IRINA LUCIA MIHALCA - Mai presus de viaţă, mai presus de moarte

Mai presus de viaţă, mai presus de moarte

~*~

- Realitatea de azi, de mâine,

ne-a fost anunţată-n elegii. Divină inspiraţie!

Te-am trezit la viaţă!

Mai presus de viaţă, mai presus de moarte,

sufletele noastre

se strigă, se caută, se cheamă.

- Vreau să păşesc în lumea ta,

ştiu că la capătul acestui drum eşti tu.

Doar eu ştiu ce simţi,

vibraţia de acolo, multe cercuri...

De dincolo de timp, prin timp,

călător al timpului meu,

piatra aruncată a transmis

cercuri reverberate

până departe, în adâncul nostru.

- Eşti ca a o pată de ulei

ce stă deasupra apei mele,

atât de puternică mi-a fost simţirea

încât chiar am fost un zburător...

Am simţit dragostea,

te-am avut în visele mele,

toate închisorile le-ai eliminat,

într-un final,

ţi-am simţit trupul, m-am simţit.

Era viaţă,

nu doar energetic, nu doar vis!

Din fundaţa noastră

ai coborât, tu, Fiul Soarelui

- un strop de nemurire -

în adâncul abisului timpului,

departe, tot mai departe,

am călătorit

până ni s-a revelat cheia timpului.

Luminile nu se sting, trecând prin sunet.

Trăieşte muzica!

Tu, cel care trăieşti în viitorul meu,

pentru a fi pecetluită iubirea,

cu mâna pe inimă, poţi să spui asta?

- Da, iubito, demult te-aşteptam,

o chemare nebună,

acolo,  între sufletele noastre,

o trăire intensă, pătrunsă de fior,

un trup divin, un trup ars de dorinţă,

asta eşti tu!

Începutul a fost cu mine,

ţi-am atins nervii dorinţei,

te-am aşteptat să te deschizi,

să mă revărs în marea ta

şi să te-adun

într-o picătură de rouă,

să mă hrănesc cu tine,

să mă satur de tine, să mă vindeci...

Da, iubitul meu din netimp,

venit aici, acum,

ascultă cântecul nostru din adâncuri,

miracolul ce urcă în sferele universului,

acele sfere necunoscute până acum!

Iubim tot ce este descoperit în noi

şi regăsit în lumină.

- Cu gura ţi-am aşteptat vibraţiile,

ţi-am explorat întinderea drumului,

ţi-am potolit terminaţiile,

m-ai asimilat,

- multă sevă pentru a îmboboci -

Împreună ne-am separat de trupuri,

uniţi în veci prin fructul vieţii.

A fost şi contopire,

şi trupuri de lumină-n zbor!

A fost şi este iubire, acea clipă curată

în care lumina străpunge întunericul,

trăiesc îmbrăţişarea luminii atât de dorită.

Ca-ntr-o oglindă,

ne reflectăm unul în altul

- răspunsul inimilor

ce ne relevă taina frumuseţii -,

sfâşieri de ritm în strigătul nopţii,

miresmele florilor de munte,

inocenţa plăcerilor ne doare,

sunt a ta, eşti al meu.

Unde e cerul, unde e pământul?

Închide ochii şi simte asta!

Eşti şi nu eşti aici... reuşeşti diferit

să atingi totul. Nu mai ştim cine suntem.

Din cel mai tainic loc simţi focul sacru

şi, de acolo, aduci vibraţia,

lăsând-o să curgă frumos în noi.

- Departe de tot ai ajuns,

acolo unde trupurile dispar!

Prin trecerea în Lumină, te-aştept,

ascunsă în cele şapte văluri, în nemurire...

~*~

2 august 2013

IRINA LUCIA MIHALCA