CRINUL
Sfantul Nicolae Velimirovici
Crinul este
simbolul neîngrijorarii. „Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se
ostenesc, nici nu torc” (Matei 6, 28). Ei îsi tes astfel de odajdii, ca nici
împaratul Solomon nu a fost îmbracat în asemenea vesminte întru toata slava sa.
Sfântul Nil Sinaitul, în lucrarea sa „Despre iubitorii de argint”, scrie despre
însemnatatea crinului ca simbol: „Sufletul desavârsit este asemenea crinului
între maracini, iar aceasta însemneaza sufletul care traieste fara griji
desarte în mijlocul celor care se îngrijesc de multe”.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 39
SUBTIRIMEA PANZEI DE
PAIANJEN
Sfantul Ioan din Kronstadt
În
comparatie cu sufletul omului, al crestinului, lumea toata este asemenea unei
pânze de paianjen. Nimic nu este statornic în ea, pe nimic nu ne putem
sprijini, nu ai pe ce pune baza; totul se rupe, cedeaza. Nu-ti lega inima de
nimic în afara de Dumnezeu, Cel ce a urzit aceasta pânza, care o tine si îi da
viata. De orice si de oricine te vei lega în afara de Dumnezeu îti va otravi
viata, îti va strâmtora inima. Numai legându-te deplin de El vei dobândi viata.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 418
Pentru Dumnezeu alerg,
nu pentru oameni
Gheron Iosif Isihastul-
Îmi scrii de
starețul tău că vrea să vină la Sfântul Munte pentru închinare. Lucru bun și
sfânt are de gând să facă. Cât despre mine, să nu țină seamă că mă cunoaște sau
că exist în această viață, întrucât trăiesc în retragere desăvârșită, cu altă
rânduială decât cea obișnuită. Este greu să mă întâlnească. Poarta mea este
închisă de obicei și se deschide numai la anumite ore. Dacă vrea sprijinul
fraților, pentru aceasta pot să-l ajut. În afara rânduielii pe care o am, nu
înțeleg în nici un fel să deschid ușa, să vorbesc, să pierd rugăciunea și
isihia. Numai în caz de mare nevoie, la o oră pe care eu o stabilesc, pentru că
orele îmi sunt toate măsurate. Trebuie să cântăresc mult pentru a renunța la
ceva în vederea vreunei convorbiri de o oră-două, noaptea. Toate acestea ți le
scriu pentru a mă explica, nu pentru a fi rău înțeles. Eu așa obișnuiesc în
toate lucrurile mele: să vorbesc și să făptuiesc totul cu multă claritate. Ca-n
oglindă; cu cuvântul, cu fapta. Și cu gândul. Pentru a nu lăsa loc nimănui să
înțeleagă altceva.
Au venit
mulți; din diferite părți, fără să știe rânduiala pe care o avem. Și pentru că
nu i-am primit, s-au scandalizat. Chiar și vecinii mei sunt împotriva mea
pentru că nu le deschid atunci când vin. Eu însă nu stau închis pentru a-i scandaliza
pe părinți. Ci pentru că, după atâția ani de experiență, am înțeles că nu ai
nimic de câștigat din toate aceste „semne de dragoste”, ba mai mult, îți strici
sufletul – am închis pentru totdeauna poarta pentru toți și m-am liniștit. Acum
nu mai deschid la nimeni, oricine ar fi. Nici nu am o cameră în plus pentru a
găzdui pe cineva. Dacă vine totuși cineva de departe, trebuie să vină în timpul
cât sunt la treabă frații, dimineața, și, dacă este nevoie, va sta în camera
preotului. În toate sâmbetele și duminicile și de sărbători avem Sfânta
Liturghie, și atunci vine preotul să slujească și să ne împărtășim. Acestea
pentru ca să nu se dea naștere la neînțelegeri. Eu caut spre Dumnezeu, nu caut
spre oameni, chiar dacă mă înjură, chiar dacă mă batjocoresc, mă vorbesc de
rău, chiar dacă îmi necinstesc numele, chiar dacă zidirea întreagă se va porni
să strige împotriva mea.
Căci am
văzut și am trăit în multe feluri. Dacă harul lui Dumnezeu nu luminează pe om,
cuvintele pe care acesta le vorbește, oricât de multe ar fi, nu sunt de niciun
folos nimănui. Sunt auzite pentru moment și în clipa următoare cel ce le aude
se întoarce iarăși ca un captiv la ale sale. Dacă însă odată cu cuvântul va
lucra și harul, atunci imediat se petrece schimbarea cu voia cea bună a omului,
încât viața lui se schimbă în chip minunat din clipa aceea. Aceasta se întâmplă
cu cei care nu au auzul și conștiința împietrite. Cât despre cei care, auzind,
rămân tot în neascultare și în voia lor cea rea, acestora chiar dacă le
vorbești continuu zi și noapte, chiar dacă îți deșerți toată înțelepciunea
Părinților în urechile lor, chiar dacă faci minuni în fața ochilor lor, chiar
dacă întorci Nilul înapoi, aceștia nu vor avea niciun strop de folos. Ei doresc
numai să vină, să stea de vorbă, să le treacă timpul, să le fugă plictisul. Din
acest motiv le închid poarta. Să mă folosesc măcar eu, prin rugăciuni și
isihie. Fiindcă rugăciunea cea pentru toți este ascultată întotdeauna de
Dumnezeu, iar îndelunga vorbire este întotdeauna neplăcută lui Dumnezeu, oricât
de duhovnicească ar fi. După Sfinții Părinți, îndelunga vorbire înseamnă a-ți
petrece timpul cu cuvinte, fără să faci cuvintele tale fapte.
Așadar, nu
ascultați ce spun unii oameni fără de simțire când vorbesc astfel de lucruri.
Dacă cineva n-a încercat un lucru, este nevoie să-l încerce și, prin experiența
lui proprie, va învăța și va afla ceea ce îi lipsește. Experiența nu se poate
cumpăra, nici nu se împrumută. Ea se dobândește de fiecare în parte, în funcție
de osteneală, de sudoarea și de sângele pe care le va da pentru a o dobândi.
Gheron Iosif
Isihastul, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină, București, 2003
ORBI SI ORBI
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Cel orb cu
trupul îsi cunoaste nenorocirea prin mijlocirea mintii – însa cine va putea
încredinta sufletul ca este orb duhovniceste? Cel orb cu trupul nu îsi iubeste
starea, însa cel orb duhovniceste îsi iubeste, de obicei, întunericul. Cel orb
cu trupul iubeste si nazuieste lumina cea materiala, însa pentru cel orb cu
duhul lumina duhovniceasca este nesuferita. Cei orbi cu trupul nu îsi îngaduie
niciodata sa se sfadeasca cu cei ce vad în privinta celor pe care nu le pot
zari; cei orbi duhovniceste au însa neclintita încredintare ca vad limpede si
curat, ba chiar îi numesc orbi pe cei care nu gândesc si nu se poarta la fel ca
ei. Cel orb trupeste nu se apuca niciodata sa fie calauza altuia pe un drum pe
care nu-l stie; cei orbi cu duhul însa chiar se propun ca îndrumatori altora,
ducându-i în ratacire. Cine îsi da seama de orbirea sa duhovniceasca înceteaza
a mai nadajdui în sine si în dreptatea sa si, asemenea Prorocului David,
striga: „Doamne! deschide ochii mei, si voi pricepe minunile din legea Ta”
(Psalm 118, 18).
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 63-64
Sursa: Pr.
ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu