MATEI VISNIEC – CORONAVIRUS: CINE E VINOVATUL?

MATEI VISNIEC – CORONAVIRUS:

CINE E VINOVATUL?

Intrebările pe care şi le pun jurnaliştii, experţii, responsabilii politici şi publicul larg în contextul actualei epidemii se multiplică exponenţial, la fel ca şi COVID-19.

Asistăm la prăbuşirea unei lumi?

Sau ni se dă o ultimă şansă pentru ca, odată cu sfîrşitul epidemiei, să putem„renaşte“ schimbîndu-ne stilul de viaţă?

Vom fi capabili să apreciem mai mult, în viitor, ceea ce ni se părea pînă acum o mare banalitate, de exemplu să stai la o cafea cu prietenii pe o terasă şi să te plimbi pe o plajă?

Sau omul este un iremediabil sinucigaş şi imediat ce va fi anunţată ieşirea din carantină ne vom repezi cu aceeaşi ferocitate asupra planetei pentru a-i consuma şi ultimele rezerve de energie, de resurse şi de frumuseţe?

Din enorma masă de întrebări, una se desprinde însă cu un aer ameninţător: cine este vinovatul? Pe cine trebuie să blamăm pentru ceea ce ne-acăzut pe cap?

Să fie vinovată China, de unde au mai plecat spre lumea largă şi alţi viruşi?

Sau este vinovată globalizarea, care a creat largi pasarele de circulaţie pentru oameni, mărfuri, capitaluri, servicii şi, bineînţeles, şi viruşi?

 Îl vom găsi oare pe vinovat dacă scormonim în măruntaiele comunismului, în apetitul pentru disimulare, manipulare şi minciună al acestui „sistem“?

Sau trebuie pus la zid capitalismul cu vocaţia sa de a-i împinge pe oameni la competiţii tot mai nemiloase, la o mare aviditate de profit şi la mult egoism?

Dar n-o fi, oare, şi natura umană puţin de vină, cu reflexul ei de a nu vedea decît atît cît ţine lungul nasului, fără îngrijorări sincer elegate de viitorul îndepărtat?

China este, în orice caz, un „vinovat“ ideal.

Nu a izbucnitvirusul dintr-o piaţă situată în inima unui mare oraş chinezesc?

Sigur, în prezent, China se poartă ca şi cum ar fi „salvamarul“ global, salvatorul civilizaţiei şi nu vinovatul numărul unu.

300 de medici chinezi au fost trimişi în Italia să pună umărul la eradicarea virusului în cea mai lovită ţară dinEuropa.

Un milion de măşti sanitare au fost trimise în Franţa.

China a mai intervenit în Japonia, în Coreea de Sud, în Pakistan, în Thailanda, în Laos…

Dar şi în ţările din Balcani.

Săptămîna trecută, cotidianul francez Le Figaro relua următoarea declaraţie făcută de preşedintele sîrb Aleksandar Vucic:„Solidaritatea europeană nu există. Este un basm imaginar. Noi ne punem speranţele în singura ţară capabilă să ne ajute în această situaţie dificilă: Republica Populară Chineză“.

Rapiditatea cu care China a sărit în ajutorul multor ţări în aceste clipe dificile este văzută de unii editorialişti ca un fel de autocritică, un fel de recunoaştere a vinovăţiei, ca şi cum liderii chinezi ar spune: „Sîntem principalii vinovaţi, dar sîntem şi principalii pompieri în marea operaţiune de stingere a incendiului“.

Dar n-o fi, oare, virusul mai degrabă „american“ decît „chinez“?

Căutarea vinovatului nu ne scuteşte de teorii groteşti, de psihoze complotisteşi de proliferarea de fake-news.

S-ar părea că autorităţile de la Beijing au făcut între timp o piruetă mediatică şi încearcă să-l desemneze pe un soldat american ca fiind omul care ar fi introdus virusul în China.

În octombrie anul trecut, o delegaţie americană a făcut deplasarea la Wuhan pentru Jocurile Mondiale Militare.

Mai tîrziu s-a descoperit că mai mulţi americani decedaţi în urma aşa-numitei gripe banale sau sezoniere fuseseră, de fapt, infectaţi cu coronavirus…

Coroborarea acestor informaţii pe fond de război economic şi mediatic între China şi Statele Unite nu putea să nu ducă la teorii complotiste.

Şi dacă americanii au creat virusul în laborator?

Şi dacă, de fapt, China a fost victima unui „atac“ cu un virus necunoscut?

Cine pe cine avrut să neutralizeze?

Cine avea interes ca economia chineză să fie blocată?

Bineînţeles, Rusia nu putea să lipsească din acest dans macabru.

Iar americanii, dar şi europenii, îi acuză pe ruşi că difuzează masiv ştiri false despre epidemie pe Twitter, Facebook şi Instagram pentru a crea psihoză şi panică în Occident.

Nu este recesiunea economică mondială, deja anunţată la orizont, o veste bună pentru Rusia? Nu a încercat ea deja să destabilizeze Uniunea Europeană prin alte campanii de dezinformare, în contextul Brexit-uluişi al unor alegeri?

Teoriile puse în circulaţie de ruşi spun că virusul ar fi o armă biologică creată de americani pentru a opri marşul Chinei spre hegemonia economică, militară şi numerică absolută…

În contextul acestui delir general, nici Uniunea Europeană nu scapă de o ploaie de reproşuri.

Şi este adevărat că ea s-a trezit tîrziu, nu a reuşit să-şi coordoneze eforturile pentru a ridica bariere împotriva virusului şi, în plus, COVID-19 a ajuns în Africa trecînd prin Europa.

În ceea ce priveşte Europa, un lucru este în orice caz adevărat şi tragic: după al Doilea Război Mondial, europenii din Vest s-au obişnuit cu ideea că dezastrele, crizele grave şi dramele majore se produc pe alte meridiane şi nu la ei.

Un fel de cultură voyeuristă s-a infiltrat în codurile comportamentale ale europeanului (cel din Vest, în primul rînd).

De decenii întregi, el urmăreşte la televizor cum se derulează tot felul de războaie (în Vietnam, în Angola, în Liban, în Orientul Apropiat şi Mijlociu, în Bosnia, în Afganistan, în Siria etc.), iar crizele umanitare şi sanitare, catastrofele naturale şi regresiunile de tot felul se produc „la alţii“, undeva departe. Iar televizorul şi industria mediatică au transformat toate aceste dezastre geopolitice în spectacole de suspans.

Este, practic, pentru prima dată, din 1945 încoace, cînd Vestul se descoperă la fel de vulnerabil ca şi „ceilalţi“, şi că a devenit el însuşi spectacol de suspans pentru întreaga planetă. COVID-19 ar trebui să fie o lecţie de umilinţă şi să pună capăt acestei dualităţi monstruoase: noi pe canapea, suferinţele lumii latelevizor.

Sursa: ADRIAN MUNTEANU