Mere pădurețe 43 - necorectat/neconspirat - (file de roman postat)

Mere pădurețe 43

Ce fi găsit Vica la mine, dar Ming la tine, că eu lui Vica i-aduceam nemulțumire, neînpăcare, că nu eram dător de viață, nu eram pentru ea mângâitor întru treimea cea de o ființă, nu era în toate zilele conştiință, pâinea de o ființă cu toate din lumina de început ca cel ce s-a făcut om întru împărția omenească..., în dragostea de Dumnezeu. Nimic nu ni potrivnic. Dar ce o găsit Vica la mine?

     - Un copil ca sa se joace cu el.

     - Cum îți spuneam cum e azi, adoua zi de paşti infuiențat de copiii de unguri nimerit la falfiliii ungureşti, maghiare, de unul singur recitam: "voltom edy crbee es latom adi virago eş o virag ocor sorodni. Sobod iuntiuzni nesarodni? (tradus motamo, fără nici un Dumnezeu: Am fost într-grădină şi am văzut o floare . Florea vroia să se usuce. E voie s-o ud?) În copilăria mea orice era fermecător şi frumos de sănătos, fără a ne amenința covid-19. Nu stiam în copilărie nici de Box şi nici n-aveam spaima de a rămânea fără de ea, singur cuc.

c-am o fată ca o floare,

rază, răsărit de soare,

că şi noi suntem luminați de Paşti, opriți de covid şi de câinii lui turbați, că să mergem, în sat,

că nici hora nu se face, liturghie-n spice.

că cântă-n strună

proviață mai bună, umblă, că o chinui,

umblă sfarnel, fain-făinel, umblă după mine toată ziua bună ziua,

să-mi facă nevoile, mofturile de o viață,

de când a murit Vica, mama ei,

draga, România, țara mea,

floarea de colț de pe stei.

P.S. Am scris cu greşeli ortografice, că nici broasca pe uscat, Horea Gabrea, nu cântă.

     - Sunt sigur ca nici lui Johanes or Trump nu le place capitolul merelor padurete.

     - Asta chiar nu mă doare nici în cot, că politica lui n-re saț, justificare şi noimă,  că cine de anume acest lim-bei cu nimic artist, în ciudă că America e o mare, creştină din rutina şi carantina pistolarilor, in blugi, şalopetă, de văcari, la noi dezonorați, desconsiderați, descalificați pentru "hitul" lor rău de needucați şi de neşcolați, în şcoala binelui, că ce civilizație e să faci rău celorlalți pentru că au petrol, dar ce le poți face dacă ei au ce au în guşă, au şi încăpusă, în loc de cumințenie: egoism. Fii sănătoasă lumină a celorlalți, că Hristos, în România, a înviat de adevărat că-i inteligent şi foarte important să fii ca la carte/ destin demn şi senin de lauda ca-n filme, în istoria omenirii, dar cum le vom şti pe toate ca probleme serioase, chiar dacă pur şi simplu nu-s atât de simplu: exemplu, în templu eliberării Brâncuşi?

     - Ei nu cred in Dumnezeu, ei folosesc tehnica crestina pentru a controla norodul. E eficienta si incercata armă, de-a lungul miilor de ani cu care ne prostesc. Nu vezi un popă American să protesteze impotriva războaielor lor. Nu e diferentă intre ei si agentii comunisti care veneau prin sate ca să ne popeze.

     - Un larg al inimii, un vis din copilărie, un respect şi punerea sufletului pentru bătrânii pe care-i cumperi dacă nu-i ai, nu-i aşa? Iată binele de care e nevoaie, să ne auto consolăm, în binecuvântarea de a fi.

Într-un fel e ambilcat,

de neînțeles,

în acest existent stres,

greu de citit.

Tu, mă prea lauzi,

dar ceilalți?/

laudator temporis acti?

     - Lucrurile urate ni se intamplă acum nouă iar in video sunt metafore si paralele la evolutie si relatia noastră cu natura. Ne reprezintă pe noi si istoria pamantului. Pe vremuri, noi, spectatorii eram absorbiti in ecran si trăiam prin imaginatia noastra viata. Azi in schimb masina Hollywoodului dă cu pumni si pietre in noi de pe ecran iar noi nu facem decat sa reactionăm ascunsi in scaune. Ei..., NOII ACTIVISTI DE PARTID ne lucreaza ca pe o minge de ping pong. Mă uit si la grupurile simfonice care cantă prin internet, prin ZOOM - apar toti ca niste gaini in custi care fac oua spunand parcă: Ne place izolarea! Mai dati cu lanturi grele căci am ajuns mormane de carne si atât. Acceptarea asta in turmă, către rapă e fructul a mii de ani de spălare la creier intre bine si rău - dualitatea e sfarsitul acestei lumi. Omul e mult mai mult si cred că ar trebui să se trezească si să pună mana pe par. Dar pentru asta ar trebui să mă mai nasc odată.

     - Scriu mai ambilicat, încâlcit: încurcat, cum îmi zicea prof. Emil Lazazar din Saşa, în Dej la muzeul de istorie, dar tu mă lauzi sincer şi de caracter sub senin cer. În România expres, în Ciubăncuța e soare, senin şi plăcut, cu adierea lină a vântului, c-am stat nici cinci minute afară, încuete si parcă mi-a plăcut, ca vaca într-n copac, lui Dumnezeu făcând pe plac, în săptămâna luminată cu acul de croşetat, croşetat croşeta apă minerală națională.

     - Niciunde nu se poate găsi un nume mai potrivit decât, ,Mere pădurețe”! Melania

- Tu eşti prea drăguță, cu bună-

cuvință, om cuvincios şi luminos.

E o luptă colonă fără sfârşit, chiar la domciliu fiecăruia, a lor. Cu fiecare zi o luăm migălos, o luăm de la început ca să prevenim tristețea. Facem câte ceva pentru o viață sănătoasă ca pentru un muzeu de colecție, că concurăm, ca să întrecem graba cu pardon a altora, că cine râde pe podium de bucurie şi plânge, c-a ținut ritmul concurenței şi s-a depăşit pe sine, în depăşire. Prin scris şi prin ieşirea mea ca Ilarion Ciobanu din smârcuri aveam vocatie şi un scop, ideal atins universal cu sens, cu binele lumină, luminos şi pios Hristos, c-aşa şi cu Vica lucrând, în câmp la CAP: ea țărancă cooperatoare şi eu Tehnician veterinar având, în grijă şi animalele pe trei sate: Ciubanca, Ciubăncuța şi Osoiu (ştiu sătenii cât s-au slujit, folosit, de mine ca să-şi salveze animalele din gospodăriile lor, din micile lor ferme, cum se zice acuma mai nou după revoluția din 21 decembrie '89, din decembrie roşu (da este povestea cu povestea lui cocoşu roşu, cum zice Ionel Suciu din Pustuța de fapt. Da, da, viața are un ritm ciudat de conservare şi de promovare, deşi noi românii nu ne desprindem de tradiție, de unicitate, de specifitate, că noi prin folclor şi utilitate, avem durabilitate. Noi ce zici ținem minte, că-ți depăşeşti limitele avându-ți locul, pe podium, în gama literelor scrise absolut necesar. Femeia şi Daria deci: are onoarea ei, nu doar că e femeie şi doar unică mama mea, nu-i muiere curvă, ci mamă indiscutabil. Nici unele lucruri, Doamne Iisuse Hristoase, nu-mi vine greu să ți-le spun, chiar dacă ți-am scris de boala lui Daria, dar boala e o încercare la care Dumnezeu a înhămat-o fără nici o vină a ei, dar i-a fost dată, pentru a o face mai bună/ pentru a pune-o Dumnezeu, la încercare, deşi unii în tri supărări nu cred aşa posibil incredibil, c-aşa-i omul: dihanie ciudată şi cum întorci mâna, dar ce dovadă să defăimezi omul cu copiii lui, nenăscuți şi-n pântecele femeii la care ține ca eu la Vica pe care o iubesc pân-n veşnicie, o considerație, în această ecuație a vieții?

     - Presedintele Nord Koreei e pe moarte. A avut o operatie de inima si nu a iesit bine ne spune Washingtonul. Sorăsa ar putea sa-i ia locul..., soarecii joaca pe masa.

     - Viața brăileanului, copil Panait Istrate, decepținat, de tot ce o dat să trăiască ca un Codin care supravețieşte ca (şi nu ştiu ce mă face să cred mizer ca Vagabondul din filmul indian revăzut, în ziua de Paşti, un film cu mult pitoresc şi rădăcini amare ca viața desculțului Darie din Omida de pe ingusta şi lunga vale a Călmățuiului, din preajma Roşii de vede şi de Pădurea nebună cu ce Mult te-am iubit.../ Jocul cu moartea, pe timp de război mondial prin Balcani, apoi de neuitat romanul lui Zaharia Stancu: Vântu şi ploaia, în tri volume şi Rădăcini amare....

     - Internetul ăsta e cel mai mare FUSARAI inventat de om vreodată. 

     - Deşi se sinua: dacă n-ai țucat o țigancă nici focul nu ți se aprinde, dar mie ca să mi se aprindă focul, îmi lipseşte prezența lui Vica, că ea ca muiere era cu focul şi cu rânduirea, rostuirea casei, eu fiind mai leneş, mai ciulii bulii. Noi ce zici ținem minte, că-ți depăşeşti limitele avându-ți locul, pe podium, în gama literelor scrise absolut necesar. Cu toată existența orânduirii comuniste la noi nici ca invenție n-a existat mizeria din India, ilustrate, în filmul Vagabondul, un film grozav a copilăriei mele petrecute, în Aghireş-Fabrici pe la cinematograful Ilie Pintilie de pe lângă uzina electrică şi bazinul cu apă pentru scaldă. Tot, în Aghireş-Fabrici am auzit de moartea lui Mihail Sadoveanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi sirena suna, în loc de clopote trase, dar nu se trăgeau de catre eroul utecist Vasile Roita, că el o făcea la Grivița din Bucuresti.

     - Scriitorul Pavel Rătundeanu Ferghete este un talent efervescent, foarte modernist, practicat azi în lumea scriitorilor. Rămâne de văzut dacă ,, poate prinde un loc” in istorie.  Melania

     - Mulțumesc madam, mare doamnă, îmi spui ce ştiu, aşa cum prieten de toartă, redactor radio Cluj, om bine văzut, maramureşanul Vasile Tomoiagă editor de carte religioasă, om de suflet care ce nu făcea, chiar şi pe taximetristul pentru aş câştiga prin CLUJ, pâinea cea de toate zilele, că nu se trăia usor, în țară noastră capitalistă, în tranziție către ce, în existența lui coronavirus, deabia acuma e o răutate politică şi cu harul social uman îndreptar către liman cu linie de plutire sănătos încăpățânată, în bine, spre bine, cămaşă hristică a fericirii să ne îmbrace. Unele lucruri care ca om, neobrăzat, unora, că nu-i o romanță, nu le place că acuză academicilor huzurul de a nu se sinchisit de tine scriitorul, chiar zicând despre tine că n-ai fi profesionis ca ei şi ca amator, nu eşti de nasul lor mucos şi infectat de covid-19 ...aşa că spune Vică, mândra mea drept: de ce te strâng la piept? şi ce altceva ar fi mai româneşte, de legendă, cântec de lebădă?

     - Tu nu scrii Pavele pentru ei tu scrii pentru tine si poporul roman, pentru fratii tai. Ei nu au respect pentru neam ci doar pentru necesitatile lor animalice si stapanii lor. Robotii n-au nici o vina, nu poti avea pretentii de eroi de la ei. Cica inteligenta artificiala va salva lumea...!?

     - Dacă spui ceea ce o scris Melania, cam şifonezi cu adevărul rostit şi scris sincer, prietenul meu Vasile Tomiioagă spunându-mi nu ştiu cât de adevărat: -"In I.S.R. sunt scriitori şi fără operă". Nu prea cred, dar el cu ce temei mi-a zis? Eu scriu scâlciat ca un amator, numai tu şi George Anca, Dan Salapa, Vasilica Grigoraş şi eeccetera, eccetera ... ziceți că aş scrie bine, cu ştiință de profesionist, de adevărat, că-s un om "ilustru" şi aieşte vorbe, îmi dă curaj la inimă, că lume, lume, îmi dau seama că n-am de ce mă supăra că ii muri azi sau mâine, c-am iubit pe Vica ca un tânăr şi bolund, chiar dacă pe Marin Preda mi-era vorba bolund, la ei, în oltenia nu era ca florile la pălărie, în inimă mea zăvorâtă, ca să mai stea babele lângă mine ca fecioarele odinioară. E vorba că-s lotru, bine stîrnit şi-i vorba de Tomoiagă, dar a scribălit greşit numele lui Vasile. Mă şi Lupu o grăit: -Mă duc să caut, în şură să caut paie de ovăs, cu mândra mea să le apăr, glumeşte el maramurăşeşte la Național T.V., c-aici bate Cosma de pozele cu voie bună. -"Mă duc să caut paie de ovăs, eu cu mândra să le apăs."El e cu glumele, cu bancurile, într-un prilej. -Mă da şti careva dintre voi, întreabă pe elevi: -"Mă da şti careva dintre voi cine a fost Mihai Viteazu? "Unu dintre elevi: -Eu tovaraşu: -Amnza Pelea! 

Vezi Ben, când nu-mi scrii indiferent ce, mă întristez, că mă întreb şi neexprimând, în scris, că oare ce faci, pe unde-i fi umblând puțin trăsnit ca bătăuşii de pe la Braşov, pe unde-i Mircea frate-meu care mă sună şi atunci, în sufletul meu, cugetu meu, Ben, e vreme frumoasă, că eu cu el mai țin legătură, dar nu şi cu Mărioara care-i prin Deşert Rostolț, de la Bucium peste deal, în Pustuța Românaşului /Zalăului, din Sălaj, Sălașul cu Sampetru-Almaşului, satul meu natal (dar hai ce s-i spun pe şleau ei, Maria, nu mă prea sună şi nici eu nu prea-mi bat capul cu ea, parcă aş fi de pe altă galaxie, cu tine Ben fiind mai inimă la inimă, îmi spui te rog de ce, maistre (Bela ceao...ceao)? În viața noastră, nu-s chiar toate la locul lor, dar ce zic? suntem de cinci stele. Domnul profesor Mircea Coşea, o oază de bine se referă la dreptul de autori dar nu la scriitori şi cu atât mai puțin la mine, că n-are farmec, dar de ce eu n-aş putea din scris şi asta ar fi o soluție, în ecuația vieții, în care sunt înşurubat ca artist scriitor, cum eu sunt. Câ statul român e corigent, că-i rău platnic, antagonist creeatorilor scriitorilor, că, în comunism era drept de autor, îmi spune şi Petru Codoreanu şi prof. Emil Lazăr, cu preocupări literare, cercetor istoric la Muzeul municipal de istorie, Dej, în ultimul timp director. Singurărătatea mea, nu-i chiar singurătate, fară, chiar dacă n-am pe Vica alături, că Raiul e prea departe de mine, dar am totuşi pe Daria şi Mihaela care vine cu Marius cu Dorina-Victorița şi uneori şi cu copiii lor: Emanoil,Toma, ceilalți având alceva mai bun de făcut, dar şi ei: Ciprian, în Arad şi Cezara, în Baciu, îmi bucură inima, cu toată restricția, c-am ce îmbrățişa pe celalți dragi, pe ei pe Skype, că e un drum al reuşitei omeneşti, în lupta pentru existență, un provita al omenescului şi ospitalității, din firea noastră cu desfăşuratea, în de a fi şi a rămânea nobili şi sociabili (tranversăm viața aşa cum e: intr-un fel de închisoare, eu, în Ciubancuța unde greoi scriu ceea ce scriu: Mere pădurețe, cu o nouă orientare, cu mentalitatea mea, că nu castig nimic, cum ştiu prietenii mei care ei ştiu ce aş putea fi... Înțelegem oare noi problema?

    - Săptămână luminată! În perioada când lucram la Biblioteca Județeană Timiș-Timișoara și frecventam Cnaclul Bibliotecii noastre, denumit ,,Anișoara Odeanu”, 1974-1988, nu știu precis care ani, cred că l-am avut coleg de Cenaclu pe Dl. Vasile Tomoioagă. Mai erau scriitorii Damian Ureche, George Terziu, Panait Stănescu -Belu, Ion Velican, Alexandru Jebeleanu, Aurel Turcuș, Nicolae Țirioi și de la ,,Secu”, pe colegul ,,Napoleon”, Tatiana  Lungoci, Cristea Sandu-Timoc și Un Domn Tomoioagă. Cred Dl Vasile Tomoioagă... Am încredere în ce v-a zis Dl Tomoioagă,  Cu bine, Melania Rusu Caragioiu

     - Dar hai, în haz de necaz, că doamna redactor, eu nu-s un special, dar culme a culmii Lucia-Stana Sevianu dejeancă redactor l-a promovat pe Vasile Tomoiagă şi incredibil a vorbit bine şi de mine la Radio-Cluj, acuma cinstita Melania n-are asemănare, în vorbele ei de om cumsecade. Tu şi doamna Ligya sunteteți două scumpe, două spirituale a luminii. După doamna Corina Chiriac narațiunea mea e făclia aprinsă, în ziua ce vine ca cântecele în izvorul lui Comarnic, izvor care nu seacă, zice şi Marcel Pavel cu nume frumos care luminează coastele noastre, în acolo undeva, că cineva ne iubeşte. Acum ce şi ce să scriem ne tăt sămălim ca să fie bine, în lumina sfântă, pentru traiul bun şi bine, cum oamenii bătrâni ne-ai spus, că ce ni scris, în frunte ni pus. 

M-a sunat Mircea să vadă ce mai fac, Maria fiind pe la Oana pe la fată, că-i ies din gingii dinții şi pe măicuță o doare şi Oana n-a prea dormit, că ştiți şi voi cum e cu copiii mici, deabia îmbobociți, dar făcând probleme, sâcăind. Mircea mă sună tot mereu ca frate distinct, deosebit, ce e. Bine, bine, Ben, om cu strălucire, om bun, noi doi ce avem în comun, că pământul nu s-a oprit, în loc, dar noi niciodată nu ne-am văzut?

     - Simtim la fel pentru această tară limbă si neam iar tu in textul tău esti adevăratul roman si om bun, crestin.

     - Avem nevoie de mişcare, dar eu cum să scriu permanent, că nu prea ies ca vita la păscut verdeață. Daria umblă şi Mihaela face curățenie pe afară, dar eu pe marginea patului scriu pe telefon, însă nu prea prea..., merg doar la tronul din băi, W.C. Nici nu prea ştiu la ce mă uit, la ce filme şi nici cât citesc, că nici asta nu-i prea mult, chiar dacă-i o hrană spirituală. Atenția uneori se opreşte uneori asupra unor amănunte colorate, dar cât de tare ne ținem tare, în piață, în exerciții de fericire? Fiecare cu tot arsenalul şi găselnița lui, că lobodă, lobodă: gura ni slobodă, că ne iubeşte soacra ca sarea-n bucate, sare-n ochi şi poală acră. Chiar ştim de la industrie, şcoală şi sănătate, domnule profesor Mircea Coşea, ştim ce-i necesar şi că ne aşteptă ca miez a problemei, în lumina excepțională şi aparte națională de întru adevăr, necesar ca obiective depinzând de organizare, de ordine şi disciplină, de viață provita, de un drept de a fi cu înviere şi conştiință fără nimic pomperistic, că-i vorba de rezonabil şi potențial raportat la universal ca să nu existe goluri, lipsă de responsabilitate, că şi învățământul e "on line" (sunt fel de fel de aspecte şi de lucruri, ca lecție luată în serios ca lecție şi experență cu bună practică şi normalitate), dar ce-ar fi: cum ar fi dacă tatăl tău n-ar fi tatăl tău luat pe nepusă masă, pe nepregătite, Corina Chiriac oprind timpul: Opriți timpul, că-i şi fosta mea iubire, cum zice Denis Culianu, în Ghid pentru educația online. In tot e o regulă a jocului, o psihoză (care e de bună voe? De ce factori fortuiți depindem, Ben Todică (ştim ce-i important, că sunt tot felul de întrebări legate de şcoală ca elevii să nu se infecteze, că nu doar măştile e salvarea noastră/ ce ştim noi teoretic, când practica ne omoară?) S-a zice presupun că nu-s optimist trăgând mâța de coadă? Dar ce discutam mai înainte cu mari diferențieri? Toată lumea, toți elevii pot avea leptopuri? Ce vrem pe asamblu, că prea multe lipsuri avem, nu găseşti? despre elevii liceieni, profa de mate Isosce, profil de istorie Aristotel, cărți de valoare scrise de Gheorghe Şova, scrise cu tâlc, curaj şi talent, cu fascinație.

     - Este asa cum spui. Omul nu vrea sau nu stie sa priveasca/ desluseasca adevarul. Egoism la viata din jur, natura bolnava si ea ne transmite un mesaj prin efectele comportamentului nostru, produse naturii si ea la randu-i ne dă bobarnacul Coronavirus 19. Vai ce frumoasa e padurea, vai ce frumos e copacul sau floarea insă nu suntem capabili să-i simtim durerea rănilor produse de iluzia/minciuna pe care o căutăm si ne-o spunem zilnic prin imaginile fanteziste din lumea virtuală in care trăim. Mi-aduc aminte copil invatatorul ne invata sa văruim trunchiul copacilor ca să-i protejam de boală la ora de lucrări practice. Vedem noi azi rana trunchiului/covidului produs naturii? Nu. Desigur ca tintim doar la natura virtuala a internetului si tratam realitatea ca pe un gunoi. Nu mai stim cine suntem. Lucrurile urate ni se intampla acum noua iar in video sunt metafore si paralela la evolutie si relatia noastra cu natura. Ne reprezinta pe noi si istoria pamantului. Pe vremuri, noi spectatorii eram absorbiti in ecran si traiam prin noi imaginile din film. Azi in schimb masina Hollywoodului da cu violenta si ura, cu razbunare si egoism in spectator iar noi nu facem decat sa reactionam ascunsi in scaune. Suntem condusi de barbati care vor sa fie femei si femei care se cred barbati, ca de cand cu cromozomii x,y,zet avem motive sa ne credem amandoua. Tineretului i s-a saracit cultura decizionala, varietetea de materii din scoli care ii da independenta in gandire si a fost redus la catelul Pavlovian care isi doreste sa fie omul paianjen sau terminatorul, omul de fier sau orice robot numai om natural nu, om constiinta divina nu. Internetul/plasa asta tehnologica din mana unor nealesi, aruncata ca un navod peste pamant ne-a inrobit, ne-a fermecat. Unul ca X si Y dau sfaturi conducatorilor alesi si intregii civilizatii sa-si schimbe evolutia de mii de ani si sa se adapteze armei lor ca apoi sa va joace ei dupa dorinta. Acceptarea dusului in turma catre rapa e fructul a mii de ani de spalare la creier prin filozofia dintre bine si rau - dualitatea in care mereu e nevoie de un dusman, va duce la sfarsitul acestei lumi. Omul e mult mai mult. Inaltarea credintei si constientului e infinita si cred ca omul ar trebui sa se trezeasca si sa puna mana pe sabia justitiei. Avem nevoie de un tribunal Haga, unul  adevarat care sa ne scape de Hitleristii de azi care ne executa ca suflete. Nu e vina lor, ca ei sunt bolnavi este vina noastra ca nu ii internam. Asta vreau sa le arat in film insa majoritatea prefera cioburile stralucitoare de pe net. Cand copil m-am rugat Domnului sa ma ajute sa arat oamenilor ceia ce ei nu vor sa vada nu mi-am dat seama ce capra m-am angajat sa pazesc.

     - Dragostea nici pe vremuri cu pandemie nimeni nu mi-o putea lua (nu mi-o poate lua nimeni dragostea şi dreptul de a o avea, în drept de a fi cu indentitate şi cu performanță) Noi ce altceva să facem, că ne-avem seva de pe aici? Asta cum ar veni judecă-Mă să trăiesc, aşa cum cântă de la Bucium Sava Negrean Brudaşcu, un talent, un succes național cum mai rar.

     - Dumnezeu ȘTIE de ce ti-a dat harul - tu manifesta-l, ca se va gasi cine sa recepteze! În „economia” divină, nu există superfluu, totul este bine motivat.

     - Felicitari pentru interviul de la RadioTimisoara cu doamna Veronica Balaj, stimata Melania Rusu! L-am comprimat si atasat ca sa-l trimiteti si prin email prietenilor.

     - Frumos dialog doamnă! Dar eu niciodată nu vă dăm venerabila vârstă de 88 ani (voiciunea şi agerimea dumneavoastră nu vă marca, cu astfel de trofeu al anilor, în miezul problemelor, că vorbiți cu atâta drag de graiul limbii române. Să fii dragă sănătoasă! Corespondență dumneavoastră către mine are prestigiul fără egal stiind cu respect şi cu rațional şi mult bun simț: ce şi cum să scrieți cu o larghețe şi paletă largă sinceră, că voi îşivă sunteți o luptătoare pro Limba română, cum rar. Sănătate şi bucurii! Sunteți cu totul specială, Doamne ocroteşte-i pe români! Sărut mână! De ce-am trăi supărați, Doamne dă-i sănătate aceste românce cu suflet larg de român, indură-te Doamne şi dă-le sănătate şi zile bune la români! Un frumos şi memorabil interviu de culoare şi valoare. Nu ne deranjează pandemia, putregaiul, infecția, că noi avem consens viața şi limba o transparență a integrității care ne ține în priză pro fericire a semenilor noştri, iluştrii şi plăcuți. Dar ce nu duce, în cârcă politicieni ca chestie de bine, cu toate nu cu de aiasta-şi bat ei capul păduchios şi putregăios ca la peşte împuțit, că n-au în calcul limba română cu sens ca dumneavoastră dulce şi minune Melania Rusu Caragoiu, că tu ai ceva, în ce crezi. Am căutat cu degetul adâncimea Mării Negre, în ciudă că unii au gonge, fluturi, în stomac, draci împelițați crezându-se ceea ce nu sunt, deşi binele cere bine ca să fie bine şi zic asemeni lui Alex. Ştefănescu, că de fapt florile care le vedem primăvara, acuma pe câmp, c-o-nflorit grădinile şi ceru-i ca oglinda şi Mihaela venită din Cluj la țară, în Ciubăncuța şi-o pus harnică să facă curățenie, ambițioasă, disciplinată şi ordonată ca Vica, că Vica ştia rândul casei, dar nervoasă, că Daria nu ridică de jos un pai, dar mă tot piseazează, c-aş ține mai mult la Miha şi Marius, c-aş neglijau-o, eccetera, eccetera, multe lucruri decât să scriu nu prea făceam, deşi, vai! de zilele şi păcatele mele, eu, cum zicea Nicoleta Savin/ Alex. Ştefănescu! debia mişc să supravețuiesc, că chiar aşa de ce altceva m-am născut să fac umbră ca Daria să fac doar umbră pământului? chiar aşa cu ce-s mai bun decât ea, că pur şi simplu nu sunt ca atare nu-s mare brânză, în burduh de câine, nu-s om cu "O" mare..., deşi a fi om e lucru mare, iar a fi domn/ gazdă, e o mirare (Mihail Gălățanu era cum bine ştiu apreciat de Alex. Ştefănescu, c-avea de ce să fie apreciat având stil şi aura sa, nu-i aşa?) Găsise ceva ca la Daniela şi dacă a găsit, ce poți zice, cu ce motiv l-ai acuza pe acest titan, campion de la Micul Dejun? Mircea Cărtărescu-şi avea zărzărică zărzărea viața lui, în Bucureşti unde tună şi fulgeră, aici şi profesorul Nicolae Manolescu vețuia într-ale scrisului ca Radu Tudoran având Toate pânzele sus ...şi pe la mărțişor vre-un Zdreanță prins pe la ouă cu-nărav urât de care Arghezi cu ou fierbinte l-a dezvățat, dar care nu scria franc, cu artă? Având scrisul de toartă eram pentru oameni alfa şi omega, că am încredere ca Marin Preda care savura aromele scrisul cu parfumul celui mai iubit dintre pământeni, în pretutindeni de români tot mai existent, deşi a citit destul de rar, că-i un vânt cu răbufniri, destul de activ, chiar dacă nici, în zoonoza de pandemie nu dăm nas, în nas, cu morile de vânț, că se subînțelege cui dă explicație scriitorul, cărui cititor care Don Quihjote l-a descoperit, că omul nu s-a prostit degeaba, în curb ascendentă, în drept de a fi cu speranță, chiar dacă e încă sever şi critic, deşi e încă dat dracului şi pronosticul e grav, dar cine ce ştie de sparanghelul, din Germania care nu munceşte, dar nici nu plăteşte onorabil, cum au zis şi s-au legat (cine mai stie dacă nu clipesc un război fără noimă, mai ales că covidul-19 nu-i, în scădere? Noi ce ştim de prostia liderului american de care numai discursul lui e, în balanța care atârnă greu incult şi anapoda ca în "O scrisoare pierdută" Mița şi Farfuridi/ Dandanache dând din colț, în colț, în stil caracteristic periculos şi ridicol, ciudate, dar ce ne miră politica, prostia omenească şi O Făclie de Paşti, când mintea şi rațiunea ți-s solicitate, că incendiul izbucneşte şi-n centru turistic Braşov. Mircea nu pe acolo trăieşte, nu că nu-l doare în paisprezece, dar informațiile nu-s contradictorii ca cele de mai ieri, din Australia a lui Alpacino care era pe altunde, în rai american? Peste tot îs mişcări îngrijorătoare, adverse, că se trage orbitor cu arma, un exces apocaliptic, în America lui Trump, americă a fricii, haotică pe stradă, că din plictiseală e hahos, un vizibil dement, turmentat ...oficialii mexicani fac apel fără rezultat, că teama-i face să dea neomeneşte, în bară, că se împedică, în nepricepere şi neînțelegere (de urşii lui Putin şi Sisif nu se vorbeşte nimic, în plină criza, că cârtițele-lacuste ies sa izbucnească, dar luminița se vede tot la capătul tunelului. Salvăm lume, da-n felul nostru foarte motivați ca fraieri/ că gândim şi pentru că suntem, în România, unde suntem ceea ce suntem, în efortul colectiv, în ton cu cerințele actuale. La voi, Ben altcum ca la noi, la noi parcă-i după noi agitat şi după noi potopul, că promite, promite mere, că nici cel care-ți cere promisiunea nu crede-n realizarea ei, nu crezi? Când vom ieşi din colapsul impus mondial, că nu se şti când vom avea normalitate (cine şti data exactă, că doar  se vorbeşte aiurea, în tranvai, ca Ludovic Orban:

-"Mă întrebați, dar ce să vă răspund, că nu ştiu ce să zic" (Situația bătrânilor, în azile, cămine, se agravează, dar dacă n-ai bătrâni, de unde-i mai cumperi?)

DUPĂ CUM CU TOȚII AVEM NEVOE

Tu eşti tu însuți, strălcitor

si Daria şi iritantă,

cu artă e fiică-mea, în țara mea, in survolare şi provocare

Rozalba din oglindă,

crucea Roşie de Românie, avem nevoie, în omenie şi poezie,

unic şi inedit a celui mai iubit întru răsărit,

în artă şi legendă Ispirescu cap compas de cunoastere într-un râs de soare-

bucurie şi speranță

a dreptului de a fi magna cum laude,

în drept de laudator temporis acti, undă verde

în largă deschidere ospitalieră de omenie provita de neam şi țară,

după cum toți responsabil,

cu toți avem nevoie.

Vezi, omule, situația precară, perfidă şi de neânțeles ale celui care român adevărat: român artist, optimist şi altruist, aritist pe care eu în Cluj nu l-am văzut, ci l-am văzut în Bucureşti, în teatru mic la spectacolul lui Dem Rădulescu, unde, la care am fost dus din fericire de Aristotel Bibescu, stând la el şi Silvia o săptămână eficientă, el Aristo invitându-Mă prin U.T.C. şi a fost grozav din partea acestui om, bucureştean get-beget din satul lui Bucur, Decebal dacă vreți. În om cu experență, un suflet extraordinar acest Bunescu, student la catedra Eminescu, student a lui Ioan Alexandru, care vedea, în el viitor poet, scrie pe cărțile date studentului cu dedicații scrise oportun, sincer şi  ispititor de acest mare poet din Topa-Mică, unic şi inedit, Ioan Alexandru (Şandor, în casa lui ca Tehnician veterinar fără să ne fi văzut vreodată am fost şi chiar am mâncat la părinții lui şi am citit asumat cu mintea şi sufletul lucrarea lui de doctorat: Eminescu şi Pindar, dovadă a ceea ce-i iubire a transilvăneanului recunoscut, paşii lui fiind Hristos a înviat prin Parlamentul României şi prin Casa albă cu Biblia, demn şi revoluționar creştin, cum rar temerar.) Vezi dragule acest Florin Persic a cunoscut/ viceversa, cum Adrian Păunescu a cunoscut şi interviat pe Ioan Alexandru, un de-al nostru şi a fost un luminat Adevărat a înviat prin propriul inteligent şi de caracter luminat cu perspectiva dreptului de a fi. Încă imaginația şi adrenalina nu ne-a luat razna, că n-am pornit cu un peşte într-n bol la plimbare şi cu brosca păşind pe scările blocului n-am ieşit la păscut, că nici viralul Florin Persic năzdrăvanul prin filmele şi acuma cu cuvintele lui de pomină, în limba română, cu îndemână. Toți îs cu punct de vedere motivați, că fraerii nu-s niste ratați, în actuală natură de mişcare/ relaxare, că va fi bine, cu mâinele agitat cu timp frumos pentru Florin Persic. -"La întrebările practice mă puneți la imposibilitatea de a răspunde, "zice nedumerându-Mă Ludovic Orban, recunosc e obraznic şi inconstient.

Daria cu babele spre bine stăruitoare:

-"Ticule, nu-ți iai medicamentale?"

Transmise, în bucle, având grijă de celalalt.

Omul e un reper pentru alt om de sub cer,

că omul sare calul sub cer,

că eşti în aduranță sau nu eşti tu echilibrat.

Cum adică suntem cunoaştere şi provocare ?

     - Poate ca nici nu a scris-o Piersic din acest motiv nici nu am publicat-o.

     - Oricum tu eşti tu, un spirit larg deschis ca o fereastră pe care Melania, păsim, în paradis; iartă că-ți zic stângaci tu, îți zic şi nu mă ruşin, iartă, că-ți îți zic nepoliticos, nu că lui Iisus ne-am adresa altcum mai cu respect, cu tupeu, chiar nici când ii cerem:

-"Iartă-me, tu, Doamne!", că-n proba de foc suntem tot doar nişte pitici cu mulți pitici, cu lipsuri, nu-i aşa, bravo! Nu ținem cadența, dar scăpăm de covid, dar nu dint-un merit care ne-ar îndreptăți, c-am fi calculați şi extraordinari, independent vre-un merit care să fie merit şi performanță, în timpul necesar foarte valoros. Să spunem adevărul, dar cui să spunem adevărul mai mulțumiți de cum am fost înainte, în speranța de a fi mai bine? În tot scrisul meu e modest un stil original, chiar dacă nu-mi fac insulină, ci beau nişte baluri ca meditație, un lucru foarte serios, ca nu cumva să fac prostii tentante fatale, că nu-i de capul fiecăruia nici când scriem, că nu ştim noi şansa de a eradica pandemia, omul fiind cu calității, că nu inventezi nimic, cum se crede. Tu vorbeşti de una şi eu de alta, tu spunându-mi adevărul din articololul 420, cu Raşcapur/ Masacru de la Moisei, că cine sperie corupția, vicleşugul celor care ne aruncă, în infernul care nu-i suficient să ni se spună că ne iubeşte având dureri de cap cu afecțiuni fără remedii. E vorba de hapuri, tablete, în medicație serioasă. De ce să minți persoana iubită, că nu poți să minți pe persoana iubită: minciuna fiind o durere cruntă, o derută? 10 familii care conduc lumea și ne controlează viața ne-au adus in starea asta.

     - Nu cred ca exista un grup organizat care sa conduca din umbra, evolutia civilizatiei ci mecanismul dupa care operam se autodistruge datorita lacomiei si ignorantei noastre. Fiecare din acesti oameni care detin sume mari au stirbit fara mila, cu precizie de bisturiu acest mecanism (capitalismul) in favoarea lor, falsificand astfel ingenuitatea si nepartinirea, slabindu-i imunitatea anticoruptie 
si justitie, iesirea din matrita punctelor constitutiei, distrugerea sindicatelor si a altor mecanisme care tineau in balanta civilizatia, a constitutiei construita de-a lungul multor lupte si sacrificii umane. Nu a mai ramas nimeni in viata sau senil la cap din acei parinti ca sa o mai "acordeze" si acum ea se prabuseste. Ar fi o salvare insa bogatasii nu sunt capabili sa renunte la cel putin 90% din avere si s-o cedeze statului prin legi si reguli de folosire. E doar o parere.

     - Trăind, în România cu natura care ne dăruieşte, în culori de nelinişte, tu ştii cum ar fi a nu fi, dar adevărul să te descopere om între oamen, pentru oameni, ca să renaştem, în ce pare, că vom fi, între oameni dragi, aşa că să te ții, că te iubesc cum mă vezi la înălțimi de înaltă calitate de om, cu drept de a fi om, şarpe cu clopoței care e fericire, elexir şi medicament e student, în Biblie, martor formal şi informal, având nu doar ton vigilență, ci evidență, că existența mea e prezență de spirit, distanță şi distanțare de coronavirus, dar cum să evadez din, de la moarte învăț a fi om, în artă scrisului, om de succes, în ciudă că mai mult rău e pe lume culme, ca un cal are trage, în ham, aşa cum scriitorul, îndemnat de Ben scrie cu lumina lui Van Gog şi Iisus care din întuneric s-a făcut pentru noi adevăr, viață şi lumină ca lumina lină din lumină să ne lumină, nimicul nopții făcându-se ziuă ca muncitorii să înhame ziua, vecernie, în hoda de  spice. Totul e bine, când se termină cu bine şi peste tot e lumina sănătății şi nu mai contează cum scriu eu, Ben fericirile! Cucuruzi cu fruza-n sus, Cinste cui te-o pus şi de buruieni te-o plivit, căpălit, mai Iisus şi mai presus. Fiecare cu tot arsenalul şi găselniță lui, că lobodă, lobodă: gura ni slobodă, că ne iubeşte soacra ca sarea-n bucate, sare-n ochi şi poală acră. Cum ne pregătim pentru ziua care ne aşteaptă cu toate aşteptările?

     - Mergand in gradina si prunind prunii facand in ast' fel Cumintenii Domnului!

     - Omul e un reper pentru alt om de sub cer, că omul sare calul sub cer, că eşti în induranță sau nu eşti tu echilibrat. Că şi-n Vestul sălbatic a fost suficient 4 ca să sperie corupția ca nişte magnific, la noi temerarilor cutezător nici de atâțea magnifici nefiind nevoie, că nu se vrea să se doarmă toată viața, că înlăturarea răului, că răul nu ne face bine, dar voi nedrepților ce alceva ziceți, capitaliştilor, că răilor orce avantaj le vei face tot neâcrezători vor fi, în gura lupilor. Adică? Eu stînd ca joe lemonadă/ Banană, dar eu nu-n natură nu vezi cât de anemic sunt şi nu-i ceva corect, nu mi se pare bine, că bolnav, mai bonav, fără D vitamine soarelui, n-o pot duce sănătos, dar tot, peste tot se zice: -Dacă-ți pasă stai în casă, că doar faptele bune, ne fac bine, dar nu ne văduveşte de vitamina soare şi de vitamina aer. Eu de ce n-aş fi responsabil ca guvernul României?

     - Pai tocmai ca esti responsabil si va trebui sa-I trezesti si pe cei din jur si sa le spui ca acel "govern" din umbra care conduce lumea suntem chiar noi toti care ii acceptam pe cei incapabili de azi ca sa ne erodeze drepturile.

     - Ce-i cu tuba vorbelor, că cântă cucul în Bucovina, bată-l vina, că nu uneşte România! Erată: ce-i tumba? O să ne fie bine, dacă stăm, în casă (de ce nu v-ați educat, în ascultare, să stați, în casă, doar țăranii iesind la munca câmpului gândind la lucrurile care contează şi a convenabil pentru noi şi ca Ilie Moromete ştiu, că au de plătit impozite cupărându-şi pentru un an casa, pământul intravilan şi extravilan,ca alții să se îmbogățească din banii obştei, primăriei, că-s antrenați să fure şi-n vremuri de pandemie şi cu ce muncă creeativă se desfată aceşti angajați bugetari, a naibii şi dați dracului, că nu se achită de datorii obligații, îndatoriri, doar țăranii fiind caii care se bat, că tot în cel care munceşte se dă, că despre ei se ştie, că-s buni, frații români, nişte oameni dreți, de onoare şi cinstiți ca toți românii şi româncele care trag, dându-şi, chiar şi sufletul pentru nimic nefăcându-le fițe de a le sta piedici, în calea simetrie spre adevăr şi viață posperă, că nimic nu s-a oprit, în loc, existând, în exsistențial eficiență, că nu poți fi cu oboseală, că-n România să faci bine ca să fie bine se poate făcându-se cu voință mişto tot ce poți disciplinat şi perfect, că ai experență distațându-ne social diminuând răspândirea bolii comedie care are contagiune, sănătatea fiindu-ne pasiune, drept cuminte de a fi (e un bine când e bine şi orice-i posibil şi tu eşti activ ca vântul care, are, atenție: răbufniri cu fluctuații: de creştare şi de scădere). Nimeni nu e ferit de îmbolnăvire, zice fleț şi păr creț, cu moț şi risc real de a deveni pozitivi la covid-19. Lămpile cu ultra sunete pot arde pielea mâinilo, ca atare nu se vine în contact cu ferma şi mucoasele nările şi...Cu, în stare de urgență, c-avem experți oficiali, dar unde ni guvernul şi sprijinul consistent pentru a se continua activitatea fără disponibilizări.

     - De terminat cu reproducerea..! Toti astia care gasesc scuze ca suntem prea multi si ca tre sa mai murim, sa ne rarim... Toti niste TACNITI. Planeta poate duce 3o de miliarde de locuitori cu usurinta daca e administrata cu intelepciune. Dupa calculele unui om de stiinta intreaga populatie a planetei de azi poate fi depozitata intr-un cub de un kilometru patrat. Populatia Australiei este de 25 de milioane, o tara de marimea continentului Europa, Orasul Shanghai are 27 de milioane de locuitori DECI: iNTREAGA POPULATIE DE AZI A PAMANTULUI POATE FI ASEZATA PE CONTINENTUL AUSTRALIAN SI SA RAMANA INCA LOC PENTRU DESERT SI SPATIU SALBATIC. La fel poti sa o aduni in China si inca sa ramana pasuni si dealuri goale. Nu-i mai incurajati pe javrele aste sa-si bata joc de umanitate. Toate personajele de mai sus ar trebui, intr-o lume normala duse la Haga si judecate pentru crima impotriva vietii pe pamant. Cu cinste si respect pentru Dumnezeu, pentru Adevar si Cinste.

     - E o criză la noi, că doar nemții-s nemți şi-şi reporneşte economia şi au românii slugi la dârlogă ca să-şi mențină agricultura pe picioare culegându-şi sparanghelul (ei conşientizați au nişte reguli pentru a se păzi de greutățile care survin inevitabil). N-avem o legislație a muncii adaptate, că recesiunea a gravă se clopoteşte ca un avertisment, că pază bună trece peste piza rea. De ce ar creşte prețurile, cheltuielile. Statul degeaba n-aduce nimănui nimic. Cine va ține situația sub control ca să ne salveze (nu ne dați sfaturi, că ştim să greşit şi singuri, nu-i aşa?) Mersul la serviciu e o socializare. Renegații ce fac ca ciorsuri neputând să se relaxseze? Cum să punem bani albi pentru zile negre,dar nu-n stilul lui Hagi Hidoase, chiar dacă trecem prin criză, dar să nu uităm, decrețelule, c-avem spirit de români şi suntem mândri pentru asta, zice orasanul Economistul, în economisire, pur şi simplu echilibrat, intens cu sens şi exeplu neoprindu-se decrețelul din drumul său, din a fi cu ai noştri, doar împreună putând să fim puternici, chiar dacă ne spălăm pe mâini având grijă unii de ceilalți, în oraşul fără legi, că fraierii, ne dau peste cap cu şomajul tehnic/ alte forme de ajutorare, în esență vieții cu altă religie (dar hei, cine e străin cu muzică plătindu-şi datoriile?) Aiasta n-ar fi o colnializare, globalizare, fascistă şi ca-n falansterul utopic conceput de socialistul Dobrogeanu Gherla stresat de un bine stresant, care te dezrădăcinează din calitatea de om, cum ar zice cu surprize, surprize: Dinu Cocea care se ratase ca tine pesimist, chiar dacă mai există: binele pentru bine, auzi mă, punându-ți, din necesitate şi pentru că românii îşi fac viața de succes, pentru asta punându-şi o mască sanitară, bulversată şi nesuferită, că e un plan mondial (dar cine ține cont de sfaturi, Ben?)

     - Ti-am mai spus eu si inainte, ca la crucificarea lui Hristos, specia noastra iubeste minciuna, suferinta, prefacatoria, fantezia paranoiaca si ducerea in sacrificiu – oile in prapastie. Iubesc toti cioburile colorate, iubesc florile frumoase in gradina de la poalele copacului fara a vedea ca acesta este mancat de boli si ca defapt striga la noi ca a intrat in putrefactie. Copacul are nevoie de mangaiere si tratament ca depindem unul de altul nu de dans in jurul florilor colorate care nu ne dau oxigen si nici nu traiesc mult. Sunt doar un semnal.

     - Iar e vorba, samba, de colonizare, un viciu de care se, şi s-a tot vorbit, obsendant, toti fiind borbadați informational. Eu nu am străduință, nici dorință să-mi dau fără facultate, n-am voință ca nepriceput, în astfel de frecuşuri, să-mi iau ca Roxana nepoată-mea, fata lui Miha: să-mi dau licența şi doctoratul în litere, pentru o viață sănătoasă. Tu zici asta şi aşa, dar aşa să te ții, că învățătorul Gurza Vasile maramureşan din Dragoş-Vodă, a venit, în Ciubăncuța, satul nostru, că de la urmaşii lui Ioan Beldean şi Emica din Branişte, unde un timp am fost în gazdă, găzduit, el a cumparat casa şi locul acestuia şi pe lotul, parcelă de lângă casă şi-a făcut dumnealui sere, el, cu nevastă-sa, ingineră legumicolă şi acuma când e mai nevoie să ai apă măcar să te speli pe mâini stânjenitor şi strâmtorat ca Pilat din Pont, soponindu-te 20 de secunde, el conducând apa la ferma lui legumiculă, în fermă familială, a consumat-o şi o consumă şi, în  cazul aiesta cum să-şi facă sătenii, țăranii, cum să-şi facă igenizare, să se curățească? Dar fără apă care ni soartea? E multă inconştiență, în toată urgență de pandemie cu efect îndelungat de omor, în popor, mai ales aglomerat, înghesuit, de la oraş. Scriind despre învățătorul, că adevărul supără, întunecă mințile, aşa, că peste aşteptări, îl poate zgândării la ficați cum este ciugulit Prometeu legat de stâncile Caucazului, cum zice legendă despre care a scris poetic Alexandru Filipine şi, în proză, scris de Dumitu Almaş, în Legendele Olimpului (sau ce? Tu nu crezi, nenicule ortac minier şi, frate oier de mioare? Ştiți cum la Moisei, nici mortul nu era lăsat să fie la cimitir, pe nemți apucându-i stroşală, de minune, că pe vreme de război, ocupație, dragule, nu toți ce vorbeau româneşte era cu adevărat român, că era impunător şi înrobitor iresponsabil?). Prea multe sunt de ce trag colopotele, Mitică,/ cel mai iubit dintre pământeni, autorului i so luat viața înainte de vreme, din Trecutele vieți, că ne-a ars de iubire. În tot e iubire, care pieptul ne strânge, dar tu ce crezi?

     - Cred ca iti place de Melania

     - Ție-ți place La Medeleni sau  după ce-a scris Petre Sălculdeanu, că s-a făcut si film si Mălăele şi Dem cu Tamara..., Valvara cu problemele ei de preşedintă cu problemele din miezul pâunii, în vânt, mulată după satul cu proprie inițiativă, că era fain şi pe la colectivul din Ciubăncuța unde la Drum Nou şi eu un nenorocit într-o ureche Tehnician veterinar, auzi tu, cu ochii după vaduva satului, cu ochii după Vica, o femeie cu inimă de aur, cu gărgăuni, cum ştii, în cap, care parcă şi ea avea ochii după mine, în această împărăție a satului, unde ea, Vica, da curaj sătenilor ei, care se mira, că se ține cu mine, ea sau eu mai întrebându-i de sănătate, făcându-le plăcere, că eram ca un măr bătucit de sânzâiene, că merele până la această sărbătoare sătească nu e voe să le bătucesti cu paselele brişti/ cuțitului.

     -  Deacord cu tine inteleptule!

     - Dem Rădulescu, în scenariu lui Petru Sălcudeanu era, în rolul lui Toderaş şi... Erau probleme, dar, dragule, n-aveam tihnă noapte şi zi, c-aveam grijă:

-"Îi gata mâncarea", că românca făcea ie, torcea şi țesea, în război, aşa şi Vica harnică muncea şi joia, că ştia ce şi cum să facă, c-avea dorul ei, nu-şi făcea casa de ruşine.

     - Nu mai gasesti femei ca ea in ziua de azi iar in viitorul dupa Covit 19 nici atata.

     - Cum nu ştiu ritmul, că timpul nu s-a oprit, că noi tot timpul învățăm cum să fim mai puternici, cum... şi care-i problema? că totul merge, din toată inima, merge conform planului. Uneori n-ai ce face nici, când cu fereală, cu mască sau fără mască e doar iluzie, un roz aparent şi-ți se făcea fițe datorită unui zvon, ți se făcea atac la persoană, căderea ta fiind una personală făra a mima, gesticula, dar de ce n-am gândit măcar atât, că-i covid, o altă şmecherie capitalistă şi şantajistă, despre care nici nu se cometează, aieştea crezându-se mama dracului, că stiu prea multe, adicătălea ca ouăle feştite, pictate, cu beşini, ca şi cum tu oficial ai fi mort (tu asta ştii şi nu fugi de adevăr dându-ți tronfii pe față ca aşi/ arşăii, de bâtă, in sindromul de pică, când există rabie, tulbure?

     - Toti implicatii ar trebui arestati si dusi la casa de nebuni.

     - Deci să nu facem numic e interdicția, chiar nici să scriu? Stau, îmi pasă şi stau, cum am mai stat, ca să scriu, am stat, în casă (adicătelea? am antrenament şi am gustat singurătatea marelui singurătății, cel mai iubit dintre pământeni şi de pretutindeni români neoşi cu înalte aspirații, în propii le ecuații, operații cu speranță, în solutii.

     - Copacii mor in picioare! Doar n-o sa renunti pe ultima suta de metri la credinta neamului tau !!! Scrie!

     - Da, îmi dau seama, că fără Vica-s stresat, obosit, că scriu ca să fiu apreciat pentru a mă bucura şi cu inspirație şi energie să merg pe drumul cel bun, să merg cu satisfacție, chiar în vremuri tulburi, că unii suflu greu, strănută, tuşesc şi atipic sunt bolnavi, dar cei care stau în casă, ce visează, la ce mai vede cai verzi pe pereți? Scrisul mi o stare emoțională, din tot ce sunt. -"Bunica mi din Suarăş, comuna Bolbâna, zice poetul Mircea Dinescu la emisiunea lui Politică şi delicatesuri (din acelaş sat, Suarăş, era şi profesorul de română, Alexandru Roman absolvent a institutului de literatură) era diriginte a lui Daria, nevastă-sa fiindu-i învățătoare Ban Victoria, Vulpița cum ii mai zicea doamnei învățătoare, Burdea, că ea era glumeață şi diplomată ca cei din elită elevată intelectuală, bună povestitoare, cum i se impunea. Mircea stând, în dialog cu Narcisa Suciu era şarmant, elegant şi, în Of! Trăieşte, în mare ca fiică de cărturar care s-a măritat cu-n fecior holtei de generat, din Olanda. Cum adică nu spui toate lucruri,dat cum să ascunzi,să ții,în taină doar pentru tine,un mister,în zero care mori picătură cu picătură.Pentru ce să ieşi din provocarea vieții(unele lucruri intime-s greu de exprimat). Prentâmpini multe situații,cu care te confrunți şi îți duci cu umilință crucea,dar care'i față dulce a durerii,minune a suferinții lui Iisus pe crucea răstignirii? Eu sunt scriitor ca un croitor care lucră cu materialul clientului. Un Dumitru meşter care mi-a făcut fiinta şi gresie, instalarea, în baie,bistrițean, mai aproape de Năsăudul lui Liviu Rebreanu,scriitorul din Prislop,unde am fost,în drum către Feldru lui Purcea Grigore(Pegrig,cum îmi plăcea să-i zic) coleg de clasă,în Bistrița.Dumitru ar fi vrut Daria să ne lucra ceva,la bucătăria din ocol,deşi Marius nu-i de acord,că n-ar lucra bine,dar unde găseşti un altul mai bun ca el ?Uneori unii nu-şi cunosc lungul nasului,că nu poți mulțumi pe toată lumea,deşi,in lumea hazardată unii lucră scump si nici nu dă Dumnezeu să vină ca să te insenineze,că nu-s făcuți la apelul de seară,nu-s făcuți pe un călător,că nici puterii la o strofă nu se aseamănă toți:unul cu altul de cărți pànă marți,de noi mai apoi... Văd filmul Fraierii(oraşul fără legi ?Un balamuc uman, talmeş-balmeş).La rău cine întoarce spatele dacă nu coioții,nişte laşi cu mintea sorcova vesela americană,din aiureală lui Trump,cu sălbăticie şi sadism până şi între pruncii la care au bun exemplu pe cei mari şi fără scrupule ca văcari pistolari a civilizației atât de trâmbițate,că de nu era adevărat, nu se mai povestea, nu-i aşa,zăpăcitule PINOCHIO, că te prea fâții ca mâța,în sac,cu situația scăpată de sub control,deşi nu ți-ai pierdut vaca-n păpuşoi ori ce crezi, maimuțiule,suflet dintre suflete zbuciumate(suflete morte de Gogol ?) Mircea Mureşan regizorul multor filme de prestigiu, a murit,deşi filmele lui sunt nemuritoare ca: Horea,Cloşca si Crisan;Răscoala şi Ioan,dar câte altele.

     - Dragă Domnule, Pavel Rătundeanu Ferghete, Dacă Domnul v-a dat darul de a scrie, acest talant trebuie înmulțit, nu îngropat în uitare,  Deci să scrieți, dacă puteți și dacă vă face plăcere. Întâi de toate scriem pentrucă ne place să scriem, nu pentrucă am voi ca să scriem pentru alții. Mai târziu vom vedea ce se va alege cu ce am scris. Constatăm cu admirație faptul că Dl. Ferghete a citit mult și are o bună ținere de minte. Vă doresc  mult success. Cu stimă, Melania

     - Io scriu, dar nu-s Pătraşcu de la Calugăreni sau Alba-Iulia, locul unde acel trio istoric de pomină unde a fost traşi pe roată pe dealul căpăținii, o Golgota românească, de care se va reaminti ca despre Avram Iancu, un cuminte a României. Io nu mi-s Mihai Viteazu şi nici măcar Miha care a venit de anume să pună la punct făcând curat, în curte, a demarcat, că ordonat e cu cântecul mut de lebădă, că şi Tudor Arghezi scrie cu valoare. El scrie un pamflet franc, cu tupeu despre acel Baron tâmpit punctând şi ajunge arestat, însă deşi răcânind să fie puşcat asemeni lui Mihai Cârmaciu copil de trupă şi după ce a fost condamnat cu puşcărie şi dus să fie puşcat şi văzând luna ca o gură de căldare, mare, mare şi galbenă ca laptele colostru, dar spre norocul lui un ofițer vine gâfâind, că s-a contramandat împuşcarea lui Mihai Cârmaciu (am să fiu cu el la Gostat Cluj coleg şi mă descurcam cu el şi doctorul Porumb bine, învațam, în practică meseria de veterinar. Cine nu scrie franc, să nici nu scrie, fir-ar să fie, indiferent de ce va suferi, că exprimă adevărul care supără pe orcine indiferent de împrejurare şi de urgență care ne dă şansă la viață cu mesaj de speranță cu România învinge cu România responsabil salvând viața pe Arca salvatorului mântuitor Hristos, că se luptă, în linia întâi, că medicii şi asistentele îşi fac îndatoria şi datoria cu maturitate. Asta e sensul problemei. Bucuria a putere şi inocență (Alex. Ştefănescu a omul care-mi lipseşte, un interes prin care mă descopăr, că-i om complex, un om cu ştiință şi contiință, în plus: Românie şi omenie, căruia i-a plăcut să-i scriu la Masina de scris, chiar răspunzându-mi la Sub lupă menționând despre mine, în Jurnal secret, cum îi era rându de om versat şi cu experență de artist, fără s-o facă la înălțimea ta/ pardon dumneavoastră Melania Rusu Cargoiu, dar visam şi la ilustra lui apreciere, că dacă nu ți-ai însuşi ştiință de a înota, te îneci, prietenă dragă, dar eu ştim foarte bine ce toată lumea ştie, că Ştefănescu criticul, istoricul şi scriitorul şi chiar poetul, nu era născut la apelul..., să ştii, tu, asemeni colegului meu dezghețat şi îți ca Vica, însă cu mai multă răbdare şi cu socotință, Vancea Augustin care s-ar fi nascut, cum îi place să zică mâțos despre alții, ca mâța-n sac: s-a născut la apelul de seară, dar culmea comediei Alex. nu era eretic, piele de drac, ci un om respectat pentru principiile lui critice, drepte, că te citea şi aprecia după operă, pe mine după ce s-i fi făcută? că nu publicasem nimic pe vremea lui, când lucra la Flacăra, deci n-avea cum să se fi născut la apelul de seară, ci cu Sara pe deal scrisă atât de plastic şi de emoțional, de clar, scris național de Eminescu ilustru nostru, cum rar, cu har. S-a băgat boii la împrumutat. Satul, prieteni, nu mă amărâți, că e gol de oameni şi nici chiar tinerii, plecați la oraş sunt bătrâni, dragilor şi şi-au uitat cărarea-ncoace la sat, pe râd, pajişte, locul unde se adunau şi distrau tineretul care acuma-i îmbătrânit şi parcă fără copilărie, fără acel plus de confort pierdut, ostenit şi ramolit prin industria şi economia oraşului, fabrici şi uzine vândute şi dezasamblate de străinii hapsâni şi lacomi de bani peşini, cum ar zice cinstit şi drept Marx şi Engels, că prăduitorii ăştea uniți cu corupții ne-au văduvit de un bunnațională, că fabrici şi uzine, economia pentru că erau comuniste, un potențial gigant industrial național, le-au făcut zob şi le-au vândut  la fier vechi ca să se înfrunte din ele doar căpilateliştii milionari de carton născuți peste noapte din foşti comunişti îmburgheziți (dar cine ce le mai face acestor hoți dibuiți de Ceauşescu? Pentru acest adevăr l-au şi puşcat pe Nicolae vinovații care zic, că n-ar avea nici o vină pentru actul lor criminal. În credentea unui om, când ii câştigăm cu greu e bine să nu ți-i pierzi, că-i o comoară rară şi neprețuită, Ben (din partea ta eu mi-am câştigat încrederea, dar o trebuit să vină aieştea cu covidul lor şi tot să nu-mi pierd curajul şi omenia, eu în câmp deschis să mă lupt să scriu pe telefon şi să-ți placă, ba, chiar încurajându-mă:

-"Scrie, Pavel, scrie !" Acuma fac afaceri ilicite şi din aiasta cu excepție câştigă fraudulos, pe sub mască medicală, pe ascuns, că excrocilor nimic nu le scapă din vedere. Mulțumesc pentru că şi tu ştii, că acestor condanabili, nimeni nu le face nimic. Dracu-i mai negru de cum îl cred oamenii, decât acel negru de sub unghie. Din partea ta gestul era un imbold dezinteresat ca de la frate la frate fără înteres, pretenții, ci de a fi pe cât se poate mai bun şi, tu, îmi dăruiai aura nemuririi ca Iosif Vulcan lui Mihai Eminescu.

     - Aura oricum o ai! Nu ti-o poate lua nimeni un dar Dumnezeiesc.

     - Satul, prieteni, nu mă amărâți, că e gol de oameni şi nici chiar tinerii, plecați la oraş sunt bătrâni, dragilor şi şi-au uitat cărarea-ncoace la sat, pe râd, pajişte, locul unde se adunau şi distrau tineretul care acuma-i îmbătrânit şi parcă fără copilărie, fără acel plus de confort pierdut, ostenit şi ramolit prin industria şi economia oraşului, fabrici şi uzine vândute şi dezasamblate de străinii hapsâni şi lacomi de bani peşini, cum ar zice cinstit şi drept Marx şi Engels, că prăduitorii ăştea uniți cu corupții ne-au văduvit de un bun națională, că fabrici şi uzine, economia pentru că erau comuniste, un potențial gigant industrial național, le-au făcut zob şi le-au vândut  la fier vechi ca să se înfrunte din ele doar căpilateliştii milionari de carton născuți peste noapte din foşti comunişti îmburgheziți (dar cine ce le mai face acestor hoți dibuiți de Ceauşescu? Pentru acest adevăr l-au şi puşcat pe Nicolae vinovații care zic, că n-ar avea nici o vină pentru actul lor criminal. Unii-şi dispută coloniale cu pretenții, deşi a te îndoi e şi a exista, cum ştiu după maxima francezului Decartes care a “cu regi sum” şi nu putem să nu-l credem (la asta ce mai zici?)

     - Nimic nu va pieri din zestrea noastră românească , nici din România și nici din lume. Cea furată va viețui fiind prea valoroasă ca să nu se laude cu ea, iar  zestrea din țară se reînoiește precum iarba care niciodată nu piere. Să ne ținem firea și talentul=talantul, fiecare dintre noi, Melania.

     - Între noi a fost, în loc de război, bunăcuvință şi încredere precum şi puterea de a mă ambiționa să scriu şi am scris cu drag, în drag şi fainoşag de ce mi mie mai drag pe lume (şi era concretă susținerea ta sustenabilă). Acuma neglijează şi omoară satul, suflarea şi viul satului, cum atât de bine vedem şi ştim, Dumnezeule! Aieştea care ne conduc de regulă şi de obicei ne prăpăduiesc, ne distrug tradiționalul şi cumințenia folclorului care ne-a născut, în veşnicia satului. Nu mă bagă nimeni cu capul sub apă, că ni s-o ciuntat apa şi nici Vica nu mai e cu nervii ei, că nu se lăsa din gură, când ceva apăsător, îi apăsa viața şi îl nemulțumea.

VICA UN ZÂMBET DE FEMEIE

De la flori de la grădină Vica-n mine pentru mine e o lumină

pe vecie extraordinară veşnicie

şi mă lasă pe un mine înmărmurit, în traviata de zâmbet a  celui mai iubit

ca un Picaso a lumii şi luminii vieții, el însuşi a momentului de față, conştiință a ei,

în care acuma nefericirea unora m-a întristat de adevarat, în sat,

de nu-i de adevărat,

că fulgere ne fulgeră şi tunetul lui Ilie ca un bici ne tună şi răsună tunetul pe lira vieții cu cuvântul,

că-n în dorul lelii am fost lăsat

ca un trandafir, fiu a lui Dragomir

care m-o făcut pentru a fi drag la Vica pe care am îndrăgit-o,

chiar dacă pe lume, în lume, mi-am auzit vorbe de renume

spre care bulversat, în sat mă duce gândul

ca să mă intrupe-n proverbe cuvântul,

un zâmbet sărut pe buze de femeie.

*

CU DREPT DE ÎNVIERE

În forfotul covid cu furori, Net e cu zodia zâmbet

provita pentru poet

şi paradoxal el e trăsnet,

un surâs de Geocondă, de legendă,

că nu ne pierdem speranța, credindința, că totul va fi bine

că-n fața unei chiuvete se aşteptă apa caldă,

caldura de om şi înflorirea de pom, în a României Dom,

agitând atmosfera simțitor pro-viitor,

în însoțire cu drept de înviere.

Există reversul medaliei, că legea taie frunze la câini, că există tregiversarea/ tocmeala, în Parlament. România o să devină o Chină a Europei fabricând Covid?/ în ce imun avansăm? Quo vadis Domine?

     - Acum ca lumea moare cu milioanele din cauza virusului savantii, unul ca Harvard PHD David Sinclair au descoperit secretul intineririi cu 10 ani. Ei spun ca pot sa faca viata sa se arcuiasca inapoi cu 10 ani umbland la cheia adeneului. Sa nu mori de ciuda nu alta!

     - În zi de azi trebuie să demonstrezi ce eşti, că vorba multă sărăcia omului (gândim deschis, liber, ce suntem, în esențial diversificat național). Minciuni sfurtante, ca cele electorale?

     - Un professor Japonez, domnul Sini Yamanaka a aplicat formula deja pe soareci, pisici, caini si chiar maimute si ele au o viata normala.

     - Unii-s puşi pe distracție.

     - Acesta a fost intrebat de ce nu a mers mai departe de 10 ani cu intinerirea iar el a raspuns ca a incercat insa celula in care a modificat cheia uita sa se mai opreasca si in viteza intineririi se transforma in puroi. Pentru ca nu are in ea durata adeneului decat zece ani inainte si zece inapoi.

     - Dar cine suflă, în zamă, că trebe stâmpărată. Dar tu vorbeşti, în dodii, că noi suntem cum suntem, că graba strică-n treaba.

     - Asa am zis si eu, asta ar trebui sa se ia de mana cu echipa lui Trump. Tu esti un tip foarte constient, o constiinta plina de mister pe care lumea ar trebui sa o savureze cu mai multa atentie ca sa realizeze de ce suntem aici. Sufletul si Constientul vin impreuna in asta lume, sufletul iti da viata insa constiinta trebuie sa invete sa se educe la simbolurile vietii ca sa se poata exprima, sa invete limba ca sa inoate in experienta lumii sa o traiasca. Multi nu mai sunt constienti de “Constient” datorita zgomotelor si gunoaiele din jur. Tu vrei sa fii iubit in timp ce majoritatea doreste doar o ejaculare. Asta e diferenta intre tine si majoritatea din ferma. Este mare diferenta intre curva care ti-o suge si mamica care se joaca cu coitele si ti-o saruta.

     - Ce e normal, că se sare pârleazul (ce văd ochii noaptea zua cară, nu-i aşa, mă? Vezi, că tinerețea mult nu ține, îngrijeşte-te de ea, Ben! Vai, bolundu-s, că-s de  sărit gardu! Fii alături de oameni frumoşi, sănătoşi! Că tu nu lucri ca toată lumea, că mai mare aavere a omului: emunca, e averea lui. Ai o logică şi spui un adevăr autohton, cu loialitate. M-am gândit şi eu la ce-ai spus, om bun.  Cu de-astea ne îndulcit viața, sortea? Tu aşa socoteşti,dar care ni rostu-n lume ?Ce, asta am aşteptat, în viața toată? Cu ce ne mândrim? Tu aşa rupi opinca? Zice ce zice despre mască, ministru sănătății, dar el îşi permite de fală beneficiind şi de gratuitate la măşti plus de salar special de fală, că nici o lege nu'l deranjează cu bani mulți, în buzurare, că viața îi e ca o floare, de gală, galantă, fără suferință. Ce nevoie are de puşcă şi aşa frântă, că lui baronului şi aşa binele-i ține calea, dor doruțule? Până la urmă râdem de viroza asta, dar nu nu vor râde toți, puii mei! Că dăm viroza, în tri supărări! Toți au viața fără stil: durabil şi util, făcându-şi deşănțat şi departajat mendrele, de trişare? Fac față, în plină ziuă cu noapte, cu minciună de contrabandă? Escapadă de capă şi sabie, în căutare aventuroasă a manuscrisului, ilustrului academician Dimitrie Cantemir ca muşchetar român, că viața-ți dă chef de acea norocosă şansă pentru a îmbrăca camaşa lui Iisus. ŞI totul că ceva-i altceva, în tot fiind o grijă pentru ceilalți. Sava Negrean Brudaşcu o interpetă pe măsură cum zice Maria Buză, cum chiar ea mărturiseşte de când era tànără, măuiere cât o manuşă, că doar acuma o mai pus pe ea ceva, dar, în tinerețe, ea o compus şi o încropit ceva pe o învîrtită, cântecul Dorule nu fi nebun şi mai ține la hatit şi la necăjeală, că emoțional ne încântă cu cântecele ei sălăjan patriotice şi de dragoste, cântece uluitoare bogate şi de o frumusețe picante stil folk a muzicii păunesciene care entunziasma ridicându-se în picioare la cenaclu Flacăra ca să cânte şi încât e minunea de adunătură parcă la revoluția din 1848 a lui Bălcescu sau ițitului advocat, om cu carte din munții Apuseni, Avram Iancu, moț isteț al carpaților, parcă ei porniți să facă românaşilor dreptate, că nu s-au lăsat nici ardelenii până la moarte, chiar dacă mai demult Horea, Cloşca şi Crişan de grofi români şi de împuțiți unguri, impuțiți şi afurisiți unguri şi austrieți i-au răstignit pe roți ca să se învețe minte ce pățesc cei care se răscolă contra autoritățile, deşi s-au mai născut şi alți revoluționar care acuma sunt democrați şi defăimați de alți români care duc greul cel mare a necinstea, nedreptății şi robiei, că am fost lipsiți, văduviți, de drepturi, dar doar cei ce au suferit şi suferă, harnicii, aurul, mirabila sămânță a pământului şi tot ei simt durerea globalizatoare, strosala răului, nedreptatea, că unii baroni-şi fac de cap şi ne batjocoresc, chiar şi acuma cu neprincipii, că ne coc în bătaie de joc, dar asta ni cu neamul meu, brendul lui "suferința" fiindu-ne şi-i aiasta, că ne asemăn la pațanie cu cea a lui Iisus Hristos care ca poporul român suferise pe pielea lui, ca şi cum ar adapa soarecii şi ar da la rațe. Fiecare are istoria şi îmbrățişarea sa, dar ce vrei? E-n adevărul descoperit şi pus pe picioare, înaturaleța lui Vica şi binele de a trăi şi mai bine, că şi pe vremuri grele, de război sun Sfinți şi soldați, în miezul problemei cu vocația care tu zici, ca o mai am ca-n fimul Mere Roşii, eu făcând pe deştepți numindu-le pentru prima dată, în România: Mere pădurețe. Ceva: vocația ni de folos celor cu vocative. În Mere pădurețe e traba mea şi a lui Vica o pieptănată şi pusă la rând ca femeieiuşcă, curată şi harnică țărancă. Doctorii ca veterinari, din Miezul Africii, tratează şi cară un elefant, că-l duc la turma, că speriat de bau- bau s-a depărtat aiurea şi aceşti muncitori cu protecția au greutăți pe care nu una-după, ci cu efort le rezolvă eficient, că-s buni la suflet, mai buni ca oricine, mai pragmatici şi mai buni la suflet ca conducătorii care se sfădesc şi parcă nu colaborează armonios unii cu alții (elefantul tranchilizant la trezire ai grijă, că-şi mişcă trompa şi se pot nenorocii, au grijă de sălbăticiuni, cum marii zilei nu se îngrijesc protector de țăranii noştrii). Cum de analizează nimeni reformele conducătorilor care se laudă cu ce n-au de ce se fălii, că ei nu ştiu ce se petrece, în timp îndelung (cum de nimeni nu se înfruntă cu ei? Viața nu se guvernează cu ură şi nepricepere cum nu s-a mai văzut). Chiar şi femeile din cauza lor fac avorturi, tot din neglijența lor, că n-au principii de Biblii ştabii aieştea. Ce altceva să-ți spun, Ben, că ogorul, nu se lucră, cu priceperea şi sănătatea de altădată, că s-au golit satele de țărani, iar cei care au rămas sunt bătrâni şi nesănătoşi. O pasăre înțeleaptă, îşi face cuibul într-un copac puternic, grăieşte un proverb din Coreea de sud cu capacitate, convingere şi încredere, cum nu mă convinge Iohannis, dar nici Ludovic Orban care se laudă cu nimicuri de ale lui dând-o, in bată cra-car ca o cioară care se murdăreşte, cacă pe o bară, chiar şi cornul păcălit de vulpe, îşi pierde din cioc caşcavalul din cuoc şi ursul, îşi pierde coada.

     - Multe felicitări poetului Pavel Rătundeanu Ferghetre, Multă apreciere pentru perseverența sa, în a scrie și a compune. Îi dorim mulți cititori și mulți prieteni sinceri, Cu stimă, Melania

     - Mult suflet, soare şi multă căldură de om, că tu ce ai căutat şi cea ai căutat ai şi aflat, ca-i-si reuşit să ai şi opera omnia devenind o istorie o soartă şi o cinstită şi iscusită artă de adevărat artist al cuvântului, ca o Maică a Domnului, cu adevărat stăpână a succesului având un liber a tău, cu drept de a fi, de a te exprimă cu miros de busuioc şi nealocoşă, cu îndemână şi absolut cu bun simț, bun gust, dar de artist, c-ai rămas tot o drăguță a patriei Limba română, o bună din patrimoniul național. De ce trăim din plin ca campioni mondiali, antrenați şi talentați? Benone cântă cu o probație impardonabilă indispensabilă de frumusețe şi noblețe de care mi dor de nu mă satur, în dor, zice Viorica Flintaşu, că Benone Sinulescu încântă neamul românesc, căruia nici chelia lui nu-i displace, că-l place spectatorii, în drag şi sfânt ca pe un Radu mamii, un făinoşag de care ni foarte dor ca Cătălin nebunul a codrului de argint şi de aramă, că n-are ce nu ne place, în acest: să dăm mână cu mână, dând mână cu mână cei cu inimă română, de patrie română cu îndemână între sănătoşi cu inima română, că cântă şi iar joacă, având inimă română Benone inimă română, c-avea pe pe Lenuța, mândruța, în cerdac şi sub cerdac şi lui Dumnezeu ii era cu VRERE şi pe plac, un drag cu făinoşag, cu bucurie şi cu ce mi mie mi responsabil, cu drag, prin ceea ce mie mi mai drag, dragule impecabilule cu toată încrederea şi ca Vica cu făinoşag, cu problema economică şi politică, cu-n catifelat şi o ureche muzicală ireproşabilă, fără pereche, în egal național ca om a surprizelor, că va dat, Ben, tot ce ți-ai dorit, om alduit, neprețuit, aniversările! Că ce mi mai drag pe lume, calul bun şi cu hamuri bune? Plictiseala pentru noi să nu existe, că lumea ni la picioare şi cum se zice şi zice Cove: plictiseala să fie ultima problemă a noastră. Nu mi-ar ajunge o viață s-o iau de la început, aşa cum anii au trecut cântă George Rotaru. Vică, cum înțelegem problema care politică şi economică, ne încovrigă? Vică vorbesc cu mine, de tine şi mi bine, în starea de bine pentru a fi bine. După mine umblau cu mâncarea, când veneam de la muncă ori chiar tu lucra, în câmp alături de mine, nu şi la serviciu de a preveni îmbolnăvirea animalelor şi găinile vaccinându-le uneori venind acasă şi beat, deşi nu-mi venea bine nu mi se sta, că nu eram împăcat că eram amploiat, turmentat, făcându-mi dureri de cap: Lele Floare leagă-mi capul, că mă doare de prostie omenească stil Caragiale, c-am luato din deal la vale, că m-am prea dus cu sănioara ma Vică, Mărioara şi soru-sa Anişoara.

     - Asa vorbesc si eu cu parintii mei si fosta si chiar azi dimineata in pat m-am trezit vorbind cu Anca luindu-l la intrebari ca multe am mai fi avut de spus pentru ca am sperat sa-l mai vad odata pe el si tara insa nu a fost sa fie. Si nici tara poate nu o s-o mai vad vreodata.

     - Vica, nu o vedeți pe fercheşa şi curata țărancă care recomandă ce-i de făcut, în birourile moderne, cu deficiențe şi cu posibilitatea de a a răspândi boala, că Vica rămâne o făimoasă adaptată la starea de urgență, că sunt multe restricții, însă în toate e un cadru medical regal de protecție. -"Sunt multe priorități", zice Vica, ca un comandant suprem. -"Avem multe de rezolvat." "Mai facem un pas spre bine," chiar epidimiologul zice optimist, că nu ne culcăm într-o ureche. Că unde-am fi noi fără raza de speranță, o ingeniozitate ca o vreme frumoasă şi ploioasă după secetă îndelungată? În reluare nu se întâmplă niciodată la fel, c-am văzut când Ceauşescu vociferea, dar seara la Telejurnal n-a mai fost nimic, din incident, din ce a fost la ziuă.

     - I-au luat viata jigodiile astea ignorante, lacome si bancare. Ca nu-i mai satura dracu!

     - Situația şi-n Bali e delicată, zice şi Lira dorindu-se veşti mai bune: se suferă de anxietate, de stres şi de tot ce-ți poți configura, imagina, dar de unde ştim ce ştim, frate, în evadarea simțurilor cu dorințe, în surprize, surprize. Ce vorbe prosteşti mai sunt şi aieşte vorbe fără dulceață aşa cum se cuvine şi ni in obişnuință, în nobleță şi doină. E dincolo de orice hoby. Unul zice la proTv, că: mamă, mama ce m-am plictisit, stau în casă şi nu fac nimic, în, c-aud numa de Covid (Emilian..., nu i-a zis Cove întreg, dar nu-i bai). Care ni binele de a țării mai bine, că energie avem de a merge mai departe, Servus! Ca atare după ploaie vine soare şi elimină orice neg…  Se elimină jeg. Din ce o fost n-o să mai fie, că altceva se întâmplă. -"Nu stă cu el", îşi iese Daria din pepeni, îşi ase din țâțni,"nu stă să-i facă ei de-găuri... "Numa Daria stă cu el şi  i slugă".

     - Văd că vă interesează și știrile internaționale. Uneori ne fac să plângem , alteori să râdem... Melania

     - Veta Buriş: -" Am să vă cânt despre mamă, un om ca un un izvor a minunilor care ca Vica o mamă alduită multe face că-i ferea pe prunci ca o cloşcă care-şi fereşte  puişorii de rău, un miez al problemei sociale, cum nici nu credeai că se poate mai etic şi mai mişto. E ceva care ne ține cu şarm, în priză cu ideei cu strategii, la alt nivel. Binele fie cu voi! S-a băgat boii la împrumutat?

     - Vă rog, am dat atât de multe interviuri că nu mai știu. Ați putea să-mi dați câteva date, ca să știu în ce termeni să mulțumesc. În momentul de față pregătesc un interviu solicitat mie de Domnul Ben Todică, dar cum sunt eu un fel de vorbă lungă,  îmi trebuie timp ca să  termin acest interviu. Trec printr-o perioadă aglomerată fiindcă toată lumea stă prin casă și scrie mult și  de aceea și eu primesc multe mesaje…

     - Voi aveți cu perspective lumea la picioare cu-n frumos a României, că strigă Bărnuțiu din Sibiu, că Ardealul nu-i pustiu, că strigă şi Iancu de la munte, nu te teme măi Accente..., că şi românii sunt nişte alduiți. Ben ni alături de noi, Dumnezeu,să-i ajute! …Eu scriu doar de pe telefon, n-am leptop ca copil sărac ce sunt, dar prost nu sunt după cum zice Vaida de la Radio-Cluj. Uneori de ce sunt aproape şi totuşi departe de cei dragi? E azi, e ziua lui Marius,îmi spune Daria. Au fost ieri, că azi întâi mai şi mâine nu-s lăsați să circule, că-i urgență şi nu-i lasă nici la grătarul cu mici, dar cine ar fi crezut, c-i să avem şi astfel de necaz? E ceva care ne ține cu şarm,în priză cu ideei cu strategii,la alt nivel.Binele fie cu voi! Tu cu ce ieşi cu provocarea-n lume fără a greşi avându-te cu cultura, cu lectură lui Irina, Melania, care gasesc ca Dogaru înțelegerea cosistentă şi corectă, deşi la noi, că, în Ardeal s-a înorat, chiar şi-n sufletul e un balsam de basm, în sufletul meu fără să-mi pierd speranța, să ne înțelegem, că-n Româia pitorească a lui Russo şi Vlahuță, a răsărit soarele mai altfel. Şi totuşi de ce suntem intimidați?

     - Pentru ca nu ne vine sa credem ca magarii astia sunt capabili de astfel de cruzimi. Auschwitzul digital e aici intruchipat in salvator. Daca parintii sunt in stare sa-si violeze copii si copii maltrateze parintii atunci sa nu va mire ca va lasati intimidate, că ne lasam inrobiti.

     - Ca pe vremuri de război se survolează țara cu helicoptere, avioane şi ce ne rămâne de văzut, că suntem sub ocupația covid-ului? Am multă nelămurire. În ce gât am ajuns să trăim! Unii dezmint, că din laboratoare n-a pornit Pandemia, că nu aici slavă Domnului, e buba, baiul. Pe cine să crezi? Nu toți sunt conştienți. Că oamenii nu-s fără păcat şi si răstignit şi batjocorit pe cel care nu le-a făcut nimic, ci i-a avertizat... E clar că suferim şi nu ne putem ascunde după deget ca Tom Degețel şi că suntem, în plină stare de urgență. Numai de rău se vorbeşte, însă hai să vorbim la obiect ce vă ține pe linia de plutire, sănătoşi şi cu fruntea sus, că eu stau acasă. Pe mine nici Vica nu mă consolează, nu-mi zice nimic ca lebăda mută a veşnicului Blaga. Ce scriam, în lupta cu soarta, în 17.03.1973, în caietul: De vorbă cu mine, cugetând, în timp-conversație intimă găsindu-mi o preocupare, chiar dacă era o aberație, că profesam ca Tehnician veterinar al Direcției județene sanitar veterinară Cluj, la dispensarul sanitar veterinar Recea-Cristur, Cluj. Mi-am înhămat gândurile la căruța bucuriile, gafelor, că eram ca funia, în sac, mai "încuotricam", încâlceam lucrurile şi ca el fugitivă, nu eram un simplu spectator al acestei comedii, că era un bine a tuturor, un unic, că scandalagii erau înlăturați, colegii luând exemplu de la medic fumau, chiar şi Vancea grozovindu-se cu țigara, în gură ca găina împăcată în blid la nuntă (nici unul n-a voit să mă forțeze să beau iarba diavolului ca indienii pipa păcii, deşi civilizații americani distrugeri erau cu genocidul ca să-i fure pe autohtoni, pe aceşti indieni (cui să dai alarmă, c-asta era criza: era om ucidere, în masă, civilizația care distrugeau oamenii ca un duşman rece?) Noi oamenii eram bine şi muzica muncii. Eu scriu doar de pe telefon, n-am leptop ca copil sărac ce sunt, dar prost nu sunt după cum zice Vaida de la Radio-Cluj. În cosistența familiei veterinară de la Recea: doctorul Dascăl Alexandru de-a lui Visa, Doda din Caşei, Giță şi Gusti, Vancea Augustin, că mergi şi te reântorci acasă, fiecare, în sectorul lui şi la Vica, eu eram acasă, un har, în împărăția ei şi o inerție, o înțelegere. E şi o parte plină a păharului, di căluț, di!

     - Traiasca 1 Mai cu mici si Bere!!!

     - Ce tu ai spart gheață?

     - Da, am spart-o si am pus-o in paharul cu berica. Ordonanţa militară de 1 Mai, poliţia va împărţi din uşă în uşă mici cu muştar! 

     - Eu nu pot să nu cred, în filmul meu cu Vica fără nimic impulsul, că din mintea mea nu s-a dus, că nu să scufundă, mă, Ben, nu să scufundă planeta, că noi batem cu succes cu coronavirus, noi având o imagine bună ca de "coolgheteri". Eu şi Vica eram, în formă şi reformă, că românii au talent crede-mă şi asta ne bucură (nici nu ştiu, Melania, cum mi-ai descoperit preocuparea şi cea mai frumoasă experență şi excelență: scrisul. Nici filmele de la Pro, Național, nu-s de genul care să-ți placă, că nu-s de bine ca să facă bine, dar nici un responsabil, nu-i piaptănă vorbindu-se de hărțuirea sexuală şi nici de o cumințenie (nu se face nici beletristică şi se arată doar scandalul țigănesc, din Blaj, Braşov şi dacă-l întreb pe Mircea, nici vorbă să ştie ceva, că se face haz de necaz, că de n-o fi bandele de tigani, că ei ne defaimează peste tot pe unde merg şi cerşesc strucându-ne imagina de români, în super cupa. Tu eşti un bine a binelui.Tu regândeşti pasul următor, că viața vine peste noi, că mergem, în mers spre înainte. Totul e cu-n răsărit. Scrisul mi scopul ca să privesc, în interiorul meu şi cum asculți liniştea? Între noi e o coperare. Avem nişte concepții, cu convingeri proprii (asta fiind secretul unei vieți mai lungi şi echilibrate exersa cum e imposibil şi acea, că e ca misionar să ne găsim ce am găsit de fapt: misiunea, în dorință de a traii mai bine, că ne-am găsit misiunea, sensul vieții pentru a nu ne plictisi, Ben, indiferent ce ni se întâmplă în viața, chiar ce a intervenit cu moartea lui Vica). Nu era, acele vremuri distanțare socială, nu era complicații de acuma şi era o bucurie de a ne avea unii pe alții, era un special fără restricții, că noi eram de 10 indiferent de sex. Nu ştiu dacă eram conştincios, când nu ştiam, că ce-am reuşit, că voi reuşi, deşi chiar şi eu am scris cu inima fără a şti că steua mea vreodată, că v-a străluci am scris, în inima mea fără a o şti era Vica mea, dar acuma trăiam, în castel la Nadaşel, c-aici eram cazat, dar tot aici cu zile senune şi fericite, în acea vreme îmi era dispensarul veterinar, unde nevoia mă învăță să gândesc şi să mă obişnuiesc să gătesc (asta am început inițial pe la Leghia, în cariera de piatră, m-am educat sfătuit de tata Dragomir care puse la foc fasoalea la fiert şi eu pe tata întrebat: -"Da, rântaşul la zamă cum se face? Avea pe la noi, în casă şi pe fratele mamii Puşcaş Vasile şi pe când au coborât din carieră şi mâncarea era grăită cu multă atenție şi tata şi unchiul Vasile s-au mirat cât de bună a ieşit, dovadă, c-au mâncat cu poftă ce a fost la mine o performanță, o cinste mie, că nevoia negăsit te învață ce e bine, să faci bine (când am pus, în fasoale gesticula de la caii castrati şi a gustat şi doctorul veterinari Csiki Arpad cu respect m-a lăudat, cum rar se întâmplă din partea unui şef care mai rar le cazi simpatic, tot timpul trebuind mai mult. Să nu mai zic de colegii Lar, Tonea şi Vladău Viorel care s-a autointoxicat cu structura din dotarea dispensarului/ puşcat propria puşcă de vânătoare după ce pe mine doctorul Rosa Liviu, localnic din Nădăşel, pentru el, pentru acest stroşit coleg Vlădău care lucră la ceape Sâmpaul, dar Toşa aiesta îi aprobă transferul la dispensar, în Nădăşel, că s-avea doctorul cumpărat cu nişte iepuri vânați de acest tehnician veterinar... care şi aşa s-a sinucis şi numai el ştia şi doctorul Toşa Liviu de ce a făcut-o... Nu mai ştim nimic ce se întâmplă ca Vica, după ce plecăm, ca şi n'am fi vii niciodată ori tu crezi altceva? Oameni mai răbdăm est? Dar eu, în decepția mea nu mai ştiu nici văduvă mea Vica ce mai face, nu-i aşa, că nu se mai joacă cu păsărica/ cu pruna, trosca ei, ce face, că îngerii n-au păsărici şi ea cu pruna ei ce face, oameni, dar ce să vorbim, c-am zis c-oi zice amu ni? Cineva o zis după ce l-o puşcat pe cârluonțatu altu un l-am puşcat crezând că-i bandit linge blide, puțin mai isteț ca dracu'.  Totu-i ca durerea de cap care persistă, deşi natura are darurile ei. Mircea Diaconu, în Mere roşii: -"Nici un om nu-i bătrân, când vrea să trăiască şi are un frumos, în interiorul lui socio-uman, că nici dracu nu-i negru, ci iluzia oamenilor şi zările din peştele lui Platon, în flăcările încinse de la focul ațuțat de filozoful idealist, din preistoria, copilăria, popoarelor. N-o plouat decât într-i noapte, dar n-a udat pământul într-atâta ca să satisfacă pe legiuitorul din mica fermă familială, țărănească, dar au zis de la Metoo, c-are să le plouă mai violent azi pâine maine seară ține avertismetul. La Roadio se cântă şi încântă Ana-Maria: Mi dor de ochii tăii: două vâlvătăi-două văpăi, în care cu temelie şi omenie, mă oglindesc, în ochii lui Vica: două scântei a pasiunii de la românii au talent ca să ne facem viața mai fericită că sănătatea e după inima ta (o mare emoție) c-asta era vorba lui Ana-Maria de la ŞIMLEUL-SILVANIEI, de care îi plăcea şi lui Vica cum ne îndulcea viața fătuca aesta după mine cu străluciri verzui-albastrii ca zborul de albatroşi de desupra mării, că era o dulce, o voce care place oricui, că real e o vocație care ne afectează emoțional, nu doar cu Mi dor de ochii tăi, că e o înfrumusețare, o mândrețe ca Vica, unica mea cu două văpăi plecată ca să emoționeze şi afecteze, cu o stare de urgență şi cu enormitatea ei de femeie şi social-umană conştiință, pentru mine o stare fără precedent, dar după hartă meteo nu va ploua În intervalul următor de timp, la Cluj-Napoca (de vineri încolo, de mâine, de joi mai apoi?). Vica la înmormântarea ei o imagină terefiantă (nu-mi venea să cred că nu se şcoală în capul oaselor să strige:

-"Da cu voi ce-i aici, adunărură de oameni, voi de ce nu puteți sta pe la casele voastre?" Ar fi fost un Utim rost suprem. De cine nu i-a plăcut nici la înmormântarea ei n-au venit. Totul e ca o senzație de nisip, în ochi, semn că te-a răzbit oboseala şi doar un tratament radical te salvează cu orice chip, că tot ce e de genul aiesta e insuportabil (vizic albastru, dar nu şi, în spectru politic, c-aici e vorba de responsabilitate şi asumare sustenabilă indiscutabilă). În tot şi peste tot e palier ştiințific, însă şi un strsant, în ciudă, că idee vagă, că relaxarea vine în context epidomiologic, că sunt țări cu "fekniuz" (o strategie ilogică, croite aparte, cu echilibru pentru a ne păstra schimbarea de comporament şi aşa dificil, că multe nu satifac, că se forțează starea de şoc, intervenind inccidentul şi impactul cu trenul, că şi oamenii nu satisfac polițiștii, încalcă şi ei legea, în speță de urgență, c-apare fals, în declarații care sunt frustante). E nevoe de dreptate şi nu de încălcarea legii ca-n fimele americane, stil Trump, căruia i se permite să nendreptățească şi să mintă ca un pungaş prins cu mâța-n sac. Să ne asumăm bărbăteşte, cu capul sus şi ochii-n patru, că totul merge perfect şi corect şi să fim cu faimă până la capătul lumii, lumină a luminii ca cei mai calculați care nu aglomerează azi, nu ziua de ieri, a lui imediat, cum făcea Domnişorul, Nichita Oliver şi cu faptă bună, dar cu imidiat, care putea fi, în altă zi cu tone de Adrenalină, dar sătenii erau cu răbdare, că ştiți la ce să se aşteptă de la Executivul, că oamenii, sătenii lui, îmi cereau:

-"Să-i dai, domnu doctor Pavel, să vaccinare găinile şi domnişorul care vaccina cu încetinitorul, chiar dacă vaccinam început după două oare devenea apă chioară, apă de ploaie, injecție cu ser fizologic, în piciorul, proteză de lemn, un imposibil, dar bola de pseudo pestă aviară nu survenea ca epidemie, deşi nerespectarea regulamentului putea duce la cateostofă, dar culmea, nu s-a întâmplat nimic până la pensionarea mea, dar nu vă culcați pe ureche, pe laurii glorii-victorii, ca seceta pentru agricultură. Nu insit să fiu tachinat ca o sirenă, o muză invocată, ieşită, în evidență, o prezență plauzibilă şi chiar dorită, că se descurcă chemată de chemarea străbunilor cu dragostea de viață, cum scria Jak London, un Martin Eden real lup de mare, monstru învățat dar fără codul manierilor elegante, cu picioarele bine înfipte, în pământ, pentru a nu fi inutil, dintr-o realitate fără Vica uimitoare, muncitoare un mis a frumuseții, după mine, în centru, un centru al universului, luminii care mă facea să simt bine până la marele ei final una peste alta pliată, mulată, după naționalul nostru monmental, dar ce zic ca un erou, că lumea toată e cu credință şi cu speranță, în siguranță, chiar şi muza cu vocație se invocă dând glas inimii, că timpul, în timp, e imagina imaginației, că eram un mințit cu Vica o femeie văduvă, cu neprevăzutul ei imprevizibil, cântec de lebedă vie şi vioaie, în tinerețea mea de la librărie, în Aghireş- Fabrici, îmi încorpeam cumpărându-mi cărți, îmi încorpeam o bibletecă care nu concura cu cea a lui Nemeth-Băieşan Iosif, învățător greu de egalat, că era ca un sportiv al înțelepciunii şi pasiunii care-l înălța spiritual, tot timpul fiind cu problemele, dilemele, îndoieli, rezolvate la timp şi, in timp rezolvate am senzația culpei, având de rezolvat cu bunătatea lui o silință care la învățător nu era un ridicol. Deal cu deal nu se intalneşte, dar altceva-i cu om, cu om, alceva se povesteşte, că ei se pot întâlni, ce zici, Ben, că oameni potriviți se potriveşte şi cine se aseamănă se adună, în linişte, nu-i aşa că se ia lucru în mână. Capcana mercenarilor, e un film a lui Sergiu Nicolescu care ca actor, în rolul lui Tudor Andrei care luptă contra unui baron de ungur şi a mercenarilor lui care face prăpăd, în Ardeal, în Beliş. Învingătorii serbându-şi victoria sunt proşti ca noaptea, că beția, îi duce la dezmăț şi nu judecă, însă dacă-i conduce o mână de fier, e altfel povestea şi eroismul lor nu e blazat, victoria tinichelelor, vorba lui Alex. Ştefănescu un critic drept şi înțelept, sănătos încăpățânat, în bine ca un țăran de zile mari pe ogorul patriei limbii române cu plugul răsturnând brazda păcii şi painii. E o filozofie şi mai adâncă din filmul citat: "Cine moare acuma, nu mai moare la toamnă". Ştim. Mulțumim că ne reaminteşti, că nu suntem nişte fiecine, că ne avem însemnătatea ca popor, în spiritul lui Iisus. "Faptele sunt cele mai bune interpeteri ale gândurilor unui om "(John Locke) şi chiar aşa în cinstea şi, în seninul lucrurilor, curățenie a nevinovăției a țărăncii cu bujor, în obrojori, pusă, în doine şi hori a natului frunte şi suflet Dan Spătaru care nu era numit doinitor/ horitor, dar n-o zâcea rău şi din Liceul Agricol de la Bistrița într-o anumită perioadă a vieții mele pe corabia şcolării, ca a liceienilor lui George Şova, eu mi-am cerut voie, eu şi Pegrig cerându-ne de la directorul Petringel Alexandru un om cumsecade, mai rar, serios, cu un rost ca Socrate /Isoscel, care mă pricepusă şi dibuisă şi, în Dorință, poezie pe care mi-o publicase, în revista şcolară Orizont (Purcea Grigore la care eu aşa-i ziceam, Pegrig, "Străinul" -înstrăinatul, fără să-i fi ştiut viciu de a ciorti, fura, viciu de a completa, de la alții, lucru despre care aveam să ştiu mai cu precizie după transferul nostru la Şimleu, aflând şi constand că nu mințeam, când ne-am pierdut unul de celălalt mi-am dat seamă, el rămânând repetent, c-o dase, în bară neânvățând, deşi ne trecea vremea şi anii fără să mai ştim spre ce ne duc anii cu păr alb şi minte proastă, unde ne cară, în cârcă, el ca oaie pierdută de turma lui şi pierzând şi căruța, din paza păstorului blând, deşi, chiar asta o să regrete rămânând cu sufletul îndurerat şi peste ani şi ani tot sucind: ce naiba l-o fi pus să pişte, nărav prost, fără o justificare. Când lucram pe la Nădăşel (asta n-am notat, în caetul cu însemnări, cum îşi nota şi Emil Cioran te miri despre ce frecuşuri, ca un iubitor de meseria scrisului, ca filozof mai alfel, c-altfel n-ajungea ca om deosebit extraordinar şi unde a şi ajunge cu vârf şi îndesat înstrăinat la Paris ca sculptorul Brâncuşi, care ca om spiritual s-a ajuns,deci nu aveam nici habar pe când scriam de a lelea şi cântăm iordane fără să am ureche muzicală, c-am să întâlnesc la Ciubancuta pe Vica floarea macului cu gura dragă dulce ca o fragă habar n-aveam şi că am să mă stabilesc, în acest sat Ciubăncuța, al Pr. GRIGOARE CRĂCIUNAŞ un harnic folclorist, cum, îl apreciază specialistul folclorist prof. Adrian Fochi. Găteam, în castelul de la Nadăşel regretând uneori că-mi pierd timpul cu aiasta şi experimentarea cu scrisul lăsa de dorit, chiar dacă nu aveam meşteşugul scrisului încă/ între timp culegând şi eu folclor, ulterior ştiind doar de Prof. Drd. Ioan Cuceu de la Arhiva de folkor al Academiei, instituție valoroasă, din Cluj şi de Sef Tiberiu Groza precum şi pe Mircea Cîmpeanu cercetător de la centru de cultură de conservare şi promovare a culturii populare tradiționale al județului Cluj. Ce-i şi cu nemurirea aiasta, că fizic, cu logică, rational şi real tot nu trăieşte, decât, în amintirea celor care vor veni cu calitatea de om, în comedia social-umană a lui Onore Balzac, că autorul e într-o permanentă exersare, într-un exercițiu de a se exprima încârlionțat, expresiv, cu o rutină a naturaleții potențiale, cu drept de a fi naționali şi autentici. Aiasta revoltă pe mulți starea de urgență, se revoltă deşi câcatul scormonind pute, ințeapă nările şi derutează simțurile, iar tăciunele mocnit zgândărit arde şi înegreşte, în melodia vieții. Multe nu le-am făcut, nu le-am respectat. Ferească-te Dumnezeu de fuga şchiopului, de bătaia orbului şi ca om de gura satului (observă discriminarea care se face acestor minorități la care li se zice, că-s cu handicap, cum e şi o ploaie toreanțială şi cu gheață, un dezastru). Cine mi duşman mie, eu mi-s prieten lui oricât v-ar părea de ciudat acest lucru, că nu-i puțin lucru nici faptul, că moartea lui Vica mă face să mor puțin câte puțin, că şi aiasta e o despărțire de cel drag, ca de lumina ochilor mei. În Prietenii mei elefanții am asistat la îmormântarea lui Ramu, un prieten animal care a salvat pe Raj şi pe copilul lor sacrificându-se, chiar dacă era doar animal, dar unul extraordinar, mai ceva ca omul bandit, un nesimțitor: neom. Veta Biriş onestă, cu mândria ei de om sensibil la durerea celorlalți semeni, că pe undeva suferința şi sărăcia nu-i doar ovorbă/ legendă :

-"Am rămas la sat şi nu pot să nu țin,prețuiesc, pe omul de la țară care merge la prăvălie-magazin şi se uită la salam şi se întreabă: o fi având gust bun, dar din banii: de 200 lei pensie, nu-şi poate perminte să-şi cumpere, un lucru amar, deşi se zice că țaranul e talpa țării, însă de toți e prea călcată-n picioare neprețuita talpă a țării", când e vorba de sinceritate, nu e vorba de dres busuiocul, chiar dacă nu merg treburile de la sine. Veta n-are prestigiul lui Veta Biriş, dar, in multe privințe are asemănării, c-aşa-i omul satului, suflet cu adevarat cu calitatea de om cu suflet mare, c-aşa cum e o vorbă: după ploaie vine şi soare (şi voi ştiți pe Vica cât demult am iubit). De Veta Biriş voi ce credeți, ce suflet dulce are? Ho, ho! Cum închid gura târgului? Uneori nu declar nimic, din retengul meu? Nu sunt fleacuri, ci confuzii. Deci ce dau din casă ca Florin Pastramă şi Brigitte? Dar chiar din asta tu şi Melania ce ziceți literar, cu talanții îmulțiți, în har? Toți pot avea mintea şi sufletul, în palmă ca pe o tavă din care să servească omenirea cu: pace şi pâine, liturghie precedată de utrnie şi urmată după liturghia din spice, urmată, în mândrie? omenie, de vecernie? O compar pe Vica cu Veta Biriş, dar din greşală scriu tot Veta Biriş, Vezi, Ben, cum mă descurci corectându-mi vestea povestea, că fomeia aiasta care cântă atât de frumos, atât de larg eleglant şi optimal-patrioric descoperindu-se, în bunătatea ei, fără probleme cu grație imuno cu încredere, în fericirea celorlalți încântând rafinat şi plină de loialitate şi-mi reaminteşte-n Dumnezeul ei, nu ştiu cum să-ți explic, îmi redă excepțional de excepțională vieții mele, Vica, un ceva de genul acesta, cum mai rar o luam fără pereche, în brață, că-n Căpâlna fetelor de la Căpâlna acestă expertă a cântecului, Veta Biriş, atanas sinceră şi ca o bună țărancă ca Vica a rămas, ce vrei, țărancă, în satul ei şi e o mamă a satulului de pe care conducătorii şi guvernul de pe care şi-a luat mâna şi piere din cauza neglijării, că nu există nişte reguli şi principii de Biblii ca să vegheze şi să-l protejeze, mama lor, satul, că e un soare satul, în veşnicia care ca pasărea pe limba şi cu tradiția, în principiu, în alertă, piere si e un lucru urât şi neresponsabil! Sătenii, bunicii mei, se bucurau, când mă rentorceam, în sat, că manifestau dor şi dragoste față de mine cu toate că nu răsplăteam cu nimic dragostea lor, chiar şi încercarea de a reveni acasă cu servici, veterinar, în locul lui Augustin Patrule care promovase preşedinte, în locul celui care se spânzurase, asemeni lui Closca, el, c-a fost, în piață, în Huedin, a fost prins cu mâța în sac: vânzând din avutul obştesc a Ceapeului din Sâmpetru (Bunica mă sfatuia să nu spun chiar tot, că am Universitatea de partid comunist, că se vor teme de mine, dar eu ca un copil rău n-am ascultat, n-am ținut cont şi chiar asta n-am făcut, că nu am ascultat sfatul lui bunica urmaşa a lui Iancu, a craiului din Apuseni). Cine şi de ce să confirme, că românii au talent? că sunt de firmă românii, în marea prostie a covidului, că nu-s doar de figurație, că-s scumpi, că nu stau degeba pe tuşa nemuncii, că noi suntem perfoemanța şi steaua Europei. Fiecare om are şansa lui, dă cap răutăților, că pandemia doar ne-a procat ca să arătăm, cât de buni suntem, Vica. Ungurii nespălați pe dinți nu-s, în România cei mai inspirați cu autonomia şi ca limbă uzuală maghiara lor, în Transilvania, românii fiind expuşi la urât. Relaxarea, dar pe cine ce doare, că se va sporii îmbolnăvirea şi numărul morților, dar pe cine doare şi suferă? Până şi Pițurcă critică prioritățile.Totul e ca calcarul depozitat, în maşină de spălat. Ce sparge monotonia care scenă, cu ce picant de amor? cum şi cu ce mă distrează Vica, în eterul ei cu ozon? Ce va fi mâine nu-i azi că spre ce viața noastră ni se îndreaptă, Domine? Scăpăm de încorsetat, de inzauare, continuând să moară oamenii pe strada noastră, c-a răsărit/ nu, a răzărit, soarele, să diminueze greul cel mare? Nu ne implică noi ca să eliminăm ororile şi s-ajungem pe culme cu Surâsul Hiroşimei, Jebeleanu? Când ne vom mişca noi tot înainte pionereşte, în culorile acestui calcul bizar, în care suntem de la început de pandemie ce pare fără sfârşit. Să punem mâna pe carte, că nu urzică, zice Neamțu la TVR2. Ca atare să fim responsabili. Situația e agravată şi-n alertă, că li s-au încurcat ițele... Între mine şi Vica, în afară de dragoste, de acea relație de împreunaree ce altceva a mai putut exista cu succes?

Nu era nimic precar, ci ceva cum rar, căldură de om ca înflorirea de pom pentru rod a putut să existe între doi dragi, în ce mult te-am iubit Vica era o ardere biologică, în logică şi naturalețe (era dispusă şi la ea pofta să trăiască cu mine şi era perfect şi corect, ne dăm cărțile pe față, durducându-ne emoțional, în lupta corp la corp cu adâncime şi profunzime cu înălțime, uniți strîns, intens şi imens, cu înțeles sens de satisfacție şi imens, că nu luăm decizii pripite, proaste, ea având ceva de spus, chiar în acel jocul dragostei, în mult, multu şi pământul a ce mult de iubire, candidând la fericire, în dreptul social-uman, un credo şi promisiune a deslănțuirii, că se demara, demara absolut, în pasiune cu o înțelepciune proprie, rară comoară umană, naturală aparte, fără precedent şi fără egal național tradițional, cu potențial, pentru fiecare om un monumental). Ce profund mă motivează să scriu astfel? Ceva din mine avea Vica, mama muncitoare a câmpului. Nu ştiu câți vor crede, că am înțeles-i pe această zeiță agricolă, veşnic foarte personal, pur şi simplu să fie utilă, Vica, pe care o descopăr, în lucruri simple care te bucură, în exces la tot pasul zilnic ca o pâine de toate zilele, în care-i simțeam palpitațiile inimii ei agravantă, că lupta cel mai mult să reziste ca să existe esențial şi înfierbântată  pentru mine, omule, respectându-mă ca om al ei ! Avea focul pasiunii şi era timpul să-i pese de mine, dar încătro îmi era binele necesar şi jinduit, poftit, ea având timpul şi locul ei? Dar, Doamne, multe nu le ştim nici noi contrar pretențiilor şi aşteptărilor de la noi! Nu ştiu dacă a zis Vica:

-"Pavel, a iubirea mea, un om pe inima mea". Tu vezi care-i complexul de dureri? Din ce-i acuma nici nu-i nevoie să ni se întâmple ori tu n-aştepți viața şi bucuria, elixirul? Pe ce scară de la 1 la 10 mi iubirea ?Nimeni nu ştie dacă iubirea are vre-i notă? M-am trezit hodoronc-tronc,să vorbesc,dar cu ce sens şi pe cine înteresează? Vica era o cunoaştere-n sine, o cunoaştere a sinelui, dar chiar asta e oare cu adevărat convingere şi încredere, în ceea sunt prin Vica sunt iubire. Aş vrea, Ben ca noi să nu amăgim pe nimeni şi să trecem peste punte şi capra şi lupul şi varza neatinse, chiar dacă drept să-ți spun n-am nici un plan, în ce scriu cu drag având totuşi iubirea, având pasiune, voință, pe Dumnezeu şi pe tine Ben.

     - Multumesc fratele meu alb, Pavel al Vica-i! Cum o vrea Domnul.

     - Durerea e neplăcută şi lipsa lui Vica mi durerea care doare şi care face diferența de conştiință şi credință, în dreptul de a fi pur şi simplu, în iubire candidat la fericire (şi tu pricepi, că ce nu pricepi tu, Ben, că unde tu eşti şi Dumnezeu iubire e, nu-i aşa şi e naționalul nostru?) Dragostea e inexorabilă şi fără echivalent, în pereche, că doar Vica e fără egal chiar prin dragostea ei de Veronica Micle pro Eminescu un fără egal a literaturii universale, că ce bine o zici, Ben dragule! Între mine şi Vica a fost ca-n Desfăşurare/ pierdut, în ceață un fefelegă a lui Ioan Agârbiceanu ori Mara lui Ioan Savici, un Budulea Taichi deşi n-am avut pe cine cion leneş trecând pe la Nora cu noroc să duc la şcolile alea înalte ca pur şi simplu să mă preumblu şi eu ca Sămădău, un Pintea haiducu de la Mogoja Maramu, unde prietenul meu de neuitat Emil Lazăr cercetor istoric de la Muzeul municipal de istorie Dej, din Saşa, a găsit steua cu care a colindat haiducul Pintea viteazu, despre care a scris, dar nu cât a scris de M.Eminescu călătorind din Blaj la Dej, aici având prieteni de pomină şi fără seamăn de care anume înstrăinând cartea eu am uitat, că hăbăuc şi uituc nu-i mai țin pur şi simplu minte. Dumnezeu să vă dea bine şi sănătate, că dacă-mi spuneți cine, cu cine vă însoțiți vă spun dragilor cine sunteți, ce marfă de Galați (vedeți naibii nu vă încredeții şi umflați, în pene şi să vă luați după covid 19 nasul la purtare!). Tu vezi care-i complexul de dureri? Din ce-i acuma nici nu-i nevoie să ni se întâmple ori tu n-aştepți viața şi bucuria, elixirul? Ca atare nu am planificat dinainte exsascerbat ce voi scriu, dar iau lucrurile cu măsură, cu atitudinea față de fericire că este şi o pe de altă parte ca planta care se ridică, în naşterea ei cu speranță că va înfrunzi şi înflori rodindu-şi rodul (cum să te fereşte de cuvântul fericire că există sevă şi perpetuare?) Ce facem unde nu-i fericire?

-"Mamă fug de unde nu pot să mă bucur zi de zi." Cine ne dă lecții de înțelepciune, în dreptul de a fi ca viu fiind vie? Unii să nu ştie, în România, e posibil să nu ştie responsabil, nefrustant, nu ştiu de dreptul românilor, de limba română? Nu ne'a luat nimeni mințile, nici lucrătorilor de la spațiile verzi, dar nici chiar boschetarilor, că şi ei au înteres, că-s români, în canale, în labirintul catacombele misterioase a mizeriei, deşi sunt autohtoni şi frustant au drepturi mai multe şi mai bune, dar traiul li amărât (viniturile, veneticii care s-au băgat parazitar sub pielea noastră se bucură relevant de mai multe drepturi ca să se ridice aspura noastră pentru comportamentul nostru etic şi ireproşabil cu bunătate şi cu respect provita ştiindu-ne blajini şi buni ca Hristos. Sofia Lipovanca Micu nu doar cântăreață, ci şi poet, un om ca toți oamenii şi artist nu doar metoforic, că e om neprețuit, om fără rezerve, om cu forță, bogată spiritual mirifică, cu-n larg a inimii, că-mi mare drag inimii (lu Dumitru Sopon zice: -"Mi se inghesuie-n minte teribil multe, intr-un turneu zic ministrului de atunci, zic fercheş şi nealcoş, cum nimeni n-o avut curaj: -"Oricât am fi de răi suntem pruncii tăi"). Sofia: -"când o înflorit mălinii şi la joc eram mama minunii, fii luminii" (cum aş putea zice, că eu cu Vica, aş fi altceva, că fiecare are greutatea sa, şi calea sa, Iisuse... şi eu o aveam, Ben, calea mea, în drag România mea". frecvent îmi ziceam tânăr, mai tànăr şi eferveşcent ca un destin rătăcit, dar între pământeni pretutindeni, prieteni cel mai iubit, deşi sunt cel mai amărât, că beu numai apa din fântână a limbii române. GRAIUL UNS PE PÂINE frecvent îmi ziceam tânăr, mai tànăr, in adevăr sfânt luceafăr, şi eferveşcent ca un destin rătăcit, luceafăr, dar între pământeni pretutindeni, prieteni cel mai iubit, deşi sunt cel mai sărac şi mai amărât, că beu numai apa din fântână, apa a limbii romane, că am şi eu un dor greu lăsat mie de Dumnezeu, să-mi mănânc graiul uns pe pâine, că din noi doar vorba ne rămâne ca o pâine s-aducă pace, culme-n lume Ca nume şi renume.

Noi suntem ceea ce suntem prin țară, grai şi neam

şi avem mândria şi norocul

şi ne potrivim, în tot locul.

În starea de alertă va reveni totul la normalul care nu mai era oricât se trâmbița/ suflă din surle? E o explicație care n-o explică nici Tudorel Toartă nedreptatea care a făcut-o lui kiuveşii care a câştigat la Cedo, dar după cât timp? (Până zilele trecute nici din casă nu ieşea nimeni, dar după 15 mai, de săptămâna viitoare chiar, în alertă ştii ce explozie va fi, dar nu va fi încă normalitate tot nu va fi.

     - Acum am vazut un clip audiorecitare experimental la versurile poetului Irina Lucia Mihalca realizat de Ben Todica. Când liniștea îți vorbește. Văd că avem cu toții acel simț aristic.

     - Ce gândire complexă, bogată spiritual, de excepție, plină de învțături pilduitoare, cum doar doamna Melania Rusu Cargoiu ni le dă ca o elită a societății, scriitoare, cu bun simț şi artist proactiv, cu alean mângâitor, virtuos şi  omenos de bun gust cu bunăcuvință ca o mamă pentru copiii fără a rămânea interzis. Dumneaei e tare din parcare. Dumneaei e tare pe piața culturii omeneşti, în viața reală! Are multă energie ca Vica, Melania, cu un alt profil a muncii.

     - Femei dintr-o bucata cu demnitate si mandrie de om liber si neinfricat.

     - E şcolită şi într-o combinație spirituală reuşită, cu multă bunăvoință şi, în realitate, e o intelectuală fără precedent şi să zic fără pereche-s puțin dus cu sorcova, că pe Eminescu nimeni nu-l poate egala, e, în pribegie ca fiul risipitor rentors la vatra românească prin munca sa fără să-şi piardă rădăcinile. Ca acuma sau niciodată să dovedesc, că nu mint nici ce am afirmat legat de distinsa Doina Cornea, găsind prin Mihaela-Steafnia Celemen a mea scrisorile lui Doina Cornea care mi-a scris din Cluj-Napoca de pe strada Alba-Iulia nr.16, mi-a scris rezidentă afectoasă şi cu respect eficient, istoric, ea ca orice politician extremă, că alegerile nu s-a desfăşurat conform convigerilor ei nu şi-a mai onorat promisiunea ce mi-a făcut-o i inițial sincer şi de ce nu mi-a mai dat maşină de scris, cum o va face Lucia Stana Saviana redactor la radio-Cluj, de fel din Dej? "promite, promite mereu, că nici cel care-ți cere promisiunea nu crede că va fi onorată promisiunea, zicea mătuşa Zică Albu Fătu sora lui mătuşa Elvira Ferghete fiica lui Petru care vroia să scoată untu din mine educându-mă ca pe Martin Eden (este vroia mătuşa Elvira soție a lu Toma Stănescu, oltean şi ofițer, că trebuia să fiu manierat, mai educat, că ce maniere aveam? de nici un fel aveam? Dragomir şi Veronica lui, tot țărani în firea lor ramaşi țărani erau şi după ce au ajuns muncitori, în Aghireş-Fabrici, vecinii fiindu-le tot ca ei, cu nimic mai superiori, fără altă sursă de inspirație aveau bărădănia de semi-docți, chiar dacă lucrau, în fabrică. Revenid zic unii la oile noastre şi să redau conținutul celor două scrisori scrise la sânge de draga profesoară Doina Cornea tare din parcare şi ea ca om (unul din fotbalişti s-a făcut grădinar, în starea aiasta de urgență unii, fiecare motivați motivați: -"Mă, viruse, de ce vrei pe mine să mă omori ?"); (prima scrisoare răspuns a lui Doina Cornea, cu toate, că nu mai ştiu ce i-am trimis ca lui Pr. Vasile Vasilache, în New-York, ăstuia din urmă trimițându-i din culegeriile mele: colinde (că ce să-i trimiți unui popă?) şi psalmi scrişi de mine personal, i-am trimis, le ziceam Psalmi romaneşti, chiar dacă nu mă comparam cu poetul biblic David/ Arghezi fiind un revoltat, în pipăirea lui Dumnezeu şi aflarea adevărului legat de existența noastră, deşi oamenii nu-s leac pe rană, dar iată scrisoarea:) "Domnule Pavel Rătundeanu, Activitatea D-oastră este foarte meritorie şi vă încurajez foarte mult, să prezentați materialul unei edituri. Voi încerca să vă împrumut o maşină de scris dacă veți putea veni la Cluj, dar numai după alegeri. Când veți veni la Cluj vă rog să aduceți şi scrisoarea aceasta pentru confirmare. Cu stimă, Doina Cornea" N-ar trebui să comentez adoua scrisoare, de a treia scrisoare încă nedescoperită, deşi s-ar zice că i-ar fi sustras catolici maşinile de scris, că la ei, catolici, ca aurul la ruşi au fost lăsate, în custodie maşinile de scris. Iată scrisoarea: "Stimate domnule, Vă mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase care mi le adresați sentimentale de solidaritate întru adevăr. Din nefiricire, comunismul ne-a făcut pe mulți să nu mai ştim să distingem frumosul de urât, binele de rău şi adevărul de minciună. Vom mai avea de trecut prin încercări până când conştiințele noastre se vor purifica. Abia atunci vom putea recunoaşte partea de demagogie şi de impostură din discursul politic comunist sau neo-comunist. Să nu pierdem totuşi nădejdea, încercările istoriei sau până la urmă rostul de a aduce lumină: adevărul şi dreptatea. Cu cele mai bune gânduri, Doina Cornea. Îmi pare foarte rău, dar nu mi-au mai venit maşini de scris nici in ziua de azi.

Daria vine de la şcoală şi vorbind cu Reghina pocăita, din şcoală zeilor, îi spune, că au răsărit, că roşiile dacă vine înghețul, or anul, îi spune Reghina şi dacă îngheață, chiar răsadurile de ardei şi vinete nu-şi mai revin, că se ocolesc, graba strâcând treaba, dar degeaba i-am spus să nu le rătăcească şi e revoltată: -"la domnu învățător i-am țâpat, dat, banii... pagubă-n ciuperci", însă nu ştiu ce va fi de partea noastră fără capricii de Baba Rochia cu cojoacele ei dezbrăcate, chiar dacă mă strâng pantofii. Ea, că întreba pe învățătorul, deşi în serile lui plantele horesc cu voie bună şi a voie bună. "Înțelepciunea este un izvor de viață pentru cine o are, dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor" (Bibli, Proverbe: 16:22) -"Nu ne grăbim să scriem şi viața e scurtă, freacă-mă, freacă-mă, la inimă, că-mi place". Ce-i pentru noi, în şcoala vieții: definitoriu ca starea de bine să existe şi să ne reprezinte? Ce mi mie, în caracter sub cer/ ce nu mi-n fire ca nefire? Ce face Iohannis fără băile de mulțime sistate, suspendate? Băsescu e gol-goluț ca cetățeanu turmentat, în baia de mulțime, chiar dacă s-a incendiat vaporul pe care el era amiral. Vica nu era disciplinată numai pentru Daria pe care o purta, în pântecele ei, burta borțoasă şi cu fata ei schimbată, însă tot cu aşezare şi aspectoasă, gata să fie sorbită într-o lingură de apă ca o femeie experimentată a naşterii celorlalți tri copiii mai înainte, însă tot ca o zână, ileană Sânzâiană care plină de viață punea umărul şi cu multă experență de Marie născătoare cu utilitate a pruncului preacurat şi binecuvântat Iisus cu blândețe de Maică Precestă. E absurd, dar cred că Vica se va reântoarce, dar ce să fac, că n-am amănuntele, în ce fel?

     - Eu stiu insa nu pot sa-ti spun pentru ca nu am voie sa interferez cu universul, decat ca va fi bine si vei fi fericit.

     - Ceva din noi surprinde perechea noastră şi e un pur şi simplu. Dar tu şi Ming ce mai faceți, nici asta nu-mi spui, că nu ştiu ce-i pe la voi, Ben dragule?

     - Ascultam doine vechi din romania: Pe astea strainii nu le pot canta si simti niciodata decat sa le fure linia melodica si sa faca muzica comerciala din ea. Violenta vestului nu va intra niciodata in rezonanta cu folclorul nostru. Daca te duci la cele mai mari cantece internationale de dragoste, slagarele toate sunt furate de la traditia omului legat de pamant. Intreaga civilizatie capitalista este indoctrinata sa accepte trufia si minciuna ca forme de interpretare a vietii. Am crescut cu parinti sinceri, credinciosi si nevinovati. Tot vestul e plin de suflete ALESE DE EI, stricate, false, prefacute, murdare care conduc si controleaza cursul civilizatiei. Si noi aici in Australia ne conformama ca si voi in Romania stam in casa si ne spalam pe maini precum vrabia ciocul inchisa in colivie. Asteptam o noua trezire spre lumina divina a noilor generatii! Daca…) Ming, Ea ca mama desigur ca e foarte ingrijorata de familia ei din China si inspecial de fata si nepotel. Asta e lumea, astea sunt vremurile frate Pavele. Unde sa mai fugi de aici?

     - Tot mândria noastră a, deşi de veacuri ne imită, plagiază, melosul agricol doinit, în procesul muncii, veşnicia sunetului a uneltei care loveşte, se zdrobeşte, în osteneală, în obiectivul muncii într-o cugetare adâncă a rostului nostru, de răsărit de soare pe mălăină din deal, munte şi luncă ținând cont de belşugul notelor muzicale aflate sub control popular ca un miracol şi doină de pomină, fenomen, în ecuația existenței, că noi ca români existăm artist, muncitor, harnic slujind ca emigranți orbeți pe străini, pentru leul modest a orbului. Tu, Ben Todică, recitator eşti corect plăcut-infinit apropiat de obiect, deşi între timp alții lasă să ni se tâlhărească pădurile şi tot ce avem ca aur cenuşiu, verde-tricolor, de viitor. Cu luna-n taur fără rată la bancă cu salar mic când inteligeant activ lucram provita şi idem acuma cu pensie proastă şi fără Vica alături traiind că viața-n pâine calături dependent de Vica, că va fi bine, că-mi doresc doar să scriu proactiv cu înțelepciune ca să vă fiu cu pasiune pe aproape (voi adăuga şi scrisorile românului călugăr preot înhămat să traducă Biblia, neaoş, în româneşte, din cel puțin 8 limbi excepțional ca Pr. Episcop literat Suciu Ananie-Bartolomeu, Fr.Dr.Vasile Vasilache cu cătuşe la mâin şi inlantuit, în lanțuri ajuns împins într-i prăpastie pentru a fi hrănit, nimeni nu şti cum, a fost hrănit de corbi, că Dumnezeu l-a salvat, în principiu, deşi securitatea-l trata cu severitate, că aşa erau directivele sau născocirea umană care ne şochează părând chestie de legendă, chiar dacă, Doamne, nu Doamne, omului cât poate răbda! Sânt lucruri care nu se pot explica, în cuvinte). Acuma ni s-a dat viața peste cap, că buzunarele ni-s goale, că n-avut de unde pune bani albi pentru zile negre şi suntem afectați fatal. E grozav Mircea Cărtărescu şi cu naivă şi subtilă carte scrisă copilăros cu seriozitate, foarte plăcut şi senin: DE CE IUBESC FEMEILE? eu de ce iubesc pe Vica şi-n muzica de Bah/ Brahms, de ce iubesc mult, pe Vica? nu-i aşa o doină a doinirii mele pământeşti? făcând uluitor parte din povestea mea bunăvestire eficiență şi luminoasă? Eu de ce iubesc pe Vica, deşi practic şi fizic ea nu există? (apropo, dragul de Mircea Cărtărescu un bine de bine, este eseist, critic, un autentic, tu, special. Tu mai eşti şi cu surpriză, surpriză, băgat, eficient şi inteligent, băgat, în priză. Respectele mel ruză-buburuză, om bogat, în de toate realitate şi sănătate ca mai fericire şi bună-n toate! Sănătate, că brumă ta de dragoste, de sănătate, nu se mai gată niciodată!

     - Totul este constiinta, majoritatea civilizatiei fuge de ea , ii e frica sau nu stie cum sa o imbratiseze. Asteapta de la Banca sa-i vina.

     - Tu ții la mine şi credința mă ține aproape de tine omule Ben! Însuşi viața ta avându-şi scopul, mesajul pentru că nu suntem peste moarte, fără moarte, chiar, pentru că suntem oameni şi în perioada dificilă, noi avându-ne umăr la umăr împreună într-o evaluare umană, că tu eşti cel care a câştigat, în visul ce visăm şi, în visul ce am visat ca învingători a ceea ce suntem, în plinul de divin şi de  speranță cu voință şi scop.

     - iti dai seama ca ni se da o sansa la viata, la a fi om pe pamant si abia cand ajungi la batranete realizezi ce sansa mare ai avut sa traiesti si nu ai facuto suta la suta?

     - Adică cum n-ai fost, în miezul problemei cu sănătatea sau boala reală ca o profesiune de credință preaplină din plenul vieții picant, cum îi spui tu cu tâlc şi ca un om menit să fii ceea ce eşti, în universul aiesta nu prea grozav. Nimic nu-i, în plin de grăsimi de iubiri laînălțimi cu profunzimi (câte chile zici, că ai anti aderente la teribil, şefule? Ca om tu nu ți-ai irosit timpul degeaba, tot timpul avându-ți oferta vieții, la voi nici probleme cu sănătatea nefiind ori vrei să zici ceva: ce, că toată lumea ştie că-ți merge bine şi e O.K. cu aborigenii şi vitaminele australiene, lecții de viață, istorie, că tu plecând din România, ai luat-o de la început cu Ming alături: soție, în acest lanț  socio-uman al slăbiciunii, că tu te ascunzi după deget ca un Tom-Degețel ca om care-ți place mai mult viața cu drept de a fi cu încredere, că-ți dă credit şi capital, că totul e ca-ntr-o nouă viață unde pentru un nou născut tot e nou, cu egalitate de şanse, în brendul, că m-ai cunoscut pe mine, în pro supravețuire eu doar scriind şi tu cu conştiință ta publicându-ma ca şi cum tu ai avea asul, în mânecă, că nu-s un străin pentru tine, Ben, tu parcă descoperindu-mă ca acea năframă, podobă națională, iubire națională de pe orizontală pe verticală (mi se pare, că nu ştii nici de, în excursie, dacă vei mai ajunge măcar, în excursie, în România noastră. O iluzie a ce sunt eu, Ben? Criza umană nu-i, dragă, una umanitară, că eu nu-s chiar evlavios, că singur, îmi fac dreptatea, uneori nici eu nu ştiu cum aşteptându-mi bucuria, înecat de emoția de a fi om. Tu ai totul şi toate, in propriile mâini şi nu eşti dus de val şi navă ta a zburătoare ca una cu aripi şi nu neapărat inchipuite/ de basm? Bănuiesc: norocul meu e, că nu urmăm drumuri diferite. Totul e bine, că merg treburile bine, cu brio cu har şi dulceață şi cu un preaplin de bunătăți de frumuseți care ne duc din slavă-n slavă cu bucovă, în rod de viață bravă. Noi nu căutăm alte explicații la contaminare, dar nici nu conspirăm, că suntem naturali şi nu merge pepea pe perete, c-a mâncat un castravete... hip toc, că sunt multe îndoieli care nu ni le explicăm şi nu ne le înțelegem şi le tratăm cu mânuşi, muşumalizat (se discută mult, dar nu cu mască şi lucru e foarte învățământ ce nu înțelegem la cubul ciobit a lui Nichita Stănescu). Important e cum se comunică. Din puctul nostru de vedere cui nu trebuie giob bora, bora. De ce n-am fi un dulce pentru poporul român? În noi, simț de buni români a doină, a cărui tonalității şi muzicalitații care străinii ni le fură ca să ne depărteze de  floarea albastră a sufletului şi de viața sănătoasă ca să se dea tari şi mândri ei ei nu-s decât nişte neajunsuri, flăcări, maimuțe şi doar imitatori, nişte nuli şi orgolii deşarte chiar pe timpuri de pandemie ori, în vremuri de secetă, când aiurita lume e înebunită şi umblă trala, trala.. fără noimă ca să ne defăimeze corupându-ne autenticul ca lupul care-şi schimbă părul, dar năravul ba, că-n fruntea țării sunt nişte demagogi cu privilegii doar pentru ei. Tu Melania a targhetului Nadine de la TVR2 care se întreabă ca Dana Săvuică: ce-i fericirea (chiar aşa: pentru tine, slavă Domnului, că: ce-i fericirea, că sufletul nu ți bătrân Melania? că nimeni nu ştie tot, că n-are cum şti pachetul de filozofii şi filozofări, nu crezi ? dar tu personal, ce crezi? Fiecare avàndu-şi viața lui cu eul din interiorul lui, dar crezi că ne cunoaştem îndeanjuns, cu ce, că e o percepție a subconştientului din noi şi voi înşivă, dar stai, la ce avem acces tu? şi ce ne aduce succes? mai poți să judeci la vârstadin viața ta ca intrus din lowe-story având revelații, că cine eşti tu şi ce-ți permiți, promiți?) Oare ce-ți spui fetito din Carpați? Nu ştiu Melamnia trăirile tale, dar ce zic, neştiind, că ce ai pus tu-n practică, deşi nu cred, că n-ai fost vulnerabilă, în acest set de rguli şi principii de Biblii şi tot ce a fost aferent fără să ştiu de ce mă complic, în aceste măsuri, măsuri a lui Dumnezeu şi a oamenilor. Uneori eu singur,îmi complicat viața şi acuma încrc cât pot mai clar să-mi descompune faptele,că datorită lor n-am meritul cuvenit.Un românaş din părțile locului a mers la doctorul veterinar/la cetățeana Tehnician veterinar,în sat şi se oprise pe la Sfatul Popular Sâmpetru,în curte aruncându-şi uioşul pe gâtul din ocolul Sfatului şi cum şi au am pușcărie pe acolo căutând pipijoi,goange,omul negăsindu-şi leacurile,în buzunarurile hainei se plânge ce pățise...şi cum careva mă văzuse pe mine pe acolo jucându-mă,eu Pavelu lui Dragomir,omul venise pe la bunica, pe la fătoaia Nastasia,că doar ea rămase cu noi pe acasă ceilalți ai casei având de lucru la câmp.Omul dând binețe intrase la noi,în ocol şi şuşotise ceva bunicii care a ştiut cum să mă ia la rost şi eu fără a mă codi m-am dus unde am pus medicamentele omului,că nici azi nu ştiu de ce o le luasem,cu ce rost şi folos ?Năstruşnicie/prostie, de copil ca cea,când am mers să culeg merele popii? Pe râtul necosit de iarbă huioşul rânjit sta ispititor,că omul erafără grija că cineva îi va percheziționa prin haina şi îi va şterpeli... Cu inima bucuroasă noi toți românii stăm, în casă, acasă, că ne pasă s-avem Patria limba română cu îndemână, inimă română frumoasă şi fițoasă.

Or' să ne oprească boşorogii, ramoliții politrucii, corupții,

or' să ne oprească să mergem la pădure după ciuperci şi hribi, c-avem dacă om mai avea paşi doinți cu iz de tămâioară depoliticii

şi cu România la inimioară,

c-am merge la pădure cu fete după mure

ca să ne dea şi gură ca odinioară, apă din izvoară,

când nu era nici mangură de boală

şi ne ardea şi mie şi lui Vica,

ne ardea de hârjoană şi joacă,

c-aveam chef pe a vieții arcă,

ne-ardea de joacă, de parcă deabia atunci ne-a născut cu veşnicie la sat viața

cu super rezultate şi caracter sub cer, în adevărată şi sănătoasă realitate să nu pier fără restricții,

în complexe ecuații cu rezoluții,

că-mi făcea mândră cu mânacă era ceea ce era la stână

sau cu sapa la sapă pe mălăină, că ne era, frate, viața ca o lumină

şi lângă Vica doină de pomină, îmi stă bine, cum se cuvine,

că soarele-mi răsări-n mai pe plai.

Dacă tot vine vorba, duminică se mergea la biserică, nu eram eu bisericos era Vica care era ca Ipocrite care zicea o lecuță: "Înainte de a vindeca pe cineva (de nărav sau de ce, Doamne sfinte?!) îl întrebi dacă e pregătit să renunțe la ceea ce l-a îmbolnăvit?" Orice are chichinețe şi noblețe, în lumea plină de păcate, Doamne, mă iartă! I-o să fi făcut, dar chiar se poate asta: s-o fac pe Vica, o nevastă-n toată firea, s-o fac drăgostoasă, să se îndrăgostească de mine, no? No, că nu-i nici-un bai, c-am îndrăgit pe Vica. Bai e numai, că etern şi-a lăsat izul, parfumul, etern imprimat pe pernă... numai bine şi la revedere! Pentru satul care se vede de pe deal nu-i nevoe de ghid ca să te ghideze, dar aiasta îi din altă istorie, că nu-i învinuieşte nimeni pe cei care scriu foarte bine.

- Măi băiete măi,

     Măi copile măi...

     - Tu te rogi pentru mine rugăciunea inimii, "Ai milă de noi, păcătoşii/ mă admiri, dar de ce, omule, cu ce mă justific, bun prieten, că vre-i 19 psalmi i-am scris şi trimis pe vremea respectivă, cu Vica, în viața, că multe succese sunt insegnificante, dar eşecul din eşec, cum naiba poate fi un succes, dar nu un dramatic cutremur de pământ, cu tragedie, că în 4 martie, în 1977 violență ne-a lovit ca pocărul justificat aşa cum ne loveşte amarnicul covid (ori ce politic şi castratific, în lipsa de educație şi etic a vieții, aflată, în impas, criză politică dusă până în pânzele albe pro distrugere a satului, minunea minunilor socio-umane, folclorul şi tradiția, o doină românească cu tot ce are profund, deşi România nu e încă mare (de ce?) Mihai Sebastian care a pus coada, în spinare, deşi fuga-i ruşinoasă (c-o fi sau nu sănătoasă, cine şti imposibil perfecția/ putrefacție?) Sunt captivul vremurilor, în care trăiesc zăpăcit şi zbuciumat ca un imperiu rusesc, în plină mişcare a revoluției lui Lenin pradă unei nebunii absurde, în cazul lui Stalin/ Putin. Aş vrea să spun c-am scris 19 psalmi fără a avea ceva de covid-19, nici habar n-aveam, când scriam lui Fr. Dr. Vasile Vasilache preot la Bolbâna arestat de co. unişti, că-n biserică acest călugăr avea o cutie a milei şi cum, fir-ar să fie! Cum să fie nevoie de aşa ceva, în orânduirea socialismului, acuma lovindu-se cu răutate, în comunism, ce comunism la români, acest basm şi altruism prea limpede şi verde, totul fiind doar o iluzie, un vis imposibil de a fi ceva real şi post revoluținar fiind de batjocură, că nu exista sau de ce noi trebuie să fim bâta? Noi ce comoară dăruim cu firea noastră cu atitudine omenoasă să dăruiască? Vreau să înțelegi ce înseamnă să fii demn român, eu prin ce picant şi inteligent, cu caracter sub cer, prin ce scriu cu încredere, în ale râs de România depasindu-mi limitele iubire deşteptă cu înălțimi. Om bine intenționat, om de bine, cu bine ca să ne fie bine!

 PR-F&BT.