vine să se împărtășească. Acestea le spun, nu ca să împărtășiți oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceți vrednici. Omule, nu ești vrednic să te împărtășești? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei nu ești vrednic să le auzi. Auzi pe diaconul care strigă: Câți sunteți în stare de pocăință, rugați pe Dumnezeu să vă ierte. Cei ce nu se împărtășesc se află încă în stadiul de pocăință pentru păcatele lor. Deci de ce stai? Dacă ești dintre cei ce se pocăiesc nu poți să te împărtășești. Pentru că cel ce nu se împărtășește face parte dintre cei ce se pocăiesc. Din ce pricină strigă diaconul; Ieșiți cei ce nu puteți să vă rugați lui Dumnezeu? Și tu stai cu îndrăzneală și cu obrăznicie! Iar dacă nu ești dintre cei ce se pocăiesc, ci din cei ce pot să se împărtășească, cum de nu te grijești să te împărtășești! Cum de nu socotești împărtășirea ca un mare har, ci o disprețuiești? Gândește-te bine. Masa împărătească este pregătită. Îngerii slujesc la masă; Însuși Împăratul este de față și tu stai căscând! Îmbrăcămintea sufletului îți este murdară și ție nu-ți pasă. Sau este curată? Atunci stai la masă și mănâncă din cină. La fiecare Liturghie, Hristos vine să vadă pe cei ce stau la masă și spune și acum fiecăruia, prin conștiința sa: Prietenilor, cum stați aici în biserică fără să aveți haină de nuntă? Nu a zis: De ce stai la masă? Ci înainte de ședere îi zice că nu este vrednic nici să intre înlăuntru, deoarece nu i-a spus că de ce a intrat. Pe toate acestea le strigă și acum Hristos către noi toți, pentru că stăm nerușinați și cu obrăznicie. Că cel ce nu se împărtășește este nerușinat. Din pricina aceasta, diaconul întâi îndepărtează pe cei ce se află în păcate. Căci precum un stăpân vrea să meargă la masă, nu trebuie să fie de față slugile care au greșit, ci sunt îndepărtate, tot așa se întâmplă și aici, când se săvârșește Liturghia și se jertfește Mielul și Oaia Stăpânului. Când auzi: să ne rugăm toți împreună; când vezi că se deschid ușile altarului, să socotești că se deschide și cerul și coboară și îngerii. Deci nu trebuie să fie nici unul din cei nebotezați, dar nici unul botezat însă necurat sau spurcat. Rogu-te să-mi spui dacă cineva invitat la masă, merge, intră înăuntru, se spală pe mâini și se așează dar apoi nu mănâncă, oare nu jignește pe împăratul, care l-a chemat? Nu era mai bine să nu se fi dus deloc? Așa și tu, ai venit la masă, ai cântat cu ceilalți, ai mărturisit că ești vrednic, deoarece nu ai ieșit cu cei nevrednici, atunci de ce ai rămas, dacă nu te împărtășești din masă? Dar zici că ești nevrednic? Atunci ești nevrednic să asculți și sfintele rugăciuni, deoarece Duhul Sfânt coboară nu numai în Sfintele Taine, ci și în cântările acelea. Nu vezi pe slugile Stăpânului că în primul rând spală masa, curăță masa și pe urmă așează farfuriile. Așa se întâmplă și cu rugăciunile; cu glasul diaconului, spălăm ca și cu un burete Biserica, pentru ca Tainele să se săvârșească în Biserica curată și fără de pată. Ochii necurați sunt nevrednici de această priveliște. Urechile întinate nu sunt vrednice să audă aceste cântări, pentru că așa poruncește Legea. Chiar dacă un animal se apropia de muntele Sinai, el era ucis cu pietre. Cu atât mai nevrednici au fost, că nici la poalele muntelui nu le-a îngăduit să stea, chiar dacă pe urmă s-au apropiat și au văzut locul unde a stat Dumnezeu. Așa și tu, creștine, dacă nu ești vrednic să te apropii și să vezi pe Dumnezeu la Sfânta Liturghie, pleacă împreună cu catehumenii, pentru că cu nimic nu te deosebești de ei. Deoarece nu este același lucru ca omul să greșească înaintea lui Dumnezeu, înainte de botez sau după ce s-a botezat si să se facă nevrednic de împărtășire. Aș fi vrut să vă spun lucruri mai multe și mai înfricoșate, dar ca să nu vă împovărez mintea, sunt de ajuns acestea. Căci cei ce nu se înțelepțesc cu acestea, nici cu mai multe nu se pot îndrepta. Spune-mi, te rog, dacă un împărat ar porunci: Cine va face cutare rău, acela să nu se apropie să mănânce la masa mea, oare nu ți-ai fi dat toată silința să te păzești ca să nu pierzi această cinste? Preotul ne cheamă să mergem să ne împărtășim și noi lenevim, întârziem și nu alergăm repede să primim acest dar? Oare ce altă nădejde de mântuire ne-a mai rămas? Nu putem spune că ne împiedică boala sau firea, ci neglijența ne face nevrednici”(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a treia la Epistola către Efeseni).

RĂZBOIUL NEVĂZUT

                 – CÂND FACEŢI RUGĂCIUNEA SUNT MII DE GÂNDURI CARE VĂ ASALTEAZĂ. CÂND STAI LA TELEVIZOR ÎN FAŢA UNUI FILM, DOUĂ CEASURI NU TE MIŞTI DE ACOLO ŞI MINTEA TA NU MAI FUGE. STAI ACOLO ŞI TE UIŢI LA CE SE ÎNTÂMPLĂ. Dar încearcă să spui Tatăl nostru şi ai să vezi că o mie de gânduri o să îţi treacă prin minte. Tatăl nostru îl spui într-un minut şi-ţi trec o mie de gânduri prin minte… Zici că nu sunt gânduri păcătoase? Este adevărat, unele gânduri nu sunt păcătoase, pentru că demonul vrea să facă orice din tine, numai să nu spui rugăciunea. În timp ce spui „pâinea noastră cea de toate zilele”, îţi vine în minte că nu ai luat pâine de la magazin, sau te întrebi cât o fi ceasul, sau dacă afară plouă, sau ninge, sau e soare. O mie de gânduri inocente, dar ele toate au rolul satanic de a te îndepărta de la atenţia rugăciunii. Aşa că nu spuneţi: „gândurile mele au fost gânduri simple, copilăreşti”. Sunt copilăreşti, dar substratul lor este foarte adânc. Cele mai multe fapte pe care le facem noi sunt fapte rele. Mai puţine sunt cele bune, pentru că răul este foarte imaginativ. Uită-te la un om rău câte născoceşte ca să facă rău, câtă elaborare mintală iroseşte ca să-şi închipuie răul, câte mijloace are prin care face păcatul, prin care loveşte… Pe când omul bun este foarte simplu. El ştie că face binele şi îl face. Nu se omoară ca să inventeze tot felul de sisteme ascunse şi subterane. Întoarce-te la Dumnezeu, căci Dumnezeu te aşteaptă.

Extras din Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, p. 43

ALIPIREA DE PAMANT - Sfantul Ioan din Kronstadt

       Cât de neînsemnat este pământul, cu întreaga viata de pe cuprinsul sau, fata de cer, de vesnica Împaratie a lui Hristos! Si totusi, noi ne lipim de pamânt si ne aratam atât de indiferenti fata de mântuirea sufletului, de viata vesnica.

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 202

INJURATURA - Parintele Arsenie Boca –

Asa sunt gândurile de hula: rabufniri de pacura în raza de soare.

Faptul dragostei trupesti lasa o puternica impresie în toata pivnita fiintei, în acea zona de noua zecimi a subconstientului. Aici, fapta, rezumata în simbol, se sedimenteaza ca un conflict cu constiinta. Cenzura morala astupa un depozit de dinamita, dupa ce n-a reusit sa-l refuze. O înjuratura de Dumnezeu e explozia acestui depozit. Iata de ce, când înjura barbatii folosesc cuvântul – ce nu se scrie – al iubirii trupesti. Partea de înjosire si pacat a acestei iubiri pe care o simt în trupul lor, le izbucneste din subconstient si, cu ea, izbesc furios cenzura morala si idealul de dragoste – pe Dumnezeul celui pe care-l înjura. O înjuratura e un moment de îndracire a mâniei, o clipa de întunecare a mintii – asa plateste cenzura con stiintei negrija de mai înainte.

Înjuraturile dovedesc, prin urmare, ca aceasta iubire între trupuri a fost închisa într-un blestem, într-o rusine si într-o necesitate. Totul, schematizat în simboluri, coboara în întunericul subconstientului. Când deci pe unii cu cenzura slaba – întelegeti genetic slabiciunea aceasta – îi scoate din sarite vreo împrejurare oarecare, afluxul de sânge si fiere la creier face de li se întuneca orice constiinta si încep rafalele înjuraturii.

Unii înjura pe Dumnezeu pe fata. Altii îl înjura când se roaga. Situatia îngrozeste pe cei ce patimesc neputinta asta. Ea vine, din cât se poate vedea, din poveri ereditare, din fapte consumate, din auzire, din suprapuneri de imagini, si anume, peste cele cuvioase, cele necuvioase, stârnite de hormoni, sau, în sfârsit prin mecanismul d e contrast.

Înjuraturile au aceeasi obârsie ca hulele; numai ca unele sunt învoite de minte, celelalte cenzurate. De aceea vinovatia celor de pe urma e neasemanat mai mica. Hulele dovedesc o vinovatie mai veche nu una de acum. Ele sunt o pedeapsa, însa nu duc la nebunie, cum se tem cei mai multi. Înjuratura însa îl dovedeste pe respectivul ca, cel putin în momentul acela, e un iresponsabil, deci dezechilibrat în structura genetica, în mediul umoral, în serviciul de cenzura si în sistemul nervos. Temnita îi deschide portile si-l va lua în brate, de nu va fi cu luare-aminte. Mai bine o rugaciune pentru cel care înjura decât observatie.

Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 107-108.

FRUMUSETEA CEA DINTAI - Fericitul Trifon Turkestanov -

        Cele ce-n pulbere s-au farâmat nu pot fi iarasi întocmite. Tu, însa, îi preînnoiesti pe cei a caror cugete sunt întru stricaciune adâncite. Tu le dai iarasi frumusetea cea dintâi acelor suflete ce au pierdut-o, nemaiaflând nadejdea dobândirii ei. La Tine nu-i nimic cu neputinta de a se preînnoi. Tu esti pe de-a-ntregul doar iubire. Tu esti si Ziditorul si Înnoitorul. Pe Tine Te vom lauda cântându-Ti: Aliluia!

Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru toate”, p. 134.

LUPTA CU DIAVOLUL  -  SF. CUVIOS TEODOR STUDITUL –

             O viață avem, o viață să luptăm pentru curățirea de patimi și unirea cu Hristos! Gândurile rele mușcă precum niște șerpi, vărsând venin în suflet, pe care trebuie să îl scoatem afară cu toată sârguința, atunci când se întâmplă, pentru ca nu cumva amânarea să facă mai cumplită rana. Să privim cu măsură, așadar, la hrană, la băutură, la somn sau la orice altceva, dar nu ca să asuprim sufletul, ci să purtăm biruința asupra trupului. Dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului, nu vom lua cununa biruinței. Despre faptul că trebuie să ne petrecem întreaga noastră viață în nevoință, Frați și părinți, fiindcă am fost învredniciți, cu harul lui Hristos, să săvârșim Sfintele Paști, iarăși ne întoarcem la lucrările noastre, când muncind, când amintindu-ne de Patimile cele de viață făcătoare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar că Paștele a trecut nu înseamnă că a trecut de la noi și amintirea lui, ci noi să avem pururea sub priviri mântuitoarele Patimi, răstignirea, îngroparea, învierea, pentru ca, prin ocuparea cu acestea, să nu fim cheltuiți de patimi. Iar dacă vreodată, din nebăgare de seamă, suntem prinși, repede să privim din nou la Răstignitul Iisus, Domnul slavei, și îndată va răsări tămăduire sufletelor noastre. Fiindcă și odinioară Israel, când era mușcat de șerpi, privind la șarpele de aramă, se tămăduia. Căci știți că gândurile rele mușcă precum niște șerpi, vărsând venin în suflet, pe care trebuie să îl scoatem afară cu toată sârguința, atunci când se întâmplă, pentru ca nu cumva amânarea să facă mai cumplită rana. Vedeți că primăvara este producătoare/ ațâțătoare de sânge: Trupul poftește împotriva duhului, și duhul împotriva trupului, și sporirea unuia devine pierzania celuilalt. Să privim cu măsură, așadar, la hrană, la băutură, la somn sau la orice altceva, dar nu ca să asuprim sufletul, ci să purtăm biruința asupra trupului. Căci cel ce aleargă în stadion nu este proclamat biruitor dacă aleargă o cursă sau două, ci dacă săvârșește cele două îndoite curse. Și noi, așadar, să nu ne mulțumim că ne-am nevoit în Postul Mare sau la Cincizecime, ci dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului, nu vom lua cununa biruinței. Prin urmare, o, fraților, să luptăm încă lupta cea bună, să asudăm și mai mult pentru virtute, și mai mult să ne omorâm trupul, și mai mult să ne supunem trupul, încă și mai mult să alungăm patimile, purtând totdeauna în trup omorârea Domnului Iisus, având totdeauna în noi înșine osânda morții. Căci și noi vom muri negreșit, precum și părinții și frații noștri, și ne vom muta de la cele de aici și ne vom duce în locuri străine și vom vedea vederi pe care niciodată nu le-am mai văzut. Și înfricoșător este ceea ce se spune și plin de uimire și de spaimă pentru cel ce are minte. Așadar, să fim pururea cutremurați și înfricoșați, păzindu-ne simțurile noastre, de la auzirea deșartă, de la vederea vătămătoare, de la parfumuri femeiești, de la orice îndeletnicire rea, cu totul să ne aducem prinos lui Dumnezeu, pentru ca, bineplăcându-I Lui, să devenim moștenitori ai bunătăților veșnice, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Teodor Studitul, Cateheze către ucenicii săi. Cateheza 1, traducere de Laura Enache, în pregătire la Editura Doxologia.

BIRUINȚA  - Arhim. Serafim Alexiev -

        Sarcina noastră este a ne aminti că în întreaga noastră viață duhovnicească suntem înconjurați de aprigi vrăjmași nevăzuți, cu care trebuie să ne luptăm până la moarte, ca niște ostași ai lui Hristos, ce poartă război pentru dreptatea lui Dumnezeu și pentru mântuirea sufletelor noastre nepieritoare. Pe câmpul nostru de luptă, pe linia de foc a frontului, nu este potrivit să stai în lenevire și delăsare, în trândăvie. De vrei să-l biruiești pe vrăjmașul care neîncetat veghează și pândește, trebuie ca și tu să veghezi la venirea lui, și atunci Hristos îți va ajuta să-l zdrobești.

Arhimandrit Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, Editura Predania, Bucureşti, 2010 – fragment

Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda