Ioan Miclău – Gepianu - SEMĂNĂTORUL

 

SEMĂNĂTORUL -

DIN VREMURI DE ALTĂDATĂ

(Versiune nouă)

 

~*~

E vremea să ies pe-afară

Și să-mi cercetez ogorul,

Iși zicea, sătul de iarnă

Și de griji, Semănătorul!

Mâna dreaptă și-o ridică

Peste ochi ca să privească,

Mai adânc, unde lumina

Incepea să se ivească!

Ce frumos se schimbă zarea!

Raze vii îi țes covorul!

Parcă-ncepe ca să scadă,

Să se-mprăștie și norul.

Timpul e s-aleg sămânța,

Să o vântur de neghină!

“Vin-o blândă Primăvară;

El zâmbește și suspină!”

Grea e iarna cea geroasă,

Când îngheață apa-n cofă!

Doar poetu-n versuri sfinte,

Leagă viața lui de-o strofă:

Astfel e Semănătorul:

 

-Simbol, arhetip, origini-

El prin munca-i transpirată,

 

Vindeca a lumii pricini!

Alegând sămânța, zice:

 

-O să dea pâine ogorul-

Si cu multă râvnă-n suflet,

 

Semăna, Semănătorul!”

 

~*~

Ioan Miclău – Gepianu