Mere pădurețe 37 - pe urmele dreptatii, dorului si al credintei

Mere pădurețe 37

Dragă Melanie (iartă-mă că-s aşa direct, pertu, cu adresare intimă directă ca o tufă de veneția, creer fără circunvoluțiuni, însă acel Dumnezeu, la care mă adresez cu Tu, nu-i supărat pe imprudență şi impoliteța me, supărat fiind că în loc să se imprime litera i se imprimă litere u/o şi mă fac de mândră minune, cuvântu fiind tehnoredactat greşit că telefonul îmbătrânit/eu omul, pe care tu grațioasă îl lauzi pe un pierde vale, deşi doamnă dragă trebuie să analizezi mai critic ceea ce eu scriu şi scriu, mereu scriu nemai făcând altceva nimic fizic şi în mediul aiesta cu absența lui Vica asemeni ei când era vie fiind un impertinent mediu rural, nu consideră scrisul o muncă, reproşindu-mi chiar săteni ca plecata mea Vica: -"Iar te joci pe telefon", ca atare ei nu zic, că ce fac e productiv creeativ, inspirat, c-ar fi doar o joacă, o nulitate, inutililitate, chiar dăcă eu am văzut şi-n jocurile copiilor arhaice nişte reguli, nişte ca doamna profesoară Marțian profesoară, în Mănăstireni, ea văzând şi-n folclor: principii de biblii, o inițiere  în a nu ne uita rădăcinile, a nu ne pierde graiul înghițit de globalizare, că unde nu-i grai, Dumnezeu nu e şi o şcoală a vieții nu e, în care deprindem pe când vom fi oameni mari, prin jocurile noastre, chiar şi cele din curtea bunicului din partea lui tata Dragomir, Ferghete Viorel şi ograda cu orătănii şi ciurdă de copiii, că-n inexistența grădiniței pe vremea copilăriei analfabeta Iancu Nastasia căsătorită cu Ferghete aiesta, ne instruia şi ne educa, în spiritul mirabilei sămânțe din care pusă sub brazda gliei încolțea isteț lanul pâinii pădureț, literă cu literă învățăturile firii cinstite, că până la întoarcerea țăranilor din câmp ca-n falansterul lui Dinu Cocea, pe mulți țărani i-aştepta şi cina, că şi pă copii lor, îi învăța cu istețimea pildelor ei şi a doinelor-hori dulci minuni şi şcolării, în timp ce cohălea, bucătărea, dar trebuind să-i aibă sub ochii ei, că veghea bună trece paza rea, inițiindu-i ca un Nicolae Moromete, în tot ce trebuie să ştie că-i de făcut cu bunăcreşterea, bunăcuvința, instruiți şi educați, pentru când vor deveni oameni în toată firea, că era lipsă cu desăvârşire grădinița şi reforma-n în şcoli, ele fiind, cu bunica pe capul nostru, cu profil de lecții de viață fără egal național, însă ce să zic? aprecierile tale Melania Rusu Cargoiu, sunt dezinteresate cu noblețe şi tandrețe, cu-n soare omenesc, de inimă românească, căldură ca de la om intelectual de bun augur şi mă bucur că vă am alături de mine, Ben, Miclău şi chiar şi pe părintele de la Bârda Mehedinți, îmi pare bine că tu consideri c-aş scrie bine, pe sufletul tău candid nu pot să nu-l cred că şi, tu Melania, asemeni octogenarul, părintele Izvoraşului de la Academia de folcor din Bistrița, Mehedinți, stăruia, cu vorbele lui, c-aş fi tânără speranță a scrisului, folclorist, în corespondența lui tot vorbe mândre istețe avea despre mine, în timp de zece ani Pr. Gheorghe N.Dumitrescu-Bistrița amânând să le scrie unor alți corespondenți fițoşi, chibiți înteresați şi profitori, dându-mi prioritate, scriindu-mi mie omul acesta, scriindu-mi mie la Ciubăncuța, asemeni unui alt bun prieten, care mă consideră prieten de o viață, Al.Stănciulescu-Bârda, cum îmi dă întâietate domnia sa Todică publicându-mă cu sinceritate şi candoare pe blogul său, tot mereu fiind cu îndemnul său mioritic pe mine:

-"Scrie, Pavel, scrie" şi-l văd parcă în el pe îngăduitorul paşoptist Ioan Heliade Rădulescu, care avea sare şi piper pe limbă:

-"Scrieți băieți,scrieți !"

Şi omul aiesta consideră, că eu cu vorbele mele intenționat provincialisme, că vreu să ne rămână graiul care a fost, dar şi cel care este de bună veste, prin cărțile mele : vorba veche, arhaică-proverbială, cu exprimare expresivă celebră a naționalismului şi nu mă înteresează că fac un păcat reinviind limba geto-dacă-română, limba arhaică de autentică valoare şi inedită, în stilul meu original cum  afirma în Scrisul rămâne publicistul Duțescu, în ciudă că alții şi pentru asta mă invidiază şi fără pudoare, cu lipsă de românism şi eminescianism, nu mă conservă publicându-mă, nu mă promovează, în patria limba română patriotică şi culturală, că-i demodată moneda valorică şi ieşită din uz, chiar, zicându-mi că-i tâlhărită de valori/ avuturi România tainică, profundă şi mare, e făcută "românică" de străinul Arpagon, avarul/ zgârcitul şi zdrențosul Tudose vânzându-şi sufletul la dracul eccetera, eccetera... Cu bine, sănătate şi împliniri coloană fără sfârşit, cumințenie a pământului, Pavel de România lui Eminescu

Îți scriam şi altă dată nesăbuit prin caiete, că nu reuşeam să scriu chiar tot pe telefon şi-ți spuneam ce-şi spunea Ioan Slavici că una şi bună (caietele le-am mai rătăcit, deşi era Vica şi-mi mai punea lucrurile, care țineau de scrisul meu, că instrumentele: siringi, ace de injectat, ace de suturat, bisturie, speculum bucal/vaginal, ață chirurgicală, medicamente... mi le aranjam eu şi nu mă împedica nimeni ca să mi-le pun ca să le pot lua cu ochii-nchişi, pe întuneric întâmplându-se prea deseori să nu fie energie electrică, dar eu magic asemeni unui magnific fără a bâjbăi le dibuiam că trebuia să ştiu că o carte îți schimba perspectiva, mai multe cărți schimbându-ți stilul, viața, cu adevărat, că seriozitatea de a fi nu era bal mascat, dar nici tu erai figură de ceară, la figurat, doar aş puteai fi cu farmec şi pe plac celorlalți şi un vulnerabil, în fața lui Dumnezeu, că aveai scăpări, păcate, că nu erai de top într-o carte a recordurilor, dar țineai cu dinții să fii om cu grijă să iasă la iveală calitățiile, de ochii lumii, tu, ca Pavel, ascunzându-ți slăbiciunile, ispitele şi viciile (ghiciți, nu'i aşa de ce, că şi ața o bagi în ac, că baba întrebată:

-"Vezi, babă, mamă bătrână cu şorțul de lână acul în vârful şurii?"

-Acu-l văd acu, dar şura oameni buni, e hiba..., că n-o văd, că, şura dracu o mai vede, că mi-o trecut vremea ca la bureți usturoiul... !"

-"Mult face vorba bună, cât o lume!")

     - N-ar trebui să fim necalculați, complicați, că ne bucură pe amândoi ceea ce-i iubire, candidat, în veci pomenire: candidat de drept la fericire, asta socotesc calculat e un echilibru pur şi simplu, în forul nostru interior, pentru a nu fi în furori, deşi carismatici ironizați de neresponsalizați, care la naştera lor sunt, în loc de botezațizați, doar binecuvântați.

     - Glumesc desigur. Nu am zis-o cu rautate ci cu mila pentru noi si admiratie pentru ei. Cred ca pana la urma ii vei induiosa. Singurul lucru adevarat pentru mine a fost femeia in rest sunt povestile altora.

     - Da, Ben, ai drepte, pentru telefon trebuie să ai casă, iar pentru mobil buzunar, aflu din serialul Ulița spre Europa, TVR2, o comedie, care nu seamănă cu serialul Vlad, aiesta nu imită filmul cu Dantes-Contele de Monte Cristo, dar cu acțiunea care se desfăşoară, în contemporalitate, se țese şi iese dregând busoiocul cu batista țâpată pe țâmbal, desigur filmul pe mai altfel e lacrimogen, că pe mine mă emoționează, când hormonii bat neuronii.

Ieri, ieri

am fost al României mari,

dar acuma ce stare a bunei dispoziții ne energizează: tăceri, tăceri ?

Noi suntem cum suntem a celui ce a zis fain, expresiv şi bine intenționat: sunt cela ce sunt şi nu strigăm fără secure-n mână ca să tăiem răul din rădăcină: -"Herup!"/ "hop !" până a nu sări şanțul cu taifasul, ospăț a bârfelor, chiar dacă după spusa unora, că: timpul le rezolvă pe toate, "laudator temporis acti", dar ho, ho, no! însă omule, nu timpul le rezolvă pe toate, îşi bagă nasul filozoafă Roxana-Oana Ferghete, fata cea mică mezina, a doua, a lui frate-meu Ferghete (mă întreb: de ce Mărioara, a născut cu Ioan Sălăjan din Pusta, Deşertul-Rostolț?) Nici la Mircea cu Maria nu-s trei, cum am fost şi noi la Veronica şi Dragomir, ci-s doar două fete frumoase, cu fata cea mare Alexandra, cea care a zis că-i iubeşte pe ei, pe părinții ei, ca sarea-n bucate, dar Oana-Banana ține morțiş să se ştie, că nu timpul le rezolvă dracului pe toate, ci oamenii cu care dai nas în nas cu lucru bine făcut şi-i cunoşti pe bune, de bine şi cu ei, dragilor, cu răbdare şi stăruință le rezolvi, în dragoste, pe toate, cu aceşti oameni, Ben, cucereşti everestul, cu: "vivat" şi "Evrika !" şi te vindeci de toate şi ce altceva să-ți zică Roxana Oana?

-"Când simți că viața n-are nici un rost gândeşte-te la cei care mai au doar o zi de trăit, ca şi cum şi ziua ta ar fi ultima azi, mâinele fiind prea departe "(Alexandra îşi pierdu sarcina, însă mezina îşi născu "cilediul", fata, bine, faină, sănătoasă şi se bucuraseră cu toții: cu necăjita-Alexandra, cu Mircea, Maria..., care nu-s timorați, că ce nu-i doar o întâmplare din cauza căruia perseverezi luând-o de la capăt, întoadeauna fiind oarecum ca viața să nu se oprească, ci să meargă înainte către bine, nu-i aşa?)

 -"Ticule, tu-ți încarci telefonul mobil mai performant ca al meu, mai diferit: Samsung, că tu, mata, dumneata, scrii permanent pe facebook/scrii harnic pe email marelui maistru pro-Eminescu şi pro-Iisus, "îmi zice ca o linguşire, mieroasă, dulce minune ca ciubăncuțană, Daria-Loredana Ferghete, de-a Rătundeanu-lui dacă vrea ciufalnicul "Burdea", Burdeosu-gură buruienoasă n-are decât s-o ciufulească cu Rom-Ceriale, burdihanul plin de spurcăciune şi batjocură, care doar moartea i-o scoate, elimină din natură şi fire, că-i Revnic Ioan un fost văcar la "Drum Nou" - CAP, Ciubăncuța (ce poți s-aştepți mai mult de unde n-ai de unde, dă-l, în dubală ! ?), comuna Cibăncuța, ca Sâmpetru-Almaşului, până în 1968, comune, când s-a reorganizat administrativ România, Sâmpetru-Almaşului, satul meu natal trecând la Hida-Almaşului, iar Ciubăncuța trece în administrarea Recea-Cristur, o aşezare binecuvântată caldă, într-o vreme cineva trăgând sfori de păpuşar, având/ fiind tentativa de a tece Ciubăncuța, c-o bolunzât cineva la cap, s-o zăpăcit careva şi vroia să transferăm administrativ satul..., să trecem la Panticeu (Daria fiică-mea, ca orice femeie care-şi rezervă ei şi ultimul cuvânt, adaugă, crezând că ce minunăție, şperlă, rosteşte haios, cu tâlc şi pilduitor memorabil/ notabil:)

-"Eu dacă mi-l încarc telefonul, doar vorbind cu mobilul, mă ține încărcat o săptămână, Săptămâna nebuniilor? din gropa cu lei a lui Daniel, Gropa/ săptămâna brânzei, un picant liric, ca la Zaharia lui Darie Desculț, romanele amintite anterior cu/nu Principele, Incongnito, ca Intrusul lui Marin Preda sunt scrisă de Eugen Barbu (mi-ar fi plăcut să ascult pe telefon Biblia vorbită, ca să nu-mi stric ochii şi să mă ostenesc, obosesc, citind-o ca Sfântă scriptură: Carte a cărților, că şi eu scumpilor, spune, trăiesc ca voi artistic în duh de adevăr şi duh de viață, trăiesc pentru cei care vor veni ca urmaşi a urmaşilor lui Dracula, Vlad Țepeş, Matei Corvin şi Ştefan Cel Mare, un drept şi sfânt... că şi ei sunt cu lauda de zestre magna cum laude şi mai trăiesc, în drept de a fi, pentru cei de mâine: urmaşii-urmaşilor noştri şi a voştri, corupților! (Totul e aşa cum o faceți şi voi amândoi voinicoşilor vulturi, maturi, ca literați, plăieşii, nemuritorii de la Cetatea Piatra-Neamțului, pe mai pe susul Ozanei, în aval ca o nevastă despletită Cântare a României pitoreşti, pentru mare jelanie cu păr de zână/ Sânzâină, Cosânzâiană, desfăcut şi căzut pe spatele muierii, după cum o descrie şi Adrian alu' Gherghe..., care la Mora Draculu, tot în apa, vale a Humuleştiului era cât pe aci, mai să se înece, neomițând nici pe Amintiri din copilărie, Ion Nică Creangă, care a rămas la gârlă fugit la scaldă, în costumul lui Adam, fără haine. Cum a fost cu:

-"Pe aici nu se trece" ?

-"Nu se trece ca rața prin lobodă prădând ovăsul cailor pe gâşte? "zicea profesorul de filozofie Postos Leontin la Şimleul-Silvaniei pe Simion Bărnuțiu 11. Ben întotdeauna o ştiut alții mai bine ca mine şi eu sunt doar un novice comporativ cu competența lor, cu utilitatea şi pragmatismul lor natural. Nici un război nu-i sfânt indiferent de cauză, că face om-ucidere, poate să-ți ia dreptul de a te îmbrățişa, gândea Dragomir concentrat împreună cu tată-su, cu Viorel fără a fi lăsați în acelaşi vagon, ci unul la coda trenului iar altu în fruntea trenului, în alt vagon. Dragir avea doar 16 ani şi femeile erau singure rămase acasă tocmai asta-l îngrijora, îl bulversa (pe timpul marii uniri era luat în cătane, pe Prut şi nici însurat cu Nastasia ca să-l aibă pe Dragomir pe care acuma nenorociții îl luară deşi era doar un copil bine făcut, dar ca el independent, nesăbuit şi ca să nu facă oarece trebuie să fug cu el acasă şi m-aJuta Dumnezeu s-ajung înapoi şi sfântu-l şti cum a ajuns înapoi la Peştea, în Ungaria şi cu toate că ne-au făcut şicane, noi să-ajutăm, ba chiar să luptăm să-i eliberez de nemți înebuniți, că vor pierde războiul, dar pentru asta ori dracu şti de ce să plătim la ruşi despăgubiri de război până-n 1968, când comunistul Ceauşescu a pus picioru-prag şi a zis:

--"Destul, până aici a fost".

A fost spart, lovit sub centură, fără a uza de arma prostului, de răzbunare.

Pavel Ferghete: Cateva date,

-"ACTIVITATE PUBLICICISTICĂ.

COLABORATOR: (nu cu securitatea)

La "Renaşterea",organul Eparhiei Clujului din 1929.

-La revista "Viața ilustrată" din Cluj, între 1936-1944.

-La " Tribuna Ardealului,în anii de ocupație 1940-1944-1945 (redactor cultural).

BROŞURI ŞI CĂRȚI PUBLICATE:

-Din viața sfinrților Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul şi Efrem Sirul, Cluj 1940, 323 p. Bibleteica "Veniți de luați lumină", Nr.1.

-Manuale de religie pentru şcoala primară(Cl.I-IV),Cluj 1944 ( trei ediții).

-Biserica din Deal sau vechea biserică ortodoxă din Cluj şi slujitorii ei, Cluj, 1942, 206 p;

-Catedrala (scurtă monografie ilustrată cu prilejul împlinirii unui deceniu de la târnosirea ei), Cluj1943,64p.;

-Întâia carte de învățătură, Cluj1943, 238p;

-Caznia lui Varlaam-prezentare în imagini-1643-1943, Eran Cluj,1944, 246p. (Teza de doctorat în Teologie);

-Predicile lui Şaguna, cu studiu introductiv, Cluj 1945, 219p;

-Biserici şi preoți din protopopiatul Ortodox român al Clujului, Cluj, 1946, 72 p;

ACTIVITATEA SOCIALĂ.

-Nu am fost în nici un partid politic până-n1947, când m-am înscris în Frontul Plugarilor.

-Membru în Societatea Scriitorilor din R.P.R., filiala Cluj.

-Membru  în colectivul Catedrei de Filizofiei de pe lângă Universitatea "Victor Babeş", Cluj.

-Membru în Sindicatul funcționarilor publici-secția Culte, Cluj.

-În 1943 am făcut parte dintr-un comitet conspirativ la Cluj.

-În cadru expoziției staliniste,organizată de județeana P.C.R. Cluj, în 1947, am conferențiat despre Biserica Ortodoxă în U.R.S.S.

În sindicat am conferențiat despre Noutatea vieții sindicale în Biserică."

Admirabil om, activ, cumsecade, de treabă, după tot ce a făcut, ca lucru bine făcut, chiar dacă nu ştim tot ce a făcut susținut, sustenabil, din toată innima cu subiect şi predicat, călăuzit de voință şi de Dumnezeu însuşi, în greul drum al cunoaşerii sinelui, în dreptul de iubire, ca să învie în naştere cum dreptul de a te naşte născându-se din nou pentru veşnicie, ca slujitor a lui Dumnezeu şi al Patriei Limba Română, al suferinței de a fi.

Nu văd partea plină a păharului decât cu apă de ploaie şi totul ni sever.

N-aş fi vrut să rescriu autobiografia scrise chiar de părintele din Ciubanca.

O vară foarte ciudată, cu căldură, dar şi vijelii, cu averse consistente şi călduri insistente dogoritoare cu arşițe copleşitoare.

Tu eşti un drăguț, electrizant.

Azi mai sunt acasă, dar mâine sunt pe drum către Cluj, deşi ție nu-ți vine să crezi, nu că te-ar surprinde, ca un accident grav, pe o zebră. la surprins o maşină, care l-a măturat luat luându-l în bot, că n-a respectat ca la carte nişte reguli, ca inundație care trece peste baraj făcând-o groasă... o catratosfă pentru singuranța națională (am scris un citat din "Autografia" lui Pr. Floarea Mureşan, dar n-am finisat, însă acuma diminiața l-am pierdut în ițele de telefon, deşi vroiam să-l termin şi deabia apoi cu bateriile încărcate vroiam să-ți trimit aceste informații frumos, meşterit, scrise de acest om din Ciubanca.

Îmi controlez sau mi-au scăpat din frâu emoțiile?

Îmi controlez emoțiile, mi le țin sub control? 

ori fac spectacol cool?

Potențialul mi bun pentru scris, că prin scris  sunt romantic, am bună dispoziție şi văd optimist partea plină a paharului, ca atunci când domină vremea bună, când plouă mohorându-mă, devenind melancolic, că nu înving perioada critică, că devin tolomac, greoi şi tu ieşit, ca o scroafă după mai multe fătări, năravită, reticentă față de propriile progenituri, purcei, ca o nevastă mamă, care-şi duce şi aruncă fetusul, copilul, la container sau în budă, closet, weceu, ca o pierdută-n spațiu, cu o doagă lipsă, bolundă (fară dragoste, fără simțul de mamă).

Nu-mi spui ora la care sunându-te nu v-aş deranja domnule profesor. Trăiesc la maxim scriind, c-altceva ce-aş putea face prietene, ca să nu mă plictisesc, să nu mă stresez obosind de moarte. Numărul tel. 0745856208; Cu bine, Doamne ajută !

*

Luni sunt la Cluj după ce la prima oră mă opresc la Recea-Cristur pe la medicul de familie (în Cluj, prima oprire va fi la Centru de diagnostic şi tratament, la cabinetul medical, că nu-s o icoană la medicul Şandru Mihaela psihatru, că insomnia rebelă îşi face de cap şi fără rețetă nu mi se eliberează medicamentul, ca ce-i mult să nu cumva să nu fie sătnătos şi să dea complicații, otrăvire, intoxicație şi halucinații ...şi complicații care te face inconştient şi poți să priveşti de sus lumea afectat, c-ai perdut-o, ca un rău platnic, care-şi pierde din prostie casa, că ăsta-i riscul). Doamne, ajuta! Va rog sa ma sunati zilele astea ca mi-am pierdut telefonul si nu mai am nr. dumneavoastra. Va multumesc!

-"În urma evenimentelor din 1940 am rămas la Cluj. Abia în 1945 am put prelua legăturile cu Facultatea de Teologie, prezentându-mi acum altă teză: CAZANIA LUI VARLAM - prezentare în imagini – 1643 -1943". După susținerea ei şi după examenele riguroase, în 6 noembrie 1948 am promovat Doctor în Teologie la Facultatea de Teologie din Bucureşti (cf. Certificat nr. 1607/7 noembrie 1948).

STAREA CIVILĂ, Căsătorit în 4 iulie 1932, în Ocna Sibiului, cu Eugenia Adam, de cetățenie română, religie ortodoxă, de profesiune învățătoare, născută din părinți, emigranți în America. Din această căsătorie avem doi copii: Delia, născuta în satul Râşca de Sus, în Munții Apuseni, ju dețul Cluj, la 29 iunie 1933 şi Andrei-Porfir, născut în Cluj la 26 februarie 1937.

Am fost hirotonit diacon  la 7 iulie şi preot la 8 iulie 1932(cf.Certificat nr. 4778/1932).

FUNCȚII ÎNDEPLINITE.

- Din 1 septembrie 1931 iunie 1932 am servit de catehet la şcolile primare din Cluj.

-Din august 1932 până în 1 ianuarie 1934 - preot în parohia Râşca de Sus,județul Cluj.

-Din 1 ianuarie 1934 până  în 31 0ctombrie 1938 preot la catedrala din Cluj şi, în paralel profesor de educație religios-morală la cursul profesional de ucenici din Cluj.

-Din 1 septembrie 1939 până la 30 iunie 1946-proesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj şi preot la catedrală.

-Din 1 septembrie 1946 până la la 30 iunie 1948 - paroh şi protopop al Clujului, precum şi profesor la Academia Teologică.

-Din 1 iulie 1948 numai paroh al Bisericii din Deal şi protopop al Clujului."

Pentru'că a fost român cu adevărat (voi documenta cu ce a scris omenesc, suflet şi grai de înaltă ținută transilvană, chiar în anii de război ca redactor având în Tribuna Ardealului o pagină de suflu grăitor patriotic şi românesc național de luptă, că viața ne era o luptă dreaptă pentru bine, voi dovedi, c-a fost condamnat şi arestat prima oară în 1953, împreună cu soția.

-"ORIGINEA SOCIALĂ: din parinți țărani săraci. Născut în 1907, iulie 8, în satul Ciubanca, județul Someş, din părinți țarani: Gheorghe şi Maria născută Marchiş, de religie ortodoxă, amândoi neştiutori de carte, fiind al doilea din cei 4 frați, dintre fratele mai mare şi sora mai mică sunt țărani, iar o soră a murit în copilărie. În tot decursul copilăriei nu-mi amintesc ca avutul din ograda noastrâ să fi fost mai mult de o bivoliță şi 2-4 oi. Pricina deabia mai târziu am înțeles-o: de cele 4 jughere (2ha şi 30 ari) din care o treime rămânea izlaz în fiecare an, nu puteam creşte mai mult. Mai târziu, ținând în arendă pământ de-al fiscului, din economiile încorpite, au reuşit să cumpere câteva bucățele de pământ sălbatec, care totuşi n-a reuşit să-i salte din viața de robi şi de pe ogoarele altora.

Amândoi părinții au murit la vârsta de 64 ani; tata în 1934, iar mama în 1943.

PREGĂTIREA ŞCOLARĂ. Şcoala primară (sistem şase clase) am urmat-o în sat: 1919 (Certificat Nr. 32/1918 -1919). În toamna anului 1919, la îndemnul învățătorului din sat, Augustin Mircea, părinții mei s-au lăsat ademeniți şi m-au dus la liceul din Dej "Andrei Mureşanu". Aici, în primul an de liceu am locuit în atelierul cismarului Bolog, strada N.Iorga Nr.52, contra unei plăți suportabile şi a micilor servicii casnice: adusul apei de la"Hideg-Kut", curățirea atelierului căpatul lemnelor şi facerea focului. După Crăciun am ajuns să-mi însuşesc dibăcia de a coase la "tureci", la care treabă mă luam la întrecere cu"Bolog neni". Hrana mi-o aduceau de acasă. Tot la două săptămâni tata venea cu deseaga în spinare cale de 27 Km. De un lucru țin minte, că m-am săturat în anul acela de lapte acru, care  la sfârşitul săptămânii adoua era iute ca spirtul. Terminând clasa întâia de liceu cu "foarte bine", în clasa adoua am obținut bursă şi loc în internat, pe care l-am păstrat până la absolvirea liceului. Banii de cheltuială, de cărți şi de haine mi i-am agonisit din lecții. Examenul de Bacalauriat l-am ttrecut la Cluj, în iunie 1926 (Diploma nr. 252/10 septembrie 1926). STUDII. În anii 1926-1930 am urmat Academia Teologică Ortodoxă din Cluj, obținând Diploma de absolire cu "Mana Cum Laude" (Certificat Nr. 51/1929 - 1930).

Paralel cu studiile teologice am urmat şi Facultatea de Filozofie şi Litere la Universitatea din Cluj. Din noembrie 1930, până la 31 iulie 1931 am urmat studii în Franța, la Universitatea din Strasburg, ca bursier al Patriarhiei Române. În 1935 m-am înscris la Facultatea de Teologie din Cernauți, unde în 4 aprilie 1938 am obținut Diploma de licență cu "Distincție", susținând teza: "Obligațiunea morală" (cf. Diploma nr.4244/ 1938,  20 septembrie). Din 1 noembrie 1948 până în iulie1939 am studiat la universitatea din Berlin, ca bursier al Fundației "Humboldt" unde mi-am pregătit teza de doctorat în teologie despre: "Responsabilitatea morală". (urmează). Doamne, ajuta! Va rog sa ma sunati zilele astea ca mi-am pierdut telefonul si nu mai am nr. dumneavoastra. Va multumesc!

Are candoarea

şi splendoarea ierbii,

de Mesie a durerii şi iubirii,

în superb verb şi proverb.

EU ca întuneric, sac şi petic,

la lumina ei mă îmbrac,

în taină, doină şi lumină de pomină,

lui Dumnezeu făcându-i voia şi pe plac.

Se pare că a scrie e o jucărie,

o dulce fantetezie-iluzie,

dar e realitatea nudă, vie,

e munca harnică de vier, în vie,

argint viu şi apă vie sfințită de bobotează,

în biserică, Ben Todică

şi emoțial hormoni, edrofine batându'se-n creer cu buieci neuroni brici, ca a lui Diogene flacără aprinsă, în plină zi pare-se cu lumină, căutàndu-ca om pe mine să trăiesc în stare de îndestulare de bine, dându-mi fiori, mă furnică, ea, Vica, voinică

ca pe un Nică-Fără-Frică,

că m-aduce pe aripi barza ce plecă,

în unu octombrie şi tot ca ea, în alte țări calde peste țari şi peste mări cu depărtări sub aripi, ca Aladin, duhul din lămpi, pleacă

cu aripi întinse, ca o clipă pleacă

se avântă-n zbor şi stol de rândunică.

Ca forile-n grădină

de doină şi lumină de pomină/dacă nu mă blocheză nici mâine, e stare de bine şi din partea mea admiratorilor un

nota bene, ca Diogene ori moş Ene nu fac mai fac pipi pe izmene/pipe sau paranteze,

gargare, cu pioneze

şi cu camazepină m-astâmpăr nu-mi iau de la voi la revedere

ca om demn şi de încredere

şi în loc să dreg busuioc,

saltare taică şi noroc !

nu trec să fac fotosinteză, în frunză

şi ca un cimpanzeu să fiu de fapt leu,

ca lupul la lună urlând a pustiu mereu.

În gara aia mică, ca gaia pulsezi să promovezi

ca gaia cântând ca o turturică pe ramurică,

că, tu, electoratul colorezi şi votezi/prin electorat tu peşedinte, din Cluj, să avansezi

şi boala cu jind ți-o, în prognostic, ți-o agravezi

îngrijorat grăpezi:

gagica, precum o minge, cui o pasezi,

în gara aia mică, în mă iubeşti de nu mă mai vezi!?

Ca oameni a naibii. N-vre-n email din Românie care de pe leptop să ți-le retimită, eu ce scriu pe facebook să i-le trimit şi persona care o vei indica, cu bună voință să ți-le expedieze? Cu bine! Ionuc supranumit Burdea e cam zgârie brânză, că Vasile Sima din Oşorhel de a şutului, coleg cu fascinantul şi sinfonicul doinitor profesor la Acacemia Dincă şi strălucitor doinitor din Lăpuşul romànesc, Maramureş, țiganul Moldovan Florin din Bistrița, însurat şi cu tri copii, gândind că-i de omenie, aflând că mi-am adus lemne de foc  a zis ca şi cum ar fi muritor de fome, minunea la lume, şmecher prost crescut, a sărit ca ars, ca orce om român, cinstit:

-"Țucu-ți gura dumitale, angajează-mă te rog frumos că ți-le crep şi asez şi las curat de poți linge miere din ocolul matale" şi spunându'i rugător: Bine măi țigane nu mă laşi de căruță, nici în car nici la dracu'n teleguță cum o făcut la Cornelia Revnic a lui Gilău-Borişca, cu lemnele necrepate ca nişte țigani din Ciuubăncuța:

-"Fii fără grijă că eu nu's ca ei şi vreau să'mi las loc de bună ziua" zice ca un ciufulit şi cufurit de tâlhar, bandit contra umanități, că exact asta ca popa care nu predică de două ori şi tu să faci ce predică, nu ce face popa, că şi țiganul aiesta la care zice lăudăros că mamă-sa-i țigancă, dar tată-su rumân get-beget, vre-un mațe fripte marțafoi lepădat, în trifoi cu patru foi/bețiv prăpădit, de n-o aflat şi el mirabilă sămânță de româncă la cur alduită? N-a băut decât sucuti, cafea şi a mâncat pe săturate, românii fiind oameni darnici şi buni cum alții nu-s nici de crăciun, dar după ce i-am dat pe lângă cum ne'am târguit şi zicând că-i ziua umuia din tri puradăi, mai dându-i şi din bani cum i-am şi înainte cu o zi, deşi ne-am înțeles că-l plătesc după ce-mi gată lucru, dar țiganul nu că n-ar putea fi om, dar aiesta cu nimic mai bun decàt alți găinari, mai dându-i şi cumpărându-i şi ce nu ne era în târguială mă lasă rece, în pană de curent sau... că vine să mi-le termine, tot zice, dar el vine, dar n-ajunge, n-a mai venit, în ciudă că m-a celuit şi i-am dat mai mult decât a trebuit. Legat de Ionuc Şutu, dă-mi şi mie împrumut :-"Dă-mi tu," îi replică cuscru Vasile Cosma, fost notar la Sfatul Popular Ciubăncuța şi învățător pe Crănile Ceachii, Zalhii..., dar el codindu-se

-"N-am."

-"Dar cu țigăriile din buzunarul de la piept a cămăsii ce-i, futu-ți mămăliga şi grebla ta?"

Vasile pretențios şi el parcă e cu gândul la "chiritiş-colaci" şi ochi la stele, un ochi în pod la slănină şi altu-n cămară la lada cu făină, în palotă (când mi s-a dactilografiat manuscrisul la editura Sitech, mi-a scris, în loc de poiată, grajd de vite: palotă-cămară de alimemte).

Vasile aista nu-i un prost şi ca atare:

-"Toți promit, promit, îți dau sfaturi, însă bani de pieptar, 0pinci, bani de cheltuială, deşi-ți trebuie, nu-ți dă nimeni, chiar lux-fiat, lucii de sărăcie/ mai degrabă de bocotan, nu-ți dau că-s găzdacii scumpi la tărâță şi ieftini la făină, că planul de acasă nepotrivindu-ți-se nici ție cu planul, afacerea, sfârnăria, din târg, că toate-s păr pe păr."

Acela din Osoi, la care o fost Dr. Parhon şi Dr Ana Aslan, era decând românii, oamenii, toți. Aceşti bucureşteni renumiți şi pe aiesta, pe badea Maştei, care mânca mai mult hrană uscată şi dormea pe unde-l apuca vremea, pe apucatelea, prin şuri, grajduri, că animale cu căldura şi aburii lor, îi țineau de cald şi chiar şi mirosul de urină, baligă era eco-bio sănătos, un sănătos încăpățânat în bine, un bine, care-l făcu să treacă piaza rea, chiar zicând la împlinirea de 148 ani: -"Ce ştiți voi mucoşilor ?" şi mucoşi nu erau copiii/ copilandri, ci bătrâni, moşi din obştea satului, mulți lucrându-şi cu el ca să-i dea mămăligă, care altfel țăranii ar fi dat-o găinilor/ ca acele roşcove porcilor/ felii de mălai, pâine unse cu sliboviță, magiun sau cu unsoare mai rar jumării, soric de porc şi resturi ca fiul risipitor, care de unde între străini îşi petrecea, tată-su bucurându-se de cel perfut, dar cate d-a aflat şi la reveferea lui, dase mare şi strictă poruncă: să se taie vițelul cel mai gras din ciurdă, cireadă şi s-a făcut mare chef în cinstea fugarului reântors fără averea dată de părintele său, înainte de plecarea lui, în hoinăreală pe lume. Ce i-ai scris lui BEN Todică DRĂGUȚA  AMERICII, Taylor jemifer vară cu mine, românul, vărul tău din Ciubăncuța, România. CA MULȚI ROMÂNI duşi după aur, căutând aur, în Eldorado/ D'oro, în USA, tu, Jenifer, chiar născându-te aici, în țara mirajelor şi iluziilor ştii că mulți şi-au uitat rădăcinile şi limba, că suntem într-o cursă contra timp, tu, născându-te amu 61 ani după mărturisirea ta super eroică, te-ai născut ca o fecioară furată dintre sfinți, româncă-americancă, care ca alții români americanizâdu-se, s-au americanizat mulți mai mulți, unii cu mare păcat uitându-şi cu păcat limba maternă, uitàndu-şi, dar nu şi Ferghete George, unchiul, care mi-a furat, mi-a furat şi inima, ca român, că unchiul nu şi-a pierdut spiritul național, via dragoste de neam şi țară? un super, eu trebuind doar să vă conving de acest adevăr, dar şi ce-i mai tare pe piață lumii cu marfă de Sâmpetru, fără să facă măscări, mofturi, fițe, în frumosul lui natural omenesc, firesc şi punctual, Ferghete George păstrându-şi limba română şi neuitându-şi nici la 85 de ani, el vorbind fluient, cursiv, expresiv, corect, curgător, fără să şovăiască o clipă, nestând pe gànduri ajungând în fața vreunui cuvânt, el ştiindu-le toate rosturile logica, cu rațiunea ca pe apă, uimitor făcând plimbare cu el prin satul Sâmpetru-Almaşului, unde nu mai existentau casele ca înainte de a emigra împuns în ochi cu o sulă şi de faptul aiesta, că nu l-au dat la şcoală, că meşterând la o cureauă cu o sulă şi mesterând la opinci mai avànd la Grădina ursului şi casa dărăpănată răzămată-n bârne ca să nu se înhâie dărâme pe învățătorul Ion Rătundeanu-Ferghete şi pe nevastă-sa Maria Drohora-Stanişte, cunoscută de el, de copil social-uman, jucându-se cu ea, îi facea jucârii, bucurii, de când mergea târându-se de-a bea-oaia şi apoi când tigan, încetinel, începând să facă primii paşi şi apoi ținând-o pe genunchii lui şi uțuțând-o... chiar şi inima fiindu-i în formă de hartă a României pusă într-un cui imaginar, în USA, unde venise să-şi găsească fericirea, aventura şi să câştige bani ca să de reântoarcă pentru ca să înalțe o casă ca la domni, în Sâmpetru-Almaşului, o casă demnă de un domn învățător, Gerge mai avea  un motiv căsuța avea în acele vremuri sub acoperişul de pae, avea două camere incomode, în care se înghesuiau, îngrădeau, strâmtorau şi cei 11 copiii, prunci, ciledi, coconi, copchii. Jenny Taylor: ‘Vorbesti engleza? Cred că așa faci. Voi folosi și Google pentru a traduce acest lucru în limba română.

 ***

Scurt istoric: Sunt un instructor de engleză comunitar, în vârstă de 60 de ani, în Des Moines, Iowa. Mi-am testat ADN-ul și am descoperit că am mult mai multe rude românești pe care mi-am dat seama că le am. Fotografia lui Pavel Ferghete a apărut pe Facebook: "Tu stii?" secțiunea, iar una dintre fotografii a fost aproape imaginea divizibilă a tatălui meu bio, Kenneth Hicks (un fiu al lui George Ferghete). Îmi scriam deja fratelui său din Brașov, care este văr, așa că i-am scris lui Pavel, folosind Google pentru a traduce engleza în română, deoarece nu vorbesc deloc română. (Scuze!) Nici măcar nu am știut că am rude române până acum câțiva ani. Nimeni din familie nu a vorbit despre ei. În orice caz, se pare că Pavel urmează să fie dat afară de pe Facebook pentru politica sa (?) Și mi-a spus să-ți scriu, așa sunt. I-am dat e-mailul meu, dar poate că e-mailul său nu poate ajunge la al meu Are sens ceva din toate acestea? Mulțumesc!

    - Eu nu sunt pe Facebook si ma bucur ca va trebui sa caute un alt mijloc de transport pentru scrisorile sale. Sa foloseasca Emailul. Multumesc Jennifer! Pavel e istet si se descurca, Mi-a parut bine de cunostinta, Ben

     - Tu ca din apă ştii, parcă, ca şi cum ai fi, dacă eşti cu mine într-o barcă şi auzind strigăt de albatroşi pe cer zburand pe deasupra spre țărle calde vazând şiruri de rândunci şi-n V-euri berze/de cocori-comori dor de dor călător.

     - Bună seara, văr! Tatăl meu nu mi-a spus niciodată că sunt român. Am aflat la școală: al doilea deget de la picior este mai lung decât degetul mare, așa că am aflat că am sânge din Europa de Est. Tatăl meu avea o altă fiică. Ar putea fi franceză. De aceea, am analizat ADN-ul meu. Trebuie să înțeleg niște genealogii din familia Ferghete. Tatăl meu a murit în 2001. Vă mulțumesc că mi-ați spus despre George Ferghete. Tatăl său a fost Lon (John?) Ratundeanu-Ferghete și mama sa Maria-Drohora-Stanis?  Înțeleg? Va multumesc si aveti o seara minunata! Ne pare rău Facebook este urât. Jenny. Pavel ce zici de asta, ADN, arborele genialogic, e ceva? în povestea asta?

     - Noi suntem oameni/nimic? Noi suntem cum suntem la mândră slugă, deşi însuratul e şi avantaj şi dezavantaj şi care-curaj şi avantaj? că-ți aduce femeia cafeaua la pat şi dezavantajul bade Pavel? că ți-l aduce aceeaşi femeie ca provocare şi asculți voarba mieroasă a celorlați: -"timpul le rezolă, timpul le rezolvă pe toate natural cu durere de cap, nici omul nelegându-se la cap dacă nu-l doare, însă nu chiar timpul le rezovă pe toate, ci omul, care-şi imită creatorul, mai super, când în păstaie-s amândouă boabele de fasoale/ pe ciorchine nu lipsesc cele două boabe, Ben, doar împreună social umană ai bucuria, satisfacția, pe viață şi moarte, ca să vezi şi să nu crezi cum se încurc ițele/ cum se îngurgă-încurcă, că ce înozi cu gura nu deznozi cu mânurile şi dor mult tragi din greu, cu dor de dor mare, regal, eşti pus la încercare, la lucrare şi prelucrare, că simți ce-i dragostea, în viață, dar dacă n-ai rost şi îți tai cu securea ca țiganul crenga de sub picioare şi când se împlini zisa ta te-a crezut țiganul minteos, mieros, că numa asta puteai fi românule: Dumnezeu, c-altfel de unde ai şti, când la mândra te duci: de ce ştii, de toate cele, rânduiala în dragoste şi cum să te ocupi cu ea, cum să te pui pe dunga de la pat între flori de mac şi să-i faci... şi lui Dumnezeu pe plac, în miros de iarbă, fân uscat? Demonstrezi ce-i de demonstrat că se poate când ți mai dragă lumea să te distinzi, că ți se permite să-ți dai silința cu bunăcuvință şi voință sporită şi îmbucurător, că sărutul e s-alini durerea, (se secretă endrofină, hormonii satisfacerii, esențialului cu excelență, c-aşa-i luat decizia cu experență de viață, simțind ritmul, impulsul şi pulsul vieții şi când mai e doar iz a istețimii şi a tinereții, că-ți mânci cu haznă zilele. Antoneta Bagdăsărian îngrijorată pe messenger:

-"Cine te-a supărat? Pavele, te-a părăsit nevasta, soția, fără să-ți fi dat vre-o şansă, cum se obişnuieşte? Ce te face să suferi?

-"Mai bine mă părăsea Vica, nu că nu mă supăram, dar aş mai fi avut fericirea s-o văd şi să-mi mai mângâii măcar privirile, mai trăgând pe furiş, inocent cu ochii, i-aş fi simțit izul de busuioc şi a prospețimii merelor din sân după care jinduiesc chiar dacă-s bătrân, mai învârstă, (ştiam: gelozia nu rezolvă situația) şi am impresia, că simțindu-i parfumul de toamnă, de floare ofilită, veştijită, de frunză desprinsă de la locul ei de pe ramură, de mâinile nevăzute cu amorțeală de plumb, dar culmea eu simțeam semne că nu mai sunt bolnav, zbuciumat, sorcova sorcova vesela şi mi se pare că n-aş mai fi lup de mare, singur pe lume, cel mai mare..., c-aş fi putut fi performant ca Simona Halep cu nasul pe sus, că nu mi-ar lipsi, chiar dacă m-aş legădi, mulțumi, cu puțin ca să nu pățesc ca nemulțumitul căruia i se ia darul, dramul de fericire (exagerez, în toate, mă amăgesc... le înfloresc, fac, în pricaz: haz de necaz?) ori ca şi cum nici n-aş exista şi nu vă mirați că după unii, nu cred că Iisus ar fi exsistat, în carne şi oase, real, că...doar Vica le ştia şi descurca totul cu sufletul ei bun şi totul era în regulă cu aceeaşi cuminți înşelați păcăliți în alte țări mirări, pe mări cu largi zări şi diverse ritualuri (de ce vorbesc la trecut şi de ce totuşi iubirea Vica nu-mi iese din gând, una cu alta eu cu ea, că unu şi unu cu unu fac doi, că suntem amândoi, ea fiind un suflet bun, ca bunica mea Nastasia pentru un sat întreg, o încredere şi nădejde în roz învățându-mă cum să fiu nedistanțat de ceilalți, chiar dăcă unele lucruri, egoismul unora, mă da peste cap ca arsurile din capu pieptului, arsurile gastrice, mă da peste cap esențial forte şi fără sprijinul ei, a lui Vica, m-aş fi făcut de minune, de baftă şi de râs şi turcă.

-"Sunt obosit, dar adevărat s-a dus la cele sfinte cu toate aşteptările, lundu-mă prin surprindere, că cine vrea să-i moară cel drag de lângă el, cu cel drag şi tu, viul, mori triplu, puțin câte puțin, fiind văduvit şi de gustul tău de acasă, de crud de iarbă verde, că viața nu ți mai ca un fulg, că ea a plecat cu dor nebun la Dumnezeu (unele goluri din suflet dor, te năpăstuiesc). Spiritual mi-a fost o povoară grea, spiritual țăranca era o adevărată perlă. Era ca capu primăverii: cerul sfânt, iar eu pe lângă ea eram Drogobete feciorul babei Dochiei, un smău ca Dragomir, semănând lui mama, ca Eminescu de statură mai mică, îndesat cu față rotundă, ochi verzi căprui, cu părul blond-şaten şi cu mâini cu degete butucănoase eccetera, eccetera, cu rost în țară, dar nu cu viață uşoară şi se zice la însurat că bărbatul îşi bagă cu ceteraş pe dracu-n casă, deşi femeia-i destoincă, drăgostasă şi viața e cum nu fu alta mai frumoasă,  rară comoară, flacără de foc viu. În cazul acesta, cu cumpăt, care ce mai zice, viața şi Vica pregătindu-mă pentru ce va mai veni, că iubirea te trece peste punte, se face luntre şi punte? Fără Vica nu există atmosferă plăcută, nu-i căldură, ținută, țintă, scop, cu multi efect şi afecțiune şi lumină care te lumină ca lumină a lumii să lumine, în existență esență senină şi excelență şi asta eu nu pot să uit ca Darie, să nu uiți Darie, că ce mult te-am iubit Maria, în casa lui Vica fiind curățenie, ordine şi disciplină, lumină lină, drept la înviere şi parcă şi inima s-a topit oprit, mi-a făcut stop cardiac reamintindu-mi Vica că viața e scurtă şi iute, ca o clipă, ca şi cum n-ar fi fost, dar chiar, şi aşa c-a murit, s-a-ntors roata şi nu mai cerne făina, n-a mai frământat aluatul pentru dospit, s-o scoată pâine proaspătă şi caldă din cuptor pentru lucrători, mereu grijulie aşteptându-mă voioasă ca pe Nicolae aciela a lu Ilie Moromete din Săliştea, marele singuratic, singur pe lume, lup de mare, singur cuc, intrus şi cel mai iubit dintre pământeni, cu dor de munte, mare şi soare de data asta părăsit, plictisit şi ca om sub vremi pregătit pentru ce va veni, bandit contra umanității că lupt înfrutând globalizarea care m-a mâhnit, eu având altă destinație să conserv şi promovez să mă opun globalizării omenirii? Atunci, Ben, cum să fiu simpatizat, cel chemat şi ales, un specific şi un distinct, că umblu deosebit ulicariț pe ulița spre Europa mai urându-mi-se cu binele, binele, care nu există, că l-o păpat corupții, care m-au călcat pe bătături trăgându-mă în piept şi luându-mă peste picior capitaliştii, peştii aieşti mari a zilei, împuțițiți şi miruiți cu mir în plen de legi tocmeală, ca viața asta frumoasă să fie păcătoasă, curvă politică, ca să nu mai rezist stării anapoda şi imflamate, că deşi om cu carte să n-am parte de bine, de stare, în stare de bine cilibeng-Phonex, benule! La noi sunt probleme de provizorat, de indolență, care ne fură perspectiva creatoare, şcoală cu reforma nereformă, cu sănătatea cu factori de risc, amânări peste amânări la rezidențiat, de drumuri național, autostradă şi centuri, că suntem cum suntem, deşi, nu-i adevărat, pe nicăieri cu infractură, că nu se ridică mingea, ca de născut şi nu de făcut, că n-avem mingea fericirea, cu performanță, rostogolindu-se? fără a avea un scop național care o ridică, în iubire cu spirit, la fileu, ca să ne, ne motiveaze nu proasta administre de prost gust fără un drum spre superior de elită la vârful piramidei cu evaluare prosperă, de viitor, eficientă, de calitate socio-umană, că ce se dă la bacalaureat e de marcă, de metodică cu succes, o cultură, că-i un mers şi demers cu mesaj şi curaj ascultând la clasă liniştea cu fascinația ei, ca să nu călcăm în picioare disciplina, ordinea, cu principii etice şi estetice de Biblii, ca Dănilă Prepeleac, o siguranță, conştiință şu tot, Domn Savat, trebuie: promovat, ca sistem  util şi durabil, impecabil, ca să nu ne nenorocim cu ce nu-i bun şi neeficient şi ce-i bun, eficient cu impact benefic public, că se ascunde abilitatea, responsabilitatea, cutuma, asumarea, de la firul ierbii ca să fim sustenabil, în regulă şi nu fortuită de neregulă, de muncă fugărită, superficială, că se fac hârtii, birocratism, care nu-s la obiect cu subiect în miezul problemei, pe bune, pentru a ne mobiliza şi pune-n mişcare cu competețe stricte adjudecate provita eco şi bio-sănătos menținându-ne social-uman tineri, la standard, în alertă, că păduchii ca la oaia neagră, ni se urcă-n cap, ne invadează şi ne îmbolnăvesc de pediculoză, indolență, dezinteres, care nu ne pune-n balanță cu Leonardo Da Vinci, comparându-ne cu Eminescu la educație, geniu şi şcoală. Noi ne dăm în petec dând ferea, dându-se deoparte, să facem lucruri serioase, binecuvântate, cu pietate, fără a umbla cu mofturi, ci să facem cu obiectivitate, cu artă ceea ce facem, să facem cu iubire arătându-ne cu eleganță, cu clasă şi stil adevărata față cu /într-un aanumit sens  ca oameni de echipă, în echipă echilibrată până la ultima suflare, permanent cu modul de a fi, în a cuceri ziua de mâine, cu dimensiune şi înțelpciune. Să deprinzi, dar pentru aiasta îți trebuie, sulință, voința, stăruință, perseverență, pasiune şi dragoste ca, tu, să fii de poveste, poveste de bună veste.

     - Ma bucur ca iti ofera un forum!

     - Aş dori să deprinzi Limba Română. Ann s-a căsătorit cu Eldon Ritter. A fost fermier în Michigan (a murit 1978?). Au avut cel puțin o fiică, care s-au căsătorit și au avut mai mulți copii. Cred că trăiesc în Saginaw, Michigan. Ann și Eldon ar fi putut avea încă câțiva copii.

     -Pavel dorea ca eu să-i trimit mesaje pe Facebook lui Ben. Trimit copii la ambele. Amintiți-vă că folosesc Google pentru a traduce engleza în română. De aceea scriu ca un copil de patru ani! Spune doar salut! Tatăl meu este fiul lui George Ferghete. Arăți ca tatăl meu! George Ferghete e tata lui Anica şi Aurelia şi e frate cu bunicul Viorel Ferghe din Sâmpetru-Almaşului şi eu am avut ocazie să-l cunosc pe unchiul, în 1972, când şi-a văzut fratele după 58 ani. Mircea care stă în Braşov şi mai am o soară pe Maria Sălăjan pe lângă Zalău caut-o pe facebook şi făți-o pretenă, mi frate, şi soră, tustrei, suntem fii/soră a lui Dragomir. Unchiu a murit la un an după ce a fost, în Sâmpetru, în Romania. Am vrut să încarc această fotografie cu George Ferghete a doua zi, la casa lui din Cherry Hill, Michigan. Nu știu când a fost luată. Nu am făcut fotografia. Era blond! Au fost părinții săi din Ungaria?

     - Scrie-mi tot ce scrii virişoară cum poți pe email şi-ți voi povesti ce şi cum, că tu istoria, frumoasa poveste despre noi le ştii eronat, că noi suntem verişoara mea dragă, că n-ai cum şti, ăscându-te-n tslmeşul-balmeşul, ghiveciul american că noi nu suntem din Ungaria, că şi unchiul a stat în provincia Transilvania, Ardeal, regiunea Cluj, raionul Jibou şi plasa Hida-Almaşului, comuna Sâmpetru-Almaşului, c-am fost sub ocupația hunilor-unguriilor, a maghiarilor de astăzi, e cu totul altă mâncare de peşte, însă după primul război mondial, din 1914, la câteva luni după ce a ajuns unchiu în USA, a ajuns prin martie 1914 unchiu George Ferghete şi prin iunie aceluiaşi an începe primul război mondial iar în 1 Decembrie 1918 se declară unirea Transilvaniei cu România țara-mamă (mai departe am să-ți istorisesc, povestesc pe email, toate, ca să nu fac muncă-n plus, eu tot şi ce-mi spui tu şi cea mai a vrea Dumnezeu aş introduce în vol.2 /volumul 3: "MERE PĂDUREȚE, şi sper că dialogul nostru să redea: natural/nativ sau pur şi simplu naiv, spiritual popular, puțin mai înteresant decât s-a scris vreodată cu iz-parfum sincar, de România-America prin tine Jenifer, "Boo"Taylor (ce zici? accepți strecurând sau nu politică ?Că spun ce spun eu ca să adaugi tu spunându-mi şi tu povestea ta,cum adică eşti tu din familia românului George Ferghete spunând şi tu de Anica, bunic, câte ceva de Aurelia ce ştii tu ori celalți nepoți a lui urmaşi a emigrantului George Ferghete, în America eccetera, eccetera, că n-am cetera la mine. emailul meu: pavelratundeanu@gmail.com; vei gândi şi rumega dacă accepți această corvodă, muncă, osteneală fară simbrie doar ca să compunem o istorie pitorească, frumoasă îmbunătățită în spiritul adevarului/ori cât mai aproape de el, memoria, amintirile/ documentările putând să ne joace feste. Cu drag şi prețuire, Pavel de România. Îmi vei trimite şi poza pe email, scriind doar pe facebook, e o muncă sterilă, vană, fără un rost social uman, însă de ce n-am lăsa urmaşii- urmaşilor nostri ceva de pomină? Fiecare capitol publicat pe blogul lui Ben necorectat, exact, cum l-odat Dumneze, în piele goală, original, cum o ieşit din puşcă ca din puşcă puşcând doi iepuri dintr-o lovitură/asemeni croitoraşului viteazu, le vei citi, lectura şi tu, ți-l vei traduce, în engleză, de fapt cum vei dori .K. Eu oricum voi scrie cu tine/fără tine, voi scrie că dacă-mi vine să scriu, nu fluier, ci scriu, că a scrie a devenit pasiune, dragoste, răbdare, staruință şi un scop, un ideal național Eminescu raportat la universal. (No, acuma verişoară trebuie să copiez într-un caiet şi apoi să-l testez din nou pe mobil ca să-l redirecționez la Ben Todică (inoneb@gmail.com) Sănătate! Pavel. Poți cumva tu redirecționa, trimite de pe laptop, calculator, lui Ben? Ce-i drept eu copiam cu inspirație, dând atmosferă şi căldură de om, transmițând emoție şi o mai multă expresivitate celebră, proverbială, cu verb şi proverb, ca a face lucru bine făcut e consumat efort, stăruință să scrii cât mai cu înțeles, că noi nu ne risipim talanții, nici nu ni-i risipim, ci ni-l inmulțim, îmbunătățim, înobilăn cu sublim, că existăm pentru dreptul de a fi pâine de-o ființă, pâinea cea de toate zilele, care adună binele ca-n rai să-l pună întru mântuire şi pentru drept la înviere la adoua venire alui Bună veste, poveste de poveste.

     - Nu sunt sigur ce vrei să fac. Pot să vă scriu pe e-mail și să trimit fotografii acolo. Pot să-i scriu lui Ben. Am nevoie de adresa de e-mail. Nu primesc email pe telefon. Mulțumesc!

     - Sunt sigur că există o poveste destul de mare! George Ferghete a avut mai multe soții în SUA. Am avut ADN-ul meu făcut prin strămoș: există legături în Pop, Margin, Constantin. Este o aventură!

     - Este impresionant că te educi în folclor și versuri. Asta-i greu! Eu vreau să includ totul într-un roman, deci ceea ce ai scris aici în messenger, copiază, în emailul meu şi vom mai povesti, c-aştept emailurile tale, nu-i rău nici cum ai scris. Servus !

     - Încă nu am nimic de la tine. Este posibil să nu pot primi email de la sistemul dvs. de e-mail. Voi scrie înapoi când voi primi o notă. I-am scris lui Ben.

     - Am încercat să-ți trimit email şi-mi replică nemernicii: nu s'a aflat adresa, destinatarul, în cazul aiesta ai încercat şi tu corespondența către mine pe adresa email: pavelratundeanu@gmail.com? Sănătate şi bucurii, verişoară! Cu bine, Pavel Ferghete. Ca-n film înveți în viață pasul de dans, o provocare, deşi nu filmezi nud, nesimțindu-te bine în piela ta, că şi-n film se încearcă să fie ca-n viață şi ai dreptate: cât vom reuşi, în a fi? cât de artişti suntem, că asta-i viața, în relația-i asumată de oameni cerebrali şi decizia e un comun acord realizând pentru noi ce-i bine, deşi când intervin problemele văzând ce depinde de tine, în perioada mea frumoasă cu Vica... nici nu te întrebi ce-i dragostea, sufletul te doare când te doare, că fără cap vai de picioare/vai-aleu-tulai că- crunt pentru popoare lipsite de calitatea vieții. uneori cuvintele nu-s îndeajuns, în acest superior mai presus de cuvinte? Totul face parte din viață, sărut-mâna! Servus! Mulțumesc, Doamne ajută! Ai copiat, mulțumesc, dar n-ai copiat de pe messenger chestia cu mătuşa Aurelia funcționară la Ford? c-aici lucra şi unchiu într-o vreme şi răsădea şi îngrijea cu şansa şi visul şi femeile cu care a stat, în America, pentru a-l fura şi ai lăsa locuința fără mobilă, bunuri, chiar lăsându-l îm costumul lui Adam/Eva, în curul gol, c'a aşa Zombii le era legea fără nici o binecuvâtare/ egalitate bărbat-femeie, curvele putând regretabil să-şi facă de cap, c-aşa fără logică sunt legile Americii civilizate! 4 (în bucuria, spre bucuria tuturora, corectează, alătură de fa ce şi cum ştii tu Boo, ca tâlc şi diplomație; însă el n-a considerat greutătile belele? mioriticul n-a crezut de netrecut: hopul şi a dat optimist din coate şi-a făcut ce a făcut, cu mâna lui şi ce-astfel de chestie, probleme, în România lu' sâmpetru" se zice: e lucru manual ce tu faci cu mâna ta/ se  chiamă lucru manual şi nu-i exagerat acest comoex care-ți face pielea de găină, dar totul e cum e, ai presiuni de cruce, că-ți apasă-n acest avatar/ calvar, pe umerii, în echilibru, cotcodac şi cucurigul e capul şi gâtul şi care li chemarea în apropo cine poartă, mişcă, capul, cumva-n casă cântă găina, de Golgotă/ sau de rugăcine, în grădina Ghețimani, unde lui Petru-piatră, talpă de biserică apostolică? că i-a zis blând, omeneşte, i-a zis blajin, păstorul blând, cu senin de cai verzi pe pereți, complicat, greu de tradus ca dorul, care n-are echivalent în altă limbă, zice şi Arghezi cu experență, că nu înseamnă durere-dolores, mama Dolores, în Coliba unchilui Tom, roman şi film distinct, dar de ce m-aş băga în topala, tocânița din laboşul, cratița, altuia, acolo nefierbându-mi oala doar fedeul, capacul, ştiind ce se fierbe în oală, că e cum ai scuipa din gură sânge având, suferind, de paradontoză (felul cum scriu, Boo, nu-i standardizat), pe mine ce m-ar scandaliza? Nu-mi vin cum aş vrea amintirile, nu descriu suficient de bine trăsăturile care pictează personajele, dar apropo asta ca asta treacă de la mine, că din palmă să iai păr, n-ai de unde, dar de ce, pentru ce, de ce ca pseudonim Boo şi ce-ar însemna dacă înseamnă ceva/ cu ce se leagă (de ce n-a putut fi Ferghete, numele şi a lui Aurelia şi Anica, ambele româncele, ficele, lui George Ferghete, rădăcina stejarului românesc, romanticul din Grădina Urusului aflată în perimetru satului, comunei, Sâmpetru: Sfânt Petru, de sub Rătundu ?) Quo vadis Domine! am o vorbă cu tine, Ben, citează chestia aia cu ungurii care n-aveau nici o Ungarie mare, regat, că imperiu era Austro-Ungaria, ei, maghiari, ungurii, bozgorii, erau venetici, vineturi, hoarde migratoare hortiste, cu suflete acre, un fel talmeş-balmeş Taras-bulba, în pustă, în câmpinia Panonică, românii pe teritorul României de oricând sunt localnici, autohtoni, fără echivoc stăpâni al patriei limba română, certe rădăcini ale gliei România, o excepție cu specific, inedit şi originar spirit şi inimă, ca tist, tizeş, un artist al nostru verde de albastru. Într-o scrisoare de-a unchilui, scrisoare, în care scrie cu splendoare, că ar fi ajuns la o mină cu-n oarecare badea Gherghe din Strâmba, sat de pe valea Sâmpetru, din raza satului meu natal, din depresiune cu acelaşi nume Sâmpetru din perimetru podişului Someşan, județul/ voivodatul lui Gelu, Solonoc-Dămbâca/ Someş mai încoace către timpurile noastre, contemporan cu mine satul situându-se în ținutul transilvan românesc: regiunea Cluj, raionul Jibou şi plasa Hida-Almaşului, din 1968 administrativ numindu-se asezământul administrativ Județul Sălaj care ține de Zalău titular de comună transferându-se la Hida-Almaşului, Sâmpetru rămânând pur şi simpu doar sat în cadru şi cadastru comunei Hida (e bine, Ben, că fac sumară istorie, rască'parască lapidară, pe cât mi mintiuca, după cum mă duce capul: clară şi exemplară, în excelență?) E grozav, brav, exemplar c-am introdu-so pe Jenny Taylor, în spectacolul nostru, joc pe viață şi moarte cu schidul prin imperiul vieți şi pro acțiunii, înțelepciuni şi dimensiunii artistice, dând narațiunii  noastre a ei farmec şi coloratură culturală, intelectuală-internațională, calibrată, echilibrtă, cu mult soare şi multă căldură emoțională cu credibilitate de om, ea nepota unchilui George Ferghete şi vara mea după tata Dragomir, feciorul lui Viorel, frate cu cel care o plecat George cu gândul de a se rentoarce cu vo' doi bani să-şi facă casă şi să cumpere oarece/ceva, pământ şi dragilor  câte nu s-a vrut şi vrea, doreşte ca omul cum şi el un aventurier cu îndrăzneală şi vrere, voință şi bunăcuvință, bună creştere din Sâmpetru-Almaşului că n-a pornit cu aşa mare osteneală fără să nu-şi ia mărânda, plata ca pornit cu ardoare, alien, către cananul speranței de a trăii mai bine, din afară, de la noi din România, în copilărie lui George până ce a reuşit ca Amstrog primii paşi pe lună, s-a crezut America durererii şi a multor suferințe şi deznădejdi ca-n legendele amăgitoare aflate dela povestitori aflați, în clacă pe la Duliş în şură unde desfăcau cucuruzii, dezbrăcau ştiuleții de pănuşi, pănuşele, crezându-se după poveştile lui badea şi lelea, că: America e o sursă de înavuțire, de câştig D'oro, un Eldorado, un tărâm a fericirii, (v-am mai spus ce l-o bine dispus, ce l-o determinat, să plece hai-hui, de o plecat teleu, cu boceluța-Bocacio şi cu bățul pripegiei-toiagul lui Aron/ Moise, din cartea facerii-sfânta Scriptură, cartea cărților: capitolul Detronom, pare-mi-se: Părăsirea Egiptului?

     - Salutare, George. A avut mai multe locuri de muncă cu Henry Ford din 1919 - 1951... dulgher, grădinar, paznic la Bldg Administration Rouge în Dearborn. Ferghete, George. Had several jobs with Henry Ford from 1919 - 1951 . . . carpenter, gardener, watchman at the Rouge Administration Bldg. in Dearborn. George a fost căsătorit de mai multe ori. S-a căsătorit cu bunica mea, Edith Hicks, în jurul anului 1924. Tatăl meu s-a născut în 1925 (în Dearborn, Michigan) și au fost divorțați în 1926. Acest lucru nu se va traduce. Porecla mea este Jenny Penny Benny, Boo! asa ca sunt boo pe facebook. My nickname is Jenny, Penny, Benny, Boo!

Teodor Dume a postat în ACADEMIA DE POEZIE, ARTĂ ŞI LITERATURĂ iar Pavel ia raspuns: Omule, T.Dume, îmi place cum scrii, dacă nu crezi întreabă pe Ben Todică (inoneb@gmail.com), tu în chip şi fel, fain-făinel, model: poetic, proză şi cugetare, de voievozi înşira-te de mărgăritare, înşiră-te... sprințar talant îmulțit duh de adevăr şi duh de viață-simetrie: mărgăritar literar,

să-mi dai aripi întinse, în zbor, prin izvor de dragoste şi dor,

prin albastra, cu efect zare

Infinit apropiat de obiect,

o  vrere şi plăcere de cunoaştere.

P.S.Te rog publică-mă dacă crezi de pe fcebook, că eu de pe mobil n-am cum. Mulțumesc. Cu bine,

Pavel Rătundeanu-Ferghete

     - A good computer for Pavel - cheap if refurbished. Get a battery-powered mouse for it! Jenny.

     - Ceva pe neluate masă mă schimbase atunci, nici nu-mi dam seama ce greutate mă apasă şi de ce întrebam în gând - " deabia ieşit din  spital chemat de Mihaela să am grijă de Vica, s-o ajut să se ridice şi s-o însoțesc la baie, că la spital n-au  internat-o cu toate că nici de o lună nu pot zice c-o mâncat, cigălit, ceva, iar doctorii, nu'şi dădeau de rând să facă ceva omenos, legal, în numele Domnului (observați că imit nişte vorbe a unor încrezuți sectanți, dar ei deocolesc pe cei care nu-s din gaşca lor, aşa că dacă sunteți proşti de ce nu stați acasă? (Mai conteză cine a rostit şi rosteşte vorba asta?)

     - Ei te ocolesc pentru ca se simt vinovati, ei se ajuta doar intre ei, e o mentalitate mafiota gradinarita de omul mic. Dumnezeu e mare insa El e doar o treapta din infinitatea Maretiei Divine al Adevarului Absolut care deocamdata e doar “ESTI”.

     - Domnule Pavel, Luminați-va mahnirea cu credinta neclintita in Bunul Dumnezeu, care ne da incercarile ca sa ne caleasca incredintarea in El. Nu va lasati coplesit de toate aceste strambatati care ingroapa Dreptatea si Adevarul - fiti incredintat ca Dumnezeu rabda mult, dar nimic nu este mai presus de El, care este Iubire, Adevar, Dreptate! Priviti stelele, noaptea, si veti uita pret de cateva clipe de vremelnicele furtuni de sub ele! Umpleti-va Fiinta cu aceasta zi de toamna atat de frumoasa, ca dar de incurajare de la Cel ce toate le daruieste. Suntem fire de nisip in marea Creatie: sa nu trecem nepasatori pe langa ce se intampla, dar nici sa nu ne lasam coplesiti, pentru ca drumul nostru printre aceste vitregii trecatoare duce in Eternitate! Multumesc pentru poemul trimis! Alexandra

Puf galben ca de pui

şi miros de dulce,

cu care puterile de uliu nu ți-le pui teleleu şi uiu-iu, haihui !

CU MEMORIE BINECUVÂNTATÂ

Tu dacă chiar n-ai făcut nimic,

ca lumină a lumii-luminii

şi corolă a minunii veşniciei

pe sub teii Eminescu şi Veronica Micle înfloriți provita pe străzi, alei cu plopi cu aripi întinse către zbor ca efemerii fluturi de lămpi,

în concurență cu porumbei întru duh văzduh la întrecere cu iepurele şi melcul-cuvântul, Dumnezeul de încredere:

vrere şi păcere-putere şi vedere

care acasă ls firul ierbii, te-a născut,

candidat la fericire, cu drept înviere, la nemurire,

să-ți lumine limina lină de grădină,

lumină-albină harnică de început, cu veşnica lui pomenire, cu fiecare dintr-ale lui, pentu ai lui,

pentru care memorie de aliloire, binecuvântată,

că pe născătoare om între oameni, pentru oameni, artă,

în omenie cu viață simetrie, te-ai născut ?!

Pavel Rătundeanu-Ferghete, 

With binecuvântatâ memorie! 

CUM PE FRUNTE PROVITA FRUMOS-

LUMINOS ÎȚI FU NĂSTRUSNIC SCRISTU 

ca o toamnă-automnală națională de şcoală, 

iubire pe verticală spirituală, 

în spirală de dincolo de şcoală, 

după timp-anotimp eternă pare-se primavera îmbunătațită în roadă povară, 

corn al abundenței sesam deschide-te şi masă întinde'te, 

în casa-casă de olimp, 

ce fu vis, 

paradis, 

masă de scris, 

pentru scris, 

cum pe frunte ți, 

îți fu frumos Hristos şi luminos scris? 

Culmea de fată Daria, mai sensibilă, cu ceilalți frați, nu şi cel din Spania, din Miguier, care n-ar fi contra ei să se mărite, Mihaela pentru că ştie mai bine ca toți, situația precară, se opune, Marius, urât şi de mătuşâ-sa Susana Mânzat, că spune ea stabilită, în Braşov, nu mi'ar fi urât pruncul tău mai mare, Vica, dar prea mult seamănă cu Celemen, tatâ-su Tudorel, de la coşteie din Urişor (nu avea un motiv sora lui Ludovica, nevastă-mea, mai mult liberă de casătorie decât țiitoare de bărbat, că vezi, tu să n-aibă dinți puşi, dar aşa, cum să ții în doi de sex opus, cum să ții o casă, aşa că ea n-a avut copii şi chiar se zice cine n'are să nu-şi-i dorească, dar cine-i are să şi-i cresscă aşa zicea şi şogoru, sterpul de Gheorghe Ciupe, electricianu, la care nevasta lui naşu, nepotu-su mânzu, curpen, ioan mânzat, Mariana, îi zicea Buntuzâtu şi Bumbărița respectiv: Buntizitu şi Bimbărița, supărat pe el nu ştiu din ce cauză, ce o fi zis/ ce i-o cerut şi zgârcit, Cioca aiesta după cum lumea-l ciufulea pe frate-su Ion Ciupe, deci şi el luându-se după alții o cârmojit, o mogorojit, guițat, în gura mare cât o şură:

-"Cine are să-i trăiască, dar cine n-are să nici nu-şi dorească." Dar şi el o murit cum se moare. Mai era ceva, după cum am citit pe facebook, la pagina proiect de dor: 
-"Calitatea unui om se vede din comportament. Fiecare oferă ceea ce are în suflet." Daria la 40 ani şi unul care o mai fost pe la noi, dar Vica nărăvaşă ca un cal/ iapă sau hărmăsar pur sânge, El Zorab, după stăpânul arab, Vica strâmbă din nas cam nu de acord, că-l citea de ceapă digerată, de câți piştari, grițari, câte pițule face. Acuma revine ca hoțul/ criminalul, la locul crimei, chipurile, că nu-i mai cine s-o oprescă să meargă după el (Măriuca lui Sănducu din fundu uliții o tot bolunzea de cap că Beni din Dej e băiat bun, ei şi Sanda fata lor vrându-l să-l aibă mai deaproape, în Ciubăncuța întrajutor, că era harnic silitor... O aud pe Daria vorbind cu el la telefon şi spunându-i poezii din repertorul copiilor (înteresat şi ştiind asta Daria mi'l dă la telefon şi-mi spune ca avertizare, fiind deopotrivă ca Daria, pocăit flocăit, dar hai să nu zic aşa, hai vorbă înapoi de joi mai apoi de carți până marți, deci Beniamin Matyas zice, Daria anticipând c-aş vrea să scriu:

-"Cea mai bună beutură

este apa de izvor

dacă pui o picătură

în kil de vinişor".

Aflu apoi ca fost mecanic de locotivă la CFR, ca atare se motivează, argumentează, copilăresc:

-"La noi la cefere, cefereul angajează:

tânăr, bătrân, nu contează.

Carte multă nu se cere,

prost să fii, să ai putere."

Şi tăntălăul e omătoc, om mare, dar nici cu Daria-Loredana Ferghete, nu mi ruşine pe uliță/ stradă, a mere, cu plăcere. Sfat sincer şi de caracter, ca-n cer sa fie existența super şi pentru efemer, hodoronc tronc, prin eter. Am zis că Daria se ciondrănise cu frații, ca şi cum două săbii, de fapt tri, că's doi veniți din Cluj, n-ar intra într-o teacă, dar eu cal-breaz ca şi cum mi-aş fi băut cerneala, ca să domine, în atmosfera casei armonia, o sfătuiesc în alt chip, cu alte vorbe, s-o lase mai moale, mai domol, cu do re mi fa sol de calm, răblândețe... că vezi tu, Ben, mielul blând suge la două oi, dar cel isteric, nici la mamă-sa, ea însă ca orice femeie, ca ea să aibă ultimul cuvânt, temându-se că cei doi: Miha, Buha şi Mistrețu trilu liru crocodilu, or lăsă-o pe drumuri, c-or duce-o la azil/ în cămaşă de forță:

-"Dacă calci broasca şi ea, uac-uac: cârâie, că broasca mică cască gura mare cât o şură. Când trăia şi mai ofta mamă-sa Vica parcă azi îi mai opăcea:

-"Mai lăsați-o-n pace, că sunteți mai mari şi cu mai multă minte. Eu nu mă băgam, că erau copiii ei şi-mi era dragă pacea, împăcarea, bună învoirea.

    - N-ai putea trimite lui Ben, Alexandra Dogaru, că eu de pe telefon, de pe facebook, nu pot trimite, că el nu are facebook şi reclamă, că nu-i-se permite să le citească. Mulțumesc ingere pazitor, un Dumnezeu de fată din Carpați! Cu bine!

     - Dragă frate Pavel, Doresc să afli că pe 28 oct. am operația de hernie. Am cam alarmat și eu lumea cu asta, dar desi nu e grea operația, când ești însă în jurul celor 80 de ani, mult mai greu se vindecă mușchiul deranjat. Felicitări pentru scrierile frăției tale, le citesc întotdeauna la blogul Meșterului BEN, și parcă mi se dezvălui tot mai consistente, sunt sigur că Ciudanovițeanul din Melbourne a observat bine aurul din lucrările dumitale. Și eu am pornit, ți-am mai scris, la fel atras de frumusețea artelor străduindu-mă o viață întreagă să ridic prestigiul Limbi noastre în lume, prestigiul României, așa simpli cum suntem noi, dar iată nici eu nu am vreo valoare, și nici nu mă va aprecia nimeni în vecii vecilor, cu boierii de azi, dar viitoarele generații vor fi mai limpezi și dezinteresați în recunoștințele lor. Noi nu vom mai fi, dar sufletel noastre cinstite și iubitoare de Neam, Limbă și Istorie, vor supraviețui, alături de țăranii și ciobanii neamului nostru, poporul DACIC. Te îmbrățișez, Cu mult drag și prețuire, Ionica din Gepiu 10/16/19

     - Să fii sănătos ca un Făt-frumos, sare în bucate! Trebuie să lăsăm lucrurile aşa cum sunt şi noi până la soroc, a doua venire şi să stând blând, împăcați cu suferința noastră lăsând stările de lucruri aşa cum sunt, că ce alt ceva om face, că noi indiferent că n-avem ce face nu ne stricăm casa, doar cel nejudecat, care nu rumegă cum n-o face Doctorul cotoştelor, unul Şandor, Găvruş Alexandru, rămăsâtura lui Trăian de la Osoi pe poale la Vergina, în Ciubăncuța, tractorist, risipă.. /cum prost, Pilat din Pont, n-a stat acasă, că ştia, cum se ştie, că se ştie că Iisus condamnat, n-a fost vinovat şi pentru noi a sângerat, că am fost şi suntem cu păcat... cu bine şi fie-ți de bine! Da să nu ne tot mărim, premărim cu maestru, deşi ştim că nu sunt Marcel Proust, că la ce ne lăudăm reciproc? c-am fi maiştri, iluştri ca ai noştri... Sănătate, bucurii, bucate şi banii să nu ți se gate, să nu ni se gate şi se zice: cu bani cumperi mamă şi tată, faci totul, da de unde, chiar totul? Vasile Cadiuliuc, nu ştiu...: "M-am rătăcit, te-ai rătăcit, în ochiimei [puii mei!] "Chiar mai contează ce nu contează, nu mai contează că pui sau că nu pui, subliniind virgulă, punct/ paranteză... că cu Vica o să ne întâlnim, dar ce povestim doar să povestim, să încovrigăm având lumea la mână? Ne bagă-n sac polojenii, cine, ce şmecher? Benamin, Beni din Dej, Beni nebunu, trage cu tunu noaptea pe la unu ca unu şi unu, pă-unu, păunul? Daria toată ziua bună ziua vorbeşte cu... Dus la frate-su la Lăpuşu românesc, cu geamănu, mai are unguru un frate, prin ungaria... Isus întreabă la general, la domn general... Dacă ați vizitat pe omul bătrân om fără putere, neputincios, fără vedere, dar pe cel închis, dacă ați deschis celui ce vă bate la uşă, că lelea Năstăsia plecată-n sat, nu punea lăcat, rătezu, ea punea pur şi simplu mătura în uşă că în sat cu oameni nu se temea că cineva o fură şi n-o cotrobăia, fura careva, n-o smintea nici din curiozitate, vedea mătura în uşă, era semn că omul, cei ai casei nu's acasă... Daria vine de la şcoală vrăvuită, supărată, că sunt canalele înfundate şi iese pe gura de canal putoare, pe gura aiasta nu o țucă, pupă, nimeni, sifonele-s lipite cu afectiv, efectiv, ea ca femeie nu reuşeşte, deşi-i solicitată să facă ce a face ca să nu iasă duhore că-n spațiul închis pute insuportabil şi Vasile Gurzu îi cere să toarne apă ca să... Daria se sileşte, dar nu reuşeşte, însă pe acest învățător-director nu-l lămureşte, că este enervat, pornit, ițit... încrezut ca un maramureşan care a trădat pe Pinte haiducu, că deabia renovată şcoala cu bani europeni, euri şi culmea de nou nu-i în regulă, şi el Vasile şi inginer horticol... se descarcă pe Daria ca şi cum ea ar fi țap ispăsitor nevinovată de vină (lui Iliescu i se află scuză cu mineriada, cu debandada cu împuşcarea lui Ceauşescu şi câte alte nereguli, nerespectări de sfinte porunci, însă Daria e scrofălită, călcată pe nervi fără a se şti ce a greşit, cu ce a greşit, cu ce pe cine o nenorocit, negreşit şi i se pune ştreangul la gât reproşândui-se, că-n fața şefului nu se stă dar ea ca îngrijitoare de şcoală, neinițiată, cinstită, corectă, crede că tot ce naşte din pasăre, zboară şi tot ce fată pisica şorici mănâncă şi la ce să te aştepți, ea crezându-i pe toți oameni buni, bine intenționați, dar nu-țărani sinceri, chiar dacă n-au săpun... se lasă dusă de nas, se lasă spânzurată cu ața, şnurul din nojițele opincii şi ea cu ce are mai multă culpă, vină ca a lui Ion Iliescu, de ce să aibă răbdare, de ce trebuie să se înarmeze cu  cu nepăsare, în cazul ei de ce n-o făcut lucrătorii ce trebuia făcut şi de ce-i câcat în ploaie, foc, bobotaie de paie neispravă? de ce ea, tot ea să fie ruşinată, trasă la răspundere, de buricul cerului şi a pământului? cu ea şi nu cu altcineva, să se parlamenteze, ouă feştite cu beşini, să fie beştelită, pisălogită, bielită, slobonogită, în vergea? tocită... să fie aflată vinovată, nevinovată, dar toită, certată, nod în papură sfădită, deşi nu ea e citadela sfărămată a lui Aurel Baranga, nu e nu-i aşa? Nu ea-i moara, Mora cu noroc, Mara, Fefeleaga, mârțoaga, dar ea e nefericita care are parte de toate împusăturile parte şi nefericirea e: de ce directoarea pe meşteri, mâini curate/ murluite cu gălbineală mneruie? Pe directoarea o scuză n-o încalță cu nimic, deşi ea a luat în samă... (Miha e nemulțumită, c-aşa zice peste fețele aiestea să pun nailon şi care-i rostul fețelor de masă, care-i farmecul, frumosul lucrului  pas cu pas, bine făcut, nu lucru puțin? şi cum va arăta ca o buhă rău îngrămădită, prost brodată, administrată, gospodărită, prost sucit răsucit îmbrobodită, că naibii, de'a naiba, de sub cuptor/ vatră, de supat, ce naiba: ce mamona o ieşit, ce Dihor îmbrobodit şi mie nuntaş, notin căpiat, având coenurus cerebralis, cenuroză/ gălbeaz, fascioloză, şi de a trânta mi-o piuit, uitându-se la mine chiorât, holbat şi urât?) "Pe directarea din Recea, că-i şi scobitoarea lui, o scuză, o scuteşte de defăimarea suferită şi de amărâtul de Paganel/ Paganini? îşi descarcă nervii de hîra unora care se dau mari, deşi soldatul dus în război, indiferent că-i în prima linie pe lângă, frică/ curaj, trebuie să aibă puşcă şi gloanțe, muniție; elevul, îl aud la Şimleu pe fierarul ajuns ptofesor de Limba Română, Dull Francisc, Fery:

