PSALM 2
~*~
DĂ-NE, DOAMNE, LUMII LUMINA LUMINII,
DĂ-NE, OMENIRII LUMINA ÎNȚELEPCIUNII
CA MINUNE A MINUNII
şi mandruțelor mele,
dă-Le, Doamne, numai bine şi pe Vica,
n-o depărta Doamne, de mine şi de asemenea, Doamne, mi-o ține, că-mi convine
ca să nu ştiu cum să-Ți mulțumesc,
Doamne, cu pasiune, neruşine şi înțelepciune!
lăudând numele Tău şi Sfânta Treime,
iubire la înălțime,
cu profunzime,
în sufletul meu fiind îndemnul de a
nu face semănului nici un rău,
în condiția să ne aperi sub şi pe
scutul Tău !
Doamne-Ți mulțumesc, că sunt sub
lumina soarelui Tău,
sub scutul cuvântului Tău, care mă
fereşte de orice rău, că Tu, Doamne, eşti bun şi de ispită ne pazesti
ca să iertăm greşelile greşiților
noştri, cu covid -19,
ca să nu ne dai, în zările albastre, păcatelor
noastre care ne po fi de osandă,
în viață de legendă,
că tu, Doamne, doar dacă iertăm ne
ierți
şi noi trebuind să iertăm pe ceilalți
iubindu-te, Doamne pe Tine pentru a ne iubi apropele alduiindu-i cu binele cât
toate zilele pe ceilți botezați şi responsabilizați probine activați şi
îndreptați!
Mulțumescu-Ți, Doamne, că nu mă ții, în
goană, după deşărtăciune şi vânt, luptându-mă cu morile de vânt
ca om fluşuratic şi la pământ, pe
pământ !
Mulțumesc, Doamne, că-mi dai înzecit
pentru tot ce altora fericire am dăruit !
Doamne pentru toate câte mi le-ai dat
şi pentru că, cu mandra Vica, m-ai întâlnit şi întolocit, unit, împreunat,
fiu-ai alduit, binecuvântat şi în
veci de veci lăudat !
Fă-L, Doamne, pământul curat şi de
boli pentru totdeauna curățat
de orice calceama, fă-L, curățat !
dându-i adevărul şi calea adevărată,
cu viață, demnă conştiință, în
simetrie, de urmat !
Mulțumescu-Ți, Doamne, prin Tine,
că de la noi pământenii bine aştepți,
să fim deştepți, cinstiți şi drepți !
~*~
PAVEL
RATUNDEANU-FERGHETE
" Fericirea o găseşti, în Dumnezeu."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu