luni, 21 octombrie 2024

Mircea Dorin Istrate - MONUMENTUL JERTFEI (Poezii pentru sâmbăta seara)

 



Mircea  Dorin Istrate

Poezii pentru  sâmbăta  seara

 

Masacrul de la  OARBA  DE  MUREȘ

(17.09.1944 –6.10.1944)

11.000 de martiri români –Katynul românesc

 

 

 

~*~

 

MONUMENTUL  JERTFEI

 

Jertfa e altarul unui monument

Scrijelat cu nume care nu mai sunt,

Suflete viteze ce răspund: PREZENT

Colo sus în raiul cerul cel sfânt.

 

El va fi de-apururi munte de iubire,

Clipă de-amintire în pomelnic trist,

Lacrimă de suflet într-u veşnicire,

Rugă de iertare la picior de Crist.

 

Suspinatul pietrei, brazde înflorate,

Vântul le mângâie suferinţa lor,

Mama, soaţa, sora, inimi sfâşiate

Veşnic măcinate de amar şi dor.

 

Pomenite nume, file de istorii

Scrise-n cartea vieţii, fie pentru voi

Stânca neuitării pusă-n vântul iernii

Ca să măreţească fapte de eroi.

 

Ziuă însemnată scrisă-n calendare,

Timp oprit o clipă într-u creştinesc,

Dragoste smerită pusă-n braţ de floare,

Lacrimă sub pleoapă, rugă la ceresc.

 

Toate adunate pentru voi ce-n soarte

Aţi avut amarul unui nenoroc

Şi pe-ntinsul lumii, undeva, departe

Aţi rămas vecie în acela loc.

 

Noi, urmaşi de-i voştri, cum e creştinesc,

Când pe lume fi-va zi de sărbătoare,

Gândul ni-l întoarcem spre dumnezeiesc

Ca-n smerită rugă facă-vă iertare.

 

Şi în rai vă pună lângă sfinţi şi ingeri

Că aţi fost în vreme jertfitori de ţară,

Ştie-vă urmaşii, mai ales cei tineri

Cine mersul vieţii încă apărară.

***

Într-un vers de slavă eu v-am pus acuma

Să vă veşnicească întristatu-mi gând,

Iar din jalea sorţii, cum ar face muma

Vă sărut pe suflet, tainic lăcrimând.

 

&

 

 

 

VORBESC  CU  MUREȘUL  LA  OARBA

 

Motto: Privind a tale maluri, al nostru suflet plânge,

Că nu demult aicea, au dat obol de sânge

Ostașii țării mele cu dorul humi-n gând,

Atunci când către moarte tu i-ai văzut mergând.

 

Spune-mi !Fostu-ți-a vreodată malul tău roșit cu sânge?

Ori vreo soață, ori vreo mamă, ai văzut c-aicea plânge

După-un soț, copil, ori tată, vamă dată la război

Ca a noastră veche viță să trăiască prin eroi?

 

Spune-mi! Au căzut aicea spice tinere în brazdă

Secerate de pe dealuri unde moartea era gazdă?

Îmi văzut-ai schilodiții lăcrimați de-acum o viață,

Înșirați pe drumul țării, ca mărgelele pe ață?

 

Înroșitu-mi-s-a apa-ți de cel sânge curs șiroaie,

De credeai că-i volburată dup-o scurtă, sfântă ploaie?

Mirositu-mi-a a moarte zile-ntregi și săptămâni

Malul tău, cu plopi și sălcii, ce făcutu-s-au cununi?

 

*

-Greu mi-i Doamne a răspunde, zice Mureșu-ntristat,

Că eu fost-am mal de jertfă pentru sufletul curat

Al atâtor mii de tineri ce aici s-au prăpădit

Sub o ploaie plumbuită, ce din dealuri s-a pornit.

 

Doamne, mulți văzut-au cerul și-a mea apă curgătoare,

Cu privirea-ncețoșată, o ostașului ce moare

Pentru țara lui și neamul ce-o rămâne după el,

Că atunci ei fost-au, lance sfântului drapel.

 

Eu i-am pus într-un pomelnic, colo sus, la Monument,

Pe acei căzuți atuncea, ce-au răspuns cu toți: Prezent!

Când, ea, Țara, Muma noastră, ne-a chemat să-i apărăm

Glia sfântă, de pe care nici un pas n-apoi să dăm.

 

De aceea, când îmi treceți, printre aste sfinte dealuri,

Înturnați-vă privirea către mine, care-n valuri

Duc de-atuncea-n largul zării sub al plopilor sobor,

A lor faptă jertfitoare, lumea să le dea onor.

 

Ei sunt stâlpi de demnitate, de exemple și tărie

Cum se ține în urcare neamul, țara veșnic vie,

Iar de astăzi, pe-a lor cruce o să-mi puneți fir de floare,

Ei vor știi că țara, neamul, nu i-a pus încă-n uitare.

 

&

 

 

 

TOAMNĂ  LA  OARBA

 

Se înfioară plopii de vânt şi-n tremurat

Foşnesc încet a jale că iar o toamnă vine

Şi-aici în deal la Oarba îmi dorm în neuitat

Cei duşi în floarea vârstei şi n-au cin’ să-i aline.

 

E lung a lor pomelnic de parcă nu se gată,

E lung ca lunga jale ce-n urmă au lăsat,

E lung ca dorul mumei cu faţa-nlăcrimată

Ce neamului şi ţării pe fii ei i-a dat.

 

Sub lespedea de piatră, în cuib de veşnicie

Eroii mei jertfelnici au somn de chinuiţi,

Că nenorocul clipei i-a pus la Oarba-n glie

Departe de-a lor soaţe, de fraţi, copii, părinţi.

 

Războiul e durere, e frică-n faţa morţii,

E ură cât cuprinde, e rugă disperată,

Speranţă fără margini, că neştiutul sorţii

Va face pân’ la urmă ce-a dreaptă judecată.

 

La Oarba-nsângerată e toată adunată

Furia neoprită a ăstui neam trudit,

Speranţa că veni-va a sorţii judecată

Ca neamul ăst’ să scape de tot ce-a pătimit.

 

De unde-i ce-a putere să-l facă fie-n stare

Răzbune nedreptatea şi cele silnicii?

De la Bobâlna, Horea, Ip,Trăznea şi Răzoare

Şi câte neştiute cu zecile de mii.

 

Aşa că azi, sub timpuri, eroii mei iubiţi

Îmi dorm sub grele lespezi vecia ce-o să vină,

Noi i-om cinsti de-apururi  cum facem cu cei sfinţi

Că viaţa dată vamă e pentru noi lumină.

 

&

 

 

 

LA OARBA -N DEAL

 

La Oarba în deal , plânsă-I jalea cu ură

C-aicea mi-a fost mincinoasă măsură

Ce frânt-a la vieţi de bărbaţi  în putere

Lăsându-I ţărânii, suprema avere.

 

La Oarba în deal, scrisa-I a noastră scriptură

Mormintele-s pagini, iar crucea-I gravură

Hristoşi îs în ele, eroi nenfricaţi

Cu visele scurse-n pomelnic de taţi.

 

La Oarba în deal, moartea-şi are sălaşul

Cea coasă ştirbit-a-ngânând părăstasul,

Pe creste avut-a cuibar de căţele

Ce Mureş roşit-a-n blestemele grele.

 

La Oarba în deal doarme-n somnu-I ostaşul

Departe de casă-I plugarul, cosaşul,

Sub lespedea rece şi-acuma visează

Că ţării-I de veghe în sfântă amiază.

 

Ce preţ are viaţa de-ostaş , lumânare,

Aprinsă prea vrednic la nalte altare,

Şi-o fila-n a neamului cărţi de istorii

Înscrisă cu sânge de aure-n glorii.

 

Străine , la Oarba de-ajungi pe-nserate

Mai lasă-ţi privirea spre dealuri să-ţi cate,

Şi-o rugă-mi înalţă, c-aşa-I omenesc

La cei care-aicea în somn veşnicesc.

 

Piosu-ţi omagiu le fie răsplată,

Şi lauri cunună  primită la faptă,

Iar ţie străine, în gând uşurare

Că lor închinat-ai onor de-nalţare.

 

&

 

 

 

IOAN  A  LUI  IOAN,  A  LUI  IOAN ....

 

Inscripţie pe o cruce în cimitirul de la

Oarba de Mureş

 

Tot înnoit din margini de uitare

Ioan a lui Ioan, a lui Ioan,

Jertfelnicind pe-a vieţii lui cărare

Ajuns-a pân’ la noi, tot brav oştean.

 

La început a fost culegătorul

Şi vânător de fiare, mult temut,

Cu roata şi-a făcut apoi ulciorul

Să-i ţină rece apa de băut.

 

Mânând din urmă turme de mioare

A tot rotit a zării anotimpuri,

Iar când s-a stins, sfârşindu-se-n uitare

Mlădiţe noi lăsatu-mi-a pe luturi.

 

S-a ostenit să are largi pământuri,

Învrednicit să fie bun ţăran,

Şi în sudoarea frunţii, lungi trecuturi

A zilnicit cu mâna-i pe corman.

 

Deunăzi, cu Mircea în războaie,

Cu Ştefan cel mărit şi cu Mihai,

A cam simţit cum braţul i se-nmoaie

Şi-n nări că-i vine adieri de rai.

 

A dus-o pân’ la Oarba, în hotare

Tot lăurat în lupte rând la rând,

Aici s-a însfinţit între răzoare

Căzut erou, cu ţara lui în gând.

***

Înveşnicit îşi doarme somn jertfelnic

Cu leatul lui atuncea  săvârşit,

Noi pusu-l-am erou într-un pomelnic

În lacrima durerii pomenit.

 

Al nostru Mureş numele i-o duce

Să-l măreţească-n slavă an de an,

Aici s-o veşnicii în somnu-i dulce

,,Ioan a lui Ioan, a lui Ioan’’

 

&

 

 

 

TROIȚE  VEGHETOARE

 

Motto: ,,Mi-am adunat eroii-n cimitire

Să fie-aici cu toți-n veșnicit,

Și-un monument le-am pus, de pomenire,

Însemn să-mi aibe timpului grăbit”

 

E vremea de cules la cucuruze

Pe dealul Oarbei, dincol’ de Iernut,

Miroase încă huma a obuze,

A  jale disperată și-a durut.

 

Iar Mureșul ce curge jos la poale

De sînge-și spală malul chiar și-acum,

Mai câte-odată moartea dă târcoale

Că-mi știe bine dânsa, vechiul drum.

 

De-atâtea lacrimi, jale și durere

Aici pământu-i veșnic însfințit,

Și parcă-n șoaptă el  mereu ne cere

Să nu-i uităm pe cei care-au pierit.

 

Că ei ne țin pe umeri astă țară

Cât noi în suflet încă îi slăvim,

Iar de vărsăm și-o lacrimă amară

Onor suprem le dăm, să-i încinstim.

 

Așa că-n zi de mare sărbătoare

La locul unde ei se veșnicesc,

Puneți-le cu dragoste o floare

Să știe că urmașii-i pomenesc.

 

Iar de-ntâlniți în cale cimitire

În care dorm o mână de eroi,

Acolo-i cuib de jertfă și simțire,

Troițe veghetoare pentru noi.

 

Cu ei și jertfa lor, această țară

Mereu își ține cugetul curat,

De-i pomenim, chiar încă de-o să  doară

Vor  da tărie vieții, de-ndurat.

 

&

 

 

 

ÎNSFINŢEASCĂ-MI-I  ŢĂRÂNA

 

Însfinţească-mi-i ţărâna  pe aceia care mor

Pentru ţara lor şi neamul trăitor pe astă glie,

Plânşi să-mi fie în iubirea unei lacrime de dor

De urmaşii ce-n pomelnic, către Domnul tot mi-i suie.

 

Ei sunt file-ngloriate ce s-or face nemurire

Şi icoane miruite să-i avem de închinat,

Nălţătoarele modele şi izvor de apă vie

Ce cât ţine astă lume, să tot curgă nesecat.

 

Şi tot ei ne-or fi amnarul ce-o aprinde înc-odată

Iasca sufletului nostru ca să ardem strâmba lume,

Şi voinţa ce-ntări-va braţul slab să-l facă faptă

Şi să-ntoarcă brazdă nouă peste-o lume ce apune.

 

De-asta când nălţăm o rugă la uitatele morminte

Şi aprindem pentru dânşii muc de sfântă lumânare,

Să le cerem iertăciune în smeritele cuvinte

Pentru viaţa dată vamă, pe cel câmp, numit onoare

 

***

Voi eroi ai ţării mele, flori pe-ntinsele hotare,

Semănat-aţi sfânta glie cu-al vost’ suflet împăcat,

Veşnicească-vă urmaşii într-un gând de înălţare

Să rămână al vost’ nume, peste timpuri neuitat

 

&

 

 

 

VREDNICIȚILOR  EROI

 

Motto: Închin, în fața voastră, smerelnica mea frunte,

Voi, care-mi sunteți încă eroii-atâtor lupte

Pe câmpul de onoare al dragostei de țară,

De neamul  ce-a lui viță, nicicând n-o să dispară.

 

În lanul ce se coace sub mângâieri de soare,

Mi-au înflorit sfielnic, văpăi de maci în floare,

Sunt sufletele voastre pe-aicea risipite,

Ce pentru veșnicie cu glia-s înfrăție.

 

Când din cuptor îmi scoateți cea aburindă pâine

Și-n mâini o frângeți încă spre ziua cea de mâine,

În ea e și-a lor suflet cu cugetu-mpăcat,

Că viața pentru țară și pentru noi și-au dat.

 

O sfântă cruce-mi faceți și-o rugă de iertare

Spre cerurile toate nălțați la fiecare,

Ca sufletul lor mare, ce-atâtea pătimit,

În liniște și-n pace să-mi doarmă liniștit.

 

Ei sunt a humii suflet, vecie, re-nviere

Și-n bobul dulce-al pâinii, cel ce ne dă putere,

Mereu ne steie-n minte în țandără de gând,

Ca-n neuitată slavă, să-i ținem rând la rând.

 

De s-a cocli tot bronzu-n statui și-n monumente,

Ei tot o să-mi rămână pe-al vredniciei trepte,

Eroii noști’ de suflet ce-mi însfințesc cea humă,

Ținând spre nemurire, a nostră țară mumă.

 

 

&

 

 

Voi bravi ostași, rămâneți neuitare

Cu fapta voastră mare, jertfitoare,

Și-n al nost suflet fi-veți... lăcrimare.

 

 

~*~

Mircea  Dorin Istrate

&&&

 

 









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu