Ștefan DUMITRESCU - EU SUNT TOT TIMPUL CU TINE

 

EU SUNT TOT TIMPUL CU TINE

 

 

~*~

 

Eu sunt tot timpul cu tine, Eulenia. De aceea

sunt fericit

şi zâmbesc mereu.

Dimineaţa când mă trezesc

Te văd pe tine

Sunt cu tine

și astfel sunt eu

Şi când merg pe stradă

Sunt tot cu tine

Îţi simt sufletul în aerul din preajma mea

şi îţi văd ochii cum mă privesc din văzduhul care

mă înconjoară

de rubine

De cele mai multe ori vorbim, glumim sau ne

jucăm

Uite îmi place foarte mult să

ne jucăm de-a Crinul şi de-a narcisa

Eu sunt un crin înalt

 

cu tulpina puternică

Tu eşti o narcisă galbenă

care te uiţi în sus la mine cu un surâs gingaş pe

buze

Şi eu mă aplec şi îţi dau o petală

Şi tu îmi dai zâmbind o petală

Apoi ne dăm bună dimineaţa

Apoi eu îţi dau altă petală

Şi tu îmi dai altă petală

Până când ne dăm toate petalele

Apoi eu te iau în mâna dreaptă

Şi rămân nemişcat

ca o statuie cu o floare în mână

Pe care i-o dăruiesc Lui Dumnezeu

Alteori ne jucăm de-a dealul şi valea. Eu sunt

dealul

pe care cresc

livezi de caişi înfloriţi

Tu eşti valea

pe care se unduiesc în soare lanuri de in

mângâiate de vântul care vine din miază-zi

copilăros fericit și senin

De departe ele par lacuri albastre

Tu te întinzi cuminte şi leneşă

ca o pisică

la picioarele mele

Eu mă aplec deasupra ta

Şi te mângâi

Cu toate petalele livezilor mele de caişi

Încărcați de luceferi și stele

Uneori aşa cum stau aplecat peste tine mai vărs

câteva lacrimi

ca să ud lanurile de in care tremură în bătaia

vântului,

în amurg

să crească mari

Sau ne mai jucăm

De-a lumina şi de-a văzduhul

Tu eşti lumina care

mă străbate şi mă mângâie pe dinlăuntru

dând conţinut vieţii mele

Eu sunt văzduhul care te înconjor

şi de cuprind în braţele mele să te ocrotesc,

aiurând de dor. Şi te

păstrez toată în mine să nu

pleci mai departe, astfel fiind tu

cea adevărată

Dar de fapt acesta nu este un joc

Pentru că în realitate tu

chiar eşti lumină gingaşă şi dulce dinlăuntrul

fiinţei

mele şi eu sunt văzduhul care te conţin

şi care sunt sufletul care

îţi umple toată fiinţa

dureros de dulce şi lin

Mi-ar mai plăcea să ne jucăm

de-a caisa şi de-a sâmburele său. Tu să

fii caisa care mă învăluie şi mă ocroteşte

Eu să fiu sâmburele

care stau în mijlocul tău ca o rădăcină, ca o

stâncă pe care să te sprijini

să nu cazi în haos

Sunt sinele tău

care voi încolţi la infinit, purtându-te ca o corabie

prin timp

Dar nici acesta nu este un

joc pentru că tu chiar eşti caisa zemoasă şi dulce

şi parfumată

iar eu chiar sunt sâmburele

din centrul fiinţei tale

beată

Mi-ar mai plăcea ca tu să fii o aripă

a acestei paseri greoaie care este lumea

Şi eu să fiu cealaltă aripă

Să batem rar din aripile noastre imense

Când batem aerul în jos

Să ne întâlnim şi

Să ne îmbrăţişăm o clipă

Maiestuos

Apoi să ne desprindem iar

Să ne întindem aripile largi

Făcând lumea aceasta să zboare prin timp

Mi-ar mai plăcea să ne jucăm

de-a râul sau de-a fluviul

Eu să fiu malurile lui

Încărcate de păduri de zmeuriş în care cântă

privighetorile şi mierlele

Tu să fii apa lui

limpede

cum este cristalul

Sărind peste pietricelele albe

Clipocind dulce

Iar eu să te ţin toată viaţa în braţele mele

dar nici acesta nu este un joc

 

pentru că de când mă ştiu tu

chiar eşti un râu cu apă lină

Clipocind dulce adormitor

Iar eu chiar sunt malurile

Tale mângâioase

Care te poartă pe braţe de la-nceputul lumii.. .

Mi-ar mai plăcea ca eu să fiu

zefirul dulce de primăvară

Iar tu să fii câmpia înverzită

Să mă aplec asupra ta mângâindu-te

sărutându-ţi fiecare fir de iarbă

miliardele de flori de pe câmpie

Dar nici acesta nu este un joc

Pentru că eu chiar sunt zefirul

De primăvară

Iar tu eşti dulcea şi înmiresmate mea câmpie

înverzită

Abia acum observ că nu mai există

nici un joc

pe care să-l jucăm

Pentru că noi chiar suntem

Toate lucrurile şi fiinţele

Şi fenomenele

La un loc

La sfârşit aş vrea să ne mai jucăm

De-a moartea şi de-a veşnicia

Dar acest joc nu este posibil

Întrucât moartea nu există

Şi atunci ne vom juca

de-a timpul şi de-a veşnicia

Eu voi fi timpul care te voi

Înconjura mângâindu-te

Ocrotindu-te

Iar tu vei fi conţinutul

luminos al fiinţei mele nemărginite

Care mă va umple şi mă va

mângâia pe dinăuntru

Dând sens existenţei mele

Întru al lui întru

sfinte

După care ne vom juca

de-a materia şi de-a universul

Eu voi fi universul care te voi ţine

toată veşnicia în braţele mele

Mă voi umple de gingăşia şi de moliciunea ta,

De mireasma focului tău

Te voi înconjura şi te voi

săruta

Ţinându-te în braţele mele mirosind a flori de

cais

și a hău

Tu vei dormita zâmbind

Fericită şi luminoasă

Înlăuntrul meu

Sau vei fi asemenea unui

Ocean

Îmbrăţişat de ţărmurile lui

Încărcat de crânguri înflorite

În care cântă mierlele şi privighetorile

Îmbrăţişându-mă pe dinăuntru

cu valurile tale de spumă albă

Dar nici acesta nu va fi un joc

Pentru că eu chiar voi fi

Timpul albastru nesfârşit

Iar tu vei fi dulcea veşnicie

Eu chiar voi fi universul

Care te voi ţine în braţe

Iar tu dulcea materie

Vișinie

Care vei clipoci în fiinţa mea

 

~*~

Ștefan DUMITRESCU