-"Elevul nu merge la şcoală fără stilou şi fără cerneală în călimară". "Vasile aiesta şeful aiesta, directorul şcolii cu câțva elevi, suficienți să se mențină şcoala, că pe vrmea lui Ceauşescu asa cum a fost de țăran, pantofar, din Scorniceşti, auziți a susținut şcoala pentru instruirea unui singur copil, în vârf de munte, d-a păstrat pentru un singur copil instituția de învățământ şi atunci dincolo de ce o fi făcut sau n-o fi făcut, chiar defăimarea, nu soarta i-o scriu drept firmă-frunte, în cazul însă aiesta, să nu-i port respect, cinste de icoană a neamului, prețuire pentru ce a fost România, pentru ce este pâine de toate zilele România de astăzi, în ciudă de ce zic unii invidioşi..? zic dictatură sub domnia lui, de şi-n cazul aiesta ce-a fost Lenin, Stalin, dar  sunt reabilitați? îi reabilitează, le dau apă la moară, le redau cinstea, chiar, în locul care-merită i-au pus, aşezat, cu şedere şi bună rânduială, în Mazoleu, în cartea de citire, de istorie-lecție de viață, poveste frumoasă şi nu-i vorbesc de rău, însă noi deştepți foc ne hulim, ne pişăm contra, bunului simț, contra vântului, contra istoriei, hulim pe generalul Ion Antonescu, pe regele Mihai, dar care ce nefăcute n-or fi făcut, siliți de situații, de împrejurări val -vârtejeuri, de frustrări şi de tot ce contrar era firii lor demne, c-or avut, o avut parte, dar ce nu riscau având pielea de găină, chiar bătându-şi capul să existăm pentru a ne naşte, dar de făcu cum necum ce n-au făcut fără voia lor, dar şi pentru binele poporului, pentru binele patriei? dar în ciuda vicisitudinilor istorice, vitrege şi-i cinste lor, şi-au apărat țara riscându-şi viața ca să venim noi pe lume pentu a ne trăii traiul şi pentru a ne mânaca mălaiul, înghițându-ne lacrimile şi amarul, iată omule, omul sub vremi şi nu omul deasupra vremurilor ce l-au vremuit!

După ascuns,

ce suliță după răstignire de candidat la fericire,

spune drept de fapt de-tras? în piept,

în pâine lan în mâine? ce suliță te-a mai străpuns:

dudă răstignire de zestre,

zare albastră?

Jenny, ce mai vorbiți, cu maistru şi ilustru mioritic cercetor-explorator şi descoperitor de talente, Ben? Ce vă spune, ce-i spuneți, Boo, Bubo, păpuşă de nailon, "nailon bobo" (vorbele aiestea făloase, le-am auzit pe când lucram la ceape Macău, lucram de toate mai ales economist la ferma zootehnică, pe un salar de nimic, care mi-o căşunat, dăunat, la pensia de bătrânețe, dar pe cine înteresează că este pensia mai mare, mai bună, pensie luând bună luând băulaşii, bețivii, cei care fuşăresc lucru şi chiulangii decât muncirorii serioşi, eu fiind băntălit, batjocorit, ca Isusu, răstignitu, pentru păcatul întregii lumi, mă văd cei în aer şi fraieri, profitorii, cei, în plop cu plopul în eter, călare pe un jumătate iepure şchip, în calitate de Barbă-Cot... că aieşte, scumpilor, au mai multă pensie ca eu după o viață de om de muncă şi în Desfăsurare cu perfect şi imperfect, infinit apropiat de obiect şi pe deasupra cioplit din topor, în profunzimi şi lipezimi de izvor: scriitor, în dragoste şi dor, la curți omeneşti, româneşti-bisericeşti de doină şi de lumină de pomină, c-aşa mi-o fost sortit, mi-o fost ursit şi scris. E chiar o vorbă: dacă nu te poate înşela ciorofricurie, cioflingarii, nu poți mânca. mi-a spus mama lui Laurian Trifan, "Aur" Robokop, un alt pețitor a lui Daria, care cu multă omenie a curtat-o molcuț fără o regulă, în drept de a fi, deşi cine alege, culege, însurându-te/ măritându-te babele. Am mers azi unde mai aveam de mers, neam, caşa-i-n Raiul aiesta, Boo şi Ben, Rai am, am mers prin univers de vers, să scriu un vers la medicul de familie şi am rezolvat, în Recea ce era-n iubire de rezolvat. Să zic două vorbe, verbe proverb, să puşc un doi dintr-o puşcă doi iepuroi, potopul de cuvinte, după noi. Ho, ho! că scrisul, imformație bombă drastică, nu face moarte de oameni cu herup, la grămadă (atunci de ce să renunț la arta scris?). Daria lui Beni:

-"Aiesta din Dej n-are unde să sălăşluiască, găzduiască peste iarnă, da eu i-am spus că n-am pat şi ce vrei să te culci cu el: - şi ce, că nu mănânc, om, oamenii şi ce zic oamenii? E ca Milia Găzdacii (Beldean Emilia) ...doarme unde apucă, pe Beni îl poate găzduii Maria lui Sănducu, că se slujeşte de el, i-a zis Sanda, că poate sta la mamă-sa dacă nu poate sta la Daria, la mine, dacă îşi vinde garsoneria, frate-su, gemănul, îi zice plin de precauție, că-i va părea rău o viață, toată viața, că banii de pe garsonieră nu-i ajug să-şi cumpere casă la țară şi vânzându-şi garsonierea se risipesc risipiți banii în plata domnului, că-i un decăzut, se duc pe valea sâmbetii cât ai clipi, s-ar topi pe ici pe colo că nu-i strângător şi rămâi cu buzele drâmboiate (dar cu toate astea ar vrea să se însoare ca să profite şi dacă nu-i cine, că-i gunoi de la gunoi, aruncat la gunoi, containăr pentru urşii care au fugit, au evadat la vorbe grele, din pădurea care nu mai e pădure, că-i rasă de drujbă şi el crede că eu bingo, îl voi scoate de la naftalină ca zâna cea bună, dar vă înşelați, că nu-i făcuta ceapa de calitate"...

Şi de la masă până la pat se numeşte subiect/predicat

şi lapte bătut se numeşte atribut,

iar bun comportament e compliment...

După ce părinții mei s-au mutat din perimetru carierei de piatră albă de Ipsos, ghips, de la "foidoş" Leghia şi am ajuns şi noi copii lui Dragomir, tri pipi joi, nevoi, cu pretenții, în bloc, în cele două blocuri de mai în față noi nouțe, încă nu întru totul finisate, neavând canalizare, şanțurile făcându-le din hârleț şi cu lopată noi locatarii, beneficiarii, cei cu noroc să fim repartizați aici şi tata că avea trei copii şi şefii lui de la rapid, din fabrică avea nevoie de acest Hercule, să-l califice la locul de muncă fochist şi noi să completăm numărul, detaşamentului, din şcoala care avea la generală şi ciclu, clase de 5, cu noi apoi: 6,7,8... clase, noi pe a opta să o absolvim cu examen de absolvire ca şi mai departe să dăm examen de admitere concurând cu 8-9 pentru un loc, lupta pentru a deveni om fiind accerbă, în sprinteneală ca un cerb si în istețime ca un şarpe. În curtea blocului parlamentam despre naționalizare fără a şti ioc ce ar fi adică aiasta, că să ia bunul de la cei gazdă, se ia la stat ca plata muncitorimii pentru munca prestată, să fie obligație a statului. Când a dat Michi mâna cu noi, îi simțem mâna rece cu transpirație-n palmă ca ghiața (îmi străfulgeră prin mine de colegul Szechely Zoltan, de fel din Târgu-Mureş, care acasă juca după spusele lui hochei, palmele lui erau grăsuțe, palme cu care, nu ştiu să fi dat mâna, deşi 5 ani şcolari am fost colegi la Bistrița şi Şimleu). Cum procedaseră muncitorii cu patronul, nu ştiu în privința naționalizării, în cazul aiesta de ce-aş inventa asemeni lui Eugen Barbu, în romanele sale, unele cu legende urbane? Gândeam şi credeam de multe ori picând de somn fără  să ațipesc o leacă, că doar două cuvinte scriu gândeam, dar vezi-ți de treabă, nici vorbă, dar mă trezeam seara tot nedormind, că nu m-am odihnit şi de data asta de înfrânt, nu lăsa somnul hazardul, să vină, că oboseala la apelul de seară îşi spunea cuvântul, insomnia spunându-şi cuvântul, parcă mă ținea-n careu, în poziția de drepți, că Moş Morfeu, Ene, nu-mi clipocea pe la gene,deşi nici vorbă să fii încarcerat, arestat "crimă şi pedeapsă". De ce devin după efort, travaliu perseverent, rupt, coclit ca un moşneag ramolit, scos din ring, scos, eliminat, din lupta de dragoste şi dor? Nu m-aş lega la cap dacă nu mă doare, că n-aş avea chef explicativ/ expresiv, intuitiv şi perspectiv la nervi să despic bobul de linte/ mac, cu icu-n patru. Daria îmi dă bani să mă achit de" ce am datorie la Minuca cu banii din vecini pentru mine până la Floricuța în centru satului, după picioarele mele hibălite de drumu fără sfârşit parcă s-au tocit, slăbănogit, în chingi.

-Vezi c-ar trebui să mai cumperi ceva, ticule.

-Nu ştiu ce are în barul, magazin mixt, barul ei şi a lui Cornel Mânzat, cu numele celor două fete ale lor: "Codri-lori", de la Codruța şi Loredana. La doi paşi pe uliță, în grădina lui Zicu, Niculina, culegea cucuruzii, mălaiul, porumbul.

-"Mai gospodăreşti, culegi ?"

-"Cu ajutorul lui Dumnezeu,

că numai Dumnezeu ne-ajută".

Îi redăm lui Jenifer Taylor, graiul românesc: cu sunet şi răsunet omenesc național, specific şi unic, drept de care ea a fost depărtată, de ce s-o depărteze de originea ei? deşi pătinții ei nu erau vitregi, că noi ne-avem stilul, modul de a fi model aparte ca instrucție şi educație-lumină, în lumina luminii, lumii (nu cumva te fac să înțelegi aiurea ca trenul pe arături?, că expresiile pot să aibă ca paloşul două tăişuri, Ben, ori cum să fie două săbii într-o teacă?) Pentru Boo, graiul românesc e un altfel de şcoală estetică şi etică, că ei, părinții ei, nu i-au spus de originea ei (de ce i-au ascuns rădăcinile, arborele genialogic, ca şi cum unchiul George, nu tot în America ar fi locuit/ atunci când s-ar fi putut să ştii, nu era înteresul care există acuma? Nici unchiu de ce nu i-o fi spus? din cauza a ce nu atârna greu, în balanța de a fi, că eşti european/ balcanic, din România? De ce nu le-o fi spus nepoților, George Ferghete, că-s români? de ce şi în înteresul cui lăsa o enigmă? Mie mi absurd spunându-ni-se în şcoală că America sfântului e democrată, civilizată şi liberă (La ce? la tras cu pistolul? Libertatea era de a /pentru a masacra pe indieni? / poveşti sunt că libertatea e doar o iluzie absurdă, un vis, o speranță deşartă, că libertate nu există?

     - Libertatea o ai cand nu stii de existenta ei. Noi am avuto in copilaria noastra ca am mers pe camp cu oile si vitele si ne-am descoperit pe in noi. Am fost lasati in pace sa fim prosti din punctul lor de vedere care nu era greu de avut. Adica nimic. Azi suntem bombardati cu atata informatie audio si optica incat ne-am pierdut conceptul libertatii. Suntem mici pui de pisicute cu un ghem in continua miscare deasupra noastra ca sa nu mai avem timp sa privim in fata la cel de langa noi, la APROAPELE BIBLIC. Noroc ca mai sunt ciobani prin munti. Dumnezeu le poate vorbi pentru ca au ferestrele creierului deschise.

     - Pe Jenifer, o mare doamnă, e voia lui Dumnezeu, Dumnezeu dar dacă nu mi-ar fi fost sortit, nu mi-ar fi scoso-n cale, că dacă nu era vrerea şi plăcerea lui Dumnezeu, nu se întâmpla.

     - Asa e. Nu putem trai fara Dumnezeu, fara dumnezeul parintilor nostrii.

     - I-am spus că e o valiză, valiza pe care am pus capul la mătuşa-n gară la Bistrița şi trenul pentru care aveam bilet, a plecat fără ştirea mea. Nu sunt că Daria le-a interzis să aibă mai mulți carpatini, câini ciobăneşti, ca să-şi apere, pentru a supravețui oile în turmă? M-a trimis tata după țigări. Ştiu că v-am mai spus, dar nu cu metafore, maxime, locuțiuni, ziceri, poverbe expresii celebre, expresive, proverb (era totul după o instrucție şi educație personală de încredere şi de dulce filozofie, armonie: duh de adevăr şi duh de viață cu trăiri artistice, în a lua decizii (tata fuma tare mult şi nu fuma ca bunicul țigări "Naționale, că fuma 40 bucăți "Mărăşeşti" pe zi, ziua lucrând la munca câmpului şi prin sat clopotar să facă cu mama cărămidă şi noaptea fiind şi pază, în sat, obosind exagerând uneori în efort peste puteri neuitând de obligația lui familială, dragostea cu Veronica, dragostea lui de viața, pentru o viață şi era hotărât să nu zboare din pom în pom, să nu fie pasăre de noapte.

-"Mi s-a rupt filmul cu tine nu mi-amintesc de tine, nu-mi amintesc să-mi fi spus", zise. Prea mă ridicați la rang de scriitor. Mulțumesc mult pentru sinceritatea aprecierilor dumneavoastră. Cu bine, Pavel, Ciubăncuța, Cj. Eu Pavel ținut din scurt n-am ştiut să zic mânat undeva, nu conta unde/nu ştiam pentru ce, nu ştiam ca ce să zic nu mă duc, că nu luam pe "nu", în brață, adică nu luam pe "nu pot", mă educaseră bine Veronica şi Dragomir, care ştiau încătro şi unde, aveau o direcție optimistă, un reper pro activ şi-n ecchilibru lor parcă păşeu pe drod, ținându-se de cer şi totuşi fără greş eu fiul lor, nu eram, că fără prea multe şi mărunte, El, tata mă ținea ca mânz neînvățat în ham, nu fără să scoată cureaua din pantaloni ca pe un "Sfânt Nicolae" şi n-am pierit din cauza acelor lovituri nervose, despre care acuma se zice c-ar fi parte din violența domestică (pe mine şi inexistența lui "Cal Bălan", devenisem om plin de bun simți, bunăcuvință: om-om. Uneori era suficient doar să se prefacă că mă loveşte, că deşi la Leghia locuiam în pădure, Dragomir nu erau din pădure, dintre unguri/nici din familia lui Horty, că nu era tata chiar sălbatic, însă eu eram bine instruit, dresat, şcolat, educat, ca să nu pun căruța dinantea cailor. Ştiam că n-ar fi trebuit să fumeze, tutunul, țigara, nefolosind la nimeni nicotina, dar şi doctorul zicea nu fuma, dar prost educat, chiar el, chiar el ca sfătuitor bun de altfel, era prost educat, nu-şi da rând şi fuma. -"Şutu aiesta, e zăpăcit, nu şti câte prune mai are în straiță, nu şti ce vrea, nu mai tânăr şi şi-o pierdut busoala, n-a fost geniu şi nu e, n-are voința sfintei Ana, care ca Iisus e zidită de Manole ca o faimoasă Ioana D'Arc, care ca Doja e arsă de tâmpiți, nişte fără de Dumnezeu, că totul e o împrovizație ca la şcoală ca învățătura pentru elevi să fie mai utilă şi mai benefică făcându-le viața şcolarilor mai uşoară. -"Unii fug din calea adevărului, nu iartă nimic, nu iartă... îşi pierd timpul pe drum, că tot pe drum pe drum şi acasă nicidecum, inutil slugărind la alții ca să câştige, Ben ăsta un leu şi atunci de ce cel din Dej se dă mai mare?" Nu-i serios. Oricăruia visul e greu, imposibil incredibil, dar de adevărat, de nerealizat. Voi amândoi, de fapt tustrei, că-i şi Ming la mijloc sunteți o mândrie-bucurie, o eternitate, din cea ce a devenit realitatea mea, Iubire. Când nu faci nimic, nimic culegi, zice Popescu, pretendent la preşedinție (debusolat, în paradigmă şi care-s consecințele care are rolul de mediator...) Trebuie să simți ca om de bun simț, cu nonşalanță, că fug cu toții de adevăr şi atunci? Ce ține de conştiință, dar cui îi pasă? De ce să fie sinergie că ce-i mult nu-i sănătos, e minciună, dar cine eşti, ce preferi, care ți obiectivul? Ce-i un gingăl? Ca concurent numai acuma şi apoi răsturnări de situație, dar omul de rând ce roade să culeagă? Să crezi în tine că eşti în cărți (îți trebuie mobilitate, mişcare, genoflexiuni sau? cum se mişcă țara-n bine, cum înțelegem fericirea pentru ceilalți?/ori e doar înteresul pentru fes?) Când nu faci nimic, nimic culegi, zice Popescu, pretendent la preşedinție (debusolat, în paradigmă şi care-s consecințele care are rolul de mediator...) Trebuie să simți ca om de bun simț, cu nonşalanță, că fug cu toții de adevăr şi atunci? Ce ține de conştiință, dar cui îi pasă? Care-i succesul tău? Lăsăm natura noastră, firea firii să lucre, chiar dacă picioarele noastre nu-s competente, în miezul problemei, să ne ducă fără stres cu serotonină, hormonul fericirii, beneficiind de hărnicie: magie şi energie şi de voința lucrului bine făcut, lucru ca de botezați şi din normal responsabilității, cu care nu fac pleibec, că-s în pielea noastră (c-am plecat şi încătro, că mă doare între 4 pereți/ 2 coperți, în carte ca la carte). Orban plimbă ursul. Tu ştii că eu Nico, sunt aici. Nu mă educă, şcolează, nimeni, să vă fie foarte clar. Uneori uit că-s un copil mai mare (viață mă înghesuie cu dragostea de viață şi simt chemarea străbunilor şi a lui Vica, a celei care se cuvine).

Mia caroson, Ben,

Fă-te încolo măi berbece,

c-am bătut ca tine zece

bând apă rece !

nu te buigui, că pe străin de-l pofteşti în casă el,

se aşează-n frunte la masă !

Zice că cinism că nu suntem în spațiul şenghel, că s-a opus Olanda, tot din prostie. Un altul Bogdan Stanoevici independent, că la noi trebuie schimbat totul, să fim cu performanță, zice şi Paleologu subinând învățământul, că aici multe ne doare, ca şi cum nici aici n-ar fi nimic bun, dar cum să fim o prezență fără a comfunda marfa cu ambalajul? Fiecare zice ce şti, dar nu-perfecți, în tot, că n-au strălucire, nu-s strălucitori, sănătate, în tot şi toate şi la unii totul sunt doar poveşti, vioara avându-şi coardele ne acordate/ rupte, că pentru unii nu-i normal, că legea nu-i lege, că se trage mâța de coadă.

Răsărit de soare,

în raze de om ĺuminat,

ca aur cenuşiu străluminat

ca licuriciu-n iarbă

verde crud Bacovia-Eminescu,

Nichita Stănescu verde de albastru

din tezaurul nostru.

Aici e o stare de bine, un of, ca o profesiune de credință laudator temporis acti a celorlați, un impecabil adevăr, o răbdare, că tu, Ben, nu te-ai gripat nici când dificil trăiai diurn şi nocturn trăiai după accidentul de muncă, trăiai, Ben, cu firul întins ca o doamnă a munților, despre care nu ştiu de unde ştiam copil fiind că s-ar fi jucat cu o grenadă care explodând îi sfârtecă mâna, dar sufletul ei de cântăreață ca tine Ben, a biruit, tu, cu dragostea de țară pusă, în scris, iar ea, Lucreția Ciobanu, o carte deschisă a cântecului, un frumos, care nu se lăsă învinsă şi biruind prin ea însuşi cu pleacă oile la munte în dor şi jele şi pe soare şi pe nor, dar tu în Australia muncitor cu marea onoare şi credința, o emoție integră, morală, cu sentimentu Gabrielei Truță ca un cântec, zestre a fascinantului natural românesc, care necuprinse întregului teritor doinitor, horit/ baladesc a fost şi este de basm, de neânchipuită legendă (amărăciunea ni satul din ce, în ce mai pustiu, chiar dacă prin Lucreția Ciobanu, în "lung ni drumul şi bătut de badea" şi de ploi şi vânt, bătut de cară, căruțe şi de drum la deal şi drum la vale, că-n pădure era scufița şi multă mure şi fata isteață îl vedea, dar evita lupul, pe luncă la muncă plin de cugetare adâncă fiind badea care doineşte şi oameni furnicar, cu ceaunul de mămăligă, în dor, dor de mândruță, filozofie dragoste de pământ, drept de a fi...) Nu chiar orcine pate cânta, Melania doina, nu toată lumea are suflet, Ben, doar noi care suntem de acasă, pentru noi sângele, nu se face apă de ploaie şi mie Vasile a florii şchiopului, Drăgan, căruia-i ziceam cu gura buruienoasă: Gâilă, picane-ar limba! Vasile din amintiri îmi zice cu rânduială: -"Prea-ți place, Pavele, confortabilul să ți-l pună cineva cu endorfine, cu arome unice, să ți-l pună sub nas" (ce-l aduse la starea de respira greoi era țigările multe, mucurile de țigări infecte, cu microbi şi bacil Kok şi sâmpetreanu muri fără vreme pe la Câmpia Turzii, că am zburat pe vremea colectivizării, întovărăşirii, ne-am zburat cum zice vigurosul prozator din Tritiu, Triteni, Pavel Dan, că ne-am luat zborul de la cuib către ştiința de carte şi spre locuri de muncă, în industrie după directivele lu' Gheieghiu-Dej/ Ceauşescu, o excepție, a ceea ce a fost, în fond, o cultură, o şcoală, o lecție dreaptă, cu încărcătură sufletescă Dida Drăgan, "Lebăda Neagră", că şi ea era mai nou cu "vino, bade, vino iară", generos invutându-ne: -"Să nu uitați pe Lucreția Ciobanu un național cu multi efect"..."că cine nu şti luna când se culcă, că ieşi mândruță până afară, baio, bade, las până de seară? " E o tangență cu noi, cu poporul.  În tot e viața noastră, e armonie, e însuşi viața, e însuşi cunoaşterea de sine, că Eminescu ne îndeamnă să ne cunoaştem în sine, sinele fiind esența neamului, excelența românescului: cu mulți sori Eminescu populari şi multe stele dominate de lună, "că ieşi mândruță la portiță, ieşi mândruță, ieşi". Iată, Ben, fainul, frumosul național memorabil notabil, un forte natural impecabil folclorul, un divin, o lume magică, o lume de biserică inedită, să nu ne vadă urâtul să ne vadă roua nescuturată, că-s cu capul la mândra Vica pe poală, o mare bucurie a sufletului meu. Internaționalo, cui să mulțumesc pentru belşugul revistei constelații diamantine, că omenia națiunea ne ridică, că: -"sus națiunea!". Multe mulțumiri Doină doinită diamantin către spații, constelații! Cu bine! Pavel Rătundeanu-Ferghete

     - Vă mulțumesc mult Domnule Pavel Ferghete, pentru frumoasele mesaje, toate primite cu mult interes și placere deasemenea pentru inspirație, memorie, suflet de dac-român, suflet bun și curat și pentru gândirea filozofică, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Tot timpul e efortul de a face bine, dependent de o educație shure exscitare şi solicitare pro viață, un as în mânecă, uneori fiind inutil să te văicăreşti, c-ai fost luat de val dus de nas, dus cu pluta, cu grafica, tehnica, inițial neinițiat, nepricepând regula. Aflu de mine că sărind peste cal, aflu, că-s bătrân, cu paie şi fân, în loc de dreapta/ stânga, având ce am, în sân cuibişor de nebunii, în drum spre viitor, dar până la împliniri: împedicări, şovăieli... jocurii, jucării, visuri... antenament, mişcări ca să acumulez experență către ponturi şi răsfăț, pentru performanță şi chef de a fi. În spatele cooperativei, magazinului mixt-Alimentara, cu surprize, era închis, dar după... droaie de copiii care dădeau cu piatra să facă perfect şi multe cercuri făcând salturi cu o mie de motive deasupra apei, noi zicând c-am scos dracul din apă după câte salturi sălta piatra de atâtea ori chipurile cu apa în unde concentrice, scoteam dracul din apă cu-n floral sinfonic de pe orizontală pe verticală... piatra lătăuşă aruncată neândemânatic, neinspirat:

-"Uită l-am scos pe dracu şi eu pur şi simplu numai odată". În dreapta având banii şi arucând cu stânga deodată brârr..  cu dreapta banii... şi:

-"Tii! ...câți de mulți draci am scos eu din apă!" Dându-mi seama mă bucneşte ițit lacrimile şi caut bani care trecea peste genunchi mâloasă că plouase undeva către Fizeş, către Valea dreaptă, pe Strâmba, c-atunci când luase şi mânase apa văii pe Gustii Forții, Augustin Şerban. Problema era cu ce mărunțiş mai cumpăr țigări lui tata, ca să nu mă mai toiască şi să încasez bătaie dată cu cureaua, ca să prindă viață în mâinile lui Dragomir, în mâini aspre, cu bătături, că-n mâinile crepate, ostenite, prindeau țigările viață cu nădufuri şi focuri. Țiganul mă întreabă ca şi cum nu mi-ar datora nimic şi nu mai țin cont de ce i-am dat de bună voie, dar el nu ține cont că i-am dat/ vândut, doi saci de catofi pentru care nici să muncească, în schimbul acelor bani care mi-i datora, nu mi i-a dat, însă bâzăit, bolonzât, de Sandu Cocoşu Roşu, că sătulul nu cunoaşte, nu recunoaşte la cel flămând şi țiganului îi zise, îl învățease rău ca să nu mă ajute, să nu-mi lucre şi, chiar şi lui Vasile A Şutului, i-a spus că-s aşa şi pe dincolo ca un Vodă cel cumplit față de turcii care nesătui năvăliseră să ne năpăstuiască şi jefuiască făcând în timpuri istorice: om ucidere, cum nu-i învăța Coranul, dar cine-l mai respectă azi  coranul, turcul fiind un balaur, care din ei ne-arătă flăcări cu prăpăd şi omor față de sirieni mai recent ajutați şi încurajați de ruşi? Deci Ion vine să mă întrebe:

-"N-ai cumva un gemuleț mai mic?”

-"Copiii aieştea le-o dat lui Nicolae. Eu nu i-am oprit. Le-aş fi putut zice să nu împrăştie?" Cine sunt eu? chiar incredibil, cu stil: cine eşti/ cine sunt până in măduva oaselor? Cum îndreptățit am succes? Am trecut pe roşu? Să rețin tot, nu doar amintiri "nospa forte", savuroase remarcabile că Vica era băgăcioasă, dar ce să fac fără ea? Sânt vai,  bun! Nu-s un reper cu bine/ rău, dar habar cum sunt cu macazul, că în viață sunt cum sunt verde şi uneori nu sunt cu rigorile/ că-i bine cum vrei, nu cum vor alții, că suntem sinceri, cu gustul şi şcoala de acasă, dar cum e Florin Persic, dar nu-ți băga prostiile-n cap şi mâinile-n foc/tu, Ben, ce zici, ce recomanzi pro...eliberarea Transilvaniei, eliberarea de sub ocupații barbare? La ce te gândeşti? Ce nu-ți strică planurile, starea de bine?

     - Acum am iesit iar din spital. Vad ca merg in el ca dupa cumparaturi, a devenit o normalitate. 'Intr-o zi n-o sa ma mai intorc,' ma gandeam cand m-am despartit de sotie noaptea trecuta. Desigur ca nu i-am spus. Ce e si cu viata asta misterioasa? Poti dispare intr-o secunda si odata cu tine toate povestile si universul.

     - Toți suntem bobe măşcate la moara lui Hristos, după cum zice popa Nicola, că noi trebuie să cotăm pe Iisus unde-i Hristos. Trebuie abrogat: gândit şi regândit: dacă nu rămâne, nu ajunge. Facă-să voia lui Dumnezeu şi nu să facă enormă, multa risipă, că risipa e carne din carnea noastră să abrogăm tot ce nu-i moral, tot ce nu-i normal, natural tradițional, moral național, că ce-i corect e perfect: e infinit apropiat de obiect, de obiectivul păcii şi obiectivul muncii. De ce n-am avea industrie proprie, economie stabilă, prosperă, sustenabilă notabilă relaxantă cu obiectivele muncii, în țară şi la tineretul care nu trebuie, ca cireşari să-şi părăsească casa, locurile muncii fiind vacante, fără durere, ci o plăcere, să nu ne rănim în dragoste şi dor, că ne doare doar răul. Sunt doar întrebări şi înteresul pentru noi, ceilalți, nu ne doare, că cineva ne vrea binele păşindu-se pe drumul cel bun. Unii ciupesc punând țara la cale, şmanglesc copilăroşi şi scapă ca bivolii prin urechile acului, dar cine ce le face, cine le ajunge cu prăjina la nas lovindu-i sub centură pentru păcatele lor, că pentru munciunile lor fiind chiar votați mai nou pentru, în calitatea de neverosimil preşedinte, care ne împetresc inimile, cu răul ce ni-l fac? Când vom indentifica adevărul nemăsluit, adevărul uman cu față curată? Cine va mai dezgropa morții? Toți condamnă comunismul verbal, dar pe cei actuali, care ne pun la fel de fel de încercării, chinuri, chiar nimeni nu face/nu va face nimic? Cum îşi vor lăsa mărturia existenței chiar electoratul care le dă viață şi căldură, personalitate națională, prin ei însuşi votându-i neştiind ce fac, cum zice Iisus:

-"Iartă-I Tată, că nu ştiu ce fac !" şi totuşi iubirea făcând istorie şi după ce vor dormi fără blazon somnul de veci, electoratul, moara deşărtăciune şi de vânt, nu vor fi condamnați pentru votul lor, oroare, că nu asta ne dă indentitate, mântuire, lecuire şi înviere (moartea e uşoară până te întâlneşti în mod normal cu ea); nu vom fi niciodată nutrient, pâine a învierii, pâine de o ființă a vieții națiunii, fericirea cu efect a națiunii? Iisus nu face-n grabă, dar noi, electorat..., de ce ne grăbim? N-avem conştiință, ca să sfâşiem haina, cămaşa, morții? E revelanță? Ți-ai încălțat maşina că-n România mai încolo, după alegeri, vine iarna cu condiții de negură şi ceață ...ger, frig de pocnesc pietrele şi se sparg ouăle în cuib. Atenție rămânem irascibil de căruță/ eşti paralel cu ora de vară sau iarnă, că timpul doar fără oameni se opreşte-n loc. Mai e putere omenească, mai curge sângele prin vene ca apele țării prin râurile cu ape curgătoare din izvoare spre mare, ca omul mic spre a fi om mare, Ben? Omule, au căzut fructele, mai ales gutuiile, că stațiunile pomicole experimentale şi colectivele, colectivizarea, s-a distrus ca stațiunile, taberile, băile, care-s, în paragină, căzute social-uman în dizgrație şi nu-i ceva de culme: nu-s plăcere, vrere, în serios consitente, că inteligența artifacială nu face față fără om care global n-au bază emoțională, n-au artistic, că artificialul e tot artificial, dar nu e ce o făcut în facere, Deutronom, nu e ceea ce a făcut Dumnezeu natural, în iubire, cu strălucire, dar omul, în decădere morală, cădere liberă, că e însuşi omul nul, e, însă, omul fără perspwctivă creativă, că-i derutat, stresat şi schizofrenic/ paranoic (e cu hibă, fir-ar să fie! cu hibă, bai, la neuroni şi sinapse), e de groază ...prăpăd şi omor în popor, că unde Dumnezeu nu e, cum zice şi Marin Preda: dragoste nu e, nu e cheful de a trăii artistic dialectic şi picant frizant pragmatic, că nu-s şansele care ține departe de ispite, de infracțiuni, că nu e fascinantul vieții, fracțiunile de victorie cu aşezare: cu încântrea şi succesul.

     - Sunt mort dupa Gutui !

-Cu toate că suit pe un cui,

n-am cum să-ți dau...gutui,

că tu-ntre străini eşti autentic, dara nimănui.

     - Nici sub formă compot n-ai/ în poză să vezi, că omul rezistă şi persită şi există-n timp? Sunt din gradina ta?

     - Pot fi de dincolo de gard de pe râpa de respiro, care dă-n' spre vale, în apa,  valea râului Escului, şi bandiții contra umanității, că lasă: merge şi aşa, e legea şi votanții sunt nimurugiți sufleteşte, de partea lor, a bandiților contra socio-umanității, cum zice colegul de viața Doda Gheorghe din Căşei, în lumea asta ca o clipă suspendată trăind clipa şi viața prezentă, chiar dacă nu se potriveşte că nu asta ni existența, viața, în locul nostru de trai, nu delăsarea ne sfințeşte cu galenterii şi cu zorzon de oameni cumsecade. Cine previne molima, ciuma, infecția socială? Cine ne menține sustenabil în viață?

     - Mult Stimate Personalități, ,,Tot românul toamna își numără bobocii”, deasemenea și eu. Vă trimit cu bucurie o imagine, pentru ca recunoștința mea să fie și mai mare. Vă datorez mult  Domniilor voastre - cu mulțumiri-  pentru performanțele mele, Melania

     - Cineva ne pune jalba-n băț.

     - De asta iti spun, cand scrii nu fi total, fii un pic prostut ca in cubul lui Nichita, altcum astia te scot si te blocheaza de pe internet, ca de asta ai tu probleme si pe face book – sinceritatea, care nu place oranduirii.

-prezentul e o reverență a trecutului-Eminescu

şi ceva mai bun: ce urmează,

măsură

şi o percepție a dreptului de a fi,

în rularea timpului cântare a cântărilor.

Cum să închizi ochii şi să nu vezi, să percepi, înțelegi, realitatea cu unda omenească şi verde: laudator temporis acti!? Am proza scrisă inedit, eu fiind ca o paraşută, în sorcova vesela a vieții fără a fi negativ, dar nici ca Edith Wharton, Jack London, având entuziasmul creeativ mai departe ca Ethan Forme tradusă în româneşte alături de casa veseliei şi New-Yorkul de altădată, Ethan având de copil educație aleasă ca educația deosebită şi distinctă de la mătuşa Elvira fata lui Petru frate de a lui Viorel, Vasile şi mai mare şi decât unchiu George Ferghete preot după 70 ani, în Detroit, Vasile fiind preot, în Dâncu, Aghireş-Cluj, cu toții geniali ca români fără condiții de promovare, de a se educa şi instrucție, însă ei speciali şi pentru că erau înaintaşii mei şi eu scoțând untul din ei pentru a fi om de banii mei sub umbra lor ocrotitoare dăruind celor dragi o operă în această tot, totul e mişcare întru drept de a fi cu efect puternic, infuiență inventivă pro fericirea celorlați din prezent şi viitor, fără a exagera extraorinară fiind America prin ce a scris Henry James, Teodore Dreiser, spre deosebire de ei, eu fiind astfel, altceva, un inițiat de Iisus, Maria, Zamolxis, Deceneu şi şcoala din Bucegi-Păltiniş, eu fiind în esența mea o excelență a România felix, că este o atitudine, care o am ca personalitate distinctă, în ciudă că vremea nu ține cu noi şi ne vremuieşte cu vicii... slăbiciuni, politice. Nevasta nu mă mai întreabă unde eşti de întârzii ce mai faci, vezi că la copiii trebuie bani de internat. Nu mai e un impecabil. Acuma nimeni nu mă aşteaptă cu cina cea de taină, că-i înteresantă şi singurătatea, singur pe lume, sigur cuc, mare singuratic ca Marin Preda, vă spun din propria experență, cel mai iubit dintre pământeni, cu frumusețea în lucruri simple, dar care-i observația, comentariu senzațional național? Cu ce falsezi? Nu ştiu total ce să mai fac, uneori chiar deranjez şi dacă nu dau in Miclău cu parul, dar dacă nu dau din casă cine-aş fi, fără adevăr cine-aş fi eu? Cum aş păşi în sat, în societate? Cu capu-n pământ? Să nu-mi fie frică dacă părul pică, în loc de iepurică în farfurie, veselie? Cineva mă încureajează să visez şi să fiu mai bun cu voi împreună.

     - Tu poti cel mai bine să personalizezi/fabulezi. Continua să dai, dar in porcii care răstoarnă vălăul - că boii de pe internet nu inteleg oricum. Ei sunt tineri si nu stiu cei fabula. In final te vor crede “uschit” (coltul cubului ciobit) si te vor lasa in pace. Te vei usura si tu de atata durere.

     - M-am înscris ieri la grupul Poesis 2020. Aveți de gând să postați poezii acolo? Vrei să-i copiez acele poezii lui Ben? "Merit să fiu cunoscut şi în America?" Da. Cu toate acestea, americanii nu citesc multă poezie. Îmi poți mulțumi amintindu-mi de Iisus și Maria Jenny. Inima ni pusă pe jar de obraznicia şi incopatibilitatea politică avară, deşi chiar şi Americii, lăcomia le mănâncă omenia că e un înteres pentru fes, la mijloc, înteres care ca o lumină puternică ne dă peste cap, că-i însuşi  turbulență, taifunul cu prăpăd, cu omor în popor şi rău nedorit de nimeni, că ce spun românii, că americanii au armată la noi, în România şi nu înțeleg de ce, cu ce gând amar şi cu ce potențial, că pe imperialişti nu poți conta, cum n-am contat pe ruşi şi nici pe nemți-germani, nici unii nefiind buni de pus pe rană, că doar noi rana, doar noi ne-o putem linge cum şi-o ling câinii şi noi şi nu străinii, noi ne-o vindecăm (rana critică), suferința şi de-i accident vascular şi stop cardiac, nu-i aşa, că noi, nu suntem nişte ratați şi prin voință şi nu prin aberații ne autovindecăm provita, că țăranii aieştea "nişte țărani" suntem ca țărani-pământeni sănătoşi încăpăținați, în bine, nu-i aşa? N-i dreptul să mori de inimă rea! Nu muri şi detailează dor de dor, de dor, ca un Testament mioritic/ Avram Iancu-Eminescu. Fruntea sus şi sus nația, că nația gloria şi victoria, trebuie cu adevărul spus pe față, trebuie nația să fie fericită, nu găseşti, paşoptistule, că nu-i loc de îndoială, ci de iubire mondială pe verticală, iubire forte urgentă, că Dumnezeu ştie ce ne place, liturghie de pace, în holda de spice inspirate de natură, în drept maxim de a fi normali, în sursă de inspirație, cu ecuația având ca niciodată, să aibă soluție. Nu poate să nu se facă nimic, pro bine. am fost o generație căruia-i păsa să experimenteze, fiecare aparte aveau putere trăsnită să viseze, să vibreze şi să emoționeze, eu de bine doar pe a şaptea scriam şi credeam cum a zis şi directorul şcolii arghireşanul Oprea Septimiu, un om matinal şi turist, navetist din Cluj, după ce viața i-a oferit surprize cu necunoscute ca cele ale cireşarilor care au fost în nochaut înainte de duieluri, el profesorul de geografie ferpley şi O.K., că totul ținea de caracter, nu-i aşa, premiantule, Vasile Sotelecan şi Lucuța tot Vasile, că voi şi voi ca elevi ambițioşi l-ați admirat pe acest consacrat om distinct ca Molfodi, Nemeth, Ioan Sinoschi ...demni şi buni profesionişti, ca cel pomenit om potrivit la locul potrivit. Unde curge sânge nu se poate pansa nochautul din ringul boxat al vieții, că serioziotatea nu prinde sau din contră, chiar dacă coarda e sensibilă şi adhoc spontană problema, dar de viață că Vica era mai matură, mai în etate, mai în vârstă, dar viața ne-a evoluat frumoas, în ciuda diferenței de 7 ani, ea fiind mai mare ca mine, dar nu neapărat că eram orb, orbitor, ca Cărtărescu, un acid, că vorbele şi conflictele dintre doi, dor pe termen lung, Vica era o femeie realizată şi traiul împreună n-a fost tensionat şi domina între noi înțelepciunea, admisibilă, credibilă, că nu dam din casă greutățile prin care treceam, în deficilul de bilă? Cu bine! Deie Dumnezeu, am spus ceva rău şi vociferat, deşi nu-s ministru să vorbesc sub nivelul admirației ce o am cu eferveşcență şi cu excelență față de esența academică al acestuia cu opera omnia nominalizat. Păcat că acest român de calitate n-a fost şi premiat la Stocholm, dar ce putem face cu oameni răi şi lumea rea, omule, benule? Pe când va citi acest autor cu largă paletă scritoricească, un special şi de excepție, un mare național? De când vă citeşte blogul, Ben, nădejde phonex? Eu pe telefon, nu pot vedea toată unda românească verde magna cum laude-laudator temporis acti? Tu eşti de fapt un internațional veritabil ca Mircea Cărtărescu, un om cât o viață de om preaplin de calități şi de distinct.

     - Biblia se chinuie de 2000 de ani sa le spuna oamenilor sa se iubeasca iar ei continua sa se macelareasca, din mandrie si pofte lumesti. Isus se sacrifica pe sine pe cruce pentru semenii săi fara sa-i dispretuiasca pentru prostia si slabiciunile lor sau sa-i sfideze; vezi tu Doamne, “Bine ca plec si ma scap de toate scamele astea!”, nu face asta din mândrie sau din sentiment de datorie civică, ci din iubire. Aceasta lectie/exemplu a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenţei umane. Nu stiu daca a fost o gresala - de ne invartim in cercuri insa stai linistit ca-i vei simti iubirea. Mircea te va citi ca asta face la catedra..., citeste literatura.

     - Nu dau de material, maistre, nu s-a ataşat? Eşti stralucitor, ca un esențial foarte, tu eşti om de seamă, doar prostul, necititul, nu-i aramă şi nu ştie datorită ignoranței şi neadaptării lui la a fi. Cine a zis că n-aş vrea să fiu citit de acest ilustru maistru, om de succes şi acces literar multi vast artist, un fapt normal, un om care mă face citindu-l om mai aşezat, mai distinct național punctual şi mai natural, că Mircea Cărtărescu aduce la viață cum ne vede el creonați notabil şi memorabil raportați la Bucureşti şi ardelenii, având bunul simț a lui Bucur, care ne zice că noi prin carpați ca frați unii de alții nu suntem străini, fiece drum, drumul tuturora începând cu-n început al descălecării (apropo fără început am fi drumul vieții, cum e şi stălucitorul Cărtărescu, un Mircea ca Mircea, în şcoala iubire pe verticală, drept de a fi scriitor, mai întâi copilăros până s-a rentors Dumnezeu către români/ către mine Cărtărescu fiind om între oameni scoțând apă din piatră secă ca Marin Preda/ chiar George Arion cu servicii de calitate, în romanul polițist, cu momente clasice placate (eu, chiar eu, fiind naiv prin curtea Rapidului, unde a ajuns tata Dragomir, în bloc să domicilieze, fugind de colectiv, de un fel de organizare şi influiență bolşevică, un context, care-mi va da o transformare, că învățăm a fi altfel mai puțin primitiv şi provincial căpătând o entitate social-umană, cu-n plin de revoltă, că ne formam social-uman mai altfel şi decât fenomenul "Dada", c-aveam un trai pe vătrai cu trăiască 1 Mai... o grandoare, în copilăria mea petrecută, în Aghireş-Fabrici petrecând şi prin curtea din dos a castelului, care-n față servea ca birouri la fabrica de ghips Rapid, dincolo fiind curtea rapidului mai către şcoala generală. Omul Mircea Cărtărescu era virtual un inedit, era omul care vorbea pe limba lui cu animație, ca pasărea care pe limba ei piere, că păsăreua câmpului tot cântă şi ciripeşte şi sub cer se hrăneşte cu oferta câmpului. Cărtărescu fără să forțez nota scrie superb, cu înțelepciune de proverb inspirat, cu talent-pâine de o ființă cum cu geniu a scris lacul lebedelor Ceaikovski/ Lev Tolstoi: Război şi pace, având şi Mircea o construcție riguroasă şi o experență de esență bogată, în trăire artistică, realizând o poezie, eseu şi proză, prin care evadează cu candoare din cotidian, cotidianul cu vicistitudini istorice (al doilea război mondial o molimă, ciumă şi lepră cu chip de mulă încălțată-criminală) autorul obligându-ne să-l lecturăm ca ce ni nouă mai drag devenid fani ai operei lui, ca altor lecturii, care ne-au fascinat cu pitorescul, galanteria şi eleganța şi grația, parfumul de România, că ce iubim mai mult, simțurile noastre având nevoia libertății de a evada spre un drept de a fi un desăvârşit, lăsând naibii lucrurile imperfecte, infecte, începătoare (la aiest Cărtărescu artist găsindu-ne energia: puterea şi vederea, magia şi libertatea imaginației ghiduşe zglobii, zburdalnice şi năstruşnice, năzdrăvane, ca cea a meilor la care zeul Pann căută pasional, cu plăcere normală şi cu entziasm emoțional, caută național: mugurii cornoşi, caută unde ne-a născut şi pe noi veşnicia). Cu toții mi-s prieteni pe facebook, care într-un fel mă apreciază, dar nici unul nu fac cât faci tu şi Ben, pe care nu l-am văzut niciodată de-aproape, fizic: față-n față, dar lui Dumneze: Iisus şi Maria ce nu-i posibil, Jeny? Şi totul e în slujba societății şi de a face dezinteresat bine, cu alte vorbe: să nu fim egoişti unii cu alții, ci buni. Doamne ajută-ne şi dă-ne, Doamne fapte bune !

PR-F&BT.