Ultima notă sovietică –
Moscova, 28 iunie 1940
1. În decurs
de 4 zile, începând de la orele 14, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se
evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.
2. Trupele
sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de nord a
Bucovinei.
3. În
decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte:
Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Alba.
Mircea
Streinul (n. 2 ianuarie 1910, Cuciurul Mare, Ucraina – d. 17 aprilie 1945,
Bucureşti, România) a fost un om de litere, editor de reviste, poet, prozator
şi translator român originar din Bucovina.
“D.I.
Dominte istoriceşte – tot în ziarul “Bucovina” – următoarele despre măcelul din
comuna Suceveni:
“Ajungând în
sfârşit în faţa raionului poliţiei G.P.U., instalat în casa parohială din Adâncata,
miile de ţărani şi ţărance din Suceveni au ridicat tot atâtea mâni cu cererile
de trecere peste graniţă, implorând imediata lor rezolvare şi declarând hotărât
bolşevicilor:
- Nu v’am
chemat încoace şi nu v’am votat. Acesta este pământul nostru de la Ştefan cel
Mare. Căraţi-vă de aici, de pe pământul acesta. Daţi-ne răspuns imediat de
plecaţi ori nu şi lăsaţi-ne în pace ori daţi-ne voie să plecăm în ţara liberă
peste graniţă. Vă dăruim tot ce avem. Şi pământ şi case şi vite, să vă
desfătaţi cu ele. Nouă ne trebuie patria noastră românescă şi biserica, de care
voi vă bateţi joc, de când aţi venit. Noi nu putem schimba libertatea noastră
pentru jugul vostru de oţel.
Se înţelege
că nimeni n’a ţinut nici o cuvântare. Ci cuvintele de mai sus erau explozii izolate
din mulţime, rostite din mii de piepturi şi urmate şi încrucişate cu strigăte
nesfârşite de: Jos Rusia Sovietică, jos bolşevismul, jos Stalin, amestecate cu
urale de: Trăiască România noastră...!”
“Poporul,
aşteptând zădarnic răspunsul cerut prin ultimat şi observând că nici cererile
nu le ia nimeni de la el, a văzut că nu este băgat în seamă şi a isbucnit
într’o lozincă hotărâtă:
“Spre
graniţă, spre graniţă! Ori viaţă, ori moarte; ori libertate, ori mormânt!”
Şi,
întorcându-se pe acelaş drum, au continuat cu aceleaşi marşuri, cu aceleaşi
cântece naţionale, cu aceleaşi urale fără capăt. Poporul îşi scuturase
lanţurile robiei şi-şi lăsase soarta în mâinile Domnului. Ce va hotărâ
Cel-de-Sus, aceea va fi.
În această
situaţie penibilă, poliţia G.P.U. a trimis peste câmpuri echipe de armată şi
lucrători, ca să desfacă podul de pe Siret de lângă Suceveni. Iar pe de altă
parte a înştiinţat pe preotul Ivanciuc să se prezinte într-o oră la Raion, ca
să dea socoteală de ce a eliberat crucile de la biserică, iar dacă nu, să fie
împuşcat pe loc...
Dar imensa
mulţime se întorcea acuma înapoi, după un marş de 7 chilometri. Echipele
începuseră a desface podul. Cât ai clipi, însă, furia poporului a înlăturat
fără urmă pe soldaţi şi pe lucrători. Bârnele s’au pus la loc şi convoiul şi-a
urmat mai departe drumul, de astădată direct spre graniţă, care era la o
distanţă de 8 chilometri.
Au trecut
dealul “Brădet” şi au apucat-o, prin pădure, spre graniţă.
Întretimp,
însă, sosiseră de la Cernăuţi zeci de camioane cu Mongoli şi cu nenumărate
mitraliere şi tot felul de arme.
Convoiul a
fost imediat rupt în două. Partea dinainte trecuse “Brădetul”, iar cea dindărăt
trecea încă prin Suceveni. S’a produs un măcel îngrozitor. Armata cosea lumea
pe şosea, pe uliţi, prin grădini şi prin curţi cu mitralierele şi cu puşti
automate. Mulţimea amestecată din toate comunele căuta să se refugieze prin
şuri, prin paie, prin fân, prin pivniţi şi pe unde putea.
Vaietele
răniţilor făceau să plangă întreg văsduhul deasupra Sucevenilor.
Era par’că
ziua de apoi.
Deşi lupta
se dădea în sat, un grup de mai multe sute de oameni întârziaţi la participarea
de la Adâncata năvăli dinspre Carapaciu cu acelaş gând: să plece sau să moară,
căci aici nu mai este chip de trăit. Astfel, în dosul bisericii a fost măcelărită
o mare parte dintr’ânşii; alţii au fost făcuţi prizonieri, iar câţiva, cari
reuşiseră să intre în sat, au fost surprinşi într’un loc numit “Fântânele”;
alţii, iarăşi, au fost răpuşi într’o luncă de lângă valea Siretului.
În Suceveni
nu se poate aprecia numărul morţilor, nici al răniţilor şi nici al
prizonierilor. Căci morţii şi răniţii erau încărcaţi claie peste grămadă în
camioane şi duşi imediat spre Adâncata. Asemenea şi sute şi sute, poate chiar
mii de prizonieri.
Pe uliţi şi
pe şosea – numai o dâră de sânge, iar roţile camioanelor încărcate cu morţi şi
răniţi erau toate roşii de atâta jertfă românească, adusă pe altarul patriei şi
al credinţei în Dumnezeu, cu prilejul acestui istoric protest împotriva
duşmanilor călcători de hotare, de lege şi de drepturi naţionale.
Dar şi după
o săptămână se găseau cadavre împrăştiate pe câmpuri. Astfel, au fost
înmormântaţi 3 Români în lunca Siretului, iar o femee şi-a desgropat pe furiş,
într’o noapte, bărbatul.
Capul
convoiului cu crucile şi cu steagurile în frunte ajunseseră până la 100 de
metri departe de tranşeele Ruşilor şi cam la vre-o doi chilometri departe de
graniţă. E într’un loc, cum ieşi din pădurea Bohorodici din Cupca şi dai în
“Toloaca Lipovenilor” lângă căsoaia forestierului din Camena, cum spune
gospodarul Frătăuceanu Dumitru.
Convoiul s’a
trezit dintr’odată cosit de nenumăratele mitraliere din faţă şi lumea cădea ca
iarba sub coasă, adunată în brazdă.
Lumea,
înebunită de voinţa de a străbate cu orice chip, cu tot focul mitralierelor
bolşevice, înainta mereu peste cadavrele înaintaşilor şi împărtăşea aceeaşi
soartă, fiind cosită fără îndurare. Şi dealul de cadavre n’o înspăimânta. Ori
viaţă ori moarte era lozinca tuturor. Acuma ori niciodată! Tot avem de murit,
striga mulţimea şi se arunca în foc.
Dar, după
scurt timp, restul convoiului e lovit şi din dreapta şi se pomeneşte
înconjurat. Şi numai puţini au căutat să scape prin fugă, dar nu groaza morţii,
ci numai de teama de a nu cădea de vii în mâinile bolşevicilor.
Nici nu se
poate evalua numărul morţilor, al răniţilor şi al prizonierilor.
Ţăranul
Constantin Sucevean din Suceveni, care purta crucea în locul lui Şcrobaneţ, cel
ce fusese rănit la pod, a fost tăiat în două de gloanţele mitralierelor. A îmbrâţişat
crucea şi şi-a dat sufletul. Asemenea şi Mihai Ţugui din Cupca. Iar Ilie
Mihailovici, un tânăr de 19 ani, care purta crucea a treia, a murit cu fruntea
retezată de mitraliere.
Mai pe urmă
s’a aflat că bolşevicii au angajat 23 de Lipoveni de au săpat o groapă mare
alăturea, în care au fost aşezate osemintele a nu se poate şti căte sute de
eroi Români, căzuţi jertfă pentru dorul de libertate şi pentru apărarea crucii,
după ce au fost despoiaţi de haine şi de obiectele de valoare.
Bucăţile de
cruci şi steagurile tricolor, cari fâlfâiseră în semn de protest, au fost
aruncate şi ele deasupra. Printre morţi s’a găsit şi o femee din regiunea
Adâncata cu un copil viu care sugea la pieptul mamei. De soarta copilului nu se
ştie nimic.”
Menţionatul
ziarist îşi închee astfel relatarea:
“Datele
le-am primit de la populaţia din Suceveni, adunată de Zece Mai la şcoală, de la
părintele paroh Simion Ivanciuc, precum şi de la sătenii din Cupca -, în
prezenţa preotului de mai sus şi a d-lui Hrîncu, preşedinte de Tribunal î.r.””
Capitolul XV
Ţăranii
din volumul
PRĂVĂLIA DIAVOLULUI
Autor MIRCEA
STREINUL
EDITURA
“CULTURA ROMÂNESCĂ” S.A.R., 1942
http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Cultura&optiune=Literatura&optiune2=1910.01.02+-+1945.04.17+-+Mircea+Streinul
Dumnezeu
să-i odihnească în pace pe martirii ocupaţiei bolşevice,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" -
www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia
spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii
poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru
de istoria sa multimilenară în spaţiul
carpato-danubiano-pontic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu