IDEEA FIXA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Când îl vezi pe câte unul, silit de
diavolul, ca-si tine inima în prinsoarea vreunui lucru de nimic, având, cum se
spune, „une idée fixe”, care îl face sa sufere, sa-ti vorbeasca de ea pâna te
plictiseste, nu-ti iesi din fire, ci cunoscând ca aceasta e o boala sufleteasca
ce vine de la diavolul, fii blând si calm, îndreapta-te catre Dumnezeu îndata
si citeste în liniste, cu credinta nezdruncinata, troparul icoanei celei
nefacute de mâna: „Preacuratului Tau chip ne închinam, Bunule, cerând iertare
greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai binevoit sa Te înalti cu
trupul pe Cruce ca sa izbavesti faptura Ta de chinurile vrajmasului; pentru
aceasta multumire îti aducem Tie, Celui ce cu bucurie ne umpli pe toti,
Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mântuiesti lumea”.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 124
COCIOABA DARAPANATA
Sfantul Teofan Zavoratul
Atâta timp cât nu vei hotarî în
mintea ta ca te-ai mutat deja din aceasta viata si nu vei privi aceasta lume si
slava ei ca pe o cocioaba darapanata, nu vei putea birui patimile pamântesti si
poftele lumesti, care îl cufunda pe om în pierzare.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 148
Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XX(2020), nr. 420(16 –30 Aprilie)
Dragii mei
enoriași! Hristos a înviat!
Fie ca lumina Învierii Domnului să
Vă lumineze sufletele, iar biruința Mântuitorului asupra morții să Vă
încurajeze în nevoința duhovnicească, în mărturisirea lui Hristos Cel Înviat,
în lupta cu virusul ucigaș. Sănătate,
pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
*
Paște cu lacrimi. Cu siguranță că
sunteți curioși să știți cum s-a derulat slujba din noaptea Sfintelor Paști din
anul acesta. Și-n anii trecuți, când nu puteați să mergeți toți din casă la
biserică, rugați dimineața pe cei care fuseseră: ,,- Spuneți-ne și nouă cum a
fost la biserică!” Anul acesta ați
privit la televizor slujba de la patriarhie, ori ați ascultat-o la radio, ați
ieșit cu lumânări aprinse la ferestre la miezul nopții când au bătut clopotele
și v-ați spus unul altuia ,,Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!” Și, totuși,
ați vrea să știți cum a fost la biserică în parohia noastră!
La ora 23 am mers la catedrală în
Severin și am aprins candela de la lumina adusă de la Mormântul Mântuitorului
din Ierusalim. De la catedrală până la locul unde parcasem mașina opreau
mașinile pe stradă de se făcuse coadă și
mă rugau șoferii și pasagerii să le aprind și lor candelele. La fel făceau și
puținii pietoni. Toți aveau lumânări și candele la ei. Le împlineam cu bucurie
dorința.
La miezul nopții, am stins toate luminile în biserică. De la candela de
pe Sfânta Masă, în care ardea lumina de la Ierusalim, am aprins făclia de
Paște, am tras dvera și am ieșit pe ușile împărătești. În biserică era
întuneric deplin și liniște de mormânt. Am ieșit pe solee și am chemat cu voce
tare, intonat: ,,- Veniți de primiți lumină! Lumina lui Hristos luminează
tuturor!” Din întuneric, din dreapta și din stânga au venit cântărețul și
paracliserul și și-au aprins lumânările. Le-am observat ochii. Erau plini de
lacrimi. Deși aș fi vrut să fiu puternic în acele momente, mi s-au umplut și
mie ochii de lacrimi. Am chemat a doua oară: ,,- Veniți de primiți lumină!
Lumina lui Hristos luminează tuturor!” Prin cristalul lacrimilor v-am văzut pe
Dumneavoastră. Ieșeați din întunericul înconjurător cu lumânările întinse și le
aprindeați la făclia mea. Erați mulți-mulți, câteva sute, erați toți, din
fiecare casă, cu mic, cu mare. Cred că dacă aș fi făcut apelul, nu lipsea
niciunul. Pe fețele Dumneavoastră citeam
o bucurie mare, adâncă, dar străluceau pe obraji și multe lacrimi. Un impuls
puternic îmi venea din piept și am chemat a treia oară, cu mai multă tragere de
inimă: ,,- Veniți de primiți lumină! Lumina lui Hristos luminează tuturor!”
Prin perdeaua de lacrimi care-mi acopereau ochii am văzut atunci pe toți
preoții de până acum, unii pe care i-am cunoscut, alții pe care i-am văzut
decât în poze, cum veneau cu toiegele în mâini, în fruntea unor grupuri mari de
credincioși. Parcă erau păstorii care-și coboară turmele de pe munte să le
adape la izvoarele de pe vale. Pe unii credincioși îi cunoșteam și eu, pe alții
nu, dar, după straie înțelegeam că sunt plecați demult în țara dorului. Erau și
tineri și bătrâni, și bărbați și femei, copii, mulți copii. Îmi recunoșteam
părinții, bunicii, rudele și consătenii de altădată. Toți aveau lumânări în
mâini și veneau grăbiți să le aprindă de la făclia mea, îngrijorați ca nu cumva
să plec și să rămână cu lumânarea stinsă. Parcă se deschiseseră porțile raiului
și ale iadului și năvăliseră toți încoace, spre lumea noastră, fără teamă de
nimeni și de nimic, înghesuiți unul în altul, grăbiți. Parcă și sfinții de pe
pereți au scos de sub veșminte lumânărele ascunse și le-au aprins și ei. Am
rămas locului până au aprins toți, întunericul s-a topit pe nesimțite și
biserica s-a umplut de lumină.
Am întors în Sfântul Altar, am
luat Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce și m-am îndreptat spre ieșire. Mi-era
teamă că n-o să am loc de mulțime. Deodată, mulțimea aceea formată din cei de
azi, din cei de ieri și din veacurile de demult s-a dat la o parte și mi-a
deschis drum. Parcă eram Moise trecând printre valurile Mării Roșii. Am ieșit
în fața bisericii. Am așteptat mult până ați ieșit toți din biserică cu
lumânările aprinse, căci nu puteam să vorbesc, să dau citire Sfintei
Evanghelii. V-ați așezat în jurul meu și am început să citesc. Când am
terminat, clopotul nostru cel nou instalat astă-vară, a început să bată cum n-a
mai bătut niciodată. Din mii de piepturi ale celor prezenți aievea a izbucnit
cântarea ,,Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din
mormânturi viață dăruindu-le!” Parcă oamenii voiau să acopere glasul clopotului
sau clopotul cânta și el cu noi. Întotdeauna mi s-a înfiorat sufletul când am
cântat ,,Hristos a înviat” în noaptea Sfintelor Paști, dar niciodată ca acum,
căci cântam plângând și plângeam cântând. Vă simțeam pe toți alături și
cântările au fost mai înălțătoare ca oricând.
Am intrat în biserică, am cântat cu cântărețul
cântările Sfintelor Paști, apoi am oficiat Sfânta Liturghie. De câte ori mă
uitam spre Dumneavoastră cei prezenți potriveam ca să am ochii tot plini de
lacrimi, ca să vă pot vedea tot acolo în biserică. Ceva îmi spunea că dacă-mi
șterg ochii nu vă mai pot vedea și mi-ar fi părut rău să oficiez Sfânta
Liturghie cu biserica goală, mai ales în noaptea de Paști.
Când s-a terminat slujba, nu v-am
mai citit pastorala, nu v-am mai ținut predică, nu v-am mai miruit. V-am privit
doar fețele luminate de lumina lumânărilor și de bucuria Învierii și v-am
sărutat în gând pe fiecare, spunându-vă ,,Hristos a înviat!” Mi-am șters ochii
înrourați și, când m-am uitat mai bine, plecaseți din biserică. Erați grăbiți,
erați bucuroși, căci vă veniseră rudele plecate de demult în vizită și trebuia
să le dați câte ceva din bunătățile ce le pregătiseți pentru Paște de
pomană.
Mi-am amintit apoi că adusesem de
acasă trei ouă. Am dat și cântărețului și paracliserului câte unul și am
ciocnit, spunându-ne: ,,Hristos a înviat!” ,,Adevărat a înviat!”
Tocmai se revărsau zorile. Iată că
veneau grăbiți voluntarii. I-am dotat cu mască și mănuși, cu candele aprinse
din lumina de la Ierusalim, cu Sfintele Paști și au pornit grăbiți fiecare spre
sectorul lui, să vă dea din poartă-n poartă Sfintele Paști și Sfânta Lumină și
să vă vestească și Dumneavoastră așa precum mironosițele vesteau pe Sfinții
Apostoli că ,,Hristos a înviat!”
Așa a decurs slujba din noaptea de
Sfintele Paști. Paște cu lacrimi!
*
Sfaturi părintești(I). Interdicția de a
intra în biserici și în cimitire trebuie ridicată. Apelul nu vine doar din zona
slujitorilor Bisericii Ortodoxe, ci și din partea președintelui Academiei
Române, Domnul Acad. Prof. Ioan Aurel Pop, rector al Universității
,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Acesta le-a solicitat președintelui Iohannis
și premierului Orban să introducă în măsurile de relaxare din 15 mai și
ridicarea lacătului de pe biserici și cimitire. Iată ce spune: ,,Permisiunea ar
trebui dată, în limita și în lumina măsurilor graduale care se vor lua. Eu nu
zic neapărat că este o prioritate națională intrarea în biserici și în
cimitire, dar în condițiile în care se relaxează anumite măsuri și se poate
intra în mai multe magazine sau se pot deschide terasele, s-ar putea permite și
intrarea în biserici și cimitire, unde chiar nu se intră în contact cu alți
oameni. Eu nu am cerut să se intre în biserici pentru servicii divine, dar ca
omul să se roage cinci minute în drum spre slujba lui sau spre cumpărături asta
nu poate interzice nimeni, pentru că biserica înseamnă singurătate, reculegere,
contact direct cu Dumnezeu, cu sfinții, după cum crede poporul român. Credința
asta a noastră este cu totul alta decât în Occident. La catolici se intră în
biserici, dar la bisericile protestante și neoprotestante nu se prea intră, în
sensul că nici nu-i nevoie, pentru că acolo, în țările nordice, dacă stau
bisericile închise nu este nicio problemă. La noi mi se pare că autoritățile ar
trebui să țină seama de specificul acestui popor. Dacă sufletele românilor ar
fi mai mulțumite prin intrarea în biserici, care trebuie să fie bine chibzuită,
să nu intre mulți deodată, dar nici n-ar intra, intrarea asta ar putea chiar
ajuta la vindecarea pandemiei, pentru că un suflet împăcat cu sine este un
suflet rezistent, pe când un suflet chinuit, înfricoșat, care poartă în sine
spectrul catastrofei, este mult mai vulnerabil”(…).
Președintele Academiei Române
susține că este o blasfemie la adresa poporului român să condamni și să
bagatelizezi credința. Totodată, acesta arată că restricțiile impuse au efecte
contrarii, care fac mai mult rău decât bine. ,,Oamenii care au atacat Biserica
nu înțeleg specificul acestui popor în mijlocul căruia unii trăiesc, dar trăiesc
deasupra sau în afara acestui popor. Poporul acesta are nevoie, între alte
balsamuri spirituale, și de Biserică. Cum să condamni și să bagatelizezi
credința, mie mi se pare că a bagateliza aceste lucruri este o jignire, o
blasfemie la adresa poporului român, nu neapărat a Bisericii. Într-o societate
liberă, Biserica o putem critica, dar nu o putem nega. Eu cred că este și multă
stângăcie și o lipsă de experiență în tratarea unor asemenea situații limită.
Nu vreau să acuz pe nimeni, nu fac proces de intenție, dar vreau să spun că
este nevoie să asculți și alte voci din societatea românească, nu numai ale
unor medici îngrijorați că se răspândește pandemia. A ieși în spațiul public și
a îndemna oamenii numai la restricții, din punct de vedere psihologic, poate
avea rezultate contrarii. Eu îi admir pe români că, până acum, în linii mari,
s-au supus și trebuie să se supună acestor prevederi ale ordonanțelor militare
din timpul stării de urgență, pentru că așa ne putem salva. Însă trebuie să ne
gândim bine că nu vom putea trăi așa la infinit, chiar dacă vom purta măști mai
mult timp, relaxarea trebuie să aibă loc, pentru că omul este o ființă socială.
În ce privește cimitirele este inadmisibil să nu poți să aduci un omagiu
morților tăi, să nu poți aranja mormintele și să aprinzi o lumânare. În fiecare
an la noi înainte de Paști, în Săptămâna Luminată, în Săptămâna Patimilor,
oamenii se duc la cimitir pentru că așa este tradiția, cum să o schimbăm noi
acum? Este un fel de omagiu adus sufletelor celor trecuți dintre cei dragi. Eu
nu am văzut niciodată în cimitire lângă morminte buluc de oameni. Închiderea
bisericilor și a cimitirelor a avut și are un efect negativ, sufletele se
închid în sine, oamenii devin mai morocănoși și atunci firește că vom avea
nevoie de psihologi. Or noi ar trebui să evităm acest lucru, în sufletele
noastre ar trebui să fim sănătoși, să păstrăm speranța și, mai ales, să păstrăm
încrederea, pentru că, dacă ne pierdem aceste calități, atunci devenim niște
oameni manevrabili și se pot lua orice măsuri împotriva noastră și ne pierdem
esența umană(…)”(Cititi mai mult:
https://www.national.ro/news/academia-romana-scoateti-lacatul-de-pe-biserici-si-cimitire-683539.html/#ixzz6L7fM6lzg)
*
Sfaturi părintești(II). Aflăm cu
profundă indignare și revoltă că, sub emoția și îngrijorarea provocată de
pandemie, parlamentarii de la București au promulgat pe neobservate Legea 45
din 9 Aprilie 2020, prin care se introduce educația sexuală în grădinițe și
școli. Este exact ce spune proverbul românesc: ,,Țara arde și baba se
piaptănă!” A protestat Biserica Ortodoxă Română, așa cum a făcut-o și-n anii
trecuți când s-a mai încercat acest lucru, au mai protestat și alte culte, dar
până acum degeaba. Iată că se ridică o voce puternică, a Domnului Prof. Univ.
Dr. Tudorel Butoi, cel mai mare psiholog criminalist din țara noastră, originar
din comuna Malovăț satul Bobaița, care spune într-un limbaj pe care să-l
înțeleagă toți următoarele:
,,Jos labele de pe copii,
ticăloșilor, pentru că pe teritoriul României există legi care protejează
minorii! Secăturilor! Minorii nu sunt turmă fără stăpân, cum ați crezut voi!
Legile din țara noastră protejează copiii până la vârsta de 14 ani,
presupunându-i fără discernământ. Responsabili sunt părinții și educatorii.
Păi, la vârsta asta, care-i scopul nostru? Jos labele, ticăloșilor, de pe
copii! Auzi, de la zero, patru, cinci ani! Păi, sunteți nebuni la cap?
Să presupunem că acest sistem
educațional ar pătrunde. Copiii s-ar duce pe toboganul senzualității și
sexualității, care ar însemna apoi să se hrănească cu filmele pornografice, din
traficul de persoane, de minori, din prostituția infantilă, deci să pierdem
acest segment de dragul…… Dacă pleacă pe toboganul acesta al plăcerii, i-am
pierdut! Și minorul abandonează efortul învățării. El nu are discernământ
format. Există nevoia de a atrage acest segment de copii spre ELGBT, spre
zonele traficului de persoane și anume de copii, pentru prostituția de copii și
spre pornografia infantilă.
Pe profesorul Butoi nu poți să-l
păcălești. Niciodată în viața ta nu poți să-l păcălești, distinse promotor al
acestor………., că sunt prea haladit și prea am îmbătrânit aici la Poliția Capitalei
în riposta anticrimă, prostituție infantilă….., a pedofiliei, care iată cum
s-ar inocula, dacă copiii ar putea fi captați spre această formă educațională.
Deunăzi am avut un amețit, un căpiat, un nărăvit olandez. A reușit nenorocitul
acesta să ucidă una dintre fetițe. Și mi se comunică din Olanda că s-ar fi
sinucis, fără a putea fi eu convins din perspectiva psihologului criminalist.
Un oarecare Ewstein se sinucide în închisoare. Ce era el? Traficant de copii.
Cine erau clienții lui? Oameni politici, oameni de afaceri, niște zdrențe
umane. Jos labele de pe copii, ticăloșilor!
Se vorbește de parteneriate civile,
de însoțiri de genul acesta. Atenție! Până la familie! Punct. Nu puteți fi
niciodată o familie! Nu vreau să vă spun experiențele unor cercetători
americani, care au avut solicitări pentru schimbări de sex. Și-au făcut acest
lucru. În jurul cifrei de o sută sunt astăzi la poarta cabinetelor, dorind
să-și recapete sexul pe care l-au avut. Și parte din ei se sinucid!
Distinși specialiști din cadrul
Ministerului Învățământului, distinsă doamnă ministru, distins staf, nu știți
pe ce cuib de viespii ați călcat din neștiința cărții, din incompetență!
Mă întorc acum la Ortodoxie. Sfinția
Sa Daniel, împreună cu staful(Sfântul Sinod – n. n. Pr. Al. S.), au sesizat
acest pericol și au făcut protestele
necesare, au luat poziția necesară. Da îmi permit o intervenție critică.
Trebuia să coopteze din societatea civilă specialiști și împreună cu ei să facă
acest demers. Punctul dumnealor de vedere este interpretat cam așa: ,,- A,
punctul de vedere al Bisericii!” În efortul dumnealor trebuiau să conlucreze și
să se sfătuiască cu profesorii din școli, cu medicii, cu oamenii de știință.
Păi, nici nu visați câți oameni de știință au în ei credință! Voi enumera
câțiva: Voicu, Dulcan, Zăgrean, Trestian, Nițescu, sexolog, Dănăilă, neurolog
și mulți alții. Biserica să fi împletit riposta ei cu riposta laicilor, pentru
că Mântuitorul a spus așa: ,,Unde sunt doi sau trei care vorbesc despre Mine și
despre Dumnezeu Tatăl sunt și Eu cu ei!” Să nu uităm că-L avem pe Hristos în
inimă!”
Dumnezeu să vă ajute, Domnul Profesor
și vă promit că la alegeri voi vota cu amândouă mâinile pe cei ce vor promite
că vor desființa această lege. Și voi îndemna și pe alții să facă la fel! Asta
ca să știți că nu sunteți singur!
*
File de jurnal – 30 iul. 1982(II).
Marți noapte am plecat la București. Am lăsat mașina la gară. În București m-am
cazat la căminul patriarhiei. M-am dus la Baza de Aprovizionare de la Fondul
Plastic. Șeful serviciului a refuzat să-mi dea uleiul solicitat pentru
biserică, deși aveam notă de comandă de la magazinul lor din Tr. Severin. Mi-a
oferit doar doi litri din cei douăzeci solicitați. N-am vrut să-i iau nici pe aceia
și i-am trântit ușa.
Am vorbit cu Doamna Marieta Croicu,
redactor la Editura Albatros. Mi-a spus că Domnul Dan Berindei a făcut
referatul la cartea mea cu Nicolae Bălcescu. Este o carte nepublicabilă. E
criticat și fondul și forma. Abia acum și-au dat seama că nici nu intra în
profilul lor, ci se încadra mai degrabă în sfera Editurii Științifice.
I-am cerut să-mi restituie manuscrisul.
Mi-a promis că va face-o în curând. Cred că a fost pe undeva lucrarea
doamnei Natalia P., redactor șef la aceeași
editură, care era supărată că nu i-am oferit nimic când mi-a apărut Coloana
Infinitului.
Părintele Valeriu Anania se
pensionează la 1 septembrie. Nu l-am întâlnit pe dânsul. E plecat la Mănăstirea
Văratic. Toți îl regretă, numai cine ar trebui să vadă în el ceea ce este de
fapt jubilează.
Am vorbit cu Părintele Arhim.
Grigore Băbuș, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, un tip de mitropolit.
Aproape că-l idolatrizează pe Părintele Anania. Sunt prieteni la cataramă de
mulți ani. Mi-a povestit multe lucruri interesante despre Părintele Anania. Cu
ani în urmă, Părintele Băbuș, care-i mai în vârstă decât Părintele Anania,
slujea la Mănăstirea Antim. Într-o zi s-a trezit cu un tânăr vânjos, mândru,
plin de viață, cu o mustăcioară abia mijind. În ochii lui vii, mari și
inteligenți se putea citi cu ușurință setea de viață. Cu toată hotărârea,
tânărul i-a spus: ,,- Părinte, vreau să intru în mănăstire!” Părintele Băbuș a încercat să-l sfătuiască să
se răzgândească. Locul lui era în lume, în libertate, în viața socială. Tânărul
i-a spus, fără ezitare: ,,- Părinte, simt că în lume mă împrăștii și mă pierd!
Doar în mănăstire pot să fiu eu însumi și să scriu ceea ce am de spus lumii!”
,,- Bine, fiule, bine, dar vezi dumneata, că venind în mănăstire va trebui să
suporți mojiciile cine știe cărui mojic de stareț, care te freacă până îți iei
lumea în cap. Atunci vei regreta!” ,,- Tocmai asta vreau, părinte! Să fiu
strâns puțin de pe drumuri!”
Și tânărul, care nu era altul decât
Părintele Valeriu Anania, a rămas. Au locuit împreună la Mănăstirea Antim, în
aceeași chilie. Părintele Anania fuma și ședea noaptea până foarte târziu.
Părintele Băbuș nu putea să doarmă și mereu îl tot îndemna: ,,- Mai culcă-te,
măi băiatule, că de aia a lăsat Dumnezeu noaptea!” ,,- Acuș-acuș!” îi răspundea
tânărul, dar orele treceau pe nesimțite. Dimineața, numai ce-i zicea Părintelui
Băbuș: ,,- Ia, mă Grigore, să-ți mai citesc una făcută azi-noapte!”
Părintele Anania începuse să se
afirme în viața culturală. Au fost între timp amândoi arestați și condamnați.
După ieșirea din pușcărie, reabilitându-și situația, Părintele Anania a fost
trimis în S. U. A. În repetate rânduri s-a pus problema lui. Patriarhul
Justinian ținea mult la el, fiind amândoi vâlceni, și dorea să-l facă ierarh,
dar confrații îl săpau mereu. Chiar până
la Ion Gheorghe Maurer a ajuns ca să-i ceară aprobare să-l facă pe Părintele
Valeriu Anania vicar patriarhal. Maurer i-a zis patriarhului: ,,- Preafericite,
dacă-l aducem pe Anania aici, pierdem în S. U. A. un om de neînlocuit. El ne
aduce servicii serioase acolo și de aceea nu putem renunța!”
La sărbătorirea a 35 de ani de la
absolvirea seminarului, Părintele Valeriu Anania a fost invitat în țară de colegii săi. A venit cu mașina, un
,,Cadillac” cum nu se prea poate întâlni prin țara noastră. Aceasta a făcut ca
să-și achiziționeze mai mulți dușmani. Noi manevre au fost făcute ca să fie
,,aranjat”. Și, într-adevăr, l-au
,,aranjat”. Cu prilejul unei alte veniri, patriarhul, bătrân și bolnav,
a vrut să pună problema lui din nou în Sinod. Totul era pregătit însă.
Părintelui Anania nu i s-a mai permis să plece în străinătate și i s-a oferit
un post de …. corector la tipografie. Cu mare greutate a reușit patriarhul
Justinian să reînființeze postul de
director al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă și să-l numească pe
Părintele Anania în acel post. A fost tot ce a putut face pentru el. Timp de
cinci ani Părintelui Anania nu i s-a permis să părăsească țara pentru a se duce
în S. U. A. ca să-și rezolve treburile de acolo. Când a plecat,, nici un ierarh
nu credea că se va mai întoarce. Și, totuși, Părintele Anania s-a întors, spre
indignarea multora.
Patriarhul Justin i-a făcut tot
felul de greutăți. Gânduri înaripate ale Părintelui Anania au fost sugrumate
fără milă. Toți își dau seama că în fața Părintelui Anania nu pot să stea.
Puterea lui de argumentare este imbatabilă. La un moment dat, patriarhul l-a
trecut repede prin toate treptele pe un oarecare M. și l-a trimis în S. U. A.
ca să fie numit episcop acolo. S-a produs o reacție foarte puternică în
comunitatea românească din America și acela a trebuit să se reîntoarcă repede
în țară. Dându-și seama că au greșit, patriarhul și Departamentul Cultelor s-au gândit la Părintele Anania. Pentru
aceasta l-au chemat la departament și, după ce l-au periat cu tot felul de
osanale, i-au propus să se reîntoarcă în Statele Unite pentru a liniști
spiritele și pentru ,,a pune pe roate” ideea înființării unei episcopii
românești acolo. Părintele Anania le-a spus: ,,- Știți bine câte sericii am
făcut statului român! Care mi-a fost răsplata? Atâta timp cât în țară nu există
loc de ierarh pentru mine, cu atât mai
mult cred că eu nu sunt cel mai îndreptățit să contribui la crearea unei
episcopii în S. U. A.!” Și-a plecat.
Apariția celor două volume de
teatru în versuri, Greul pământului, au fost o adevărată lovitură de grație, pe
care au primit-o numeroșii săi dușmani. ,,- Când ție, - mitropolit sau patriarh
-, zicea Părintele Grigore Băbuș, ți se pun pe masă două cărți cât două
cărămizi, cum poți să stai în fața autorului? Te faci mic-mic și ți-e rușine că
ai nedreptățit un asemenea om!” Dar nimeni nu are timp să se gândească la
aceasta.
Dându-și seama de o astfel de
situație, Părintele Anania a hotărât să se pensioneze. Când i-a prezentat patriarhului cererea, acesta,
surprins, a ezitat să semneze, întrebându-l: ,,- Dar pe cine crezi că putem
pune în locul dumneata? Nu se poate!” ,,- Preafericite, i-a zis Părintele
Anania, anul trecut, când voiați să mă trimiteți în Statele Unite, aveați o
formulă. Aceea poate fi valabilă și azi!” Nu se știe încă dacă până la urmă
patriarhul îi va aproba cererea și-i va semna decizia de pensionare.
Părintele Anania are un apartament
în zona Cișmigiului și acolo urmează să se retragă după pensionare. Părintele
Băbuș a afirmat cu toată convingerea că ,,- Prin demisia lui Anania literatura
română va câștiga mult, dar Biserica va pierde enorm, însă actualii stăpâni ai
ei sunt inconștienți de aceasta!”
*
Publicații.
În această perioadă preotul Dvs. a
reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 419 în
,,Armonii culturale”, Adjud(VN), 26 apr. 2020, ediție on-line(http:/
/armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 27
apr. 2020, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
Bogați și bogați! în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr.
1026(30 apr.), p. 11; Tristețea unui Prohod, în ,,Națiunea”, București, 30 mai
2020, ediție on-line(https://www. ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate);
Biserică în derivă, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, nr. 1027(7 mai),
p. 11;
*
Parohia noastră a publicat cartea
preotului Dvs. Viața Cuvioasei Teofana Basarab(276 pag.).
Lucrarea este rodul a peste douăzeci
de ani de căutări, care s-au adăugat unui material încredințat de regretatul
mitropolit Nestor Vornicescu. Pe domniţa Teodora Basarab, fiica lui Basarab I,
întemeietorul Țării Românești, devenită țarină a Bulgariei și mai apoi maica
Teofana, o vedem ca pe o altă Ana lui Manole, pe care nu soţul, ci tatăl ei, o
zideşte la temelia statului român. Nu putem înţelege altfel o căsătorie
încheiată din raţiuni politice. Nu putem înţelege altfel o femeie umilită,
persecutată de propriul soţ, cu un copil otrăvit de a doua soție a soţului ei, alungată de la curte şi obligată
să se călugărească, ea, împărăteasa ţării. Nu putem înţelege altfel tăcerea şi
supunerea ei, decât ca pe o autojertfire în folosul păcii, echilibrului
politic, în folosul neamului său. Drama personală şi eşecul în căsătorie al
Doamnei Teodora ar fi putut declanşa conflicte armate între români şi bulgari,
ar fi slăbit puterea românilor în faţa expansiunii tătare şi turceşti. Răbdarea
ei şi înţelegerea situaţiei ca pe o rânduială de la Dumnezeu, bunătatea şi
înţelepciunea, grija pentru operele de cultură, au făcut pe bulgari să îi
atribuie maicii Teofana aură de sfântă şi să o cinstească în consecinţă, ca pe
o personalitate de frunte a vieţii lor
politice şi religioase din epoca medievală.
Am definitivat această lucrare la
îndemnul Prea Sfințitului Episcop Nicodim al Severinului și Strehaei, pentru a
susține dosarul de canonizare, pe care Preasfinția Sa dorește să-l supună spre
aprobare Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române.
*
Biblioteca Științifică ,,Alecu Russo”
din Bălți(R. Moldova) ne-a solicitat mai multe exemplare din ,,Scrisoare
pastorală” pentru a completa secția digitală a instituției. Le-am trimis
ultimele 150 numere.
*
Ajutoare și
donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel:
Domnul Ioanașcu Marinelu din Londra(Anglia), fiu al satului Malovăț: 150 lei;
D-na Proc. Dr. Ana Călin din Galați, Domnul Gherghe Alexandru din Schela(MH),
fiu al satului Malovăț, Domnul Buță Cristian din Tr. Severin și Domnul
Crăciunescu Constantin din Italia, fiu al satului Malovăț: câte 100 lei.
Domnul
Ilinca Dragoș a achitat prima lui contribuția de cult: 150 lei.
Dumnezeu să
le răsplătească!
*
Plăți. În
această perioadă am făcut câteva plăți mai mari, astfel: 2.245 lei ajutoare de
Paști unor enoriași din parohie și
copiilor din Valea Plopului(PH); 2.125 lei tipografiei pentru cărți; 665 lei
impozit; 220 lei brutăriei pentru pâinea de Sf. Paști; 200 lei transport cărți
de la Craiova; 185 lei poștei pentru colete; 150 lei protoieriei pentru tămâie;
138 lei măști și mânuși pentru voluntarii care au adus Sf. Paști și Sf. Lumină la domiciliul Dvs.; 80 lei poștei
pentru timbre; 71 lei curentul electric; 60 lei internetul; 60 lei ștampila și
altele mai mici.
*
Spovediri. Împărtășiri. Din cauza
pandemiei prin care trecem, anul acesta n-am mai putut oficia Sfânta Taină a
Spovedaniei și a Împărtășanii tuturor enoriașilor care ne solicitau, ci
doar celor aflați în situații critice.
Astfel, anul acesta am spovedit și împărtășit la domiciliu 4(patru) enoriași.
Altădată erau peste 300, dintre care cca. jumătate erau copii!
*
Revenire la Ortodoxie. În Duminica
Floriilor(12 Apr.) am oficiat slujba cuvenită pentru reprimirea la Ortodoxie a
Doamnei Răducăniță Mihaela, în urma aprobării date în acest sens de către
Preasfințitul Episcop Nicodim.
*
Zâmbete: ►,,- Bă, țărane, e
proaspătă carnea aia a ta de miel?” ,, - E proaspătă, domnule!” ,,- Bă, țărane, să fie proaspătă, că-mi veni poftă să halesc o friptană la grătar!”
,,- Da, domnule, e proaspătă, că acum o jumătate de oră lătra pe lângă bloc!” ►Aniversările celor născuţi în martie, aprilie şi mai sunt
suspendate. Aşadar, cei în cauză rămân cu aceeaşi vârstă până anul viitor. ►S-au făcut amenzile cât darul de nuntă! Pe mine m-au prins
ieri şi m-au făcut naş ! ►,,- Unde mergeţi, doamnă?” ,,- La spital…!” ,,- Pe declaraţie nu scrie…!” ,,- Păi, mi s-a făcut rău acum când m-aţi oprit!” ► ,,- Alo, 112?” ,,- Da!” ,,- Vreau să merg la amant! Cum scriu pe declarație?” ,,- Stați în casă, că vă
trimitem un voluntar!” ►Dacă trece acest
virus o să facă românii niște grătare de o să zică ungurii că ne-am dat foc la Ardeal!
*
Botezuri. Înmormântări. În ziua de 26
Apr. am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Ionașcu Andrei-Cristian, fiul
Domnului Ionașcu Marinelu și al Doamnei Ionașcu Larisa-Maria din Londra
(Anglia). Să le trăiască! În ziua de 20 Apr. am oficiat slujba înmormântării
pentru Motreanu Elena(77 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!
*
Anunțuri.
Începând cu 1 Mai, slujbele din duminici și sărbători vor începe la ora 8,00.
Duminică, 31 mai, la ora 11, în incinta bisericii din Bârda, va avea loc
licitația terenurilor bisericii din Bucium-Retezeanu și din Dealul Corbului.
*
Program. În
cursul lunii Mai avem următorul program de slujbe: 2 Mai(Malovăț-Bârda); 3
Mai(Bârda); 9 Mai(Malovăț-Bârda); 10 Mai(Malovăț); 16 Mai(Malovăț-Bârda); 17
Mai(Bârda); 21 Mai(slujbă la Malovăț;
pomeniri la Bârda, la ora 7); 23 Mai(Malovăț-Bârda); 24 Mai (Malovăț); 28
Mai(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 30 Mai(Malovăț-Bârda); 31
Mai(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul
poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 856, ori pe adresa
de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Hristos a
înviat!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu