DIZOLVAREA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Se pot oare
lipsi frunzele de copac, iar copacul sa se lipseasca de pamânt, de aer, de apa
si de caldura? Nici sufletul nu poate exista fara Dumnezeu, fara Fiul Sau, fara
Duhul Sau. Dumnezeu îmi este viata, lumina, putere, apa, hrana. El ma poarta
asa cum o mama îsi poarta în brate pruncul. Si chiar mai mult: ma poarta pe
mine, îmi poarta sufletul si trupul. El este în mine, as zice chiar se
„dizolva” în mine, se face una cu mine.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 81
În vremea noastră, lipsesc pildele
Cuviosul Paisie Aghioritul
-Părinte, de
ce Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că mucenicii vremurilor de pe urmă vor
fi „mai presus decât toţi mucenicii”[1]?
-Pentru că,
mai demult, aveam oameni de talie mare. În vremea noastră, lipsesc pildele –
vorbesc, în general, de Biserică şi de monahism.
Acum, s-au
înmulţit cuvintele şi cărţile şi s-au împuţinat faptele. Doar îi admirăm pe
Sfinţii atleţi ai Bisericii noastre, fără să înţelegem cât s-au ostenit, pentru
că nu ne-am ostenit ca să putem înţelege osteneala lor şi să-i iubim, şi să ne
silim cu mărime de suflet, ca să-i imităm.
Desigur,
Bunul Dumnezeu va avea în vedere vremea şi condiţiile în care trăim şi va cere
potrivit lor. Dar, dacă ne-am nevoi puţin, ne vom încununa mai mult decât cei
de demult. Odinioară, când exista duhul de nevoinţă şi fiecare încerca să imite
pe celălalt, răul şi nepăsarea nu puteau sta. Îl luau ceilalţi târâş.
Îmi aduc
aminte că, odată, în Tesalonic, aşteptam la semafor să trecem de pe un trotuar,
pe altul. La un moment dat, am simţit ca un val ce mă împingea înspre înainte,
pentru că toţi mergeau în acea direcţie. Cum am ridicat piciorul, am şi
înaintat. Adică, vreau să spun că atunci când toţi merg într-o parte, unul,
deşi nu ar vrea să meargă, nu poate să nu meargă, căci îl duc ceilalţi.
Astăzi, dacă
cineva vrea să trăiască cinstit şi duhovniceşte, nu mai încape în lume, îi vine
greu. Şi, dacă nu ia aminte, o ia la vale pe făgaşul lumesc.
Odinioară,
binele era mult, multă şi virtutea, la fel şi pildele, iar răul se îneca în
multul bine şi puţina neorânduială ce exista în lume sau în mănăstiri nu se
vedea, nici nu vătăma.
Acum, ce
este? Exemplul rău este mult şi puţinul bine care există este dispreţuit. Se
fac, adică, cele dimpotrivă: se îneacă puţinul bine în multul rău şi, astfel,
stăpâneşte răul.
Când un om
sau un colectiv de oameni au duh de nevoinţă, aceasta ajută foarte mult. Pentru
că, atunci când unul sporeşte duhovniceşte, nu se foloseşte numai pe sine, ci
ajută şi pe cel care îl vede. Iar unul care este căldicel la fel face:
influenţează şi pe ceilalţi.
Când unul
slăbeşte, slăbeşte şi celălalt şi, în cele din urmă, nu rămâne nimic. De aceea,
duhul de nevoinţă va ajuta mult în moleşeala ce există. La asta va trebui să
luăm aminte bine, pentru că oamenii contemporani au ajuns, din păcate, la un
asemenea punct, încât fac şi legi moleşite şi le impun nevoitorilor să le
respecte. De aceea, cei nevoitori nu numai că nu trebuie să fie influenţaţi de
duhul lumesc, ci nici să nu se compare pe ei înşişi cu cei lumeşti şi să creadă
că sunt sfinţi, căci, după aceea, se vor moleşi şi vor deveni mai răi decât cei
mai lumeşti.
În viaţa
duhovnicească, nimeni să nu pună pe cei lumeşti ca prototipuri, ci pe Sfinţi. E
bine să iei o virtute şi să afli pe Sfântul care a avut-o, să cercetezi viaţa
lui şi atunci să vezi că n-ai făcut nimic şi vei merge înainte cu smerenie.
Cei ce
aleargă în stadion nu privesc înapoi, să vadă unde sunt ultimii.
Când încerc
să imit pe cei sporiţi, conştiinţa se subţiază. Dar când privesc la cei
dinapoi, mă îndreptăţesc pe sinemi şi spun că greşelile mele nu sunt aşa de
mari, în comparaţie cu ale lor. Mă odihnesc la gândul că există şi unul mai jos
decât mine. Astfel, îmi înec conştiinţa sau, în cel mai bun caz, sfârşesc în a
avea o inimă împietrită, nesimţitoare.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere
şi dragoste pentru omul contemporan, Traducere din limba elenă de Ieroschim.
Ştefan Lacoschitiotul, Chilia „Bunei-Vestiri”, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos,
2000, pp. 26 – 28
I-A CAZUT CU TRONC
Sfantul Ioan din Kronstadt
„I-a cazut
cu tronc la inima”, se spune când în relatia dintre doua persoane, situate pe
trepte diferite, una – cea mai puternica – ofera protectie celei mai slabe. Cel
ce s-a învrednicit de protectia celui mai mare, cazându-i aceluia cu tronc la
inima, îsi da seama de aceasta si, prin reciprocitate, cauta sa-i fie aproape
de inima. Asa se întâmpla si între Dumnezeu si cei ce-L slujesc din toata
inima: inima acestora este întotdeauna aproape de Dumnezeu si Dumnezeu este
aproape de inima lor. Asa trebuie sa se întâmple ori de câte ori se roaga
crestinul. Sa fim aproape de Dumnezeu cu inima când ne rugam. Aceleasi relatii
bune, sincere, pe care cautam sa le avem cu oamenii, se cuvine sa le avem si cu
Dumnezeu.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 50
DEMONSTRATIE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Daca
vreodata, într-un anumit loc, într-o încapere, sau pe apa, sau sub cerul liber
vei pune la îndoiala prezenta lui Dumnezeu acolo, ofera-i inimii tale aceasta
demonstratie. Dumnezeu tine totul cu puterea Sa. Ma tine si pe mine cu trupul
si cu sufletul, tine toate corpurile solide, lichide, gazoase. Tine si aerul
locului în care ma aflu si pe care îl respir, tine orice particula din el; de
aceea se si numeste Atottiitorul, fiindca tine în mâna Sa toata faptura,
macrocosmosul si microcosmosul. Cum ar putea, deci, sa lipseasca dintr-un
anumit loc? Sa nu fie undeva Adevarul lucrurilor, Cauza existentei lor? Când
vei avea în gând aceste cuvinte, inima lovita de apoplexia îndoielii îndata se
va înviora si se va linisti, aceasta fiind tot o dovada puternica a
omniprezentei lui Dumnezeu, cu deosebire în sufletele noastre. Slava Tie,
Atottiitorule Împarate, ca nu m-ai lasat în bezna diavoleasca, ci mi-ai trimis
grabnic lumina Ta, ca sa mi se risipeasca din suflet întunericul. Tu, Doamne,
esti Luminatorul meu, luminezi întunecimea din mine.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 415-416
NEBUNIA DE PRET
Arhimandritul Sofronie Saharov
Fiti nebuni,
nebuni ca adevaratii nevoitori! De ce nebuni? Pentru ca a fi crestin înseamna a
trai în doua planuri în acelasi timp: prezentul si vecinicia.
Arhimandritul Sofronie Saharov, Din
viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba
Iulia, 2011, p. 59
Z I U A
Sfantul Ioan din Kronstadt
Ziua este
simbolul caracterului trecator al vietii noastre pamântesti: mai întâi
dimineata, apoi vine ziua, în sfârsit, seara, si atunci când cade noaptea, ziua
toata s-a scurs. Astfel se scurge viata, mai întâi copilaria, ca prima
dimineata, apoi adolescenta si maturitatea ca plinul zilei si ceasul amiezii;
în sfârsit, batrânetea, ca seara cazând, daca ne-o da Dumnezeu; dupa care,
inevitabil, vine moartea.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 114
VINOVATIA IN PROCENTE
Arhimandritul Sofronie Saharov
Când ne
rugam mult, atunci întelegem diferenta dintre dobândirea cunostintelor din
carti si dobândirea cunostintelor din experienta personala. Daca într-o anume
fapta noi suntem vinovati 5%, iar altii sunt vinovati 95%, daca noi ne
îndreptam vina noastra de 5%, atunci nu mai simtim vinovatia celorlalti.
Arhimandritul Sofronie Saharov,
Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr.
Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 262-263.
STRAMTORARILE VIETII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Când privesc
creatia lui Dumnezeu, ce vad? Vad peste tot o extraordinara abundenta, o
adevarata bogatie de viata în regnul animal, printre patrupede, reptile,
insecte, pasari pesti. Atunci ne vom întreba: pentru ce viata omului, si mai
ales a omului credincios si evlavios, este suparatoare si strâmtorata? Domnul a
raspândit pretutindeni cu mâna larga viata, belsugul si fericirea, si toate
creaturile – exceptând omul – Îi aduc slava prin abundenta lor, prin viata si
bucuria lor deplina. De ce oare aceasta discordanta între mine si lumea
animala? Nu sunt eu creatura aceluiasi Creator?
Raspunsul
este simplu. Viata noastra este otravita fie de pacat, prin propria noastra
greseala, fie de dusmanul netrupesc, care se lupta mai ales – si înainte de
toate – cu acei care încearca sa traiasca o viata evlavioasa.
Viata
omului, a adevaratului crestin, este în viitor, în veacul ce va sa fie; acolo,
toata bucuria si toata binecuvântarea îi sunt pregatite. Aici pe pamânt el nu
este decât un exilat, ispasind o pedeapsa; aici pe pamânt se întâmpla ca toata
natura sa se revolte împotriva lui din cauza pacatelor sale, ca sa nu vorbim de
vrajmasul care, din timpuri stravechi, „racneste ca un leu, cautând pe cine sa
înghita” (1 Petru 5, 8). Prin urmare, nu sunt tulburat sa vad bucuria si
abundenta dominând pretutindeni în lume, în timp ce singur eu sunt lipsit de
fericire, si ma uit cu durere la fericirea si libertatea creaturilor lui
Dumnezeu. Eu sunt calaul meu însumi din pricina pacatelor mele, care nu ma
parasesc si nu înceteaza sa ma loveasca. Voi avea parte de bucurie deplina si
eu, de asemenea, dar nu aici pe pamânt, ci numai în lumea cealalta.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 66-
CRUCEA LUI HRISTOS
Sfantul Ioan din Kronstadt
Crucea este
în Hristos si Hristos este pe Cruce. Crucea închipuie pe Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, rastignit si de aceea de semnul Crucii si chiar de umbra ei se
înfricoseaza demonii, ca semn al lui Hristos Însusi, ca însasi umbra Celui
rastignit. De aceea, introducerea Crucii în apa pentru sfintirea acesteia este
un lucru deosebit de important; apa capata puteri vindecatoare si de izgonire a
demonilor.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 302
R A V N A
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
atunci când un om râvneste sa dobândeasca un lucru, îl cauta cu multa
sârguinta. De pilda, daca cineva doreste sa primeasca cinstea sau bogatia
lumii, el doar pentru acestea se va stradui, purtându-le în inima si în cugetul
sau. Asemenea si cel ce nazuieste la o viata crestina evlavioasa, numai de ea
se va îngriji, zi si noapte învatându-se în Cuvântul lui Dumnezeu si rugându-se
Lui pentru a o dobândi. Caci oglinda unei vieti cucernice este Sfântul Cuvânt
al Domnului, în care ni se înfatiseaza adevarata evlavie si adevarata
pagânatate, precum si calea necredinciosilor si a celor dreptslavitori. De aici
înveti sa te cerci pe tine, întrebându-te de voiesti tu oare cu toata râvna „sa
traiesti cucernic în Hristos Iisus” (2 Timotei 3, 12) ori nu se gaseste în tine
aceasta nazuinta mântuitoare. Daca nu este si nici nu te straduiesti a o
dobândi, atunci sa fii încredintat ca nu porti nici un fel de evlavie în inima
ta, nu esti din ceata credinciosilor si nu ai nici o partasie cu Hristos, iar
numele de crestin nu-ti va fi cu nimic de ajutor.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 125
DARURILE FIRII
INCONJURATOARE
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
pomul îsi daruieste roadele atât stapânului sau, care îl curata, taindu-i
vlastarii, cât si strainilor; sau ca fântâna îi adapa nu doar pe cei care o
îngrijesc, ci si pe cei ce-o pângaresc si scuipa în ea, iar soarele lumineaza
atât pentru cei ce se minuneaza de el, cât si pentru cei care-l nesocotesc. Asa
sunt si crestinii cei adevarati, care ca si „orice pom bun fac roade bune”
(Matei 7, 17) sau „ca niste luminatori stralucesc în lume” (Filipeni 2, 15),
facându-le bine tuturor, celor buni si celor rai, prietenilor si vrajmasilor
lor, urmând întru toate pilda Cerescului lor Tata, Care „face sa rasara soarele
Sau peste cei rai si peste cei buni” (Matei 5, 45). Aceasta te învata,
crestine, sa urmezi si tu adevaratilor crestini si dimpreuna cu ei sa te
asemeni Parintelui Ceresc, si nu fiilor veacului acestuia, care nu iubesc pe
nimeni decât pe ei însisi si pentru sine.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 98
Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU-BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu