GĂNDIND SUB RAZA LUNII
~*~
Sub nesfârșite ceruri se toarce VIAȚA LUMII.
Din negrele ABISURI, pe-ntinsul CÂMP al humii,
Ea veșnic se RENNOADĂ să facă pași pe cale,
Tot renăscând din SPUZA cenuși dumisale.
Plecat-a din GENUNE, a-nmugurit în VALE,
Cu poticneli o mie, tot căutându-și cale,
Și-acuma-mi urcă DEALUL de-atâtea-mpovărată,
Știind că-n larga zare un MUNTE mi-o așteaptă.
De partea ei e TIMPUL, curgând din nesfârșit,
Și-NTINSUL lumii sale ce-mi e NEMĂRGINIT,
Și-n clipa-i fără margini ce tot mi se lungește,
Ea-și potrivește pasul ce-n veci nu mi-o grăbește.
*
Cam UNDE-S eu în dânsa? Mă macin-o-ntrebare,
Ce n-are-n ea răspunsul, dar măcar ști-voi oare
Pe-a vieții cărei TREAPTĂ ajuns-am eu acuma?
Sunt la-nceput, la mijloc, ori pierdemi-s-o urma?
Și cine-n cele ceruri făcut-a ÎNCEPUTUL?
Ce fost-a înainte? Cum arăta TRECUTUL?
Cine mi-a copt SĂMÂNȚA din care-a încolțit
VIAȚA NEMURITĂ, în largul infinit?
**
Din lume ne vom duce pe rând, mai fiecare,
Și n-om afla răspunsul la nici o întrebare,
Dar măcar noi le pus-am și ne-am gândit la ele,
O clipă când în noapte, priveam un cer cu stele.
***
Pe boaba cea de humă, la soare rotitoare,
Viața de se curmă, o alta-mi va răsare,
Așa că eu, NIMICUL, în colțul meu de gând
Gândesc la soarta lumii, cu-n suflet lăcrimând:
Din lume când m-oi duce, de-am să mă fac vecie,
Și-oi ști răspunsuri TOATE cât stat-am în prostie,
M-oi împăca cu gândul că
fost-am o clipită
Pe calea vieții care, e veșnic nesfârșită.
~*~
04.03.2022
Mircea Dorin Istrate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu