sâmbătă, 20 iunie 2015

Gândind la Eminescu

Elena Armenescu
2015


Ascultat-a Eminescu Simfonia Îngerilor
Pe-ale Luceafărului căi, la ora atingerilor
Aprins de dorință, de neobosită căutare
A minunii răspândită pe tărâmurile astrale.
Alerga. copil - minune cu visările-i eterne
Sub leagănul codrului, pe poteca ce se așterne
Spre acel ”ochi” - lacul cu nuferi galben-aurii
Meditativ, neînțeles, depărtat de alți copii.
Cu gândul la piramide, între florile albastre
În a teiului mireasmă, sub vibrație de astre
Cu iubita, pe-nserat ori sub razele de lună
Împletesc șirag de stele și amorului cunună.
Anii studenției cu trăiri himerice-au trecut
Vijelios, cum tinereții să petreacă i-a plăcut
Iubirea, învăluitor veșmânt, oaspete drag
Zadarnic o invoci târziu și o aștepți în prag!
Atât de tânăr, dar cu puterea unui trimis înțelept
Pătrundea secolii, inima i se zbătea în piept
Glorifica vitejia, depăna istorii, finaluri fatale
Stătea de vorbă cu Zeii Daciei Primordiale!
Singur, cufundat în gânduri, în camera-nghețată
Ca bătrânul dascăl, neavând un foc în vatră
Doar un șoricel tovarăș, carii în mobile vechi
Primea la el Îngerul, Vocea - adevăr străvechi:
Cum dintr-un singur punct s-a început mișcarea
Scăpărând, Universul a născut pământul, marea
Lumina se aprinsese lucind feeric, instantaneu
Creată prin Cuvânt, de însuși Tatăl Dumnezeu!
Prin aste daruri sfinte, el cu Hyperion călătorea
Cu uimirea Magului cerceta stelele, descoperea
Cu încântare nemărginirea căilor, iar în adâncuri
Întunecimi scânteietoare, valuri rânduri, rânduri.
Știa că chipul frumuseții are multiple forme
Splendori fără de număr ne înconjor sub norme
Înscrise-n file nevăzute, primite la născare
Cum le primiră parinții din părinți, la fiecare.
Zadarnic, el cunoaște că-n zgomote deșarte
Cu agerimea minții, nu te desparți de moarte
Norocul mântuirii nu-l găsești în mreaja lumii
Ce se lăfăie sătulă în hamacurile minciunii.
Soarta deșartă, roata vieții ca luna amăgitoare
Crește, descrește cu sărmane viețile trecătoare
Virtutea-n cămașă de forță, ticăloșia cu neîndurare
Pe căi oculte, săvîrșește crima fără asemănare.
Mărturia cutremurătoare - ca o sentință amânată
Din scrieri :”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”
E din dureri adânci ivită, în zbuciumata-i existență
Geniu pustiu, nu mai gusta nectar și nici esență.
Ascultat-a Eminescu ades, Simfonia Îngerilor
Binecuvântată evadare din valea Plângerilor
Unde el a avut parte de suspine și chiar moarte
Înainte de-a se stinge a buzelor sale șoapte.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu