Valentin-Nicolae Bercă - “Amico
certo in re incerta“
Alexandru
Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie/1 aprilie 1820, Bârlad, Moldova –
d. 3 mai 1873, Heidelberg, Imperiul German) a fost primul domnitor al
Principatelor Unite şi al statului naţional România. Prin alegerea sa ca domn
al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, şi al Ţării Româneşti, la 24 ianuarie 1859, a
fost înfăptuită Unirea celor două principate.
„O constantă
a politicii externe româneşti în timpul domniei lui Cuza au fost strânsele
raporturi cu Serbia. Ne lega de această ţară vecină nu numai o veche tradiţie
de prietenie, dar şi interese însemnate economice; apoi situaţia similară faţă
de Turcia, cu implicaţiile şi tendinţele respective; după aceea comunitatea de
credinţă şi, în sfârşit, relaţiile personale dintre familiile domnitoare.
Obrenovicii aveau în Muntenia întinse proprietăţi care le aduceau venituri
importante; mama viitorului stăpânitor sârb Milan era o româncă născută Costin
Catargiu.
Împrejurarea
în care raporturile strânse cu ţara vecină şi prietenă s-au vădit în modul cel
mai impresionant a fost tranzitul armelor sârbeşti prin România, în
noiembrie-decembrie 1862. Această împrejurare a provocat o emoţie considerabilă
în cercurile diplomatice internaţionale, a determinat intervenţia colectivă şi
ostilă a reprezentanţilor din Bucureşti ai mai multor Puteri şi a constituit,
în cele din urmă, o victorie diplomatică a României şi Serbiei şi un spor de
prestigiu pentru cârmuitorii acestor ţări, în special pentru Cuza Vodă.
…
În ultima
jumătate a lui decembrie 1862, armele trecuseră pe teritoriul sârbesc, pe la
punctul Crivina, lângă Gruia, pe Dunăre. Numărul acestor arme era important:
izvoarele sârbeşti vorbesc de 63.000 de puşti şi 2-3.000 de săbii în 1.759 de
lăzi cântărind 269.000 de ocale, adică 342.168 kg.
Iar un
funcţionar al consulatului francez din Bucureşti crede că s-au transportat
40.000 de puşti cu baionetă, 10.000 de carabine şi 30.000 de pistoale, carabine
de cavalerie şi săbii în 1.800 de lăzi cântărind 280.000 de ocale, adică
350.000 kg sau 35 de vagoane. Oricare ar fi cifra exacta – noi înclinăm pentru
evaluarea sărbească -, cert este că numărul armelor a fost însemnat şi a permis
o dotare cu armament modern a armatei vecinilor noştri.
Tranzitul
fusese convenit din timp între Cuza şi guvernul român, de o parte, Rusia,
principele Obrenovici şi guvernul sârb, de cealaltă parte. Se luaseră toate
măsurile necesare pentru protejarea convoiului: România concentrase la Dunăre,
încă de la sfărşitul verii, un întreg detaşament mixt, alcătuit din infanterie,
cavalerie şi artilerie, cu ordinul expres, dat de Marele Stat-Major, ca, în
cazul când s-ar produce vreo încercare de oprire din partea turcilor, aceştia
să fie respinşi cu orice preţ, cu armele, ajungându-se chiar la lupta cu
baioneta. Sârbii concentraseră şi ei la punctul de trecere forţe
îndestulătoare. Turcii aveau la Vidin 5.000 de soldaţi şi 16 tunuri, aşa încât
o reacţie din partea lor nu era de loc exclusă. Până la urmă, de teama
complicaţiilor, s-au abţinut însă să atace convoiul sau să împiedice trecerea
armelor peste fluviu.
Urmarea
acestei acţiuni a fost o şi mai puternică stranger a relaţiilor cu sârbii;
îndată după tranzitul armelor, a avut loc înfiinţarea de reprezentanţe
diplomatice: a Serbiei la Bucureşti, la 28 februarie 1863 – primul titular
fiind Constantin Magazinovici, consilier la Curtea de Casaţie -, a României la
Belgrad, la 13/25 martie acelaşi an – cel dintâi titular fiind Theodor
Callimaki, fost până atunci prim-secretar al Agenţiei Române din
Constantinopol.
Principele
Mihail Obrenovici, în afară de o călduroasă scrisoare de mulţumire, a trimis
lui Cuza un dar simbolic: o foarte frumoasă sabie, împodobită cu pietre scumpe
– smaragde şi briante -, având pe lama de oţel, încrustată cu litere de aur, o
inscripţie care constituie un semnificativ omagiu: “Amico certo in re
incerta“(Prietenului sigur în vremuri nesigure).””
TRANZITUL
ARMELOR SÂRBEŞTI
VIAŢA ŞI
OPERA LUI CUZA VODĂ
CONSTANTIN
C. GIURESCU
EDITURA
ŞTIINŢIFICĂ, BUCUREŞTI 1966
http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Istoria&optiune=1859.01.24+-+Ziua+Unirii+Tarii+Romanesti+cu+Moldova
Cu respect,
Valentin-Nicolae
Bercă
"România
Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea
şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea
valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi
credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa,
Peştişani, Gorj, România – d. 16 martie 1957, Paris, Franţa) a fost un sculptor
român, ales membru postum al Academiei Române.
„Când se
naşte un prunc, ursitoarele vin la troaca în care va fi legănat şi-i depun
gheme cu fir de lână toarsă. Sunt ursitoare în lungi văluri albe şi ursitoare
în văluri negre. Ursitoarele albe aduc gheme albe şi ursitoarele îndoliate,
gheme negre.
...
Ursitoarele
au pus în leagănul lui Brâncuşi ghemul cel mare şi negru al pribegiei de locul
natal, cu firul cel mai lung, pentru un prunc obişnuit al plaiurilor gorjene.
Oltenii pleacă în pribegie pe timp limitat, dar se întorc la cuibul lor. Mor
îngropaţi în glia lor ancestrală.
...
Ursitoarele
au mai pus în leagănul lui Brâncuşi, alături de ghemul cel mare şi negru, un
ghem mare şi alb. A fost ghemul osârdiei şi al artei moderne, cu firul cel mai
lung pentru un prunc al plaiurilor gorjene şi al plaiurilor româneşti.
Cu firul
lui, sculptorul român a înconjurat globul pământesc, a înfăşurat arta lumii,
după ce l-a tors din Orient până în Occident.
Ursitoarele
s-au înşelat atunci când au pus în leagănul aceluiaşi copil două gheme.
Brâncuşi le-a învins.”
URSITOARELE
LA LEAGĂNUL LUI BRÂNCUŞI
BRANCUŞI
PRAVILA DE
LA CRAIOVA
PETRE
PANDREA
Editura
VREMEA, Bucureşti, 2010
http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Cultura&optiune=Sculptura&optiune2=1876.02.19+-+Constantin+Brancusi
Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România
Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea
şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea
valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi
credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu