Nucul îmi aduce aminte - Marin Moscu

Marin Moscu ( Izvoru Berheciului-Bacău*Poezie*Cuvintele dulci găsesc lacrimi amare*

ianuarie 30, 2017 Dor de Dor Poezie 0

MARIN MOSCU

Membru U.S.R.

Filiala Sud – Est

(Galaţi-Brăila)

Locul şi data naşterii: satul Gloduri, comuna Gloduri, azi Izvoru-Berheciului, jud. Bacău, 26 martie 1948. Domiciliul: Ploscuţeni, Vrancea

Profesor de matematică, actualmente pensionar.

Publicat în:

Ateneu, Flacăra, Argeş, Ardealul literar şi artistic, Oglinda literară, România literară, Salonul literar, Lumina lină, Porto – Franco, Curierul românesc, Balada, Vatra veche, Cetatea culturală, Gaudeamus, Sud, Renaşterea culturală, Vitralii, Axioma,Poezia – Revista de cultura poetică – U.S.R. Iaşi, Opinia, Boema, Revista V, Ecoul, Art-emis.ro, Basarabia literară, Poezii Copilul.ro, Agero Stuttgart, Observatorul Toronto,Discobolul ,Apollo Junior , Nomen Artis, Conta, Zeit, Meridianul Cultural Românesc etc.

Volume publicate: „ Călăreţul cu spatele gol”, Editura „Porto – Franco”, Galaţi,1995

„Gioconda din versuri”, „Revista V”, Focşani, 2000

„Pasărea albă”, Editura „Călăuza”, Deva, 2001

„Cum se naşte dragostea”, Editura „Călăuza”, Deva, 2003

„Mare de semne”, Editura „Călăuza V.B”. Deva ,2004

„Foşnetul eternităţii’, Editura „Rafet”,Râmnicu-Sărat,2006, Prefaţă Gheorghe Istrate

„Strigătul tăcerii”,Editura „Rafet”, Râmnicu-Sărat, 2008, Prefaţă Marin Ifrim

„A deschis o floare ochii”, Editura „Rafet”, Râmnicu – Sărat, 2011, Premiu Florica Cristoforeanu

„Pete de lumină pe fereastra vieţii”, „Editgraph”, Buzău, 2013

„Miau, pisoiul din ogradă”, Editura „eLiteratura”, Bucureşti, 2014

„Dragonul cu sandale de pământ”, „ Editgraph”, Buzău, 2014

„Pasărea cu aripi frânte”, „Teocora”, Buzău,2015

”Clepsidra vârtejului negru”, „eLiteratura”, Bucureşti, 2015

„Statuia cu lacrimi”, „eLiteratura”, Bucureşti, 2015

„Tresăriri”, „eLiteratura”, Bucureşti, 2015

„Calea pustie”-proză scurtă – Editura „Rafet”, Râmnicu –Sărat, 2010

Volume colective

„Cântec de ţară”, Bacău, 1967

„Vatră eternă”, Focşani, 1980

„ Al Evei trup de fum’, Editura „Zedax”, Focşani, 2003

„Antologie de poezie” „Oglinda literară 2000-2007”, Focşani, 2008

„Solidaritate şi toleranţă”, Editura „Mesagerul”, 2009

„Texistenţe”, „Editura culturală Antares”, Galaţi, 2009

Creaţii originale traduse în limba engleză,Editura „Sedan Publishing Hause”, Cluj-Napoca, 2007, Voices of contemporary romanian poets, şi în diverse reviste literare etc.

Premii

Marele premiu „Salonul literar Dragosloveni”, Focşani,8-9 dec. 1979

Premiul Revistei „Antares” pentru poezie, Galaţi, 2008

Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate literară şi promovarea culturii vrâncene în spaţiul buzoian, 16 oct. 2008

Premiul „Florica Cristoforeanu” pentru volumul „A deschis o floare ochii”, Editura „Rafet” şi Asociaţia Culturală Renaşterea Râmniceană, Râmnicu-Sărat, 2011

„Premiul pentru un singur poem” acordat de Revista de Cultură Antares, 2013,

Premiului l, Festivalul Naţional de Creaţie „Vrancea literară”, 17 oct 2014 etc.

Nucul îmi aduce aminte

Nucul şi-a făcut căciula din albine,

Bâzâie cerul în frunzele verzi,

Soarele pune în ochi raze senine,

Să-l prind într-o clipă visez.

Miere albastră curge-n cuvinte,

Tremură vântul în sângele meu,

Aducându-mi de tine aminte –

De dragostea ta dăruită mereu.

Albinele vin la roiniţa prinsă

Pe-o creangă din curcubeul întins,

De inima ta se lasă cuprinsă

Partitura reginei cântată în vis.

Polen de lumină adun, amintire,

Pentru cupa inimii dusă la vraci

Să tămăduiască vechea iubire

Din cuvintele spuse când taci.

Trăsneşte şi focul se-ntinde,

Nucu-i lumânare aprinsă în noapte,

Braţul Cenuşăresei mă cuprinde,

Am rămas văduv de a ta dreptate.

Miere albastră curge-n cuvinte,

Timpul se răneşte-n nisip,

Roiul din nuc îmi aduce aminte:

Iubirea e jertfă în propriul ei chip!

Încuierea în vis

Viaţa ta e floare-n rouă,

Viaţa mea e umbră-n drum,

Domnul mi te-a scos în cale

Dintr-o pajişte de scrum.

Nici nu râd şi nici nu plâng,

Se dau huţa stele-n vânt,

Pentru-o umbră şi o floare

Speranţa creşte arzând.

Ne vom roura în cuplu,

Ne-om umbri în drum deschis

Şi pe-o pajişte de scrum

Ne vom încuia în vis!

Cenuşa epavei

Sunt cenuşa epavei dragostei mele

Lunecând pe umbre şi pe ape,

Te ţin în pieptul meu mereu aproape

Aprinsă printre stinse stele.

Sunt jertfa florilor tăiate scurt

De foarfeca urzelilor tăcute,

Unde rădăcinile-s cuvintele născute

De-a picta durerile-n sărut.

M-am prosternat la visele rebele,

Am pus pe buze fluturi să zâmbească

Din neprihănita ie românească

Pe care-o porţi prin ciocârlii spre stele.

Sunt văduvit de netezita iască

A partiturii pusă-n umbre lungi,

Cenuşa-n zbor alungă îngeri ciungi

Când vor în locul meu să te iubească.

Te-mbrac în mii de ii cu nestemate,

Cu maci aprinşi în lanurile de grâu,

Un tricolor îţi pun frumos la brâu,

Spre veacuri în iubiri nemăsurate!

Ai fost cârmaciul

Ai fost cârmaciul valurilor mele

De iubiri trecute în tăceri,

În parfum de tei, în lan de stele,

Inimile noastre bat stingher!

Mai privesc, uimit, în depărtare

Şi parcă simt din răsputeri suflarea

Unde am unit furtuni în zare

Cu speranţa de-a învinge marea.

Valuri furtunoase mă cuprind,

Aripi aburinde fâlfâie în geam,

Aş zbura pe-o rază de argint

O clipă-n fericire să te am.

Golită inima-mi aleargă fără ştire

Printre macii care dorm în drum,

Deschid fante-n muguri de iubire,

Din talpa nemuririi iese scrum!

Ai fost cârmaciul visurilor mele,

Ai ţesut iubirea în tăceri,

Pe cerul nostru erau mii de stele –

Acum este fumul focului de ieri!

Când treci strada

Când treci strada ca o floare

Mlădioasă, colorată,

Zeii îmi pătrund în suflet

Cu ochi dulci de ciocolată.

Tremură în mine clipa,

Îmi rătează-n disperare

Umerii de sânii tăi

Ce dau la îngeri mâncare.

Tai cu sabia privirii

Gestul tău plecat departe

Să adune din trădare

Partea înecată-n şoapte.

Mă întrec a trece strada

Să te opresc o clipită,

Să-ţi arăt cum fierb în sânge,

Torturat de-a ta ispită.

Zeii mi-au pătruns în suflet

Ghicind sensuri în ghioc,

Tu, doar tu poţi cu iubire

Disperării să-i dai foc!

Plăceri de vis

Două aripi au prins inima ta

În florilegiul plăcerilor de vis,

Ai încercat profund, cu mine,

Să zburăm sub cer deschis.

Planăm aşa spre munţi şi văi,

Peste mări cu valuri înspumate,

În zborul larg tu eşti, erai,

Raiul profund cu stele coapte.

Gustam cu ochii fluturând

Clipa ce-aduce viitorul,

Tu mă hrăneşti cu noul vis,

Sub aripi eu îţi zidesc zborul.

Visul ce se pierde lent

Dorinţa mea este un vis

Pe-un bob de lacrimă aprins…

Dorinţa mea-i steaua ce frânge

Pâine în inima ce plânge.

Când steaua mea va râde-n vis

Vom arde-n veşnic foc nestins…

Tu pură floare, eu polen

Ce rătăcim sub cruci de lemn.

Se-nchină viaţa, noi la ea

Când lacrima devine stea,

Tu inima ce-mi bate-n piept,

Eu visul ce se pierde lent!

Închipuirile îndepărtează sărutul

Depărtarea plânge prin ochii timpului,

Tu plângi prin lumina ochilor mei,

Clipele se pierd în uitarea regăsirii

Dintre două statui ascunse sub tei.

Bucuria dispare-n cuvinte-nfundate

La gura cu sânge pătat cu petale,

Nasc perle în dinții de lapte-a iubirii,

În roua cu rime ies lebede-n cale.

Luna face baie în spume de dor,

Ne spală cu raze rotite pe frunte,

Avalanșa de-ntrebări umple întregul

Unde-n nisip se cerne un munte.

Travaliul vieții amețește în noi,

Închipuirile ne-ndepărtează sărutul

De s-aud lacrimile transfigurând

Jilțul ce ține, în palme, pământul.

Am fost lacrima bucuriei și durerii

Am fost lacrima bucuriei părinților mei

Când am gângurit cu ochii țintiți către soare,

Când am atins cu mâna o gingașă floare,

Când am intrat în codrul parfumului de tei.

Am fost lacrima bucuriei părinților mei

Când am împărțit bucățica de pâine

Cu omul milostiv, c-o pasăre și-un câine,

Când am citit povești cu oameni buni și răi.

Am fost și lacrima durerii părinților mei

Când mi-am lăsat buchetul amintirilor acasă

Și am plecat în lumea diversă, curioasă,

Să-mi fac viața bună,-n credința cu temei.

 

Am fost și lacrima durerii alor mei părinți

Când suferința mi-a cuprins trupul și anii,

Sănătatea am cumpărat-o aiurea, cu banii,

Dar pe ei în viață nu-i pot avea, sunt sfinți!

Vârtej de lacrimi

Cuvintele dulci găsesc lacrimi amare,

Pe pământ iubirea se naște și moare,

Transfigurați rămânem iubito, amândoi,

Primeniți de vise, de griji și de nevoi.

Credeam c-am adus soarele în casă,

Că l-am așezat între rime pe masă,

Că i-am luat coaja stelară-n cuțitul

Ce caut-n afund lumina, infinitul.

Fractalul a cuprins durere și tristețe,

Pete de-ntuneric pe scurta bătrânețe,

Unde în adâncimi mai desenăm sihastru

Un vârtej de lacrimi dintr-un ochi albastru.

Jurăm să ne iubim pân’ la sfârșitul lumii

̓S-ascunde-n telefon sau în PC iubirea?

Mesajele se prelungesc în vise?

Hazardul intra-n inimă aiurea

Și devine zbor cu aripile-ntinse?

Tu-mi ești cerul larg în plinul zbor,

Eu sunt universul tău de rouă,

Clădim din flori cununile de dor

Și le stropim cu fulgere când plouă.

Întindem poezia ca umbrelă,

Ne-ascundem în mesajele minunii

Și peregrini pe-o bombă cu nacelă

Jurăm să ne iubim pân’ la sfârșitul lumii!

Uităm să pășim…

Am pus inima nopții în palme,

Am conectat-o prin două raze stelare

Viselor aburind de iubire,

Tu mi-ai răspuns că ești la mare.

Dorul a pogorât de pe muntele vrăjit

Cu privirea albastră ca cerul,

În valurile mării te-am zărit

Izgonind din inimă misterul.

Umbrele topite sortează nisip

Clepsidrei pătrunse de timp,

Noi, gâtuiți de aburii iubirii,

Uităm să pășim în alt anotimp.

Steaua lui Sisif

Sisif a purtat în spate,

Un munte din pietre sparte,

Către orizontul îmbibat

Cu speranța visului curat,

Să facă sânii cerului cu nori de lapte,

Să sugă copiii licori de dreptate,

Dar, Doamne, vârtej de ceață s-a lăsat

Peste întinsul de om blestemat.

S-a odihnit, Sisif, pe propriul pietroi

Apoi a luat-o îndărăt, ca noi,

Așa a ajuns să vadă muntele-n mare

Din care mușca dinții de sare.

De-atunci valurile mari îl scufundă,

Noi așteptăm legenda să iasă din undă,

Să dea veste că Sisif e stea urcătoare

Pe-o cocoașă de spumă de mare!

Stays-hardul veșniciei

Când ești tânăr alungi somnul scriind poezii,

Nimeni nu crede focul iubirilor târzii,

Doar tu mă zbicești în pleoapa vieții ascunse

În gămălia aranjamentelor de sentimente seduse.

Focul din trilul priveghetorii, în vene, mă iartă

După cruda îmbrățișare a focului de ceartă

Că n-am scos cheful din călimara albastră

Unde înotă iubirea din măreția noastră.

Acum, când anii pun brumă în clipele toate,

Când pe sicrie recente se-nșiruie păcate,

Mai visăm viagra poemei pe care o citim

Gândind la stays-hardul că mâine veșnicim!

Crăpătura de pământ

Pe o crăpătură de pământ

Se-mbrățișează viața cu moartea,

Fiecare își vrea cu duritate partea,

Dându-și onorabil ultimul cuvânt.

Cei de deasupra ascultă privighetori,

Cei răsturnați au sângele-nfundat

În dezastrul hidos colorat,

Înmuiat în sensul care dă fiori.

În ascuns monștrii așteaptă cuminți

Să umple cu tăciuni crăpătura

Când suflete tinere se dau dea dura

Peste osul plecaților părinți.

De va fi să mai scriu poezii

De va fi să mai scriu poezii

O să-mi bat cuie în călcâie,

O să merg ca bolnavul de râie

Printre florile dosite în câmpii.

Acolo, cheful mi-i să te-ntâlnesc

Cu ochii-notând sub razele de soare,

Mai dulci decât cafeaua de cicoare

Prin care cimitire se vopsesc.

Nu vreau la moartea mea copii

Să pustiască lacrimi înmiite

Sub pasărea ucisă de cuvinte

Cu zborul rătăcit în poezii.

Mai bine să aduni la masă popii

Să-și înzdrăvenească buțile golite

De risipa vieții prinsă în ispite

De se cutremură în lacrimi plopii!

S-a îmbolnăvit poezia

S-a îmbolnăvit poezia omenirii,

Respiră greoi,

Are spută în litere,

Tușește pe buzele cititorului,

Spatele îi este cocoșat de silabe…

Abia o mai țin aripile-n zbor,

Picioarele metrice cad în neant.

Mi-e milă de ochii plecați în lumină,

Așa că adun poezia omenirii

În ranița ciuruită a cerului

Și merg în genunchi

La vraciul universal.

Îi ascult cuvintele ritmate,

Curăț izvodul încercărilor,

Adun flori de tei din pletele Escului,

Le macin în disperarea timpului

Ștrangulat de raze de Luceafăr,

Fac prișniță din colb poetic

Și o tămăduiesc ușor

Cu epitete și metafore,

Apoi,

Pentru împlinirea zilei de mâine

Împerechez rime femeiești

Cu rime bărbătești

Și după o prelungă respirație

Gură la gură,

Urechile se deschid,

Inima revine în poezia omenirii

Ca un prunc gângurind

La donița cu lapte

Din Constelația

Cocoșată de imaginație!

Salvador Dali

Dali-l poartă pe Babou

Într-o lesă orișiunde,

Toți copiii se ascund,

Chiar și doamnele cărunte.

Explicația e simplă:

El e re-ncărnat din frate,

Iar pisica e pictată

Cu un leopard pe spate!

Numai Gala, cea rusoaică,

Ce l-a luat de bărbat,

Îi dă scris când în Pubol

Să intre-n propriul palat.

Că și ea-i „Avida Dollars”

În viața-i de femeie,

Nu vrea ochii retezați

De un brici, ci de-o scânteie!

Să te-ntâlnesc chiar într-un vis

Mă risipesc în privirea ta

Cum lumina în Calea Lactee

Pe unde trece desculț

O umbră de vis și-o femeie.

Mă risipesc în fluturii vioi,

În inima dulce-a iubirii,

Mă prinzi cu aripa pliată

În tânguirea izbăvirii.

Mă risipesc, mă risipesc

Și mă frământ ca o Lactee,

Să te-ntâlnesc chiar într-un vis

Cu tot cu umbra ta femeie!

Marin Moscu

http://dordedor.ro/2017/01/30/marin-moscu-izvoru-berheciului-bacaupoeziecuvintele-dulci-gasesc-lacrimi-amare/