INFRUMUSETAREA
MORMINTELOR
Sfantul
Nicolae Velimirovici
Varuirea si înfrumusetarea mormintelor
sunt un simbol al oamenilor celor fatarnici. În zadar le este munca
înfrumusetarii mormintelor pe dinafara, daca acestea „înauntru sunt pline de
oase de morti si de toata necuratia” (Matei 23, 27). „Oasele celor morti” sunt
un simbol al inimii împietrite si al mintii omenesti pline de ratacire, care nu
lasa ca Duhul Sfânt sa patrunda înauntru. „Necuratia” întruchipeaza multe alte
vicii si patimi. Toate viciile si le ascund oamenii fatarnici cu prefacuta
evlavie si virtute, precum mormântul cel frumos ascunde întru sine un mort.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 59
MĂREȚIA
PUȘCĂRIAȘULUI
La
începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se află cea mai
temută închisoare.
Nimeni nu reușise să evadeze vreodată de
acolo, în general, cei trimiși aici
erau, fie condamnați la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie
ispaseau o pedeapsă foarte mare.
Deși era așa de bine păzită, într-o
seară un criminal a scăpat.
Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câinii, însă, spre dimineața,
i-au pierdut urma intr-o pădure.
Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut intr-o poiană o luminița la fereastra unei case.
Desigur ca acolo putea găsi ceva de mâncare și haine.
Cu disperare, a năvălit în odaia mica, unde o imagine cu totul
neașteptată îl țintui în loc : o tânără femeie plângea lângă un copilaș micuț,
care de asemenea scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se
vedea, totuși, chipul palid și slăbit al femeii.
Parcă trezit dintr-un coșmar,
evadatul o îndemna pe tânăra mamă să nu se sperie, se așeză alături și o întrebă ce probleme o
fac atât de nefericită.
Aceasta, printre lacrimi, i-a
răspuns că soțul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban și că, de foame și de frig, copilașul s-a îmbolnăvit.
-Lasă femeie, îi spuse pușcăriașul, o să te ajut eu.
- Nu vreau să furi pentru mine și nici să sufere cineva nu doresc.
- Nu-ți face griji, nu va suferi nimeni - i-a răspuns omul și a luat-o pe femeie cu el.
Când au ajuns împreună în fața poliției,
aceasta l-a întrebat mirată:
-
Ce faci?
- Lasă, ți-am zis că nu va suferi
nimeni. Vino!
Intrând cu ea în clădirea poliției, omul s-a predat, iar când șeful poliției a venit să vadă cu
ochii lui, dacă periculosul pușcăriaș, este , în sfârșit, prins, acesta îi spuse:
- Femeia aceasta, m-a găsit în
casa ei ,când încercam să fur câte ceva, și m-a adus aici.
Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o
merită!
Cu lacrimi de recunoștință în ochi, femeia nu a mai zis nimic.
Era o recompensă foarte mare,
deoarece puțini credeau că cineva l-ar putea prinde și preda pe criminal.
Bucuros că îl avea acum prizonier, șeful
poliției a plătit imediat femeii suma enormă,
după care l-a trimis pe fugar
înapoi la închisoare, sub paza strictă.
După câteva zile însă femeia ceru
o audiență la directorul pușcăriei, i-a povestit acestuia totul așa cum se
întâmplase cu adevărat.
Uimit de bunătatea detinutului său,
cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a grațiat , căci era obiceiul
ca, o dată pe an ,să fie eliberat pușcăriașul care s-a purtat cel mai bine.
Timpul a dovedit că omul acela se
schimbase cu adevărat, căci niciodată nu
a mai făcut ceva rău.
Oamenii trebuie să se ajute unii pe alții. Nu te ajuți pe tine decât ajutându-i pe
ceilalți.
Dumnezeu vede cu ce pret cauți binele altora și nu pe al tău.
Dacă un asemenea om - cu lanțuri la mâini și la picioare, obosit și dornic de libertate ce nu ducea cu
sine decât o groază de păcate - a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai
mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru.
Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii
de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranță.
Și nu e zi fără să nu se ivească un
asemenea prilej. Nu trebuie decât să-l vedem.
IERTAREA
(parintele
Constantin Necula)
"Nu am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni
care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici
măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar iertându-i, am câștigat un suflet
liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de
frustrări și de dureri.
ADEVARATA
VIATA
Sfantul
Nicolae Cabasila
Pruncii n-ajung în pântecele maicii lor
nicicând macar la simtamântul si la constiinta ca traiesc, câta vreme crestinul
are în decursul vietii lui pamântesti destule semne despre viata de dincolo.
Explicatia sta în faptul ca adevarata viata pentru fat nu este aceea din
întunericul pântecelui mamei, ci pe el îl asteapta alta, cea viitoare. Doar
acolo, în pântece, înca nu s-a revarsat asupra lui nicio raza de lumina si n-a
primit niciun semn ca ar mai fi si alta o viata. Omul mare, crestinul, vede,
dimpotriva, altceva si anume, ca viata viitoare s-a revarsat si s-a amestecat
întru totul cu cea prezenta, iar Soarele maririi ne-a rasarit si noua cu
îmbelsugare, mireasma cerului s-a varsat peste tinuturile pline de miros greu
în care traim, iar spre mâncare s-a dat de acum si oamenilor pâinea îngerilor.
Iata pentru ce Sfintilor li s-a dat înca de aici, de pe pamânt, nu numai sa
gateasca si sa-si orânduiasca traiul pentru viata viitoare, ci sa si traiasca
dupa ea si sa o realizeze înca de aici.
Sfantul Nicolae Cabasila, Talcuirea
Dumnezeiestii Liturghii si despre viata
PAINEA
VIETII
Sfantul
Ioan din Kronstadt
În locul pomului vietii ne-a dat pâinea
vietii; în locul roadelor pomului cunoasterii binelui si a raului ne-a dat
pâinea care da viata. Atunci s-a spus: „nici sa va atingeti de el, ca muriti”
(Facerea 3, 3), acum ni se spune: „Cine manânca din pâinea aceasta viu va fi în
veci” (Ioan 6, 51, 58). Atunci Adam si Eva i-au dat crezare ispititorului si au
murit; acum, dimpotriva, dam crezare cuvintelor Domnului vietii: „acesta este
Trupul Meu, acesta este sângele Meu” (Matei 26, 26, 28; Marcu 14, 22, 24) si ne
umplem de viata. Ne ridicam prin caderea de altadata. Am cazut neavând
încredere în Dumnezeu, prin neascultare (necredinta), ne-am ridicat prin
ascultarea credintei. Atunci am cazut la întelegere cu diavolul împotriva lui
Dumnezeu, unindu-ne cu el, înselatorul, spre moartea noastra; acum ne întelegem
din toata inima cu Adevarul Însusi, cu Dumnezeu-Mântuitorul si ne unim cu El,
cu inima curata, spre viata noastra, spre pace, spre bucurie. „O, înfricosata
Taina! O, buna mila lui Dumnezeu! Cum eu, fiind tina, ma împartasesc cu
Dumnezeiescul Trup si Sânge si ma fac fara stricaciune” (Canonul Sfintei
Împartasiri, Tropar, Cântarea a 8-a).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 419
IMBRACAMINTEA
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Asa cum unui prunc nu-i pasa cum este
îmbracat, întocmai si crestinul – prunc întru Hristos – trebuie sa nu ia în
seama diversitatea, bogatia si eleganta îmbracamintii pamântesti, considerând
drept cea mai aleasa si mai nepieritoare îmbracaminte îmbracarea sa întru
Hristos, fiindca patima pentru haine frumoase si scumpe este proprie oamenilor
veacului acestuia sau pagânilor, precum cuvânteaza Domnul: „Dupa toate acestea
– adica dupa mâncare si haine alese – se straduiesc neamurile” (Matei 6, 32),
fiindca îmbracamintea este unul dintre idolii veacului acestuia. O, cât de
superficiali suntem cei chemati sa „comunicam” cu Dumnezeu, carora ne este
fagaduita mostenirea bunatatilor nestricacioase si netrecatoare! Cât de confuze
sunt notiunile noastre despre lucrurile stricacioase si despre cele
nestricacioase! Cât de nechibzuiti suntem dând pret unor lucruri de nimic si
nepretuind cum se cuvine lucrurile nestricacioase – sufletul nostru nemuritor,
pacea, lumina, îndraznirea în fata lui Dumnezeu, lucrurile sfinte, ascultarea,
rabdarea, în general toate însusirile unui crestin adevarat. „Câti în Hristos
v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbracat” (Galateni 3, 27). Trebuie sa pretuim
bunurile spirituale obtinute prin lupta, iar pe cele materiale, pieritoare,
fara folos sa le dispretuim.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 145
ZBOR
DEASUPRA MARII
Patriarhul
Pavle al Serbiei
Patriarhul Pavle mergea cu avionul sa faca
o vizita. În timp ce zbura pe deasupra marii, avionul a intrat într-o zona de
turbulente si a început sa se zgâltâie. Un episcop tânar care statea lânga
Patriarh l-a întrebat ce-ar gândi daca s-ar prabusi avionul. Preafericitul
Pavle a raspuns linistit: „În ce ma priveste, as socoti ca e un act de dreptate
– la urma urmei, am mâncat atâtia pesti în viata mea, ca nu m-as mira daca ar
fi ca ei sa ma manânce acum”.
Patriarhul Pavle al Serbiei, The Orthodox
Word, nr. 269, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010,
p. 303.
PACEA
SI BELSUGUL DE VIATA
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Pacea si belsugul de viata pe care le
simte inima dupa Împartasanie este cel mai mare si mai de pret dar pe care ni-l
face Domnul nostru Iisus Hristos, unul mai presus de toate darurile, luate
împreuna, de care se poate bucura trupul. Fara pace sufleteasca – atunci când
inima este chinuita si strâmtorata – omul nu se poate folosi de nici un bun,
fie el material sau spiritual, nu-l încearca nici o bucurie dintre acelea care
vin de la simtamântul adevarului, binelui, frumosului. Aceasta fiindca i-a fost
strivit si ucis nucleul central al vietii – inima, adica omul cel dinauntru.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 43
FLOAREA
SOARELUI
Sfantul
Ioan din Tobolsk
Floarea-soarelui este o planta care-si
îndreapta floarea neîncetat spre soare dimineata, la amiaza si seara, nu doar
în zilele însorite, ci si în cele înnorate. Voia omeneasca trebuie sa se
asemene întocmai cu firea acestei flori, întorcându-se cu fata catre Dumnezeu
si catre voia Sa dumnezeiasca în toata vremea si în tot ceasul, nu doar în
zilele senine ale vietuirii sale, ci si în cele posomorâte, adica în zilele
grele ale vietii.
Sfantul Ioan din Tobolsk, Iliotropion,
traducere de Olga Bersan, Ed. Oranta, Kiev, 2009, cap. 4 din Cartea a III-a, p.
511.
FAPTA
BUNA
Parintele
Arsenie Boca
Iisus vrea ca fapta buna sa izvorasca
natural dintr-o natura buna în chip dezinteresat, cum creste bobul de grâu si
cum izvoraste apa din stânci, fara sa se preocupe de bunatatea lor.
Parintele Arsenie Boca, Parintele Arsenie
Boca – mare indrumator de suflete din secolul XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca,
2002, p. 88
INTAMPLAREA
CA SEMN
Sfantul
Nicolae Velimirovici
Adeseori noi, pe neasteptate, la un anumit
ceas, întâlnim un om care izgoneste întunericul adunat în sufletul nostru,
rezolvând pe nepusa masa vreo problema cu care ne confruntam. Nu arareori se
întâmpla sa auzim de la vreun alt om un cuvânt care ne atinge sufletul, ori sa
spunem cuiva vreun cuvânt de îmbarbatare. Sau deodata primim o scrisoare de la
cineva, mai cu seama atunci când aceasta ne este de trebuinta. Ori, încurcati
în problemele vietii, cu deznadejde încercam sa gasim o rezolvare cu putinele
noastre puteri, cautând iesire dintr-un impas; când deodata ni se întâmpla ceva
care schimba radical situatia. Prin urmare si întâlnirea neobisnuita, si
cuvântul, si scrisoarea, si întâmplarea, toate sunt semne date noua fie ca
pedeapsa, fie ca luare-aminte, fie ca înteleptire, fie ca adeverire, fie ca o
chemare la pocainta.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 79.
TE
VEDE, TE AUDE
Sfantul
Ioan din Kronstadt
De te rogi, de sezi, de umbli, de te
culci, de gândesti, vorbesti, te bucuri, te întristezi, de esti sanatos sau
bolnav, de esti acasa sau în ospetie, pe uscat sau pe apa, fii sigur ca
Dumnezeu te vede limpede – cum nu se poate mai limpede! – ca îti cunoaste
gândurile, dorintele, faptele, starile sufletesti, în fiecare clipa a
existentei tale, îti aude mai bine decât cu cel mai fin auz toate vorbele, îti
percepe toate miscarile sufletului, desi nu are vedere si nici auz, aceste
organe omenesti atât de complicate si de aceea imperfecte (desi noua ni se
dovedesc perfecte), fiind El Însusi, în substanta Sa, totul numai vedere (de
aceea L-au si numit grecii Theos) si tot numai auz, mai bine zis, tot Lumina si
Vedere.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 416
CORPUL
OMENESC
Sfantul
Ioan din Kronstadt
Corpul omului este alcatuit din stihii
telurice: lumina, caldura, aer, apa, pamânt. În aceste elemente se va
descompune dupa moarte. Lumina si caldura se vor integra luminii si caldurii,
aerul – aerului, apa – apei, pamântul – pamântului. Suntem alcatuiti pentru a
ne descompune. Slava creaturii Tale, Doamne! Sa întelegem si sa tinem minte cât
suntem de singuri si de trecatori si sa dam slava Creatorului. Toti suntem
opera mâinilor Lui, oile pasunii Lui.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 379.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu